Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.138 din 30.04.2013

pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 253 din 07 mai 2013



SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul I Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1 Constituie izvoare istorice şi alcătuiesc Fondul Arhivistic Naţional al României documentele create de-a lungul timpului de către organele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, de către persoane fizice autorizate, profesionişti care îşi desfăşoară activitatea în baza unei legi speciale şi persoane fizice. Acestor documente statul le asigură protecţie specială, în condiţiile prezentei legi. 2. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 18(1) În cazul declarării falimentului, în condiţiile legii, a unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, se preiau de Arhivele Naţionale sau de serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, iar documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetăţenilor, se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice.
(2) În cazul încetării, în condiţiile legii, a activităţii unei persoane fizice autorizate sau a activităţii unui profesionist care îşi desfăşoară activitatea în baza unei legi speciale, care sunt creatori de documente, sau în cazul în care aceştia solicită, în mod expres, preluarea arhivei deja create, documentele care alcătuiesc arhiva se pot prelua de către persoana fizică asociată, de către profesionistul asociat sau de către organizaţia profesională din care aceştia fac parte, la solicitarea expresă a acestora.
(3) Documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile cetăţenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul unitar de pensii publice, aflate la casele teritoriale de pensii, se predau cu prioritate, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, la cererea acestora.
(4) În cazul persoanelor juridice pentru care s-a declarat falimentul, finanţarea transferului arhivei către un operator economic autorizat să presteze servicii arhivistice se va face, cu prioritate, de către lichidator, din fondul de lichidare, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, din averea debitorului.
(5) În vederea realizării activităţilor prevăzute la alin. (1)-(4) se instituie obligaţia notificării Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după cum urmează:
a)de către lichidatori: cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei unui creator sau deţinător de documente şi, în termen de 15 zile de la încheierea contractelor prevăzute la alin. (1), cu privire la datele de identificare ale operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice cărora le-au fost predate spre păstrare şi administrare documentele creatorilor dizolvaţi; b)de către operatorii economici prevăzuţi la lit. a), cu respectarea termenului de 15 zile de la încheierea contractelor prevăzute la alin. (1) cu privire la documentele preluate în baza contractelor prevăzute la alin. (1); c)de către persoane fizice sau juridice, inclusiv casele teritoriale de pensii, ce au în păstrare sau custodie arhivele creatorilor de documente desfiinţaţi cu privire la predarea arhivei şi, în termen de 15 zile de la încheierea contractelor prevăzute la alin. (1), cu privire la datele de identificare ale operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice cărora le-au fost predate spre păstrare şi administrare documentele creatorilor dizolvaţi. (6) În scopul informării publice se instituie obligaţia de a publica informaţii relevante privind situaţia documentelor preluate de la creatorii dizolvaţi, astfel:a)pentru operatorii economici prevăzuţi la alin. (1), prin orice mijloace accesibile publicului; b)pentru Arhivele Naţionale, ca urmare a notificării prevăzute la alin. (5), prin pagina proprie de internet.
3. Articolul 181 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 181 (1) Operatorii economici pot presta servicii de păstrare, conservare, restaurare, legătorie, prelucrare arhivistică şi utilizare a documentelor cu valoare practică pe care le deţin, denumite în continuare servicii arhivistice, numai după obţinerea autorizaţiei de funcţionare din partea Arhivelor Naţionale sau a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după caz.
(2) Autorizaţia de funcţionare se eliberează, contra cost, conform prevederilor legale, pentru unul sau mai multe servicii arhivistice, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la:
a)competenţa profesională - operatorul economic dispune de personal angajat cu contract de muncă, având pregătirea profesională necesară prestării serviciilor arhivistice; b)baza materială - operatorul economic dispune de resurse materiale suficiente, precum: echipamente, spaţii, dotări pentru personal în vederea începerii şi desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (1); c)existenţa unor reglementări interne de practică arhivistică, în conformitate cu prevederile legii. (3) Autorizaţia de funcţionare se eliberează pentru o perioadă de 3 ani şi poate fi reînnoită pentru aceeaşi perioadă.(4) Autorizaţia de funcţionare se reînnoieşte obligatoriu, înainte de împlinirea perioadei prevăzute la alin. (3), în cazul schimbării sediului principal, fuziunii sau divizării operatorului economic autorizat să presteze servicii arhivistice.(5) Pentru reînnoirea autorizaţiei de funcţionare, operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice depune la Arhivele Naţionale sau la serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după caz, documentaţia actualizată care face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2).
4. După articolul 181 se introduc şapte noi articole, articolele 182-188, cu următorul cuprins: Articolul 182 (1) Autorizaţia de funcţionare se suspendă de Arhivele Naţionale sau de serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după caz, pentru o perioadă care nu va putea depăşi 3 luni, în următoarele situaţii:
a)când se constată că operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza eliberării acesteia, conform art. 181 alin. (2); b)când operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice desfăşoară alte servicii arhivistice decât cele pentru care s-a eliberat autorizaţia de funcţionare; c)când operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice a fost sancţionat contravenţional de cel puţin 3 ori într-un an, pentru fapte prevăzute de prezenta lege. (2) Suspendarea autorizaţiei de funcţionare intră în vigoare în termen de 5 zile de la data notificării de către Arhivele Naţionale sau serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după caz.(3) Suspendarea autorizaţiei de funcţionare constă în interzicerea dreptului operatorului economic care prestează servicii arhivistice de a încheia contracte privind prestarea de servicii arhivistice. Pe perioada suspendării şi până la data stabilită în notificarea prevăzută la alin. (2), operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice are obligaţia de a dispune măsurile necesare pentru înlăturarea sau încetarea situaţiilor care au stat la baza suspendării.(4) Contractele prevăzute la alin. (3), încheiate pe perioada suspendării, sunt lovite de nulitate absolută. Articolul 183 (1) Autorizaţia de funcţionare se retrage de către Arhivele Naţionale sau de către serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după caz, în următoarele situaţii:
a)la cererea operatorului economic autorizat să presteze servicii arhivistice; b)când operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării eliberării/reînnoirii autorizaţiei de funcţionare; c)când, la împlinirea perioadei de suspendare a autorizaţiei de funcţionare dispuse potrivit art. 182 alin. (1) lit. a), operatorul economic nu îndeplineşte condiţiile care au stat la baza eliberării acesteia; d)când operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice nu respectă interdicţia stabilită la art. 182 alin. (3) sau nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin până la data stabilită în notificarea comunicată de Arhivele Naţionale sau de serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după caz; e)în cazul suspendării autorizaţiei de funcţionare, de două ori într-un interval de un an; f)când operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice nu a desfăşurat servicii arhivistice timp de 2 ani de la data eliberării autorizaţiei de funcţionare. (2) Autorizaţia de funcţionare se retrage:a)de la data solicitată de operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice; b)în termen de 30 de zile de la data notificării de către Arhivele Naţionale sau de către serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după caz, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-f).
Articolul 184 (1) Contractele având ca obiect prestarea de servicii arhivistice trebuie să conţină clauze exprese referitoare la transferul documentelor preluate de operatorul economic autorizat să presteze servicii arhivistice, în cazul încetării activităţii acestuia, către un alt operator economic autorizat să presteze servicii arhivistice.
(2) Contractele încheiate cu nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.
Articolul 185 Procedura de notificare şi conţinutul notificării prevăzute la art. 18 alin. (5), datele care se introduc în registrul prevăzut la art. 187 alin. (1) şi condiţiile privind gestionarea acestuia, precum şi procedurile de eliberare, reînnoire, suspendare sau retragere a autorizaţiei se stabilesc prin norme metodologice, aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 186 (1) Creatorii şi/sau deţinătorii de documente, persoane juridice, care îşi schimbă regimul de proprietate sau îşi modifică obiectul de activitate, precum şi noii deţinători care preiau patrimoniul au obligaţia să dispună măsuri pentru păstrarea, conservarea şi evidenţa arhivei, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Creatorii şi/sau deţinătorii de documente prevăzuţi la alin. (1), precum şi operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice sunt obligaţi să ia măsuri împotriva distrugerii, degradării, sustragerii ori comercializării fără drept a documentelor din arhivă.
(3) Depozitarea documentelor prevăzute la alin. (2) se face în spaţii şi în condiţii corespunzătoare, avizate de Arhivele Naţionale sau de serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după caz.
(4) Carnetele de muncă se predau titularilor de drept ori succesorilor legali ai acestora, după caz.
Articolul 187 (1) Arhivele Naţionale asigură evidenţa generală a operatorilor economici autorizaţi să presteze servicii arhivistice, prin Registrul operatorilor economici prestatori de servicii arhivistice.
(2) Registrul prevăzut la alin. (1) are caracter de document public. Accesul persoanelor la aceste informaţii se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Articolul 188 (1) Prin excepţie de la prevederile prezentei legi, birourile notariale, camerele notarilor publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, după caz, sunt singurele entităţi care deţin, administrează, conservă şi protejează arhivele notariale. Aceste entităţi îşi exercită atribuţiile prevăzute de prezentul alineat, fără îndeplinirea vreunei condiţii prealabile de autorizare.
(2) Birourile notariale, camerele notarilor publici şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici, după caz, pot deţine, administra, conserva şi proteja şi alte arhive decât cele notariale, cu îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de prezenta lege.
5. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 21(1) Creatorii ori deţinătorii de documente sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestora sunt obligaţi să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, certificate, adeverinţe, copii şi extrase de pe documentele pe care le creează ori le deţin, inclusiv de pe cele pentru care nu s-a împlinit termenul prevăzut la art. 13, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant.
(2) Serviciile prestate de către Arhivele Naţionale pentru rezolvarea solicitărilor persoanelor fizice şi ale persoanelor juridice se efectuează, contra cost, în condiţiile prevăzute de lege.
(3) Serviciile arhivistice prestate în condiţiile alin. (1) de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, cu avizul Arhivelor Naţionale.
6. La articolul 29, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins: h)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 18 alin. (4) şi alin. (5) lit. a), art. 181 alin. (1) şi (4), art. 186 şi art. 21 alin. (1), precum şi practicarea de servicii arhivistice cu depăşirea limitelor maxime stabilite potrivit art. 21 alin. (3); 7. La articolul 29, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i) , cu următorul cuprins: i)nerespectarea de către toţi creatorii şi deţinătorii de documente a condiţiilor de păstrare, conservare, punere în valoare, publicitate, precum şi a celor de acces la documente, în condiţiile legii.
Articolul II(1) Operatorii economici care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, prestează servicii arhivistice au obligaţia ca în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi să solicite eliberarea autorizaţiei de funcţionare, în condiţiile Legii nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.(2) Operatorii economici prestatori de servicii arhivistice care, la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (1), nu îndeplinesc condiţiile stabilite de Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, îşi încetează activitatea în domeniul serviciilor arhivistice.(3) Sancţiunea prevăzută la art. 184 alin. (2) din Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, operează şi în cazul contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, dacă la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (1) nu respectă prevederile Legii nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. Articolul IIIArhivele create de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, şi preluate în custodie de către persoane juridice, pe baza acordului Arhivelor Naţionale, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân în custodia acelor persoane juridice. Articolul IV(1) În cazul creatorilor de documente desfiinţaţi la data intrării în vigoare a prezentei legi şi a căror arhivă există, documentele cu valoare istorică în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se preiau de către Arhivele Naţionale sau de către serviciile judeţene/Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale, după caz, iar documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetăţenilor, se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice.(2) În cazul creatorilor de documente desfiinţaţi la data intrării în vigoare a prezentei legi, ale căror documente se află în păstrare sau în custodie la persoane fizice sau juridice, inclusiv la casele teritoriale de pensii, finanţarea transferului arhivei către un operator economic autorizat să presteze servicii arhivistice se va face din bugetul operatorului autorizat de servicii arhivistice.(3) Pentru situaţia prevăzută la alin. (1), prevederile art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică în mod corespunzător. Articolul VÎn termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă, prin ordin al ministrului afacerilor interne, normele metodologice prevăzute la art. 185 din Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege. Articolul VILegea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, MIRON TUDOR MITREA PREŞEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU


SmartCity5

COMENTARII la Legea 138/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 138 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat OUG 42 2005
    BINE AȚI VENIT: ÎMPRUMUTUL ÎNTRE PERSOANELE SERIOASE ȘI ONESTI ONLINE. Ofertă de împrumut între persoane fizice rapid Împrumut rapid pentru a vă pune capăt grijilor în mai puțin de 72 de ore Sunteți interzis de la banca dvs. și toate încercările dvs. în alte și alte instituții financiare nu au dat nimic până acum din cauza creditului dvs. nepotrivit sau a altora nu mă mai îngrijorează să mă contactați și în mai puțin de 72 de ore la o rată rezonabilă de 2% pe an și cu privire la timpul de rambursare care vă convine vă fac împrumutul care vă va salva viața. Vă rugăm să mă contactați prin e-mail: marialeydi06@gmail.com
ANONIM a comentat OUG 106 2020
    Aveți nevoie de un împrumut rapid și urgent, cu o rată a dobânzii relativ mică, de până la 3%? Oferim credite de afaceri, credite personale, credite pentru locuințe, credite auto, credite pentru studenți, credite de consolidare a datoriilor e.t.c. indiferent de scorul dvs. de credit. Avem garanția că oferim servicii financiare numeroșilor noștri clienți din întreaga lume. Cu pachetele noastre flexibile de împrumut, împrumuturile pot fi procesate și transferate împrumutatului în cel mai scurt timp posibil, contactați-ne prin e-mail: (midland.credit2@gmail.com) și asistați la o experiență financiară care schimbă viața.
ANONIM a comentat Legea 198 2017
    Sunt Alexander Magnus, un împrumutat privat și legitim. Căutați un împrumut de afaceri, împrumut de Crăciun, împrumuturi personale, credite ipotecare, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi de consolidare negarantate, garanție, capital de risc etc. ... Sau pur și simplu refuzați un împrumut de la o bancă sau instituție financiară pentru unul sau mai multe motive? Sunteți soluțiile potrivite pentru credit! Oferim împrumuturi întreprinderilor și persoanelor fizice cu o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3%. Deci, dacă sunteți interesat de un împrumut urgent și garantat. Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne trimiteți un e-mail astăzi Via: alexandermagnus.loan@gmail.com
ANONIM a comentat OUG 153 2002
    Ești bărbat sau femeie de afaceri? Sunteți într-o mizerie financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Trebuie să plătiți împrumuturile datoriei lor sau să vă achitați facturile sau să începeți o afacere plăcută? Aveți un scor de credit scăzut și vă va fi greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale / alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut sau finanțare din orice motiv, cum ar fi: a) Împrumut personal, extinderea afacerii, b) Înființarea afacerii, educație, c) Consolidarea datoriilor, d) Împrumuturi cu bani grei Oferim împrumut la o rată a dobânzii redusă de 3% și cu garanție și nu Garanție, oferim împrumuturi personale, împrumuturi de consolidare a datoriilor, risc capital Capital, împrumut de afaceri, împrumut pentru educație, ipotecă sau Împrumuturi pentru orice motiv". Cu toate acestea, metoda noastră oferă posibilitatea de a specifica valoarea împrumutului necesar și, de asemenea, durata pe care o puteți permite, vă oferă o șansă reală de a obține fondurile de care aveți nevoie! Aceste împrumuturi personale pot fi aprobate indiferent de creditul dvs. și există o mulțime de clienți fericiți care susțin această cerere. Dar nu veți obține doar împrumutul personal de care aveți nevoie; Aceasta este promisiunea noastră: garantăm cea mai mică rată pentru toate împrumuturile cu beneficii colaterale gratuite. Ne străduim să lăsăm o impresie pozitivă de durată prin depășirea așteptărilor clienților mei în tot ceea ce fac. Scopul nostru este să vă tratăm cu demnitate și respect, oferind în același timp servicii de cea mai înaltă calitate. E-mail: midland.credit2@gmail.com Nume companie: MIDLAND CREDIT HOME Vizitați-ne la: www.midlandcreditonline.com
ANONIM a comentat Decretul 460 2020
    Mi-am luat deja cardul ATM programat și gol pentru a retrage zilnic 5.500 USD timp de șase luni. Sunt atât de fericit de acest lucru, deoarece l-am primit pe al meu săptămâna trecută și l-am folosit pentru a obține deja 33.000 de dolari. Georg Bednorz Hackers dă cărțile pentru a ajuta pe cei săraci și nevoiași, deși este ilegal, dar este ceva drăguț și el nu este ca alte escrocherii care pretind că au cărțile ATM goale. Nimeni nu este prins când folosește cardul. primește-l pe al tău de la Georg Bednorz Hackers astăzi! Trimiteți un e-mail la georgbednorzhackers@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj text / WhatsApp prin +1 (262) 355-8285
ANONIM a comentat OUG 75 2005
    Oferim împrumuturi persoanelor care au nevoie de asistent financiar cu o dobândă mică de 3%. Pentru a obține un împrumut cu această companie, puteți spune suma exactă a împrumutului de care aveți nevoie și timpul în care puteți rambursa împrumutul. deci, dacă sunteți interesat, vă rugăm să ne contactați cu detaliile de mai jos. E-mail: protonloan2020@hotmail.com sau WHATSAPP +1 (204) 410-2623
ANONIM a comentat OUG 75 2005
    Oferim împrumuturi persoanelor care au nevoie de asistent financiar cu o dobândă mică de 3%. Pentru a obține un împrumut cu această companie, puteți spune suma exactă a împrumutului de care aveți nevoie și timpul în care puteți rambursa împrumutul. deci, dacă sunteți interesat, vă rugăm să ne contactați cu detaliile de mai jos. E-mail: protonloan2020@hotmail.com sau WHATSAPP +1 (204) 410-2623
ANONIM a comentat OUG 153 2002
    Ești bărbat sau femeie de afaceri? Sunteți într-o mizerie financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? . Acordăm împrumuturi legitime persoanelor serioase sau firmelor de afaceri care au nevoie de împrumuturi. Suntem o firmă de împrumut înregistrată, care este pregătită să satisfacă nevoile persoanelor care aspiră să fie mai mari în prima linie a acumulării de capital. Împrumuturile noastre sunt oferite la o rată a dobânzii subvenționată, care este favorabilă tuturor cetățenilor din întreaga lume și din diferite țări. .Suntem pregătiți să vorbim cu dvs. despre cum vă putem satisface nevoile financiare. Dacă sunteți interesați de această ofertă extraordinară, contactați-ne astăzi pentru un împrumut urgent. Aveți o idee de afaceri, dar nu aveți finanțe, aveți un istoric de credit slab, solicitați soluții pentru soluționarea problemei dvs. așteptați răspunsul dvs. urgent la acest AD sau trimiteți-ne un e-mail la: (midland.credit2@gmail.com) Imprumuturi personale Împrumuturi pe zi Finanțarea vehiculelor Imprumut pentru casa Consilierea datoriei Împrumut de afaceri Împrumut de student Împrumut de consolidare Împrumut medical De asemenea, sunt disponibile asigurări de viață / proprietate. Contactați-ne astăzi la adresa de e-mail :( midland.credit2@gmail.com) Pentru mai multe informații.
ANONIM a comentat Legea 198 2017
    Sunteţi în nevoie de un împrumut rapid şi urgent cu o rată a dobânzii relativ scăzută la 3%? Oferim credite de afaceri, credite personale, credite acasă, credite auto, student credite, credite de consolidare a datoriilor etc indiferent de scorul de credit. Suntem garantați că vom oferi servicii financiare numeroșilor noștri clienți din întreaga lume. Cu pachetele noastre flexibile de creditare, împrumuturile pot fi procesate și transferate împrumutatului în cel mai scurt timp posibil, contactați-ne prin e-mail:(midland.credit2@gmail.com) și asistați la o experiență financiară în schimbare.
ANONIM a comentat Ordin 400 2020
    Căutați un împrumut de afaceri, împrumuturi personale, ipoteci, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi de consolidare a datoriilor, împrumuturi negarantate, capital de risc etc. Sunteți la locul potrivit Soluțiile dvs. de împrumut! Sunt un creditor privat care împrumută persoane fizice și companii la o rată a dobânzii scăzută și la o rată a dobânzii accesibilă de 3%. Contactați-ne prin e-mail: jx.finance447@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 138/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu