Legea Nr.1287 din 29.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17-25 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Ion Popescu în Dosarul nr. 9.211/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului nr. 28D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 45D/2011, respectiv nr. 161D/2011, nr. 587D/2011 şi nr. 724D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, 17, 18 şi 20 din Legea nr. 329/2009, respectiv art. 17-22 din Legea nr. 329/2009, excepţie ridicată de Gheorghe Surdescu, Gheorghe Cornescu, Alic Saiciuc şi Spiridon Oprea, respectiv de Gheorghe Radu, Ioan Roman şi Stelian Haitonic în dosarele nr. 8.500/3/2010, nr. 49.967/3/CA/2009, nr. 28.671/3/2010 şi nr. 2.952/3/2010 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se prezintă personal, în Dosarul nr. 45D/2011, domnii Gheorghe Surdescu şi Gheorghe Cornescu, iar în Dosarul nr. 161D/2011, domnul Gheorghe Radu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 45D/2011, nr. 161D/2011, nr. 587D/2011 şi nr. 724D/2011 la Dosarul nr. 28D/2011.Părţile prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 45D/2011, nr. 161D/2011, nr. 587D/2011 şi nr. 724D/2011 la Dosarul nr. 28D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul celor 3 părţi prezente, care solicită admiterea excepţiei, motivat de faptul că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la muncă şi dreptul la pensie.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 şi nr. 379 din 22 martie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 3 septembrie 2010, 7 şi 12 octombrie 2010, 18 ianuarie 2011 şi 17 martie 2011, pronunţate în dosarele nr. 9.211/3/2010, nr. 8.500/3/2010, nr. 49.967/3/CA/2009, nr. 28.671/3/2010 şi nr. 2.952/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17-25 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, ale art. 2, 17, 18 şi 20 din Legea nr. 329/2009, respectiv ale art. 17-22 din Legea nr. 329/2009, excepţie ridicată de Ion Popescu, Gheorghe Surdescu, Gheorghe Cornescu, Alic Saiciuc şi Spiridon Oprea, Gheorghe Radu, Ioan Roman şi Stelian Haitonic în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de suspendare a pensiei sau a actelor administrative de constatare a încetării raporturilor de serviciu, după caz.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin efectul dispoziţiilor legale criticate, precum şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, s-a creat un tratament juridic discriminatoriu între pensionari pe criteriul averii şi în funcţie de poziţia socială în stat, respectiv persoanele care deţin un mandat constituţional şi cărora astfel le este permis cumulul pensie-salariu. Totodată, discriminarea apare şi între cei care desfăşoară activitate în unităţile economice care aparţin de domeniul privat al statului şi cei care desfăşoară activitate în sfera privată. Se mai arată că există discriminări între, pe de o parte, magistraţii pensionari care nu pot cumula pensia cu salariul şi, pe de altă parte, magistraţii care nu s-au pensionat şi, care, în aceste condiţii, pot cumula salariile obţinute.Se apreciază că pensia constituie un drept câştigat, astfel încât cumulul acesteia cu salariul nu poate fi afectat sub nicio formă. În această ordine de idei, angajaţii care au contribuit cu sume mai mari la sistemul asigurărilor sociale de stat nu pot fi sancţionaţi tocmai pentru faptul că au contribuit mai mult la acesta. Totodată, prin obligarea pensionarilor cumularzi de a renunţa la locul de muncă se încalcă şi libertatea fundamentală de a alege locul de muncă, consacrată de art. 41 din Constituţie.Astfel, sunt restrânse dreptul la muncă şi dreptul la pensie, care, de principiu, sunt drepturi independente; de altfel, Constituţia nu prevede posibilitatea limitării sau suspendării unui drept pentru a beneficia opţional doar de unul dintre aceste drepturiSe arată că este încălcat şi dreptul de proprietate privată asupra sumelor de bani cu titlu de pensie, dispoziţiile criticate cuprinzând măsuri echivalente confiscării. De asemenea, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, efectul unor asemenea măsuri este reducerea veniturilor acestor persoane, ceea ce afectează şi dreptul la un nivel de trai decent.În fine, se susţine că restrângerea exerciţiului dreptului la pensie trebuie să fie temporară, şi nu sine die, cum se întâmplă în cazul de faţă; rezultă, aşadar, că măsurile criticate sunt lipsite de proporţionalitate şi încalcă art. 53 din Constituţie.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 28D/2011, nr. 45D/2011 şi nr. 724D/2011, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 161D/2011, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate sting raporturi juridice născute anterior intrării lor în vigoare, încălcându-se astfel art. 15 alin. (2) din Constituţie şi, implicit, principiul securităţii raporturilor juridice. Totodată, se arată că este încălcat şi dreptul la muncă, întrucât accesul pensionarilor pe piaţa muncii este condiţionat de nivelul veniturilor acestora.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 587D/2011, apreciază că dispoziţiile legale criticate limitează dreptul la muncă, întrucât persoana care cumulează nu îşi mai poate desfăşura activitatea în acelaşi loc de muncă decât dacă optează pentru suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii. În consecinţă, apreciază că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la muncă. Instanţa, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu îşi exprimă opinia cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, pe motiv că s-ar antepronunţa, întrucât obiectul cauzei deduse judecăţii sale îl constituie „înlăturarea unei stări de discriminare ce ar rezulta din situaţia reclamantului de persoană pensionată cu un anumit cuantum al pensiei nete aflate în plată în raport cu persoane aflate într-o situaţie asemănătoare însă angajate în sistemul privat, cât şi în funcţie de criteriul «nivelului pensiei nete aflate în plat㻓.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în dosarele nr. 28D/2011, nr. 45D/2011, nr. 161D/2011 şi nr. 587D/2011, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Totodată, sugerează că, în privinţa magistraţilor, ar fi aplicabil art. 83 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul că aceştia, după pensionare, ar putea cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul acestora.Guvernul, în Dosarul nr. 724D/2011, nu a comunicat punctul său de vedere.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 2 şi art. 17-25 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, care au următorul cuprins:– Art.2: „Măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepţional şi urmăresc reducerea efectelor crizei economice şi îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Memorandumul de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România, încheiat la Bucureşti şi Bruxelles la data de 23 iunie 2009, şi din Acordul stand-by încheiat între România şi Fondul Monetar Internaţional.“;

– Art.17: „(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:a)la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; b)după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi.“;– Art.18: „(1) Pensionarii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. (2) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de cumul, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.“; – Art.19: „(1) În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de pensie/pensii stabilită/stabilite atât în sistemul public cât şi/sau în sisteme neintegrate sistemului public de pensii, la determinarea plafonului stabilit la art. 17 alin. (1) se are în vedere venitul cumulat din acestea. (2) Dacă nivelul pensiilor nete cumulate se situează sub nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, acesta va putea fi cumulat cu veniturile realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie, potrivit legii, în cadrul entităţilor prevăzute la art. 17 alin. (1).(3) În cazul în care nivelul venitului realizat din pensiile nete cumulate este mai mare decât nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, persoana are obligaţia de a-şi exprima opţiunea, în scris, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, cu privire la menţinerea în plată a pensiei faţă de cuantumul căreia, potrivit art. 17, este permis cumulul.(4) Prevederile alin. (3) se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b), acestea având obligaţia de a-şi exprima opţiunea în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de imposibilitate a exercitării cumulului.“;– Art. 20: „Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu.“;

– Art. 21: „În cazul în care opţiunea este exprimată în termenul prevăzut la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4), plata pensiei/pensiilor se suspendă începând cu luna următoare celei în care a fost exprimată opţiunea pentru continuarea activităţii.“;

– Art. 22: „Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripţie.“;

– Art. 23: „(1) Angajatorul are obligaţia de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 18 şi la art. 19 alin. (3) şi (4).
(2) Încălcarea de către angajator a prevederilor alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.
(3) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (1) şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (2) se realizează de către persoanele împuternicite din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă.“;

– Art. 24: „Contravenţiilor prevăzute la art. 23 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.“;

– Art. 25: „Prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi beneficiarilor de pensie de serviciu stabilită prin legi speciale.“Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 4 alin. (2) privind criteriile de nediscriminare, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Totodată, se consideră a fi încălcate şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării, art. 15 privind derogarea în caz de stare de urgenţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia menţionată, art. 1 paragraful 2 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia menţionată, art. 15 paragraful 1 privind dreptul la muncă din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la muncă din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: I. Prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea, în raport cu o critică similară de neconstituţionalitate, a constatat că întreg capitolul IV al Legii nr. 329/2009 este constituţional în măsura în care nu vizează persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituţie. De asemenea, Curtea reţine că şi-a menţinut această jurisprudenţă şi în cadrul controlului a posteriori pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, stabilind, prin Decizia nr. 1.149 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010, Decizia nr. 206 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 6 aprilie 2011, Decizia nr. 368 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, sau Decizia nr. 409 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011, că dispoziţiile art. 17-25 din Legea nr. 329/2009 sunt constituţionale. Curtea, prin deciziile menţionate, a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită. Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (devenit în prezent câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat) respectă condiţiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil şi determinabil) şi rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opţiune justă şi echilibrată) impuse de principiul nediscriminării. Totodată, Curtea a apreciat că măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv situaţia de criză economică în care se regăseşte statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. De asemenea, Curtea a mai arătat că soluţia legislativă care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei opţiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituţional. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 329/2009 sunt constituţionale în măsura în care acestea nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie. Prin decizia mai sus amintită, Curtea a arătat motivele care justifică tratamentul juridic diferenţiat. În acest sens, s-a reţinut că Legea fundamentală stabileşte în mod expres durata mandatului persoanelor care ocupă unele funcţii publice de autoritate, iar încetarea acestui mandat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei privind exprimarea opţiunii cu privire la suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării funcţiei, în condiţiile art. 18-20 din legea criticată, este incompatibilă cu dispoziţiile constituţionale arătate. Aşadar, situaţia obiectiv diferită în care se găseşte această categorie de persoane justifică tratamentul juridic diferit, fapt ce nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, care nu trebuie interpretat în sensul instituirii unui tratament uniform, ci al unui tratament egal pentru situaţii identice. Curtea a mai reţinut că, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, a stabilit că angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi situaţie juridică precum cei din mediul privat, întrucât cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator. În consecinţă, în lipsa afectării vreunui drept fundamental, Curtea a stabilit că prevederile art. 53 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţă în cauză. Prin Decizia nr. 379 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte critica vizând încălcarea principiului neretroactivităţii legii, că prevederile de lege criticate reglementează condiţiile exercitării dreptului la muncă şi a dreptului la pensie pentru viitor, într-un context social afectat de criza economică ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, care, prin eficienţa şi promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale şi să creeze premisele relansării economiei naţionale. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale care consacră obligaţia statului de a asigura un nivel de trai decent, Curtea constată că această obligaţie nu are un conţinut concret, determinat, ci trebuie apreciată concret, în funcţie de împrejurările social-economice în care se manifestă acest rol al statului. Situaţia de criză şi dezechilibrele economice majore pot afecta, în mod justificat, capacitatea statului de a mai asigura acelaşi standard al nivelului de trai ca cel raportat la un context anterior mai favorabil ori propriu unor alte ţări. Desigur, întrucât dreptul la un nivel de trai decent este un drept fundamental, afectarea acestuia trebuie să fie temeinic justificată, iar statul să tindă, prin măsurile adoptate, să restabilească cel puţin nivelul atins anterior situaţiei de criză. În acest sens, Curtea constată că ansamblul măsurilor instituite prin Legea nr. 329/2009 urmăreşte o mai bună raţionalizare a cheltuielilor publice şi susţinerea mediului de afaceri, măsuri ce tind la restabilirea echilibrului economic. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Distinct de cele reţinute în deciziile menţionate, Curtea observă că însăşi conţinutul normativ al textului art. 17 din lege contrazice critica de neconstituţionalitate potrivit căreia discriminarea apare şi între cei care desfăşoară activitate în unităţile economice care aparţin de domeniul privat al statului şi cei care desfăşoară activitate în sfera privată. Astfel, angajaţii societăţilor comerciale la care capitalul social nu este deţinut integral sau majoritar de stat pot cumula pensia cu salariul indiferent de cuantumul pensiei. Curtea reţine, de asemenea, că există o evidentă deosebire între situaţia cumulului de funcţii şi cea a cumulului pensie-salariu, pensia având o natură juridică diferită de salariu, prima fiind o compensaţie pentru perioada lucrată, iar cea de-a doua, retribuţia datorată pentru munca prestată. Totodată, prestaţiile cu titlu de pensie pentru perioadele viitoare nu intră în sfera de incidenţă a dreptului de proprietate, acest drept putând fi invocat numai cu privire la perioadele pentru care pensia a fost în plată. Curtea constată că Guvernul, în punctul său de vedere, în mod greşit interpretează că în cazul magistraţilor şi-ar găsi aplicabilitatea art. 83 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în sensul că aceştia, după pensionare, ar putea cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate din orice activitate profesională, indiferent de nivelul acestora. Legea nr. 329/2009 se aplică tuturor angajaţilor din sfera publică, cu corectivul adus prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, deci şi magistraţilor. Prin urmare, nu se poate accepta punctul de vedere al Guvernului potrivit căruia în privinţa magistraţilor ar putea fi admis un cumul între o pensie specială ce depăşeşte nivelul prevăzut de Legea nr. 329/2009 şi veniturile realizate la un angajator din sfera publică, întrucât această exceptare ar echivala cu încălcarea art. 16 din Constituţie. Curtea mai reţine că art. 15 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este incident în cauză, textul convenţional neavând nicio legătură cu cumulul pensiei cu salariul. Cele expuse mai sus demonstrează că textele legale criticate respectă şi prevederile tratatelor şi actelor internaţionale invocate, această constatare fiind valabilă mutatis mutandis şi cu privire la art. 2 din lege. II. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 353 din 29 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2 august 2005, s-a stabilit cu titlu de principiu că, „în mod evident, exprimarea opiniei de către instanţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu poate avea semnificaţia unei antepronunţări interzise instanţei de fond de dispoziţiile Codului de procedură civilă, de vreme ce nu ea este competentă să soluţioneze excepţia, această prerogativă de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate aparţinând în exclusivitate Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie“. Prin urmare, indiferent de obiectul litigiului dedus judecăţii sale, instanţa judecătorească trebuie să respecte exigenţele imperative ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în situaţia în care decide sesizarea Curţii Constituţionale, îşi va exprima întotdeauna opinia. O atare atitudine este de esenţa colaborării între judecătorul a quo şi cel a quem. A accepta punctul de vedere al instanţei ar echivala chiar cu limitarea posibilităţii acesteia de a ridica din oficiu excepţii de neconstituţionalitate pe motiv că s-ar antepronunţa, ceea ce este inadmisibil. Nesocotirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 353 din 29 iunie 2005 echivalează cu încălcarea efectelor sale general obligatorii, efecte prevăzute în art. 147 alin. (4) din Constituţie. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 17-25 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Ion Popescu, de Gheorghe Surdescu, Gheorghe Cornescu, Alic Saiciuc şi Spiridon Oprea, de Ioan Roman şi de Stelian Haitonic în dosarele nr. 9.211/3/2010, nr. 8.500/3/2010, nr. 28.671/3/2010 şi nr. 2.952/3/2010 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi de Gheorghe Radu în Dosarul nr. 49.967/3/CA/2009 al Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly