Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 12 din 6 august 1990

privind protejarea populatiei împotriva unor activitati comerciale ilicite*)

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 291 din 5 mai 2009



Art. 1. - Constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit, următoarele  fapte:

a) efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;

b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi;

c) condiţionarea vânzării unor mărfuri sau prestării unor servicii de cumpărarea altor mărfuri sau de prestarea de servicii;

d) expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;

e) efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;

f) nedeclararea de către operatorii economici la organele fiscale, înainte de aplicare, a adaosurilor comerciale şi a celor de comision;

g) cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare, de la unităţile de desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism şi alte unităţi similare;

h) omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preţuri şi tarife;

i) refuzul furnizorului de a încheia contractul pentru livrarea produselor necesare consumului populaţiei, stabilite prin hotărâri ale Guvernului şi repartizate pe bază de balanţă;

j) livrarea sau cumpărarea, fără repartiţie, a produselor prevăzute la lit. i), în defavoarea titularilor de repartiţie;

k) neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferenţială, refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al operatorului economic;

l) acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe piaţă şi revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale;

m) depăşirea, de către operatorii economici cu capital majoritar de stat, a nivelurilor maxime de preţuri de vânzare cu ridicata sau de tarife stabilite prin hotărâri ale Guvernului;

n) depăşirea de către orice operator economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotărâri ale Guvernului, la formarea preţurilor de vânzare cu amănuntul, indiferent de numărul verigilor prin care circulă mărfurile, cât şi depăşirea adaosurilor comerciale şi celor de comision stabilite şi declarate de către operatorii economici la organele fiscale;

o) vânzarea cu lipsă la cântar sau măsurătoare;

p) falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite.

Art. 2. - (1) Constituie contravenţii faptele prevăzute la art. 1 lit. a) - k) şi se sancţionează după cum urmează:

a) faptele prevăzute la lit. d) şi h), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;

b) faptele prevăzute la lit. c) şi f), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 700 lei la 1.250 lei;

c) faptele prevăzute la lit. a), b), e), g), i), j) şi k), cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei;

d) faptele prevăzute la lit. d) şi h), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei;

e) faptele prevăzute la lit. c) şi f), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 3.000 lei la 18.000 lei;

f) faptele prevăzute la lit. a), b), e), g), i), j) şi k), în cazul în care au fost săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 6.000 lei la 20.000 iei.

(2) Sancţiunile prevăzute în alin. (1) se aplică şi persoanelor din cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale şi altor operatori economici care, prin activitatea lor, au participat în orice mod la săvârşirea faptelor ce constituie contravenţii, potrivit prezentei legi.

(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către funcţionarii din aparatul de specialitate al primarului, organele Gărzii Financiare, organele controlului financiar şi de personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Poliţiei de Frontieră Române.

*) Republicată în temeiul art. V lit. b) din titlul III al Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 12/1990 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 şi ulterior a mai fost modificată şi completată prin:

- Ordonanţa Guvernului nr. 23/1992 privind modificarea unor sancţiuni contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992, aprobată prin Legea nr. 114/1992 referitoare la unele ordonanţe ale Guvernului, emise în baza Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 30 noiembrie 1992;

- Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994 privind majorarea limitelor minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale stabilite prin acte normative aflate în vigoare la 1 iunie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 129/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 21 decembrie 1994;

- Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 30 iunie 1997, abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, abrogată, la rândul ei, prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată;

- Ordonanţa Guvernului nr. 126/1998 pentru modificarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobată prin Legea nr. 243/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 18 decembrie 1998;

- Legea nr. 177/1998 pentru completarea art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 13 octombrie 1998;

- Legea nr. 210/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007.

 (4) Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. b), c), d), h), k), o) şi p) se constată şi se sancţionează şi de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

(5) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Art. 3. - (1) Faptele prevăzute la art. 1 lit. I) - p) constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă prin legea penală nu se prevede o pedeapsă mai mare.

(2) Hotărârile de condamnare privind comercianţii se comunică la registrul comerţului.

Art. 4. - (1) Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) şi j), dacă sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum şi sumele de bani şi lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă şi se valorifică în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei publice centrale.

(2) Veniturile obţinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activităţile prevăzute la art. 1, precum şi încasările în întregime din vânzarea mărfurilor a căror provenienţă nu este dovedită se confiscă şi se fac venit la bugetul administraţiei publice centrale.

Art. 5. - Infracţiunile de luare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, comise de agenţii constatatori, organele de urmărire penală sau de judecată a faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni prevăzute de prezenta lege, se pedepsesc în conformitate cu dispoziţiile art. 254, 256 şi 257 din Codul penal, ale căror minim şi maxim se majorează cu câte 2 ani.

Art. 6. - (1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală.

(2) Infracţiunile prevăzute de art. 3 se urmăresc şi se judecă după procedura de urgenţă prevăzută pentru infracţiunile flagrante.

Art. 7. -Aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta lege nu înlătură răspunderea disciplinară a făptuitorilor.

Art. 8. - (1) Pentru urmărirea desfăşurării activităţii comerciale în condiţiile prevăzute de lege, la primării se va constitui un corp de control comercial.

(2) Primăriile la care se va constitui un corp de control comercial, atribuţiile şi structura organizatorică ale corpurilor de control, precum şi modul de salarizare a controlorilor comerciali se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 9. - La data publicării prezentei legi*) se abrogă dispoziţiile art. 295 lit. c) şi d) din Codul penal, art. 70-87 din Legea nr. 3/1972**) cu privire la activitatea de comerţ interior, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

*) Legea nr. 12/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990.

**) Abrogată prin Legea nr. 7/1998 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 13 ianuarie 1998.


SmartCity5

COMENTARII la Legea 12/1990

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 12 din 1990
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 12/1990
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu