Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.102 din 08.07.2014

privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 520 din 11 iulie 2014



SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul IDispoziţii generale Secţiunea 1Principii Articolul 1 (1) Prezenta lege stabileşte drepturile şi obligaţiile în legătură cu activităţi funerare, cimitire şi crematorii umane.(2) Prevederile prezentei legi se aplică:a)cultelor, bisericilor şi comunităţilor religioase, denumite în continuare culte, autorităţilor administraţiei publice locale, operatorilor economici, fundaţiilor şi asociaţiilor, care deţin în proprietate, în administrare sau în întreţinere cimitire în funcţiune sau închise, opere comemorative sau crematorii umane; b)persoanelor fizice şi/sau juridice care prestează servicii funerare, precum şi activităţi legate de întreţinerea şi funcţionarea cimitirelor, a operelor comemorative sau a crematoriilor umane. (3) În cazul mormintelor şi/sau al operelor comemorative de război, prevăzute în Lista monumentelor istorice, dispoziţiile prezentei legi nu aduc atingere prevederilor Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cu modificările ulterioare.(4) În cazul înhumării fătului născut mort ori a unor părţi sau organe umane se aplică prevederile prezentei legi, în măsura în care nu există prevederi legale contrare. Articolul 2 (1) Oricine are dreptul la o înmormântare decentă şi la aducerea ultimului omagiu la locul de veci al decedatului.(2) La stabilirea locului de veci şi organizarea serviciilor funerare, persoanele în drept şi prestatorii serviciilor funerare sunt obligaţi să colaboreze între ei, să ţină cont de voinţa exprimată pe timpul vieţii de către defunct sau, în lipsa acesteia, vor ţine seama de apartenenţa religioasă a defunctului.(3) Înmormântarea poate fi religioasă sau laică. Înmormântarea religioasă are loc cu respectarea canoanelor, obiceiurilor locului, tradiţiilor şi regulamentelor cultului respectiv. În cazul înmormântării laice, organizatorii stabilesc modul de desfăşurare a procesiunii funebre. Secţiunea a 2-aDefiniţii Articolul 3În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a)cimitir - spaţiul situat în intravilanul sau extravilanul localităţii, care a fost, este sau va fi destinat înhumării; b)opere comemorative de război - edificiile, monumentele de artă, plăcile şi altarele comemorative, troiţele, crucile, cenotafurile sau orice alte construcţii ori lucrări, astfel cum sunt definite aceste opere la art. 5 din Legea nr. 379/2003, cu modificările ulterioare; c)lucrări funerare supraterane - însemnele, bordurile, împrejmuirile, lespezile, obeliscurile sau orice alte lucrări de artă pentru înhumare; d)lucrări funerare subterane - criptele pentru locuri de înhumare; e)zone protejate - zonele de locuit, zonele balneoclimaterice, zonele de odihnă şi recreere, instituţiile social-culturale, unităţile sanitare şi unităţile de învăţământ. Secţiunea a 3-aCimitirul Articolul 4Cimitirul se poate afla în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităţilor locale de cult/biserici în situaţia cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociaţiilor sau fundaţiilor, precum şi în proprietatea unui alt stat, cu respectarea tratatelor la care România este parte. Articolul 5(1) Administratorul cimitirului este proprietarul acestuia sau cel care deţine dreptul de administrare.(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa cimitire publice în fiecare localitate şi de a le organiza astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor sau a unităţilor locale de cult ce funcţionează în localitatea respectivă.(3) În localităţile în care nu există cimitire comunale şi unele culte nu dispun de cimitir propriu, persoanele decedate care au aparţinut respectivelor culte vor fi înhumate potrivit ritului propriu în cimitirele existente în funcţiune, excepţie făcând cimitirele existente în funcţiune ce aparţin cultelor mozaic şi musulman.(4) De prevederile prezentului articol beneficiază şi persoanele fără apartenenţă religioasă. Articolul 6 (1) Realizarea infrastructurii şi a zonelor verzi din interiorul cimitirului, parcelarea, împrejmuirea şi dotarea acestuia reprezintă obligaţii ale proprietarului.(2) Proprietarul cimitirului are obligaţia întreţinerii şi menţinerii în funcţiune a cimitirului. Această obligaţie a proprietarului poate fi îndeplinită, pe bază de contract, şi de un operator economic.(3) Proprietarul cimitirului este obligat să elaboreze regulamentul de organizare şi funcţionare a cimitirului. Secţiunea a 4-aÎnfiinţarea, închiderea, desfiinţarea şi redeschiderea cimitirelor Articolul 7 (1) În documentaţiile de urbanism sunt cuprinse condiţiile referitoare la înfiinţarea cimitirului.(2) Realizarea şi extinderea oricăror construcţii sau a infrastructurii cimitirului se fac după obţinerea autorizaţiei de construire eliberate în condiţiile legii.(3) Nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire pentru executarea însemnelor, a bordurilor sau a împrejmuirilor locurilor de înhumare, pentru realizarea de obeliscuri sau a altor lucrări de artă plastică din cimitir.(4) Pentru desfiinţarea cimitirului este necesară obţinerea autorizaţiei de desfiinţare, potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) În cazul cimitirelor înfiinţate după intrarea în vigoare a prezentei legi, distanţa minimă admisă între zonele protejate şi gardul care delimitează cimitirul este de 100 m.(6) Cimitirele se împrejmuiesc cu gard. La cimitirele înfiinţate după intrarea în vigoare a prezentei legi gardul se dublează cu o perdea de arbori. Între morminte şi gardul cimitirului se va asigura o zonă liberă de 3 m. Articolul 8(1) La înfiinţarea cimitirului, proprietarul este obligat să asigure:a)drumurile interioare şi aleile; b)sala de ceremonii funerare; c)spaţiul tehnic care să asigure temperatura de până la 15°C, premergător ceremoniei funerare; d)existenţa unei surse de apă utilizabile; e)WC-uri; f)spaţiul amenajat corespunzător pentru depozitarea gunoiului; g)spaţii verzi, arbuşti, copaci pe marginea drumurilor şi aleilor. (2) În cazul cimitirelor închise, în care nu se mai fac înmormântări, proprietarul este obligat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e)-g). Articolul 9 (1) Dacă toate locurile de veci din cimitir ori dintr-o parte a acestuia au fost ocupate, iar acest lucru este stabilit printr-o expertiză de specialitate, administratorul cimitirului, după ce în prealabil aduce la cunoştinţă publică prin mijloacele de informare în masă această situaţie, poate declara cimitirul sau partea corespunzătoare din acesta închisă.(2) Orice persoană care justifică un interes legitim poate contesta măsura de închidere a cimitirului la instanţele competente, în situaţia în care cimitirul aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.(3) În situaţia în care cimitirul este cimitir confesional şi proprietatea asupra acestuia a fost dobândită prin cumpărare sau prin donaţie, contestaţia va fi soluţionată de către cultul deţinător, conform regulamentului propriu.(4) Exhumarea cadavrelor în vederea constatării cauzelor morţii se face numai cu încuviinţarea procurorului sau a instanţei judecătoreşti.(5) Osemintele pot fi deshumate în orice perioadă a anului, fără avizul autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după 7 ani de la deces. Articolul 10La extinderea şi redeschiderea cimitirului care a fost închis se aplică regulile stabilite pentru înfiinţarea cimitirelor. Articolul 11Desfiinţarea şi schimbarea destinaţiei unui cimitir se poate face numai după 30 de ani de la ultima înhumare şi după strămutarea tuturor osemintelor, pentru motive temeinic justificate şi cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte şi al cultului respectiv. Desfiinţarea cimitirelor înainte de acest termen se face cu avizul autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Articolul 12În cazul falimentului operatorului economic, dizolvării asociaţiei sau fundaţiei, cimitirul se transmite în proprietatea comunei sau oraşului pe teritoriul căruia se află, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Secţiunea a 5-aÎntreţinerea şi funcţionarea cimitirelor Articolul 13Administratorul cimitirului este obligat să asigure, atunci când este nevoie, renovarea clădirilor, întreţinerea şi menţinerea în funcţiune a infrastructurii din cimitir, precum şi întreţinerea zonelor verzi a căror suprafaţă iniţial stabilită nu poate fi micşorată pentru crearea de noi locuri de înhumare. Articolul 14 (1) Organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi a crematoriilor se realizează în condiţiile prezentei legi, în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului adoptate potrivit prevederilor art. 40 şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin hotărâre a consiliului local, precum şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare proprii cultelor, prin care se instituie reguli generale pentru serviciile de înhumare şi de incinerare.(2) Administratorul cimitirului are următoarele obligaţii:a)să respecte regulamentul de organizare şi funcţionare a cimitirului; b)să stabilească regulile privind prestarea serviciilor de înhumare şi de incinerare, precum şi regulile privind prestarea altor servicii de către operatori economici sau de persoane fizice autorizate; c)să asigure corectitudinea concesionărilor şi a atribuirii locurilor de înhumare, cu respectarea condiţiei ca locul să fie îngrijit; d)să stabilească regulile de acces în cimitir şi orarul de funcţionare; e)să asigure funcţionarea şi întreţinerea sălii de ceremonii funerare, a spaţiului prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. c) şi a întregii infrastructuri; f)să organizeze preluarea persoanelor decedate, deschiderea şi închiderea cimitirului; g)să întocmească şi să păstreze registrele de evidenţă şi arhivă; h)să asigure efectuarea şi păstrarea curăţeniei, întreţinerea drumurilor şi a aleilor, deszăpezirea acestora, colectarea şi transportul gunoaielor; i)să asigure paza şi ordinea în perimetrul cimitirului sau al crematoriului, întreţinerea împrejmuirilor; j)să asigure servicii de relaţii cu publicul şi informarea vizitatorilor. Articolul 15(1) Administratorul asigură întocmirea şi păstrarea unui registru de evidenţă în care se înscriu în mod obligatoriu următoarele date: numărul curent, ziua, luna, anul înhumării sau al aşezării în nişă a urnei cu cenuşă, datele de identificare a defunctului, adresa de la ultimul domiciliu, data decesului, numărul parcelei, al rândului şi al locului de înhumare, numele şi adresa persoanei care a comandat înhumarea şi observaţii cu privire la tipul şi lucrările locului de înhumare.(2) În cazul înhumării unei persoane decedate neidentificate, în registrul de evidenţă se menţionează denumirea autorităţii care a dispus înhumarea şi numărul dosarului cazului.(3) Persoana care a solicitat înhumarea şi concesionarul locului de înhumare au acces la registrul de evidenţă.(4) Administratorul este obligat ca, în timpul orelor de program, să ofere informaţii persoanelor care se interesează despre locul de înhumare a persoanei decedate. Secţiunea a 6-aÎnmormântarea Articolul 16(1) Înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare.(2) Locul şi modalitatea înmormântării vor fi conforme voinţei exprimate în timpul vieţii de persoana decedată, fără nicio modificare a ultimei voinţe a acesteia.(3) Dacă pe timpul vieţii persoana decedată nu şi-a exprimat dorinţa referitoare la înmormântare, locul şi modalitatea înmormântării se hotărăsc de persoana, familia sau de autoritatea care se îngrijeşte de înmormântare. Articolul 17 (1) Cu privire la înmormântare sunt obligate să dispună următoarele persoane:a)persoana care s-a angajat prin contract că se va îngriji de înmormântare; b)persoana stabilită prin testamentul defunctului; c)în lipsa testamentului, soţul/soţia persoanei decedate, care a trăit în aceeaşi locuinţă cu persoana decedată în ultima parte a vieţii; d)altă rudă apropiată a decedatului, până la gradul al IV-lea inclusiv. (2) Dacă nu există nicio persoană obligată să dispună în legătură cu înmormântarea sau persoana obligată se găseşte într-un loc necunoscut ori nu îşi îndeplineşte obligaţia, primarul unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia a avut loc decesul dispune cu privire la înmormântare. Articolul 18 (1) Titularii dreptului de proprietate, de concesiune sau de folosinţă a locurilor de înhumare au obligaţia de amenajare şi de întreţinere a acestor locuri şi a lucrărilor funerare aferente existente, asigurându-le un aspect cât mai îngrijit.(2) La expirarea termenului de folosinţă a locului de înhumare, concesionarul are drept de preempţiune, iar în caz de deces al concesionarului, are drept de preempţiune moştenitorul legal sau, după caz, testamentar.(3) Dacă cimitirele au locuri amenajate pentru cultele recunoscute de lege, la acordarea dreptului de preempţiune se va ţine cont şi de specificul cultului respectiv. Articolul 19Administratorul cimitirului retrage dreptul de folosinţă a locurilor de înhumare şi îi înştiinţează în scris pe titularii dreptului de folosinţă în următoarele cazuri: a)titularului i se atribuie un alt loc de înhumare; b)părăsirea sau menţinerea în stare de neîngrijire pe o perioadă mai mare de 2 ani a locurilor de înhumare şi a lucrărilor funerare, după o notificare prealabilă; c)neplata taxelor în condiţiile prevăzute de contract. Articolul 20Înhumarea sau incinerarea persoanelor decedate se face numai pe baza certificatului de deces, eliberat de ofiţerul stării civile care a înregistrat decesul. Certificatul de deces se prezintă administraţiei cimitirului, care păstrează o copie de pe acesta. Secţiunea a 7-aServicii funerare Articolul 21(1) Serviciile funerare constau în: primirea comenzii pentru înmormântare, transportul persoanei decedate, pregătirea pentru înmormântare, aşezarea pe catafalc şi organizarea ceremoniei de ultim rămas bun, coborârea sicriului în mormânt, deschiderea şi închiderea mormântului, exhumarea şi reînhumarea, incinerarea, preluarea urnei şi aşezarea acesteia în nişa specială, predarea urnei.(2) Exhumările şi reînhumările se fac de administraţiile cimitirelor, în prezenţa familiei persoanei decedate sau a unui reprezentant al acesteia şi a administratorului cimitirului, cu respectarea normelor sanitare antiepidemice.(3) Unele dintre serviciile funerare prevăzute la alin. (1) pot fi realizate şi separat.(4) Serviciul religios oficiat de reprezentanţii cultelor cu ocazia înmormântării nu se consideră prestare de servicii funerare, potrivit prevederilor alin. (1). Articolul 22Prestarea serviciilor funerare se face potrivit prezentei legi, hotărârii Guvernului adoptate potrivit prevederilor art. 40 şi normelor tehnice sanitare emise de către Ministerul Sănătăţii. Articolul 23(1) Prestarea serviciilor funerare se poate face numai în spaţii autorizate.(2) În instituţiile de sănătate publică se interzic înfiinţarea şi funcţionarea spaţiilor pentru prestări de servicii funerare, cu excepţia spaţiilor necesare derulării formalităţilor, în cazul decesului produs în instituţia respectivă. Se interzice personalului instituţiei de sănătate publică să influenţeze rudele persoanei decedate în alegerea prestatorului de servicii funerare.(3) Se interzice orice formă de publicitate pentru firmele prestatoare de servicii funerare în incinta instituţiilor de sănătate. La biroul de întocmire a formalităţilor, pentru persoanele decedate în instituţia respectivă se poate afişa lista alfabetică a firmelor furnizoare de servicii funerare, cu adresa şi numărul de telefon.(4) Pe teritoriul cimitirului, cu excepţia locului destinat acestui scop, publicitatea serviciilor funerare este interzisă. Articolul 24Pe timpul desfăşurării activităţilor sale specifice, prestatorul de servicii funerare este obligat să respecte dispoziţiile solicitantului înmormântării referitoare la procesul funerar sau, în cazul înmormântării religioase, canoanele bisericeşti. Secţiunea a 8-aPrestatorul de servicii funerare Articolul 25(1) Pot presta servicii funerare operatorii care îndeplinesc criteriile prevăzute de prezenta lege şi de hotărârea Guvernului adoptată potrivit prevederilor art. 40 şi care obţin avizul consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea.(2) Consiliul local eliberează avizul operatorului care îndeplineşte următoarele condiţii:a)are capacitatea financiară şi profesională necesară; b)nu are datorii restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul local; c)dispune de spaţiul corespunzător pentru desfăşurarea obiectului de activitate în condiţii decente. Articolul 26Criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorul de servicii funerare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, adoptată potrivit prevederilor art. 40. Articolul 27(1) Capacitatea financiară necesară prevăzută la art. 25 alin. (2) lit. a) constă într-un fond de garantare constituit pentru plata despăgubirilor datorate în cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii defectuoase a prestărilor de servicii funerare. Nivelul fondului de garantare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, adoptată potrivit prevederilor art. 40.(2) Constituie fond de garantare:a)suma depusă într-un cont special la banca la care operatorul economic are deschis contul curent; b)garanţia bancară sau asigurarea de malpraxis încheiată la valoarea fondului de garantare stabilit prin hotărâre a Guvernului. Secţiunea a 9-aTransportul persoanelor decedate Articolul 28 (1) Transportul persoanelor decedate în vederea înhumării în aceeaşi sau în altă localitate se face în sicrie cu capac, cu autovehicule special amenajate în acest scop, care respectă prevederile normelor sanitare şi antiepidemice.(2) Transportul persoanelor decedate din cauza unor boli contagioase se poate face numai pe baza certificatului eliberat de un medic specialist în medicină legală sau anatomie patologică şi a adeverinţei de înhumare eliberate de autoritatea administraţiei publice locale. Articolul 29 (1) Pentru transportul persoanelor decedate în străinătate sunt necesare acordul autorităţilor din ţara respectivă, precum şi aprobarea instituţiei de sănătate publică competente din unitatea administrativ-teritorială în care a avut loc decesul.(2) Pentru aducerea în România a persoanelor decedate sunt necesare aprobarea oficiului consular al României din ţara respectivă, aprobarea autorităţilor de sănătate publică din ţara respectivă, precum şi declaraţia de primire din partea administraţiei cimitirului în care are loc înhumarea.(3) În cazurile de deces datorat bolilor transmisibile, carantinabile, se iau măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei impuse de inspecţiile sanitare de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Transportul persoanelor decedate în acest mod se face numai cu avizul sanitar de transport eliberat de autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (4) Transportul persoanei decedate în afara localităţii în care s-a produs decesul se face după îmbălsămare, într-un sicriu impermeabil şi închis etanş, al cărui fund este acoperit cu materii absorbante.(5) Transportul internaţional al corpurilor persoanelor decedate din ţară în străinătate se face pe baza unui paşaport de transport mortuar, eliberat de către autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în funcţie de locul unde s-a produs decesul sau exhumarea.(6) Transportul internaţional al corpurilor persoanelor decedate se face în sicriu impermeabilizat, închis etanş, al cărui fund este acoperit cu un strat de 5 cm grosime din materiale absorbante (rumeguş, turbă), îmbibate într-o soluţie dezinfectantă. Sicriul se depune într-o ladă din lemn, bine etanşeizată. Secţiunea a 10-aIncinerarea Articolul 30Înfiinţarea, transformarea şi reînnoirea crematoriilor se fac în conformitate cu prevederile documentaţiilor de urbanism, pe baza autorizaţiei de construcţie. Articolul 31Dacă, în conformitate cu menţiunea din certificatul de deces, persoana decedată poate fi incinerată, incinerarea poate avea loc în oricare crematoriu uman în funcţiune din ţară. Administraţia crematoriului păstrează o copie a certificatului de deces. Articolul 32Pentru incinerarea unei persoane străine decedate în România sau în cazul unei persoane străine decedate în altă ţară şi transportate în România este nevoie de aprobarea oficiului consular din România al ţării al cărei cetăţean a fost defunctul sau, în lipsa acestuia, de aprobarea autorităţilor competente de la ultimul domiciliu al defunctului. Articolul 33Persoanele decedate neidentificate nu pot fi incinerate. Secţiunea a 11-aÎntreţinerea cimitirului Articolul 34(1) Pentru menţinerea în funcţiune şi întreţinerea cimitirului, autoritatea administraţiei publice locale poate încheia contract de prestări de servicii publice cu operatorul economic care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de hotărârea Guvernului adoptată potrivit prevederilor art. 40.(2) Contractul de prestări de servicii publice cuprinde următoarele clauze obligatorii:a)părţile contractante; b)enumerarea serviciilor prestate; c)modalitatea şi perioada de realizare a serviciilor; d)parametrii cantitativi şi calitativi de îndeplinit; e)durata contractului, care nu poate fi mai mică de 5 ani şi mai mare de 15 ani, cu posibilitate de prelungire; f)modalitatea de finanţare a serviciului; g)contravaloarea serviciilor prestate şi modalitatea de plată; h)locul desfăşurării activităţii; i)regulile de utilizare, întreţinere, reînnoire şi înlocuire a mijloacelor fixe din patrimoniul autorităţii publice, puse la dispoziţie; j)cantitatea şi calitatea dotărilor necesare prestării serviciilor. Articolul 35(1) Contravaloarea concesiunii locurilor de înhumare pe teritoriul cimitirului, precum şi taxa pentru alte activităţi desfăşurate de operatorii economici se stabilesc de proprietarul cimitirului. Tariful pentru întreţinerea cimitirului şi a locurilor de veci nu poate fi modificat pe parcursul concesionării decât în funcţie de rata inflaţiei sau dacă modificările legislative impun cheltuieli suplimentare.(2) Accesul vizitatorilor în cimitir este gratuit. Secţiunea a 12-aSancţiuni Articolul 36Constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează: a)încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3), art. 8 alin. (1) lit. d), e), f), g), art. 15 alin. (1) şi (4) - cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei; b)încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) lit. a), b) - cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei; c)încălcarea prevederilor art. 6 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) lit. c) - cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei. Articolul 37Constatarea săvârşirii contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Articolul 38Prevederile prezentei legi se completează cu cele ale
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul general al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul IIDispoziţii finale Articolul 39În cazul mormintelor şi/sau al operelor comemorative de război sunt aplicabile prevederile Legii nr. 379/2003, cu modificările ulterioare. Articolul 40În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului se stabilesc: a)criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare, precum şi normele tehnice şi sanitare ale acestor servicii; b)normele şi regulile detaliate privind înfiinţarea, extinderea, închiderea, desfiinţarea, redeschiderea cimitirelor, precum şi cele privind înhumarea, incinerarea, deshumarea şi reînhumarea; c)normele tehnice şi sanitare pentru crematoriile umane; d)nivelul fondului de garantare. Articolul 41(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Prezenta lege se completează cu dispoziţiile legale referitoare la cimitire, cuprinse în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată. Articolul 42La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţie contrară se abrogă. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU


SmartCity5

COMENTARII la Legea 102/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 102 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 102/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu