Instrucţiuni Nr.166 din 25.10.2016privind scăderea pierderilor determinate de perisabilităţi, la bunurile materiale, în unităţile Ministerului Afacerilor Interne ACT EMIS DE: Ministerul Afacerilor Interne ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 873 din 01 noiembrie 2016
Având în vedere prevederile art. 68 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999,în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următoarele instrucţiuni: Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1(1) În sensul prezentelor instrucţiuni, prin perisabilităţi se înţelege scăzămintele care se produc în timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii mărfurilor, determinate de procese naturale cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliză, răcire, îngheţare, topire, oxidare, aderare la pereţii mijloacelor de transport sau ai vaselor în care sunt transportate, descompunere, scurgere, îmbibare, îngroşare, împrăştiere, fărâmiţare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice.(2) Prevederile prezentelor instrucţiuni nu se aplică pentru perisabilităţile bunurilor materiale specificate în acte normative de nivel superior. Articolul 2Perisabilităţile se exprimă în coeficienţi procentuali sau în alte unităţi de măsură specifice, precum kg/mp/lună sau kg/lună în cazul evaporărilor la depozitarea produselor petroliere. Articolul 3(1) Coeficienţii procentuali, denumiţi în continuare coeficienţi de perisabilitate, care se aplică asupra bunurilor materiale transportate, manipulate sau depozitate de către unităţile Ministerului Afacerilor Interne, denumite în continuare unităţile MAI, sunt prevăzuţi în listele 1-16 din anexa nr. 1 şi au valabilitate pentru toate compartimentele de activitate care gestionează bunurile respective.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru materialele de construcţii distribuite punctelor de lucru, coeficienţii de perisabilitate sunt prevăzuţi în normele de deviz. Articolul 4(1) Scăzămintele care se produc în limita coeficienţilor de perisabilitate aprobaţi constituie pierderi materiale legal admise şi nu fac obiectul răspunderii materiale.(2) Pierderile care depăşesc scăzămintele calculate pe baza coeficienţilor de perisabilitate, precum şi cele produse la bunurile materiale pentru care nu sunt stabiliţi asemenea coeficienţi se soluţionează în conformitate cu prevederile dispoziţiilor legale privind răspunderea materială.(3) În condiţiile prevederilor alin. (2) se soluţionează şi pierderile cu valori inferioare limitei coeficienţilor de perisabilitate, care sunt cauzate prin neglijenţă, sustrageri şi cele produse din alte cauze imputabile persoanelor vinovate. Articolul 5Coeficienţii de perisabilitate reprezintă nivele maxime şi se acordă numai pe baza pierderilor sau scăderilor cantitative efective. Articolul 6La aplicarea coeficienţilor de perisabilitate se respectă următoarele criterii: a)pierderile propuse pentru darea la scădere trebuie să provină dintr-o singură perioadă de gestiune, delimitată prin două inventarieri succesive executate în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniul inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor; b)pentru bunurile materiale la care coeficienţii de perisabilitate sunt stabiliţi pe grupe de produse, coeficientul de perisabilitate al grupei se aplică pentru fiecare produs în parte; c)coeficienţii de perisabilitate se aplică numai pentru bunurile efectiv gestionate în unitate, nu şi asupra celor care sunt în tranzit; d)aplicarea coeficienţilor de perisabilitate şi aprobarea dării la scădere a pierderilor constatate la bunurile materiale se fac după o verificare temeinică privind cauzele acestor pierderi, după stabilirea, cu certitudine, că nu s-au produs din culpa gestionarului sau a altei persoane şi după efectuarea compensărilor, în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniul inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor. Articolul 7(1) Coeficienţii de perisabilitate pentru perisabilităţile produse pe timpul transportului se aplică, indiferent de natura mijlocului de transport, numai dacă distanţa este mai mare de 3 km - în cazul produselor petroliere, 10 km - pentru alimente şi furaje şi 20 km - pentru celelalte produse, cu condiţia ca pierderile să fie reale, constatate cu ocazia recepţiei produselor, să nu existe nicio culpă din partea expeditorului, cărăuşului sau delegatului însoţitor.(2) Prevederile alin. (1) se aplică în toate cazurile în care transportul se face între unităţile MAI, precum şi la aprovizionarea bunurilor materiale de la operatori economici, când recepţia se face la furnizor şi transportul se efectuează prin grija unităţilor MAI. Articolul 8Nu se calculează şi nu se acordă perisabilităţi pentru: a)bunurile materiale preambalate în gramaj fix, primite cu bucata, care se transportă, depozitează, manipulează şi distribuie în ambalajele originale ale furnizorilor, cu excepţia produselor farmaceutice tipizate; b)bunurile materiale ştanţate şi alte bunuri care s-au primit cu bucata, excepţie făcând ouăle, legumele în legături şi prăjiturile; c)bunurile materiale a căror trecere prin depozit se face numai scriptic; d)bunurile materiale constatate lipsă, pentru care se face dovada că sunt consecinţa neglijenţei, proastei gospodăriri, relei-credinţe sau unor fapte ilicite, chiar dacă se încadrează în limitele calculate pe baza coeficienţilor de perisabilitate; e)bunurile materiale constatate lipsă sau degradate din cauze de forţă majoră, pentru a căror dare la scădere se aplică prevederile dispoziţiilor legale privind răspunderea materială; f)pierderile incluse în normele de consum tehnologic. Articolul 9În scopul reducerii pierderilor de bunuri materiale prin perisabilităţi, conducătorii unităţilor MAI, împreună cu structurile de asigurare logistică, au următoarele obligaţii: a)să urmărească ca bunurile materiale aprovizionate să îndeplinească condiţiile normale de umiditate, conţinut de impurităţi sau corpuri străine, maturare, ambalare, după caz, precum şi celelalte condiţii de livrare, stabilite potrivit prevederilor din standarde, norme interne, caiete de sarcini sau contracte, a căror respectare este menţionată în cuprinsul documentelor de recepţie; b)să ia măsuri pentru respectarea normelor tehnice privind manipularea, ambalarea, transportul şi depozitarea bunurilor materiale, ţinând cont de caracteristicile fiecăruia; c)să acorde o grijă permanentă distribuirii şi utilizării, în cel mai scurt timp, a bunurilor materiale cu termene-limită de folosinţă; d)să ia măsuri pentru distribuirea bunurilor materiale în ordinea intrării în depozit, să prevină manipulările inutile şi depozitările îndelungate, nejustificate. Capitolul IIStabilirea pierderilor determinate de perisabilităţi Articolul 10Constatarea pierderilor determinate de perisabilităţi se face în una dintre următoarele situaţii: a)în urma inventarierilor executate potrivit prevederilor legale în vigoare; b)la schimbarea gestionarilor, pe baza inventarierii existentului de bunuri materiale; c)cu ocazia recepţionării bunurilor transportate; d)cu prilejul controalelor executate de organele cu astfel de atribuţii, dacă s-a inventariat existentul de bunuri materiale; e)la lichidarea loturilor cu gestiune distinctă. Articolul 11Constatarea pierderilor determinate de perisabilităţi la produsele agroalimentare sau la furajele aprovizionate pentru iarnă se face, dacă nu există alte posibilităţi, la lichidarea loturilor de produse aprovizionate sau la sfârşitul perioadei de consum, după caz. Articolul 12Pierderile determinate de perisabilităţi se stabilesc prin compararea existentului în teren, verificat prin cântărire, numărare, măsurare etc., cu soldurile scriptice de la data respectivă. Articolul 13(1) Calculul limitei maxime pentru pierderile determinate de perisabilităţi pe timpul depozitării bunurilor materiale se face după următoarele formule:a)în cazul inventarierilor lunare: b)în cazul inventarierilor la intervale mai mari de o lună: c)în cazul în care calculul se face pentru o perioadă mai mică de o lună: în care: S = limita maximă de scăzământ; I = total ieşiri în cursul perioadei dintre două inventarieri; C = coeficientul de perisabilitate prevăzut de norme; St = stocul la sfârşitul lunii; Si = stocul la data inventarierii, când aceasta s-a efectuat în cursul lunii; Nz = numărul de zile între inventarierile efectuate la un interval mai mic de o lună; Suma St = suma stocurilor de la sfârşitul fiecărei luni.
(2) Atunci când se execută inventarieri după o perioadă care cuprinde un număr de luni şi zile, limita maximă de scăzământ se calculează prin aplicarea formulei prevăzute la alin. (1) lit. b) - pentru numărul de luni întregi şi a formulei prevăzute la alin. (1) lit. c) - pentru porţiunea de lună, rezultatele însumându-se. Articolul 14Limita maximă a pierderilor determinate de perisabilităţi pe timpul manipulării la bunurile materiale care au prevăzuţi coeficienţi de scăzământ pentru această activitate se calculează după formula: în care: It = totalul cantităţilor ieşite sau intrate din/în depozitul unităţii/subunităţii în perioada respectivă; C = coeficientul de perisabilitate prevăzut de norme. Articolul 15
(1) Limita maximă de scăzământ pentru perisabilităţile produse pe timpul transportului bunurilor materiale se calculează după formula: în care: T = cantitatea de bunuri materiale transportate; C = coeficientul de perisabilitate prevăzut de norme. (2) Pentru acordarea perisabilităţilor pe timpul transportului, în nota de recepţie şi constatare a diferenţelor se menţionează distanţa de la care au fost aduse produsele, sub semnătura şefului compartimentului de resortul căruia sunt bunurile în cauză. Articolul 16La bunurile materiale care au prevăzuţi coeficienţi de perisabilitate distincţi pentru depozitare, manipulare sau transport, stabilirea limitei maxime de scăzământ se face prin cumularea acestor categorii de pierderi. Articolul 17Coeficienţii de perisabilitate pentru produsele ambalate în recipiente din sticlă se aplică şi la ambalajele respective. Articolul 18(1) Pentru bunurile materiale la care perisabilitatea se produce prin spargere sau fărâmiţare, precum produsele din sticlă, ceramică, porţelan, gresie, prefabricate din ciment, cărămizi, pietre abrazive şi altele asemenea, acordarea scăzământului este condiţionată de prezentarea probelor de spargere sau fărâmiţare, iar constatarea se face de comisia de inventariere sau de organul de control.(2) Prin probe se înţelege părţile componente sau rămăşiţele rezultate din spargeri sau fărâmiţări, dacă reprezintă cel puţin 75% din greutatea produselor noi care au fost sparte sau fărâmiţate.(3) Constatarea pierderilor pe baza existenţei probelor se poate face şi în perioada dintre două inventarieri de către o comisie numită prin dispoziţie zilnică/ordin de zi pe unitate, în cazurile în care probele nu pot fi păstrate din lipsă de spaţiu sau alte cauze. Rezultatele constatării, consemnate într-un proces-verbal, sunt avute în vedere la definitivarea rezultatelor inventarierii bunurilor materiale respective.(4) Probele rezultate din spargeri sau fărâmiţări se predau selectiv operatorilor de salubrizare cu care unităţile MAI au încheiat contracte, fără ca acestea să mai fie înregistrate în evidenţa contabilă. Capitolul IIIActe întocmite şi structuri competente care avizează şi aprobă darea la scădere a pierderilor determinate de perisabilităţi Articolul 19Documentele necesare pentru justificarea pierderilor determinate de perisabilităţi sunt: a)procesul-verbal de inventariere şi lista de inventariere cu bunurile materiale la care s-au constatat cantităţi lipsă; b)actul justificativ întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 şi prin utilizarea bazei de calcul al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3; c)alte documente, precum buletine de analiză, certificate de calitate, declaraţii, note explicative, chitanţe, angajamente de plată, ordine de zi de imputare şi alte înscrisuri necesare. Articolul 20Actul justificativ prevăzut la art. 19 lit. b) se întocmeşte de personalul cu responsabilităţi din compartimentul de resortul căruia sunt bunurile la care s-au constatat pierderi cu ocazia inventarierii, se verifică de şeful acestui compartiment, se avizează de şeful structurii de logistică şi se vizează pentru control financiar preventiv propriu la nivelul ordonatorului de credite de care aparţin. Articolul 21Darea la scădere a pierderilor determinate de perisabilităţi se aprobă de conducătorii unităţilor MAI care au calitatea de ordonator de credite, pentru bunurile materiale din gestiunile proprii. Articolul 22Conducătorii unităţilor MAI sunt obligaţi să analizeze cantităţile de bunuri materiale propuse la scădere ca pierderi determinate de perisabilităţi, iar în cazul în care constată că nu sunt reale sau sunt determinate de alte cauze decât cele normale resping documentele prezentate şi dispun cercetarea administrativă în conformitate cu dispoziţiile în vigoare privind răspunderea materială. Articolul 23La unităţile MAI care au bunuri materiale în depozitul propriu şi la subunităţi, calcularea limitei maxime de perisabilitate potrivit prevederilor prezentelor instrucţiuni se face separat pentru fiecare loc de depozitare şi nu asupra cantităţilor globale pe unitate. Capitolul IVModul de soluţionare în cazul altor situaţii când se înregistrează pierderi la bunurile materiale Articolul 24(1) Consumurile de materiale necesare transformării unor bunuri materiale, cât şi pierderile legal admise ocazionate de această operaţie sunt cele prevăzute de standarde, norme şi normative interne, caiete de sarcini, devize, ordine sau contracte.(2) Scăderea din evidenţă a bunurilor materiale intrate în transformare, precum şi a pierderilor legal admise legate de acestea se face pe baza documentelor prevăzute de regulile şi politicile contabile în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.(3) Materialele refolosibile rezultate în urma operaţiei de transformare se înregistrează în evidenţă şi se valorifică potrivit dispoziţiilor legale.(4) Pierderile materiale produse cu ocazia transformărilor de bunuri materiale, peste normele legale admise, se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile privind răspunderea materială.(5) Coeficienţii de perisabilitate pentru produsele alimentare din gestiunea bufetelor se stabilesc la un nivel de 30% din coeficienţii care se aplică depozitului popotei care aprovizionează bufetele. În cazul mai multor bufete aprovizionate de la acelaşi depozit, calculul dreptului de scăzământ se face valoric, pe total bufete, după care valoarea rezultată se repartizează pe fiecare bufet, proporţional cu valoarea produselor perisabile valorificate de acestea. Capitolul V Dispoziţii finale Articolul 25 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele instrucţiuni. Articolul 26(1) Prezentele instrucţiuni se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La data intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni, Instrucţiunile ministrului de interne nr. 1.078/2000 privind scăderea pierderilor determinate de perisabilităţi, precum şi a celor din rebuturi, la bunurile materiale, în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, nepublicate1, se abrogă. 1 Instrucţiunile ministrului de interne nr. 1.078/2000 privind scăderea pierderilor determinate de perisabilităţi, precum şi a celor din rebuturi, la bunurile materiale, în unităţile Ministerului Afacerilor Interne nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul afacerilor interne,Ioan-Dragoş TudoracheANEXA Nr. 1la instrucţiuni Coeficienţi de perisabilitate ce se aplică asupra bunurilor materiale depozitate, manipulate sau transportate în unităţile Ministerului Afacerilor Interne Lista nr. 1 - Cereale, leguminoase boabe şi derivate ale acestora
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul ambalajului |
Coeficienţi de perisabilitate pe timpul: |
Depozitării şi manipulării |
Transportului |
Depozite ale unităţilor (subunităţilor) |
Depozite centrale |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
1 |
Biscuiţi |
lăzi, vrac |
0,2 |
0,1 |
0,1 |
2 |
Făină (de grâu, secară) |
saci |
0,2 |
0,2 |
0,1 |
3 |
Făină de porumb (mălai) |
saci, vrac |
0,4 |
0,3 |
0,1 |
4 |
Fasole, mazăre, soia (boabe uscate) |
saci, vrac |
0,4 |
0,4 |
0,1 |
5 |
Griş |
saci |
0,15 |
0,2 |
0,1 |
6 |
Grâu, secară, orz, ovăz, arpacaş |
saci, vrac |
0,3 |
0,15 |
0,1 |
7 |
Orez decorticat |
saci |
0,3 |
0,3 |
0,3 |
8 |
Paste făinoase diferite |
saci, lăzi, pachete |
0,3 |
0,1 |
0,1 |
9 |
Pâine proaspătă (neagră, semialbă, albă) |
navete, vrac |
1,5 |
- |
1,0 |
10 |
Porumb boabe - cu umiditate până la 16% - cu umiditate între 16-20% - cu umiditate între 20-24% |
saci, vrac |
0,3 0,5 0,8 |
0,3 0,5 0,8 |
0,1 0,1 0,1 |
11 |
Porumb ştiuleţi: - cu umiditate până la 18% - cu umiditate între 18-23% - cu umiditate între 23-28% |
saci, vrac |
0,6 0,8 1,0 |
0,6 0,8 1,0 |
0,1 0,1 0,1 |
12 |
Tărâţe de grâu (secară) |
saci, vrac |
0,4 |
0,4 |
0,2 |
Lista nr. 2 - Carne şi preparate din carne
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul ambalajului |
Coeficienţi de perisabilitate pe timpul: |
Depozitării şi manipulării |
Transportului |
Depozite ale unităţilor (subunităţilor) |
Depozite centrale |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
1 |
Afumături |
vrac, navete |
0,8 |
0,8 |
0,3 |
2 |
Carne proaspătă de bovine, porcine şi ovine (zvântată) |
vrac, navete |
2,0 |
2,0 |
0,8 |
3 |
Carne proaspătă de miel (zvântată) |
vrac, navete |
2,5 |
2,5 |
0,8 |
4 |
Carne proaspătă de pasăre |
vrac, navete |
1,5 |
1,5 |
0,8 |
5 |
Carne diferită refrigerată |
vrac, navete |
0,5 |
0,5 |
0,8 |
6 |
Carne diferită congelată |
vrac, saci polietilenă |
1,0 |
1,0 |
0,2 |
7 |
Carne diferită sărată |
vrac, navete |
0,5 |
0,5 |
0,2 |
8 |
Mezeluri proaspete (parizer, lebărvurşt, crenvurşti, cârnaţi, şuncă presată, tobă etc.) |
vrac, navete |
2,5 |
1,5 |
0,8 |
9 |
Organe şi subproduse de abator, proaspete |
vrac, navete |
2,0 |
2,0 |
0,8 |
10 |
Organe şi subproduse de abator, congelate |
navete, saci polietilenă |
2,0 |
1,8 |
0,2 |
11 |
Salamuri crude-uscate |
vrac, navete |
4,0 |
4,0 |
0,2 |
12 |
Preparate din carne afumate (salamuri, cârnaţi, cotlet etc.) |
vrac, navete |
2,0 |
2,0 |
0,3 |
Lista nr. 3 - Peşte şi preparate din peşte
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul ambalajului |
Coeficienţi de perisabilitate pe timpul: |
Depozitării şi manipulării |
Transportului |
Depozite ale unităţilor (subunităţilor) |
Depozite centrale |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
1 |
Peşte proaspăt şi refrigerat (întreg, eviscerat, decapitat, filetat) |
vrac, navete |
1,0 |
1,0 |
0,8 |
2 |
Peşte congelat (indigen şi oceanic) toate formele de prelucrare şi întreg |
vrac, cutii carton |
1,5 |
1,5 |
0,5 |
3 |
Peşte sărat (toate speciile) |
butoaie |
1,3 |
1,3 |
1,0 |
4 |
Hamsie şi peşte mărunt sărat |
butoaie |
3,5 |
3,5 |
1,0 |
5 |
Peşte afumat (toate speciile) |
vrac, navete |
1,5 |
1,5 |
0,3 |
6 |
Icre sărate |
butoaie |
1,0 |
1,0 |
1,0 |
Lista nr. 4 - Grăsimi animale şi vegetale
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul ambalajului |
Coeficienţi de perisabilitate pe timpul: |
Depozitării şi manipulării |
Transportului |
Depozite ale unităţilor (subunităţilor) |
Depozite centrale |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
1 |
Slănină proaspătă |
vrac navete |
1,0 |
1,0 |
0,1 |
2 |
Slănină sărată |
vrac, navete |
1,0 |
1,0 |
0,1 |
3 |
Slănină afumată |
vrac, navete |
1,6 |
1,6 |
0,1 |
4 |
Ulei comestibil |
butoaie, cisterne |
0,5 |
0,2 |
0,3 |
5 |
Untură |
lăzi |
0,5 |
0,2 |
0,1 |
6 |
Unt proaspăt (bloc) |
lăzi |
0,5 |
0,4 |
0,2 |
7 |
Margarină (bloc) |
lăzi |
0,1 |
0,1 |
0,2 |
8 |
Seu crud |
vrac, navete |
0,5 |
- |
- |
NOTA 1: 1. Pentru transformarea slăninii crude în slănină sărată se acordă un scăzământ de 5%. 2. La sărarea slăninii crude se folosesc 20 kg sare la 100 kg slănină crudă: pentru conservarea slăninii sărate se folosesc, în plus, 10 kg sare la 100 kg slănină sărată, pentru toată perioada de păstrare. 3. La transformarea slăninii sărate în slănină afumată se admite un scăzământ de până la 15% pentru întreg lotul care se afumă odată. Lista nr. 5 - Lapte, produse lactate şi ouă
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul ambalajului |
Coeficienţi de perisabilitate pe timpul: |
Depozitării şi manipulării |
Transportului |
Depozite ale unităţilor (subunităţilor) |
Depozite centrale |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
1 |
Lapte proaspăt |
bidoane |
0,5 |
0,3 |
- |
2 |
Lapte praf |
saci hârtie, polietilenă, butoaie placaj |
0,2 |
0,2 |
- |
3 |
Lapte bătut şi iaurt |
bidoane |
0,5 |
0,5 |
0,8 |
4 |
Smântână şi frişcă |
bidoane |
0,75 |
0,75 |
0,8 |
5 |
Brânză proaspătă de vacă |
cutii, bidoane |
1,0 |
1,0 |
0,4 |
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul ambalajului |
Coeficienţi de perisabilitate pe timpul: |
Depozitării şi manipulării |
Transportului |
Depozite ale unităţilor (subunităţilor) |
Depozite centrale |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Caş proaspăt |
bidoane, putini |
2,9 |
2,9 |
0,4 |
7 |
Brânză telemea |
putini, butoaie, cutii |
3,5 |
3,0 |
0,4 |
8 |
Brânză frământată |
folie material plastic, băşici natur, cutii |
1,5 |
1,5 |
0,4 |
9 |
Brânzeturi topite |
navete, lăzi |
1,5 |
1,0 |
0,4 |
10 |
Brânzeturi afumate |
navete, lăzi |
2,0 |
2,0 |
0,4 |
11 |
Brânzeturi fermentate (caşcaval, şvaiţer etc.) |
navete, lăzi |
1,5 |
1,5 |
0,4 |
12 |
Ouă |
lăzi, cofraje |
1,0 |
1,0 |
0,5 |
NOTA 2: Pentru conservarea brânzei telemea se folosesc 5 kg sare la 100 kg brânză telemea, pentru toată durata de depozitare. Lista nr. 6 - Produse alimentare diferite
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul ambalajului |
Coeficienţi de perisabilitate pe timpul: |
Depozitării şi manipulării |
Transportului |
Depozite ale unităţilor (subunităţilor) |
Depozite centrale |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
1 |
Ape minerale în sticle de 0,5-1 l |
navete, boxpaleţi, transcontainere |
1,0 1,0 1,0 |
1,0 1,0 1,0 |
1,5 2,0 3,0 |
2 |
Arahide |
saci |
0,5 |
0,5 |
0,1 |
3 |
Banane |
lăzi, cutii |
4,0 |
- |
0,8 |
4 |
Băuturi alcoolice (vin, ţuică, bere etc.) |
butoaie, sticle a 0,25 -1 l |
0,1 0,01 |
0,1 0,01 |
0,3 0,01 |
5 |
Băuturi răcoritoare |
sticle |
1,0 |
1,0 |
0,01 |
6 |
Boia de ardei |
saci hârtie |
0,3 |
0,2 |
0,1 |
7 |
Cafea boabe şi măcinată |
saci hârtie şi iută |
0,02 |
0,02 |
0,1 |
8 |
Ceai natural |
saci hârtie, cutii |
0,01 |
0,01 |
0,10 |
9 |
Ciuperci proaspete |
lăzi |
3,0 |
- |
1,5 |
10 |
Conserve din legume în apă şi bulion |
recipiente sticlă |
0,1 |
0,1 |
0,1 |
11 |
Compot, gem, dulceaţă |
recipiente sticlă |
0,3 |
0,2 |
0,2 |
12 |
Drojdie de bere proaspătă |
lăzi, navete |
0,4 |
0,4 |
0,4 |
13 |
Foi de dafin, piper |
saci hârtie |
0,03 |
0,1 |
0,05 |
14 |
Fructe citrice |
lăzi |
4,0 |
5,0 |
0,8 |
15 |
Fructe uscate |
saci, lăzi |
0,3 |
0,3 |
0,1 |
16 |
Halva |
navete, lăzi |
0,8 |
- |
- |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
17 |
Legume deshidratate |
lăzi, saci |
0,6 |
0,6 |
0,1 |
18 |
Marmeladă |
lădiţe |
3,0 |
1,5 |
0,1 |
19 |
Miere de albine |
bidoane |
0,5 |
0,4 |
- |
20 |
Muştar |
borcane |
0,01 |
0,01 |
0,01 |
21 |
Măsline, muştar |
butoaie |
0,4 |
0,3 |
0,1 |
22 |
Oţet |
recipiente de sticlă |
0,01 |
0,01 |
0,1 |
23 |
Pastă de tomate |
butoaie, cutii tablă |
1,5 0,5 |
2,0 0,5 |
0,1 0,1 |
24 |
Rahat |
cutii |
0,1 |
0,1 |
0,1 |
25 |
Sare comestibilă |
saci |
0,2 |
0,2 |
0,3 |
26 |
Surogat de cafea |
saci |
0,05 |
0,05 |
0,01 |
27 |
Zahăr |
saci |
0,3 |
0,1 |
- |
NOTA 3: 1. Pentru pierderile provenite din spargerea ambalajelor de sticlă goale, rezultate după consumarea produselor pe care le-au conţinut, se admite un scăzământ de 2% pentru manipulare şi 3% pentru transport. 2. Ambalajele din sticlă ciobite ca urmare a operaţiunilor de îmbuteliere, capsulare sau destupare, care nu mai pot fi folosite sau valorificate la operatorii economici, potrivit Instrucţiunilor viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi internelor, nr. 167/2009 privind scoaterea din funcţiune, valorificarea şi casarea bunurilor în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, se casează. 3. Pentru conservele de carne, peşte, legume, fructe şi concentrate alimentare, la care perioada de depozitare a depăşit 18 luni, se admite un scăzământ de 0,2%. Lista nr. 7 - Legume şi fructe
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul ambalajului |
Coeficienţi de perisabilitate pe timpul: |
Depozitării şi manipulării |
Transportului |
Depozite ale unităţilor (subunităţilor) |
Depozite centrale |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
A. Legume şi fructe proaspete de vară |
1 |
Ceapă şi usturoi verde, dovlecei în floare, fasole şi mazăre verde păstăi, ridichi de lună, tomate, salată, spanac, lobodă, verdeţuri |
vrac lăzi |
1.05-30.09 |
4,0 |
1,5 |
2 |
Ardei gras şi iute, castraveţi, dovlecei, rădăcinoase de vară, vinete, varză de vară, cartofi de vară |
vrac lăzi |
1.06-30.09 |
3,0 |
1,5 |
3 |
Ardei lung şi gogoşar, conopidă, praz |
vrac lăzi |
1.07-30.09 |
2,5 |
1,5 |
4 |
Caise, cireşe, vişine, prune, struguri, zarzăre, piersici, pepeni verzi şi galbeni |
vrac lăzi, navete |
1.06-30.09 |
3,0 |
0,8 |
5 |
Căpşuni şi zmeură |
|
1.06-30.09 |
5,0 |
0,8 |
6 |
Mere, pere, gutui |
|
1.06-30.09 |
2,0 |
0,8 |
B. Legume şi fructe pentru iarnă |
1 |
Cartofi de toamnă |
în pământ şi depozite amenajate |
1.10-31.01 1.02-30.04 1.05-30.06 |
2,5 3,5 5,5 |
1,5 1,5 1,5 |
2 |
Ceapă uscată şi usturoi căpăţâni |
în depozite amenajate, poduri, pivniţe, bordeie |
1.06-31.10 1.11-28.02 1.03-31.05 |
4,0 2,0 3,0 |
1,5 1,5 1,5 |
3 |
Rădăcinoase diferite (morcovi, sfeclă roşie, ridichi de iarnă, ţelină, pătrunjel, păstârnac, sfeclă furajeră) |
în depozite amenajate şi în pământ |
1.10-28.02 1.03-30.05 |
2,0 3,5 |
1,5 1,5 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
4 |
Varză albă târzie, varză roşie, praz, conopidă |
în depozite amenajate şi în pământ |
1.11-28.02 1.03-30.04 |
3,0 4,0 |
1,5 1,5 |
5 |
Varză murată şi murături |
butoaie |
1.10-31.05 |
1,0 |
1,5 |
6 |
Nuci în coajă |
lăzi, saci |
1.10-31.05 |
3,0 |
- |
7 |
Mere, pere, gutui |
în incinte frigorifice în magazii, poduri, pivniţe, bordeie |
1.10-31.05 1.10-31.05 |
2,0 4,0 |
0,2 0,8 |
8 |
Struguri |
în magazii, pivniţe, bordeie |
1.10-31.03 |
5,0 |
0,8 |
NOTA 4: 1. Coeficienţii din coloana 4 se aplică pentru fiecare lună din perioadele de depozitare prevăzute în coloana 3. 2. În cazul în care produsele se aprovizionează înainte de prima lună pentru care este prevăzut coeficientul de perisabilitate, se aplică coeficientul primei luni, iar dacă depozitarea se prelungeşte după ultima lună din listă, se aplică coeficientul ultimei luni pentru fiecare lună de păstrare în plus. 3. La calcularea limitei maxime de scăzământ admise pentru o perioadă mai mare de o lună, în formula menţionată la art. 13 alin. (1) lit. b) din instrucţiuni, coeficientul de perisabilitate (C) va reprezenta suma coeficienţilor lunari ai perioadei respective. 4. Unităţile care ţin evidenţa legumelor proaspete de vară şi a fructelor proaspete în contul generic „legume proaspete diferite", respectiv „fructe proaspete diferite" aplică un coeficient de perisabilitate unic de 3%, atât la legume, cât şi la fructe. 5. La prepararea legumelor murate se admit următoarele randamente minime la 100 kg materie primă folosită:
- varză murată tocată |
65% |
- varză murată căpăţâni |
70% |
- murături diferite |
80%. |
Calculul randamentului pentru fiecare categorie de legume murate se face având în vedere greutatea netă a produselor rezultate după scurgerea liberă a saramurii. 6. În coeficienţii de perisabilitate pentru cartofi, rădăcinoase şi ceapă nu sunt cuprinse procentele de corpuri străine, produse strivite, lovite sau atacate de boli criptogamice, prevăzute în standarde, norme interne sau contracte. Lista nr. 8 - Furaje
Nr. crt. |
Denumirea furajelor |
Perioada de depozitare |
Coeficientul de perisabilitate pe timpul depozitării |
Depozitării, manipulării |
Transportului |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
1 |
Fân balotat, păstrat sub cerul liber |
1.06-30.09 2.10-31.01 1.02-31.05 |
0,8 0,2 0,6 |
0,8 0,8 0,8 |
2 |
Fân nebalotat, păstrat sub cerul liber în clăi şi şire |
1.06-30.09 1.10-31.01 1.02-31.05 |
1,0 1,2 1,8 |
0,8 0,8 0,8 |
3 |
Paie balotate şi nebalotate păstrate sub cerul liber |
lunar |
0,2 |
0,8 |
4 |
Tărâţe diferite |
lunar |
0,1 |
- |
5 |
Brichete furajere |
lunar |
0,1 |
- |
NOTA 5: 1. Coeficienţii din coloana 3 se aplică pentru fiecare lună din perioadele de depozitare prevăzute în coloana 2. 2. Pentru fânul balotat şi nebalotat păstrat mai mult de 1 an sub cerul liber se acordă un scăzământ suplimentar de 2,5% la fânul balotat şi 3,5% la fânul nebalotat, pentru fiecare lună de depozitare în plus. 3. La fân şi paie, pentru fiecare operaţie de încărcare şi descărcare în/din mijloacele de transport se acordă, în plus, un scăzământ de 0,25%, iar pentru balotare un scăzământ de 0,3%. 4. Coeficienţii de perisabilitate pentru fânul şi paiele păstrate sub acoperişuri se micşorează cu 30%. NOTA 6 (se referă la listele nr. 1-8): La transvazarea lichidelor dintr-un vas în altul se acordă un scăzământ de 0,1% pentru fiecare transvazare. Scăzământul se acordă pe baza procesului-verbal întocmit de o comisie numită prin ordin de zi pe unitate, prin care se atestă efectuarea unei asemenea operaţii. Lista nr. 9 - Materiale de pielărie, textile, carton
Nr. crt. |
Denumirea materialelor |
U/M |
Coeficientul de perisabilitate pe timpul depozitării |
0 |
1 |
2 |
3 |
1 |
Piele blanc, toval şi crom hect |
kg |
1,5 |
2 |
Talpă din piele taurine |
kg |
1,0 |
NOTA 7: 1. Scăzământul pentru talpa tăbăcită vegetal sub formă de cruton, gâturi şi poale se acordă o singură dată pe an, la fiecare lot depozitat, dacă în depozit umiditatea este sub 65% sau temperatura este de peste 25° C, iar timpul de depozitare a depăşit 30 de zile. 2. Scăzământul pe timpul transportului se acordă numai dacă acesta durează mai mult de două zile pe calea ferată şi reprezintă diferenţa dintre umiditatea şi substanţele grase avute la livrare şi cele constatate efectiv în urma transportului, pe baza buletinelor de analiză şi notelor de recepţie şi constatare a diferenţelor. Lista nr. 10 - Produse petroliere depozitate
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Sistemul de depozitare |
Coeficienţi de perisabilitate în perioada: |
1.10-31.03 |
1.04-30.09 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
A. Depozitare în rezervoare* |
1 |
Benzine pentru aviaţie |
Supraterane Semiîngropate sau subterane |
1,00 0,50 |
2,00 1,20 |
2 |
Benzine pentru autovehicule şi nave |
Semiîngropate, subterane şi tancuri petroliere plutitoare |
1,20 0,60 |
3,00 1,50 |
3 |
Motorine pentru autovehicule şi nave |
Semiîngropate, subterane şi tancuri petroliere plutitoare |
0,08 0,04 |
0,11 0,05 |
4 |
Petroluri de aviaţie, combustibil lichid pentru încălzit şi uz neindustrial (lampant), white spirit |
Supraterane Semiîngropate sau subterane |
0,20 0,10 |
0,34 0,17 |
B. Depozitare în containere şi butoaie** |
1 |
Benzine pentru aviaţie |
Suprasol în bordeie semiîngropate sau subterane |
0,20 0,10 |
0,40 0,20 |
2 |
Benzine pentru autovehicule |
Suprasol în bordeie semiîngropate sau subterane |
0,20 0,10 |
0,40 0,20 |
3 |
Motorine şi combustibili pentru nave |
Suprasol în bordeie semiîngropate sau subterane |
0,04 0,02 |
0,06 0,04 |
4 |
Petroluri de aviaţie, combustibil lichid pentru încălzit şi uz neindustrial (lampant), white spirit |
Suprasol în bordeie semiîngropate sau subterane |
0,04 0,02 |
0,01 0,04 |
5 |
Uleiuri minerale |
Suprasol în bordeie semiîngropate sau subterane |
0,04 0,02 |
0,08 0,04 |
6 |
Unsori consistente |
Suprasol în bordeie semiîngropate sau subterane |
0,02 |
0,04 |
C. Depozitare în rezervoarele maşinilor aflate în conservare* |
1 |
Benzine de aviaţie |
|
0,30 |
0,60 |
2 |
Motorine, combustibil pentru nave, petrol de aviaţie |
|
0,08 |
0,12 |
* În kilograme şi litri pe metrul pătrat al suprafeţei de evaporare, într-o lună. ** Lunar, asupra cantităţii depozitate. NOTA 8: 1. Coeficienţii de perisabilitate prevăzuţi pentru produsele petroliere depozitate în rezervoarele mijloacelor tehnice aflate în conservare se aplică atunci când acestea se află sub cerul liber. 2. Când mijloacele tehnice în conservare stau în garaje, remize, şoproane sau alte spaţii protejate, coeficienţii de perisabilitate se reduc astfel: – cu 20% la benzinele de toate tipurile; – cu 10% la motorine, combustibil special şi petroluri.3. Perisabilitatea maximă admisă pe timpul depozitării produselor în rezervoare se calculează pentru fiecare rezervor în parte, după formula: în care: P = perisabilitatea maximă în kg; S = suprafaţa de evaporare a rezervorului; T = timpul de depozitare a produsului (în luni); N = coeficientul de perisabilitate prevăzut în lista nr. 10. Calculul suprafeţei de evaporare se face după formula: a)În cazul rezervoarelor cilindrice verticale: în care: S = suprafaţa de evaporare (în mp); D = diametrul rezervorului (în m). b)În cazul rezervoarelor cilindrice orizontale, gradul de umplere fiind considerat la înălţimea de 0,75 m din diametrul rezervorului: în care: S = suprafaţa de evaporare (în mp); D = diametrul rezervorului (în m); L = lungimea rezervorului (în m). Suprafaţa de evaporare pentru fiecare rezervor se calculează o singură dată şi se înscrie pe o tăbliţă dispusă, la loc vizibil, la rezervor. În situaţia când produsele petroliere sunt depozitate în mai multe rezervoare, scăzământul total admis reprezintă suma perisabilităţilor calculate pentru fiecare rezervor în parte. 4. Perisabilitatea maximă admisă pentru produsele petroliere depozitate în butoaie, containere şi rezervoarele mijloacelor tehnice se calculează folosind formula: în care: P = perisabilitatea maximă (în l sau kg); C = cantitatea depozitată (în kg); T = timpul de depozitare (în luni); N = coeficientul de perisabilitate prevăzut în lista nr. 10 Lista nr. 11 - Produse petroliere manipulate
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul recipientului în care se face operaţiunea de manipulare (primirea, distribuirea, alimentarea) |
Coeficienţi de perisabilitate în perioada: |
1.10-31.03 |
1.04-30.09 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
1 |
Benzine pentru aviaţie, autovehicule şi nave |
Rezervoare Cisterne CF, autocisterne Butoaie şi containere |
0,15 0,10 0,30 |
0,20 0,30 0,40 |
2 |
Motorine pentru autovehicule şi nave |
Rezervoare şi tancuri petroliere |
0,03 0,03 0,05 |
0,04 0,05 0,05 |
3 |
Petroluri de aviaţie, combustibil lichid pentru încălzit şi uz neindustrial (lampant), white spirit |
Rezervoare Cisterne CF, autocisterne Butoaie şi containere |
0,04 0,06 0,08 |
0,05 0,06 0,08 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
4 |
Uleiuri minerale |
În orice fel de recipienţi |
0,04 |
0,04 |
5 |
Unsori consistente |
În orice fel de recipienţi |
0,02 |
0,02 |
NOTA 9: 1. Pentru stabilirea pierderilor produselor petroliere supuse operaţiunilor de transvazare-pompare (amestecare pentru îmbunătăţirea calităţii, pomparea produsului dintr-un recipient în altul) se aplică coeficientul de perisabilitate prevăzut pentru rezervoare asupra cantităţii transvazate-pompate. 2. La operaţiile de primire-distribuţie, pierderile se calculează prin aplicarea o singură dată a coeficienţilor de perisabilitate asupra cantităţilor manipulate (numai la primitor şi, respectiv, distribuitor). 3. Perisabilitatea maximă admisă la fiecare operaţie de manipulare se calculează asupra cantităţilor supuse acestei operaţii, folosind formula: în care: P = perisabilitatea maximă (în kg); N = coeficientul de perisabilitate prevăzut în lista nr. 11; C = cantitatea manipulată (în kg). Lista nr. 12 - Produse petroliere transportate
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul transportului |
Coeficienţi de perisabilitate în perioada: |
1.10-31.03 |
1.04-30.09 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
A. Pe cale ferată* |
1 |
Benzine pentru aviaţie, autovehicule şi nave |
În vagoane-cisternă În containere şi butoaie |
1,20 0,15 |
1,80 0,30 |
2 |
Motorine |
În vagoane-cisternă În containere şi butoaie |
1,00 0,15 |
1,20 0,14 |
3 |
Petroluri de aviaţie şi combustibili pentru nave |
În vagoane-cisternă În containere şi butoaie |
1,10 0,15 |
1,40 0,14 |
4 |
Combustibil lichid pentru uz neindustrial (lampant), white spirit |
În containere şi butoaie |
0,13 |
0,18 |
5 |
Uleiuri minerale |
În containere şi butoaie |
0,15 |
0,12 |
6 |
Unsori consistente |
În containere şi butoaie |
0,15 |
0,15 |
B. Cu mijloace auto sau hipo |
1 |
Benzine pentru aviaţie, autovehicule şi nave |
În butoaie şi containere În autocisternă |
0,15 0,10 |
0,25 0,15 |
2 |
Motorine pentru autovehicule şi nave |
În butoaie şi containere În autocisternă |
0,11 0,06 |
0,13 0,07 |
3 |
Petroluri de aviaţie, combustibil lichid pentru uz neindustrial (lampant), white spirit |
În butoaie şi containere În autocisternă |
0,13 0,07 |
0,13 0,07 |
4 |
Uleiuri minerale |
În butoaie şi containere În autocisternă |
0,05 0,08 |
0,05 0,08 |
5 |
Unsori consistente |
În butoaie şi containere |
0,15 |
0,15 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
C. Cu mijloace navale (tancuri petroliere, bacuri, şlepuri)** |
1 |
Benzine pentru aviaţie, autovehicule şi nave |
În tancuri petroliere În butoaie, containere, rezervoare etc. |
0,50 0,25 |
1,00 0,30 |
2 |
Motorine pentru autovehicule şi nave |
În tancuri petroliere În butoaie, containere, rezervoare etc. |
0,60 0,30 |
0,80 0,30 |
3 |
Uleiuri minerale |
În tancuri petroliere În butoaie, containere, rezervoare etc. |
0,10 0,80 |
0,10 0,80 |
4 |
Unsori consistente |
În butoaie, containere, rezervoare etc. |
0,20 |
0,20 |
* Coeficienţii de perisabilitate se aplică la cantităţile transportate, numai de primitor. ** În cazul transbordării produselor pe timpul transportului se aplică coeficienţii de perisabilitate prevăzuţi în lista nr. 11, majoraţi astfel: – până la 10%, la benzinele de aviaţie şi auto; – până la 7%, la petroluri de aviaţie, combustibil lichid de uz neindustrial (lampant), motorine, combustibili de nave; – până la 6%, la uleiuri.NOTA 10: 1. La produsele petroliere care au temperatura de congelare mai ridicată de 0șC nu se calculează perisabilităţi pe timpul transportului. 2. Perisabilitatea maximă admisă la produsele petroliere transportate se calculează după formula: în care: P = perisabilitatea maximă (în kg); C = cantitatea transportată (în kg); N = coeficientul de perisabilitate prevăzut în lista nr. 12. Lista nr. 13 - Combustibili solizi
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Perioada de depozitare |
Coeficientul de perisabilitate pentru: |
Transport |
Manipulare |
Depozitare |
Specii tari |
Specii moi |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
1 |
Lemne de foc categoria AB (steri şi dublu steri) |
1.03-31.05 1.06-31.08 1.09-30.11 1.12-28.02 1.03-30.06 |
1,00 1,00 1,00 1,00 2,00 |
0,50 0,50 0,50 0,50 1,00 |
8,00 10,00 4,00 6,00 12,00 |
12,00 14,00 5,00 8,00 7,00 |
2 |
Capete de buşteni deşeuri din lemn |
1.07-30.10 1.11-30.06 |
2,00 2,00 |
1,00 1,00 |
16,00 10,00 |
9,00 6,00 |
3 |
Butuci greu despicabili (lemn foc categoria D) |
1.01-31.12 |
0,50 |
0,40 |
3,50 |
5,00 |
4 |
Crăci legate în snopi |
1.01-31.12 |
1,00 |
3,00 |
6,00 |
6,00 |
5 |
Lignit şi cărbune bun (vrac) |
1.01-31.12 |
0,50 |
- |
|
3,00 |
6 |
Brichete de cărbuni (vrac) |
1.01-31.12 |
0,50 |
- |
|
2,00 |
7 |
Huilă spălată şi huilă sortată (vrac) |
1.01-31.12 |
0,50 |
- |
|
2,00 |
8 |
Cărbune mărunt, subgranulat (vrac) |
1.01-31.12 |
0,50 |
- |
|
8,00 |
NOTA 11: 1. Scăzămintele pentru depozitare la lemnele de foc sunt prevăzute pentru cantităţile care la intrare au greutatea sterului de 451-500 kg. Pentru lemnele de foc intrate în depozit cu o greutate a sterului sub 451 kg, scăzămintele pentru uscare prevăzute în lista nr. 13 se reduc cu 45% la lemnele care la intrare au greutatea sterului între 401-450 kg şi cu 60% la lemnele cu greutatea sterului sub 401 kg. 2. În cazul când de la furnizor se primesc lemne cu o greutate medie la fiecare vehicul (vagon, camion, ambarcaţiune) mai mare de 500 kg/ster pentru specii tari şi 350 kg/ster pentru specii moi, diferenţele se vor reclama şi recupera în greutate de la furnizorul respectiv, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. 3. Inventarierea combustibililor se va efectua în mod obligatoriu la începutul şi sfârşitul perioadei de încălzire, care se stabilesc prin ordin de zi pe unitate. Lista nr. 14 - Produse chimice, materiale de construcţii, sticlărie, tehnice
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Felul ambalajului |
U/M |
Coeficientul de perisabilitate pe timpul: |
Depozitării |
Transportului |
Manipulării |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
1. |
Acetat de vinil |
b |
kg |
0,10 |
- |
0,20 |
2. |
Acetonă |
Bm |
kg |
0,50 |
- |
1,00 |
3. |
Acizi |
BM C D |
kg kg kg |
- 0,05 - |
0,20 0,20 0,20 |
0,40 0,40 0,40 |
4. |
Acumulatori în sticlă |
Vr. L |
buc. |
- |
0,50 |
1,50 |
5. |
Acumulatori de plumb pentru auto: Fe, Ni, etanş SAFT A.Z. |
Vr. L |
buc. |
- |
0,50 |
0,50 |
6. |
Alcool metilic |
Bm. C |
1 |
0,10 |
- |
1,00 |
7. |
Aldehidă formică |
DC |
1 |
- |
- |
0,20 |
8. |
Alfa clorobenzen |
b |
kg |
1,00 |
0,25 |
1,00 |
9. |
Amoniac comprimat |
|
kg |
0,75 |
0,25 |
0,75 |
10. |
Amoniac soluţie |
CD |
1 |
- |
- |
0,15 |
11. |
Antispumant |
D |
1 |
0,10 |
- |
0,20 |
12. |
Apărători din sticlă pentru indicatoare de vizoare la aparaturi diferite |
Vr. L |
buc. |
0,10 |
0,20 |
0,20 |
13. |
Aracetin |
- |
kg |
0,10 |
- |
0,10 |
14. |
Argilă caolinoasă (humă) |
Vr. S |
kg |
0,50 |
0,40 |
1,00 |
15. |
Articole sanitare din porţelan şi faianţă (WC, chiuvete, lavoare, pisoare, mânere) |
L |
buc. |
- |
0,10 |
0,40 |
16. |
Azbest grafitat |
Vr |
kg |
0,50 |
0,10 |
0,30 |
17. |
Azbest praf |
Vr. S |
kg |
2,00 |
0,25 |
0,75 |
18. |
Azbest şnur sau plăci |
Vr |
kg |
- |
0,10 |
0,25 |
19. |
Azotat de argint |
S |
kg |
0,30 |
- |
- |
20. |
Azotat de sodiu |
Bl. S |
kg |
0,50 |
- |
- |
21. |
Bancuri ebonită pentru acumulatoare |
Vr. L |
buc. |
- |
1,00 |
1,00 |
22. |
Baghete (bastoane) de sticlă |
Vr. L |
buc. |
0.50 |
1,00 |
3,00 |
23. |
Baiţ de nuc |
Bm |
kg |
0,05 |
- |
0,20 |
24. |
Balast |
Vr |
mc |
0,50 |
0,30 |
0,60 |
25. |
Bandă telegrafică (9-17 şi 21 mm) |
L |
kg |
0,25 |
0,20 |
0,60 |
26. |
Barometre |
Vr. L |
buc. |
- |
0,50 |
1,50 |
27. |
Baterii lanternă: 1,5 V, 4,5 V, R-14, R-20, 3 R-12, R-6 |
L |
buc. |
30,00 |
5,00 |
- |
28. |
Bazine lampă petrol |
Vr. L |
buc. |
- |
0,10 |
0,50 |
29. |
Becuri (sofite) cu neon (cu gaze) etc. pentru aparatură |
Vr. L |
buc. |
- |
2,00 |
3,00 |
30. |
Becuri auto şi de iluminat |
Vr. L |
buc. |
- |
1,50 |
2,00 |
31. |
Benzen |
Bm. c Vara Bm. C Iarna |
1 1 |
0,10 0,50 |
- - |
0,40 0,20 |
32. |
Bicarbonat de sodiu |
S |
kg |
0,50 |
- |
- |
33. |
Bicarbonat de potasiu |
S. Bm |
kg |
1,00 |
0,05 |
0,20 |
34. |
Bitum |
Bl |
kg |
0,5 |
0,5 |
0,20 |
35. |
Borax |
L |
kg |
1,00 |
0,30 |
1,30 |
36. |
Borcănaşe luat probe pentru aparate de cercetare chimică |
L |
buc. |
- |
0,50 |
1,50 |
37. |
Bronz auriu şi argintiu (vopsele) |
S. Bl |
kg |
- |
- |
0,10 |
38. |
Cahle teracotă |
L |
unităţi |
- |
0,10 |
0,50 |
39. |
Camfor |
L |
kg |
1,50 |
- |
- |
40. |
Carbid |
Bm |
kg |
0,80 |
0,10 |
0,25 |
41. |
Carbonat de amoniu |
Bm |
kg |
2,50 |
- |
1,00 |
42. |
Carbonat de sodiu |
Bm |
kg |
0,20 |
- |
0,30 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
43. |
Cationit |
Bm |
kg |
0,20 |
1,00 |
0,50 |
44. |
Carton ondulat |
Vr |
kg |
0,40 |
0,40 |
0,40 |
45. |
Catran mineral |
Bm |
kg |
- |
0,30 |
0,30 |
46. |
Cărămizi ceramice normale |
Vr |
buc. |
0,05 |
0,20 |
0,50 |
47. |
Cărămizi subţiri pentru sobe |
Vr |
buc. |
0,05 |
0,20 |
0,50 |
48. |
Cărămizi refractare |
Vr. L |
buc. |
- |
0,20 |
0,30 |
49. |
Cărbuni proiecţie cinema |
Vr. L |
buc. |
- |
1,00 |
1,00 |
50. |
Ceară de albine |
Bl |
kg |
1,00 |
- |
0,15 |
51. |
Celuloid |
Bl |
kg |
- |
- |
0,10 |
52. |
Chit de cretă |
Vr. S |
kg |
0,10 |
0,10 |
0,40 |
53. |
Chit de minium de plumb |
Bm |
kg |
0,10 |
0,10 |
0,40 |
54. |
Chit nitro (duco) |
Bm |
kg |
1,00 |
- |
- |
55. |
Chit ulei pentru cuţit |
Bm |
kg |
0,10 |
0,10 |
0,40 |
56. |
Ciment diferite sortimente |
S Vr. Vr. P |
kg kg kg |
0,10 0,40 - |
0,10 0,10 0,50 |
0,30 1,50 0,10 |
57. |
Clei pe bază de nitro (A. Go) |
- |
kg |
0,10 |
- |
0,10 |
58. |
Clei de oase şi piele |
S |
kg |
2,00 |
0,20 |
0,20 |
59. |
Clingherit |
Vr. L |
kg |
0,50 |
0,50 |
0,35 |
60. |
Cloramină C.A. - 4 |
b |
kg |
0,75 |
0,20 |
0,50 |
61. |
Cloropicrină |
Bm |
kg |
1,50 |
0,20 |
0,50 |
62. |
Clorură de amoniu (ţipirig) |
Bm |
kg |
0,70 |
- |
0,15 |
63. |
Clorură de sodiu |
S |
kg |
- |
- |
0,10 |
64. |
Clorură de zinc |
Bl |
kg |
1,50 |
0,25 |
0,75 |
65. |
Coame de oloane |
Vr |
buc. |
0,10 |
0,20 |
0,40 |
66. |
Colofoniu |
Bl |
kg |
1,00 |
0,30 |
1,00 |
67. |
Coloranţi de apă |
S. Bl |
kg |
- |
- |
0,10 |
68. |
Condensatoare ceramice |
Vr. L |
buc. |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
69. |
Complet cu materiale combustibile pentru completul de decontaminare nr. 2M |
L |
cp1 |
1,00 |
0,50 |
0,50 |
70. |
Componente electronice active şi pasive |
b |
buc. |
- |
1,25 |
1,25 |
71. |
Creolină |
Bm. b Vara Bm. b Iarna |
kg kg |
0,10 0,10 |
- - |
0,40 0,30 |
72. |
Cretă măcinată (praf de cretă) |
S. Bl |
kg |
- |
- |
0,10 |
73. |
Curele de transmisie (curele trapezoidale) |
Vr |
kg |
1,50 |
- |
- |
74. |
Damigene de sticlă neîmpletite şi baloane sticlă fără coşuri |
|
buc. |
- |
0,50 |
1,00 |
75. |
Decapant |
Bm |
1 |
0,50 |
- |
- |
76. |
Densimetre |
L |
buc. |
1,00 |
1,00 |
1,50 |
77. |
Detergenţi |
Bm. L |
kg |
0,10 |
0,10 |
0,25 |
78. |
Dextrină |
b |
kg |
0,90 |
- |
0,30 |
79. |
Dicloramină B |
Bl |
kg |
0,50 |
- |
0,50 |
80. |
Dicloetan |
Bm |
1 |
2,00 |
0,75 |
0,75 |
81. |
Diluant duco (diluant nitro) |
Bm. b |
1 |
0,20 |
0,20 |
0,70 |
82. |
Diluant pentru soluţie ignifugă |
Bm. b |
kg |
0,10 |
- |
0,30 |
83. |
Diluant: ulei, emailuri, clor, cauciuc, vopsele speciale folosite la nave |
Bm. b Vara Bm. b Iarna |
1 1 |
0,20 0,20 |
0,10 0,10 |
0,30 0,30 |
84. |
Diluant prenadez |
Bm |
kg |
0,40 |
- |
0,80 |
85. |
Diode semiconductoare |
L |
buc. |
0,50 |
0,25 |
0,50 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
86. |
Discuri picup (fonografic) |
L |
buc. |
- |
0,40 |
0,40 |
87. |
Electrozi sudură (după 6 luni) |
cutii |
kg |
3,40 |
0,25 |
0,35 |
88. |
Eprubete de sticlă |
L |
buc. |
1,00 |
2,00 |
2,50 |
89. |
Etajere de faianţă |
L |
buc. |
- |
- |
0,50 |
90. |
Eter etilic |
Bm. D Vara Bm. D Iarna |
1 1 |
0,10 0,05 |
- - |
0,20 0,20 |
91. |
Eter de petrol |
Bm. b Vara Bm. b Iarna |
kg kg |
0,10 0,05 |
|
0,20 0,20 |
92. |
Fenol |
Bm C |
kg kg |
- - |
- - |
0,15 0,10 |
93. |
Fiole amorsate pentru sticle incendiare |
L |
buc. |
0,50 |
0,25 |
1,00 |
94. |
Fosfat trisodic |
S. Bm |
kg |
- |
- |
0,15 |
95. |
Formalină |
Bm |
kg |
2,00 |
0,50 |
0,75 |
96. |
Garnituri cauciuc |
Vr |
buc. |
0,20 |
0,50 |
0,40 |
97. |
Gaz inert (azot, argon, bioxid de carbon, clorură de metil, freon, R-12, R-22, hidrogen, oxigen medical) |
Butelii oţet |
mc |
0,50 0,50 |
- - |
1,00 |
98. |
Geamuri auto securizate |
L |
buc. |
0,70 |
0,25 |
0,25 |
99. |
Geamuri armate |
L |
mp |
- |
0,10 |
0,30 |
100. |
Geamuri ornament |
L |
mp |
- |
0,20 |
0,30 |
101. |
Geamuri de far şi lampă stop (montate sau nemontate pe far) |
L |
buc. |
- |
0,50 |
1,50 |
102. |
Geamuri trase |
L |
mp |
- |
2,50 |
4,00 |
103. |
Glicerină |
Bm D |
1 |
- |
- |
0,20 |
104. |
Globuri felinare de vânt |
L |
buc. |
- |
0,10 |
0,50 |
105. |
Globuri de sticlă (clare şi opace) |
L |
buc. |
- |
0,30 |
1,00 |
106. |
Grafit praf |
S Bl |
kg |
- |
- |
0,10 |
107. |
Grăsimi pentru zugrăveli |
Bm |
kg |
0,50 |
0,20 |
0,60 |
108. |
Grund pentru nave |
Bm. b Vara Bm. b Iarna |
kg kg |
0,10 0,10 |
- - |
0,30 0,25 |
109. |
Grund de ulei |
|
1 |
0,10 |
- |
0,10 |
110. |
Gumă arabică |
L |
kg |
1,00 |
0,15 |
0,35 |
111. |
Hidrat de litiu |
Bm |
kg |
1,00 |
0,25 |
0,25 |
112. |
Hidroxid (hidrat) de potasiu |
Bm |
kg |
1,00 |
0,10 |
0,25 |
113. |
Hipoclorit de calciu 2/3 bazic |
Bm |
kg |
0,70 |
0,40 |
1,00 |
114. |
Hiposulfit de sodiu |
S |
kg |
0,10 |
- |
0,20 |
115. |
Hârtie |
Vr |
kg |
- |
0,25 |
0,40 |
116. |
Hârtie impregnată |
Vr |
kg |
0,50 |
0,25 |
0,75 |
117. |
Hidroxid de sodiu |
Bm |
kg |
0,10 |
- |
0,50 |
118. |
Insecticid |
Bm |
kg |
- |
- |
0,20 |
119. |
Ipsos |
S |
kg |
1,00 |
0,60 |
1,40 |
120. |
Izolatori (de porţelan şi sticlă) |
L |
buc. |
- |
2,00 |
3,00 |
121. |
Lacuri |
Bm |
kg |
0,10 |
- |
0,10 |
122. |
Lampă electrică cu incandescenţă pentru iluminat normal (în interiorul autospecialelor) |
L |
buc. |
- |
5,00 |
5,00 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
123. |
Lămpi fluorescente |
L |
buc. |
0,50 |
0,50 |
1,50 |
124. |
Lămpi electrice de scală radio, de ton, de semnalizare etc., inclusiv sofite |
L |
buc. |
- |
2,50 |
2,50 |
125. |
Lămpi (becuri) pentru aparate de proiecţie cinematografică şi statică, proiectoare, aparate şi laboratoare foto |
L |
buc. |
- |
2,00 |
2,00 |
126. |
Lichid amortizor |
Bm D |
1 |
0,10 |
0,20 |
0,50 |
127. |
Lichid antigel |
Bm D |
1 |
0,10 |
0,20 |
0,50 |
128. |
Lichid de frână |
Bm D |
1 |
0,10 |
0,20 |
0,50 |
129. |
Lulele porţelan |
L |
buc. |
- |
0,60 |
0,80 |
130. |
Lumânări stearină |
L |
kg |
0,70 |
0,10 |
0,50 |
131. |
Mangan de forjă |
Vr |
kg |
0,55 |
0,40 |
0,90 |
132. |
Mică (fulgi) |
L |
kg |
- |
0,50 |
1,50 |
133. |
Minium de fier |
S. Bl |
kg |
- |
- |
0,10 |
134. |
Minium de plumb |
S. Bl |
kg |
0,10 |
- |
0,10 |
135. |
Monocloramină B |
b |
kg |
0,75 |
0,20 |
0,50 |
136. |
Mortar refractar |
Vr |
kg |
0,50 |
0,50 |
0,50 |
137. |
Mozaic |
Vr |
kg |
- |
0,30 |
1,00 |
138. |
Mucava |
Vr |
kg |
1,00 |
0,20 |
0,20 |
139. |
Mufe porţelan |
L |
buc. |
- |
1,50 |
2,00 |
140. |
Naftalină |
S |
kg |
- |
- |
0,20 |
141. |
Nisip |
Vr |
mc |
0,50 |
0,50 |
1,00 |
142. |
Nitroemailuri |
Bm. b |
kg |
0,10 |
- |
0,20 |
143. |
Oglinzi semicristal |
L |
mp |
- |
0,10 |
0,30 |
144. |
Oglinzi retrovizoare |
L |
buc. |
- |
0,20 |
0,80 |
145. |
Olane pentru acoperiş |
Vr |
buc. |
0,10 |
0,20 |
0,40 |
146. |
Olane pentru coşuri |
Vr |
buc. |
0,10 |
0,20 |
0,40 |
147. |
Parafină |
L |
kg |
1,00 |
0,20 |
0,20 |
148. |
Pastă decapantă |
B |
kg |
1,50 |
0,25 |
0,25 |
149. |
Pastă de şlefuit |
L |
kg |
1,50 |
- |
- |
150. |
Patroane siguranţă |
L |
buc. |
- |
0,10 |
0,50 |
151. |
Petrosin |
Bm. D |
kg |
1,00 |
0,20 |
0,50 |
152. |
Petrolatum |
Bm. D |
kg |
0,50 |
0,50 |
1,50 |
153. |
Piatră frecat mozaic |
Vr |
kg |
- |
0,10 |
0,50 |
154. |
Pietre polizor |
Vr |
buc. |
- |
0,25 |
0,25 |
155. |
Piatră spartă |
Vr |
kg |
0,50 |
0,20 |
0,70 |
156. |
Pigmenţi pentru lacuri, vopsele, cauciuc |
Bl |
kg |
- |
- |
0,20 |
157. |
Plăci marmură |
L |
mp |
- |
0,10 |
0,40 |
158. |
Plăci azbociment plane |
Vr |
mp |
- |
0,10 |
0,20 |
159. |
Plăci faianţă |
L |
buc. |
- |
0,10 |
0,20 |
160. |
Plăci gresie |
L |
buc. |
- |
0,10 |
0,20 |
161. |
Plăci mozaic |
Vr |
buc. |
- |
0,10 |
0,40 |
162. |
Plăci PAL |
- |
mp |
- |
0,25 |
0,50 |
163. |
Plăci PFL (pentru ţinte) |
Vr |
kg |
- |
0,50 |
1,00 |
164. |
Plexiglas color şi incolor |
- |
kg |
- |
0,20 |
0,20 |
165. |
Plută |
Vr |
kg |
0,50 |
0,30 |
0,70 |
166. |
Polietilenă folie |
Vr |
kg |
- |
- |
0,01 |
167. |
Polistiren dur |
- |
kg |
- |
- |
0,10 |
168. |
Polistiren expandat |
- |
kg |
- |
0,10 |
0,20 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
169. |
Poliacetat de vinil |
b |
kg |
0,30 |
- |
1,00 |
170. |
Praf de curăţat (tix) |
S |
kg |
- |
0,50 |
0,50 |
171. |
Praf sudură |
b |
kg |
0,50 |
- |
- |
172. |
Praf gelificator |
L |
kg |
0,40 |
0,10 |
0,30 |
173. |
Prefabricate din beton armat |
Vr |
mp |
- |
0,20 |
0,40 |
174. |
Prenadez |
Bm. b |
kg |
0,10 |
- |
0,20 |
175. |
Pulvogen praf, praf unic, spumogen |
b |
kg |
0,50 |
- |
- |
176. |
Reactivi de rezervă pentru autolaboratoare şi laboratoare chimice |
L |
cpl. |
1,00 |
0,25 |
0,75 |
177. |
Rezistenţe electrice ceramice |
L |
buc. |
0,50 |
0,40 |
0,50 |
178. |
Rezistenţe chimice |
L |
buc. |
0,30 |
0,30 |
0,40 |
179. |
Săpun de rufe |
L |
kg |
2,00 |
- |
- |
180. |
Săpun lichid pentru spălat (săpun pastă) |
b |
1 |
2,50 |
0,20 |
0,50 |
181. |
Săpun praf |
S.L |
kg |
2,00 |
0,05 |
0,20 |
182. |
Seu topit |
Bm |
kg |
- |
- |
0,20 |
183. |
Siguranţe radio electrice |
L |
buc. |
0,40 |
0,40 |
0,40 |
184. |
Silicagel |
b |
kg |
1,50 |
0,50 |
1,00 |
185. |
Silicat de sodiu (soluţie) |
b |
kg |
0,75 |
0,30 |
0,50 |
186. |
Sodă calcinată |
S |
kg |
- |
- |
0,10 |
187. |
Sodă caustică |
Bm Cb |
kg |
0,10 |
- |
0,10 |
188. |
Soluţie de decontaminare radioactivă |
Bm D |
1 |
0,10 |
0,25 |
0,25 |
189. |
Soluţie ignifugă |
Bm b |
kg |
0,10 |
- |
0,30 |
190. |
Soluţie de fixator uzat |
Bm |
1 |
0,10 |
0,05 |
0,05 |
191. |
Soluţie de lipit cauciuc |
b |
kg |
0,50 |
- |
1,00 |
192. |
Soluţie de lipit lemn |
b |
kg |
0,50 |
- |
0,80 |
193. |
Substanţă toxică de instrucţie S.T.P.I. 5 |
Bm |
kg |
3,00 |
0,20 |
0,50 |
194. |
Spirt alb rafinat |
Bm |
1 |
0,80 |
0,10 |
0,30 |
195. |
Spirt denaturat |
Bm |
1 |
0,80 |
0,10 |
0,30 |
196. |
Spirt chit |
b |
kg |
1,00 |
- |
- |
197. |
Spirt lac |
b |
kg |
1,00 |
- |
- |
198. |
Stearină |
Bl |
kg |
0,60 |
0,05 |
0,10 |
199. |
Sticle de nivel |
L |
buc. |
- |
0,30 |
0,50 |
200. |
Sticle lampă petrol |
L |
buc. |
- |
0,10 |
0,40 |
201. |
Sulf bulgări |
Vr. |
kg |
- |
- |
0,20 |
202. |
Sulf măcinat |
S |
kg |
- |
- |
0,10 |
203. |
Sulfat de cupru |
BlS |
kg |
1,00 |
0,15 |
0,35 |
204. |
Sulfură de sodiu |
Bm |
kg |
0,50 |
0,25 |
0,75 |
205. |
Serlac (fulgi) |
LS vara LS iarna |
kg kg |
1,00 1,00 |
- - |
0,30 0,20 |
206. |
Serlac sintetic |
Bm b |
kg |
0,50 |
- |
0,30 |
207. |
Talc |
S |
kg |
- |
0,30 |
0,75 |
208. |
Terebentină |
Bm |
kg |
0,50 |
0,05 |
0,10 |
209. |
Termometre |
L |
buc. |
- |
0,50 |
1,00 |
210. |
Tiosulfat de sodiu |
b |
kg |
- |
- |
0,25 |
211. |
Toluen |
Bm D |
1 |
0,10 |
- |
0,40 |
212. |
Tranzistori şi tiristori |
L |
buc. |
- |
1,00 |
1,30 |
213. |
Tuburi din sticlă pentru stingător |
L |
buc. |
- |
2,00 |
2,00 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
214. |
Tuburi azbociment |
L |
buc. |
- |
0,20 |
0,60 |
215. |
Tuburi din beton precomprimat |
Vr. L |
buc. |
- |
0,05 |
0,50 |
216. |
Tuburi cinescoape |
L |
buc. |
- |
1,00 |
1,00 |
217. |
Tuburi electronice |
L |
buc. |
- |
1,00 |
1,30 |
218. |
Tuburi de sticlă |
L |
kg |
- |
0,20 |
0,80 |
219. |
Tuş telegrafic |
b |
kg |
0,80 |
- |
- |
220. |
Ţigle ceramice |
Vr. |
buc. |
0,10 |
0,20 |
0,40 |
221. |
Ulei de in fiert |
Bm b D |
kg |
0,60 |
0,10 |
0,30 |
222. |
Ulei de in sicativ |
Bm b D |
kg |
0,60 |
0,10 |
0,30 |
223. |
Ulei de metil greu |
Bm b D |
kg |
0,25 |
0,25 |
0,75 |
224. |
Ulei de oase |
Bm b D |
kg |
0,40 |
0,10 |
0,80 |
225. |
Ulei de rapiţă lampant |
Bm b D |
kg |
0,50 |
0,05 |
0,20 |
226. |
Ulei de transformatoare |
Bm |
kg |
0,30 |
0,20 |
0,50 |
227. |
Ulei de delfin |
Bm |
kg |
1,00 |
0,15 |
0,35 |
228. |
Ulei de ricin |
Bm D |
kg |
1,00 |
0,05 |
0,20 |
229. |
Var bulgări |
Vr. |
kg |
0,60 |
0,20 |
0,40 |
230. |
Var gras pastă |
Vr. |
kg |
2,00 |
1,00 |
2,00 |
231. |
Var hidraulic |
Vr. |
kg |
2,00 |
1,00 |
2,00 |
232. |
Var praf |
S |
kg |
0,50 |
0,50 |
1,50 |
233. |
Vase şi obiecte de sticlă pentru bazele de încărcat acumulatoare |
L Vr |
buc. |
- |
0,50 |
1,00 |
234. |
Vase sticlă laborator |
L |
buc. |
1,00 |
1,00 |
2,00 |
235. |
Vată de sticlă |
Ps. Vr |
kg |
0,30 |
0,10 |
0,25 |
236. |
Vaselină tehnică |
b |
kg |
0,70 |
- |
0,30 |
237. |
Vizori de sudură |
L |
buc. |
- |
0,20 |
0,80 |
238. |
Vopsea apă |
S. Bl |
kg |
- |
- |
0,10 |
239. |
Vopsele anticorozive |
Bm b |
kg |
0,10 |
- |
0,20 |
240. |
Vopsele antivegetative |
Bm b |
kg |
0,10 |
- |
0,20 |
241. |
Vopsea duco |
Bm b |
kg |
0,10 |
- |
0,10 |
242. |
Vopsele email |
b |
kg |
0,10 |
- |
0,10 |
243. |
Vopsele ulei |
Bm |
kg |
0,10 |
- |
0,10 |
244. |
White-spirit |
Bm |
kg |
1,00 |
0,20 |
0,80 |
245. |
Zegras |
Vr. |
kg |
1,00 |
0,30 |
1,00 |
NOTA 12: 1. La produsele la care nu s-au prevăzut perisabilităţi pe timpul transportului se consideră că transportul şi manipularea legată de transport se fac în ambalaje intacte (originale) ale furnizorilor, care asigură protecţia pentru a nu se produce pierderi. 2. Prescurtări utilizate în text V - vară; I - iarnă; Bm - butoaie metalice; Bl - butoaie lemn; b - bidoane; D - damigene; C - cisterne; S - saci; L - lăzi; Vr - vrac; Vr. p - vrac pneumatic; Ps - pânză sac. Lista nr. 15 - Substanţe farmaceutice, reactivi, articole de laborator şi tehnico-medicale din sticlă, porţelan şi celuloid, de uz uman şi veterinar I. Coeficienţi de perisabilitate pe timpul depozitării şi manipulării
Nr. crt. |
Denumirea produselor U/M |
Coeficient de perisabilitate pentru: |
Depozitare |
Manipulare |
|
În farmacii şi laboratoare |
În depozite |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
1. LICHIDE SUBSTANŢE FARMACEUTICE A. Apoase |
1. |
Acetum aromaticum (oţet aromatic) |
g |
- |
3,00 |
1,50 |
2. |
Aquae aromaticae (ape aromatice) |
g |
- |
3,00 |
1,50 |
3. |
Ottogutae (picături pentru ureche) |
g |
- |
3,00 |
1,50 |
4. |
Solutio ammonii hidroxydi diluta |
g |
4,00 |
2,00 |
1,50 |
5. |
Solutio digitoxini |
g |
- |
1,50 |
1,50 |
6. |
Solutio hidrogenii peroxydi conc. |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
7. |
Solutio nitroglycerine spirituosa |
g |
- |
1,50 |
1,50 |
8. |
Alte produse care, prin asimilare, aparţin grupei de mai sus |
g |
- |
3,00 |
1,50 |
B. Alcoolice |
1. |
Alcoholum (alcool) |
g |
1,50 |
3,50 |
1,50 |
2. |
Extracta fluida (extracte fluide) |
g |
1,00 |
3,50 |
1,50 |
3. |
Tincturae variae (tincturi diverse) |
g |
1,00 |
3,50 |
1,50 |
4. |
Alte produse care, prin asimilare, aparţin grupei de mai sus |
g |
1,00 |
3,50 |
1,50 |
C. Volatile |
1. |
Aetherolea (uleiuri eterice) |
g |
0,75 |
5,00 |
2,50 |
2. |
Aetheroleum niaouli (gomenol) |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
3. |
Bromoformium (bromoform) |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
4. |
Cloroformium (cloroform) |
g |
0,75 |
5,00 |
2,50 |
5. |
Collodium (colodiu) |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
6. |
Guajacolum (gaiacol) |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
7. |
Methylii salicylas (metil salicilic) |
g |
0,75 |
5,00 |
2,50 |
8. |
Soluţie aetheris spirituosa (spirt de eter, licoarea lui Hoffmann |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
9. |
Solutio ammonii chloridi anisata (spirt de amoniac anisat) |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
10. |
Solutio colophonii (mastisol) |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
11. |
Tinctura valerianae aetherea (tinctură de valeriană eterată) |
g |
1,00 |
5,00 |
2,50 |
12. |
Alte produse care, prin asimilare, aparţin grupei de mai sus |
g |
1,25 |
5,00 |
2,50 |
D. Foarte volatile |
1. |
Acetonă |
g |
3,00 |
8,00 |
3,00 |
2. |
Aether (eter) |
g |
3,00 |
8,00 |
3,00 |
3. |
Alte produse care, prin asimilare, aparţin grupei de mai sus |
g |
- |
8,00 |
3,00 |
E. Diverse |
1. |
Acidum aceticum (acid acetic) |
g |
3,00 |
5,00 |
1,50 |
2. |
Acidum hidrochloricum (acid clorhidric) |
g |
- |
4,00 |
1,50 |
3. |
Acidum lacticum (acid lactic) |
g |
- |
5,00 |
1,50 |
4. |
Acidum phosphoricum (acid fosforic) |
g |
- |
5,00 |
1,50 |
5. |
Antiseptice şi dezinfectante |
g |
1,00 |
5,00 |
1,50 |
6. |
Gliycerolum (glicerină) |
g |
- |
5,00 |
1,50 |
7. |
Oleum helianthi (ulei de floarea-soarelui) |
g |
- |
5,00 |
2,00 |
8. |
Uleum jecoris (untură de peşte) |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
9. |
Oleum ricini (ulei de ricin) |
g |
2,00 |
5,00 |
2,50 |
10. |
Paraffinum liquidum (ulei de vaselină) |
g |
- |
5,00 |
2,00 |
11. |
Solutio formaldehydi (formol) |
g |
3,00 |
5,00 |
2,50 |
12. |
Alte produse care, prin asimilare, aparţin grupei de mai sus |
g |
- |
5,00 |
2,00 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
2. SUBSTANŢE FARMACEUTICE DE CONSISTENŢĂ MOALE |
1. |
Adeps lanae anhidricus (lanolină) |
g |
2,00 |
5,00 |
2,50 |
2. |
Adeps lanae hydrosus |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
3. |
Ammonium ichtyolsulfonicum (ichtiol) |
g |
2,00 |
5,00 |
2,50 |
4. |
Balsamum peruvianum (balsam peruvian) |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
5. |
Extracta spissa ( extracte noi) |
g |
2,00 |
8,00 |
3,00 |
6. |
Linimenta variae (alifie, cremă, pomadă, unguent) |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
7. |
Pix cadi (ulei de cadin) |
g |
2,00 |
5,00 |
2,50 |
8. |
Sapo kalinus (săpun) |
g |
2,00 |
5,00 |
2,50 |
9. |
Vaselinum album (vaselină) |
g |
2,00 |
5,00 |
2,50 |
10. |
Alte produse care, prin asimilare, aparţin grupei de mai sus |
g |
- |
5,00 |
2,50 |
3. SUBSTANŢE FARMACEUTICE DE CONSISTENŢĂ SOLIDĂ DROGURI CHIMICE |
1. |
Toxice şi stupefiante din grupa Venena, pentru cantităţi de la 5 g în sus |
g |
1,00 |
1,50 |
0,30 |
2. |
Pentru cantităţile mai mici de 5 g |
g |
- |
2,00 |
0,50 |
3. |
Acidum acetylsalicylicum (aspirină) |
g |
0,25 |
1,50 |
1,50 |
4. |
Acidum ascorbicum (vitamina C) |
g |
3,00 |
3,75 |
1,50 |
5. |
Acidum benzoicum (acid benzoic) |
g |
0,50 |
3,75 |
1,50 |
6. |
Acidum citricum (acid citric) |
g |
4,00 |
3,00 |
1,50 |
7. |
Acidum glutamicum (acid glutamic) |
g |
- |
3,50 |
1,50 |
8. |
Aethylis paraaminobenzoas (anestezină) |
g |
- |
3,00 |
5,00 |
9. |
Acidum salicylicum (acid salicilic) |
g |
0,25 |
3,00 |
1,50 |
10. |
Acidum tartaricum (acid tartric) |
g |
4,00 |
3,75 |
1,50 |
11. |
Aethacridinilactas (rivanol) |
g |
2,00 |
2,80 |
1,50 |
12. |
Aethyl morphini hydrochloridum (Dionina) |
g |
0,50 |
4,00 |
1,50 |
13. |
Alcoholum cetylstearylicum (alcool cetilstearilic) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
14. |
Aluminii et kalii sulfas (sulfat de aluminiu şi potasiu) |
g |
2,00 |
1,50 |
1,50 |
15. |
Aluminii sulfas (sulfat de aluminiu) |
g |
2,00 |
1,50 |
1,50 |
16. |
Aminophenazonum (aminofenazonă) |
g |
- |
3,00 |
1,50 |
17. |
Amobarbitalum natricum (amobarbital sodic) |
g |
1,00 |
3,75 |
1,50 |
18. |
Ammonii bromidium (bromură de amoniu) |
g |
0,50 |
3,00 |
1,50 |
19. |
Ammonii chloridum (clorură de amoniu) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
20. |
Amylocaini hydrochloridum |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
21. |
Amylum (amidon) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
22. |
Argentum colloidale (colargol) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
23. |
Argenti nitras (nitrat de argint) |
g |
2,00 |
2,75 |
1,50 |
24. |
Argenti proteinas (protargol) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
25. |
Argenti vitellinas (argirol) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
26. |
Balsamum tolutanum (balsam de Tolu) |
g |
3,00 |
5,00 |
1,50 |
27. |
Barbitalum (barbital) |
g |
2,00 |
2,25 |
1,50 |
28. |
Barbitalum natricum (barbital sodic) |
g |
2,00 |
2,50 |
1,50 |
29. |
Barii sulfas (sulfat de bariu) |
g |
1,00 |
1,00 |
1,50 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
30. |
Bismuthi subcarbonas (carbonat bazic de bismut) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
31. |
Bismuthi subgallas (dermatol) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
32. |
Bismuthi subnitras (nitrat bazic de bismut) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
33. |
Bismuthi subsalicylas (subsalicilat de bismut) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
34. |
Calcii bromidum (bromură de calciu) |
g |
3,00 |
4,00 |
1,50 |
35. |
Calcii carbonas (carbonat de calciu |
g |
2,00 |
1,30 |
1,50 |
36. |
Calcii chloridum (clorură de calciu) |
g |
- |
1,50 |
1,50 |
37. |
Calcii glycerophosphas (glicerofosfat de calciu) |
g |
1,00 |
2,20 |
1,50 |
38. |
Calcii lactas (lactat de calciu) |
g |
0,25 |
3,75 |
1,50 |
39. |
Comphora (camfor) |
g |
1,50 |
4,00 |
1,50 |
40. |
Carbo medicinalis (cărbune medicinal) |
g |
- |
3,00 |
1,50 |
41. |
Carboxymethylcelullosum natricum (carboximetilceluloză sodică) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
42. |
Cera alba (ceară albă) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
43. |
Cetaceum |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
44. |
Chinidinum (chinidină) |
g |
1,00 |
2,20 |
1,50 |
45. |
Chinidinum sulfas (chinidină şi săruri) |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
46. |
Chinini hydrochloridum (clorhidrat de chinină) |
g |
0,50 |
3,00 |
1,50 |
47. |
Chinini sulfas (sulfat de chinină) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
48. |
Chlorali hydras (clorat hidrat) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
49. |
Chloraminum B (cloramină B) |
g |
1,00 |
2,00 |
1,50 |
50. |
Codeini et salia (codeină şi săruri) |
g |
0,25 |
4,00 |
1,50 |
51. |
Coffeinum (cofeină) |
g |
5,50 |
3,00 |
1,50 |
52. |
Coffeinum et acidum citricum |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
53. |
Coffeinum et natrii benzoas |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
54. |
Cortisoni acetas (cortizon acetat) |
g |
- |
3,75 |
1,50 |
55. |
Emetini hydrochloridum (clorhidrat de emetină) |
g |
- |
3,75 |
1,50 |
56. |
Emulgatori şi agenţi de suspensie |
g |
1,00 |
5,00 |
1,50 |
57. |
Ephedrini hydrochloridum (clorhidrat de efedrină) |
g |
1,00 |
3,75 |
1,50 |
58. |
Ethionamidum (etionamidă) |
g |
- |
2,00 |
1,50 |
59. |
Extracta sicca (extracte uscate) |
g |
1,00 |
4,00 |
1,50 |
60. |
Ferrum reductum (fier redus) |
g |
- |
2,10 |
1,50 |
61. |
Fructosum (fructoză) |
g |
1,00 |
2,50 |
1,50 |
62. |
Gelatinum (gelatină) |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
63. |
Glucosum (glucoză) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
64. |
Gummi arabicum (gumă arabică) |
g |
3,00 |
4,00 |
1,50 |
65. |
Hydrargyri oxydum flavum (oxid galben de mercur) |
g |
- |
4,00 |
1,50 |
66. |
Hydrocortisono acetas (hidrocortizon acetat) |
g |
1,00 |
3,75 |
1,50 |
67. |
Iodoformium (iodoform) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
68. |
Iodum (iod) |
g |
1,25 |
4,00 |
1,50 |
69. |
Isoniazidum (izomazidă) |
g |
- |
2,20 |
1,50 |
70. |
Kalii bromidum (bromură de potasiu) |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
71. |
Kalii carbonas (carbonat de potasiu) |
g |
1,00 |
3,75 |
1,50 |
72. |
Kalii chloridum (clorură de potasiu) |
g |
0,25 |
2,00 |
1,50 |
73. |
Kalii et natrii tartras (tartrat dublu de sodiu şi potasiu) |
g |
- |
1,50 |
1,50 |
74. |
Kalii guajacol sulfonas (guaiacolsulfonat de potasiu) |
g |
0,25 |
3,75 |
1,50 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
75. |
Kalii iodidum (iodură de potasiu) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
76. |
Kalii permanganas (permanganat de potasiu) |
g |
0,25 |
2,70 |
1,50 |
77. |
Lidocainum (lidocaină) |
g |
2,00 |
3,20 |
1,50 |
78. |
Lithii carbonas (carbonat de litiu) |
g |
1,00 |
3,20 |
1,50 |
79. |
Lycopodium sporae (licopodiu) |
g |
- |
4,00 |
1,50 |
80. |
Magnesii oxydum (oxid de magneziu) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
81. |
Magnesii sulfas (sulfat de magneziu) |
g |
7,00 |
4,00 |
1,50 |
82. |
Mannitolum (manitol) |
g |
1,00 |
2,50 |
1,50 |
83. |
Mentholum (mentol) |
g |
3,00 |
4,00 |
1,50 |
84. |
Methenaminum (metenamină) |
g |
- |
2,00 |
1,50 |
85. |
Methylthioninii chloridum (albastru de metil) |
g |
- |
3,20 |
1,50 |
86. |
Natrii benzoas (benzoat de sodiu) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
87. |
Natrii bromidum (bromură de sodiu) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
88. |
Natrii chloridum (clorură de sodiu) |
g |
2,00 |
1,50 |
1,50 |
89. |
Natrii citras (citrat de sodiu) |
g |
1,50 |
1,50 |
1,50 |
90. |
Natrii hydrogencarbonas (bicarbonat de sodiu) |
g |
2,00 |
3,50 |
1,50 |
91. |
Natrii iodidum (iodură de sodiu) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
92. |
Natrii p. aminosalicylas (PAS sodic) |
g |
- |
4,00 |
1,50 |
93. |
Natrii phosphas (fosfat de sodiu) |
g |
1,00 |
4,00 |
1,50 |
94. |
Natrii salicylas (salicilat de sodiu) |
g |
- |
1,50 |
1,50 |
95. |
Natrii sulphas (sulfat de sodiu) |
g |
40,00 |
7,00 |
1,50 |
96. |
Natrii thiosulphas (tiosulfat de sodiu) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
97. |
Neomycini sulfas (sulfat de neomicină) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
98. |
Nystatinum (nistatin) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
99. |
Oleum cacao (Butir cacao) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
100. |
Oleum lini (ulei de in) |
g |
2,00 |
5,00 |
2,00 |
101. |
Papaverini hydrochloridum (clorhidrat de papaverină) |
g |
2,00 |
4,00 |
1,50 |
102. |
Pepsinum (pepsină) |
g |
- |
2,50 |
1,50 |
103. |
Phenacetinum (fenacetină) |
g |
2,00 |
3,50 |
1,50 |
104. |
Phenazonum (antipirină) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
105. |
Phenazoni salicylas (salicilat de fenazonă) |
g |
2,00 |
2,00 |
1,50 |
106. |
Phenobarbitalum (fenobarbital) |
g |
0,25 |
3,75 |
1,50 |
107. |
Phenobarbitalum natricum (fenobarbital sodic) |
g |
1,50 |
3,75 |
1,50 |
108. |
Phenylbutasonum (fenilbutazonă) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
109. |
Pilocarpini hydrochloridum (clorhidrat de pilocarpină) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
110. |
Pilocarpini nitras (nitrat de pilocarpină) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
111. |
Piperazini hexahydras (piperazină) |
g |
- |
5,00 |
1,50 |
112. |
Pix lithanthracis |
g |
1,00 |
5,00 |
2,50 |
113. |
Prednisoni acetas (prednison acetat) |
g |
- |
3,75 |
1,50 |
114. |
Prednisolonum (prednisolon) |
g |
- |
3,75 |
1,50 |
115. |
Procaini hydrochloridum (clorhidrat de procaină) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
116. |
Resorcinolum (rezorcină) |
g |
0,50 |
3,75 |
1,50 |
117. |
Rasinae variae (rezine diverse) |
g |
- |
3,00 |
1,50 |
118. |
Riboflavinum (riboflavină – vitamina B2) |
g |
- |
3,75 |
1,50 |
119. |
Saccharum (zahăr) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
120. |
Saccharum lactis (lactoză) |
g |
0,30 |
4,00 |
1,50 |
121. |
Sorbitolum (sorbitol) |
g |
2,00 |
3,75 |
1,50 |
122. |
Sparteini sulfas (sulfat de sparteină) |
g |
0,25 |
3,75 |
1,50 |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
123. |
Stearinum (stearină) |
g |
1,00 |
2,80 |
1,50 |
124. |
Strontii bromidum (bromură de stronţiu) |
g |
0,25 |
3,75 |
1,50 |
125. |
Strychni sulfas (sulfat de stricnină) |
g |
0,25 |
3,75 |
1,50 |
126. |
Sulfadiazinum (sulfadiazină) |
g |
- |
3,00 |
1,50 |
127. |
Sulfathiazolum (sulfatiazol) |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
128. |
Sulfur praecipitatum (sulf precipitat) |
g |
- |
3,00 |
1,50 |
129. |
Talcum (talc) |
g |
1,00 |
3,30 |
1,50 |
130. |
Tetracyclinum (tetraciclină) |
g |
1,00 |
3,75 |
1,50 |
131. |
Terpini hydras (terpin hidrat) |
g |
1,00 |
2,50 |
1,50 |
132. |
Theobrominum (teobromină) |
g |
0,50 |
3,00 |
1,50 |
133. |
Theobrominum natricum et natrii salicylas (teobromină sodică şi salicilat de sodiu) |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
134. |
Theophylinum (teofilină) |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
135. |
Thiamini hydrochloridum (clorhidrat de tiamină – vitamina B1) |
g |
1,00 |
2,50 |
1,50 |
136. |
Thymolum (timol) |
g |
1,00 |
3,75 |
1,50 |
137. |
Urethanum (uretan) |
g |
1,00 |
3,50 |
1,50 |
138. |
Zinci chloridum (clorură de zinc) |
g |
1,00 |
4,00 |
1,50 |
139. |
Zinci oxydum (oxid de zinc) |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
140. |
Zinci sulfas (sulfat de zinc) |
g |
1,00 |
3,00 |
1,50 |
141. |
Alte produse care, prin asimilare, aparţin grupei de mai sus |
g |
1,00 |
3,75 |
1,50 |
4. PRODUSE VEGETALE |
1. |
Altheae folium (foi de altea) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
2. |
Altheae radix (rădăcină de altea) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
3. |
Aurantii pericarpium (coji de portocale) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
4. |
Belladonae folium (foi de mătrăgună) |
g |
4,00 |
3,00 |
1,50 |
5. |
Chamomilae flos (flori de muşeţel) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
6. |
Chinae cortix (coji de China) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
7. |
Digitalis purpureae folium ( foi de degetărel roşu) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
8. |
Digitalis purpureae pulv. titratus (foi de degetărel pulvere titrată) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
9. |
Frangulae cortex (coji de cruşin) |
g |
3,00 |
3,00 |
1,50 |
10. |
Fructus foeniculi (fenicul) |
g |
3,00 |
3,00 |
1,50 |
11. |
Hyosciami folium (foi de măselariţă) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
12. |
Ipecacuanhae radix (rădăcină de ipeca) |
g |
3,00 |
3,00 |
1,50 |
13. |
Liquiritiae radix (rădăcină de licviriţie) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
14. |
Lypocopodium sporae |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
15. |
Malvae flores (flori de nalbă) |
g |
4,00 |
3,00 |
1,50 |
16. |
Menthae folium (foi de izmă) |
g |
3,00 |
3,00 |
1,50 |
17. |
Opium (opiu brut) |
g |
1,25 |
3,00 |
1,50 |
18. |
Primulae rhizoma cum radicibus (rădăcină de ciuboţica-cucului) |
g |
4,00 |
3,00 |
1,50 |
19. |
Rhei rhizoma (rădăcină de revent) |
g |
4,00 |
3,00 |
1,50 |
20. |
Saponariae radix (rădăcină de săpunăriţă) |
g |
4,00 |
3,00 |
1,50 |
21. |
Secale cornutum (cornul secarei) |
g |
3,00 |
3,00 |
1,50 |
22. |
Semen lini (seminţe de in) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
23. |
Sinapis nigrae semen (seminţe de muştar) |
g |
3,00 |
3,00 |
1,50 |
24. |
Species pectorales (specii pectorale) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
25. |
Strychni semen (seminţe de nucă vomică) |
g |
2,00 |
3,00 |
1,50 |
26. |
Tiliae flos (flori de tei) |
g |
5,00 |
3,00 |
1,50 |
27. |
Tragacantha (guma tragacanta) |
g |
1,50 |
3,00 |
1,50 |
28. |
Valerianae rhizoma cum radicibus (rădăcină de odolean) |
g |
4,00 |
3,00 |
1,50 |
29. |
Alte produse care, prin asimilare, aparţin grupei de mai sus |
g |
3,00 |
3,00 |
1,50 |
5. SPECIALITĂŢI FARMACEUTICE
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
U/M |
Coeficientul de perisabilitate pentru: |
Depozitate şi manipulare în depozite |
Manipulare în farmacii |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
1 |
Comprimata (toate formele farmaceutice solide cu administrare per os) |
buc. |
0,50 |
1,00 |
2 |
Injectiones (soluţii injectabile în fiole, inclusiv vaccinuri) |
buc. |
1,00 |
1,00 |
3 |
Substanţe farmaceutice lichide (soluţii, soluţii perfuzabile, siropuri, colire etc., în ambalaje de sticlă) |
buc. |
0,50 |
1,00 |
II. Coeficienţii de perisabilitate pe timpul transportului produselor farmaceutice şi tehnico-medicale*)
Nr. crt. |
Denumirea produselor |
Coeficientul de perisabilitate |
0 |
1 |
2 |
1 |
Substanţe farmaceutice (substanţe, acizi, uleiuri etc.) şi articole cosmetice ambalate în: - sticle - saci de hârtie - saci de pânză - ambalaj de tablă - ambalaj de lemn |
0,30 0,20 0,10 0,05 0,10 |
2 |
Fiole ambalate în: - ambalaje clinice (peste 50 de fiole) - ambalaje de farmacie (sub 50 de fiole) |
1,00 0,50 |
3 |
Specialităţi (cu ambalaj comercial): - în ambalaje de sticlă - în alte ambalaje |
0,05 0,02 |
4 |
Ambalaje şi ustensile tehnico-medicale din sticlă şi porţelan |
1,00 |
5 |
Seringi şi lentile |
0,50 |
6 |
Articole de celuloid |
0,50 |
7 |
Sticle şi borcane medicinale |
1,00 |
*) Se calculează asupra cantităţilor efectiv transportate, conform documentelor de însoţire (facturi, avize de expediţie, specificaţii etc.). Lista nr. 16 privind normele maximale de perisabilitate la vesela din sticlă şi porţelan
Denumirea materialelor |
În timpul transportului |
Procentul anual |
Pe timpul depozitării |
În folosinţă efectivă |
Bunuri materiale din sticlă şi porţelan |
2,5% |
1,0 |
30,0 |
NOTA 13: 1. Scăzămintele procentuale de perisabilitate pe timpul transportului se aplică în următoarele situaţii: a)la transporturile efectuate între unităţile MAI pe calea ferată, maritimă, rutieră sau aeriană, dacă pentru pierderile constatate nu există culpa cărăuşului, expeditorului sau delegatului însoţitor şi dacă distanţa pe care se face transportul este mai mare de 20 km; b)la transporturile efectuate între unităţile MAI, cu mijloacele proprii de transport, dacă pentru pierderile produse pe timpul transportului se face dovada că acestea se datorează anumitor însuşiri proprii naturii bunurilor materiale şi se constată în acelaşi timp că cel care a efectuat un asemenea transport nu are nicio culpă.2. Pentru pierderile rezultate pe timpul transporturilor efectuate între unităţile economice furnizoare şi unităţile MAI se aplică prevederile dispoziţiilor legale referitoare la recepţia, expediţia şi primirea mărfurilor, precum şi stabilirea răspunderii expeditorului, cărăuşului şi destinatarului în circulaţia mărfurilor între unităţile economice şi comerciale. 3. Scăzămintele procentuale de perisabilitate se aplică asupra cantităţilor de bunuri materiale intrate în depozit în cursul unui an. 4. Scăzămintele procentuale de perisabilitate se aplică numai dacă în decursul unui an au existat spargeri reale pe timpul folosirii lor, în scopul pentru care au fost aprovizionate şi dacă nu sunt produse din cauze imputabile. Pentru bunurile materiale ce se găsesc efectiv în folosinţă în perioade mai mici de 1 an, cota de scăzământ se aplică proporţional cu timpul de folosinţă efectivă (2,5% pe lună). ANEXA Nr. 2la instrucţiuni Model act justificativ MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Unitatea ........ ................ ........ ............ Compartimentul ........ ........ ............... Se aprobă Darea la scădere a cantităţilor de bunuri materiale prevăzute în coloana 8 Comandantul (şeful) unităţii ........ ................ ................ ........ ........... ACT JUSTIFICATIV Nr. ........ ................ ........ ........... privind lipsurile constatate la inventariere din ........ ................ ........ .............. provenite din perisabilităţi
Nr. crt. |
Denumirea bunurilor materiale |
U/M |
Preţ unitar |
Sold scriptic |
Sold faptic |
Diferenţe (col. 4 – 5) |
Perisabilităţi legal admise, ce urmează a se da la scădere |
Pierderi rămase de justificat |
+ |
– |
cantitate |
valoare |
Cantitate (col. 7 – 8) |
Valoare |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Întocmit ........ ........ ............. (semnătura) Verificat Şeful compartimentului ........ ................ .......... (semnătura) Avizat Şeful structurii logistice/similar ........ ................ .......... (semnătura) Vizat pentru control financiar preventiv propriu Data ........ ........ .............. ........ ................ ........... (semnătura) Viza Organul financiar de confirmare a încasării sumei reprezentând valoarea pierderilor ce depăşesc perisabilităţile legal admise (col. 11) sau de înregistrare a debitului în evidenţa contabilă ........ ................ ...........(semnătura) ANEXA Nr. 3 la instrucţiuni Model bază de calcul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Unitatea ........ ................ ............... Compartimentul ........ ............. BAZA DE CALCUL al perisabilităţilor legal admise*)
Nr. crt. |
Denumirea bunurilor materiale |
U/M |
Perisabilităţi legal admise |
Transport |
Manipulare |
Depozitare |
Total perisabilităţi admise (col. 5 + 8 + 13) |
Cantitatea transportată |
Coeficientul de perisabilitate |
Perisabilitatea admisă |
Total ieşiri în cursul perioadei |
Coeficientul de perisabilitate |
Perisabilitatea admisă |
Total ieşiri în cursul perioadei |
Stoc existent la sfârşitul lunii |
Suma stocurilor existente la sfârşitul fiecărei luni |
Coeficientul de perisabilitate |
Perisabilitatea admisă |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Întocmit Şeful compartimentului ........ ................ ........ ......... Verificat Adjunct pentru logistică/similar ........ ................ ................ ........ ........ *) Perisabilităţile calculate şi cuprinse în coloana nr. 14 se vor prelua în actul justificativ - anexa nr. 2 coloana nr. 8 în situaţia în care acestea sunt mai mici sau cel mult egale cu pierderile înregistrate în coloana nr. 7 din anexa nr. 2.
|