Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.894 din 15.10.2014

privind înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“ pentru administraţiile bazinale de apă
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 779 din 27 octombrie 2014



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, pentru administraţiile bazinale de apă Buzău-Ialomiţa, Jiu, Crişuri şi Mureş a bunurilor rezultate din investiţii noi care au fost puse în funcţiune, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Attila Korodi Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Adriana Doina Pană Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov
ANEXĂDATELE DE IDENTIFICARE a bunurilor rezultate din investiţii noi care se înscriu în domeniul public al statului şi se dau în administrarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Naţională „Apele Române“, pentru administraţiile bazinale de apă din structura acesteia

Codul fiscal Denumirea
1. Ordonator principal de credite 16335444 Ministerul Mediului şi Pădurilor
2. Ordonator secundar de credite 24326056 Administraţia Naţională „Apele Române“
3. Ordonator terţiar de credite
4. Regii autonome şi companii/societăţi naţionale subordonate ordonatorului principal
Grupa 8 (Bunuri aflate în patrimoniul public)
Elemente de identificare
Nr. crt. Codul de clasificare Tipul bunului (mobil/ imobil) Denumirea Descrierea tehnică Adresa Anul PIF Valoarea de inventar (lei) Situaţia juridică
Baza legală (proces-verbal) Administrare/ Concesiune
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 210 Siliştea Snagovului Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Ilfov Localitatea: Gruiu - satul Siliştea Snagovului 2012 130.639,60 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/ 13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
2 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 239 Comandău Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Covasna Localitatea: Comandău 2012 120.593,32 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
3 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 235 Sita Buzăului Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Covasna Localitatea: Sita Buzăului 2012 123.889,56 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
4 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 976 Boarca Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Brăila Localitatea: Boarca 2012 121.216,84 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
5 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 212 Slobozia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Ialomiţa Localitatea: Slobozia 2012 119.793,31 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
6 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 246 Ciochina Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Ialomiţa Localitatea: Ciochina 2012 129.683,97 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
7 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 972 Ţăndărei Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Ialomiţa Localitatea: Ţăndărei 2012 117.387,13 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
8 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 973 Cosâmbeşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Ialomiţa Localitatea: Cosâmbeşti 2012 116.624,72 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
9 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q22 Adâncata Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Adâncata 2012 143.164,50 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
10 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q23 Coşereni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Ialomiţa Localitatea: Coşereni 2012 121.480,43 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
11 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 234 Vama Buzăului Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Braşov Localitatea: Vama Buzăului 2012 112.799,25 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
12 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 220 Băltiţa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Băltiţa 2012 147.799,10 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
13 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 221 Buşteni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Buşteni 2012 134.951,77 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
14 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 222 Câmpina Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Câmpina 2012 137.546,55 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
15 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 223 Halta Prahova Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Tinosu 2012 127.339,00 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
16 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 225 Azuga Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Azuga 2012 134.838,70 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
17 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 226 Buşteni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Buşteni 2012 127.945,39 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
18 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 228 Valea Popii Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Valea Popii 2012 118.406,72 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
19 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 231 Vărbilău Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Vărbilău 2012 115.289,42 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
20 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 232 Ciorani Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Ciorani 2012 126.037,33 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
21 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 970 Am. Stat Trat Văleni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: oraşul Vălenii de Munte 2012 108.417,59 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
22 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 975 Amonte Voila Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Lunca Mare - satul Voila 2012 103.427,68 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
23 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q25 Tesila Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Valea Doftanei - satul Tesila 2012 122.853,79 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
24 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q30 Moara Domnească Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Prahova Localitatea: Moara Domnească 2012 133.712,01 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
25 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 209 Băleni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Băleni 2012 129.922,43 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
26 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 229 Glod Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Glod 2012 107.369,28 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
27 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 206 Moroeni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Moroeni 2012 121.775,24 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
28 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 207 Gura Ocniţei Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Gura Ocniţei 2012 123.969,80 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
29 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 213 Fieni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Fieni 2012 114.215,10 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
30 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 214 Pucioasa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Pucioasa 2012 126.150,86 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
31 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 215 Şotânga Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Şotânga 2012 118.466,52 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
32 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 216 Runcu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Runcu 2012 119.692,32 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
33 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 219 Moreni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Moreni 2012 124.626,19 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
34 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 971 Bilciureşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Bilciureşti 2012 126.826,80 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
35 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 974 Am. Târgovişte Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Târgovişte 2012 118.609,42 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
36 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q26 Târgovişte Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dâmboviţa Localitatea: Târgovişte 2012 132.789,48 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
37 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 217 Pârscov Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Pârscov 2012 109.991,30 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
38 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 233 Costomiru Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Costomiru 2012 117.763,53 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
39 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 236 Nehoiu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Nehoiu 2012 114.798,57 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
40 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 237 Măgura Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Măgura 2012 121.475,10 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
41 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 238 Buzău Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Mărăcineni 2012 118.608,28 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
42 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 240 Varlaam Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Varlaam 2012 116.408,31 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
43 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 241 Bâsca Rozilei Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Bâsca Rozilei 2012 121.718,03 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
44 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 242 Varlaam Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Varlaam 2012 126.966,61 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
45 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 243 Chiojdu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Chiojdu 2012 121.118,88 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
46 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 244 Lopătari Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Lopătari 2012 120.004,32 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
47 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 245 Cernăteşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Buzău Localitatea: Cernăteşti 2012 112.199,56 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170125/13.01.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa
48 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 498 Baia de Arieş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Baia de Arieş 2012 85.818,03 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
49 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 501 Albac Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Albac 2012 99.830,89 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
50 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 502 Vadu Moţilor Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Vadu Moţilor 2012 169.989,95 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
51 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 503 Ponorel Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Comuna: Vidra Localitatea: Ponorel 2012 100.525,72 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
52 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 504 Abrud Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Abrud 2012 74.736,13 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
53 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 505 Câmpeni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Câmpeni 2012 120.769,30 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
54 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 506 Posaga Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Posaga 2012 96.795,31 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
55 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 513 Mogoş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Mogoş 2012 101.670,99 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
56 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 514 Valea Mănăstirii Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Comuna: Râmeţ Localitatea: Valea Mănăstirii 2012 132.994,77 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
57 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 515 Teiuş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Teiuş 2012 97.066,36 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
58 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 523 Blaj Târnava Mare Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: municipiul Blaj 2012 87.077,26 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
59 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 531 Blaj Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: municipiul Blaj 2012 74.189,47 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
60 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 536 Colibi Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Comuna: Ohaba Localitatea: Colibi 2012 95.199,85 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
61 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 537 Benic Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Comuna: Galda de Jos Localitatea: Benic 2012 87.417,90 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
62 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 538 Zlatna Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Zlatna 2012 109.011,21 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
63 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 542 Cunta Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Comuna: Spring Localitatea: Cunta 2012 86.015,49 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
64 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 563 Alba Iulia Am. Priza Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Ciugud 2012 87.952,32 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
65 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 944 Ocna Mureş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Ocna Mureş 2012 86.474,47 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
66 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 946 Mihalt Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Mihalt 2012 87.580,32 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
67 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q58 Alba Iulia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Alba Iulia 2012 96.156,48 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
68 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q62 Barabanţ Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Barabanţ 2012 89.969,07 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
69 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q65 Arieşeni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Arieşeni 2012 100.913,40 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
70 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 500 Turda Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Cluj Localitatea: Turda 2012 124.429,78 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
71 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 509 Valea Ierii Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Cluj Localitatea: Valea Ierii 2012 76.332,88 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
72 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 510 Iara Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Cluj Localitatea: Iara 2012 84.997,95 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
73 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 511 Petreştii de Jos Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Cluj Localitatea: Petreştii de Jos 2012 90.937,47 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
74 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 512 Viişoara Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Cluj Localitatea: Viişoara 2012 84.774,33 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
75 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q61 Luncani Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Cluj Comuna: Luna Localitatea: Luncani 2012 151.016,23 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
76 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 487 Radna Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Comuna: Lipova Localitatea: Radna 2012 85.422,07 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
77 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 559 Săvârşin Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Săvârşin 2012 80.773,47 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
78 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 561 Petriş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Petriş 2012 78.076,85 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
79 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 945 Arad Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: municipiul Arad 2012 101.111,95 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
80 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q59 Nădlac Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Nădlac 2012 110.081,67 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
81 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 522 Mediaş Târnava Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Sibiu Localitatea: municipiul Mediaş 2012 113.968,56 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
82 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 528 Seica Mare Visa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Sibiu Localitatea: Seica Mare 2012 90.283,13 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
83 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 486 Branisca Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Branisca 2012 90.858,36 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
84 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 543 Geoagiu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Geoagiu 2012 82.950,88 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
85 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 544 Grădiştea de Munte Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Comuna: Orăştioara de Sus Localitatea: Grădiştea de Munte 2012 165.340,08 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
86 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 545 Orăştie Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: municipiul Orăştie 2012 92.278,83 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
87 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 546 Pui Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Pui 2012 104.420,70 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
88 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 547 Pui Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Pui 2012 109.544,07 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
89 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 548 Râul Alb Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Comuna: Sălaşul de Sus Localitate: Râul Alb 2012 80.963,74 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
90 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 549 Pădăşel Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Comuna: Râu de Mori Localitatea: Pădăşel 2012 185.594,76 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
91 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 550 Gura Zlata Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Comuna: Râu de Mori Localitatea: Gura Zlatna 2012 180.611,09 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
92 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 551 Râu de Mori Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Râu de Mori 2012 80.940,16 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
93 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 552 Santamaria Orlea Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Santamaria Orlea 2012 89.756,84 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
94 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 553 Haţeg Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Haţeg 2012 81.320,49 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
95 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 554 Topliţa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Topliţa 2012 88.249,31 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
96 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 555 Teliuc Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Teliucu Inferior 2012 115.094,87 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
97 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 556 Teliuc Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Teliucu Inferior 2012 115.097,31 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
98 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 557 Dobra Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Dobra 2012 99.713,70 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
99 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 482 Galaoaia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Comuna: Răstoliţa Localitatea: Gălăoaia 2012 99.826,88 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
100 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 484 Luduş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Luduş 2012 87.245,03 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
101 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 491 Răstoliţa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Răstoliţa 2012 83.301,42 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
102 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 492 Bezid aval Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Sângeorgiu de Pădure 2012 96.722,83 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
103 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 493 Lăpuşna Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Comuna: Ibăneşti Localitatea: Lăpuşna 2012 158.863,90 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
104 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 494 Ibăneşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Ibăneşti 2012 91.668,55 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
105 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 495 Breaza Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Breaza 2012 83.853,54 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
106 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 496 Cinta Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Comuna: Crăciuneşti Localitatea: Cinta 2012 79.182,11 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
107 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 497 Band Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Band 2012 84.483,55 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
108 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 516 Miercurea Nirajului Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Miercurea Nirajului 2012 88.075,13 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
109 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 520 Vânători Târnava Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Vânători 2012 88.974,24 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
110 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 521 Sighişoara T. Mare Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: municipiul Sighişoara 2012 107.305,36 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
111 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 527 Saschiz Scroafa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Saschiz 2012 82.396,99 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
112 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 529 Sărăteni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Sărăţeni 2012 84.788,57 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
113 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 530 Târnăveni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Târnăveni 2012 84.133,09 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
114 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 532 Sovata Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Sovata 2012 87.554,90 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
115 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 534 Stânceni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Stânceni 2012 85.550,01 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
116 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 535 Zagăr Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Zagăr 2012 88.534,86 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
117 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q60 Glodeni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Glodeni 2012 95.904,21 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
118 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 480 Suseni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Localitatea: Suseni 2012 83.013,87 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
119 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 481 Topliţa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Localitatea: Topliţa 2012 111.267,43 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
120 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 489 Gheorgheni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Localitatea: municipiul Gheorgheni 2012 80.679,74 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
121 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 490 Topliţa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Localitatea: Topliţa 2012 77.470,67 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
122 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 517 Vărşag aval Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Localitatea: Vărşag 2012 79.272,57 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
123 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 518 Zetea Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Localitatea: Zetea 2012 86.470,08 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
124 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 519 Odorheiu Secuiesc Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Localitatea: Odorheiu Secuiesc 2012 81.815,18 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
125 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 524 Şicasău Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Comuna: Zetea Localitatea: Şicasău 2012 175.090,45 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
126 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 525 Nicoleşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Comuna: Ulieş Localitatea: Nicoleşti 2012 91.386,69 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
127 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 526 Simoneşti Feernic Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Localitatea: Simoneşti 2012 81.649,65 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
128 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 533 Crişeni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Harghita Comuna: Atid Localitatea: Crişeni 2012 88.813,40 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
129 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L2HFMS Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Târgu Mureş 2012 1.161.084,78 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
130 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L2 HDSS Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Târgu Mureş 2012 269.935,44 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
131 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L3HFMS Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Târgu Mureş 2012 50.142,24 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
132 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L2 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPM Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Târgu Mureş 2012 45.508,03 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
133 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L2 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Mureş Localitatea: Târgu Mureş 2012 314.507,73 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
134 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L3HFMS Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Arad 2012 49.696,65 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
135 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L3 HDSS Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Arad 2012 42.896,03 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
136 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPM Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Arad 2012 33.110,17 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
137 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Arad 2012 54.836,81 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
138 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L3HFMS Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Deva 2012 49.954,05 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
139 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L3 HDSS Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Deva 2012 43.118,21 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
140 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPM Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Deva 2012 33.110,17 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
141 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Deva 2012 57.377,27 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române -Administraţia Bazinală de Apă Mureş
142 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L3HFMS Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Alba Iulia 2012 50.254,72 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
143 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L3 HDSS Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Alba Iulia 2012 43.377,73 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
144 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPM Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Alba Iulia 2012 33.110,17 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
145 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Alba Localitatea: Alba Iulia 2012 33.504,89 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 170684/05.04.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Mureş
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
146 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L2HFMS Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Craiova 2012 1.221.975,59 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
147 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L2 HDSS Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Craiova 2012 195.924,03 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
148 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L3HFMS Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Craiova 2012 41.821,26 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
149 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L2 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPN Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Craiova 2012 44.995,01 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
150 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L2 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Craiova 2012 317.003,56 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
151 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L3HFMS Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Târgu Jiu 2012 42.424,30 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
152 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L3 HDSS Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Târgu Jiu 2012 35.427,43 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
153 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPN Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Târgu Jiu 2012 32.736,91 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
154 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Târgu Jiu 2012 104.799,18 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
155 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L3HFMS Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Drobeta-Turnu Severin 2012 42.424,30 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
156 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L3 HDSS Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Drobeta-Turnu Severin 2012 68.621,04 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
157 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPN Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Drobeta-Turnu Severin 2012 32.736,91 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
158 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Drobeta-Turnu Severin 2012 22.985,82 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
159 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L3 HDSS Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Petroşani 2012 35.448,41 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
160 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPN Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Petroşani 2012 32.736,91 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
161 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Petroşani 2012 63.962,35 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
162 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 979 Baziaş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Caraş-Severin Localitatea: Baziaş 2012 120.616,47 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
163 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 151 Câmpul lui Neag Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Uricani 2012 116.568,13 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
164 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 152 Bărbăteni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Lupeni 2012 144.197,26 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
165 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 153 Iscroni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Aninoasa 2012 126.575,50 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
166 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 161 Lonea Jiul de Est Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Petrila 2012 118.038,50 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
167 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 162 Livezi Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Petroşani 2012 107.832,76 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
168 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 163 Lonea Taia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Petrila 2012 124.851,27 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
169 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 165 Dărăneşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Petroşani 2012 110.250,72 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
170 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 167 Petroşani Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Petroşani 2012 197.469,78 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
171 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 168 Strâmbuţa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Petroşani 2012 102.003,89 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
172 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 205 Lazăru Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Uricani 2012 124.336,13 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
173 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 183 Tarmigani Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Baia de Aramă 2012 112.480,73 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
174 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 184 Broşteni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Broşteni 2012 111.942,17 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
175 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 185 Fata Motrului Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Fata Motrului 2012 100.060,91 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
176 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 186 Baia de Aramă Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Baia de Aramă 2012 105.531,50 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
177 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 188 Brebina Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Baia de Aramă 2012 119.915,41 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
178 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 189 Tarniţa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Baia de Aramă 2012 119.965,11 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
179 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 190 Şişeşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Şişeşti 2012 107.203,49 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
180 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 191 Corcova Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Corcova 2012 106.564,23 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
181 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 192 Strehaia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Strehaia 2012 108.663,65 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
182 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 196 Halânga Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Halânga 2012 105.597,09 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
183 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 197 Corlăţel Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Corlăţel 2012 102.006,53 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
184 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 198 Cujmir Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Cujmir 2012 101.811,63 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
185 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 978 Gruia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Gruia 2012 86.054,73 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
186 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 980 aval Porţile de Fier I Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Mehedinţi Localitatea: Drobeta-Turnu Severin 2012 101.062,57 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
187 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 155 Rovinari Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Rovinari 2012 110.049,67 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
188 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 169 Vaidei Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Stăneşti 2012 129.007,84 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
189 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 170 Godineşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Godineşti 2012 99.838,14 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
190 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 171 Celei Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Tismana 2012 104.803,42 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
191 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 172 Runcu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Runcu 2012 102.704,75 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
192 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 173 Stolojani Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Arcani 2012 128.426,48 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
193 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 174 Teleşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Teleşti 2012 128.903,45 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
194 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 175 Turceni Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Turceni 2012 130.536,95 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
195 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 176 Târgu Cărbuneşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Târgu Cărbuneşti 2012 115.306,15 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
196 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 177 Turburea Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Turburea 2012 119.499,00 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
197 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 178 Baia de Fier Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Baia de Fier 2012 123.532,21 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
198 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 179 Ciocadia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Bengeşti-Ciocadia 2012 137.247,63 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
199 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 180 Săcelu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Săcelu 2012 133.812,69 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
200 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 181 Târgu Cărbuneşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Târgu Cărbuneşti 2012 123.023,80 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
201 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 182 Cloşani Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Padeş 2012 104.641,08 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
202 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 187 Bustuchin Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Bustuchin 2012 108.994,49 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
203 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q 19 Sadu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Gorj Localitatea: Bumbeşti-Jiu 2012 101.764,31 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
204 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 157 Răcari Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Braloştiţa 2012 128.106,98 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
205 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 158 Podari Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Podari 2012 113.868,92 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
206 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 194 Albeşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Craiova 2012 134.925,70 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
207 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 195 Breasta Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Breasta 2012 113.634,72 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
208 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 199 Băileşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Băileşti 2012 115.087,40 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
209 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 200 Călugărei Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Călugărei 2012 141.228,56 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
210 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 201 Drăgoaia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Drăgoaia 2012 107.325,21 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
211 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 202 Goicea Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Goicea 2012 106.822,82 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
212 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 203 Gabru Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Gabru 2012 103.798,82 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
213 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 977 Zaval Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Zaval 2012 127.585,22 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
214 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q Filiaşi Q18 Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Filiaşi 2012 198.741,54 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
215 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică Q20 Baraj Işalniţa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Işalniţa 2012 110.522,77 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
216 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 193 Negoieşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Negoieşti 2012 109.067,61 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
217 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 160 Valea de Peşti Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Valea de Peşti 2012 121.498,15 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
218 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 164 Jieţ Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Dolj Localitatea: Jieţ 2012 87.805,12 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 173485/02.07.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu
219 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L2HFMS Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Oradea 2012 1.161.084,78 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
220 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L2 HDSS Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Oradea 2012 268.008,68 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
221 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem de modelare şi prognoză hidrologică L3HFMS Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Oradea 2012 46.438,03 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
222 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L2 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPN Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Oradea 2012 45.078,20 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
223 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L2 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Oradea 2012 283.806,97 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
224 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L3 HDSS Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Marghita 2012 36.756,30 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
225 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPN Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Marghita 2012 32.797,44 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
226 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Marghita 2012 56.532,92 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
227 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L3 HDSS Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Beiuş 2012 36.956,93 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
228 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPN Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Beiuş 2012 33.753,28 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
229 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Beiuş 2012 137.390,03 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
230 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii Sistem-suport pentru decizii hidrologice L3 HDSS Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Ineu 2012 36.956,93 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
231 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 VPN COMM Sistem de comunicaţii VPN Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Ineu 2012 32.797,44 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
232 8.30 mobil Sistem IT şi de comunicaţii L3 AHSS COMM Sistem de comunicaţii cu staţiile hidrometrice Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Ineu 2012 19.666,39 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
233 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 576 Acumulare Drăgan Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Poieni 2012 100.705,84 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
234 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 601 Acumulare Tileagd Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Tileagd 2012 92.224,03 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
235 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 578 Pietroasa 2 Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Pietroasa 2012 78.487,44 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
236 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 586 Siad Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Siad 2012 78.487,44 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
237 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 592 Stâna de Vale 1 Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Stâna de Vale 2012 80.241,39 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
238 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 566 Vaţa de Jos Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Vaţa de Jos 2012 134.270,49 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
239 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 570 Brad Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Hunedoara Localitatea: Brad 2012 106.313,49 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
240 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 598 Andrid Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Satu Mare Localitatea: Andrid 2012 132.333,43 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
241 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 567 Hălmagiu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Hălmagiu 2012 116.834,07 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
242 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 568 Vârfurile Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Vârfurile 2012 100.886,42 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
243 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 569 Brazii Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Brazii 2012 91.523,18 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
244 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 571 Boroaia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Moneasa 2012 152.678,79 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
245 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 572 Moneasa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Moneasa 2012 51.332,08 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
246 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 573 Ranusa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Moneasa 2012 92.370,50 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
247 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 580 Târnova Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Târnova 2012 117.399,70 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
248 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 582 Beliu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Beliu 2012 121.832,66 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
249 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 583 Berechiu Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Berechiu 2012 120.930,20 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
250 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 589 Gurahonţ 1 Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Gurahonţ 2012 96.100,12 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
251 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 600 Chişineu-Criş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Chişineu-Criş 2012 158.652,90 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
252 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 604 Chisindia Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Chisindia 2012 93.232,87 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
253 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 939 Zerind Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Zerind 2012 144.208,37 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
254 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 942 Gurahonţ 2 Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Arad Localitatea: Gurahonţ 2012 102.189,90 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
255 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 575 Sălard Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Sălard 2012 165.242,42 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
256 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 579 Budureasa Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Budureasa 2012 98.134,81 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
257 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 584 Holod Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Holod 2012 124.626,83 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
258 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 587 Tinca Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Tinca 2012 102.368,40 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
259 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 590 Iad Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Cresuia 2012 166.417,88 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
260 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 591 Iesu Amonte Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Cresuia 2012 117.349,76 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
261 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 594 Copăcel Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Copăcel 2012 93.634,88 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
262 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 595 Sânmartin Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Sânmartin 2012 110.432,23 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
263 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 596 Balc Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Balc 2012 128.071,90 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
264 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 597 Pădurea Neagră Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Pădurea Neagră 2012 102.123,48 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
265 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 599 Ianca Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Ianca 2012 131.044,06 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
266 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 602 Finiş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Finiş 2012 100.971,61 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
267 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 603 Chiribiş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Chiribiş 2012 103.381,48 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
268 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 937 Oradea Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Oradea 2012 110.664,57 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
269 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 938 Am. Oradea Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Oradea 2012 131.870,96 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
270 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 940 Amonte Beiuş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Beiuş 2012 101.311,68 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
271 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 941 Tărian Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Tărian 2012 108.888,81 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
272 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 943 Talpoş Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Talpoş 2012 121.467,41 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
273 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 574 Ciucea Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Ciucea 2012 112.198,14 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
274 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 585 Morlaca Hent Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Bologa 2012 108.922,63 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
275 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 588 Morlaca Carieră Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Bihor Localitatea: Morlaca 2012 119.181,80 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri
276 8.30 mobil Staţie automată hidrometrică 999 Călata Staţie automată cu senzori Ţara: România Judeţul: Cluj Localitatea: Călata 2012 119.460,41 Legea apelor nr. 107/1996; PVRF 172278/07.06.2012 În administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Crişuri


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 894/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 894 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu