HOTARARE Nr
HOTARARE Nr. 872 din 29 iulie 2003
privind infiintarea pe langa Ministerul Justitiei a unei activitati finantate
integral din venituri proprii
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 566 din 6 august 2003

In temeiul art. 107 din Constitutie si al art. 67 din Legea nr. 500/2002
privind finantele publice,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
(1) Incepand cu anul 2003 se aproba infiintarea pe langa Ministerul
Justitiei a activitatii finantate integral din venituri proprii privind
organizarea concursurilor si examenelor pentru admiterea in magistratura sau
pentru incadrarea in unitatile de justitie, potrivit art. 46 alin. 3 din Legea
nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, denumita in continuare activitatea.
(2) Din veniturile proprii realizate prin activitatea prevazuta la alin.
(1) se asigura:
a) cheltuielile corespunzatoare organizarii concursurilor sau examenelor,
stabilite prin ordin al ministrului justitiei;
b) plata cu ora a membrilor comisiilor de organizare a examenelor sau
concursurilor, a supraveghetorilor si a persoanelor care corecteaza lucrarile
candidatilor ori care solutioneaza contestatiile, numiti prin ordin al
ministrului justitiei.
(3) Calculul tarifului orar pentru plata membrilor comisiilor de organizare
a examenelor sau concursurilor si a supraveghetorilor se face luandu-se in
considerare, dupa caz, salariul de baza brut lunar, indemnizatia de incadrare
bruta lunara sau solda lunara bruta a functiei in care este incadrat cel in
cauza.
(4) Membrii comisiilor de examinare si ai comisiilor de solutionare a
contestatiilor pentru examenul de admitere in magistratura sunt remunerati prin
plata cu ora, luandu-se in calcul indemnizatia bruta lunara a functiei de
judecator la Curtea Suprema de Justitie.
(5) Membrii comisiilor de examinare si ai comisiilor de solutionare a
contestatiilor pentru celelalte concursuri sau examene organizate pentru
incadrarea in unitatile de justitie sunt remunerati prin plata cu ora,
luandu-se in calcul salariul de baza brut lunar sau indemnizatia de incadrare
bruta lunara a functiei in care este incadrat cel in cauza.
Art. 2
Activitatea prevazuta la art. 1 se incadreaza la acelasi capitol bugetar la
care este incadrat si ordonatorul de credite care o organizeaza.
Art. 3
(1) Finantarea activitatii se realizeaza integral din venituri proprii.
(2) Veniturile proprii ale activitatii se constituie din:
a) sumele rezultate din taxele percepute pentru inscrierea la examenele sau
concursurile organizate pentru incadrarea ori admiterea in unitatile de
justitie, stabilite prin art. 46 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru
organizarea judecatoreasca, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare;
b) donatii, legate sau sponsorizari de la persoane fizice ori juridice, din
tara ori din strainatate;
c) alte venituri legale.
(3) Cheltuielile curente si de capital ce se efectueaza pentru realizarea
activitatii se finanteaza integral din veniturile proprii prevazute la alin.
(2).
Art. 4
(1) Bugetul de venituri si cheltuieli pentru activitatea finantata integral
din venituri proprii, prevazuta la art. 1, se aproba o data cu bugetul
Ministerului Justitiei, conform prevederilor Legii nr. 500/2002 privind
finantele publice.
(2) Excedentul anual rezultat din executia bugetului de venituri si
cheltuieli se reporteaza in anul urmator si se utilizeaza cu aceleasi
destinatii.
(3) Executia de casa a bugetului de venituri si cheltuieli al activitatii
se realizeaza prin Trezoreria statului, conform prevederilor legale in vigoare.
(4) Raportarea executiei de casa a bugetului de venituri si cheltuieli al
activitatii se efectueaza in conformitate cu instructiunile emise de Ministerul
Finantelor Publice.
Art. 5
Ministerul Justitiei poate utiliza si personal de specialitate atras pentru
realizarea activitatii, in conditiile legii.
Art. 6
In relatiile contractuale activitatea este reprezentata de persoanele
autorizate din Ministerul Justitiei.
Art. 7
Contractele aflate in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei
hotarari, care au ca obiect actiuni ce se desfasoara in cadrul activitatii, se
vor derula in continuare in conditiile prezentei hotarari.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
p. Ministrul justitiei,
Cristina Iulia Tarcea,
secretar de stat
p. Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat