Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 619 din 20 mai 2009

privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2009 ale unor operatori economici aflati sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 355 din 27 mai 2009



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, al Legii bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale,

în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2009 ale unor operatori economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prevăzute în anexele nr. 1-9.

Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

(2) In cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorii economici pot efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale.

Art. 3. - (1) Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.

(2)  Contravenţia se constată de către organele de control financiar ale statului, împuternicite conform legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.

(3)  Contravenţiei prevăzute la alin. (1) i se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. -Anexele nr. 1-9*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Marian Sârbu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Pogea

*) Anexele nr. 1-9 sunt reproduse în facsimil.

ANEXA Nr. 1

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALĂ „AEROPORTUL INTERNAŢIONAL HENRI COANDĂ - BUCUREŞTI" - S.A.

Calea Bucureştilor nr. 224E, Otopeni

Cod unic de înregistrare: RO 6222650

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI

PE  ANUL   2009

                                                                                                                       mii lei

INDICATORI

Nr.

rd.

2009 PROPUNERI

0

1

2

3

5

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+rd.10+rd.15)

1

392.988,98

1.

Venituri din exploatare - total, din care :

2

375.341,78

a) producţia vândută

3

347.431,78

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

6.750,00

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

5

-subvenţii, cf prevederi legale în vigoare

6

-transferuri, cf.prevederi legale în vigoare

7

d) producţia imobilizată

3

e) alte venituri din exploatare

9

21.160,00

2.

Venituri financiare - total, din care :

10

17.647,20

a) venituri din interese de participare

11

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

5.000,00

c) venituri din dobânzi

13

8.520,20

d) alte venituri financiare

14

4.127,00

3.

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE (rd.17+rd. 47+rd. 50)

16

360.143,61

1.

Cheltuieli de exploatare total, din care :

17

358.643,61

a) cheltuieli materiale, din care:

18

23.337,93

-pt Consiliul OACI (conform HG 1605/2008)

18a

26.40

b) alte cheltuieli externe ( energia şi apa )

19

10.670,79

c) cheltuieli privind mărfurile

20

3.147,00

d) cheltuieli privind personalul, din care :

21

49.755,28

- salarii

22

36.405,63

- contracte de mandat

23

80,30

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

9.978,89

- cheltuieli privind contribuţia ta asigurări sociale

25

7.890.20

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări pt. şomaj

26

182,43

- cheltuieli privind contribuţia ta asigurări sociale de sănătate

27

1.897,27

- alte cheltuieli cu personalul, din care :

28

3.290,46

- cheltuieli sociale, din care:

29

727.94

- tichete de creşa

30

8,40

- tichete cadou

31

0,00

- fonduri speciale aferente fondului de salarii, din care:

32

179,51

- fonduri pt.accidente de muncă şi boli profesionale

32a

88,30

- fond garantare plată creanţe salariale cf. Legii nr.200/2006

32b

91,21

- tichete de masă

33

1.883,01

- profit salariati

34

500.00

e) amortizarea valorii imobilizărilor corporale şi ne corporale

35

85.204,40

f) alte cheltuieli de exploatare, din care :

36

186.528,21

- chelt. privind prestaţiile externe, din care :

37

163.736,26

- cheltuieli de protocol, clin care:

38

484.51

-pt AIHCB

38 a

460.51

-pt consiliul OACI (conform HG 1605/2008}

38 b

24.00

- tichete cadou pt. protocol

39

- alte cheltuieli pt. Consiliul OACI (conform HG 1605/2008)

336.90

- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

40

840.14

- tichete cadou pt. cheltuieli de reclama şi publicitate

41

- tichete cadou pt. campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi

42

- cheltuieli cu sponsorizarea

43

583.00

- alte cheltuieli, din care :

44

22.791,95

-alte cheltuieli pt. Consiliul OACI (conform HG 1605/2008)

44 a

30.85

- taxa ptr. act. de exploatare a resurselor minerale

45

- redevenţa din concesionarea bunurilor publice

46

1.400.00

2.

Cheltuieli financiare - total, din care ;

47

1.500,00

- cheltuieli privind dobânzile

48

- alte cheltuieli financiare

49

1.500,00

3.

Cheltuieli extraordinare

50

III.

REZULTAT BRUT ( profit / pierdere )

51

32.845,37

ALTE SUME DEDUCTIBILE STABILITE POTRIVIT LEGII, din care :

51a

6.392,27

- fond de rezerva

51b

1.392,27

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

4.232,50

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

53

28.612,87

1.

Rezerve legale

54

1.392,27

2.

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

4.

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pt. constitui rea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 54, 55, 56, 57 şi 58

59

27.220,61

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

60

2.722,06

8.

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

13.610,30

9.

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la punctul 1-7 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare

62

10.888,24

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care :

63

356.157,82

1.

Surse proprii

84

114.886,00

2.

Alocaţii de la buget:

65

-pentru rambursări credite externe

65a

-plăti dobânzi, comisioane pt.credite externe

65b

3.

Credite bancare :

66

- interne

67

- externe

68

4.

Alte surse

69

241.271,82

VII

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

70

356,157,82

1.

Chelt. aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

344.157,82

2.

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii:

72

12.000,00

-interne

73

12.000,00

-externe

74

VIII.

REZERVE, din care;

75

18.988,36

1.

Rezerve legale

76

18.988,36

2.

Rezerve statutare

77

3.

Alte rezerve

78

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1,

Venituri totale

80

392.988,98

2.

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

360.143,81

3.

Nr.prognozat de personal la finele anului

82

842

4.

Nr. mediu de salariaţi total

83

842

5.

Fond de salarii, din care :

84

36.405,63

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe baza de contract individual de munca

85

36.397,23

b) alte cheltuieli cu personalul

86

8,40

6.

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei / persoană)

87

3.602,26

7.

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană) -în preţuri curente

88

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană) -în preţuri comparabile

89

9

Productivitatea muncii in unităţi fizice

pe total personal mediu ( unit. fizice/persoană)

90

5.691,47

10.

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (chelt. totale / venituri totale x1000)=rd.16/rd. 1x1000

91

916,42

11.

Plăţi restante - total

92

- preţuri curente

93

- preţuri comparabile

94

12.

Creanţe restante - total

95

5.190,00

- preţuri curente

96

5.190,00

- preţuri comparabile

97

5.190.00

Indicator fizic: pasageri deserviţi

ANEXA Nr. 2

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

SOCIETATEA NAŢIONALĂ „AEROPORTUL INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI-BĂNEASA -AUREL VLAICU"

Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 40, sectorul 1, Bucureşti

Cod unic de înregistrare: 3026110

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI

PE  ANUL   2009

                                                                                                                  - mii lei -

INDICATORI

Nr

rd.

2009 Propuneri

0

1

2

3

5

I.

VENITURl TOTALE (rd.2+rd.10+rd.15)

1

82.853,00

1

Venituri din exploatare - total, din care:

2

82.003,00

a) producţia vândută

3

75.000,00

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

3.00

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete. din care:

5

- subvenţii, cf, prevederilor legale în vigoare

6

- transferuri. cf. prevederilor legale în vigoare

7

d) producţia imobilizata

8

e) alte venituri din exploatare

9

7.000,00

2

Venituri financiare - total, din care:

10

850,00

a) venituri din interese de participare

11

150.00

b) venituri din alte investiţii si împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c) venituri din dobânzi

13

350.00

d) alte venituri financiare

14

350,00

3

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE (rd.17+rd.47+rd.50)

16

75.970,08

1

Cheltuieli de exploatare - total, din care:

17

63.480,12

a) cheltuieli materiale

18

2.575.00

b) alte cheltuieli externe (cu energie şi apa)

19

1.790.00

c) cheltuieli privind mărfurile

20

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

8.615.12

- salarii

22

6.148.33

- contracte de mandat

23

80.30

- cheltuieli cu asigurările ţi protecţia socială, din care:

24

1.650.59

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale

25

1.295.56

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări pt. somaj

26

31.14

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

323.89

- alte cheltuieli cu personalul, din    care:

28

735.90

- cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr. 571 2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

122.97

- tichete de cresă potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările ţi completările ulterioare

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr. 19.1/2006, cu modificările si completările ulterioare

31

-fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

59.44

-fond accidente de munca si boli profesionale

32a

15.07

-fond garantare creanţe salariaţi

32b

15.57

-fond persoane cu handicap

32c

28.80

- lichele de masă

33

553,49

- tichete de vacanţa

34

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

35

16.500.00

f) alte cheltuieli de exploatare,              din care:

36

34.000.00

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

33.000.00

- cheltuieli de protocol, din care:

38

85.06

- tichete cadou potrivit Legii nr. 193/ 2006, cu modificările şi completările ulterioare

39

- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

40

212,00

- tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă si publicitate, potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

41

- lichele cadou pentru campanii de marketing, studiul pietei, promovarea pe piele existente sau noi. potrivit Legii nr. 193 /2006. cu modificările şi completările ulterioare

42

- cheltuieli cu sponsorizarea

43

- alte cheltuieli, din care:

44

1.000.00

- taxa ptr. activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

- redeventa clin concesionarea bunurilor publice

46

2

Cheltuieli financiare - total, din care:

47

12.489,96

- cheltuieli privind dobânzile

48

297.00

- alte cheltuieli financiare

49

12.192.96

3

Cheltuieli extraordinare

50

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

51

6.882.92

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPA DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

53

6.882.92

1

Rezerve legale

54

65.00

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

6.817.92

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor si altor costuri aferente acestor împrumuturi

57

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 54, 55, 56. 57 si 58

59

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în everciţiul financiar de referinţă

60

8

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale ţi societăţilor eu capital integral sau majoritar de stat

61

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve si constituie sursă proprie de finanţare

62

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

43.399,21

t

Surse proprii

64

16.500.00

2

Alocaţii de la buget

65

3

Credite bancare

66

26.899,21

- interne

67

26.899.21

-externe

68

4

Alte surse

69

VII.

CHELTUIELI PENTRU [INVESTIŢII,

din care:

70

43.399,21

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

16.500.00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

26.899.21

- interne

73

26.899.21

- externe

74

VIII

REZERVE, din care:

75

278.51

1

Rezerve legale

76

65.00

2

Rezerve statutare

77

3

Alte rezerve

78

213.51

IX

DATE  DE FUNDAMENTARE:

79

1

Venituri totale

80

82.853,00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

75.970,08

3

Nr, prognozat de personal la finele anului

82

210

4

Nr. mediu de salariaţi total

83

210

5

Fond de salarii, din care:

84

6.148,33

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe baza de contract individual de mutica

85

5.965.12

b) alte cheltuieli cu personalul

86

183.21

6

Câştigul mediu lunar pe salariat

(lei/persoană)

87

2.367,11

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu

( lei/persoana) (rd. 80/83 - în preţuri curente)

88

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu

( lei/persoană) (rd. 80/83 - în preturi comparabile)

89

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

90

149.36

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale] (cheltuieli totale/venituri totale) x 1000) ] = (rd. 16/rd. I) x 1000

91

916.93

II

Plăţi restante - total

92

4.166.80

- preţuri curente

93

4.166.80

- preţuri comparabile

94

4.166.80

12

Creante restante - total

95

1.837.44

- preţuri curente

96

1.837.44

- preţuri comparabile

97

1.837.44

Indicator fizic= total mişcări aeronave

ANEXA Nr. 3

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

OPERATORUL ECONOMIC: SOCIETATEA COMERCIALĂ „COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE - TAROM" - S.A.

Sediul/Adresa: localitatea Otopeni, Calea Bucureştilor nr. 224F

Cod unic de înregistrare: RO 477647

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

PE  ANUL   2009

                                                                                                                  - mii lei -

INDICATORI

Nr.

rd.

2009

Propuneri

0

1

2

3

5

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+10+15)

1

1.532.142,64

1

Venituri din exploatare - total, din tare:

2

1.271.877,54

a) producţia vândută

3

1.224.614.13

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

724.06

c)venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

5

- subvenţii, cf.preved.legale în vigoare

6

- transferuri, cf.preved.legale în vigoare

7

d) producţia imobilizată

8

5.300.07

e) alte venituri din exploatare

9

41.239.28

2

Venituri financiare - total, din care:

10

260.265,10

a) venituri din interese de participare

11

11.546.60

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c) venituri din dobânzi

13

45.530.00

d) alte venituri financiare

14

203.188.50

3

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE (rd. 17+47+50)

16

1.531.383,33

1

Cheltuieli de exploatare - total, din care:

17

1.285.604,88

a) cheltuieli materiale

18

308.958,48

b) alte cheltuieli externe (cu energie şi apa)

19

3.393.00

c) cheltuieli privind mărfurile

20

150.00

d) cheltuieli cu personalul. din care:

21

205.086.19

- salarii

22

149.078.85

- contracte de mandat

23

80.30

INDICATORI

Nr.

rd.

2009

Propuneri

0

1

2

3

5

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care

24

48.458.94

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări .sociale

25

39.957.29

- cheltuieli privind contribuita de asigurări pt.somaj

26

745.39

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

7.756.26

- alte cheltuieli cu personalul,din care:

28

7.468,10

- cheltuieli sociale prevăzute la art, 21 lit. c) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modif. şi complet, ulterioare, din care:

29

994,91

- tichete de creşă (cf.art.3 din Legea nr. 193/2006)

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale (cf.art.2 din Legea nr. 193/2006)

31

-fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

2.962,32

- tichete de masă

33

3.510.87

- tichete de vacanta

34

e) amortizarea imobilizărilor corporale si necorporale

35

139.409.42

f) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

628.607.79

-cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

566.135.79

- cheltuieli de protocol, din care:

38

15.18

- tichete cadou potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările si completările ulterioare

39

- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

40

3.330.00

- tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările si completările ulterioare

41

INDICATORI

Nr. rd.

2009

Propuneri

0

1

2

3

5

- tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea   pe piete existente sau noi (cf.art.2 din Legea nr. 193/2006)

42

- cheltuieli eu sponsorizarea

43

- alte cheltuieli, din care:

44

- taxa pt. activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

- redevenţă din concesionarea bunurilor publice

46

2

Cheltuieli financiare - total, din care:

47

245.778,45

-cheltuieli privind dobânzile

48

15.517.00

- alte cheltuieli financiare

49

230.261.45

3

Cheltuieli extraordinare

50

III.

REZULTATUL BRUT( profit/pierdere)

51

759,31

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

53

759,31

1

Rezerve legale

54

37,97

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

721,34

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinunţate din împrumuturi externe, precum şi pt.constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor si altor costuri aferente acestor împrumuturi ex

57

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de fa rd.54, 55, 56, 57 si 58

59

INDICATORI

Nr. rd.

2009

Propuneri

0

1

2

3

5

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

60

8

Minimim 50% vărsăminte ia bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/ companiilor naţionale si societăţilor ca capital integral sau majoritar de sfat

61

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare

62

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

237.529,89

1

Surse proprii

64

166.825,89

2

Alocaţii de la buget

65

3

Credite bancare

66

70.704,00

- interne

67

- externe

68

70.704.00

Capitalizări cf.Legii nr.136/97, pentru:

69

52.253,00

- Rambursări de credite externe (garantate de MF)

70

39.939,00

- Plăţi dobânzi si comisioane aferente M.F.

71

12.314,00

Rambursări de credite externe si plăţi de dobânzi si comisioane -BEI

72

18.451,00

- Rambursări de credite externe

73

13.318.00

- Plăţi dobânzi şi comisioane aferente

74

5.133,00

Rambursări credite interne

75

- Rambursări de credite interne (BRD)

76

- Plăţi dobânzi şi comisioane

77

4

Alte surse

78

INDICATORI

Nr.

rd.

2009

Propuneri

0

1

2

3

5

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

79

237.529,89

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului, din care:

80

166.825,89

Plata 2 ATR-72-500

80a

96.465.60

2

Rambursări    de    rate   aferente creditelor pentru investiţii

81

70.704,00

- interne

82

- externe

83

70.704.00

Rambursări credite si dobânzi din credit BEI

84

18.451,00

- Rambursări de credite externe

85

13.318.00

- Plăţi dobânzi şi comisioane

86

5.133.00

Rambursări rate aferente creditelor pentru investiţii

87

52.253,00

- Rambursări de credite externe (garantate de MF)

88

39.939.00

- Plăţi dobânzi şi comisioane aferente M.F.

89

12.314.00

Rambursări credite interne

90

- Rambursări de credite interne (BRD)

91

- Plăţi dobânzi şi comisioane aferente M.F.

92

VIII

REZERVE, din care:

93

1

Rezerve legale

94

2

Rezerve statutare

95

3

Alte rezerve

96

IX

DATE DE FUNDAMENTARE

97

1

Venituri totale

98

1.532.142,64

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

99

1.531.383,33

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

100

2.477

4

Nr. mediu de salariaţi total

101

2.477

5

Fond de salarii, din care:

102

149.078,85

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

103

149.070.02

b) alte cheltuieli cu personalul (AGA.CA.etc)

104

8.83

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei)

105

5.015,14

INDICATORI

Nr. rd.

2009

Propuneri

0

1

2

3

5

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoana){rd.98/101 -în preţuri curente

106

9

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoana) (rd.98/101) -în preţuri comparabile

107

10

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoana)

108

837,31

11

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale ((cheltuieli totale/venituri totale)x1000] =(rd.99/rd.98)xl000

109

999,50

12

Plăţi restante

110

21.550.00

- preţuri curente

111

21.550.00

- preţuri comparabile

112

21.550.00

13

Creanţe restante

113

33.472,90

- preţuri curente

114

33.472.90

- preţuri comparabile

115

33.472.90

Indicator fizic = număr de pasageri transportaţi

ANEXA Nr. 4

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALA „ADMINISTRAŢIA CANALELOR NAVIGABILE" - S.A.

Str. Ecluzei nr. 1, Agigea, Constanţa

Cod unic de înregistrare: 11087755

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI

PE  ANUL   2009

                                                                                                                   - mii lei -

INDICATORI

Nr.

rând

2009       Propuneri

0

1

2

3

5

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+rd.10+rd.15)

1

37.920,00

1

Venituri din exploatare - total, din care:

2

36.920,00

a) producţia vândută

3

36.600,00

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete. din care:

5

- subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

- transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

d) producţia imobilizată

8

e) alte venituri din exploatare

9

320,00

2

Venituri financiare - total, din care:

10

1.000,00

a) venituri din interese de participare

11

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care tac parte din activele imobilizate

12

c) venituri din dobânzi

13

890,00

d) alte venituri financiare

14

110,00

3

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE (rd.l7+rd.47+rd.50)

16

37.519,92

1

Cheltuieli de exploatare - total, din care:

17

37.509,92

a) cheltuieli materiale

18

1.450,00

b) alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)

19

2.510.00

c) cheltuieli privind mărfurile

20

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

12.355,83

- salarii

22

8.728,45

- contracte de mandat

23

80,30

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

2.409,19

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale

25

1.832,22

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări pi. şomaj

26

44,04

- cheltuieli privind contribuţia ia asigurări sociale de sănătate

27

532,93

- alte cheltuieli cu personalul, din     care:

28

1.137,89

- cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr, 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. din care:

29

174,57

- tichete de cresă potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările si completările ulterioare

31

-fonduri speciale aferente fondului de

salarii

32

142,60

- tichete de masă

33

790,00

- tichete de vacantă

34

c) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

35

5.902,00

f) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

15.292,09

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

14.194,09

- cheltuieli de protocol, din care:

38

8,00

- lichele cadou potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările si completările ulterioare

39

- cheltuieli de reclamă ţi publicitate, din care:

40

93,00

- tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

41

- tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe piele existente sau noi. potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

42

- cheltuieli cu sponsorizarea

43

11.00

- alte cheltuieli, din care:

44

1.098,00

- taxa ptr. activitatea de exploatare a

resurselor minerale

45

- redeventa din concesionarea bunurilor publice

46

1.098,00

2

Cheltuieli financiare- total, din care:

47

10,00

- cheltuieli privind dobânzile

48

- alte cheltuieli financiare

49

10,00

3

Cheltuieli extraordinare

50

III.

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

51

400,08

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

60,81

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

53

339,27

1

Rezerve legale

54

20.01)

2

Acoperirea pierderilor contabile din unii precedenţi

55

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum si pentru constituirea surselor necesare rambursării rutelor de capitul, plăţii dobânzilor, comisioanelor si altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 54, 55, 56, 57 ţi 58

59

319,27

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar realizat la nivelul

operatorului economie în exerciţiul financiar de referinţă

60

31,93

8

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale si societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

159,63

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve şi constiuie sursă proprie de finanţare

62

127,71

VI.

SURSE DE FINANŢARE A  INVESTIŢIILOR, din care:

63

39.667.00

1

Surse proprii

64

8.298.00

2

Alocaţii de la buget, din care:

65

31.369,00

- investiţii

65a

11.369,00

- programe din FEDER

65 b

20.000.00

3

Credite bancare

66

- interne

67

-externe

68

4

Alte surse

69

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII,

din care:

70

39.667,00

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

39.667,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

- interne

73

- externe

74

VIII.

REZERVE, din care:

75

19.919,60

1

Rezerve legale

76

852.89

2

Rezerve stututare

77

3

Alte rezerve

78

19.066,71

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1

Venituri totale

80

37.920.00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

37.519.92

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

82

430

4

Nr. mediu de salariati totul

83

430

5

Fond de salarii, din care:

84

8.728.45

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

85

8.594.00

b) alte cheltuieli cu personalul

86

134,45

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

87

1.665,50

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu ( lei/persoană) (rd. 80/83 -în preţuri curente)

88

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu ( lei/persoană) (rd. 80/83 - în preturi comparabile)

89

9

Productivitatea muncii în unitaţi fizice pe total personal mediu (ore om manoperă- exploatare si mentenanţă /persoană)

90

493,93

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale| (cheltuieli totale/venituri totale) x 1000) ] = (rd. 16/rd.1) x 1000

91

989,45

11

Plăţi restante- total

92

403,04

- preţuri curente

93

403,04

- preţuri comparabile

94

403,04

12

Creanţe restante - total

95

2.200,00

- preţuri curente

96

2.200,00

- preţuri comparabile

97

2.200.00

Indicator fizic - "ore om manoperă- exploatare şi mentenanţă "

ANEXA Nr. 5

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

REGIA AUTONOMĂ „ADMINISTRAŢIA FLUVIALĂ A DUNĂRII DE JOS"

Galaţi, Str. Portului nr. 32

Cod unic de înregistrare: RO 1644670

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI

PE  ANUL   2009

                                                                                                                       mii lei

INDICATORI

Nr.

rând

2009

Propuneri

0

1

2

3

5

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+rd.10+rd.15)

I

83.625,16

1

Venituri din exploatare-total, din care:

2

80.785,16

a) producţia vândută

3

36.560,16

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete. din care:

5

40.000,00

-subvenţii, cf. prevederilor legii 492/ 2003 ţi Legea Bugetului de stat

6

40.000,00

-transferuri. cf. prevederilor legale în vigoare

7

-sume primite de la bugetul de stat pentru rambursarea de dobânzi şi comisioane aferente creditelor externe

7a

d) producţia imobilizată

8

550.00

e) alte venituri din exploatare

9

3.675,00

2

Venituri financiare-total, din care:

10

2.840,00

a) venituri din interese de participare

11

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c) venituri din dobânzi

13

150,00

d) alte venituri financiare

14

540,00

3

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE (rd.17+rd.46+rd.50)

16

83.625,16

1

Cheltuieli de exploatare-total, din care:

17

81.060,16

a) cheltuieli materiale

18

7.047,00

b) alte cheltuieli externe (cu energie si apă)

19

635,00

c) cheltuieli privind mărfurile

20

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

36.313,23

- salarii

22

27.169,70

- contracte de mandat

23

80,30

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

7.221,25

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale

25

5.668,00

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări

pt. şomaj

26

136,25

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

1.417,00

-alte chelt. cu personalul, din care:

28

1.841,98

- Cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

543,39

- tichete de creşa potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

31

-fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

478,23

- tichete de masă

33

820,36

- tichete de vacantă

34

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

35

7.500,00

f) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

29.564,93

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

26.430,79

- dragaj

37a

7.179,64

- lucrări de întreţinere si construcţii hidrotehnice

37b

4.500,00

- întreţinere şi reparaţii nave, utilaje

37c

4.160,00

- cheltuieli de protocol, din care

38

170,00

- tichete cadou potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările ţi completările ulterioare

39

- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

40

48,03

- tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr. 193/2006,cu modificările şi completăriile ulterioare

41

- tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

42

- cheltuieli cu sponsorizarea

43

-alte cheltuieli, din care:

44

3.134,14

- taxa ptr. activitatea de exploatare a

resurselor minerale

45

- redevenţa din concesionarea bunurilor

publice

46

2

Cheltuieli financiare -total, din care:

47

2.565,00

- cheltuieli privind dobânzile

48

15,00

- alte cheltuieli financiare

49

2.550,00

3

Cheltuieli extraordinare

50

III.

REZULTAT BRUT (profit/pierdere)

51

0,00

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ

DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

53

1

Rezerve legale

54

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii

precedenţi

55

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum ţi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

6

Profit contabil rămas după deducerea

sumelor de la rd. 54,55,56,57 si 58

59

7

Participarea salariaţilor la profit in limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar realizat la nivelul agentului economic in exerciţiului financiar de referinţa

60

8

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local in cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/ companiilor naţionale si societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve si constituie sursă proprie de finanţare

62

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

54.773,85

1

Surse proprii

64

8.927,85

2

Alocaţii de la buget

65

3

Credite bancare

66

- interne

67

-externe

68

4

Alte surse :

69

45.846,00

- sume de la buget pentru rambursarea de rate aferente creditelor externe

69a

-cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă conform OUG 187/2002,Legea de ratificare 120/2003. Contractul de finanţare 21490/2002

69b

32.675,00

- investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat conform

69c

3.200.00

- programe PHARE si alte programe cu finanţare nerambursabilă conform OMFP 282/2007

69d

- Alte transferuri- programe ISPA conform OMFP 304/2007

69c

-proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile-programe din FC conform Program operaţional sectorial transporturi 2007-2013

69f

6.800.00

- alte transferuri- cheltuieli neeligibile ISPA conform OMFP 304/2007

69g

3.171,00

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

70

54.773,85

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv

cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

54.773,85

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

- interne

73

- externe

74

VIII.

REZERVE, din care:

75

1

Rezerve legale

76

2

Rezerve statutare

77

3

Alte rezerve

78

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1

Venituri totale

80

83.625,16

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

83.625,16

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

82

966

4

Nr. mediu de salariaţi total

83

966

5

Fond de salarii, din care:

84

27.169,70

a} fondul de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

85

26.596,72

b)alte cheltuieli cu personalul conform HG 1715/2008

86

572,98

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (tei/persoana)

87

2.294,40

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană) (rd. 80/83 -în preţuri curente)

88

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu

( lei/persoană) (rd. 80/83 -în preţuri comparabile)

89

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

90

4,60

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale Kcheltuieli totale/venituri totale)   x 1000)] = (rd. 16/rd.1) x 1000

91

1.000,00

11

Plăţi restante-total

92

- preţuri curente

93

- preţuri comparabile

94

12

Creanţe restante -total

95

421,86

- preţuri curente

96

421,86

- preţuri comparabile

97

421,86

Indicator fizic- măsurători topohidrografice

ANEXA Nr. 6

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALA „ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE" - S.A.

Şos. Portului nr. 1, Giurgiu

Cod unic de înregistrare: 1284717

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI

PE  ANUL   2009

                                                                                                                     mii lei -

INDICATORI

Nr.

rând

2009

Propuneri

0

1

2

3

5

I.

1

VENITURI TOTALE (rd.2+rd10+rd.15)

1

22.882,00

Venituri din exploatare-total,      din care:

2

22.847,00

a) producţia vândută

3

9.047,00

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete,din care:

5

-subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

-transferuri.cf. prevederilor legale în vigoare

7

d)producţia imobilizată

8

e)alte venituri din exploatare

9

13.800,00

2

Venituri financiare-total, din care:

10

35,00

a)venituri din interese de participare

11

b)venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c)venituri din dobânzi

13

15,00

d)alte venituri finaciare

14

10,00

3

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE

(rd.17+rd.47+rd.50)

16

18.054,00

1

Cheltuieli de exploatare -total, din care:

17

18.034,00

a) cheltuieli materiale

18

1.550,00

b) alte cheltuieli externe(cu energie şi apă)

19

1.500,00

c) cheltuieli privind mărfurile

20

d) cheltuieli cu personalul ,din care:

21

6.590,46

- salarii

22

4.854.00

- contracte de mandat

23

80,30

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia

socială,din care:

24

1.286,31

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale

25

1.005,23

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări pt.şomaj

26

24,67

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

256,41

- alte cheltuieli cu personalul, din care

28

369,85

- cheltuieli sociale prevăzute prin Legea 571/2003 privind Codul Fiscal,cu modificările şi completările ulterioare ,din care:

29

49,00

- tichete de creşă potrivit Legii nr. 193/2006,cu modificările şi completările ulterioare

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr 193/2006,cu modificările şi completările ulterioare

31

- fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

67.38

-tichete de masă

33

253,47

- tichete de vacanţă

34

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

35

1.300.00

f) alte cheltuieli de exploatare din care:

36

7.093,54

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

167.00

- cheltuieli de protocol din care :

38

37,00

- tichete cadou potrivit Legii 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

39

- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

40

110,00

- tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate,potrivit Legii nr. 193/2006,cu modificările şi completările ulterioare

41

- tichete cadou pentru campanii de marketing,studiul pieţei,promovarea pe pieţe existente sau noi .potrivit Legii nr, 193/2006,cu modificările şi completările ulterioare

42

- cheltuieli cu sponsorizarea

43

20,00

- alte cheltuieli .din care :

44

6.926,54

- taxa ptr. activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

- redevenţa din concesionarea bunurilor publice

46

47,00

2

Cheltuieli financiare- total,          din care :

47

20,00

- cheltuieli privind dobânzile

48

10,00

- alte cheltuieli financiare

49

10,00

3

Cheltuieli extrordinare

50

III.

REZULTATUL BRUT(profit /pierdere)

51

4.828,00

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

772,48

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT.din care:

53

4.055,22

1

Rezerve legale

54

241,40

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi

fiscale prevăzute de lege

56

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe,precum şi pentru constiturea surselor necesare rambursării ratelor de capital,plăţii

dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.54,55,56,57 şi 58

59

3.814,12

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net ,dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

60

381,41

8

Minim 50% vârsâminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome ,ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

1.907,06

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-8 se repatizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

62

1.525,65

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR.din care:

63

9.319,00

1

Surse proprii

64

6.560,00

2

Alocaţii de la buget din care:

65

1.600,00

- proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

65a

1.600,00

3

Credite bancare

66

1.159,00

- interne

67

1.159,00

- externe

68

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care :

70

9.319,00

1

Cheltuieli aferente invostiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

8.160,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

1.159,00

- interne

73

1.159,00

- externe

74

VIII.

REZERVE.din care:

75

1.767,05

1

Rezeve legale

76

241,40

2

Rezerve statutare

77

3

Alte rezerve

78

1.525,65

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1

Venituri totale

80

22.882,00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

18.054,00

3

Nr.prognozat de personal la finele anului

82

185,00

4

Număr mediu de salariaţi total

83

185,00

5

Fond de salarii,din care:

84

4 854,00

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

85

4.842,00

b) alte cheltuieli cu personalul

86

12,00

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei /persoană)

87

2.181,08

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu(lei/persoană) (rd. 80/83-în preţuri curente)

88

123.686,49

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu(lei/persoană) (rd.80/83-în preţuri comparabile)

89

123.686,49

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice pe persoană)

90

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale [(cheltuieli totale /venituri totale x 1000)]=(rd.16/rd.1) x 1000

91

789,00

11

Plăţi restante -total

92

30,44

- preţuri curente

93

30,44

- preţuri comparabile

94

30,44

12

Creanţe restante-total

95

394,55

- preţuri curente

96

394,55

- preţuri comparabile

97

394.55

ANEXA Nr. 7

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALA .ADMINISTRATA PORTURILOR DUNĂRII MARITIME"

Sediul/Adresa: Galaţi, Str. Portului nr. 34

Cod unic de înregistrare: RO 11776466

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI

PE  ANUL   2009

                                                                                                                    -mii lei -

INDICATORI

Nr.

rând

2009

Propuneri

0

1

2

3

5

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+rd.10+rd.l5)

1

16.684,50

1

Venituri din exploatare - total, din care:

2

16.654,50

a) producţia vândută

3

9.681,50

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete. din care:

5

6.373.00

- subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

- transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

6.373.00

d) producţia imobilizată

8

e) alte venituri din exploatare

9

600.00

2

Venituri financiare - total, din care:

10

30,00

a) veniluri din interese de participare

11

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c) venituri din dobânzi

13

d) alte venituri financiare

14

30.00

3

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE (rd.l7+rd.47+rd.50)

16

16.635,03

1

Cheltuieli de exploatare - total, din care:

17

16.615,03

a) cheltuieli materiale

18

389.37

b) alte cheltuieli externe (cu energie şi apa)

19

460,89

c)cheltuieli privind mărfurile

20

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

5.087.54

- salarii

22

3.633.40

- contracte de mandat

23

80.30

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

1.031.21

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale

25

778,68

- cheltuieli privind contribuţia la

asigurări pt. şomaj

26

27.85

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

224,68

- alte cheltuieli cu personalul, din     care:

28

342,63

- cheltuieli .sociale prevăzute prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, din care:

29

33,43

- tichete de creşă potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr. 193 2006, cu modificările şi completările ulterioare

31

-fonduri speciale aferente fondului de

salarii

32

22,00

- tichete de masă, a/ocatii de hrană

33

287,20

- tichete de vacanţă

34

e) amortizarea imobilizărilor corporale si necorporale

35

690,00

f)alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

9.987,23

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

9.530,03

- cheltuieli de protocol, din care:

38

30,00

- lichele cadou potrivii Legii nr. 193/2006, cu modificările si completările ulterioare

39

- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din

care:

40

14,73

- lichele cadou pentru cheltuieli de reclamă si publicitate, potrivii Legii nr. 193/2006, cu modificările si completările ulterioare

41

- tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pielei, promovarea pe plete existente sau noi, potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările si completările ulterioare

42

- cheltuieli eu sponsorizarea

43

2,00

- cheltuieli de intreţinere şi reparai ii terii, din care:

44

8.689.72

- acoperite din transferuri, subventii

45

3.125,00

- acoperite din credit BEI

46

3.248.00

- alte cheltuieli, din care:

47

457.20

- taxa ptr. activitatea de exploatare a

resurselor minerale

48

- redeventa din concesionarea

bunurilor publice

49

84,00

2

Cheltuieli financiare- total, din care:

50

20,00

- cheltuieli privind dobânzile

51

15.00

- alte cheltuieli financiare

52

5.00

3

Cheltuieli extraordinare

53

III.

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

54

49,47

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

55

11.76

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, clin care:

56

37,71

1

Rezerve legale

57

2

Acoperirea pierderilor contahile din anii precedenţi

58

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

59

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum ţi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

60

5

Alte repartizări prevăzute de lege

61

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 57. 58, 59. 60 şi 61

62

37,71

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

63

3.77

8

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale si societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

64

18.86

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve şi constiuie sursă proprie de finanţare

65

15,08

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

66

6.278,96

1

Surse proprii

67

761,96

2

Alocaţii de la buget

68

5.517.00

3

Credite bancare

69

- interne

70

-externe

71

4

Alte surse

72

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII,

din care:

73

6.278,96

1

Cheltuieli a Teren te investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

74

6.278,96

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

75

- interne

76

- externe

77

VIII.

REZERVE, din care:

78

2.348,22

1

Rezerve legale

79

212.37

2

Rezerve statutare

80

3

Alte rezerve

81

2.135.85

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

82

1

Venituri totale

83

16.684.50

2

Cheltaieli aferente veniturilor totale

84

16.635,03

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

85

138

4

Nr. mediu de salariaţi total

86

138

5

Fond de salarii, din care:

87

3.633.40

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

88

3.485.00

b) alte cheltuieli cu personalul

89

148.40

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

90

2.104.47

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană) (rd. 83/86 - în preturi curente)

91

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană) (rd. 83/86 -în preturi comparabili-)

92

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unitati fizice/persoană)

93

32,27

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale

[ (cheltuieli totale/venituri totale) x 1000)] = (rd. 16/rd. 1) x 1000

94

997,03

11

Plăţi restante- total

95

- preţuri curente

96

- preţuri comparabile

97

12

Creanţe restante - total

98

594,39

- preţuri curente

99

594.39

- preţuri comparabile

100

594.39

Indicator fizic - număr nave prestări servicii

ANEXA Nr. 8

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

COMPANIA NAŢIONALA DE RADIOCOMUNICAŢII NAVALE „RADIONAV" - S.A.

Agigea, Str. Ecluzei nr. 3

Cod unic de înregistrare: RO 11121156

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI

PE  ANUL   2009

                                                                                                                  - mii lei -

INDICATORI

Nr. rând

2009

 Propuneri

0

1

2

3

5

I.

VENITURI TOTALE

(rd.2 + rd. 10 + rd. 15)

1

4.266,00

1

Venituri din exploatare - total, din care:

2

4.146,00

a) producţia vânduta

3

571,00

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

5

3.100,00

- subventii, cf. prevederilor legale în vigoare

6

3.100,00

- transferuri. cf. prevederilor legale în

vigoare

7

d) producţia imobilizată

8

e)alte venituri din exploatare

9

475,00

2

Venituri financiare - total, din care:

10

120,00

a) venituri din interese de participare

11

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c) venituri din dobânzi

13

10,00

d) alte venituri financiare

14

110,00

3

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE

(rd.17+rd.47+rd.50)

16

4.160,00

1

Cheltuieli de exploatare - total, din care:

17

4.078,00

a) cheltuieli materiale

18

190,00

b) alte cheltuieli externe (cu energie si apă)

19

60,00

e) cheltuieli privind mărfurile

20

d) cheltuieli eu personalul, din care:

21

2.773,31

- salarii

22

1.920,68

- contracte de mandat

23

80,30

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

575,69

- cheltuieli privind contribuita la asigurari sociale

25

455,64

- cheltuieli privitul contribuţia la asigurări pt. şomaj

26

10,00

- cheltuieli privind contributia la asigurări sociale de sănătate

27

110,05

- alte cheltuieli cu personalul, din     care:

28

196,64

- cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

32,21

- tichete de creşă potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

30

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările si completările ulterioare

31

- fonduri speciale aferente fondului de

salarii

32

41,12

- tichete de masă

33

123,31

- lichele de vacanţă

34

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi iiecorporaie

35

t) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

1.054,69

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

380,00

- cheltuieli de protocol, din care:

38

2,10

- tichete cadou potrivii Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

39

- cheltuieli de reclamă şl publicitate, din care:

40

- lichele cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr. 193/2006. eu modificările şi completările ulterioare

41

- tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pieţei, promovarea pe plete existente sau noi. potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

42

- cheltuieli cu sponsorizarea

4?

- alte cheltuieli, din care:

44

674,69

- taxa ptr. activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

- redeventa din concesionarea

bunurilor publice

46

2

Cheltuielile financiare - total, din care:

47

82,00

- cheltuieli privind dobânzile

48

7,00

- alte cheltuieli financiare

49

75,00

3

Cheltuieli extraordinare

50

III.

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

51

106,00

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

16,11

V.

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

53

89,89

1

Rezerve legale

54

5.30

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

4

Constituirea surselor proprii de

finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor ţi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd. 54, 55, 56, 57 si 58

59

84,59

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

60

8,45

8

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

42,30

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve si constituie sursă proprie de

finanţare

62

33,84

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

3.087,00

1

Surse proprii

64

2

Alocaţii de la buget, total din care:

65

1.672,00

investiţii

65a

1.376,00

programe PHARE

65b

296,00

3

Credite bancare

66

- interne

67

-externe

68

4

Alte surse (proiecte cu finaţare nerambursabilă - PHARE)

69

1.415,00

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII.

din care:

70

3.087,00

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

3.087,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor

pentru investiţii

72

- interne

73

- externe

74

VIII.

REZERVE, din care:

75

5,30

1

Rezerve legale

76

5,30

2

Rezerve statutare

77

3

Alte rezerve

78

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1

Venituri totale

80

4.266.00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

4.160,00

3

Nr, prognozat de personal la finele anului

82

74

4

Nr. mediu de salariaţi total

83

74

5

Fond de salarii, din care:

84

1.920.68

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de

muncă

85

1.843,45

b) alte cheltuieli cu personalul

86

77,23

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

87

2.075,96

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu ( lei/persoană) (rd. 80/83 - în preturi curente)

88

8

Productivitatea muncii pe total personal

mediu (lei/persoana) (rd. 80/83 - în preturi comparabile)

89

9

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

90

61.950,00

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale

[(cheltuieli totale/venituri totale) x 1000)] = (rd. 16/rd. 1)x 1000

91

975,15

11

Plăţi restante- total

92

545,03

- preţuri curente

93

545.03

- preţuri comparabile

94

545,03

12

Creanţe restante - total

95

561,41

- preţuri curente

96

561,41

- preţuri comparabile

97

561.41

Indicator fizic - număr cuvinte transmise şi recepţionate

ANEXA Nr. 9

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

REGIA AUTONOMĂ „REGISTRUL AUTO ROMÂN"

Calea Griviţei nr. 391 A, sectorul 1, Bucureşti

Cod unic de înregistrare: RO 1590236

BUGETUL   DE   VENITURI   ŞI   CHELTUIELI

PE  ANUL   2009

                                                                                                                   - mii lei -

INDICATORI

Nr. rând

2009 Propuneri

0

1

2

3

5

I.

VENITURI TOTALE (rd.2+rd.20+rd15

1

229.744,00

1

Venituri din exploatare - total, din care:

2

225.752,00

a) producţia vândută

3

218.110,00

b) venituri din vânzarea mărfurilor

4

c) venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

- subvenţii, cf prevederilor legale în vigoare

6

- transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

7

d) producţia imobilizată

8

e) alte venituri din exploatare

9

7.672,00

2

Venituri financiare - total, din care:

10

3.992,00

a) venituri din interese de participare

11

b) venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

c) venituri din dobânzi

13

3.727,00

d) alte venituri financiare

14

265,00

3

Venituri extraordinare

15

II.

CHELTUIELI TOTALE (rd.17+rd.47+rd.50)

16

150.594,00

1

Cheltuieli de exploatare - total, din care:

17

150.236,00

a) cheltuieli materiale

18

9,500.00

b) alte cheltuieli externe(cu energie şi apă)

19

2.200,00

c) cheltuieli privind mărfurile

20

d) cheltuieli cu personalul, din care:

21

104 377.30

- salarii

22

74.234.00

- contracte de mandat

23

80,30

- cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, din care:

24

19.694,00

- cheltuieli privind contribuţia la asigurările sociale

25

15.457,00

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări pt. şomaj

26

371,54

- cheltuieli privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

27

3.865,46

- alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

10.369.00

- cheltuieli sociale prevăzute prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din care:

29

600,00

- tichete de creşă potrivit Legii nr.

193/2006, cu modificările şi completările ulterioare

30

8,20

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivit Legii nr.193/2006, cu modificările şi compeltările ulterioare

31

- fonduri speciale aferente fondului de salarii

32

838,00

- tichete de masă

33

2.283.00

- participarea salariaţilor la profit

34

6.648,00

e) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

35

9.500,00

f) alte cheltuieli de exploatare, din care:

36

24.658,70

- cheltuieli privind prestaţiile externe, din care:

37

24.658,70

- cheltuieli de protocol, din care:

38

900,00

- tichete cadou potrivit Legii nr 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

39

- cheltuieli de reclamă şi publicitate, din care:

40

- tichete cadou pentru cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

41

- tichete cadou pentru campanii de marketng, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, potrivit Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

42

- cheltuieli cu sponsonzarea

43

200,00

- alte cheltuieli, din care:

44

- taxa ptr. activitatea de exploatare a resurselor minerale

45

- redevenţa din concesioanrea bunurilor publice

46

2

Cheltuieli financiare -total, din care:

47

358,00

- cheltuieli privind dobânzile

48

150,00

- alte cheltuieli financiare

49

208,00

3

Cheltuieli extraordinare

50

III.

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

51

79.150,00

IV.

IMPOZIT PE PROFIT

52

12.664,00

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

53

66.486,00

1

Rezerve legale

54

2

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

55

3

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

57

5

Alte repartizări prevăzute de lege

58

6

Profit contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.54, 55, 56, 57 şi 58

59

66.486,00

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat ta nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

60

6.648,00

8

Minim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

61

33.243,00

9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct. 1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

62

26.595,00

VI.

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

63

60.050,00

1

Surse proprii

64

60.050,00

2

Alocaţii de la buget

65

3

Credite bancare

66

- interne

67

- externe

68

4

Alte surse

69

VII.

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care:

70

60.050,00

1

Cheltuieli aferente investiţiilor, inclusiv cele aferente investiţiilor în curs la finele anului

71

60.050,00

2

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

72

- interne

73

- externe

74

VIII.

REZERVE, din care:

75

1

Rezerve legale

76

2

Rezerve statutare

77

3

Alte rezerve

78

IX.

DATE DE FUNDAMENTARE

79

1

Venituri totale

80

229.744,00

2

Cheltuieli aferente veniturilor totale

81

150.594,00

3

Nr. prognozat de personal la finele anului

82

1.619

4

Nr. mediu de salariaţi total

83

1.619

5

Fond de salarii, din care:

84

74.234.00

a) fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

85

74.227,97

b) alte cheltuieli cu personalul

86

6.03

6

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)

87

3.820,66

7

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană) (rd.80/83 - în preţuri curente)

88

8

Productivitatea muncii pe total personal mediu (lei/persoană) (rd.80/83 - în preţuri comparabile)

89

9

Productivitatea muncii în unităţi fi2ice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

90

1.531,75

10

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale

[ (cheltuieli totale/venituri totale) x1000)] = (rd.167rd.1 x 1000)

91

655,49

11

Plăţi restante -total

92

- preţuri curente

93

- preţuri comparabile

94

12

Creanţe restante -total

95

42.23

- preţuri curente

95

42,23

- preţuri comparabile

97

42.23

Indicator fizic: - număr de operaţiuni cu cărţi de identitate vehicule, omologări, verificări tehnice şi reverificări


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 619/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 619 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 619/2009
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu