Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.511 din 01.07.2020

pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 577 din 01 iulie 2020

SmartCity1

Ţinând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 32 din 29 iunie 2020 privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate după data de 1.07.2020, precum şi instituirea excepţiei de la măsura carantinării/izolării pentru unele ţări din Uniunea Europeană şi din Spaţiul Economic European,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul IAnexele nr. 1 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 16 iunie 2020, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 1 articolul 2, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 1. Se instituie obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi de a stabili programul de lucru al angajaţilor, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020, cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. 2. La anexa nr. 3 articolul 1, punctul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins: 9. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. 3. La anexa nr. 3 articolul 1, după punctul 11 se introduc trei noi puncte , punctele 12-14, cu următorul cuprins: 12. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii. 13. Se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, cu participarea a maximum 200 de persoane şi sub supravegherea unui medic epidemiolog. 14. Se permite organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară. 4. La anexa nr. 3 articolul 11, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(6) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 10-14 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
Articolul II Măsurile prevăzute la art. I se aplică începând cu data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRULUDOVIC ORBANContrasemnează:p. Ministrul afacerilor interne,Raed Arafat,secretar de statMinistrul sănătăţii,Nelu TătaruMinistrul mediului, apelor şi pădurilor,Costel AlexeMinistrul tineretului şi sportului,Marian Ionuţ StroeMinistrul muncii şi protecţiei sociale,Victoria Violeta Alexandrup. Ministrul afacerilor externe,Cornel Feruţă,secretar de statMinistrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Nechita-Adrian OrosMinistrul finanţelor publice,Vasile-Florin Cîţu

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 511/2020

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 511 din 2020
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 511/2020
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu