HOTARARE Nr.
33 din 26 noiembrie 2009
asupra contestatiei privind
nerespectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului
national consultativ din data de 22 noiembrie 2009
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 918 din 29 decembrie 2009
Curtea Constituţională a fost sesizată
cu contestaţia formulată de Asociaţia „Pro Democraţia"
şi de Agenţia de Monitorizare a Presei asupra nerespectării
procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului
naţional consultativ din data de 22 noiembrie 2009, iniţiat de
Preşedintele României prin Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru
organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009.
Contestaţia este întemeiată pe
dispoziţiile art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 46 şi 47
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale şi ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind
organizarea şi desfăşurarea referendumului, a fost
înregistrată la Curtea Constituţională la data de 23 noiembrie
2009 şi formează obiectul Dosarului nr. 8.1051/2009.
Prin contestaţia formulată, autorii acesteia solicită
Curţii Constituţionale: 1. să anuleze Decretul
Preşedintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea
unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009; 2. să infirme rezultatele
referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 22
noiembrie 2009.
I. In ceea ce priveşte cererea de anulare a
Decretului Preşedintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie 2009, autorii
acesteia pun în discuţie problema competenţei instanţei de
contencios constituţional de a cenzura legalitatea decretului
Preşedintelui prin care acesta decide organizarea unui referendum
naţional consultativ. In opinia contestatorilor, Curtea
Constituţională nu are această competenţă, ea
aparţinând, în temeiul art. 52 alin. (1) şi art. 126 alin. (6) din
Constituţie şi al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ,
decretul fiind un act administrativ, cenzurabil de aceste instanţe. Se arată
că în urma demersului în sistemul instanţelor judiciare de drept
comun, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă solicitarea
de suspendare a executării Decretului nr. 1.507/2009. Respingerea cererii
de suspendare a executării actului administrativ face însă
imposibilă cenzurarea pe calea contenciosului administrativ a unui astfel
de act, fără ca acesta să facă parte din categoria
expresă şi limitativă a actelor exceptate de la controlul judecătoresc,
enumerate de art. 126 alin. (6) din Constituţie. Pe de altă parte,
decretele prezidenţiale nu intră nici în categoria actelor supuse
controlului exercitat de Curtea Constituţională, indicate în art. 146
din Constituţie. Nu este însă de conceput ca un act juridic să
nu poată fi controlat sub aspectul legalităţii sale. Atât timp
cât o acţiune de suspendare a executării unui decret
prezidenţial este respinsă ca inadmisibilă de instanţa de
contencios administrativ, ca urmare a admiterii unei excepţii de inadmisibilitate
a cererii invocate, întemeiată pe lipsa de competenţă
materială a instanţei, rezultă că nicio instanţă
de judecată, nici Curtea Constituţională nu poate cenzura
validitatea unui astfel de act administrativ, ceea ce plasează instituţia
Preşedintelui României deasupra Constituţiei şi a legii.
Cu privire la motivele ce se invocă pentru
anularea Decretului Preşedintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie
2009, se arată, în esenţă, că referendumul naţional
consultativ, deşi vizează, potrivit art. 90 din Constituţie,
exprimarea voinţei poporului cu privire la anumite probleme de interes
naţional, în realitate urmăreşte influenţarea voinţei
electoratului în sensul aprobării referendumului. Organizarea unui
referendum naţional consultativ în aceeaşi zi cu primul tur de
scrutin al alegerilor prezidenţiale în care preşedintele în
funcţie este şi candidat pentru un al doilea (şi ultim) mandat
deturnează referendumul de la semnificaţia sa de expresie a
voinţei suverane a poporului, transformându-l într-un instrument electoral
prezidenţial. Preşedintele României utilizează în campania
electorală competenţa sa constituţională de a decide
organizarea unui referendum pe o temă populistă, ceea ce îi aduce un
plus de notorietate, avantajându-se pe sine şi dezavantajând pe
ceilalţi candidaţi, care nu dispun de acelaşi instrument
prezidenţial.
In concluzie, se susţine că Decretul nr.
1.507 din 22 octombrie 2009 al Preşedintelui României este nelegal, fiind
emis cu abuz de putere şi cu deturnare de putere, impunându-se a fi anulat
în tot.
II. Referitor la cererea de infirmare a rezultatelor
Referendumului naţional consultativ desfăşurat în data de 22
octombrie 2009, autorii contestaţiei arată că Preşedintele
României nu a avut o poziţie echidistantă şi echilibrată în
ceea ce priveşte campania electorală pentru referendum, în
condiţiile în care „constituţional nu poate fi vorba de un plebiscit
pentru aprobarea deciziei sale". Astfel, campania pentru referendum a
Preşedintelui României a fost orientată într-o singură
direcţie, de aprobare de către cetăţeni, prin alegerea
răspunsului „Da" de pe formularele conţinând cele două
întrebări ce au constituit obiectul referendumului.
Fiind cunoscută poziţia Preşedintelui
României cu privire la numărul parlamentarilor din România şi la
structura bicamerală a Parlamentului, astfel cum rezultă din
discursul oficial susţinut cu ocazia prezentării Raportului Comisiei
prezidenţiale de analiză a regimului politic şi
constituţional din România, aceste chestiuni fiind şi subiectul celor
două întrebări la care urmau să răspundă
cetăţenii, rezultă că întreaga campanie pentru referendum,
care s-ar fi dorit a fi corectă şi imparţială, s-a
transformat în propagandă. Totodată, autorităţile statului
nu au desfăşurat nicio acţiune de informare a populaţiei
privind dezavantajele şi avantajele fiecăreia dintre
posibilităţile asupra căreia s-a cerut consultarea
naţiunii, iar campania Preşedintelui României a cuprins
informaţii false sau trunchiate, care au deturnat grav adevărul. De
pildă, nu s-a prezentat nicio informaţie comparativă privind costurile
parlamentare în statele membre ale Uniunii Europene, ci doar costul referitor
la cheltuielile din România, „o asemenea propagandă fiind populistă
în timp de criză". Or, un referendum naţional consultativ
trebuie să exprime nu numai voinţa liberă a cetăţenilor,
ci şi voinţa lor în cunoştinţă de cauză. Autorii
contestaţiei arată că, în lipsa unei campanii de informare
corectă a populaţiei privind toate posibilităţile, avantajele
şi dezavantajele soluţiilor propuse şi pe fondul unei campanii
pentru referendum a Preşedintelui României vădit partizane,
unilaterale şi populiste, cetăţenii, deşi au votat liber,
nu au votat în cunoştinţă de cauză, rezultatul
referendumului fiind deci viciat.
CURTEA,
luând în dezbatere contestaţia formulată de
Asociaţia „Pro Democraţia" şi de Agenţia de
Monitorizare a Presei, referitoare la nerespectarea procedurii pentru
organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional
consultativ din data de 22 noiembrie 2009, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 46
şi 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 45 alin. (1) din
Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,
să soluţioneze contestaţia formulată de Asociaţia „Pro
Democraţia" şi de Agenţia de Monitorizare a Presei la data
de 23 noiembrie 2009 asupra nerespectării procedurii pentru organizarea
şi desfăşurarea referendumului naţional consultativ din data
de 22 noiembrie 2009.
Referitor la competenţa sa de a soluţiona
prezenta contestaţie, Curtea observă că se impun anumite
precizări:
Potrivit art. 146 lit. i) din Constituţie, Curtea
Constituţională „veghează la respectarea procedurii pentru
organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă
rezultatele acestuia". In înţelesul prevederii
constituţionale menţionate, soluţionarea contestaţiilor
care sunt adresate Curţii Constituţionale cu privire la respectarea
procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului
naţional consultativ presupune, printre altele, şi verificarea
constituţionalităţii actelor normative emise în vederea
organizării referendumului sau cele prin care se stabilesc norme cu
caracter procedural de organizare şi desfăşurare a acestuia, în
măsura în care soluţionarea contestaţiilor nu intră în
atribuţiile birourilor electorale sau ale instanţelor
judecătoreşti. Curtea Constituţională s-a pronunţat în
acest sens prin Hotărârea nr. 1 din 15 octombrie 2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003.
Ca atare, Curtea Constituţională este
competentă, potrivit art. 146 lit. i) din Constituţie, să
soluţioneze prezenta contestaţie, astfel cum a fost formulată.
In esenţă, autorii contestaţiei susţin
că Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui
referendum naţional este nelegal, fiind emis „cu abuz de putere şi cu
deturnare de putere", iar rezultatul referendumului ar trebui, prin
urmare, infirmat, deoarece voinţa cetăţenilor a fost
viciată printr-o campanie pentru referendum lipsită de
echidistanţă, partizană şi incorectă, precum şi
datorită inexistenţei unei campanii a autorităţilor
statului de informare a cetăţenilor asupra tuturor avantajelor
şi dezavantajelor pe care le presupune fiecare dintre cele două
posibile răspunsuri la cele două întrebări ce au constituit
obiectul referendumului naţional consultativ.
Decretul nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru
organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, are următorul
conţinut:
„Art. 1. - Poporul
român este chemat să îşi exprime voinţa cu privire la
următoarele probleme de interes naţional:
1. trecerea la un Parlament unicameral; şi
2. reducerea numărului de parlamentari la
maximum 300 de persoane.
Art. 2. - Pentru
realizarea celor prevăzute la art. 1, cetăţenii sunt
chemaţi să se pronunţe prin «DA» sau «NU» la următoarele
întrebări:
1. «Sunteţi de acord cu trecerea la un
Parlament unicameral în România?»
2. «Sunteţi de acord cu reducerea
numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?»
Art. 3. - Data
referendumului va fi 22 noiembrie 2009."
In cuprinsul contestaţiei sunt invocate, ca fiind
încălcate, următoarele prevederi din Constituţie: art. 1 alin.
(3), (4) şi (5) referitoare la valorile supreme ale statului român ca stat
de drept, democratic şi social, la principiul separaţiei şi
echilibrului puterilor, respectiv la obligativitatea respectării în
România a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale
art. 2 alin. (1) privind exercitarea suveranităţii naţionale a
poporului român prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri
libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum, ale art. 16
alin. (2) potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege", ale
art. 21 alin. (1) care garantează accesul liber la justiţie, ale art.
52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate
publică, ale art. 126 alin. (6) cu privire la garantarea controlului
judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor
publice, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum
şi a actelor de comandament cu caracter militar, şi ale art. 146
referitoare la atribuţiile Curţii Constituţionale.
Examinând argumentele invocate în susţinerea
contestaţiei, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
I. Cu privire la primul capăt de cerere al
contestaţiei, constând în anularea Decretului nr. 1.507 din 22 octombrie
2009 pentru organizarea unui referendum naţional, Curtea Constituţională
urmează să verifice constituţionalitatea acestuia, prin
raportare la prevederile constituţionale ce conferă
Preşedintelui României prerogativa de a recurge la procedura
referendumului, cu privire la probleme de interes naţional.
Astfel, art. 90 din Constituţie prevede: „Preşedintele
României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului
să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de
interes naţional." Prin Hotărârea nr. 7 din 7 noiembrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 8
noiembrie 2007, Curtea Constituţională a statuat că acest text
fundamental „stabileşte competenţa exclusivă a
Preşedintelui României în materia referendumului cu privire la probleme de
interes naţional, chiar dacă consultarea Parlamentului este
obligatorie, în sensul că ea trebuie realizată, dar Preşedintele
are libertatea deciziei. Numai Preşedintele României are dreptul de
a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul
acestora, de a stabili, prin decret, problema ce constituie obiectul
referendumului şi data desfăşurării acestuia, aşa cum
prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 15
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului".
Acest drept exclusiv al Preşedintelui îşi
găseşte suportul în dispoziţiile constituţionale ale art.
80 referitor la „Rolul Preşedintelui", ale art. 2 alin. (1) potrivit
căruia „Suveranitatea naţională aparţine poporului
român, care o exercită prin organele sale reprezentative, [...], precum
şi prin referendum", ale art. 81 alin. (2) referitor la
legitimitatea electorală egală a Preşedintelui României cu
legitimitatea Parlamentului şi ale art. 1 alin. (4), care stabileşte
că „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei
şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă
şi judecătorească - în cadrul democraţiei
constituţionale".
Curtea Constituţională constată că,
în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi legale
menţionate, Preşedintele României a consultat Parlamentul cu privire
la organizarea, odată cu alegerile prezidenţiale din data de 22
noiembrie 2009, a unui referendum cu privire la trecerea la un parlament
unicameral şi reducerea numărului membrilor Parlamentului României la
maximum 300 de parlamentari. Demersul Preşedintelui s-a concretizat
în Hotărârea nr. 37 din 21 octombrie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 21 octombrie 2009, prin
care Parlamentul României a avizat negativ iniţierea respectivului
referendum naţional consultativ.
In temeiul prerogativelor sale constituţionale
conferite de art. 90 din Legea fundamentală, Preşedintele României a
emis Decretul nr. 1.507/2009 pentru organizarea unui referendum naţional
consultativ, stabilind atât obiectul, cât şi data la care acesta va avea
loc.
Aşadar, în cadrul atribuţiilor ce îi revin cu
privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului, Curtea
Constituţională constată că decretul prezidenţial
respectă condiţiile imperative impuse de Constituţie: Decretul
nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum
naţional a fost emis în baza art. 90 şi al art. 100 din
Constituţie, după consultarea Parlamentului; că acesta
stabileşte, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr 3/2000 privind
organizarea şi desfăşurarea referendumului, problemele de
interes naţional care se supun referendumului şi data
desfăşurării acestuia şi că, potrivit art. 100 alin.
(1) din Legea fundamentală, decretul a fost publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009 şi a fost adus la
cunoştinţa publică prin presă, radio şi televiziune.
Argumentele formulate de autorii contestaţiei în
sensul anulării, ca fiind nelegal, a decretului prezidenţial, motivat
de faptul că a fost emis „cu abuz de putere şi cu deturnare de
putere" nu pot fi primite de Curtea Constituţională, deoarece
aceste consideraţii nu dovedesc nesocotirea normelor şi principiilor
constituţionale pe care Legea fundamentală le are în vedere pentru
exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. i) din
Constituţie.
II. Cu privire la cererea referitoare la infirmarea
rezultatelor referendumului naţional consultativ desfăşurat în
data de 22 octombrie 2009, întemeiată pe dispoziţiile art. 146 lit.
i) din Constituţie, Curtea constată că este neîntemeiată.
Faptul că cele două momente electorale -
alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009 şi
desfăşurarea referendumului naţional consultativ - au avut
aceeaşi perioadă de campanie electorală nu poate fi considerat
ca fiind contrar normelor Constituţiei. De asemenea, faptul că în
cadrul campaniei electorale prezidenţiale s-au organizat diverse
acţiuni, au fost susţinute anumite opinii, întărite de anumite
exemple referitoare la structura şi componenţa parlamentelor din diverse
state ale Uniunii Europene, sau a costurilor pe care un anumit tip de
organizare a autorităţii legislative îl presupune, nu este de
natură să vicieze rezultatele celor două scrutine astfel încât
să conducă la infirmarea rezultatelor referendumului, cum
solicită autorii contestaţiei. Asemenea manifestări sunt
specifice perioadei de campanie electorală, care, în acest caz, a coincis
cu perioada de campanie pentru referendum, cetăţeanul având însă
posibilitatea să discearnă şi să opteze în mod
conştient, în funcţie de propria convingere.
Aşadar, Curtea Constituţională
constată că susţinerile contestatorilor au în vedere fie
interpretări subiective ale unor manifestări desfăşurate în
timpul campaniei electorale prezidenţiale şi pentru referendum, fie
chiar aspecte de fapt ce vizează un anumit comportament al
Preşedintelui României în contextul acestei campanii, fără
însă ca toate acestea să evidenţieze reale încălcări
ale dispoziţiilor fundamentale, care să pună la îndoială
validitatea referendumului naţional consultativ desfăşurat în
data de 22 noiembrie 2009 sub aspectul vicierii consimţământului
cetăţenilor.
In final, Curtea observă că, deşi
stabilirea datei desfăşurării unui referendum naţional
consultativ cu privire la probleme de interes naţional se include în
prerogativa exclusivă a Preşedintelui României stabilită de art.
90 din Constituţie, totuşi, pentru a se evita orice suspiciuni cu
privire la rezultatele alegerilor, respectiv ale referendumului, este indicat
ca cele două operaţiuni electorale să nu fie organizate în
aceeaşi zi, chiar dacă argumente practice, de ordin financiar, ar
justifica organizarea acestora simultan.
Având în vedere considerentele expuse,
dispoziţiile art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 11 alin. (1)
lit. B.c), ale art. 46 şi 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale
art. 45 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
HOTĂRĂŞTE:
Respinge contestaţia formulată de
Asociaţia „Pro Democraţia" şi Agenţia de Monitorizare
a Presei privind nerespectarea procedurii pentru organizarea şi
desfăşurarea Referendumului naţional consultativ din data de 22
noiembrie 2009.
Definitivă şi general obligatorie.
Dezbaterile au avut loc în data de 26 noiembrie 2009
şi la acestea au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae
Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion
Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean,
judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi