HOTARARE   Nr. 3 din 24 octombrie 2000

privind contestarea inregistrarii candidaturii domnului Ion Iliescu pentru functia de Presedinte al Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 552 din  8 noiembrie 2000

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Mariana Trofimescu     - procuror
    Florentina Geangu      - magistrat-asistent

    La data de 23 octombrie 2000 Biroul Electoral Central a inaintat Curtii Constitutionale, in vederea solutionarii, contestatia inregistrata la nr. 65 din 23 octombrie 2000, formulata de domnul Petru-Bucur Volk, precum si contestatia inregistrata la nr. 70 din 23 octombrie 2000, formulata de domnul Claudiu Paun.
    Contestatiile privesc inregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru functia de Presedinte al Romaniei la alegerile din 26 noiembrie 2000 si formeaza obiectul dosarelor Curtii Constitutionale nr. 320 D/2000 si, respectiv, nr. 325 D/2000.
    Potrivit dispozitiilor art. 20 alin. 4 teza intai din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, astfel cum a fost modificat prin Hotararea Plenului Curtii Constitutionale nr. 19 din 17 octombrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 509 din 17 octombrie 2000, contestatiile se solutioneaza fara citarea partilor, cu participarea numai a judecatorilor Curtii, pe baza sesizarii si a celorlalte documente aflate la dosar.
    Prin cerere separata depusa la dosar contestatorul Petru-Bucur Volk a adresat, in temeiul art. 27 pct. 1 si 7 din Codul de procedura civila, solicitarea de recuzare a domnului judecator Florin Bucur Vasilescu. Reprezentantul Ministerului Public apreciaza cererea de recuzare ca fiind inadmisibila si solicita respingerea ei. Curtea Constitutionala constata inadmisibilitatea cererii de recuzare, intrucat, potrivit art. 25 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, astfel cum a fost modificat prin Hotararea Plenului Curtii Constitutionale nr. 19 din 17 octombrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 509 din 17 octombrie 2000, "O data legal sesizata, Curtea procedeaza la examinarea constitutionalitatii, nefiind aplicabile dispozitiile referitoare la suspendarea, intreruperea sau stingerea procesului si nici cele privind recuzarea judecatorilor".
    Acelasi contestator a solicitat, printr-o petitie separata depusa la dosar, conexarea Dosarului nr. 163 D/1996 (referitor la contestatia pe care autorul a formulat-o impotriva inregistrarii candidaturii domnului Ion Iliescu la alegerile pentru functia de Presedinte al Romaniei din anul 1996) la Dosarul nr. 320 D/2000, ceea ce ar determina, dupa opinia sa, o mai buna administrare a justitiei. Se precizeaza ca impotriva Hotararii nr. 1/1996, pronuntata in Dosarul nr. 163 D/1996, contestatorul s-a adresat cu o petitie, la 17 noiembrie 1996, Comisiei Europene a Drepturilor Omului, petitie pe care ulterior a inaintat-o si Curtii Europene a Drepturilor Omului. Reprezentantul Ministerului Public apreciaza cererea de conexare ca fiind, de asemenea, inadmisibila. Curtea Constitutionala respinge cererea, avand in vedere ca Dosarul nr. 163 D/1996 a fost solutionat prin Hotararea nr. 1/1996, definitiva, astfel incat nu se mai afla pe rolul acesteia, iar conexarea se poate dispune numai cu privire la cauze in curs de solutionare.
    In motivarea contestatiei care formeaza obiectul Dosarului nr. 320 D/2000 autorul acesteia solicita constatarea nulitatii inregistrarii candidaturii domnului Ion Iliescu, in esenta pentru urmatoarele motive:
    Prin "Comunicatul catre Tara" al Consiliului Frontului Salvarii Nationale a fost propus un program continand 10 puncte fundamentale, printre care si separarea puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in stat, si alegerea tuturor conducatorilor politici pentru unul sau cel mult doua mandate.
    Decretul-lege nr. 2/1989, precum si Decretul-lege nr. 92/1990, acte normative cu caracter constitutional, consacrau principiul eligibilitatii functiilor de conducere, alegerea tuturor conducatorilor politici urmand sa se faca numai pentru unul sau cel mult doua mandate.
    Un prim mandat sau fragment de mandat de Presedinte al Romaniei a fost indeplinit de domnul Ion Iliescu incepand cu 8 iunie 1990. In aceste conditii se invoca incalcarea prevederilor art. 81 alin. (4) din Constitutie si ale art. 10 din Legea nr. 69/1992, sustinandu-se ca domnul Ion Iliescu "a indeplinit, anterior alegerilor presedintiale programate pentru 26 noiembrie 2000, doua mandate in functia de Presedinte al Romaniei, astfel: mai intai, intre 20 mai 1990 si 30 octombrie 1992, si anume, intre 20 mai 1990 si 7 decembrie 1991, sub aplicarea Decretului-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 si a Decretului-lege nr. 92 din 14 martie 1990, iar intre 8 decembrie 1991 si 30 octombrie 1992, sub aplicarea Constitutiei din 1991; a doua oara, cu incepere de la 30 octombrie 1992 si pana la depunerea juramantului de catre Presedintele ce a fost desemnat prin alegerile din 17 noiembrie 1996, respectiv Emil Constantinescu, la 29 noiembrie 1996".
    In sprijinul contestatiei se invoca si unele opinii ale unor juristi, precum si declaratia domnului Ion Iliescu din anul 1992, in sensul ca participa la alegeri pentru un al doilea mandat constitutional.
    Totodata autorul contestatiei solicita Curtii analizarea continutului motivelor invocate intr-o "Intampinare", inregistrata la Biroul Electoral Central la 17 octombrie 2000, intampinare despre care precizeaza ca este parte integranta a contestatiei. Curtea observa ca motivele invocate in aceasta "Intampinare" se regasesc, in esenta, in ambele contestatii care formeaza obiectul dosarelor nr. 320 D/2000 si nr. 325 D/2000, astfel incat nu mai este necesara reproducerea lor separata.
    In motivarea contestatiei care formeaza obiectul Dosarului nr. 325 D/2000 autorul acesteia arata ca: "In fapt, domnul Ion Iliescu nu indeplineste toate exigentele art. 35 din Constitutie de a candida si, respectiv, de a fi ales in functia de Presedinte al Romaniei. De asemenea, domnul Ion Iliescu a indeplinit pana astazi doua mandate constitutionale de Presedinte al Romaniei si, potrivit prevederilor Constitutiei, nu mai are vocatie pentru un al treilea mandat." In dezvoltarea motivelor invocate, dupa ce se realizeaza unele consideratii teoretice de ordin politic si social, contestatorul sustine, in esenta, urmatoarele: "Domnul Ion Iliescu a indeplinit doua mandate de Presedinte al Romaniei, intre mai 1990 - octombrie 1992 si, respectiv, intre octombrie 1992 - noiembrie 1996; hotararile Curtii Constitutionale date in 1992 si 1996 nu au autoritate de lucru judecat (deoarece in viitoare litigii electorale partile nu vor fi aceleasi), ele au un caracter individual, limitandu-se doar la alegerile din 1992 si 1996; hotararile respective nu conserva drepturi in viitoarele litigii, Curtea Constitutionala isi poate revizui concluziile; revizuirea se poate realiza in baza art. 16 din Legea nr. 47/1992; hotararile Curtii pot fi anulate chiar de Curtea Constitutionala sau pe calea justitiei."
    Curtea, avand in vedere ca ambele contestatii au acelasi obiect, si anume inregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu, precum si ca acestea au, practic, un continut identic, ridica, din oficiu, problema conexarii cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public considera ca sunt indeplinite conditiile legale pentru conexare. Curtea, in temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicata, si ale art. 164 din Codul de procedura civila, dispune conexarea Dosarului nr. 325 D/2000 la Dosarul nr. 320 D/2000.
    Reprezentantul Ministerului Public, punand concluzii, in temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, apreciaza ca fiind neintemeiate contestatiile privind inregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru functia de Presedinte al Romaniei, aratand, in esenta, urmatoarele: Decretul-lege nr. 92/1990 este un act normativ cu caracter provizoriu si tranzitoriu, care nu se refera la notiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale functiei de Presedinte al Romaniei. Notiunea de mandat al Presedintelui Romaniei este utilizata pentru prima data in Legea nr. 69/1992, adoptata in temeiul Constitutiei din anul 1991. Rezulta ca singurul mandat de Presedinte al Romaniei, in inteles constitutional, este cel indeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. In consecinta, se solicita respingerea contestatiilor.

    CURTEA,
analizand contestatiile in raport cu prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, cu modificarile ulterioare, vazand concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum si documentele aflate la dosar, retine urmatoarele:
    Potrivit dispozitiilor art. 144 lit. d) din Constitutie, ale art. 26 din Legea nr. 47/1992, republicata, ale art. 2 alin. (2) si ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze contestatiile privind inregistrarea candidaturii pentru functia de Presedinte al Romaniei.
    In opinia contestatorilor candidatul Ion Iliescu a indeplinit doua mandate de Presedinte al Romaniei, astfel incat la alegerile din 26 noiembrie 2000 ar candida pentru un al treilea mandat.
    Unul dintre argumentele aduse in sprijinul acestei sustineri are in vedere functia de Presedinte al Romaniei detinuta de domnul Ion Iliescu in temeiul Decretului-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 si al Decretului-lege nr. 92 din 14 martie 1990, acte normative preconstitutionale care, intre altele, au cuprins si reglementari cu privire la institutia de sef al statului. Acest argument implica examinarea naturii juridice a actelor normative preconstitutionale, pe baza carora s-au indeplinit mandatele anterioare, precum si a institutiei mandatului de Presedinte al Romaniei, ca si a raportului dintre aceasta si functia de sef al statului, indeplinita anterior.
    In legatura cu Decretul-lege nr. 2/1989 se constata ca in nici una dintre prevederile acestuia nu se indica functia de sef al statului sau mandatul de Presedinte al Romaniei. Art. 5 din acest act normativ se refera la presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale, ale carui atributii sunt stabilite in mod sumar, unele dintre acestea fiind specifice prin natura lor prerogativelor unui sef de stat, altele insa neavand nimic comun cu asemenea prerogative. Astfel, unele atributii dintre cele care ar fi putut apartine unui sef de stat unipersonal au fost rezervate, prin prevederile art. 2 din mentionatul act normativ, Consiliului Frontului Salvarii Nationale, ca organ colegial de putere.
    Functia de sef al statului a fost instituita prin Decretul-lege nr. 92/1990 sub denumirea "Presedintele Romaniei". Reglementarea acestei institutii cuprindea elemente specifice, diferite de cele reglementate prin Constitutie, si anume cele privind varsta minima pentru a fi ales, interdictia pentru unele persoane de a fi alese, procedura contenciosului electoral, validarea alegerii si momentul de la care candidatul ales este declarat presedinte, precum si cele care au stabilit atributiile Presedintelui Romaniei si raporturile sale cu celelalte autoritati publice. Tot astfel Decretul-lege nr. 92/1990 nu a stabilit durata indeplinirii functiei de presedinte. Din compararea acestui act normativ cu reglementarile constitutionale actualmente in vigoare, avand ca obiect institutia de Presedinte al Romaniei, cuprinse la art. 35 si in art. 80 - 100 din Constitutie, rezulta ca, desi formal, in ceea ce priveste denumirea institutiei, s-ar parea ca este reglementata una si aceeasi autoritate publica, in realitate cele doua institutii sunt esential diferite. Pe calea unei asemenea examinari comparative rezulta asadar ca sub aceeasi denumire au fost reglementate institutii de autoritate publica esentialmente diferite, prima avand un caracter tranzitoriu, cealalta in conditii de stabilitate constitutionala.
    Decretul-lege nr. 2/1989 si Decretul-lege nr. 92/1990 au avut, intr-adevar, caracterul unor acte cu valoare constitutionala, dar ele nu au fost constitutii. Indiscutabil, respectivele acte normative au avut un caracter tranzitoriu. In acest sens sunt relevante prevederile tranzitorii ale art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990, potrivit carora: "Prezentul decret-lege se aplica pana la adoptarea legii electorale elaborate pe baza noii Constitutii". Constitutia din 1991 a confirmat apoi caracterul tranzitoriu al reglementarilor anterioare. Astfel, art. 150 alin. (1) a prevazut ca "Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin Constitutiei". Art. 151 alin. (1) a precizat, de asemenea, ca "Institutiile republicii, existente la data intrarii in vigoare a Constitutiei, raman in functiune numai pana la constituirea celor noi". Desi textul constitutional se refera la "institutiile republicii", aceasta locutiune implica, neindoielnic, si normele care au stat la baza organizarii si functionarii acelor institutii, o "institutie", ca structura organizatorica si functionala, neputand exista in afara cadrului juridic care o reglementeaza. De altfel, prin art. 30 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, Decretul-lege nr. 92/1990 a fost expres abrogat, asa incat nici una dintre reglementarile cuprinse in acel decret-lege nu poate fi reactualizata decat artificial si anacronic, in afara rigorilor juridice.
    Fata de cele aratate, Curtea Constitutionala constata ca nici un act normativ preconstitutional nu consacra institutia mandatului de Presedinte al Romaniei. Aceasta institutie este pentru prima oara reglementata prin Constitutia din 1991. Mandatul de Presedinte al Romaniei are determinari constitutionale specifice si inedite fata de reglementarile anterioare, care privesc mai ales functiile ce deriva din mandat, conditiile de dobandire, de validare si de incepere a mandatului, durata acestuia, incompatibilitatile si imunitatile pe care le antreneaza, atributiile ce deriva din mandat si, implicit, raporturile in care se afla detinatorul acestuia cu celelalte autoritati publice, raspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia. Nici o alta functie dobandita pe baza unor reglementari anterioare Constitutiei nu a avut ca fundament un asemenea mandat, asa incat trebuie admis ca prevederile Constitutiei marcheaza o solutie de ruptura sau de reasezare esential diferita a institutiei de sef al statului. Pe cale de consecinta, mandatul de Presedinte al Romaniei reglementat de Legea fundamentala nu poate fi asezat in prelungirea unor durate de indeplinire a functiei de Presedinte al Romaniei anterioare intrarii in vigoare a Constitutiei din anul 1991.
    Mandatul de Presedinte al Romaniei isi gaseste consacrarea in mai multe texte constitutionale, printre care si prevederile art. 81 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora "Nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive". Aceste prevederi trebuie interpretate insa in contextul tuturor reglementarilor cuprinse in noul asezamant fundamental al Romaniei, instituit prin Constitutia din 1991. Or, potrivit dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile". Acest principiu, fiind de natura constitutionala, se aplica insesi prevederilor constitutionale, astfel incat regula interdictiei exercitarii a mai mult de doua mandate de Presedinte al Romaniei nu isi poate gasi aplicarea decat dupa ce Constitutia a intrat in vigoare, adica incepand cu alegerile presedintiale din 1992.
    In consecinta, potrivit celor aratate mai sus, candidatul Ion Iliescu a indeplinit un singur mandat intre anii 1992 - 1996 si de aceea prevederile art. 81 alin. (4) din Constitutie nu sunt aplicabile in cauza de fata.
    Pe de alta parte, in motivarea contestatiilor se face referire constanta numai la "functia de Presedinte al Romaniei", ignorandu-se cea de-a doua componenta a reglementarii cuprinse in art. 81 alin. (4), si anume institutia mandatului. Or, functia de presedinte nu poate fi extrasa din cuprinsul reglementarii, netinandu-se seama de conceptul de mandat. De aceea, pentru compararea institutiei de sef al statului, in reglementarea actuala, cu situatii anterioare trebuie sa se observe ca institutia Presedintelui Romaniei este definita, intre altele, si prin mandatul constitutional. In lipsa unui astfel de mandat, anterior intrarii in vigoare a Constitutiei, orice asociere cu situatii juridice premergatoare Constitutiei este nefondata.
    Un alt motiv pentru contestarea inregistrarii candidaturii domnului Ion Iliescu pentru functia de Presedinte al Romaniei este acela ca perioada cuprinsa intre data de 8 decembrie 1991 si pana la alegerile din septembrie 1992 face parte din primul mandat constitutional indeplinit in succesiunea celor doua mandate permise de art. 81 alin. (4) din Constitutie. In sustinerea acestui argument sunt invocate prevederile art. 151 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Institutiile republicii, existente la data intrarii in vigoare a prezentei Constitutii, raman in functiune pana la constituirea celor noi".
    Curtea retine ca aceste dispozitii constitutionale au asigurat continuitatea vietii statale a tarii prin prorogarea functionarii autoritatilor publice existente pana la constituirea celor noi, dupa regulile stabilite in Constitutie. In aceste conditii si-au desfasurat activitatea Presedintele Romaniei, Parlamentul, Guvernul, instantele judecatoresti, organele de procuratura si alte autoritati publice. In ceea ce priveste autoritatile publice cu caracter electiv - Parlamentul si Presedintele Romaniei -, acestea si-au continuat activitatea, conform art. 151 alin. (1) din Constitutie, pe baza legitimarii conferite anterior, in temeiul scrutinului din 20 mai 1990, desfasurat conform Decretului-lege nr. 92/1990. Rezulta ca numai prin alegerile din 1992, organizate inauntrul termenului de un an de la adoptarea Constitutiei, prevazut la art. 80 alin. (2) coroborat cu art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990, aceste autoritati publice s-au constituit pentru prima oara ca institutii noi, in sensul art. 151 din Constitutie. Desigur, in ceea ce priveste atributiile acestor autoritati, Constitutia a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constitutional, al acestor autoritati, avand semnificatia unei rupturi fata de legitimitatea lor anterioara, este, fara indoiala, consecinta alegerilor din septembrie 1992. De aceea, perioada cuprinsa intre intrarea in vigoare a Constitutiei si alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constitutional prevazut la art. 81 alin. (4) din Constitutie.
    In contestatii s-a sustinut ca, daca ar fi ales, domnul Ion Iliescu ar depasi limita maxima a doua mandate de 4 ani prevazuta la art. 81 alin. (4) si la art. 83 alin. (1) din Constitutie, fara a se tine seama ca, in realitate, a fost exercitat un singur mandat constitutional, in urma alegerilor din septembrie 1992. Intr-adevar, mandatele pe care le poate exercita Presedintele Romaniei sunt cel mult doua, dar aceasta numai in conditiile cuprinse in Legea fundamentala a tarii, deoarece numai aceasta a dat valoare juridica limitarii respective.
    In sprijinul contestatiilor au fost invocate si prevederile art. 10 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, potrivit carora: "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu indeplinesc conditiile prevazute de art. 35 din Constitutie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Presedinte al Romaniei."
    Curtea constata ca si acestor prevederi, ca si celor cuprinse in art. 81 alin. (4) din Constitutie, le sunt aplicabile deopotriva dispozitiile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentala. Principiul neretroactivitatii legii impune ca dispozitiile art. 10 din Legea nr. 69/1992 sa se aplice numai mandatelor de Presedinte al Romaniei indeplinite dupa intrarea in vigoare a acestei legi. In consecinta, primele alegeri pentru functia de Presedinte al Romaniei carora li s-au aplicat aceste prevederi de lege au fost cele din anul 1992. Prin urmare, rezulta ca in prezent candidatura domnului Ion Iliescu vizeaza un al doilea mandat constitutional.
    De altminteri, invocarea acestor prevederi legale pentru contestarea legitimitatii constitutionale a candidaturii domnului Ion Iliescu, facand abstractie de dispozitiile Legii fundamentale, nu este concludenta, din moment ce obiectul contestatiilor, prin referirea la nesocotirea unor dispozitii din Constitutie, imprima litigiilor cu care a fost sesizata Curtea Constitutionala trasaturile contenciosului constitutional. Or, in contenciosul constitutional Curtea, garant al suprematiei Constitutiei, trebuie sa se raporteze la dispozitiile acesteia, iar nu la cele ale unor acte subsecvente si inferioare acestora. Pe de alta parte, chiar daca nu s-ar avea in vedere un asemenea imperativ, socotindu-se ca se desfasoara un simplu contencios electoral, este de la sine inteles, avand in vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, ca norma legala nu poate fi opusa normei constitutionale. Fiind vorba despre un text adoptat dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, prevederile sale nu pot fi interpretate decat in concordanta cu dispozitiile art. 81 alin. (4) din Constitutie, referindu-se deci la aceeasi interdictie ce priveste exclusiv mandatul constitutional de Presedinte al Romaniei. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi retinuta, chiar daca, sub aspect literal, textul ar permite-o.
    In sfarsit, in motivarea contestatiilor se invoca declaratii ale candidatului Ion Iliescu, opinii ale unor juristi, precum si consideratii de ordin moral ori politic. Nici unul dintre acestea nu poate fi retinut ca argument juridic in fata Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, "se pronunta in numele legii". In plus, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, precizeaza explicit si imperativ: "Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra problemelor de drept".
    Din cele aratate rezulta ca mandatul de Presedinte al Romaniei din perioada 1992 - 1996 este primul mandat constitutional al domnului Ion Iliescu.
    Aceasta solutie este in concordanta si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, exprimata in mai multe hotarari ale acesteia, printre care, indeosebi, Hotararea nr. 1/1996, neintervenind elemente juridice noi care sa determine renuntarea la jurisprudenta Curtii in acest domeniu.
    In consecinta, contestatiile ce fac obiectul cauzei de fata urmeaza sa fie respinse.

    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 144 lit. d) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. Ba), al art. 16, 26 si 27 din Legea nr. 47/1992, republicata, precum si al art. 2 alin. (2) si al art. 11 alin. (2) si (3) din Legea nr. 69/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    HOTARASTE:

    Respinge contestatiile privind inregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru functia de Presedinte al Romaniei, contestatii formulate de domnii Petru-Bucur Volk si Claudiu Paun.
    Hotararea este definitiva si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat-asistent,
                              Florentina Geangu

                                    *

                              OPINIE SEPARATA

    Consider ca cele doua contestatii care fac obiectul prezentei cauze sunt intemeiate si trebuia sa fie admise, constatandu-se ca inregistrarea depunerii de catre domnul Ion Iliescu a unei noi candidaturi pentru functia de Presedinte al Romaniei, la alegerile programate la 26 noiembrie 2000, este in contradictie cu dispozitiile art. 81 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora: "Nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive."
    Anterior inregistrarii la Biroul Electoral Central, la 21 octombrie 2000, a candidaturii sale pentru alegerile programate la 26 noiembrie 2000, candidatul Ion Iliescu a mai indeplinit functia de Presedinte al Romaniei, exercitand doua mandate constitutionale, si anume:
    - un prim mandat, ca urmare a alegerilor din 20 mai 1990 (desfasurate in temeiul Decretului-lege al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei), mandat incheiat la 29 octombrie 1992;
    - un al doilea mandat, cu incepere de la 30 octombrie 1992 (data depunerii juramantului in calitate de Presedinte al Romaniei, conform rezultatului alegerilor desfasurate in tururile de scrutin din 26 septembrie 1992 si, apoi, din 11 octombrie 2000, desfasurate in temeiul art. 80 si urmatoarele din Constitutia intrata in vigoare la 8 decembrie 1991), mandat incheiat la 28 noiembrie 1996 (ca urmare a depunerii juramantului, in calitate de Presedinte al Romaniei, la 29 noiembrie 1996, de catre un alt candidat, conform rezultatului alegerilor desfasurate in tururile de scrutin din 3 noiembrie 1996 si, apoi, din 17 noiembrie 1996).
    Asa fiind, nu sunt de acord cu dispozitivul si considerentele hotararii la care se refera prezenta opinie separata (si care, de altfel, constituie - in cea mai mare parte - reproducerea Hotararii Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 septembrie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 213 din 9 septembrie 1996), in sensul ca singurul mandat de Presedinte al Romaniei exercitat pana in prezent de candidatul Ion Iliescu ar fi acela cuprins intre 1992 - 1996.
    In plus, trebuie constatat ca solutia de respingere a contestatiilor se afla in contradictie cu principiul neretroactivitatii legii, stabilit prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie (principiu care - astfel cum rezulta din jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale - este aplicabil, deopotriva, si prevederilor constitutionale), daca se are in vedere faptul ca unul dintre considerentele pe care se fundamenteaza dispozitivul hotararii pronuntate in prezentul dosar aplica exigentele cuprinse in art. 83 alin. (1) din Constitutie ("Mandatul Presedintelui Romaniei este de 4 ani si se exercita de la data depunerii juramantului.") la mandatul de Presedinte al Romaniei din perioada 1990 - 1992, adica dintr-o perioada partial anterioara intrarii in vigoare a Constitutiei.
    Intrucat - conform, de altfel, si hotararii la care se refera prezenta opinie separata - este necontestata exercitarea de catre candidatul Ion Iliescu a unui mandat constitutional de Presedinte al Romaniei intre 1992 - 1996, in cele ce urmeaza vor fi infatisate - sub punctul I - considerentele din care rezulta exercitarea, de catre acelasi candidat, a unui mandat constitutional de Presedinte al Romaniei intre 1990 - 1992; de asemenea, sub punctul II, vor fi infatisate considerentele din care rezulta ca au fost incalcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, referitoare la principiul neretroactivitatii, criticandu-se - totodata - modul in care aceste prevederi au fost utilizate spre a se ajunge la o solutie eronata; in sfarsit, sub punctul III, se vor face referiri la evolutia contradictorie a jurisprudentei Curtii Constitutionale in aceasta materie.
    I.1. Candidatul Ion Iliescu a exercitat cel dintai mandat constitutional de Presedinte al Romaniei ca urmare a rezultatului alegerilor din 20 mai 1990, desfasurate in temeiul Decretului-lege al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei (publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 35 din 18 martie 1990).
    Prin insasi hotararea la care se refera prezenta opinie separata se confirma sustinerea contestatorilor in sensul ca acest act normativ (la fel ca, de altfel, si Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvarii Nationale nr. 2/1989 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului Frontului Salvarii Nationale) au "valoare constitutionala". Se adauga insa precizarile ca aceste acte normative "nu au fost constitutii", precum si ca ele "au avut un caracter tranzitoriu". Aceste precizari, pe langa aceea ca indica elemente oricum necontestate, nu prezinta nici o relevanta sub aspectele care intereseaza cu privire la natura mandatului de Presedinte al Romaniei - si anume, "mandat constitutional" - exercitat ca urmare a alegerilor din 20 mai 1990.
    I.2. Este adevarat ca acest prim mandat de Presedinte al Romaniei a fost exercitat, pentru inceput, in temeiul Decretului-lege nr. 92/1990 (act normativ cu "valoare constitutionala") si, apoi, in temeiul Constitutiei intrate in vigoare la 8 decembrie 1991. Dar, prin dispozitiile - extrem de clare - ale art. 151 alin. (1) din Constitutie ("Institutiile republicii, existente la data intrarii in vigoare a prezentei Constitutii, raman in functiune pana la constituirea celor noi."), a fost reglementata continuitatea exercitarii mandatului inceput anterior intrarii in vigoare a Constitutiei. De aceea, este evident neintemeiata concluzia inversa, continuta in considerentele hotararii la care se refera prezenta opinie separata, in sensul ca "[...] prevederile Constitutiei marcheaza o solutie de ruptura sau de reasezare esential diferita a institutiei de sef al statului" sau ca - intr-o alta abordare - "[...] caracterul nou, constitutional, al acestor autoritati, avand semnificatia unei rupturi fata de legitimitatea lor anterioara, este, fara indoiala, consecinta alegerilor din septembrie 1992." Dupa cum, de asemenea, sunt inexacte si argumentele care se axeaza pe ideea ca "[...] nici un act normativ preconstitutional nu consacra institutia mandatului de Presedinte al Romaniei", care "[...] are determinari constitutionale specifice si inedite fata de reglementarile anterioare [...]."
    In sensul continuitatii exercitarii mandatului de Presedinte al Romaniei opereaza numeroase argumente, printre care figureaza, de exemplu, urmatoarele:
    I.2.a) Mai intai, trebuie observat ca discontinuitatea afirmata prin hotararea la care se refera prezenta opinie separata este contrazisa - in chiar aceeasi hotarare - prin afirmatii de genul: "Aceste dispozitii constitutionale [ale art. 151 alin. (1)] au asigurat continuitatea vietii statale a tarii prin prorogarea functionarii autoritatilor publice existente pana la constituirea celor noi, dupa regulile stabilite prin Constitutie."
    I.2.b) In al doilea rand, dupa cum, de altminteri, se constata si in hotararea la care se refera prezenta opinie separata, in ambele acte normative a fost utilizata denumirea de "Presedinte al Romaniei".
    I.2.c) In al treilea rand, analiza reglementarilor esentiale referitoare la institutia Presedintelui Romaniei cuprinse in cele doua acte normative constitutionale releva existenta continuitatii. Astfel, cat priveste domeniul - esential - al atributiilor Presedintelui Romaniei, imensa majoritate a atributiilor stabilite prin art. 82 al Decretului-lege nr. 92/1990 se regasesc in cuprinsul textelor ce alcatuiesc Capitolul II (denumit "Presedintele Romaniei") al Titlului III din Constitutia intrata in vigoare in 1991 (de exemplu, la art. 85, art. 88, art. 89, art. 92, art. 93, art. 94, art. 99) sau in alte texte ale Constitutiei (de exemplu, la art. 77). De asemenea, contrar celor afirmate in considerentele hotararii la care se refera prezenta opinie separata, si in alte domenii de reglementare (nu atat de semnificative precum este cel al atributiilor conferite Presedintelui Romaniei), exista mai multe asemanari decat deosebiri. Bunaoara, exista identitate cat priveste caracterul votului ("universal, egal, direct, secret si liber exprimat" - art. 3 din Decretul-lege nr. 92/1990 si art. 81 alin. (1) din Constitutie) pentru alegerea Presedintelui Romaniei, sau incompatibilitatea cu calitatea de membru al unui partid politic [art. 81 alin. (3) si, respectiv, art. 84 alin (1)], ori suspendarea de catre Camerele Parlamentului (art. 83 si, respectiv, art. 95), sau demiterea numai prin referendum national [art. 83 si, respectiv, art. 95 alin. (3)] si altele asemenea. Iar putinele deosebiri existente tin, mai mult, de modul de redactare a textelor, asadar de aspecte formale, iar nu substantiale.
    I.2.d) In al patrulea rand, in legatura cu argumentul - esential in cadrul structurii hotararii - conform caruia "[...] nici un act normativ preconstitutional nu consacra institutia mandatului de Presedinte al Romaniei", trebuie retinut ca nu exista o definitie a unui asemenea "mandat" in vreunul dintre textele Constitutiei. De aceea, este natural ca notiunea de "mandat" al Presedintelui Romaniei sa fie utilizata in acceptiunea generala a acestui termen, cu semnificatia de imputernicire data uneia sau mai multor persoane de a reprezenta una sau mai multe persoane pentru efectuarea unuia sau mai multor acte juridice. Asa fiind, cum s-ar putea oare sustine - intemeiat - ca sub imperiul Decretului-lege nr. 92/1990 nu a existat un "mandat al Presedintelui Romaniei", adica o imputernicire a acestuia de catre persoanele care compun electoratul spre a indeplini prerogativele functiei respective?
    Sub acest aspect, este, de altminteri, de observat ca nici Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 164 din 16 iulie 1992), care detaliaza reglementarile constitutionale privind "mandatul de Presedinte al Romaniei", nu utilizeaza aceasta expresie (desi Legea nr. 69/1992 a fost adoptata de Parlament intr-o compozitie identica aceleia a Adunarii Constituante, care adoptase Constitutia intrata in vigoare la 8 decembrie 1991).
    I.2.e) In sfarsit, trebuie subliniat ca este nerelevant argumentul subsidiar din cuprinsul hotararii la care se refera prezenta opinie separata, argument indreptat impotriva existentei continuitatii in cadrul mandatului dintre 1990 - 1992 si prin care se arata ca prin art. 30 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei a fost abrogat expres Decretul-lege nr. 92/1990, "asa incat nici una dintre reglementarile cuprinse in acel decret-lege nu pot fi reactualizate decat artificial si anacronic, in afara rigorilor juridice". In realitate, sustinerile contestatorilor intemeiate pe Decretul-lege nr. 92/1990 nu constituie o "reactualizare" a acestui act normativ, in sensul de mentinere in vigoare a dispozitiilor acestuia dupa abrogarea sa, ci reprezinta referiri la efectele juridice produse de un act normativ in timpul cat acesta se afla in vigoare, efecte care, in mod evident, nu pot fi sterse prin nici o abrogare.
    I.3. Dar chiar daca nu ar fi existat o continuitate in cadrul mandatului de Presedinte al Romaniei din perioada 1990 - 1992 (continuitate a carei existenta a rezultat, insa, cu claritate din cele de mai sus), ramane, totusi, un lucru cert si imposibil de contestat - fiindca, pur si simplu, face parte din istorie - acela ca, dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, la 8 decembrie 1991, Presedintele Romaniei ales in temeiul Decretului-lege nr. 92/1990 a exercitat numai prerogative prevazute de Constitutie, fiind supus - exclusiv - regimului juridic prevazut de aceasta.
    De exemplu, Presedintele Romaniei ales la 20 mai 1990 a promulgat Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei in temeiul art. 77 din Constitutie, iar nu in temeiul dispozitiilor art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 (dispozitii ce fusesera abrogate ca efect al art. 150 alin. (1) din Constitutie). Se poate, desigur, continua cu multe alte si diferite exemple. Dar chiar in lipsa acestora, concluzia se poate trage deja: Presedintele Romaniei ales in temeiul Decretului-lege nr. 92/1990 a "indeplinit", dupa 8 decembrie 1991, mandatul de Presedinte al Romaniei in temeiul Constitutiei intrate in vigoare la acea data.
    I.4. In lumina celor de mai sus, devine deosebit de relevanta observatia ca art. 81 alin. (4) teza intai din Constitutie nu se refera la "alegerea" anterioara, ca Presedinte al Romaniei, a uneia si aceleiasi persoane, ci la "indeplinirea" anterioara a functiei de Presedinte al Romaniei. Cu alte cuvinte, art. 81 alin. (4) teza intai nu stabileste drept criteriu de interdictie actul - desfasurat intr-o anumita zi - al alegerii, ci conceptul - cu derulare in timp - al indeplinirii functiei de Presedinte al Romaniei". Numai daca art. 81 alin. (4) teza intai din Constitutie ar fi utilizat termenul de "alegere", iar nu expresia "indeplinire a functiei de Presedinte al Romaniei pentru cel mult doua mandate", s-ar fi putut sustine ca mandatul din perioada 1992 - 1996 este primul mandat indeplinit dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, iar candidatura prezenta ar fi depusa pentru un al doilea mandat (dupa intrarea in vigoare a Constitutiei). Iar cum "mandatul" se deruleaza in timp, este suficient ca, in momentul intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991, Presedintele Romaniei ales la 20 mai 1990 sa fi exercitat chiar si timp de o singura zi prerogativele prevazute de aceasta Constitutie pentru ca sa devina obligatoriu a se tine seama, in numaratoarea impusa de art. 81 alin. (4), de "indeplinirea" unui mandat.
    Este adevarat ca textul art. 10 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei utilizeaza expresia "[...] care au fost alese anterior, de doua ori, ca Presedinte al Romaniei", dar aceasta redactare diferita este neconcludenta pentru solutionarea contestatiei ce face obiectul prezentului dosar, intrucat, astfel cum judicios se subliniaza in hotararea la care se refera prezenta opinie separata, "Fiind vorba de un text adoptat dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, prevederile sale nu pot fi interpretate decat in concordanta cu dispozitiile art. 81 alin. (4) din Constitutie, referindu-se, deci, la aceeasi interdictie ce priveste exclusiv mandatul constitutional de Presedinte al Romaniei. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi retinuta, chiar daca, sub aspect literal, textul ar permite-o".
    II.1. Solutia de respingere a contestatiilor ce fac obiectul prezentului dosar constituie o incalcare a principiului neretroactivitatii legii [stabilit prin art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile."], principiu care, conform jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, este aplicabil, deopotriva, si prevederilor constitutionale.
    Avem in vedere imprejurarea ca, intr-unul din considerentele hotararii la care se refera prezenta opinie separata, este respinsa argumentarea conform careia "[...] daca ar fi ales, domnul Ion Iliescu ar depasi limita maxima a doua mandate de 4 ani prevazuta la art. 81 alin. (4) si art. 83 alin. (1) din Constitutie [...]". Mai precis, respingerea acestei argumentari este motivata prin ideea ca "[...] mandatele pe care le poate exercita Presedintele Romaniei sunt cel mult doua, dar aceasta numai in conditiile cuprinse in Legea fundamentala a tarii, deoarece numai aceasta a dat valoare juridica limitarii respective".
    Rezulta din aceasta motivare, referitoare la un argument contrar ce este intemeiat atat pe dispozitiile constitutionale ale art. 81 alin. (4), cat si pe cele ale art. 83 alin. (1) ("Mandatul Presedintelui Romaniei este de 4 ani si se exercita de la data depunerii juramantului"), ca - in conceptia hotararii la care se refera prezenta opinie separata - una dintre ratiunile pentru care nu este avut in vedere mandatul din perioada 1990 - 1992 este aceea ca, de exemplu, durata acestuia a fost mai mica decat termenul de 4 ani stabilit prin mentionatele dispozitii constitutionale ale art. 83 alin. (1).
    Un asemenea rationament reprezinta insa, in mod evident, o aplicare retroactiva a dispozitiilor art. 83 alin. (1) din Constitutie, care nu pot reglementa decat pentru viitor durata mandatului de Presedinte al Romaniei. A considera ca mandatele anterioare la care se refera art. 81 alin. (4) din Constitutie trebuie sa corespunda, neaparat, exigentei de durata (4 ani) stabilita prin art. 83 alin. (1) inseamna a aplica aceasta din urma reglementare unei situatii juridice anterioare intrarii in vigoare a art. 83 alin. (4) din Constitutie.
    Problema juridica aici analizata nu este, in sine, deloc noua, ea constituind de multa vreme obiect de analiza pentru stiinta juridica sub denumirea "conflictul legilor in timp". Desi aceasta analiza a fost realizata, indeosebi, in domeniul dreptului civil, precum si anterior intrarii in vigoare a Constitutiei din anul 1991, principiile acolo stabilite sunt de incontestabila actualitate si aplicabilitate in materia contenciosului constitutional, avand in vedere identitatea de reglementare substantiala din, pe de o parte, art. 15 alin. (2) din Constitutie si, pe de alta parte, art. 1 din Codul civil ("Legea dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactiva."). Astfel, in cea mai stralucitoare abordare existenta in stiinta juridica romana asupra acestei teme, abordare impartasita ulterior de catre toti autorii si de intreaga practica jurisdictionala si care apartine eminentului savant Mihail Eliescu (in lucrarea "Aplicarea legii civile in timp si in spatiu. Conflictele de legi", din "Tratat de drept civil. Volumul I. Partea generala" de Traian Ionascu si alti autori, Editura Academiei, Bucuresti, 1967, pagina 93), se arata, intre altele (cu titlu de exemplificare scolastica, dar parca intr-adins conceputa spre a clarifica, inca de atunci, problemele ce fac obiectul prezentului dosar), ca "[...] daca o lege noua prevede o noua conditie pentru incheierea valabila a casatoriei, acea lege ar fi retroactiva daca nu ar respecta casatoriile valabil incheiate, sub imperiul legii anterioare, fara indeplinirea acelei conditii". Cu alte cuvinte, daca art. 83 alin. (1) prevede ca mandatul Presedintelui Romaniei trebuie sa fie de (cel mult) 4 ani, altfel nefiind valabil, aceasta dispozitie ar fi retroactiva daca - prin invocarea ei - nu ar fi respectate mandatele anterioare de Presedinte al Romaniei, care nu indeplinesc (noua) conditie cu privire la durata de (cel mult) 4 ani.
    In plus, mai trebuie observat ca solutia de respingere a contestatiilor, printre altele, pentru considerentul ca, de exemplu, mandatul din perioada 1990 - 1992 nu a avut durata de 4 ani, conform art. 83 alin. (1) din Constitutie, creeaza un precedent periculos pentru eventualitatea modificarii, in viitor, a acestor din urma dispozitii constitutionale in sensul maririi sau al reducerii duratei mandatului (la - de exemplu - 5 ani ori 3 ani) sau in sensul modificarii unora dintre prerogativele Presedintelui Romaniei. Intr-adevar, intr-o asemenea eventualitate, consecventa ar necesita solutia ca, in aplicarea dispozitiilor constitutionale ale art. 81 alin. (4), referitoare la interdictia indeplinirii functiei de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate, sa nu se tina seama de mandatele anterioare a caror durata a fost de 4 ani sau, dupa caz, de mandatele care au conferit (numai) prerogativele actuale ale functiei de Presedinte al Romaniei, adica - spre a reproduce exprimarea din redactarea hotararii la care se refera prezenta opinie separata - interdictia sa functioneze "[...] numai in conditiile cuprinse in [reglementarile actuale din] Legea fundamentala a tarii, deoarece numai aceasta a dat valoare juridica limitarii respective".
    Si tot consecventa ar mai necesita, bunaoara, si solutia ca, daca mandatul de 9 ani prevazut in redactarea actuala a art. 140 alin. (1) din Constitutie pentru judecatorii Curtii Constitutionale ar avea, in viitor, prin modificarea legii fundamentale, o durata mai lunga ori mai scurta (de exemplu, de 12 ani sau de 6 ani), sa nu se tina seama de mandatele anterioare de 9 ani atunci cand s-ar pune problema aplicarii tezei finale din acelasi art. 140 alin. (1), potrivit cu care mandatul judecatorilor Curtii Constitutionale "[...] nu poate fi prelungit sau innoit".
    Exemplificari suplimentare cu privire la alte consecinte grave ale neaplicarii corecte - in prezenta cauza - a principiului constitutional al neretroactivitatii sub aspectul efectelor dispozitiilor art. 81 alin. (4) din Constitutie nici nu mai sunt necesare.
    II.2. Nu numai ca hotararea la care se refera prezenta opinie separata a fost pronuntata (astfel cum rezulta din considerentele imediat anterioare) cu incalcarea dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie referitoare la principiul neretroactivitatii, dar - paradoxal - una dintre motivarile esentiale care au condus la solutia neintemeiata de respingere a contestatiilor se bazeaza tocmai pe invocarea principiului constitutional al neretroactivitatii. Astfel, se afirma ca numai prin aplicarea retroactiva a dispozitiilor art. 81 alin. (4) din Constitutie (la fel ca si a celor ale art. 10 din Legea nr. 69/1992) s-ar putea ajunge la considerarea mandatului de Presedinte al Romaniei din perioada 1990 - 1992 ca un mandat constitutional, care sa fie avut in vedere pentru aplicarea mentionatelor dispozitii constitutionale.
    Acest rationament nu poate fi primit. (Si, de altminteri, in mod inspirat el nici nu a fost inclus in Hotararea Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 septembrie 1996, reprodusa in cea mai mare parte prin hotararea la care se refera prezenta opinie separata.)
    Intr-adevar, nu constituie aplicare retroactiva a dispozitiilor art. 81 alin. (4) din Constitutie ("Nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive.") includerea, in numarul de mandate la care acest text se refera, si a mandatului constitutional exercitat in perioada 1990 - 1992. Astfel cum s-a stabilit de multa vreme in stiinta juridica din Romania, <<Legea este retroactiva de indata ce intelege sa reglementeze fapte care inainte de intrarea ei in vigoare au dat nastere, au modificat sau stins o situatie juridica sau efecte pe care acea situatie le-a produs inainte de aceeasi data - "facta praeterita". [...] Dar legea noua se va aplica, de la intrarea ei in vigoare, fara a fi retroactiva, nu numai situatiilor juridice care se vor naste, se vor modifica ori stinge, dupa aceasta data, dar, de regula, si situatiilor juridice in curs de formare, modificare sau stingere la data intrarii ei in vigoare - "facta pendentia", precum si efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute - "facta futura".>> (Mihail Eliescu, la pagina 90 din lucrarea citata la pct. II.1 de mai sus). In cazul in care legea noua creeaza o institutie noua si <<[...] daca starea anterioara de fapt are un caracter de permanenta [cum este, de exemplu, situatia unui mandat de Presedinte al Romaniei - adauga semnatarul prezentei opinii separate], legea cea noua va putea guverna asemenea fapte nu ca apartinand trecutului, ci ca fapte actuale>>. (Mihail Eliescu, la pagina 95 din lucrarea citata la pct. II.1 de mai sus).
    Asadar, o reglementare este retroactiva nu pentru ca ia in considerare fapte din trecut, ci doar daca modifica efecte din trecut ale acestor fapte. Daca insa acea reglementare modifica pentru viitor efectele unei situatii juridice nascute in trecut, aceasta nu constituie retroactivitate, ci aplicarea imediata a reglementarii noi. Este exact ceea ce se intampla in ipoteza art. 81 alin. (4) din Constitutie, care nu modifica efecte din trecut (anterioare datei de 8 decembrie 1991) ale mandatului de Presedinte al Romaniei inceput la 20 mai 1990 (pe care il considera valabil), ci doar ia in considerare existenta unei situatii anterioare (mandatul inceput in baza alegerilor din 20 mai 1990), modificand - pentru viitor - efectele aferente acestei situatii, in sensul ca mandatul in curs de indeplinire la momentul intrarii in vigoare a art. 81 alin. (4) este avut in vedere, pentru viitor, la socotirea mandatelor indeplinite de o persoana spre a se constata daca acea persoana are sau nu are capacitatea de a mai candida.
    III. In sfarsit, trebuie observat ca hotararea la care face referire prezenta opinie separata (la fel ca si Hotararea Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 septembrie 1996, al carei continut esential, cum aratam, este reluat in hotararea pronuntata in prezentul dosar) constituie o abandonare a jurisprudentei Curtii Constitutionale create prin Hotararea Plenului Curtii Constitutionale nr. 18 din 7 septembrie 1992 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 238 din 25 septembrie 1992). Conform preambulului Hotararii nr. 18 din 7 septembrie 1992, "In motivarea contestatiei, Partidul Casa Romana a Europei Democrate a invocat prevederile art. 81 alin. (4) din Constitutie, conform carora nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei mai mult de doua mandate, acestea putand fi si succesive, ori in fapt, domnul Ion Iliescu, dupa 22 decembrie 1989 a exercitat prerogativele sefului statului, fiind ales mai intai in C.F.S.N., apoi in C.P.U.N. si, in fine, din nou ales la 20 mai 1990, textul art. 81 din Constitutie nefacand distinctie intre caracterul provizoriu sau relativ determinat al mandatului si neavand relevanta continutul altui text care precizeaza durata mandatului". Respingand aceasta contestatie, Curtea Constitutionala a aratat, la pct. 7 al considerentelor Hotararii nr. 18 din 7 septembrie 1992: "Pe de alta parte, Constitutia Romaniei are in vedere functia de Presedinte al Romaniei, functie instituita dupa 22 decembrie 1989 prin Decretul-lege nr. 92/1990 [sublinierea apartine semnatarului prezentei opinii separate], si nu functia de presedinte al Parlamentului provizoriu, cum a fost Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala". Cu alte cuvinte, Curtea Constitutionala a constatat ca art. 81 alin. (4) din Constitutia Romaniei are in vedere functia de Presedinte al Romaniei, astfel cum aceasta a fost stabilita prin Decretul-lege nr. 92/1990, act normativ cu "valoare constitutionala".
    IV. Cea mai mare parte a argumentelor de mai sus se regaseste, intr-o redactare diferita, in continutul opiniei separate a domnului judecator Kozsokar Gabor, opinie separata cu care sunt pe deplin de acord.
    V. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, Romania este stat de drept. De aceea, hotararea la care se refera prezenta opinie separata (rezultat al vointei exprimate prin mecanisme democratice de catre majoritatea judecatorilor Curtii Constitutionale) este singura care produce efecte obligatorii. Atat considerentele, cat si enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun efect juridic in privinta solutionarii contestatiilor ce fac obiectul prezentului dosar. Orice hotarare a Curtii Constitutionale pronuntata in temeiul art. 144 lit. d) din Constitutie este obligatorie, in masura in care a fost pronuntata cu votul a cel putin 5 judecatori, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Nu exista grade ale obligativitatii hotararilor Curtii Constitutionale in raport cu numarul de voturi exprimat pentru solutia pronuntata. De aceea, autoritatile si institutiile statului sunt obligate sa dea curs solutiei decise cu majoritatea voturilor la fel ca si solutiei pronuntate cu unanimitatea voturilor judecatorilor ce formeaza completul de judecata.

                Presedintele Curtii Constitutionale,
                           Lucian Mihai

                                *

                          OPINIE SEPARATA

    In opozitie cu solutia adoptata de majoritatea membrilor Curtii Constitutionale, consideram ca cele doua contestatii care constituie obiectul prezentei cauze trebuiau primite ca fiind intemeiate si admise, constatandu-se ca depunerea de catre domnul Ion Iliescu a unei noi candidaturi pentru functia de Presedinte al Romaniei este nelegala.
    Potrivit prevederilor art. 144 lit. d) din Constitutie, Curtea Constitutionala "vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirma rezultatele sufragiului"; indeplinirea acestei atributii presupune examinarea de catre Curtea Constitutionala a respectarii tuturor conditiilor, actelor si masurilor de procedura electorala prevazute nu numai de Constitutie, ci si de legea electorala, incepand din momentul depunerii si inregistrarii candidaturii si pana in momentul confirmarii rezultatelor sufragiului.
    Aceasta concluzie se intemeiaza pe dispozitiile art. 26 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, conform carora "Curtea Constitutionala vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirma rezultatele sufragiului in conditiile prevazute de legea pentru alegerea Presedintelui Romaniei". De asemenea, Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei prevede la art. 2 alin. (2): "Curtea Constitutionala, potrivit art. 144 lit d) din Constitutie, vegheaza la respectarea, in intreaga tara, a prevederilor prezentei legi si confirma rezultatele sufragiului." Prin urmare, in acest domeniu, nu se exercita doar un control de constitutionalitate, ci controlul pe care trebuie sa-l exercite Curtea Constitutionala in mod obligatoriu vizeaza intreaga procedura pentru alegerea Presedintelui Romaniei.
    Constitutia, in art. 81 alin. (4) prevede ca "Nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive". Constitutia nu defineste notiunea de mandat, reglementand in art. 83 doar durata acestuia, momentul inceperii si al incetarii sale, precum si conditiile unei eventuale prelungiri. Astfel, notiunea de mandat al Presedintelui Romaniei nu poate fi inteleasa decat in acceptiunea generala a termenului, ca semnificand o imputernicire data unei persoane de a reprezenta o alta persoana fizica sau juridica, in speta aceasta insemnand imputernicirea data unei persoane de catre electorat, cetatenii romani, cu drept de vot, de a reprezenta statul roman, dupa cum prevede art. 80 alin. (1) din Constitutie rolul Presedintelui, si de a indeplini toate atributiile constitutionale ale Presedintelui Romaniei.
    Termenul de mandat al Presedintelui nu este definit nici in Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei. De altfel, in aceasta lege nici nu se utilizeaza termenul. Legea electorala, detaliind si concretizand prevederile constitutionale, consacra ideea ca persoana care nu poate indeplini si nu poate fi ales in functia de Presedinte al Romaniei nici nu poate candida pentru aceasta functie, si dispune in art. 10 ca "Nu pot candida persoanele care la data depunerii candidaturii nu indeplinesc conditiile prevazute de art. 35 din Constitutie pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Presedinte al Romaniei". Asadar, alegerea unei persoane in functia de Presedinte al Romaniei este echivalenta cu acordarea mandatului de a exercita rolul si atributiile Presedintelui Romaniei.
    Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei a fost adoptata de acelasi Parlament care, nu cu mult timp inainte, fusese constituit in Adunarea Constituanta si a adoptat Constitutia. De aceea acest Parlament era cel mai in masura sa concretizeze interdictia inscrisa in art. 81 alin. (4) din Constitutie privind indeplinirea unui eventual al treilea mandat de Presedinte. Parlamentul a inteles aceasta interdictie in sensul ca nu pot candida pentru a fi alese persoanele care "au fost alese anterior, de doua ori ca Presedinte al Romaniei". Fata de aceasta vointa, foarte clar exprimata de legiuitor, nu se justifica nici o alta interpretare.
    Nici Constitutia si nici legea electorala nu dispun in privinta duratei ce trebuie sa fi avut cele doua mandate. Dispozitia art. 83 alin. (1) din Constitutie referitoare la durata de 4 ani nu poate fi considerata ca fiind aplicabila decat pentru mandatele care se obtin dupa intrarea in vigoare a Constitutiei.
    Domnul Ion Iliescu a obtinut un mandat de Presedinte ca rezultat al alegerilor de la 20 mai 1990, pe care l-a exercitat pana la data de 29 octombrie 1992. Ca rezultat al scrutinului electoral din 11 octombrie 1992, a obtinut un nou mandat, pe care l-a exercitat in intervalul 30 octombrie 1992 - 29 noiembrie 1996. Rezulta deci ca domnul Ion Iliescu a fost ales de doua ori ca Presedinte al Romaniei, iar o a treia candidatura pentru aceeasi functie nu poate fi primita, decat prin nesocotirea dispozitiilor explicite ale legii electorale.
    Luarea in considerare a perioadei 20 mai 1990 - 29 octombrie 1992, pentru a retine ca in aceasta perioada domnul Ion Iliescu a indeplinit un mandat de Presedinte, nu inseamna ca se da efect retroactiv nici prevederilor art. 81 alin. (4) din Constitutie si nici dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 69/1992. In sensul acestor dispozitii, incepand de la primele alegeri, ce se organizeaza dupa intrarea lor in vigoare, nici o persoana nu mai poate fi aleasa, respectiv, nu mai poate candida pentru functia de Presedinte al Romaniei daca anterior a indeplinit deja doua mandate, respectiv a fost aleasa de doua ori in aceasta functie. Nici Constitutia si nici legea electorala nu dispun neluarea in considerare a mandatelor anterior indeplinite sau a alegerilor anterioare. Ele ar retroactiva, cu incalcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, tocmai daca ar contine o asemenea dispozitie.
    Dispozitiile art. 81 alin. (4) din Constitutie si cele ale art. 10 din Legea nr. 69/1992 nu sunt retroactive pentru ca nu modifica efectele din trecut ale unor fapte, dar, in mod firesc, iau in considerare acele fapte care, de altfel, sunt in derulare si dupa intrarea lor in vigoare.
    In perioada 20 mai 1990 - 29 octombrie 1992 candidatul Ion Iliescu a indeplinit functia de Presedinte al Romaniei in temeiul si in conformitate cu dispozitiile Decretului-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei, care, si in aceasta privinta, au avut un caracter constitutional de necontestat. Identitatea functiei de Presedinte al Romaniei, instituite prin prevederile Decretului-lege nr. 92/1990, iar apoi prin cele ale Constitutiei, nu rezida numai in denumire. Presedintele Romaniei, ca sef de stat, constituie aceeasi institutie, in primul rand, prin identitatea in continut a principalelor atributii inscrise la art. 82 din Decretul-lege nr. 92/1990, iar apoi in art. 82, art. 85, art. 88, art. 89, art. 92, art. 93, art. 94, art. 99 sau art. 77 din Constitutie. Modalitatea de alegere a Presedintelui Romaniei "prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat" a fost identic prevazuta la art. 3 din Decretul-lege nr. 92/1990, ca si la art. 81 alin. (1) din Constitutie.
    Existenta unor deosebiri intre cele doua reglementari constitutionale in privinta atributiilor Presedintelui Romaniei, mai putin esentiale, nu poate duce la concluzia ca Presedintele ales conform prevederilor Constitutiei din 1991 nu reprezinta aceeasi institutie ca si cel ales conform dispozitiilor Decretului-lege nr. 92/1990, sau ca mandatele obtinute in temeiul reglementarilor succesive nu au avut acelasi continut. A sustine contrariul inseamna a accepta ideea ca o eventuala modificare a Constitutiei, constand in extinderea, restrangerea ori in reformularea atributiilor Presedintelui Romaniei, ar determina scoaterea din calcul a tuturor mandatelor anterior indeplinite, cu atributii partial diferite.
    Este de retinut si faptul ca, incepand cu data de 8 decembrie 1991, functia de Presedinte al Romaniei a fost indeplinita in conformitate cu prevederile noii Constitutii. Institutia Presedintelui Romaniei, alaturi de toate celelalte institutii publice existente, a fost prorogata, prin art. 151 alin. (1) din Constitutie, pana la constituirea noilor institutii, dar toate prerogativele si atributiile Presedintelui au fost exercitate in conditiile stabilite de aceasta Constitutie.
    Pentru identitate de motive, dar intr-o redactare diferita si cu o argumentatie mai ampla, se considera inadmisibila constitutional o noua candidatura a domnului Ion Iliescu pentru a fi ales Presedinte al Romaniei, si in opinia separata a domnului Lucian Mihai, presedintele Curtii Constitutionale, cu al carei continut sunt pe deplin de acord.

                                Judecator,
                              Kozsokar Gabor