HOTARARE Nr.
29 din 20 noiembrie 2009
pentru aprobarea Normei nr.
21/2009 pentru modificarea si completarea Normei nr. 11/2008 privind colectarea
contributiilor individuale ale participantilor la fondurile de pensii
administrate privat
ACT EMIS DE:
COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 843 din 7 decembrie 2009
In baza Notei de fundamentare nr. 735 din 12 noiembrie
2009 a Direcţiei reglementare, prezentată în cadrul şedinţei din data de 20
noiembrie 2009,
în baza Hotărârii Parlamentului României nr. 24/2006
privind numirea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a celorlalţi membri ai
Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private,
având în vedere prevederile art. 41 lit. f) şi ale art.
46 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate
privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
art. 131 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, 22, ale art. 23
lit. f) şi ale art. 24 lit. c)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a
Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 313/2005,
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de
Pensii Private emite următoarea hotărâre:
Art. 1. - Se aprobă Norma nr. 21/2009 pentru
modificarea şi completarea Normei nr. 11/2008 privind colectarea contribuţiilor
individuale ale participanţilor la fondurile de pensii administrate privat,
prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Prezenta hotărâre şi norma menţionată la art.
1 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, si pe site-ul Comisiei
de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (www.csspp.ro).
Art. 3. - Direcţia secretariat, directorul general şi
Direcţia reglementare asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei
hotărâri.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de
Pensii Private,
Mircea Oancea
ANEXĂ
NORMA Nr. 21/2009
pentru modificarea şi completarea Normei nr. 11/2008
privind colectarea contribuţiilor individuale ale participanţilor la fondurile
de pensii administrate privat
Având în vedere prevederile art. 41 lit. f) şi ale art.
46 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate
privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile
art. 131 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, 22, ale art. 23
lit. f) şi ale art. 24 lit. c)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a
Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 313/2005,
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private,
denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă.
Art. I. - Norma nr.
11/2008 privind colectarea contribuţiilor individuale ale participanţilor la
fondurile de pensii administrate privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de
Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 23/2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 2 mai 2008, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 1. - Prezenta normă reglementează:
a) colectarea contribuţiilor participanţilor la
fondurile de pensii administrate privat;
b) prelucrarea declaraţiilor nominale, declaraţiilor şi
contractelor de asigurare;
c) calculul, evidenţa, virarea şi regularizarea
contribuţiilor individuale către fondurile de pensii administrate privat;
d) transmiterea informaţiilor între entităţile
implicate în procesul de colectare şi virare a contribuţiilor la fondurile de
pensii."
2. La articolul 2, alineatele (2)-(4) se modifică şi
vor avea următorul cuprins:
„(2) De asemenea, termenii de mai jos au următoarele
semnificaţii:
a) Legea pensiilor publice - Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu
modificările şi completările ulterioare;
b) contractul de asigurare socială - contractul
prevăzut la art. 5 alin. (2) din Legea pensiilor publice, conform anexei nr. 3
la norma de aplicare a acestei legi;
c) declaraţie de asigurare - declaraţia de
asigurare depusă de persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV şi V din
Legea pensiilor publice, aşa cum este descrisă în anexa nr. 4 la norma de
aplicare a acestei legi;
d) declaraţie nominală - declaraţia privind
evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul
asigurărilor sociale de stat, iniţială, prevăzută de art. 6 din Legea pensiilor
publice, aşa cum este descrisă în anexa nr. 1.1 la norma de aplicare a'acestei
legi;
e) act adiţional - documentul care modifică
contractul de asigurare;
f) comunicare de modificare - documentul care
modifică declaraţia de asigurare;
g) declaraţie rectificativă - documentul care
modifică declaraţia nominală iniţială;
h) luna şi anul de referinţă - luna şi anul
pentru care se depun declaraţiile nominale iniţiale;
i) Norma de aplicare a Legii pensiilor publice -
Norma de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, aprobată prin Ordinul
ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001, cu modificările şi
completările ulterioare;
j) Tabel electronic al contribuţiilor - tabelul
electronic de evidenţă a contribuţiilor la fondurile de pensii administrate
privat, denumit în continuare TEC;
k) validare declaraţie - procesul de
înregistrare în sistemul public de pensii a unei declaraţii nominale, a unei
declaraţii de asigurare sau a unui contract de asigurare, corecte şi întocmite
conform prevederilor Normei de aplicare a Legii pensiilor publice."
„(3) In procesul de colectare, calcul, evidenţă, virare
şi regularizare a contribuţiilor individuale sunt implicate, după caz, următoarele
entităţi:
a) administratorii fondurilor de pensii administrate
privat;
b) depozitarii activelor fondurilor de pensii
administrate privat;
c) fondul de pensii administrat privat;
d) instituţia de colectare, respectiv Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală, denumită în continuare ÂNAF;
e) instituţia de evidenţă, respectiv Casa Naţională de
Pensii si Alte Drepturi de Asigurări Sociale, denumită în continuare CNPAS;
f) participanţii la fondurile de pensii administrate
privat;
g) plătitorul/prevăzut la art. 2 alin. (1) pct. 26 din
Lege.”
„(4) Evidenţa participanţilor, precum şi viramentele
către fondurile de pensii administrate privat se'realizează pe baza elementelor
de identificare, respectiv nume, prenume şi a codului numeric personal."
3. Articolul 4 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 4. - Cota de contribuţie la fondul de pensii
administrat privat se stabileşte prin lege."
4. La capitolul II, titlul secţiunii a 2-a se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Declaraţiile necesare determinării cuantumului
contribuţiilor la fondurile de pensii administrate privat"
5. La articolul 6, alineatele (2)-(4) se modifică şi
vor avea următorul cuprins:
„(2) La depunerea declaraţiilor nominale, declaraţiilor
de asigurare, precum şi, după caz, informaţiilor înscrise în contractele de
asigurare, casele teritoriale de pensii procedează la verificarea acestora din
punctul de vedere al întocmirii corecte, solicitând totodată persoanelor
juridice sau persoanelor fizice care au calitatea de angajator ori entităţilor
asimilate angajatorului corectarea eventualelor erori semnalate în cuprinsul
acestora şi retransmiterea declaraţiilor corectate până la termenul legal de
depunere prevăzut de lege."
„(3) Declaraţiile nominale corecte depuse în termenul
prevăzut de lege, precum şi cele corectate, retransmise în acelaşi termen, se
prelucrează şi se validează de casele teritoriale de pensii până la termenul
prevăzut la art. 7 alin. (1)."
„(4) Declaraţiile nominale corecte, depuse peste
termenul prevăzut de lege, precum şi cele corectate, retransmise peste termen,
se prelucrează şi se validează de casele teritoriale de pensii până la
următoarele termene prevăzute la art. 7 alin. (1), în funcţie de data depunerii
acestor declaraţii."
6. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 7. - (1) Pe data de întâi a fiecărei luni
următoare celei în care au fost depuse declaraţiile nominale, casele
teritoriale de pensii transmit la CNPAS informaţiile aferente declaraţiilor
nominale validate, însoţite de un inventar al acestora.
(2) In acelaşi termen prevăzut la alin. (1), casele
teritoriale de pensii transmit la CNPAS declaraţiile de asigurare şi
contractele de asigurare aflate în evidenţă, însoţite de un inventar al
acestora.
(3) Plăţile, reprezentând contribuţia de asigurări
sociale, luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare pentru luna
de referinţă sunt plăţile înregistrate la nivelul caselor teritoriale de pensii
până la data inventarului.
(4) Modalităţile concrete de transmitere de la casele
teritoriale de pensii la CNPAS, precum şi formatele informaţiilor prevăzute la
alin. (1) şi (2), inclusiv conţinutul şi formatul inventarelor, sunt stabilite
prin norme interne de lucru ale CNPAS, aprobate prin decizie a preşedintelui
CNPAS."
7. La articolul 8, alineatul (2) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„(2) Procedurile de regularizare prevăzute la alin. (1)
se efectuează în conformitate cu procedura de regularizare a sumelor
reprezentând contribuţia datorată fondurilor de pensii administrate privat,
aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al
ministrului finanţelor publice nr. 97/641/2009, publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009."
8. La articolul 9, alineatul (1) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„Art. 9. - (1) In vederea efectuării calculului şi
evidenţei contribuţiilor pentru fiecare participant, CNPAS actualizează
Registrul participanţilor în baza:
a) procesului de aderare prevăzut în reglementările în
vigoare, emise de către Comisie, privind aderarea şi evidenţa participanţilor
la fondurile de pensii administrate privat;
b) procesului de actualizare a informaţiilor conţinute
în Registrul participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, prevăzut
în reglementările în vigoare, emise de către Comisie;
c) procesului de aplicare a deciziilor Comisiei privind
apartenenţa unor persoane la un anumit fond de pensii, ca urmare a analizării
unor contestaţii depuse de participanţi ori a controalelor efectuate de Comisie
sau orice alte decizii ale Comisiei;
d) procesului de transfer al participanţilor între
fondurile de pensii, prevăzut de Norma nr. 12/2009 privind transferul
participanţilor între fondurile de pensii administrate privat, aprobată prin
Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 16/2009;
e) procesului de repartizare aleatorie lunară, prevăzut
în reglementările în vigoare, emise de către Comisie."
9. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 10. - (1) Procedura prevăzută la art. 9 alin. (1)
lit. e)se efectuează de către CNPAS lunar, în perioada 10-15 a lunii următoare
celei în care au fost depuse declaraţiile nominale.
(2) CNPAS aplică procedurile prevăzute în
reglementările în vigoare, emise de către Comisie, referitoare la repartizarea
aleatorie a persoanelor eligibile obligate să adere la un fond de pensii
administrat privat, care, în ultimele 4 luni anterioare lunii în care se
efectuează repartizarea aleatorie, nu au fost comunicate de către
administratorii fondurilor de pensii că au aderat, dar ale căror date figurează
în declaraţiile nominale sau în declaraţiile de asigurare aflate în evidenţa
CNPAS cu obligaţii de plată."
10. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„Art. 11. - (1) Lunar, în perioada 16-18 a lunii
următoare celei în care au fost depuse declaraţiile nominale, în vederea
îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 431 alin. (7) din Lege,
CNPAS actualizează TEC."
11. La articolul 11 alineatul (2), literele e) şi g)
se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,e) numele şi prenumele participantului, astfel cum au
fost raportate în declaraţia nominală, declaraţia de asigurare, respectiv
contractul de asigurare;
........................................................................................................................................................................ .........................................................
g) informaţii aferente lunii pentru care se datorează
contribuţia la fondul de pensii:
1. venitul asigurat în lună;
2. cuantumul contribuţiei lunare datorate la fondul de
pensii în lună;
3. cuantumul contribuţiei lunare virate efectiv la
fondul de pensii în lună;
4. suma restantă/de reţinut datorată (suma cu semn plus
sau minus);
5. suma totală virată/reţinută în lună (suma cu semn
plus sau minus)."
12. La articolul 11, alineatul (3) se abrogă.
13. La articolul 11, alineatul (4) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„(4) Cuantumul contribuţiei individuale lunare datorate
la fondul de pensii administrat privat se calculează prin aplicarea cotei de
contribuţie prevăzute la art. 4 asupra bazei de calcul prevăzute la art. 3
alin. (3)."
14. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 12. - (1) Procedura de actualizare prevăzută la
art. 11 alin. (1) se efectuează pe baza datelor din Registrul participanţilor
si a celor înscrise în declaraţiile prevăzute la art. 6 alin. (1).
(2) In situaţia în care persoanele care au aderat sau
au fost repartizate aleatoriu se află înregistrate în declaraţiile nominale
depuse în termenul stabilit de către CNPAS conform art. 6 alin. (1) din Legea
pensiilor publice, CNPAS calculează sumele prevăzute la art. 11 alin. (2) lit.
g) şi le înregistrează în TEC.
(3) In situaţia în care persoanele au aderat sau au
fost repartizate aleatoriu şi au realizat stagii de cotizare în sistemul public
de pensii pe bază de declaraţie sau contract de asigurare, CNPAS calculează
sumele prevăzute la art. 11 alin. (2) lit. g) şi le înregistrează în TEC.
(4) In situaţia în care persoanele care au aderat sau
au fost repartizate aleatoriu se află înregistrate în declaraţiile nominale
rectificative sau îşi modifică venitul asigurat înscris în declaraţia de
asigurare, prin comunicări de modificare, aferente unei perioade anterioare,
CNPAS calculează sumele prevăzute la art. 11 alin. (2) lit. g) şi le
înregistrează în TEC. Sumele restante calculate pot fi pozitive sau negative,
în funcţie de sumele înscrise în TEC ca fiind achitate efectiv la fondurile de
pensii, pentru lunile care au făcut obiectul rectificărilor.
(5) In situaţia în care persoanele care au aderat sau
au fost repartizate aleatoriu îşi modifică venitul asigurat înscris în
contractul de asigurare, prin act adiţional, CNPAS calculează sumele prevăzute
la art. 11 alin. (2) lit. g) datorate de participantul la fondul de pensii,
începând cu luna de la care acest act produce efecte pentru viitor. Sumele
astfel recalculate le înregistrează în TEC.
(6) In situaţia în care persoanele care au aderat sau
au fost repartizate aleatoriu nu se află înregistrate în declaraţiile nominale
prevăzute la art. 7 sau, după caz, nu au realizat stagii de cotizare în luna de
referinţă ori figurează ca debitori în cazul declaraţiilor sau contractelor de
asigurare, CNPAS va înscrie în TEC cifra «0» în rubricile aferente obligaţiilor
lunare.
(7) In cazul persoanelor pentru care CNPAS a procedat,
conform normelor în vigoare, la repartizarea aleatorie, sumele prevăzute la
art. 11 alin. (2) lit. g) se calculează şi se înregistrează în TEC luându-se în
considerare şi lunile anterioare din intervalul legal în care persoana
eligibilă şi obligată să contribuie avea posibilitatea să adere voluntar la un
fond de pensii."
15. Titlul capitolului III se modifică şi va avea
următorul cuprins:
„ Virarea contribuţiilor in sistemul
pensiilor administrate private"
16. La capitolul III, titlul secţiunii 1 se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„Listele nominale de viramente ale contribuţiei la
fondurile de pensii administrate privat"
17. La articolul 13 alineatul (2), litera e) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
,,e) pentru fiecare participant:
- codul numeric personal al participantului;
- numele şi prenumele participantului, astfel cum au
fost raportate în declaraţia nominală, declaraţia de asigurare, respectiv
contractul de asigurare. Numele şi prenumele se scriu în câmpuri separate;
- suma totală virată la fondul de pensii administrat
privat;
- codul unic de identificare (CUI) al
angajatorului."
18. La articolul 13, alineatul (3) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„(3) Participanţii pentru care nu se efectuează plăţi
sunt înscrişi în listele nominale de viramente, având înscrisă cifra «0» în
câmpul «suma totală virată la fondul de pensii»."
19. La articolul 13, după alineatul (4) se introduce
un nou alineat, alineatul (41) cu următorul cuprins:
„(41) In cazul în care suma virată în contul
participantului, rezultată ca urmare a regularizărilor, este negativă, valoarea
acesteia poate fi cel mult egală cu totalul contribuţiilor pozitive plătite
pentru respectivul participant, în intervalul dintre prima contribuţie virată
şi momentul viramentului de sumă negativă în contul respectivului
participant."
20. La articolul 13, alineatele (5)-(7) se modifică
şi vor avea următorul cuprins:
„(5) Suma totală ce urmează a fi virată pentru fiecare
fond de pensii se obţine prin însumarea algebrică a contribuţiilor în câmpul
«suma totală virată la fondul de pensii»."
(6) Listele nominale de viramente se transmit fiecărui
administrator de fond de pensii şi Comisiei în format electronic, în termenul
prevăzut la art. 431 alin. (3) din Lege, prin fişiere semnate cu
semnătură electronică extinsă emisă de un furnizor autorizat, în condiţiile
prevăzute de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
(7) Fiecare administrator de fond de pensii administrat
privat arhivează toate fişierele prevăzute la alin. (4) şi (5)."
21. La articolul 14, alineatul (2) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„(2) Recapitulaţia prevăzută la alin. (1) se întocmeşte
pe suport hârtie şi în format electronic, se semnează cu semnătura electronică
extinsă de persoanele împuternicite în acest scop de către preşedintele CNPAS
şi se distribuie după cum urmează:
a) un exemplar rămâne la CNPAS;
b) un exemplar se transmite la Activitatea de
Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti împreună cu
documentele de plată;
c) un exemplar se transmite administratorului fondului
de pensii administrat privat la care se efectuează plata;
d) un exemplar se transmite depozitarului la care se
virează sumele."
22. La articolul 14, după alineatul (2) se introduce
un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Un exemplar al recapitulaţiei prevăzute la alin.
(1) se transmite, de asemenea, Comisiei, în format electronic."
23. La capitolul III, titlul secţiunii a 2-a se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Virarea contribuţiilor la fondurile de pensii
administrate privat"
24. După articolul 15 se introduc două noi articole,
articolele 151 şi 152, cu următorul cuprins:
„Art. 151. - (1) In situaţia în care, la
data de 20 a fiecărei luni, la un fond de pensii administrat privat se constată
virarea unor sume negative, administratorul respectivului fond aplică următoarea
procedură, pentru participanţii cu contribuţie individuală negativă la nivel de
cod numeric personal:
a) înregistrează contribuţia brută lunară, ca rezultat
al totalizării viramentelor, posibil multiple, la nivel de cod numeric
personal, pe fiecare participant, cu semnul minus (-);
b) înregistrează comisionul de administrare reţinut din
contribuţia brută lunară, pe cale de consecinţă, cu semnul minus (-);
c) înregistrează contribuţia netă rezultată după
deducerea comisionului de administrare din contribuţia brută, de asemenea, după
caz, cu semnul minus (-);
d) corectează numărul de unităţi de fond pentru un
participant cu contribuţie negativă, astfel:
1. corectarea activului personal al participantului se
face cu cel mult numărul excedentar de unităţi de fond atribuit acestuia, ca
efect al viramentului excedentar;
2. determinarea numărului excedentar de unităţi de fond
se face prin echivalarea contribuţiei negative nete în unităţi de fond,
folosind maximul valorii unităţii de fond utilizate pentru convertire,
identificat în intervalul de la data încasării primei contribuţii pozitive
pentru respectivul participant şi până la momentul convertirii prezente -
interval închis. Inregistrarea acestor unităţi de fond se face cu semnul minus
(-);
3. corectarea activului personal al participantului se
face prin anularea din contul său a numărului de unităţi de fond determinat
conform pct. 2;
4. anularea numărului corespunzător de unităţi de fond
din activul personal se face prin însumarea numărului de unităţi de fond
existent în contul participantului cu numărul celor negative aferente
contribuţiei negative nete, determinat conform pct. 2;
5. determinarea sumei rezultate în urma anulării
unităţilor de fond din activul personal al participantului se face prin înmulţirea
numărului de unităţi de fond anulate cu valoarea la zi a unităţii de fond;
6. în cazul în care contravaloarea la zi a unităţilor
de fond anulate este mai mică decât valoarea totală a contribuţiei nete
negative, administratorul acoperă acest deficit cu o sumă corespunzătoare
dedusă din comisionul de administrare din contribuţii.
(2) Administratorul furnizează depozitarului lista de
contribuţii negative emisă de CNPAS şi a numărului de unităţi de fond anulate
pe fiecare cod numeric personal.
(3) Pentru verificarea şi corecta calculaţie, suma din
contul colector virată de către CNPAS, plus contravaloarea la zi a unităţilor
de fond anulate, plus deficitul de numerar, după caz, acoperit de
administrator, trebuie să fie egală cu suma contribuţiilor nete pozitive
calculate în baza listei nominale de viramente.
(4) După identificarea sumei prevăzute la alin. (1)
lit. d) pct. 6 şi verificarea calculatiei prevăzute la alin. (3), se procedează
la convertirea în unităţi de fond conform prevederilor legale.
Art. 152. - (1) In cazul eliminării unui
participant din Registrul participanţilor, ca urmare a unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile de desfiinţare a actului individual de
aderare, CNPAS procedează la recuperarea contribuţiei brute virate până la momentul
eliminării din Registrul participanţilor către bugetul asigurărilor sociale de
stat, prin compensare cu contribuţiile de virat la data următorului virament
lunar.
(2) CNPAS înscrie în listele nominale de viramente, la
următorul termen de virament, pentru participantul în cauză, suma reprezentând
contravaloarea contribuţiilor totale brute virate, cu semnul minus, după
eliminarea din Registrul participanţilor.
(3) In cazul în care activul personal al
participantului este mai mic decât valoarea contribuţiilor brute virate în
fond, diferenţa se acoperă din veniturile administratorului prevăzute la art.
85 lit. a) din Lege.
(4) In cazul în care activul personal al
participantului este mai mare decât valoarea contribuţiilor brute virate în
fond, diferenţa se face venit din exploatare la fondul respectiv."
25. La articolul 17, alineatul (3) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„(3) Comisia comunică CNPAS lunar, până cel târziu la
data de 15 a fiecărei luni, prin documente semnate cu semnătura electronică
extinsă, următoarele informaţii:
a) denumirea fondului de pensii administrat privat;
b) codul fondului administrat privat din Registrul
Comisiei;
c) denumirea depozitarului la care se virează
contribuţiile;
d) codul depozitarului din Registrul Comisiei;
e) codul IBAN al depozitarului;
f) denumirea agentului de marketing persoană juridică;
g) codul agentului de marketing persoană juridică din
Registrul Comisiei;
h) denumirea agentului de marketing persoană fizică; i)
codul agentului de marketing persoană fizică din Registrul Comisiei."
26. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 19. - Nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în
prezenta normă se sancţionează în conformitate cu prevederile legislaţiei în
vigoare, respectiv art. 16, art. 81 alin. (1) lit. c), art. 140 alin. (1), art.
141 alin. (1) lit. g), art. 141 alin. (2)-(11) din Lege."
Art. II. - Prezenta
normă intră în vigoare ia 1 ianuarie 2010.