Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 27 din 10 ianuarie 2007

privind trecerea din domeniul public al statului in domeniul privat al acestuia a unor constructii aflate in administrarea Serviciului Roman de Informatii

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 47 din 22 ianuarie 2007



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului si al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă trecerea din domeniul public al    aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii    amplasate   în   incinta   imobilului   identificat   potrivit anexei*)   care   face   parte   integrantă   din   prezenta hotărâre.

Art. 2. - Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării construcţiilor prevăzute la art. 1.

Art. 3. - După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Serviciul Român de Informaţii îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.

*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Directorul Serviciului Român de Informaţii,

George-Cristian Maior

p. Ministrul finanţelor publice,

Doina-Elena Dascălu,

secretar de stat

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE

ale construcţiilor care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii

Locul unde este situat imobilul

Construcţia din incinta imobilului, propusă pentru demolare

Caracteristicile tehnice ale construcţiei

Valoarea de

inventar

- lei -

Sat Grădiştea, comuna

Comana, judeţul

Giurgiu

Numărul de identificare

atribuit de M.F.P.:

105.946

(parţial)

l.Puţ apă F6-20m

Sconstruită = 13 mp

5.436,12

2. Solar (6 buc)

S construită totală = 1800 mp

4.964,94

3. Şopron vară pentru vite-vale

S construită = 217 mp

18.375,06

4. Fanar

S construită = 55 mp

3.434,77

5. Bazin dejecţii fosă 9 mc (2 buc)

S construită totală = 8 mp

3.451,90

6. Hală vaci

S construită = 92 mp

20.000,00

7. Hală viţei

S construită = 86 mp

15.000,00

8. Hală păsări

S construită = 225 mp

75.000,00

9. Baracă pentru cazarmare din panouri metalice cu ferestre din geam

S construită = 400 mp

4.137,96

10. Baracă panouri metalice cazarmare GAZ pentru furaje

S construită = 160 mp

1.660,60

11. Turn pază C pe schelet metalic

S construită = 2,25 mp

745,34

12. Turn pază pe schelet metalic (14 buc)

S construită totală = 31,5 mp

12.936,42

13. Coş fum (3 buc)

S construită totală = 115,2 mp

16.632,211

14. Rezervor

Capacitate = 3.0001

25,00

15. Şopron pentru porumb

S construită = 108 mp

1.808,05

16. Hală porci graşi

S construită = 340 mp

193.109,22

17. Maternitate porci

S construită - 156 mp

88.493,51

18. Punct sacrificare animale

S construită = 90 mp

49.374,18

19. Bazin dejecţii fosă 8 mc

S construită =  4 mp

1.526,14

20. Construcţie centrală termică GAZ

S construită = 15 mp

2.226,73

21. Construcţie centrală termică sere

S construită = 15 mp

2.226,73

22. Şopron GAZ viţei

S construită = 64 mp

9.187,58

23. Şopron GAZ vaci

S construită =100 mp

8.269,14

*) Anexa este reprodusă în facsimil.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 27/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 27 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Stimați solicitanți de împrumut. Te afli în vreo dificultate financiară? Vrei să începi propria afacere? Această companie de împrumut a fost înființată organizații pentru drepturile omului din întreaga lume cu unicul scop de a ajuta cei săraci și oamenii cu dificultăți financiare ale vieții. Dacă doriți să aplicați pentru un împrumut, reveniți la noi cu detaliile de mai jos e-mail: elenanino0007@gmail.com Nume: Suma împrumutului necesară: Durata împrumutului: Numar de telefon mobil: Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze ÎNCREDERE Elena
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 27/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu