HOTARARE Nr.
1641 din 10 decembrie 2008
pentru aprobarea Programului
geologic la nivel national privind directiile de desfasurare a activitatii de
cercetare geologica a resurselor minerale in perioada 2009-2012
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 856 din 19 decembrie 2008
In temeiul art. 108 din
Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă Programul geologic la nivel
naţional privind direcţiile de desfăşurare a activităţii de cercetare geologică
a resurselor minerale pentru perioada 2009-2012, prevăzut în anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Finanţarea Programului geologic la nivel
naţional prevăzut la art. 1 se realizează din fondurile proprii ale
operatorilor economici, din fondurile operatorilor economici constituite
conform Hotărârii Guvernului nr. 765/1994 privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare realizării, dezvoltării
şi modernizării producţiei în sectorul extractiv minier, ţiţei şi gaze
naturale, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârii Guvernului
nr. 168/1998 privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare dezvoltării şi
modernizării producţiei de ţiţei şi gaze naturale, rafinării, transportului şi
distribuţiei petroliere, cu modificările ulterioare, precum şi din alocaţii de
la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie.
Art. 3. - Repartizarea fondurilor alocate de la bugetul
de stat pe direcţii de desfăşurare a activităţii de cercetare şi pe obiective
geologice se realizează de ordonatorul principal de
credite, corelat cu prevederile programului anual de
cercetare geologică, aprobat în condiţiile legii, şi în baza permiselor de
prospecţiune emise de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Attila Korodi
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse
Minerale,
Bogdan Găbudeanu
ANEXĂ
PROGRAM GEOLOGIC LA NIVEL NAŢIONAL
privind direcţiile de desfăşurare a activităţii de
cercetare geologică a resurselor minerale pentru perioada 2009-2012
I. - Resursele minerale
care fac obiectul Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările
ulterioare, sunt cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci
aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare şi disperse, sărurile
haloide, substanţele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele preţioase şi
semipreţioase, turba, nămolurile şi turbele terapeutice, rocile bituminoase,
gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le însoţesc, apele
minerale naturale, gazoase şi plate, apele minerale terapeutice, precum şi
produsul rezidual minier din haldele şi iazurile de decantare.
Prezentul program vizează apele subterane potabile şi
industriale pentru activităţile de prospecţiune, explorare, determinare şi
evidenţă a resurselor.
II. Direcţiile
principale de realizare a Programului geologic la nivel naţional sunt:
a) elaborarea de documentaţii
geologice şi tehnico-economice în vederea evaluării resurselor/rezervelor
valorificabile în condiţii de eficienţă economică;
b) efectuarea de prospecţiuni
geologice, geochimice, geofizice, însoţite, după caz, de lucrări miniere
uşoare, şanţuri, puţuri, derocări şi foraje pentru concretizarea premiselor
privind existenţa unor acumulări de substanţe minerale utile;
c) întocmirea de documentaţii
pentru stabilirea gradului de cunoaştere şi de punere în evidenţă de noi
structuri geologice cu mineralizaţii şi zone cu condiţii favorabile de
acumulare a substanţelor minerale utile, ce urmează a fi incluse în programele
anuale de cercetare geologică;
d) efectuarea de prospecţiuni
geologice şi tehnico-economice pentru perimetre noi, aflate în diverse faze de
cercetare geologică; activităţile de implementare a Programului geologic la
nivel naţional privind direcţiile de desfăşurare a activităţii de cercetare
geologică a resurselor minerale pentru perioada 2009-2012 sunt supuse
prevederilor legislaţiei privind protecţia mediului;
e) reluarea cercetării
calitativ-cantitative asupra unor depozite de produse reziduale miniere,
rezultate în urma activităţii de extracţie şi preparare a substanţelor minerale
utile, în vederea evaluării de resurse/rezerve şi a cunoaşterii posibilităţilor tehnologice
de valorificare;
f) determinări geofizice
specifice în efectuarea de prospecţiuni geologice executate în scopul
localizării unor anomalii determinate de prezenţa mineralizaţiilor;
g) cercetări pentru
determinarea parametrilor acviferelor apelor subterane potabile, industriale,
apelor minerale naturale, terapeutice şi geotermale, evoluţiei
caracteristicilor calitative ale apelor şi asigurarea protecţiei împotriva
poluării şi degradării;
h) efectuarea de prospecţiuni geologice tehnice de
cercetare pentru stabilirea posibilităţilor de realizare a obiectivelor cu
caracter industrial şi civil;
i) monitorizarea proceselor
geodinamice actuale, prin lucrări de cercetare, în scopul proiectării şi
realizării lucrărilor de reconstrucţie ecologică şi de protecţie a mediului;
j) cercetarea condiţiilor geologice, hidrogeologice şi
geotehnice ale siturilor accidental contaminate şi deteriorate ca urmare a
activităţii geologico-miniere şi petroliere, în vederea reabilitării acestora;
k) constituirea bazei naţionale de date rezultate în
urma activităţii geologico-miniere;
l) cercetări pentru
perfecţionarea metodologiilor şi tehnicilor de achiziţie şi de prelucrare a
datelor şi informaţiilor obţinute din activitatea de cercetare geologică şi
extracţie minieră.
III. Programul geologic
la nivel naţional privind direcţiile de desfăşurare a activităţii de cercetare
geologică a resurselor minerale în perioada 2009-2012 se individualizează şi se
concretizează pe obiective. Programele anuale de lucrări elaborate de organele
centrale ale administraţiei de stat de profil se aprobă de Agenţia Naţională
pentru Resurse Minerale prin emiterea permiselor de prospecţiune, cu excepţia
lucrărilor de cercetare pentru ape subterane potabile şi industriale, pentru
activităţi de prospecţiune, explorare, determinare şi evidenţă a resurselor,
pentru care se va solicita aprobarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării
Durabile. Acesta este informat de către organele centrale ale administraţiei de
stat de profil referitor la lucrările ce vor fi realizate, în vederea
supravegherii modului de respectare a reglementărilor de mediu specifice.