HOTARARE Nr.
1496 din 6 decembrie 2007
privind transmiterea unui
imobil din domeniul privat al statului si din administrarea Regiei Autonome „Administratia
Patrimoniului Protocolului de Stat" in domeniul public al statului si in
administrarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 855 din 13 decembrie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 8 alin. (1)şi art. 12 alin. (1)şi (2) din Legea nr.
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă transmiterea unui imobil, având
datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei
Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în domeniul
public al statului şi în administrarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor.
Art. 2. - Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor va prelua toate drepturile şi obligaţiile care decurg din
contractele de închiriere a spaţiilor din imobilul prevăzut la art. 1, aflate
în derulare, încheiate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului
Protocolului de Stat".
Art. 3. - Predarea-preluarea
imobilului transmis conform prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol
încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării
în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri se abrogă poziţia nr. 344 din anexa nr. 4 „Lista bunurilor imobile din
domeniul privat al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome
«Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat»" la Hotărârea
Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome
„Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificările şi completările
ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Ilie Gavril Bolojan
Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii,
comerţ, turism şi profesii
liberale,
Ovidiu Ioan Silaghi
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
Dan Vlaicu
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
ANEXA
DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului care se transmite din domeniul privat
al statului şi din administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului
Protocolului de Stat" în domeniul public al statului şi în administrarea
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
Locul unde este situat imobilul
|
Persoana juridică de la care se
transmite imobilul
|
Persoana juridică la care se
transmite imobilul
|
Caracteristicile tehnice ale
imobilului
|
Municipiul Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 72, sectorul 1
|
Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de
Stat"
|
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
|
Construcţie (inclusiv garaj) în suprafaţă construită la sol de
324,67 m2
Teren aferent în suprafaţă de 545,47 m2
Nr. cadastral 19449, înscris în Cartea funciară individuală a
municipiului Bucureşti cu nr. 53.057, sectorul 1
|