Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1262 din 13 septembrie 2006

privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2006, pentru unele unitati administrativ-teritoriale

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 785 din 18 septembrie 2006



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2006, cu suma de 336.072 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit anexelor nr. 1-3, pentru finanţarea lucrărilor de execuţie pentru unele obiective de investiţii, consolidări, reparaţii capitale şi reabilitări la imobile din învăţământul preuniversitar.

Art. 2. - Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.

Art. 3. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2006.

Art. 4. - Poziţiile referitoare la judeţul Cluj din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 615/2006 privind aprobarea finanţării din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării pe anul 2006 a lucrărilor de execuţie pentru unele obiective de investiţii, consolidări, reparaţii capitale şi reabilitări la imobile din învăţământul preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 17 mai 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.  Poziţia nr. 3 se abrogă.

2.   După poziţia nr. 2 se introduc poziţiile nr. 3 - 12, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 4.

Art. 5. - Anexele nr. 1 -4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mihail Hărdău

p. Ministrul administraţiei şi internelor,

Paul Victor Dobre,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

*) Anexele nr. 1 -4 sunt reproduse în facsimil.

ANEXA NR. 1

OBIECTIVE DE INVESTIŢII, CONSOLIDĂRI, REABILITĂRI IMOBILE ŞI REPARAŢII CAPITALE

la unităţile din învăţământul preuniversitar

Nr. crt.

Nr. crt./ judeţ

JUDEŢ/ DENUMIRE INSTITUŢIE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

NATURA LUCRĂRII

SUMA

(mii lei RON)

TOTAL:

257,617

ALBA

9,064

1

1

Şcoala cls.I-VIII sat Săsciori, com. Săsciori

Obiectiv de investiţii

250

2

2

Şcoala cls.I-VIII sat Vinţu de Jos, com. Vinţu de Jos

Obiectiv de investiţii

200

3

3

Şcoala cls.I-VIII sat Avram Iancu, com. Avram Iancu

Obiectiv de investiţii

123

4

4

Liceul de Muzică şi Arte Plastice Municipiul Alba Iulia

Reabilitare

250

5

5

Şcoala cls. I-VII1 sat Spring, com. Spring

Reabilitare

150

6

6

Colegiul Tehnic "Apulum" Municipiul Alba Iulia

Reabilitare

350

7

7

Colegiul Tehnic "Dorin Pavel" Municipiul Alba Iulia

Reabilitate

300

8

8

Colegiul Naţional "HCC" Municipiul Alba Iulia - sală de sport

Reabilitare

700

9

9

Grup Şcolar Industrial com. Jidvei

Reabilitare

200

10

10

Şcoala cls. I-VIII "Ioan Breazu" com. Mihalţ

Reabilitare

30

11

11

Liceul Teoretic "Petru Maior" oraş Ocna Mureş

Reabilitare

250

12

12

Colegiul Naţional "Lucian Blaga" Municipiul Sebeş

Reabilitare

300

13

13

Grup Şcolar Ind. "Avram Iancu" oraş Zlatna

Reabilitare

250

14

14

Şcoala cls.I-VIII sat Unirea, com Unirea

Reabilitare

200

15

15

Şcoala cls. I-VIII com. Horea

Reabilitare

300

16

16

Grădiniţia cu program normal sat Bucerdea Grânoasă, com. Bucerdea Grânoasă

Reabilitare

50

17

17

Şcoala  cls.I-VIII   sat Crăciunelu de Jos,  com. Crăciunelul de Jos

Reabilitare

100

18

18

Şcoala cls. I-VIII "I. Agârbiceanu" Municipiul Alba Iulia

Reabilitare

300

19

19

Şcoala cls. I-VIII sat Bărăbanţ. Municipiul Alba Iulia

Reabilitare

170

20

20

Şcoala cls. I-VIII sat Biia, com. Şona

Reabilitare

150

21

21

Liceul Teoretic oraş Teiuş

Reabilitare

150

22

22

Şcoala cls. I-VIII sat Ciugud, com. Ciugud

Reabilitare

80

23

23

Şcoala cls.I-VIII sat Bucium, com Bucium

Reabilitare

160

24

24

Şcoala cls.I-VIII sat Petreşti, Municipiul Sebeş

Reabilitare

161

25

25

Şcoala cls.I-VIII sat Berghin. com Berghin

Reabilitare

130

26

26

Şcoala cls.I-VIII sat Lupşa, com. Lupşa

Reabilitare

150

27

27

Şcoala cls.I-VIII sat Intregalde, com. Intregalde

Reabilitare

140

28

28

Şcoala cls.I-VIII sat Sălciua, com Sălciua

Reabilitare

150

29

29

Şcoala cls.I-VIII sat Fărău, com. Fărău

Reabilitare

160

30

30

Şcoala cls.I-VIII sat Ciuruleasa, com Ciuruleasa

Reabilitare

165

31

31

Şcoala cls.I-VIII sat Cetatea de Baltă, com. Cetatea de Baltă

Reabilitare

150

32

32

Şcoala cls.I-VIII sat Scărişoara, com Scărişoara

Reabilitare

50

33

33

Şcoala cls.I-VIII sat Sâncel, com. Sâncel

Reabilitare

150

34

34

Şcoala cls.I-VIII "Ovidiu Hulea" - Şcoala cls. I-VIII Feleud, oraş Aiud

Reabilitare

200

35

35

Şcoala cls. I-VIII "Ovidiu Hulea" -Şcoala cls. I-IV Gârbova de Jos, oraş Aiud

Reabilitare

100

36

36

Grădiniţia cu program prelungit nr. 11, Municipiul Alba Iulia

Reabilitare

100

37

37

Grădiniţa cu program prelungit nr. 12, Municipiul Alba Iulia

Reabilitare

100

38

38

Şcoala cls. I-VIII com. Albac

Reabilitare

200

39

39

Liceul Teoretic "Petru Maior" oraş Ocna Mureş - sală sport

Reparaţii capitale

250

40

40

Şcoala cls.I-VIII "Avram Iancu" Municipiul Alba Iulia

Reparaţii capitale

400

41

41

Colegiul Tehnic "Alexandru Domşa" Municipiul Alba Iulia

Reparaţii capitale

300

42

42

Şcoala cls. I-VIII "Toma Cocişiu" Municipiul Blaj

Reparaţii capitale

300

43

43

Şcoala cls.I-VIII "Simion Bărnuţiu" sat Tiur, Municipiul Blaj

Reparaţii capitale

145

44

44

Şcoala cls.I-VIII sat Valea Lungă, com. Valea Lungă

Reparaţii capitale

200

45

45

Şcoala cls.I-VIII sat Cenade, coin. Cenade

Reparaţii capitale

150

46

46

Şcoala cls.I-VIII sat Sântimbru, com. Sântimbru

Reparaţii capitale

200

ARAD

4,404

47

1

Şcoala Generală ds.I-IV com.Şagu

Obiectiv de investiţii

125

48

2

Şcoala Generală oraş Sântana

Obiectiv de investiţii

150

49

3

Grup Şcolar oraş Pâncota

Obiectiv de investiţii

45

50

4

Grădiniţa program prelungit sat Andrei Şaguna, com. Zimandu Nou

Obiectiv de investiţii

30

51

5

Şcoala Generală com. Şemlac

Obiectiv de investiţii

50

52

6

Grădiniţa program prelungit nr. 2 Mun. Arad

Obiectiv de investiţii

65

53

7

Grup Şcolar "Henri Coandă" Mun. Arad

Obiectiv de investiţii

100

54

8

Grădiniţa program prelungit nr. 8 Mun. Arad

Obiectiv de investiţii

140

55

9

Grădiniţa program prelungit nr. 7 Mun. Arad

Obiectiv de investiţii

80

56

10

Grup Şcolar oraş Pecica

Obiectiv de investiţii

200

57

11

Grădiniţa program normal nr.3 oraş Pecica

Obiectiv de investiţii

200

58

12

Grădiniţa program normal nr. 4 oraş Pecica

Obiectiv de investiţii

30

59

13

Şcoala Gen. Nr. 2 oraş Pecica

Obiectiv de investiţii

70

60

14

Grădiniţa program normal oraş Pâncota

Obiectiv de investiţii

100

61

15

Şcoala Gen. Nr. 10 Mun. Arad

Obiectiv de investiţii

110

62

16

Şcoala Primară Prunişor oraş Sebiş

Obiectiv de investiţii

50

63

17

Şcoala cls. I-VIII com. Zădăreni

Obiectiv de investiţii

130

64

18

Grădiniţa program prelungit oraş Pecica

Obiectiv de investiţii

100

65

19

Grădiniţa program prelungit com. Fântânele

Obiectiv de investiţii

140

66

20

Grup Şcolar "Henri Coanda" Mun. Arad

Reabilitare

74

67

21

Grădiniţa program prelungit nr. 18 Mun. Arad

Reabilitare

50

68

22

Grădiniţa program prelungit nr. 1 Mun. Arad

Reabilitare

50

69

23

Grădiniţa program normal nr. 2 Mun, Arad

Reabilitare

50

70

24

Grădiniţa program normal nr. 20 Mun. Arad

Reabilitare

50

71

25

Şcoala Gen. com. Sintea Mare

Reabilitare

100

72

26

Şcoala Generală com.Bocsig

Reabilitare

50

73

27

Grădiniţa program prelungit nr. 2 oraş Sântana

Reabilitare

200

74

28

Şcoala Generală nr.2 oraş Sântana

Reabilitare

200

75

29

Şcoala Generală sat Groşeni, com.Archiş

Reabilitare

120

76

30

Şcoala Generală şi Grădiniţa com.Şeitin

Reabilitare

100

77

31

Grup Şcolar oraş Sebiş

Reabilitare

250

78

32

Şcoala Generală oraş Sebiş

Reabilitate

250

79

33

Şcoala primară cartier Prăjeşti, oraş Sebiş

Reabilitare

135

80

34

Şcoala primară cartier Prunişor, oraş Sebiş

Reabilitare

200

81

35

Şcoala Generală com.Felnac

Reabilitare

550

82

36

Şcoala Generală sat Sâmbăteni, com. Păuliş

Reparaţii capitale

60

ARGEŞ

7,010

83

1

Grădiniţa sat Vlădeşti, com. Vlădeşti

Obiectiv de investiţii

260

84

2

Şcoala cls. I-VIII com Căteasca

Reabilitare

300

85

3

Şcoala cls, I-IV sat Furnicoşi, com. Miliaieşti

Reabilitare

300

86

4

Şcoala cls. I-IV sat Ruda, com. Mihăieşti

Reabilitare

300

87

5

Şcoala cls. I-VIII sat Brăduleţ, com. Brăduleţ

Reabilitare

300

88

6

Şcoala cls. I-VIII com. Valea Mare Pravaţ

Reabilitare

300

89

7

Şcoala cls. I-VIII com. Tigveni

Reabilitare

300

90

8

Colegiul Naţional "Zinca Golescu" Mun. Piteşti

Reabilitare

800

91

9

Şcoala cls. I-VIII sat Păduroiu, com. Poiana Lacului

Reabilitare

300

92

10

Şcoala cls. I-VIII sat Babana, com. Babana

Reabilitare

300

93

11

Şcoala cls. I-VIII sat Stoeneşti, com. Stoeneşti

Reabilitare

300

94

12

Şcoala cls. I-VIII sat Budeasa Mare, com. Budeasa

Reabilitare

200

95

13

Grup Şcolar Tehnologic Mun. Câmpulung

Reabilitare

500

96

14

Şcoala cls. I-VIII com. Băiculeşti

Reabilitare

300

97

15

Şcoala cls. I-VIII com Dărmăneşti

Reabilitare

300

98

16

Şcoala cls. I-VIII com. Balileşti

Reabilitare

300

99

17

Şcoala cls. I-VIII sat Corbeni, com. Corbeni

Reabilitare

400

100

18

Şcoala cls. I-VIII com. Schitu Goleşti

Reabilitare

350

101

19

Liceul   "Naţional   cu   Program   de   Atletism   din   Municipiul Câmpulung - internat

Reabilitare

500

102

20

Şcoala cls. I-VIII com. Vlădeşti

Reabilitare

400

BACĂU

9,376

103

1

Grădiniţa nr. 1 Gioseni, com, Gioseni

Obiectiv de investiţii

550

104

2

Şcoala clasele I-VIII sat Spria, com. Coloneşti

Obiectiv de investiţii

550

105

3

Şcoala clasele I-IV sat Gârla Anei, com. Ungureni

Obiectiv de investiţii

550

106

4

Şcoala clasele I-VIII Glăvăneşti, com. Glăvăneşti

Consolidare

500

107

5

Şcoala clasele I-VIII "Octavian Voicu" Municipiul Bacău

Consolidare

550

108

6

Şcoala clasele I-VIII Iteşti, com. Iteşti

Consolidare

400

109

7

Şcoala clasele I-VIII nr.  1  Coloneşti, com. Coloneşti

Consolidare

500

110

8

Şcoala clasele I-VIII nr. 5 bis, oraş Comăneşti

Consolidare

400

111

9

Şcoala clasele I-VIII Sărata, com. Sărata

Consolidare

550

112

10

Grădiniţa nr. 4 oraş Slănic Moldova

Reabilitare

23

113

11

Şcoala generală nr. 2 cartier Cireşoaia, oraş Slănic Moldova -corp B

Reabilitare

74

114

12

Şcoala Gen. Nr. 1 şi atelier şcoală, oraş Slănic Moldova

Reabilitare

232

115

13

Şcoala Gen nr. 3 - cartier Cerdac, oraş Slănic Moldova

Reabilitare

147

116

14

Şcoala clasele I-VIII Gârleni, com. Gîrleni

Reabilitare

200

117

15

Şcoala clasele I-VIII "Gh. Avramescu", com. Prăjeşti

Reabilitare

200

118

16

Şcoala clasele I-VIII Asău, com. Asău

Reabilitare

200

119

17

Şcoala clasele I-VIII "I.S. Sturza", com. Săuceşti

Reabilitare

200

120

18

Şcoala clasele I-VIII Secuieni, com. Secuieni

Reabilitare

200

121

19

Şcoala clasele I-VIII Odobeşti, com. Odobeşti

Reabilitare

100

122

20

Şcoala clasele I-VIII Gioseni, com. Gioseni

Reabilitare

200

123

21

Şcoala clasele I-VIII "I.Simionescu" sat Lilieci,   com. Hemeiuşi

Reabilitare

200

124

22

Şcoala clasele I-VIII Măgireşti, com. Măgireşti

Reabilitare

150

125

23

Şcoala clasele 1-V1I1 Tamaşi, com. Tamaşi

Reabilitare

100

126

24

Şcoala clasele I-VIII Plopana, com. Plopana

Reabilitare

200

127

25

Şcoala clasele I-VIII sat Blidari, com. Căiuţi

Reabilitare

100

128

26

Şcoala clasele I-VIII Căiuţi, com. Căiuţi

Reabilitare

200

129

27

Colegiul Naţional "Costache Negri" oraşu Târgu Ocna

Reabilitare

550

130

28

Şcoala clasele 1-V11I Traian, com. Traian

Reparaţii capitale

550

131

29

Şcoala clasele I-VIII sat Brăteşti, com. Bârsăneşti

Reparaţii capitale

550

132

30

Grădiniţa program prelungit "Piticot" oraş Târgu Ocna

Reparaţii capitale

450

BIHOR

8311

133

1

Grup Şcolar Industrial sat Suplacu de Barcau, com, Suplacu de Barcău

Obiectiv de investiţii

400

134

2

Şcoala cls. I-VIII com. Roşiori

Obiectiv de investiţii

180

135

3

Şcoala cls. I-VIII com. Sălacea

Obiectiv de investiţii

250

136

4

Şcoala cls. I-VIII sat Petreu, com. Abrămuţ

Obiectiv de investiţii

425

137

5

Şcoala cls. I-IV sat Ortileag, com. Măgeşti

Reabilitare

150

138

6

Colegiul Tehnic com. Vadu Crişului

Reabilitare

250

139

7

Şcoala cls. I-VIII sat Brusturi, com. Brusturi

Reabilitare

100

140

8

Şcoala Gen. "Dimitrie Cantemir" Mun. Oradea

Reparaţii capitale

280

141

9

Şcoala Gen. "Alexandru Roman" Mun. Oradea

Reparaţii capitale

120

142

10

Şcoala Gen. Nr. 11 Mun. Oradea

Reparaţii capitale

250

143

11

Liceul "Aurel Lazăr" Mun. Oradea

Reparaţii capitale

157

144

12

Grup Şcolar "Transilvania" Mun. Oradea

Reparaţii capitale

222

145

13

Şcoala Gen. "Octavian Goga" Mun. Oradea

Reparaţii capitale

250

146

14

Liceul de Artă Mun. Oradea

Reparaţii capitale

199

147

15

Şcoala Gen. "Oltea Doamna" Mun. Oradea

Reparaţii capitale

424

148

16

Grădiniţa nr. 31 Mun. Oradea

Reparaţii capitale

100

149

17

Grup Şcolar "Unirea" oraş Stei

Reparaţii capitale

200

150

18

Grădiniţa program prelungit oraş Stei

Reparaţii capitale

100

151

19

Şcoala cls. I-VIII "M. Pompiliu" oraş Stei

Reparaţii capitale

200

152

20

Şcoala cls. I-VIII com. Cociuba Mare

Reparaţii capitale

300

153

21

Şcoala cls. I-VIII sat Nojorid, com. Nojorid

Reparaţii capitale

400

154

22

Şcoala cls. I-VIII sat Derna, com. Derna

Reparaţii capitale

497

155

23

Şcoala cls. I-VIII sat Spinuş, com. Spinuş

Reparaţii capitale

382

156

24

Liceul Teoretic oraş Săcuieni

Reparaţii capitale

260

157

25

Grup Industrial com. Popeşti

Reparaţii capitale

330

158

26

Şcoala cls. I-VIII sat Tărian, com. Girişu de Criş

Reparaţii capitale

581

159

27

Şcoala cls. I-IV sat Săldăbagiu de Munte, com. Paleu

Reparaţii capitale

400

160

28

Grup Şcolar Industrial sat Suplacu de Barcău, com. Suplacu de Barcău - corpuri existente

Reparaţii capitale

200

161

29

Şcoala cls. I-VIII sat Cuzap, com. Popeşti

Reparaţii capitale

425

162

30

Şcoala cls. I-IV sat Gălăşeni, com. Măgeşti

Reparaţii capitale

279

BISTRIŢA NASAUD

3,680

163

1

Liceul cu Program Sportiv din Municipiul Bistriţa-Nasăud

Obiectiv de investiţii

200

164

2

Şcoala cls. I-VIIJ+Gradiniţa sat Nuşeni, com. Nuşeni

Consolidare

350

165

3

Grup Scoalar "Liviu Rebreanu" (Scoala cu cls,I-IV-Corp 1) sat Maieru, com.Maieru

Reabilitare

400

166

4

Şcoala cls.I-VIII corp I sat Coşbuc, com. Coşbuc

Reabilitare

100

167

5

Şcoala cls. I-VIII corp IV sat Rodna. com. Rodna

Reabilitare

200

168

6

Şcoala cls. I-VIII sat Ilva Mare, com. Ilva Mare

Reabilitare

50

169

7

Şcoala gen. cls I-VIII sat Chiuza, com. Chiuza

Reabilitare

200

170

8

Şcoala cls. I-VIII sat Corvineşti, com. Matei

Reabilitare

200

171

9

Şcola I-VIII sat Ruştior, com. Şieuţ

Reabilitare

150

172

10

Şcoala gen. cls. I-VIII sat Reteag, com. Petru Rareş

Reabilitare

170

173

11

Şcoala Profesională sat Lechinţa, com. Lechinţa

Reabilitare

50

174

12

Grup Şcolar Silvic oraş Năsăud

Reabilitare

30

175

13

Colegiul Naţional "George Coşbuc" oraş Năsăud

Reabilitare

180

176

14

Şcoala gen. + Grădiniţă sat Tureac, com, Tiha Bargăului

Reabilitare

500

177

15

Grup Şcolar "Grigore Moisil" Şcoala Profesională - corp C + atelier şcoală Mun. Bistriţa

Reparaţii capitale

250

178

16

Grup Şcolar "Radu Petrescu" sat Prundu Bargăului, com. Prundu Bârgăului

Reparaţii capitale

150

179

17

Şcoala Gen. "Grigore Silaş" oraş Beclean

Reparaţii capitale

100

180

18

Şcoala cls. I-VIII sat Târlişua, com. Târlişua

Reparaţii capitale

200

181

19

Şcoala Gen. cls. I-VIII sat Telciu, com. Telciu - corp I+II

Reparaţii capitale

200

BOTOŞANI

6,380

182

1

Liceul cu profil sportiv, Municipiul Botoşani

Obiectiv de investiţii

400

183

2

Şcoala cls. I-VIII com. Roma

Reabilitare

150

184

3

Şcoala cls .I-VIII nr.2, Municipiul Botoşani

Reabilitare

170

185

4

Şcoala cls. I-VIII nr.6, Municipiul Botoşani

Reabilitare

160

186

5

Şcoala cls. I-VIII nr.12, Municipiul Botoşani

Reabilitare

160

187

6

Şcoala cls. I-VIII nr.7 „Octav Băncilă" Municipiu! Botoşani

Reabilitare

150

188

7

Şcoala cls. I-IV nr.9 Tulbureni Municipiul Botoşani

Reabilitare

150

189

8

Şcoala sat Balta Arsă, com. Corni

Reabilitare

670

190

9

Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Municipiul Botoşani

Reabilitare

600

191

10

Şcoala Generală nr.14, Municipiul Botoşani

Reabilitare

600

192

11

Şcoala cls. I-VIII sat Horodiştea, com. Păltiniş

Reabilitare

600

193

12

Liceul de Artă "Ştefan Luchian", Municipiul Botoşani

Reabilitare

600

194

13

Şcoala "Mihai Viteazu" com Ungureni

Reabilitare

600

195

14

Grădiniţa sat Hăneşti, com. Hăneşti

Reabilitare

600

196

15

Colegiul Naţional "Grigore Ghica" oraş Dorohoi

Reabilitare

70

197

16

Şcoala cls. I-VIII nr, 13, Municipiul Botoşani

Reabilitare

600

198

17

Şcoala com Dobârceni

Reparaţii capitale

100

BRAŞOV

7,179

199

1

Şcoala Gen. com. Poiana Mărului - corp A2

Obiectiv de investiţii

543

200

2

Colegiul Naţional "D-na Stanca", Municipiul Făgăraş

Consolidare

363

201

3

Grup Şcolar Agricol "Dr.I.Senchea", Municipiul Făgăraş

Consolidare

562

202

4

Şcoala Gen. sat Dăişoara, com Ungra

Reabilitare

97

203

5

Şcoala Primară sat Arini, com. Măieruş

Reabilitare

91

204

6

Şcoala Gen. com. Hoghiz

Reabilitare

95

205

7

Colegiu] Tehnic "Dr. Alexandru Bărbat" oraş Victoria

Reabilitare

200

206

8

Şcoala Gen. cls. I-VIII com. Teliu

Reabilitare

200

207

9

Şcoala Gen. sat Drauşeni, com. Caţa

Reabilitare

92

208

10

Şcoala Gen. sat Satu Nou, com. Halchiu

Reabilitare

58

209

11

Liceul "Mihail Săulescu" oraşul Predeal

Reabilitare

400

210

12

Şcoala Gen. sat Sâmbătă de Jos, com. Voila

Reparaţii capitale

179

211

13

Liceul Teoretic, com. Feldioara

Reparaţii capitale

336

212

14

Şcoala Gen. nr.21. Municipiul Braşov

Reparaţii capitale

273

213

15

Şcoala Gen. sat Ucea de Jos, com. Ucea

Reparaţii capitale

438

214

16

Grup Şcolar Industrial oraş Râşnov

Reparaţii capitale

504

215

17

Grup Şcolar Industrial, Municipiul Codlea

Reparaţii capitale

630

216

18

Şcoala Gen. com. Mândra

Reparaţii capitale

228

217

19

Scoala Gen. com. Şercaia

Reparaţii capitale

357

218

20

Şcoala Gen, com. Hârşeni

Reparaţii capitale

405

219

21

Şcoala gen. Nr. 20 Municipiul Braşov

Reparaţii capitale

400

220

22

Şcoala Gen. nr 1, oraş Zărneşti

Reparaţii capitale

523

221

23

Şcoala Primară sat Băieşi, com. Hoghiz

Reparaţii capitale

205

BRĂILA

2,654

222

1

Grădiniţa nr. 40 Municipiul Brăila

Obiectiv de investiţii

50

223

2

Grădiniţa com. Jirlău

Obiectiv de investiţii

32

224

3

Grupul Şcolar „C.Brâncuşi" Municipiul Brăila

Obiectiv de investiţii

200

225

4

Şcoala cls. I-IV sat Berlescu, oraş Ianca

Consolidare

150

226

5

Liceul Pedagogic „ D,P. Perpessicius" Municipiul Brăila

Reabilitare

200

227

6

Grădiniţa com. Berteştii de Jos

Reabilitare

100

228

7

Grădiniţa com. Gemenele

Reabilitare

110

229

8

Liceul cu program Sportiv Municipiul Brăila - Internat

Reabilitare

300

230

9

Grupul Şcolar „Edmond Nicolau" Municipiul Brăila - Internat

Reabilitare

200

231

10

Grădiniţa sat Odăeni, com. Ciocile

Reparaţii capitale

50

232

11

Grădiniţa sat Trăian, com. Traian

Reparaţii capitale

60

233

12

Grădiniţa com. Bărăganu

Reparaţii capitale

60

234

13

Grădiniţa com. Şuteşti

Reparaţii capitale

120

235

14

Grădiniţa sat Valea Cânepii, com.Unirea

Reparaţii capitale

122

236

15

Grădiniţa nr. 1 Municipiul Brăila

Reparaţii capitale

120

237

16

Şcoala cls. I-VIII nr.1 com. Bărăganul

Reparaţii capitale

180

238

17

Şcoala cls. I-IV sat Chichineţu, com. Ciocile

Reparaţii capitale

125

239

18

Şcoala cls. I-VIII Jirlău - Corp I

Reparaţii capitale

225

240

19

Grădiniţa com. Vişani

Reparaţii capitale

100

241

20

Grădiniţa nr. 18 Municipiul Brăila

Reparaţii capitale

150

BUZĂU

1.135

242

1

Grădiniţă program normal sat Fundeni com. Zărneşti

Obiectiv de investiţii

30

243

2

Grădiniţă program normal com. Ziduri

Obiectiv de investiţii

20

244

3

Grădiniţă program normal sat Dâmbroca com. Săgeata

Obiectiv de investiţii

30

245

4

Grădiniţă program normal sat Măteşti, com Săpoca

Obiectiv de investiţii

20

246

5

Grădiniţă program normal sat Oreavu, com. Valea Râmnicului

Obiectiv de investiţii

30

247

6

Grădiniţă program normal sat Scurteşti, com. Vadu Paşii

Obiectiv de investiţii

40

248

7

Grădiniţă program normal com. Unguriu

Obiectiv de investiţii

30

249

8

Şcoala clasele I-VIII nr.l com. Cochirleanca

Consolidare

40

250

9

Şcoala clasele I-VIII sat Brăieşti, com. Braieşti

Consolidare

40

251

10

Grădiniţă program normal com. Ulmeni

Consolidare

20

252

11

Şcoala clasele I-VIII com. Smeeni

Consolidare

60

253

12

Şcoala clasele I-VIII sat Haleş com. Tisău

Consolidare

65

254

13

Şcoala clasele I-IV com. Ţinteşti

Consolidare

20

255

14

Şcoala clasele I-VIII sat Caragele, com Luciu

Consolidare

40

256

15

Grădiniţa program normal com. Buda

Consolidare

15

257

16

Grădiniţa program normal com. Pietroasele

Consolidare

25

258

17

Liceul de artă "Margareta Sterian" Municipiul Buzău

Reabilitare

500

259

1 8

Grădiniţa program prelungit nr.1 Municipiul Rm. Sărat

Reabilitare

50

260

19

Şcoala cls I-VIII sat Boldu, com. Boldu

Reabilitare

60

CARAS SEVERIN

3,940

261

1

Şcoala clasele I-VIII sat Forotic, com.Forotic

Obiectiv de investiţii

350

262

2

Şcoala clasele I-VIII sat Berzasca, com.Berzasca

Reabilitare

500

263

3

Şcoala clasele I-VIII sat Sasca Montana, com.Sasca Montana

Reabilitare

500

264

4

Şcoala cls. I-VIII oraş Bocşa

Reparaţii capitale

250

265

5

Grup Şcolar Industrial "Matias Hammer" oraş Anina

Reparaţii capitale

350

266

6

Şcoala cls. I-VIII com. Armeniş

Reparaţii capitale

200

267

7

Şcoala cls. I-VIII com. Copăcele

Reparaţii capitale

150

268

8

Şcoala cls. I-VIII com. Domaşnea

Reparaţii capitale

140

269

9

Şcoala cls. I-VIII com. Vrani

Reparaţii capitale

150

270

10

Şcoala cls. I-VIII sat Greoni, com. Grădinari

Reparaţii capitale

100

271

11

Grădiniţa sat Teregova, com.Teregova

Reparaţii capitale

250

272

12

Şcoala clasele I-IV sat Berlişte, com.Berlişte

Reparaţii capitale

200

273

13

Şcoala clasele I-IV sat Iam, com.Berlişte

Reparaţii capitale

200

274

14

Şcoala clasele I-VIII sat Ciudanoviţa, com. Ciudanoviţa

Reparaţii capitale

300

275

15

Şcoala clasele LIV sat Radimna, com. Pojejena

Reparaţii capitale

300

CĂLĂRAŞI

4,051

276

1

Grădiniţa program normal oraş Budeşti

Obiectiv de investiţii

50

277

2

Grădiniţa program normal com. Vâlcele

Reabilitare

150

278

3

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com. Grădiştea

Reabilitare

250

279

4

Grădiniţa program normal nr.5 Mun. Călăraşi

Reabilitare

10

280

5

Grup Şcolar de Arte şi Meserii Mun, Olteniţa

Reabilitare

350

281

6

Grădiniţa program normal nr. 1 Mun. Călăraşi

Reabilitare

15

282

7

Grup Şcolar "Danubius" Mun. Călăraşi

Reabilitare

150

283

8

Şcoala cls. I - VIII Răzvani, oraş Lehliu Gară

Reabilitare

200

284

9

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com. Borcea

Reabilitare

10

285

10

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 com. Borcea

Reabilitare

5

286

11

Şcoala cls. I-VIII nr. 5 Mun. Călăraşi

Reabilitare

25

287

12

Şcoala cls. I-VIII com. Curcani

Reabilitare

20

288

13

Şcoala cls. I-VIII com. Ştefan ce! Mare

Reabilitare

5

289

14

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com. Şoldanu

Reabilitare

5

290

15

Şcoala cls. I-VIII com. Cuza Vodă

Reabilitare

100

291

16

Şcoala cls. I-IV sat Ceacu, com. Cuza Vodă

Reabilitare

10

292

17

Şcoala cls. I-IV sat Călăraşii Vechi, com. Cuza Vodă

Reabilitare

10

293

18

Şcoala cls. I-VIII Nr.2 com. Chirnogi

Reabilitare

10

294

19

Şcoala cls. I-VIII Nr.l com. Fundeni

Reabilitare

30

295

20

Şcoala cls. I-VIII Nr.2 com. Fundeni

Reabilitare

20

296

21

Şcoala cls. I-VIII Nr.l com. Vasilaţi

Reabilitare

60

297

22

Grădiniţa program normal com Vasilaţi

Reabilitare

5

298

23

Şcoala cls. I-IV sat Nuci, com. Vasilaţi

Reabilitare

5

299

24

Şcoala cls. I-IV sat Popeşti, com. Vasilaţi

Reabilitare

5

300

25

Şcoala cls. I-IV sat Prozanic, com. Vasilaţi

Reabilitare

5

301

26

Liceul Teoretic "Neagoe Basarab" Mun. Olteniţa

Reabilitare

60

302

27

Şcoala cls. I-VIII com. Sohatu

Reabilitare

8

303

28

Grupul Şcolar Agricol oraş Fundulea

Reabilitare

10

304

29

Şcoala cls. I-VIII nr. 1, com. Vlad Tepeş

Reabilitare

15

305

30

Şcoala cls. I-VIII nr. 1, com. Chimogi

Reabilitare

15

306

31

Şcoala cls. I-IV sat Socoale, com. Dragoş Vodă

Reabilitare

5

307

32

Şcoala cls, I-IV sat Bogdana, com. Dragoş Vodă

Reabilitare

3

308

33

Şcoala cls. I-VIII nr.l, com. Modelu

Reabilitare

15

309

34

Şcoala cls. I-IV sat Tonea, com. Modelu

Reabilitare

10

310

35

Şcoala cls. I-VIII com. Grădiştea

Reabilitare

15

311

36

Şcoala cls. I-VIII sat Crivăţ, oraş Budeşti

Reabilitare

10

312

37

Şcoala cls. I-IV sat Aprozi, oraş Budeşti

Reabilitare

6

313

38

Şcoala cls. I-IV sat Gruiu, oraş Budeşti

Reabilitare

3

314

39

Şcoala cls. I-IV sat Buciumeni, oraş Budeşti

Reabilitare

3

315

40

Şcoala cls. I-VIII nr. 3 Mun. Olteniţa

Reabilitare

18

316

41

Şcoala cls. I-VIII nr. 6 Mun. Olteniţa

Reabilitare

15

317

42

Grădiniţa program normal nr. 4 Mun. Olteniţa

Reabilitare

15

318

43

Colegiul Naţional "Barbu Ştirbei", Mun. Călăraşi

Reabilitare

50

319

44

Şcoala cls. I-VIII nr.l com. Perişoru

Reabilitare

10

320

45

Şcoala cls. I-VIII sat T. Vladimirescu, com. Perişoru

Reabilitare

7

321

46

Şcoala cls. I-IV  IAS Jegălia com. Perişoru

Reabilitare

3

322

47

Şcoala cls. I-VIII nr. 10 Mun. Călăraşi

Reabilitare

35

323

48

Şcoala cls. I-VIII nr. 11 Mun. Călăraşi

Reabilitare

5

324

49

Şcoala cls. I-VIII nr. 7 Mun. Călăraşi

Reabilitare

15

325

50

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com. Nana

Reabilitare

10

326

51

Şcoala cls. I-VIII nr. 3 com. Chimogi

Reabilitare

10

327

52

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 com. Dor Mărunt

Reabilitare

200

328

53

Colegiul Tehnic "Ştefan Bănulescu" Mun. Călăraşi

Reabilitare

10

329

54

Şcoala cls. I-VIII, com. Mitreni

Reabilitare

25

330

55

Grădiniţa program normal com Mitreni

Reabilitare

7

331

56

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com. Ulmeni

Reabilitare

12

332

57

Şcoala cls. I-VIII nr, 3 com. Ulmeni

Reabilitare

10

333

58

Şcoala cls. I-VIII sat Valea Roşie, com. Mitreni

Reabilitare

15

334

59

Grădiniţa program normal sat Valea Roşie, com. Mitreni

Reabilitare

7

335

60

Şcoala cls. I-VIII sat Clăteşti, com. Mitreni

Reabilitare

7

336

61

Şcoala cls. I-VIII com. Roseţi

Reabilitare

25

337

62

Şcoala cls. I-VIII com. Ştefan Vodă

Reabilitare

5

338

63

Şcoala cls. I-VIII com. Dragalina

Reabilitare

25

339

64

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 com. Modelu

Reabilitare

15

340

65

Şcoala cls. I-VIII com. Mănăstirea

Reabilitare

25

341

66

Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", Mun. Călăraşi

Reabilitare

135

342

67

Colegiul Economic Mun. Călăraşi

Reabilitare

200

343

68

Şcoala cls.I-VIII sat.Dâlga Gară, com.Dor Mărunt

Reabilitare

200

344

69

Şcoala cls. I-VIII oraş Budeşti

Reparaţii capitale

175

345

70

Liceul Teoretic "Neagoe Basarab" - cantina Mun. Olteniţa

Reparaţii capitale

250

346

71

Şcoala cls. I - VIII nr. 1 sat Chiselet, com. Chiselet

Reparaţii capitale

107

347

72

Şcoala cls. I - VIII nr. 1 sat Spanţov, com. Spanţov

Reparaţii capitale

195

348

73

Şcoala cls. 1 - VIII nr. 5 Mun. Olteniţa

Reparaţii capitale

325

349

74

Grup şcolar "Al. Odobescu" oraş Leliliu Gară

Reparaţii capitale

200

CLUJ

9,626

350

1

Liceul "A. Papiu Ilarian", Municipiul Dej

Obiectiv de investiţii

350

351

2

Şcoala "Ady Endre" com. Sâncraiu

Obiectiv de investiţii

250

352

3

Grădiniţa program prelungit "Dr. I. Raţiu", Municipiul Turda

Obiectiv de investiţii

100

353

4

Grădiniţa   cu   program   normal   Viişoara,   subordonata   Şcolii Viişoara, com. Viişoara

Obiectiv de investiţii

50

354

5

Grădiniţa nr. 5 Mun. Dej

Obiectiv de investiţii

300

355

6

Şcoala cu 16 săli de clasă oraş Huedin

Obiectiv de investiţii

100

356

7

Şcoala com. Poieni

Reabilitare

50

357

8

Grup Şcolar oraş Huedin

Reabilitare

600

358

9

Şcoala cls. I-VIII sat Frata, com. Frata

Reabilitare

300

359

10

Şcoala cls. I-IV sat Soporu de Câmpie, com. Frata

Reabilitare

250

360

11

Liceul "O. Goga" oraş Huedin

Reabilitare

300

361

12

Şcoala cls. I -VIII sat Mociu, com. Mociu

Reabilitare

250

362

13

Grup Şcolar Resurse Naturale şi Servicii, Municipiul Turda

Reabilitare

600

363

14

Grup Şcolar Industrial Constucţii, Municipiul  Dej   - clădire şcoală

Reabilitare

250

364

15

Grup Şcolar Industrial Constucţii, Municipiul  Dej   - clădire internat

Reabilitare

250

365

16

Şcoala "Avram Iancu" din Municipiul Dej

Reabilitare

250

366

17

Şcoala "George Bariţiu", Municipiul Turda

Reabilitare

100

367

18

Şcoala clasele I-VIII, Săcuieu, comuna Sacuieu

Reabilitare

75

368

19

Şcoala clasele I-IV, sat Fundătura, comuna Iclod

Reabilitare

70

369

20

Liceul Teoretic "Petru Maior", Municipiul Gherla

Reabilitare

75

370

21

Grădiniţa cu program normal + Şcoala comuna Bonţida

Reabilitare

60

371

22

Şcoala generală cls. I-VIII com. Călăraşi + Grădiniţa sat Bogata, com. Călăraşi

Reabilitare

25

372

23

Şcoala gen. cls. I-VIII "Avram Iancu" Municipiul Câmpia Turzii

Reabilitare

150

373

24

Grădiniţa program normal nr. 1 din Municipiul Huedin

Reabilitare

50

374

25

Şcolile din com. Călăţele

Reabilitare

200

375

26

Şcoala cls. I-VIII com. Iara

Reabilitare

58

376

27

Şcoala gen. cls. I-VIII sat Câţcău, com. Câţcău

Reabilitare

32

377

28

Şcoala cls. I-VIII sat Sălişca, com Câţcău

Reabilitare

28

378

29

Şcoala cls. I-IV sat Muncel, com. Câţcău

Reabilitare

3

379

30

Grădiniţa sat Câţcău, com. Câţcău

Reabilitare

43

380

31

Şcoala gen. sat Palatca, com. Palatca

Reabilitare

400

381

32

Şcoala gen. cls. I-VIII "Potaisa" Municipiul Turda

Reabilitare

250

382

33

Şcoala "Avram Iancu" din Municipiul Turda

Reabilitare

400

383

34

Grădiniţa cu program normal nr. 19, subordonata Grădiniţei cu program prelungit "Sfânta Ana", Municipiul Turda

Reabilitare

50

384

35

Grădiniţa nr. 16, Municipiul Cluj-Napoca

Reabilitare

80

385

36

Grădiniţa nr. 23, Municipiul Cluj-Napoca

Reabilitare

80

386

37

Şcoala cls. I-VIII sat Cătina, com. Cătina

Reabilitare

100

387

38

Grup Şcolar "Aurel Vlaicu" Municipiul Cluj-Napoca

Reabilitare

250

388

39

Şcoala sat Cetan, Com. Vad

Reabilitare

25

389

40

Şcoala sat Curtuiuş, com. Vad

Reabilitare

25

390

41

Şcoala com. Vad

Reabilitare

70

391

42

Şcoala gen. Com. Sânpaul

Reabilitare

70

392

43

Şcoala gen. Com. Recea Cristur

Reabilitare

100

393

44

Şcoala gen. Sat Ciubăncuţa, com. Recea Cristur

Reabilitare

100

394

45

Şcoala c!s. I-VIII + Grădiniţa com. Beliş

Reabilitare

250

395

46

Şcoala gen. cls. I-VIII sat Aghireş Fabrici, com. Aghireş Fabrici

Reparaţii capitale

86

396

47

Grădiniţa sat Aghireş Fabrici, com, Aghireş Fabrici

Reparaţii capitale

36

397

48

Şcoala sat Silivaş, Municipiul Gherla

Reparaţii capitale

30

398

49

Şcoala sat Băiţa, Municipiul Gherla

Reparaţii capitale

30

399

50

Şcoala sat Hăşdate, Municipiul Gherla

Reparaţii capitale

30

400

51

Şcoala "Teodor Murăşanu", Municipiul Turda

Reparaţii capitale

600

401

52

Şcoala cls. I-VIII sat Valea Ierii, com. Valea Ierii

Reparaţii capitale

150

402

53

Şcoala cls. I-IV sat Măcicaşu, com. Chinteni

Reparaţii capitale

150

403

54

Colegiu] "Naţional "Mihai Viteazul" Municipiul Turda

Reparaţii capitale

320

404

55

Şcoala "Emil Isac", Municipiul Cluj-Napoca

Reparaţii capitale

150

405

56

Şcoala clasele I-VIII, sat Mănăstireni, com. Mănăstireni

Reparaţii capitale

150

406

57

Şcoala clasele I-VIII, sat Raşca, com. Raşca

Reparaţii capitale

100

407

58

Şcoala şi grădiniţă, sat Panticeu, com. Panticeu

Reparaţii capitale

75

408

59

Şcoala Gen.cls. I-VIII "Horea" Mun. Cluj-Napoca

Reparaţii capitale

250

CONSTANŢA

7,925

409

1

Grădiniţa program normal com. Lumina

Obiectiv de investiţii

500

410

2

Grupul Şcolar Telecomunicaţii Municipiul Constanţa

Obiectiv de investiţii

50

411

3

Grup Şcolar Agricol oraş Hârşova

Reabilitare

450

412

4

Grădiniţa program normal "TIC-PITIC" oraş Hârşova

Reabilitare

500

413

5

Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" oraş Hârşova

Reabilitare

500

414

6

Şcoala clasele I-VIII nr. 1 oraş Hârşova

Reabilitare

400

415

7

Colegiul Tehnic "Nicolae Titulescu" Municipiul Medgidia

Reabilitare

275

416

8

Grădiniţa program normal nr. 10 Municipiul Medgidia

Reabilitare

100

417

9

Şcoala cls. I-VIII sat Ţepeş Vodă, com. Siliştea

Reabilitare

300

418

10

Liceul teoretic, oraş Basarabi

Reabilitare

200

419

11

Liceul Teoretic, com. Kogălniceanu

Reabilitare

100

420

12

Şcoala cls. I-VIII com. Saraiu

Reabilitare

200

421

13

Şcoala cls. I-VIII com. Grădina

Reabilitare

300

422

14

Colegiul "Constantin Brătescu" Mun. Constanţa

Reabilitare

300

423

15

Şcoala cls. I-VIII com Gârliciu

Reabilitare

200

424

16

Şcoala cls. I-VIII com. Mihai Viteazu

Reabilitare

200

425

17

Şcoala cls. I-VIII com Cerchezu

Reabilitare

200

426

18

Şcoala cls. I-VIII com. Săcele

Reabilitare

100

427

19

Şcoala cls. I-VIII sat Piatra, com. Mihail Kogălniceanu

Reabilitare

300

428

20

Şcoala cls, I-VIII com Târguşor

Reabilitare

100

429

21

Şcoala cls. I-VIII com. Ghindăreşti

Reabilitare

100

430

22

Colegiul Agricol com. Poarta Albă

Reabilitare

200

431

23

Şcoala de Arte si Meserii com. Crucea

Reparaţii capitale

250

432

24

Şcoala cls. I-VIU sat Limanu, com. Limanu

Reparaţii capitale

300

433

25

Grădiniţa program normal sat Limanu, com. Limanu

Reparaţii capitale

200

434

26

Şcoala cls. I-VIII sat 2 Mai, comuna Limanu

Reparaţii capitale

200

435

27

Şcoala cls. I-IV sat Nazarcea, com. Ovidiu

Reparaţii capitale

200

436

28

Liceul teoretic oraş Techirghiol

Reparaţii capitale

250

437

29

Şcoala cls. I-VIII com. Satu Nou

Reparaţii capitale

200

438

30

Şcoala cls. I-VIIl com. Vulturii

Reparaţii capitale

200

439

31

Şcoala cls. I-VIII com. Tortomanu

Reparaţii capitale

200

440

32

Şcoala cls. I-IV sat Viile, com. Ion Corvin

Reparaţii capitale

200

441

33

Grădiniţa nr. 2, oraş Basarabi

Reparaţii capitale

150

COVASNA

2,937

442

1

Liceul de Artă Mun. Sf. Gheorghe

Obiectiv de investiţii

300

443

2

Grădiniţa program  prelungit "Benedek  Elek" Municipiul   Sf. Gheorghe

Obiectiv de investiţii

150

444

3

Şcoala cls. I-VIII "Borbath Karoly" com. Vârghiş

Consolidare

60

445

4

Şcoala Gen. "Mihail Sadoveanu" oraş Intorsura Buzăului

Reabilitare

200

446

5

Şcoala cls. I-VIII sat Brădet, oraş Intorsura Buzăului

Reabilitare

80

447

6

Şcoala cls. I-IV sat Floroaia Mare, oraş Intorsura Buzăului

Reabilitare

65

448

7

Şcoala cls. I-IV sat Floroaia Mică, oraş Intorsura Buzăului

Reabilitare

25

449

8

Şcoala cls. I-IV sat Scrădoasa, oraş Intorsura Buzăului

Reabilitare

15

450

9

Grădiniţa program normal nr. 1 oraş Intorsura Buzăului

Reabilitare

15

451

10

Şcoala cu cls. I-VIII Karatna com. Turia

Reabilitare

116

452

11

Şcoala cu cls. I-IV "Jokai Mor" com. Turia

Reabilitare

100

453

12

Şcoala cu cls. I-IV sat Petriceni, com. Sânzieni

Reabilitare

60

454

13

Gădiniţa "Szabo Kati" com. Zagon

Reabilitare

150

455

14

Şcoala, cu cls. I-IV.+ Grădiniţa sat Chiuruş, oraş Covasna

Reabilitare

50

456

15

Grupul Şcoalar "Kos Karoly" Mun. Sf. Gheorghe

Reparaţii capitale

100

457

16

Şcoala cls. I-VIII com. Comandau

Reparaţii capitale

100

458

17

Şcoala Gen. "Gaal Mozes" oraş Baraolt

Reparaţii capitale

100

459

18

Şcoala cls.I-VIII com. Aita Mare

Reparaţii capitale

30

460

19

Şcoala cls, I-VIII "Fejer Akos" com. Micfalău

Reparaţii capitale

80

461

20

Şcoala cls.I-VIII sat Păpăuţi, com. Zagon

Reparaţii capitale

100

462

21

Şcoala cls.I-VIII "Boloni Farkas Sandor" com. Belin

Reparaţii capitale

90

463

22

Grădiniţa program normal com. Bixad

Reparaţii capitale

150

464

23

Şc. cls.I-IV sat Crasna, com. Sita Buzăului

Reparaţii capitale

20

465

24

Grădiniţa program prelungit "Csipike" Mun. Sf.Gheorghe

Reparaţii capitale

20

466

25

Grădiniţa program prelungit "Gulliver" Mun. Sf.Gheorghe

Reparaţii capitale

60

467

26

Grădiniţa program prelungit "Hofeherke" Mun. Sf.Gheorghe

Reparaţii capitale

20

468

27

Liceul Teoretic "Szekely Miko" Mun. Sf.Gheorghe

Reparaţii capitale

15

469

28

Şc. cls.I-IV + Grădiniţa sat Chilieni, Mun. Sf.Gheorghe

Reparaţii capitale

40

470

29

Liceul Teoretic "Mikes Kelemen" Mun. Sf.Gheorghe

Reparaţii capitale

210

471

30

Grupul Şcolar "Korosi Csoma Sandor" oraş Covasna

Reparaţii capitale

50

472

31

Şcoala cls.I-VIII "Bibo Jozsef com. Brateş

Reparaţii capitale

61

473

32

Şcoala, cls.I -IV.+ Grădiniţa sat Dobolii de Jos com.Ilieni

Reparaţii capitale

90

474

33

Şcoala. cls.I-IV.+ Grădiniţa sat Ţufalău com.Boroşneu Mare

Reparaţii capitale

65

475

34

Şcoala cls. I-VIII "Benedek Elek" com. Băţanii Mari

Reparaţii capitale

50

476

35

Şcoala cls. I-VIII sat Filia, com. Brăduţ

Reparaţii capitale

100

DAMBOVIŢA

6,440

477

1

Grădiniţa sat Teleşti, com. Ludeşti

Obiectiv de investiţii

150

478

2

Grădiniţa sat Ghergheşti, com. Petreşti

Obiectiv de investiţii

200

479

3

Grădiniţa com. Dărmăneşti

Obiectiv de investiţii

200

480

4

Grădiniţa program normal nr. 2 com. Morent

Obiectiv de investiţii

300 

481

5

Şcoala cls. I-VI1I com. Niculeşti

Obiectiv de investiţii

200

482

6

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com. Doiceşti

Consolidare

200

483

7

Şcoala cls. I-VIII com. Poiana

Reabilitare

50

484

8

Şcoala cls. I -VIII sat Brezoaia, com. Brezoaiele

Reabilitare

200

485

9

Grădiniţa com. Bărbuleţu

Reparaţii capitale

150

486

10

Şcoala cls. I-VIII com. Moroieni

Reparaţii capitale

80

487

11

Şcoala cls. I-VIII nr. 4 oraş Pucioasa

Reparaţii capitale

100

488

12

Şcoala cls. I-VIII sat Drăgăeşti-Ungureni, com. Maneşti

Reparaţii capitale

100

489

13

Grădiniţa PP nr. 1 Municipiul Târgovîşte

Reparaţii capitale

200

490

14

Şcoala cls. I-VIII sat Ogrea com. Valea Lungă

Reparaţii capitale

80

491

15

Şcoala cls. I-VIII com. Ciocăneşti

Reparaţii capitale

150

492

16

Şcoala cls. I-VIII sat Săteni, com. Aninoasa

Reparaţii capitate

60

493

17

Şcoala cls. I-VIII com. Şelaru

Reparaţii capitale

300

494

18

Şcoala cls. I-VIII com. Malu cu Flori

Reparaţii capitale

100

495

19

Şcoala cls. I-VIII sat Creţulesti com. Mătăsaru

Reparaţii capitale

100

496

20

Şcoala cls. I-VIII com. Braniştea

Reparaţii capitale

50

497

21

Şcoala cls. I-VIII com. Râul Alb

Reparaţii capitale

150

498

22

Şcoala cls. I-VIII com. Butimanu

Reparaţii capitale

150

499

23

Şcoala cls. I-VIII sat Suduleni, com. Voineşti

Reparaţii capitale

50

500

24

Şcoala cls. I-VIII com. Tărtăşeşti

Reparaţii capitale

150

501

25

Şcoala cls. I-VIII com. Slobozia Moară

Reparaţii capitale

50

502

26

Şcoala cls. I-VIII com. Brăneşti

Reparaţii capitale

110

503

27

Şcoala cls. I-VIII sat Petreşti, com. Petreşti

Reparaţii capitale

70

504

28

Şcoala cls. I-VIII com. Dragodana

Reparaţii capitale

50

505

29

Grup Şcolar Agricol com. Tărtăşeşti

Reparaţii capitale

100

506

30

Şcoala cls. I-VIII sat Teţcoiu com. Mătăsaru

Reparaţii capitale

50

507

31

Şcoala cls. I-VIII com. Ocniţa

Reparaţii capitale

100

508

32

Şcoala cls. I-VIII com. Dărmăneşti

Reparaţii capitale

100

509

33

Şcoala cls. I-VIII sat Teleşti com. Ludeşti

Reparaţii capitale

150

510

34

Şcoala   cls.   I-VIII   sat   Picior  de   Munte    -    Boboci,    com. Dragodana

Reparaţii capitale

150

511

35

Grădiniţa nr. 9 Municipiul Târgovişte

Reparaţii capitale

230

512

36

Şcoala cls. I-VIII sat Cricov, com. Valea Lungă

Reparaţii capitale

150

513

37

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com. I.L.Caragiale

Reparaţii capitale

200

514

38

Şcoala cls. I-VIII com. Vlădeni

Reparaţii capitale

100

515

39

Şcoala cls. V-VIII com. Comişani

Reparaţii capitale

100

516

40

Şcoala cls. I-VIII com. Băleni

Reparaţii capitale

100

517

41

Şcoala cls. I-VIII com. Vârfuri

Reparaţii capitale

180

518

42

Şcoala cls.I-VIII sat Gura Vulcanii com. Vulcana Pandele

Reparaţii capitale

150

519

43

Liceul teoretic oraş Titu

Reparaţii capitale

200

520

44

Şcoala cls. I-VIII com. Cândeşti

Reparaţii capitale

150

521

45

Gradinţa nr.4 cartier Arsuri oraş Găeşti

Reparaţii capitale

130

522

46

Grădiniţa nr, 2 oraş Găeşti

Reparaţii capitale

150

523

47

Grădiniţa nr, 1 com, Morteni

Reparaţii capitale

200

DOLJ

8,320

524

1

Grădiniţa com. Cetate

Obiectiv de investiţii

200

525

2

Şcoala cu clasele I-VIII Amărăştii de Sus,   com. Amărăştii de Sus

Consolidare

200

526

3

Şcoala cu clasele I-VIII Tunarii Vechi, com. Poiana Mare

Consolidare

190

527

4

Şcoala cu clasele I-VIII Hunia, com. Maglavit

Consolidare

150

528

5

Şcoala cu clasele I-VIII Goicea, com. Goicea

Consolidare

200

529

6

Şcoala cu clasele I-VIII sat Ocolna, com. Amărăştii de Jos

Consolidare

200

530

7

Şcoala cu clasele I-VIII Desa, com. Desa

Consolidare

150

531

8

Şcoala cu clasele I-VIII Valea Stanciului, com. Valea Stanciului

Consolidare

110

532

9

Şcoala cu clasele I-VIII Măceşu de Sus, com. Măceşu de Sus

Consolidare

100

533

10

Şcoala cu clasele I-VIII sat Beloţ, com. Sopot

Consolidare

70

534

11

Colegiul Naţional "Carol I" Craiova, corp 3, Municipiul Craiova

Consolidare

300

535

12

Grupul Şcolar "Traian Vuia" Mun. Craiova

Reparaţii capitale

240

536

13

Grupul Şcolar "Anghel Saligny" Mun. Craiova

Reparaţii capitale

190

537

14

Grupul Şcolar Electroputere Mun. Craiova

Reparaţii capitale

80

538

15

Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi" Mun. Craiova

Reparaţii capitale

290

539

16

Colegiul Naţional "Nicolae Titulescu" Mun. Craiova

Reparaţii capitale

290

540

17

Liceul "Ştefan Odobleja" Mun. Craiova

Reparaţii capitale

150

541

18

Liceul "Marin Sorescu" Mun. Craiova

Reparaţii capitale

130

542

19

Liceul "P. Trişcu" Mun. Craiova - corp 2

Reparaţii capitale

110

543

20

Liceul Teoretic "Adrian Păunescu" com. Barca

Reparaţii capitale

130

544

21

Liceul "Ştefan Marincu" com. Poiana Mare

Reparaţii capitale

100

545

22

Şcoala Gen. Nr.39 Mun. Craiova

Reparaţii capitale

210

546

23

Şcoala Gen. Nr, 21 Mun. Craiova

Reparaţii capitale

140

547

24

Şcoala Gen. Nr.16 Mun. Craiova

Reparaţii capitale

150

548

25

Şcoala Gen. Nr. 29 Mun. Craiova

Reparaţii capitale

150

549

26

Şcoala Gen. Nr.33 Mun. Craiova

Reparaţii capitale

150

550

27

Şcoala Gen. Nr.31 Mun. Craiova

Reparaţii capitale

110

551

28

Şcoala Gen. Nr. 22 Mun. Craiova

Reparaţii capitale

50

552

29

Şcoala Gen. Nr. 3 com. Dăbuleni

Reparaţii capitale

150

553

30

Şcoala Gen. Nr. 1 oraş Calafat

Reparaţii capitale

80

554

31

Şcoala Gen. sat Brădeştii Bătrâni, com. Brădeşti

Reparaţii capitale

70

555

32

Şcoala Gen. sat Tatomireşti, com. Brădeşti

Reparaţii capitale

220

556

33

Şcoala Gen. com, Gogoşu

Reparaţii capitale

70

557

34

Şcoala Gen. com. Leu

Reparaţii capitale

100

558

35

Şcoala Gen. com. Argetoaia - corp 2

Reparaţii capitale

70

559

36

Şcoala Gen. Nr, 30 Mun. Craiova

Reparaţii capitale

150

560

37

Şcoala Gen, Nr. 36 Mun. Craiova

Reparaţii capitale

150

561

38

Şcoala Gen. com. Malu Mare

Reparaţii capitale

100

562

39

Şcoala Gen. Nr.2 com. Călăraşi

Reparaţii capitale

100

563

40

Şcoala Gen. com. Podari

Reparaţii capitale

80

564

41

Şcoala Gen. sat Amărăşti, com. Fărcaş

Reparaţii capitale

70

565

42

Şcoala Gen. com. Bratovoieşti

Reparaţii capitale

80

566

43

Şcoala Gen. com. Dobreşti

Reparaţii capitale

100

567

44

Şcoala Gen. com. Giurgiţa

Reparaţii capitale

80

568

45

Şcoala Gen. com. Giubega

Reparaţii capitale

70

569

46

Şcoala Gen. com. Galicea Mare

Reparaţii capitale

70

570

47

Şcoala Gen. com. Piscu Vechi

Reparaţii capitale

70

571

48

Şcoala clasele I-VIII Pleniţa, com. Pleniţa

Reparaţii capitale

100

572

49

Şcoala clasele I-VIII sat Cornu, com. Orodel

Reparaţii capitale

200

573

50

Şcoala clasele I-VIII Secu, com. Secii

Reparaţii capitale

250

574

51

Colegiul Tehnic "Ion Mincu", Municipiul Craiova

Reparaţii capitale

300

575

52

Liceul Teoretic Bechet, oraş Bechet

Reparaţii capitale

150

576

53

Şcoala clasele I-VIII Ţuglui - corp 2, com. Ţuglui

Reparaţii capitale

200

577

54

Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" - corp 3, Municipiul Craiova

Reparaţii capitale

250

578

55

Şcoala cls. I-VIII sat Lipovu, com. Lipovu

Reparaţii capitale

100

579

56

Şcoala clasele I-VIII nr.l sat Poiana Mare, com. Poiana Mare

Reparaţii capitale

100

580

57

Şcoala cls. I-IV com. Sopot

Reparaţii capitale

150

581

58

Şcoala clasele I-VIII Negoi, com. Negoi

Reparaţii capitale

100

GALAŢI

7,000

582

1

Grădiniţa program normal, com. Măstăcani

Obiectiv de investiţii

430

583

2

Grădiniţa program normal, com. Smulţi

Obiectiv de investiţii

200

584

3

Şcoala cls. I-VIII com. Cuza Vodă

Obiectiv de investiţii

30

585

4

Şcoala cls. I-VIII nr.l com. Drăgăneşti

Reabilitare

100

586

5

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 sat Malu Alb, com. Drăgăneşti

Reabilitare

100

587

6

Şcoala cls. I-VIII sat Smârdan, com. Smârdan

Reabilitare

150

588

7

Şcoala cls. I-IV nr.2 sat Brăneşti, com. Vlădeşti

Reabilitare

600

589

8

Şcoala cls. I-VIII sat Balinteşti, com. Bereşti Meria

Reabilitare

170

590

9

Şcoala cls. I-VIII sat Slivna, com. Bereşti Meria

Reabilitare

165

591

10

Şcoala cls. I-IV sat Aldeşti, com. Bereşti Meria

Reabilitare

130

592

11

Şcoala cls. I-VIII sat Buciumeni, com. Buciumeni

Reabilitare

295

593

12

Şcoala cls, I-VIII nr. 1 sat Cudalbi, com. Cudalbi

Reabilitare

100

594

13

Şcoala cls. I-VIII sat Băneasa, com. Băneasa

Reabilitare

80

595

14

Şcoala cls. I-IV sat Roşcani, com. Băneasa

Reabilitare

30

596

15

Şcoala cls. I-VIII sat Vârlezi, com. Vârlezi

Reabilitare

180

597

16

Şcoala cls. I-VIII sat Crăeşti, com. Vârlezi

Reabilitare

80

598

17

Şcoala cls. I-VIII nr.l sat Toflea, com. Brăhăşeşti

Reabilitare

210

599

18

Şcoala cls. V-VIII sat Coasta Lupei, com. Nicoreşti

Reabilitare

100

600

19

Şcoala cls.Il-X nr.l sat Brăhăşeşti, com. Brăhăşeşti

Reabilitare

200

601

20

Şcoala cls. I-X nr.2 sat Brăhăşeşti, com. Brăhăşeşti

Reabilitare

140

602

21

Şcoala nr. 4 cls. I-VIII com. Lieşti

Reabilitare

400

603

22

Şcoala nr, 1 cls. I-VIII com. Lieşti

Reabilitare

400

604

23

Şcoala cls. I-X sat Suhurlui, com. Rediu

Reabilitare

100

605

24

Şcoala cls. I-X sat Rediu, com. Rediu

Reabilitare

100

606

25

Şcoala cls. I-VIII sat Matca, com. Matca

Reabilitare

250

607

26

Şcoala cls. I-VIII nr.2, com. Movileni

Reabilitare

50

608

27

Şcoala cls. I-VIII nr. 9 - cartier Cemicar Municipiul Tecuci

Reabilitare

150

609

28

Colegiul National "Vasile Alecsandri" - bazin de înot din Municipiul Galaţi

Reabilitare

50

610

29

Liceul cu Program Sportiv din Municipiul Galaţi

Reabilitare

15

611

30

Grupul Şcolar "Traian" din Municipiul Galaţi

Reabilitare

15

612

31

Şcoala cls. I-VIII Nr. 43 din Municipiul Galaţi

Reabilitare

25

613

32

Grupul Şcolar Căi Ferate din Municipiul Galaţi

Reabilitare

40

614

33

Şcoala cls. I-VIII Nr. 34 din Municipiul Galaţi

Reabilitare

25

615

34

Liceul Pedagogic "Costache Negri" Municipiul Galaţi

Reabilitare

50

616

35

Şcoala sat Urleşti, com. Corni

Reparaţii capitale

40

617

36

Colegiul Tehnic "Paul Dimo" Municipiul Galaţi

Reparaţii capitale

800

618

37

Şcoala cls. I-VIII sat Berbeci, com. Gohor

Reparaţii capitale

150

619

38

Liceul Pedagogic "Costache Negri" Municipiul Galaţi

Reparaţii capitale

850

GIURGIU

4,754

620

1

Grădiniţa sat Pietrişu, com. Găujani

Obiectiv de investiţii

18

621

2

Şcoala I-VIII sat Crevedia Mare, com. Crevedia Mare

Obiectiv de investiţii

30

622

3

Grădiniţa sat Putineiu, com Putineiu

Obiectiv de investiţii

18

623

4

Şcoala I-VIII sat Zorile, com, Grădinari

Obiectiv de investiţii

25

624

5

Grădiniţa com. Gostinu

Obiectiv de investiţii

18

625

6

Grădiniţa sat Crivina, oraş Bolintin Vale

Obiectiv de investiţii

10

626

7

Grădiniţa sat Valea Plopilor, com Ghimpaţi

Obiectiv de investiţii

18

627

8

Grădiniţa sat Palanca, com. Floreşti

Obiectiv de investiţii

18

628

9

Grădiniţa sat Singureni, com. Singureni

Obiectiv de investiţii

17

629

10

Şcoala Nr. 1 sat Băneasa, com. Băneasa

Obiectiv de investiţii

11

630

11

Şcoala I-VIII sat Malu-Spart oraş Bolintin Vale

Obiectiv de investiţii

18

631

12

Şcoala I-VIII sat Dăiţa, com. Daia

Consolidare

26

632

13

Grădiniţa sat Floreşti, com. Floreşti

Consolidare

25

633

14

Şcoala Nr. 2 sat Ogrezeni, com. Ogrezeni

Consolidare

25

634

15

Şcoala I-1V sat Hobaia, com Ogrezeni

Consolidare

16

635

16

Şcoala I-VIII sat Uzunu, com. Călugăreni

Consolidare

24

636

17

Şcoala I-V11I sat Călugăreni, com. Călugăreni

Consolidare

30

637

18

Grădiniţa sat Hereşti, com. Hotarele

Consolidare

60

638

19

Şcoala I-VIII sat Dărăşti, com. Adunaţii Copăceni

Consolidare

30

639

20

Şcoala de Arte si Meserii Municipiul Giurgiu

Reparaţii capitale

200

640

21

Şcoala Gen. Nr. 3 Mun. Giurgiu

Reparaţii capitale

200

641

22

Liceul "Tudor Vianu" din Municipiul Giurgiu

Reparaţii capitale

10

642

23

Şcoala I-VIII sat Căscioarele com.Găiseni

Reparaţii capitale

100

643

24

Şcoala cls. I-VIII sat Gogoşari com.Gogoşari

Reparaţii capitale

60

644

25

Şcoala I-VIII sat Stoeneşti, com. Floreşti

Reparaţii capitale

250

645

26

Şcoala I-VIII sat Crevedia Mică, com. Crevedia Mare

Reparaţii capitale

200

646

27

Şcoala I-VIII sat Gostinu, com. Gostinu

Reparaţii capitale

300

647

28

Grădiniţa sat Trestieni, com. Ulmi

Reparaţii capitale

60

648

29

Şcoala I-VIII sat Isvoarele, com. Isvoarele

Reparaţii capitale

200

649

30

Şcoala l-VIII sat Vlaşin, com Schitu

Reparaţii capitale

250

650

31

Şcoala I-VIII sat Săbăreni, com. Săbăreni

Reparaţii capitale

150

651

32

Şcoala I-VIII sat Hulubeşti, com. Călugăreni

Reparaţii capitale

18

652

33

Şcoala I-VIII sat Oinacu, com. Oinacu

Reparaţii capitale

120

653

34

Şcoala I-VIII sat Colibaşi, com. Colibaşi

Reparaţii capitale

350

654

35

Şcoala I-VIII sat Câmpurelu, com. Colibaşi

Reparaţii capitale

250

655

36

Şcoala I-VIII sat Chiriacu, com. Isvoarele

Reparaţii capitale

160

656

37

Şcoala I-VIII sat Joiţa, com. Joiţa

Reparaţii capitale

300

657

38

Şcoala I-VIII Bolintin Vale, oraş Bolintin Vale

Reparaţii capitale

25

658

39

Şcoala I-VIII sat Iepureşti, com. Iepureşti

Reparaţii capitale

17

659

40

Şcoala Nr. 1 sat Ogrezeni, com. Ogrezeni

Reparaţii capitale

200

660

41

Liceul "Nicolae Cartojan", Mun. Giurgiu

Reparaţii capitale

250

661

42

Grup şcolar naval "Viceamiral Ioan Bălănescu", Mun. Giurgiu

Reparaţii capitale

250

662

43

Şcoala Gen. cls. I-VIII com. Prundu

Reparaţii capitale

139

663

44

Şcoala cls. I-IV com. Prundu

Reparaţii capitale

19

664

45

Şcoala cls. I-IV sat Puieni, com. Prundu

Reparaţii capitale

39

665

46

Grup Şcolar com. Călugăreni

Reparaţii capitale

200

GORJ

4,795

666

1

Şcoala Gen. com. Bumbeşti Pitic

Obiectiv de investiţii

100

667

2

Şcoala Gen. sat Negreni com.Licurici

Obiectiv de investiţii

70

668

3

Şc. Gen. "Ecaterina Teodoroiu" şi Grădiniţă Municipiul Târgu Jiu

Obiectiv de investiţii

130

669

4

Colegiul „Mihai Viteazul" oraş Bumbeşti Jiu

Reabilitare

80

670

5

Liceul teoretic oraş Novaci

Reabilitare

100

671

6

Grup Şcolar Industrial oraş Turceni

Reabilitare

80

672

7

Grup Şcolar Industrial Peştişani com. Peştişani

Reabilitare

150

673

8

Liceul de muzică şi arte plastice Mun.Târgu Jiu

Reabilitare

80

674

9

Şcoala Gen. sat Runcu com Runcu

Reabilitare

60

675

10

Şcoala Gen. sat Prigoria com Prigoria

Reabilitare

60

676

11

Şcoala Gen. sat Scoarţa com.Scoarţa

Reabilitare

60

677

12

Grup Şcolar com. Roşia de Amaradia

Reabilitare

100

678

13

Grup Şcolar Tehnologic „Ion Mincu" Municipiul Târgu Jiu

Reabilitare

200

679

14

Colegiul   Naţional   „Tudor  Arghezi"  oraş   Târgu   Cărbuneşti internat

Reabilitare

50

680

15

Grup Şcolar Industrial sat Bustuchin com. Bustuchin

Reabilitare

100

681

16

Şcoala Gen. com. Roşia de Amaradia

Reabilitare

50

682

17

Grup Şcolar Industrial „Materiale de construcţii" Municipiul Târgu Jiu - cantină

Reabilitare

100

683

18

Şcoala Gen. Cârbeşti com Drăguţeşti

Reabilitare

45

684

19

Şcoala Gen.Ioneşti com. Ioneşti

Reabilitare

50

685

20

Şcoala Gen.Urdari com. Urdari

Reabilitare

60

686

21

Grup Şcolar „Gh.Magheru" Municipiul Târgu - Jiu

Reabilitare

60

687

22

Şcoala Gen. sat Teleşti com Teleşti

Reabilitare

100

688

23

Şcoala Gen. nr.l sat Polovraci, com. Polovraci

Reabilitare

40

689

24

Şcoala primară sat Olteanu, com. Glogova

Reabilitare

50

690

25

Şcoala Gen. sat Poieniţa, com. Bustuchin

Reabilitare

150

691

26

Şcoala Gen. "Valea Mănăstirii" com. Cătunele

Reabilitare

50

692

27

Şcoala Gen. Căpreni com Căpreni

Reabilitare

40

693

28

Şcoala Gen. Capu Dealului, com.Brăneşti

Reabilitare

100

694

29

Şcoala Gen. Lihuleşti com. Berleşti

Reabilitare

40

695

30

Şcoala Gen. Cruşeţ com Cruşeţ

Reabilitare

20

696

31

Şcoala Gen. Miluţa, com. Borăscu

Reabilitare

30

697

32

Grup Şcolar Industrial sat Bâlteni, com. Bâlteni

Reabilitare

100

698

33

Şcoala profesională auto Municipiul Târgu Jiu

Reabilitare

50

699

34

Şcoala Gen. sat Jupâneşti, com Jupâneşti

Reabilitare

40

700

35

Şcoala Gen. sat Poiana, com. Bărbăteşti

Reabilitare

30

701

36

Şcoala Gen. sat Andreeşti, com Vladimir

Reabilitare

40

702

37

Grup Şcolar Industrial sat Balta, com. Runcu

Reabilitare

40

703

38

Şcoala Gen. Nr. 1 oraş Novaci

Reabilitare

100

704

39

Şcoala Gen. sat Arcani, com Arcani

Reabilitare

40

705

40

Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu" din Municipiul Târgu

Jiu

Reabilitare

300

706

41

Şcoala gen. nr. 7 din Municipiul Târgu Jiu

Reabilitare

200

707

42

Grădiniţa nr. 15 din Municipiul Târgu Jiu

Reabilitare

120     .

708

43

Grădiniţa nr. 20 din Municipiul Târgu Jiu

Reabilitare

80

709

44

Grup Şcolar Agricol Bârseşti

Reabilitare

250

710

45

Şcoala Gen. "Constantin Săvoiu" din Municipiul Târgu Jiu - corp B, tronson I

Reabilitare

250

711

46

Colegiul Naţional "Spiru Haret" Municipiul Târgu Jiu

Reabilitare

350

712

47

Colegiul Tehnic "Henri Coandă" din Municipiul Târgu Jiu

Reparaţii capitale

200

713

48

Şcoala Gen. "Sf. Nicolae" din Municipiul Târgu Jiu

Reparaţii capitale

200

HARGHITA

6,200

714

1

Şcoala Gen. cls. I-IV + Grădiniţa sat Zetea, com. Zetea

Obiectiv de investiţii

100

715

2

Şcoala gen. Sat. Plăieşii de Jos, com. Plăieşii de Jos

Obiectiv de investiţii

250

716

3

Şcoala Gen. NR. 1 sat Tulgheş, com. Tulgheş

Reparaţii capitale

270

717

4

Colegiul Tehnic "Batthyany Ignac" Municipiul Gheorgheni

Reparaţii capitale

200

718

5

Şcoala Gen. "Benedek Fidel" sat Bisericani, com. Lupeni

Reparaţii capitale

100

719

6

Şcoala Gen. "Siklodi Lorinc" sat Ditrău, com. Ditrau

Reparaţii capitale

100

720

7

Şcoala Gen. "Vitos Mozes" sat Săncrăieni, com. Săncrăieni

Reparaţii capitale

100

721

8

Şcoala Gen. Nr. 4 sat Vărşag, com. Vărşag

Reparaţii capitale

200

722

9

Grup Şcolar "Petofi Sandor" sat Daneşti, com. Dăneşti

Reparaţii capitale

100

723

10

Şcoala Gen. Nr. 5 sat Beta, com. Mugeni

Reparaţii capitale

100

724

11

Şcoala Gen."Zimmethausen" oraş Borsec

Reparaţii capitale

100

725

12

Şcoala Gen. "Fogarassy Mihaly" Municipiul Gheorgheni

Reparaţii capitale

200

726

13

Şcoala Gen. "Nagy Istvan" sat Misentea, com. Leliceni

Reparaţii capitale

100

727

14

Şcoala Gen. cls. I-VIII sat Săcel, com. Săcel

Reparaţii capitale

100

728

15

Şcoala Gen. "Miron Cristea" Mun. Topliţa

Reparaţii capitale

300

729

16

Şcoala Gen.'Theodor Chindea" sat Voşlăbeni, com. Voşlăbeni

Reparaţii capitale

200

730

17

Şcoala Gen. sat Ineu, com. Cârţa

Reparaţii capitale

50

731

18

Grădiniţa PN nr. 1, sat Cârţa, com. Cârţa

Reparaţii capitale

20

732

19

Grădiniţa PN nr. 2, sat Ineu, com. Cârţa

Reparaţii capitale

40

733

20

Grădiniţa PN nr. 1 sat Mihăileni, com. Mihăileni

Reparaţii capitale

150

734

21

Liceul de Artă "Pallo Imre" Municipiul Odorheiu Secuiesc

Reparaţii capitale

200

735

22

Liceul Teoretic "Marin Preda" Municipiul Odorheiu Secuiesc

Reparaţii capitale

100

736

23

Grup Şcolar Industrial  "Miron  Cristea"  sat Subcetate, com. Subcetate

Reparaţii capitale

150

737

24

Colegiu] Naţional "Mihai Eminescu" Municipiul Topliţa

Reparaţii capitale

300

738

25

Şcoala Gen. - sală sport sat Praid, com. Praid

Reparaţii capitale

400

739

26

Liceul Teoretic "Sf. Nicolae" Municipiul Gheorgheni

Reparaţii capitale

350

740

27

Colegiul Naţional "Octavian Goga", Municipiul Miercurea Ciuc

Reparaţii capitale

400

741

28

Şcoala Gen. "Dumitru Gafton" sat Gălăuţaş, com. Gălăutaş

Reparaţii capitale

50

742

29

Şcoala Gen. Nr.3 "Xantusz Janos" oraş Miercurea Ciuc

Reparaţii capitale

300

743

30

Şcoala Gen. "Marton Ferencz" sat Păuleni Ciuc, com. Păuleni Ciuc

Reparaţii capitale

70

744

31

Grup Şcolar "Kos Karoly" Municipiul Odorheiu Secuiesc

Reparaţii capitale

300

745

32

Grădiniţa program prelungit oraş Cristuru Secuiesc

Reparaţii capitale

150

746

33

Grup Şcolar sat Corund, com. Corund

Reparaţii capitale

300

747

34

Şcoala gen. "Mora Ferenc" Municipiul Odorheiu Secuiesc

Reparaţii capitale

150

748

35

Şcoala Gen. "Endes Jozsef' sat Sânsimion, com. Sânsîmion

Reparaţii capitale

200

HUNEDOARA

7,789

749

1

Liceul de Arte Municipiul Deva

Obiectiv de investiţii

600

750

2

Şcoala "Horea, Cloşca si Crisan" Municipiul Brad

Obiectiv de investiţii

300

751

3

Şcoala 24 Săli clasa Municipiul Vulcan

Obiectiv de investiţii

500 

752

4

Şcoala Gen. Nr. 1 oraş Uricani

Reabilitare

500

753

5

Şcoala Gen. cls. I-VIII com. Veţel

Reabilitare

100

754

6

Şcoala Gen cls. I-VIII com. Dobra

Reabilitare

250

755

7

Grup Şcolar Industrial Minier Municipiul Lupeni

Reabilitare

500

756

8

Şcoala Gen. cls. I-VIII comuna Rapoltu Mare

Reabilitare

100

757

9

Colegiul Economic "Emanuil Gojdu" - teren de sport Municipiul Hunedoara

Reparaţii capitale

151

758

10

Colegiul Tehnic "Matei Corvin" Municipiul Hunedoara

Reparaţii capitale

291

759

11

Colegiul Naţional de Informatică "Traian Lalescu" Municipiul Hunedoara

Reparaţii capitale

127

760

12

Şcoala Gen. "Sf. Varvara" oraşul Aninoasa

Reparaţii capitale

50

761

13

Şcoala Gen. cls. I-VIII Iscroni, oraş Aninoasa

Reparaţii capitale

20

762

14

Liceul Teoretic com. Ilia

Reparaţii capitale

100

763

15

Şcoala Gen. cls. I-IV sat Săcămaş, com. Ilia

Reparaţii capitale

10

764

16

Şcoala Gen. cls. I-IV sat Brâznic, com. Ilia

Reparaţii capitale

10

765

17

Şcoala Gen. cls. I-VIII "Ana Colda" oraşul Petrila

Reparaţii capitale

200

766

18

Şcoala Gen. cls. I-VIII Cimpa, oraş Petrila

Reparaţii capitale

100

767

19

Şcoala Gen "Avram Stanca" Municipiul Petroşani

Reparaţii capitale

100

768

20

Şcoala Gen. Nr. 2 Mun. Petroşani

Reparaţii capitale

60

769

21

Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", Mun. Petroşani

Reparaţii capitale

500

770

22

Şcoala Gen. "Spiru Haret" Mun. Petroşani

Reparaţii capitale

200

771

23

Colegiul Economic "Hermes" Mun. Petroşani

Reparaţii capitale

500

772

24

Grup Şcolar "Dimitrie Leonida" Mun. Petroşani

Reparaţii capitale

200

773

25

Şcoala Gen. Nr. 7 Mun. Petroşani

Reparaţii capitale

500

774

26

Şcoala Gen. cls. I-VIII "Iosif Comşa" com Ribiţa

Reparaţii capitale

500

775

27

Şcoala Gen. cls. I-IV sat Crişan, com Ribiţa

Reparaţii capitale

100

776

28

Şcoala Gen. cls. I-VIII com. Romos

Reparaţii capitale

50

777

29

Şcoala Gen. cls. I-IV sat Romoşel, com. Romos

Reparaţii capitale

30

778

30

Şcoala Gen. cls. I-IV sat Vaidei, com. Romos

Reparaţii capitale

40

779

31

Şcoala cls. I-IV sat Curechiu, com. Bucureşci

Reparaţii capitale

150

780

32

Şcoala Gen. cls. I-VIII "Dr. Aurel Vlad" Mun. Orăştie - sală sport

Reparaţii capitale

150

781

33

Colegiul Naţional "Aurel Vlaicu" Mun. Orăştie

Reparaţii capitale

400

782

34

Şcoala cls . I-VIII nr. 2 oraş Simeria

Reparaţii capitale

400

IALOMIŢA

3,280

783

1

Grădiniţă PN Mihai! Kogălniceanu, com. Mihail Kogălniceanu

Obiectiv de investiţii

200

784

2

Şcoala cu cls. I-VIII nr.2, oraş Ţăndărei - Corp Grădiniţă PN

Obiectiv de investiţii

200

785

3

Grădiniţă PN sat Broşteni, com. Ion Roată

Obiectiv de investiţii

100

786

4

Şcoala cls. I-IV sat Ciocârlia, com. Ciocârlia

Obiectiv de investiţii

30

787

5

Şcoala cls. I-VIII sat Movilita, com. Movilita

Obiectiv de investiţii

50

788

6

Grădiniţa PN sat Platoneşti, com. Platoneşti

Reabilitare

150

789

7

Grădiniţa PN sat Lăcusteni, com. Platoneşti

Reabilitare

150

790

8

Şcoala cls. I-VIII sat Platoneşti, com. Platoneşti

Reabilitare

150

791

9

Şcoala cls. I-VIII sat Săraţeni, com. Sărăţeni

Reabilitare

400

792

10

Şcoala cls. I-IV sat Brătia, com. Axintele

Reparaţii capitale

200

793

11

Grădiniţa PN sat Borăneşti, com. Borăneşti

Reparaţii capitale

50

794

12

Şcoala cls. I-VIII sat Borăneşti, com. Borăneşti

Reparaţii capitale

50

795

13

Grădiniţa PN sat Bucu, com. Bucu

Reparaţii capitale

200

796

14

Grădiniţa PN sat Griviţa, com. Griviţa

Reparaţii capitale

80

797

15

Grădiniţa PN sat Smirna, com. Griviţa

Reparaţii capitale

80

798

16

Şcoala cls. I-IV sat Smirna, com. Griviţa

Reparaţii capitale

100

799

17

Şcoala cls. I-X sat Griviţa, com. Griviţa

Reparaţii capitale

100

800

18

Şcoala cls. I-VIII sat Mărculeşti, com. Mărculeşti

Reparaţii capitale

300

801

19

Grădiniţa PN sat Reviga, com. Reviga

Reparaţii capitale

30

802

20

Şcoala cls. I-VIII sat Rovine, com. Reviga

Reparaţii capitale

70

803

21

Grădiniţa PN sat Malu, com. Sf. Gheorghe

Reparaţii capitale

30

804

22

Grădiniţa PN sat Sf. Gheorghe, com. Sf. Gheorghe

Reparaţii capitale

30

805

23

Şcoala cls. I-VIII sat Butoiu, com. Sf. Gheorghe

Reparaţii capitale

80

806

24

Şcoala cls. I-IV sat Stelnica, com. Stelnica

Reparaţii capitale

150

807

25

Grădiniţa PN sat Valea Măcrişului, com. Valea Măcrişului

Reparaţii capitale

100

808

26

Şcoala cls. I-VIII sat Valea Măcrişului, com. Valea Măcrişului

Reparaţii capitale

50

809

27

Grădiniţă PN, oraş Amara

Reparaţii capitale

150

IAŞI

10,440

810

1

Şcoala cu cls. I-VIII sat Slobozia Deal, com. Voinesti

Consolidare

150

811

2

Şcoala cu cls. I-VIII sat Hiliţa, com. Costuleni

Consolidare

170

812

3

Şcoala cu cls. I-VIII sat Heleşteni, com. Heleşteni

Consolidare

160

813

4

Şcoala cu cls. I-IV sat Slobozia , com. Ciurea

Reabilitare

100

814

5

Şcoala cu cls. I-VIII sat Hermeziu , com. Trifesti

Reabilitare

200

815

6

Şcoala cu cls. I-VIII sat Mânjeşti, com. Mogoşeşti

Reabilitare

150

816

7

Şcoala cu cls. I-VIII sat Dumbrava, com. Ciurea

Reabilitare

100

8i7

8

Şcoala cu cls . I-VIII sat Tomeşti, com. Tomeşti

Reabilitare

300

818

9

Grădiniţa sat Victoria, com. Victoria

Reabilitare

150

819

10

Şcoala cu cls. I-VIII sat Maxut, com. Deleni

Reabilitare

150

820

11

Şcoala cls. I-VIII "G.Ibrăileanu" oraş Târgu Frumos

Reabilitare

300

821

12

Liceul "Mihail Sadoveanu" Mun. Paşcani

Reabilitare

400

822

13

Liceul "L. Rosetti" - corp B sat Răducăneni, com. Răducăneni

Reabilitare

200

823

14

Şcoala cu cls. I-VIII sat Blăgeşti, com.Paşcani

Reabilitare

180

824

15

Şcoala cu cls. I-VIII sat Hârtoape, com Vânători

Reabilitare

190

825

16

Şcoala cu cls. I-VIII sat Ciohorani, com, Ciohorani

Reabilitare

110

826

17

Scoală cu cls. I-VIII sat Butea, com. Butea

Reabilitare

250

827

18

Scoală cu cls. I-VIII sat Oţeleni, com. Oţeleni

Reabilitare

200

828

19

Scoală cu cls. I-VIII sat Mirosloveşti, com. Mirosloveşti

Reabilitare

250

829

20

Scoală cu cls. I-VIII sat Conteşti, com. Valea Seaca

Reabilitare

200

830

21

Scoală cu cls. I-VIII sat Humosu, com. Şiretel

Reabilitare

180

831

22

Scoală cu cls. I-VIII sat Scobinţi, com. Scobinţi

Reabilitare

170

832

23

Scoală cu cls. I-VIII sat Farcăşeni, com. Strunga

Reabilitare

250

833

24

Scoală cu cls. I-VIII sat Coasta Măgurii, com. Balş

Reabilitare

240

834

25

Şcoala cu cls. I-VIII sat Costuleni, com. Costuleni

Reabilitare

180

835

26

Şcoala cu cls. I-IV sat Cărbunari, com. Grajduri

Reabilitare

250

836

27

Şcoala cu cls. I-VIII sat Jigoreni, com. Ţibaneşti

Reabilitare

200

837

28

Grădiniţa PP nr. 3 Municipiul Iaşi

Reabilitare

350

838

29

Grădiniţa PP nr. 2 Municipiul Iaşi

Reabilitare

210

839

30

Grup Şcolar "Ştefan Procopiu" -corp B, Mun. Iaşi

Reabilitare

500

840

31

Şcoala cu cls. I-VIII sat Bălţaţi, com. Bălţaţi

Reabilitare

200

841

32

Şcoala cu cls. I-VIII sat Crucea, com. Lungani

Reabilitare

120

842

33

Şcoala cu cls. I-VIII sat Coropceni, corp A, com. Ciorteşti

Reabilitare

140

843

34

Şcoala cu cls. I-VIII "Ştefan cel Mare" sat Dancu, com. Holboca

Reabilitare

300

844

35

Şcoala cu cls. I-VIII "Dimitrie Sturdza" Municipiul Iaşi

Reabilitare

600

845

36

Grădiniţa PP nr.6 Mun. Iaşi

Reabilitare

300

846

37

Şcoala cu cls. I-VIII sat Stolniceni Prăjescu, com. Stolniceni Prăjescu

Reabilitare

220

847

38

Grădiniţa sat Mădârjeşti, com. Bălţaţi

Reparaţii capitale

120

848

39

Şcoala cls. I-VIII sat Suhuleţ, com, Tansa

Reparaţii capitale

110

849

40

Şcoala cls. I-VIII sat Costeşti, com. Costeşti

Reparaţii capitale

110

850

41

Şcoala cls. I-IV sat Pietriş, com. Dolheşti

Reparaţii capitale

110

851

42

Grădiniţa sat Oprisem, com, Ţuţora

Reparaţii capitale

120

852

43

Grădiniţa sat Sineşti, com. Sineşti

Reparaţii capitale

150

853

44

Şcoala cu cls. I-VIII "Elena Cuza" Municipiul Iaşi

Reparaţii capitale

370

854

45

Şcoala cu cls, I-VIII sat Mănăstirea, com. Dagâţa

Reparaţii capitale

150

855

46

Şcoala cu cls. I-IV sat Cârniceni, com. Ţigănaşi

Reparaţii capitale

100

856

47

Şcoala cu cls. I-VIII sat Munteni, com. Belceşti

Reparaţii capitale

100

857

48

Scoalacu cls. I-IV nr. 2 sat Focuri, com. Focuri

Reparaţii capitale

100

858

49

Şcoala cu cls. I-VIII sat Războieni, com, Ţibăneşti

Reparaţii capitale

50

859

50

Şcoala cu cls. I-VIII sat Boroseşti, com. Scânteia

Reparaţii capitale

80

860

51

Şcoala cu cls. I-VIII sat Ţibana, com. Ţibana

Reparaţii capitale

100

861

52

Şcoala cu cls. I-VIII sat Alexeni, com. Ţibana

Reparaţii capitale

200

862

53

Şcoala cu cls. I-IV sat Ungheni, com. Ungheni

Reparaţii capitale

150

ILFOV

3,100

863

1

Şcoala cu cls.I-VIII nr.l , oraş Chitila

Obiectiv de investiţii

100

864

2

Şcoala cu cls.I-VIII nr.2 , sat Darvari, com. Ciorogarla

Obiectiv de investiţii

50

865

3

Şcoala cu cls.I-VIII nr.2 , oraş Buftea

Obiectiv de investiţii

100

866

4

Şcoala cu cls.I-VIII nr.3 , sat Sindriliţa, com. Ganesa

Obiectiv de investiţii

100

867

5

Şcoala cu cls.I-VIII nr.l , oraş Popeşti Leordeni

Obiectiv de investiţii

100

868

6

Şcoala cu cls.I-VIII nr.2, sat Căţelul, com. Glina

Obiectiv de investiţii

100

869

7

Şcoala cu cls. I-VIII nr. 1 oraş Buftea

Consolidare

300

870

8

Grup Şcolar "Pamfil Şeicaru" com. Ciorogarla

Reabilitare

300

871

9

Colegiul Silvic "Theodor Pietraru" com. Brăneşti

Reabilitare

400

872

10

Grup Şcolar Agricol com. Dragomireşti Vale

Reabilitare

350

873

11

Grup Şcolar Agricol "Cezar Nicolau" com. Brăneşti

Reabilitare

300

874

12

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com Cornetu

Reabilitare

150

875

13

Şcoala cls. I-VIII nr. 3 sat Sinteşti, com. Vidra

Reabilitare

100

876

14

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com. Gruiu

Reabilitare

100

877

15

Grup Şcolar Economic Administrativ " Barbu Stirbey ", oraş Buftea

Reparaţii capitale

300

878

16

Liceul Teoretic "Horia Hulubei" oraş Măgurele

Reparaţii capitale

250

MARAMUREŞ

4,555

879

1

Liceul "Emil Racoviţă" Municipiul Baia Mare

Obiectiv de investiţii

200

880

2

Şcoala cu cls. I-VIII oraş Tăuţii Magherăuş

Obiectiv de investiţii

100

881

3

Şcoala cls.I-IV sat Ponorâta, com. Coroieni

Obiectiv de investiţii

100

882

4

Şcoala cu 24 săli de clasă oraş Tg.Lăpuş

Obiectiv de investiţii

500

883

5

Şcoala cu cls. I-VIII sat Bistra, com. Bistra

Reabilitare

150

884

6

Şcoala cu cls. I -VIII sat Sarasău, com. Sarasău

Reabilitare

150

885

7

Şcoala cu cls. I-VIII sat Slătioara, com. Strâmtura

Reabilitare

75

886

8

Şcoala cu cls. I-VIII corp B sat Şieu, com. Şieu

Reabilitare

50

887

9

Liceul "Bogdan Vodă" oraş Viseul de Sus

Reabilitare

100

888

10

Şcoala cls.I-VIII nr.2 oraş Baia Sprie

Reabilitare

400

889

11

Şcoala cls.I-VIII nr.2 oraş Cavnic

Reabilitare

300

890

12

Şcoala cls.I-IV sat Intrerâuri, com. Coaş

Reabilitare

50

891

13

Şcoala cls I-VIII com. Câmpulung la Tisa

Reabilitare

150

892

14

Liceul "Nemeth Laszlo" Municipul Baia Mare

Reabilitare

100

893

15

Şcoala cls.I-VIII com. Ariniş

Reabilitare

150

894

16

Şcoala cls I-VIII com. Poienile Izei

Reabilitare

180

895

17

Grădiniţa com. Rona de Sus

Reabilitare

100

896

18

Grup Şcolar Forestier Municipiul Sighetu Marmaţiei

Reabilitare

250

897

19

Şcoala cls I-VIII com. Dumbrăviţa

Reabilitare

200

898

20

Şcoala cls I-VIII nr.l oraş Vişeul de Sus

Reabilitare

150

899

21

Şcoala cls I-VIII com. Săcălăşeni

Reabilitare

100

900

22

Grup Şcolar - Şcoala nr.2 com. Rozavlea

Reabilitare

200

901

23

Colegiul    National    "Dragoş    Vodă"    Municipiul    Sighetul Marmaţiei

Reabilitare

100

902

24

Şcoala cls I-VIII nr.l oraş Borşa

Reabilitare

250

903

25

Liceul "Regele Ferdinand" Municipiul Sighetul Marmaţiei

Reabilitare

100

904

26

Şcoala cls I-VIII com. Recea

Reabilitare

100

905

27

Şcoala cls. I-IV sat Vicea, oraş Ulmeni

Reabilitare

50

906

28

Şcoala cls. I-VIII sat Dămăcuşeni, oraş Tg. Lăpuş

Reabilitare

200

MEHEDINŢI

4,500

907

1

Şcoala cls. I-VIII sat Rogova, com. Rogova

Reparaţii capitale

350

908

2

Grădiniţa nr. 20, Mun. Drobeta Turnu Severin

Reparaţii capitale

500

909

3

Grădiniţa nr. 22, Mun. Drobeta Turnu Severin

Reparaţii capitale

500

910

4

Liceul de Arta "I. St. Paulian", Mun. Drobeta Turnu Severin

Reparaţii capitale

600

911

5

Colegiul Naţional "Traian" Mun. Drobeta Turnu Severin - sala sport

Reparaţii capitale

300

912

6

Şcoala cls. I-VIII sat Obârşia de Câmp, com Obârşia de Câmp

Reparaţii capitale

350

913

7

Şcoala cls. I-VIII sat Salcia, com Salcia

Reparaţii capitale

300

914

8

Şcoala cls. I-VIII sat Devesel, com. Devesel

Reparaţii capitale

350

915

9

Şcoala cls. I-VIII sat Bâcleş, com. Bâcleş

Reparaţii capitale

350

916

10

Şcoala cls. I-VIII sat Livezile, com. Livezile

Reparaţii capitale

300

917

11

Şcoala cls. I-VIII sat Butoieşti, com. Butoieşti

Reparaţii capitale

300

918

12

Şcoala cls. I-VIII sat Vânjuleţ, com. Vânjuleţ

Reparaţii capitale

300

MUREŞ

6,842

919

1

Gimnaziul "Sfântu Gheorghe" com. Sângeorgiu de Mureş

Obiectiv de investiţii

400

920

2

Grădiniţa program normal oraş Iernut

Obiectiv de investiţii

400

921

3

Grădiniţa PP nr. 2 Municipiul Târgu Mureş

Obiectiv de investiţii

500

922

4

Colegiul Naţional "Al. Papiru Ilarian" Municipiul Târgu Mureş

Obiectiv de investiţii

400

923

5

Şcoala cls. I-VIII com, Livezeni

Obiectiv de investiţii

350

924

6

Şcoala cls. I-VIII com. Miercurea Nirajului

Obiectiv de investiţii

400

925

7

Grădiniţa sat Criş, com. Daneş

Obiectiv de investiţii

150

926

8

Colegiul "Mihai Eminescu" Municipiul Târgu Mureş

Consolidare

150

927

9

Şcoala cls. I-VIII. com. Beica de Jos

Reabilitare

30

928

10

Şcoala cls. I-VIII com. Suplac

Reabilitare

40

929

11

Şcoala cls. 1-VIII "Ioan Vlăduţiu" oraş Luduş

Reabilitare

400

930

12

Şcoala cls, I-VIII Corn, Tăureni

Reabilitare

55

931

13

Şcoala cls. I-VIII com. Albeşti

Reabilitare

150

932

14

Grădiniţa PP nr. 19 Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

150

933

15

Grup Şcolar Agricol "T.Săvulescu" Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

400

934

16

Şcoala cls. I-VIII com. Saschiz

Reabilitare

400

935

17

Grup Şcolar de Chimie, Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

150

936

18

Şcoala cls, I-VIII. nr.13 corp A Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

200

937

19

Şcoala cls. I-VIII sat Dulcea, com. Ibăneşti

Reabilitare

50

938

20

Şcoala cls. I-VIII com. Aţintiş

Reabilitare

50

939

21

Scoală cls. I-VIII com. Viişoara

Reabilitare

50

940

22

Şcoala cls. I-VIII com. Gurghiu

Reabilitare

50

941

23

Grădiniţa P.P. nr.13 Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

100

942

24

Grădiniţa P.P. nr.20 Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

100

943

25

Grădiniţa P.P. nr.14 Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

150

944

26

Grădiniţa P.P. nr.12 Municipiul Targu Mureş

Reabilitare

150

945

27

Grădiniţa P.P. nr.6 Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

150

946

28

Grădiniţa "Manpel" Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

100

947

29

Grădiniţa P.P. nr.9 Municipiul Târgu Mureş

Reabilitare

100

948

30

Şcoala Gen. "Gh. Şincai" com. Râciu

Reabilitare

100

949

31

Şcoala cls. I-VIII Miheşu, com. Miheşu de Câmpie

Reabilitare

500

950

32

Şcoala Gen. sat Răzoare, com. Miheşu de Câmpie

Reabilitare

50

951

33

Şcoala Gen. sat Hărănglab, com. Mica

Reabilitare

50

952

34

Grădiniţa cu PN sat Torba, com. Măgherani

Reparaţii capitale

32

953

35

Şcoala cls. I-VIII sat Silea Nirajului, com. Măgherani

Reparaţii capitale

35

954

36

Grădiniţa sat Seleuş, com. Daneş

Reparaţii capitale

150

955

37

Grădiniţa cu PN com Daneş

Reparaţii capitale

150

NEAMŢ

7,202

956

1

Şcoala de Arte şi Meserii sat Buruieneşti, com. Doljeşti

Obiectiv de investiţii

500

957

2

Şcoala cls. I-VIII sat Tarcău, com. Tarcău

Reabilitare

292

958

3

Şcoala cls. I-IV sat Brateş, com. Tarcău

Reabilitare

200

959

4

Liceul cu Program Sportiv Mun. Piatra Neamţ

Reabilitare

200

960

5

Şcoala de Arte şi Meserii sat Dulceşti, com. Dulceşti

Reabilitare

80

961

6

Şcoala de Arte si Meserii sat Bălţăteşti, com. Bălţăteşti

Reabilitare

200

962

7

Şcoala cu cls. I-VIII sat Costişa, com. Costişa

Reabilitare

100

963

8

Şcoala cu cls. I-VIII Drăgăneşti, com. Dragăneşti

Reabilitare

100

964

9

Şcoala de Arte si Meserii Rediu, com. Rediu

Reabilitare

100

965

10

Şcoala cu cls. I-VIII nr. 2, com. Săvineşti

Reabilitare

100

966

11

Şcoala cu cls. I-VIII com. Taşca

Reabilitare

150

967

12

Şcoala cu cls. I-VIII sat Adjudeni, com. Tămăşeni

Reabilitare

200

968

13

Şcoala cu cls. I-VIII com.Tămăşeni

Reabilitare

200

969

14

Colegiul Tehnic de Transporturi Mun. Piatra Neamţ - cămin şi cantină

Reabilitare

500

970

15

Şcoala cu cls. I-VIII nr. 1, com. Zăneşti

Reabilitare

100

971

16

Şcoala cls. I-VIII sat Stânca Pipirig, com. Pipirig

Reparaţii capitale

150

972

17

Colegiul Naţional "Petru Rareş" Municipiul Piatra Neamţ

Reparaţii capitale

150

973

18

Şcoala cls. I-VIII com. Farcaşa

Reparaţii capitale

150

974

19

Şcoala de Arte şi Meserii "Alexandru Podoleanu" sat Negriţeşti, com. Podoleni

Reparaţii capitale

80

975

20

Grup   Şcolar Industrial   Materiale  de  Construcţii  Municipiul Roman

Reparaţii capitale

550

976

21

Şcoala Gen. "Ghe. Pătraşcu" - corp B sat Buruieneşti, com. Doljeşti

Reparaţii capitale

500

977

22

Colegiul Tehnic "Ion Creanga" oraş Târgu Neamţ

Reparaţii capitale

300

978

23

Şcoala cls.I-VIII "Spiru Haret" Mun. Piatra Neamţ

Reparaţii capitale

250

979

24

Grup Şcolar oraş Bicaz

Reparaţii capitale

300

980

25

Şcoala cu cls. I-VIII sat Moldoveni, com. Moldoveni

Reparaţii capitale

250

981

26

Şcoala cu cls. I-VIII "Dumitru Almas", com. Negreşti

Reparaţii capitale

300

982

27

Şcoala cu cls. I-VIII Girov, com. Girov

Reparaţii capitale

200

983

28

Şcoala cu cls. I-VIII sat Ion Creanga, com. Ion Creanga

Reparaţii capitale

300

984

29

Liceul Pedagogic "Gh. Asachi" Municipiul Piatra Neamţ

Reparaţii capitale

300

985

30

Şcoala cu cls. I-VIII nr.5 Municipiul Piatra Neamţ

Reparaţii capitale

300

986

31

Şcoala cu cls. I -VIII sat Galu, com. Poiana Teiului

Reparaţii capitale

100

OLT

4,650

987

1

Şcoala cu cls. I-VIII sat Gropşani, com. Vulpeni

Obiectiv de investiţii

35

988

2

Şcoala cls. I-VIII + Grădiniţa sat Ipoteşti com Ipoteşti

Reparaţii capitale

300

989

3

Grădiniţa sat Satu Nou, com. Gura Padinii

Reparaţii capitale

100

990

4

Colegiul Agricol "Dimitrie Petrescu" Mun. Caracal

Reparaţii capitale

400

991

5

Şcoala cls. I-VIII sat Crâmpoia, com. Crâmpoia

Reparaţii capitale

300

992

6

Şcoala cls. I-VIII sat Urzica, com. Urzica

Reparaţii capitale

200

993

7

Şcoala cls. I-VIII sat Dobreţu, com. Dobreţu

Reparaţii capitale

300

994

8

Şcoala cls. I-VIIl sat Brastavăţu, com. Brastavăţu

Reparaţii capitale

175

995

9

Liceul oraş Piatra Olt

Reparaţii capitale

500

996

10

Şcoala cls. I-VIII sat Olari, com. Pârşcoveni

Reparaţii capitale

240

997

11

Şcoala cls. I-VIII sat Voineasa, com. Voineasa

Reparaţii capitale

220

998

12

Şcoala cu cls. I-VIII sat Găneasa, com. Găneasa

Reparaţii capitale

240

999

13

Şcoala cu cls. I-VIIl + Grădiniţa sat Gura Padinii, com. Gura Padinii

Reparaţii capitale

400

1000

14

Şcoala cu cls. I-VIII sat Vişina Nouă, com. Vişina Nouă

Reparaţii capitale

140

1001

15

Scoală genarala nr. 7 Mun. Caracal

Reparaţii capitale

450

1002

16

Grădiniţa PN nr. 3, Mun. Caracal

Reparaţii capitale

160

Î003

17

Şcoala cu cls. I-VIII sat Tomeni, com. Osica de Sus

Reparaţii capitale

140

1004

18

Şcoala cls. I-VIII sat Bacea, com. Movileni

Reparaţii capitale

150

1005

19

Şcoala cls. I-VIII Jitaru, oraş Scorniceşti

Reparaţii capitale

200

PRAHOVA

9,012

1006

1

Şcoala cu cls. I-VIII nr.2 şi sala de sport Mun. Câmpina

Obiectiv de investiţii

400

1007

2

Grădiniţa sat Valea Dulce, com Podenii Noi

Obiectiv de investiţii

250

1008

3

Grădiniţa sat Gura Vadului, com. Gura Vadului

Obiectiv de investiţii

450

1009

4

Grădiniţa sat Crivina, com. Gorgota

Obiectiv de investiţii

400

1010

5

Şcoala cls. I-VIII sat Olari, com. Olari

Obiectiv de investiţii

300

1011

6

Şcoala cls. I-VIII şi Grădiniţa sat Podgoria, com, Tataru

Obiectiv de investiţii

200

1012

7

Grădiniţa sat Vâlcăneşti, com Vâlcăneşti

Obiectiv de investiţii

300

1013

8

Şcoala cu cls. I-VIII sat Pietroşani, com Puchenii Mari

Consolidare

150

1014

9

Grădiniţa sat Dumbrăveşti, com. Dumbrăveşti

Consolidare

100

1015

10

Şcoala com Proviţa de Jos-sala de sport

Reabilitare

200

1016

11

Şcoala cu cls. I-VIII sat Bărcăneşti, com Bărcăneşti

Reabilitare

60

1017

12

Şcoala cls. I-VIII Poiana Comarnic oraş Comarnic

Reabilitare

300

1018

13

Grădiniţa Poiana Comarnic oraş Comarnic

Reabilitare

200

1019

14

Grup Şcolar Industria Sticlei oraş Boldeşti Scaieni

Reabilitare

100

1020

15

Şcoala I-VIII sat Valea Călugărească, com. Valea Călugărească

Reabilitare

300

1021

16

Şcoala Generală nr.2 "Principesa Maria" oraş Sinaia

Reabilitare

400

1022

17

Colegiul Naţional "Mihail Cantacuzino" oraş Sinaia

Reabilitare

300

1023

18

Grădiniţa nr. 1 sat Bertea, com Bertea

Reabilitare

55

1024

19

Grădiniţa nr. 2 sat Bertea, com Bertea

Reabilitare

65

1025

20

Şcoala cls. I-VIII sat Strejnic com.Târgşoru Vechi

Reabilitare

140

1026

21

Şcoala de arte şi Meserii sat Măgurele com Măgurele

Reabilitare

250

1027

22

Şcoala cls. I-VIII sat Tinosu com. Tinosu

Reabilitare

230

1028

23

Şcoala cls. I-VIII sat Chiojdeanca, com Chiojdeanca

Reabilitare

150

1029

24

Grădiniţa sat Nucet, com Chiojdeanca

Reabilitare

150

1030

25

Grădiniţa nr. 3 oraş Mizil

Reabilitare

120

1031

26

Şcoala cls. I-VIII nr.2 oraş Mizil

Reabilitare

120

1032

27

Şcoala cls. I-VIII nr.2 oraş Băicoi

Reabilitare

130

1033

28

Şcoala cls. I-VIII sat Urleta, com. Băneşti

Reparaţii capitale

300

1034

29

Şcoala cls. I-VIII sat Podenii Vechi, com. Bălteşti

Reparaţii capitale

150

1035

30

Grădiniţa sat Adunaţi, com. Adunaţi

Reparaţii capitale

50

1036

31

Şcoala cls. I-VIII sat Adunaţi, com. Adunaţi

Reparaţii capitale

100

1037

32

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 oraş Mizil

Reparaţii capitale

100

1038

33

Liceul Teoretic "Grigore Tocilescu" oraş Mizil

Reparaţii capitale

200

1039

34

Şcoala cls. I-VIII sat Gura Vitioarei, com. Gura Vitioarei

Reparaţii capitale

300

1040

35

Şcoala cls. I-VIII sat Drăgăneşti, com. Drăgăneşti

Reparaţii capitale

220

1041

36

Şcoala I-VIII sat Olari, com Olari

Reparaţii capitale

270

1042

37

Şcoala cls. I-VIII sat Telega, com. Telega

Reparaţii capitale

250

1043

38

Şcoala cls. I-VIII sat Buştenari, com Telega

Reparaţii capitale

220

1044

39

Şcoala cls. I-IV sat Moara Domnească, com Râfov

Reparaţii capitale

80

1045

40

Grădiniţa sat Moara Domnească, com Râfov

Reparaţii capitale

80

1046

41

Şcoala cu cls. I-VIII sat Puchenii Mari, com Puchenii Mari

Reparaţii capitale

90

1047

42

Şcoala cu cls. I-VIII sat Jugureni, com Jugureni

Reparaţii capitale

100

1048

43

Grup Şcolar Plopeni oraş Plopeni

Reparaţii capitale

200

1049

44

Şcoala cu cls.I-VIII sat. Loloiasca, com Tomşani

Reparaţii capitale

200

1050

45

Grădiniţa Dâmbu oraş Băicoi

Reparaţii capitale

25

1051

46

Grădiniţa oraş Băicoi

Reparaţii capitale

65

1052

47

Şcoala cls. I-VIII Ţintea oraş Băicoi

Reparaţii capitale

82

1053

48

Şcoala cu cls. I-VIII şi grădiniţă sat Buda, com Râfov

Reparaţii capitale

40

1054

49

Grădiniţă sat Palanca, com Râfov

Reparaţii capitale

20

1055

50

Grup Şcolar Fifipestii de Pădure corp A, corp B şi şcoala generală cls. I-IV, com. Filipeştii de Pădure

Reparaţii capitale

50

SATU-MARE

5,371

1056

1

Şcoala cu cls. I-VIII sat Hodod, com. Hodod

Obiectiv de investiţii

200

1057

2

Şcoala cu cls. I-VIII sat Gherţa Mica, com. Gherţa Mica

Obiectiv de investiţii

100

1058

3

Şcoala cu cls. I-VIII sat Craidorolţ, com. Craidorolţ

Obiectiv de investiţii

325

1059

4

Şcoala cu cls. I-VIII sat Homorodu de Mijloc, com. Homoroade

Obiectiv de investiţii

287

1060

5

Grădiniţa program prelungit com. Doba

Obiectiv de investiţii

400

1061

6

Şcoala cls. I-VIII "Mircea Eliade" Mun. Satu Mare

Reabilitare

100

1062

7

Grupul Şcolar "Traian Vuia" Mun. Satu Mare

Reabilitare

150

1063

8

Şcoala cls. I-X com. Pişcolţ

Reabilitare

150

1064

9

Şcoala cls. I-VIII "Gellert Sandor" com. Micula

Reabilitare

103

1065

10

Grup Şcolar Agricol oraş Livada

Reabilitare

200

1066

11

Grup Şcolar "Iuliu Maniu" Mun. Carei

Reabilitare

177

1067

12

Şcoala cls. I-VIII "Feny Istvan" com. Căpleni

Reabilitare

120

1068

13

Grădiniţa PN com. Petreşti

Reabilitare

150

1069

14

Şcoala cls. I-VIII com. Păuleşti

Reabilitare

200

1070

15

Şcoala cu cls. I-VIII sat Bătarci, com. Bătarci

Reabilitare

250

1071

16

Grup Şcolar "Traian Vuia", Municipiul Satu Mare

Reabilitare

349

1072

17

Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Municipiul Satu Mare

Reabilitare

450

1073

18

Grup Şcolar Agricol Livada, oraş Livada

Reabilitare

270

1074

19

Grădiniţa Program Săptămânal sat Odoreu, com. Odoreu

Reabilitare

300

1075

20

Grup Şcolar Ardud, oraş Ardud

Reabilitare

230

1076

21

Şcoala cls. I-IV şi Grădiniţa PN sat Roşiori, com. Valea Vinului

Reabilitare

190

1077

22

Şcoala gen. Com. Stâna

Reabilitare

20

1078

23

Liceul Teologic ortodox "Nicolae Steindardt" Municipiul Satu Mare

Reabilitare

300

1079

24

Şcoala cu cls. I-VIII sat Oraşu Nou, com. Oraşu Nou

Reabilitare

350

SĂLAJ

4,050

1080

1

Şcoala Gimnazială "Traian Creţu" com. Năpradea

Reabilitare

50

1081

2

Liceul Pedagogic"Ghe.Şincai" Municipiul Zalău

Reparaţii capitale

500

1082

3

Şcoala Gimnazială sat Valcău de Jos, comuna Valcău de Jos

Reparaţii capitale

200

1083

4

Şcoala de Arte si Meserii - corp B, sat Hida, comuna Hida

Reparaţii capitale

300

1084

5

Grădiniţa cu PP nr. 12 Municipiul Zalău

Reparaţii capitale

40

1085

6

Colegiul Tehnic " A.P.Ilarian" Corp F, Municipiu! Zalău

Reparaţii capitale

470

1086

7

Grădiniţa cu PP nr. 2, Municipiul Zalău

Reparaţii capitale

100

1087

8

Colegiul Naţional "Silvania" sala de sport, Municipiul Zalău

Reparaţii capitale

200

1088

9

Colegiul Naţional "Silvania" corp B,   Municipiul Zalău

Reparaţii capitale

70

1089

10

Grupul Şcolar "Cserey-Goga" com. Crasna

Reparaţii capitale

150

1090

11

Grădiniţa cu PN , nr. 2, Crasna, comuna Crasna

Reparaţii capitale

100

1091

12

Grup Şcolar Industrial, com.Sărmăşag

Reparaţii capitale

100

1092

13

Grădiniţa Voinicel, Municipiul Zalău

Reparaţii capitale

100

1093

14

Şcoala Gimnazială Rus, comuna Rus

Reparaţii capitale

100

1094

15

Şcoala gimnazială Peceiu. comuna Bănişor

Reparaţii capitale

100

1095

16

Şcoala gimnaziala Zalha, comuna Zalha

Reparaţii capitale

100

1096

17

Şcoala  gimnazială + Grădiniţă Preoteasa,   comuna Valcău de Jos

Reparaţii capitale

50

1097

18

Grădiniţa nr, 2, oraş Cehu Silvaniei

Reparaţii capitale

100

1098

19

Grădiniţa nr. 8, Municipiul Zalău

Reparaţii capitale

100

1099

20

Grădiniţa nr. 10, Municipiul Zalău

Reparaţii capitale

150

1100

21

Şcoala gimnazială Bălan, comuna Bălan

Reparaţii capitale

100

1101

22

Şcoala cls. I-IV, sat Gâlgăul Almaşului, comuna Bălan

Reparaţii capitale

160

1102

23

Şcoala ulciug, oraş Cehu Silvaniei

Reparaţii capitale

50

1103

24

Grădiniţa nr.3 com. Sărmăşag

Reparaţii capitale

50

1104

25

Grădiniţa nr. 9, Municipiul Zalău

Reparaţii capitale

130

1105

26

Şcoala gimnaziala Pericei, comuna Pericei

Reparaţii capitale

170

1106

27

Şcoala gimnazială Şimişna, comuna Şimişna

Reparaţii capitale

100

1107

28

Şcoala gimnazială IAZ, comuna Plopiş

Reparaţii capitale

50

1108

29

Şcoala de Arte si Meserii, comuna Sag

Reparaţii capitale

60

1109

30

Şcoala Gimnazială com. Agrij

Reparaţii capitale

100

SIBIU

5,480

1110

1

Şcoala cls, I-IV sat Apos, com. Bârghiş

Obiectiv de investiţii

150

1111

2

Şcoala cls. I-IV sat Haşag, com. Loamneş

Obiectiv de investiţii

200

1112

3

Şcoala cls. I-VIII nr.19 Municipiul Sibiu

Obiectiv de investiţii

90

1113

4

Grădiniţa Municipiul Sibiu

Obiectiv de investiţii

50

1114

5

Şcoala cls. I-VIII - Grădiniţa   sat   Gura Râului,   com. Gura Râului

Obiectiv de investiţii

40

1115

6

Şcoala cls. I-VIII sat Mălăncrav, com. Laslea

Obiectiv de investiţii

50

1116

7

Grădiniţa oraş Ocna Sibiului

Obiectiv de investiţii

40

1117

8

Şcoala cls. I-IV + Grădiniţa sat Ernea, com. Dumbrăveni

Obiectiv de investiţii

60

1118

9

Grădiniţa sat Răşinari, com. Răşinari

Obiectiv de investiţii

40

1119

10

Şcoala cu cls. I-VIII nr. 13 Municipiul Sibiu

Obiectiv de investiţii

60

1120

11

Şcoala cls. I-VIII sat Curciu, com. Dârlos

Obiectiv de investiţii

60

1121

12

Şcoala cls. I-IV sat Ţeline, com. Brădeni

Consolidare

150

1122

13

Şcoala cls. I-VIII sat Axente Sever, com. Axente Sever

Reabilitare

200

1123

14

Şcoala cls. I-VIII sat Alma, com. Alma

Reabilitare

40

1124

15

Liceul Teoretic "Gheorghe Lazăr" + Grădiniţa com, Avrig

Reabilitare

250

1125

16

Şcoala cls. I-VIII "Sava Popovici Barcianu" com. Răşinari

Reabilitare

100

1126

17

Şcoala cls. I-VIII sat Nou, com. Roşia

Reabilitare

90

1127

18

Grădiniţa sat Hoghilag, com, Hoghilag

Reabilitare

290

1128

19

Şcoala cls. I-VIII sat Arpaşu de Jos, com. Arpaşu de Jos

Reabilitare

34

1129

20

Şcoala cls. I-VIII sat Arpaşu de Sus, com. Arpaşu de Jos

Reabilitare

34

1130

21

Liceul Teoretic "A.T. Laurian" oraş Agnita

Reabilitare

100

1131

22

Şcoala cls. I-VIII sat Alţâna, com. Alţâna

Reabilitare

35

1132

23

Şcoala cls. I-VIII sat Săcel, com. Sălişte

Reabilitare

35

1133

24

Şcoala cls. I-VIII sat Brădeni, com. Brădeni

Reabilitare

54

1134

25

Şcoala cls. I-IV sat Bungard, com. Şelimbăr

Reabilitare

54

1135

26

Şcoala cls. I-IV sat Cornăţel, com. Roşia

Reabilitare

20

1136

27

Şcoala cls. I-VIII sat Saroş pe Târnave, com. Dumbrăveni

Reabilitare

170

1137

28

Şcoala cls. I-IV sat Noul Săsesc, com. Laslea

Reabilitare

40

1138

29

Grădiniţa sat Marpod, com. Marpod

Reabilitare

30

1139

30

Şcoala cls. I-VIII sat Merghindeal, com. Merghindeal

Reabilitare

30

1140

31

Şcoala "I. P. Reteganu" sat Orlat, com. Orlat

Reabilitare

30

1141

32

Şcoala cls. I-VIII sat Sebeşu de Sus, com. Racoviţa

Reabilitare

90

1142

33

Şcoala cls. I-IV sat Mag, com. Sălişte

Reabilitare

20

1143

34

Şcoala cls. I-IV sat Amnaş, com. Sălişte

Reabilitare

30

1144

35

Şcoala cls. I-VIII nr. 12 Municipiul Sibiu

Reabilitare

50

1145

36

Grup Şcolar "Independenţa" Municipiul Sibiu

Reabilitare

90

1146

37

Şcoala cls. I-VIII sat Cârţa, com. Cârţa

Reabilitare

34

1147

38

Grup Şcolar Industrie Uşoară oraş Cisnădie

Reabilitare

500

1148

39

Şcoala cls. I-VIII - Grădiniţa sat Valchid, com. Hoghilag

Reabilitare

250

1149

40

Şcoala cls. I-VIII sat Nocrich com Nocrich

Reparaţii capitale

200

1150

41

Grup Şcolar "Ilie Măcelaru" oraş Miercurea Sibiului

Reparaţii capitale

280

1151

42

Şcoala cls. I-VIII nr.3 Mediaş

Reparaţii capitale

500

1152

43

Şcoala cls. I-VIII + Grădiniţa sat Porumbacu de Jos, com. Porumbacu de Jos

Reparaţii capitale

300

1153

44

Şcoala cls. I-VIII sat Bradu, com. Avrig

Reparaţii capitale

50

1154

45

Şcoala cls. I-VIII sat Sebeşu de Jos, com. Tumu Roşu

Reparaţii capitale

100

1155

46

Şcoala cls, I-VIII sat Râu Sadului, com. Râu Sadului

Reparaţii capitale

210

1156

47

Şcoala cls. I-IV sat Bârghiş, com Bârghiş

Reparaţii capitale

150

SUCEAVA

9,600

1157

1

Şcoala cu cls. I-VIII sat Berchişeşti, com. Berchişeşti

Obiectiv de investiţii

400

1158

2

Grădiniţa program normal Nr. 2 com. Botoşana

Obiectiv de investiţii

200

1159

3

Grădiniţa PN Nr. 2 com. Marginea

Obiectiv de investiţii

300

1160

4

Şcoala cls. I-VIII sat Oniceni, com Forăşti

Obictiv de investiţii

200

1161

5

Grup Şcolar "Ion Nistor" oraş Vicovu de Sus

Reabilitare

180

1162

6

Grup Şcolar Agricol "Andronic Motrescu" Municipiul Rădăuţi

Reabilitare

550

1163

7

Colegiul Tehnic Municipiul Rădăuţi

Reabilitare

330

1164

8

Şcoala cls. I-VIII nr.2 Municipiul Rădăuţi

Reabilitare

350

1165

9

Şcoala cls. I-VIII nr.5 Municipiul Rădăuţi

Reabilitare

180

1166

10

Colegiul Agricol oraş Fălticeni - local Oprişeni

Reabilitare

230

1167

11

Grup Şcolar "Mihai Băcescu" oraş Fălticeni

Reabilitare

250

1168

12

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 oraş Fălticeni

Reabilitare

200

1169

13

Şcoala Postliceală Sanitară Mun. Suceava

Reabilitare

200

1170

14

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 oraş Fălticeni

Reabilitare

140

1171

15

Şcoala cls. I-VIII nr. 3 oraş Fălticeni

Reabilitare

170

1172

16

Şcoala cls. I-VIII nr. 6 - 2 -corpuri - oraş Fălticeni

Reabilitare

320

1173

17

Şcoala cls. I-VIII nr.l oraş Gura Humorului

Reabilitare

140

1174

18

Şcoala cls. I-VIII nr.2 oraş Gura Humorului

Reabilitare

250

1175

19

Şcoala cls. I-VIII nr.3 oraş Gura Humorului

Reabilitare

370

1176

20

Şcoala cls. I-IV Voroneţ, oraş Gura Humorului

Reabilitare

90

1177

21

Şcoala cls. I-IV Boureni, oraş Gura Humorului

Reabilitare

70

1178

22

Grădiniţa PP oraş Gura Humorului

Reabilitare

90

1179

23

Grădiniţa cu program săptămânal, oraş Gura Humorului

Reabilitare

90

1180

24

Şcoala cls. I-VIII sat Lupcina, com. Ulma

Reabilitare

100

1181

25

Şcoala cls. I-IV Dumbrăveni, com. Dumbrăveni

Reabilitare

500

1182

26

Şcoala cls. I-VIII "Sf. Ilie", com. Şcheia

Reabilitare

100

1183

27

Şcoala cls. I-VIII Ipoteşti, com. Ipoteşti

Reabilitare

100

1184

28

Grădiniţa PP oraş Şiret

Reabilitare

500

1185

29

Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Municipiul Suceava

Reabilitare

250

1186

30

Şcoala cu cls. I-VIII sat Măritei, com. Dărmăneşti

Reabilitare

350

1187

31

Şcoala cls. I-VIII oraş Salcea

Reabilitare

400

1188

32

Şcoala cls. I-VIII nr. 4, Municipiul Rădăuţi

Reabilitare

500

1189

33

Grup Şcolar com. Iacobeni

Reabilitare

300

1190

34

Şcoala cls. I-VIII Nr. 3 Municipiul Rădăuţi

Reabilitare

250

1191

35

Colegiul Agricol Municipiul Fălticeni

Reabilitare

200

1192

36

Şcoala cu cls. I-VIII sat Botoşana, com. Botoşana

Reabilitare

150

1193

37

Şcoala cu cls. I-VIII com. Putna

Reabilitare

100

1194

38

Şcoala cls. I-VIII nr. 3 Mun. Suceava

Reparaţii capitale

300

1195

39

Şcoala cls. I-VIII sat Plopeni oraş Salcea

Reparaţii capitale

200

TELEORMAN

4,633

1196

1

Grădiniţa nr.3 Municipiul Roşiorii de Vede

Obiectiv de investiţii

270

1197

2

Şcoala I-VIII sat Dobroteşti, com. Dobroteşti

Obiectiv de investiţii

120

1198

3

Şcoala I-VIII sat Saelele, com. Saelele

Reabilitare

80

1199

4

Grădiniţa sat Crevenicu, . Crevenicu

Reabilitare

50

1200

5

Şcoala cls. I-VIII sat Poroschia, com. Poroschia

Reparaţii capitale

90

1201

6

Grădiniţa sat Smârdioasa, com. Smârdioasa

Reparaţii capitale

70

1202

7

Şcoala cls, I-VIII sat Bujoru, com. Bujoru

Reparaţii capitale

90

1203

8

Şcoala cls. I-VIII sat Conteşti, com. Conteşti

Reparaţii capitale

100

1204

9

Grădiniţa sat Blejeşti, com. Blejeşti

Reparaţii capitale

80

1205

10

Şcoala cls. I-IV sat Ţigăneşti, com. Ţigăneşti - corp vechi

Reparaţii capitale

160

1206

11

Şcoala cls. I-VIII sat Vârtoapele de Jos, com. Vârtoape

Reparaţii capitale

70

1207

12

Şcoala cls. I-VIII sat Necşeşti, com. Necşeşti

Reparaţii capitale

80

1208

13

Şcoala cls. I-VIII sat Ciolăneşti Deal, com. Ciolăneşti

Reparaţii capitale

110

1209

14

Şcoala cls. I-IV nr. 5 + Grădiniţa nr.5 Mun. Roşiorii de Vede

Reparaţii capitale

80

1210

15

Şcoala cls. I-VIII sat Săceni, com. Săceni

Reparaţii capitale

70

1211

16

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 sat Gălăteni, com. Gălăteni

Reparaţi i capitale

60

1212

17

Şcoala I-VIII sat Tătărăştii de Sus, com. Tătărăştii de Sus

Reparaţii capitale

133

1213

18

Liceul Teoretic sat Piatra, com. Piatra

Reparaţii capitale

100

1214

19

Grădiniţa sat Piatra, com. Piatra

Reparaţii capitale

100

1215

20

Şcoala I-VIII sat Moldoveni, com. Islaz

Reparaţii capitale

100

1216

21

Liceul Teoretic sat Olteni, com. Olteni

Reparaţii capitale

120

1217

22

Şcoala I-VIII "Alex. Depărăţeanu", Mun. Roşiorii de Vede

Reparaţii capitale

130

1218

23

Şcoala I-VIII sat Segarcea Vale, com. Segarcea Vale

Reparaţii capitale

110

1219

24

Şcoala I-VIII sat Vedea, com. Vedea

Reparaţii capitale

80

1220

25

Şcoala I-VIII sat Dulceanca, com. Vedea

Reparaţii capitale

80

1221

26

Şcoala I-VIII sat Scrioaştea, com. Scrioaştea

Reparaţii capitale

195

1222

27

Grădiniţa nr,2 sat  Măldăeni, com. Măldăeni

Reparaţii capitale

110

1223

28

Şcoala cls. I-VIII sat Salcia, com. Salcia

Reparaţii capitale

195

1224

29

Şcoala cls. I-VIII sat Dracea, com. Dracea

Reparaţii capitale

130

1225

30

Şcoala I-VIII sat Tătărăştii de Jos, com. Tătărăştii de Jos

Reparaţii capitale

110

1226

31

Şcoala I-VIII sat Fântânele, com. Fântânele

Reparaţii capitale

110

1227

32

Şcoala I-VIII - corp A sat Orbeasca de Jos , com. Orbeasca

Reparaţii capitale

110

1228

33

Scoală I-VIII nr. 2, oraş Zimnicea

Reparaţii capitale

80

1229

34

Şcoala I-VIII nr.3 oraş Zimnicea

Reparaţii capitale

80

1230

35

Şcoala I-VIII "Miron Radu Paraschivescu", oraş Zimnicea

Reparaţii capitale

90

1231

36

Liceul Teoretic, Zimnicea

Reparaţii capitale

60

1232

37

Colegiul Naţional Unirea, Municipiul Tumu Măgurele

Reparaţii capitale

100

1233

38

Colegiul   Tehnic,   "David    Praporgescu"    Municipiul   Turnu Măgurele

Reparaţii capitale

60

1234

39

Grup Şcolar "Sf. Haralambie" Municipiul Turnu Măgurele

Reparaţii capitale

50

1235

40

Grădiniţa nr. 1 Municipiul Turnu Măgurele

Reparaţii capitale

50

1236

41

Şcoala I-VIII Liţa, com. Liţa

Reparaţii capitale

90

1237

42

Grup Şcolar Agricol, com. Drăganeşti Vlaşca

Reparaţii capitale

100

1238

43

Şcoala I-VIII , sat Crângeni, com. Crângeni

Reparaţii capitale

80

1239

44

Şcoala I-VIII, com. Slobozia Mândra (SAM)

Reparaţii capitale

80

1240

45

Şcoala I-VIII, sat Beciu, com. Beciu

Reparaţii capitale

60

1241

46

Şcoala I-VIII, sat Călmăţuiu de Sus, com. Câlmăţuiu de Sus

Reparaţii capitale

80

1242

47

Şcoala I-VIII , sat Călmăţuiu, com. Călmăţuiu

Reparaţii capitale

80

TIMIŞ

7,180

1243

1

Şcoala cls. I-VIII "C. Păunescu" oraş Recaş

Obiectiv de investiţii

560

1244

2

Şcoala cls. I-IV + Grădiniţa sat Răuţi, com Uivar

Obiectiv de investiţii

200

1245

3

Grădiniţa PP com. Tormac

Obiectiv de investiţii

150

1246

4

Grădiniţa PN Răchita, com. Dumbrava

Obiectiv de investiţii

300

1247

5

Şcoala cls. I-VIII şi Grădiniţa PN sat Ionel, com. Uivar

Obiectiv de investiţii

250

1248

6

Grădiniţa PP oraş Gătaia

Obiectiv de investiţii

150

1249

7

Şcoala cls. I-VIII "Constantin Pufan" Municipiul Timişoara

Obiectiv de investiţii

300

1250

8

Grădiniţa PP nr. 12 Timişoara

Obiectiv de investiţii

250

1251

9

Grădiniţa PN com. Periam

Consolidare

130

1252

10

Şcoala cls I-VIII com. Pişchia

Consolidare

200

1253

11

Şcoala cu cls. I-VIII sat Alioş com. Maşloc

Reabilitare

180

1254

12

Grup Şcolar Transporturi Cai Ferate Municipiul Timişoara

Reabilitare

70

1255

13

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 oraş Sânnicolaul Mare

Reabilitare

200

1256

14

Şcoala cls I-VIII com. Gottlob şi Grădiniţa Gottlob

Reabilitare

50

1257

15

Şcoala cls I -VIII com. Mănăştur

Reabilitare

75

1258

16

Şcoala cls I-VIII Jamu Mare, com. Jamu Mare

Reabilitare

250

1259

17

Grup Şcolar Agricol com. Orţişoara

Reabilitare

100

1260

18

Şcoala cls. I-VIII sat Ţipari, com. Coştei

Reabilitare

300

1261

19

Grădiniţă PN sat Ţipari, com. Coştei

Reabilitare

100

1262

20

Grădiniţă PN , com. Darova

Reabilitare

150

1263

21

Grădiniţă PN com. Variaş

Reabilitare

150

1264

22

Şcoala   cls I-IV şi Grădiniţa PN,   sat Otveşti,   com. Sacoşu Turcesc

Reabilitare

150

1265

23

Grădiniţă PN nr. 13 Municipiul Lugoj

Reabilitare

100

1266

24

Şcoala cls. I-VIII com. Balinţ

Reabilitare

200

1267

25

Şcoala cls. I-VIII com. Vaicani

Reparaţii capitale

200

1268

26

Şcoala cls. I-VIII com. Beba Veche

Reparaţii capitale

40

1269

27

Şcoala cls. I-IV sat Chereştur, com. Beba Veche

Reparaţii capitale

25

1270

28

Şcoala cls. I-IV sat Bodo, com. Balinţ

Reparaţii capitale

200

1271

29

Şcoala cls. I-IV sat Târgovişte, com. Balinţ

Reparaţii capitale

100

1272

30

Grup Şcolar "Ştefan Odobleja" Municipiul Lugoj

Reparaţii capitale

350

1273

31

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 Municipiul Timişoara

Reparaţii capitale

100

1274

32

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 Municipiul Timişoara

Reparaţii capitale

160

1275

33

Şcoala cls. I-VIII nr, 11 Municipiul Timişoara

Reparaţii capitale

100

1276

34

Colegiul Naţional de Arta "Ion Vidu", Municipiul Timişoara

Reparaţii capitale

150

1277

35

Grădiniţă PP nr. 26 Municipiul Timişoara

Reparaţii capitale

160

1278

36

Grădiniţă PP nr.32 Municipiul Timişoara

Reparaţii capitale

100

1279

37

Grădiniţă PP nr.53 Municipiul Timişoara

Reparaţii capitale

170

1280

38

Grădiniţă PN nr. 22 Municipiul Timişoara

Reparaţii capitale

90

1281

39

Grup Şcolar Ind. "Emanoil Ungureanu" Municipiul Timişoara

Reparaţii capitale

400

1282

40

Şcoala cls. I-VIII, com. Darova

Reparaţii capitale

70

1283

41

Şcoala cls. I-VIII , com. Giera

Reparaţii capitale

100

1284

42

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 Municipiul Lugoj

Reparaţii capitale

100

TULCEA

2,945

1285

1

Şcoala cu cls. I-IV, sat Calfa, com. Topolog

Obiectiv de investiţii

153

1286

2

Şcoala cu cls. I-VIII sat Agighiol, com. Valea Nucarilor

Consolidare

70

1287

3

Şcoala cu cls. I-VIII - corp B, com. Baia

Consolidare

185

1288

4

Colegiul Economic "Delta Dunării" Mun. Tulcea - sală sport

Reparaţii capitale

550

1289

5

Şcoala cls. I-VIII nr. 12 Mun. Tulcea

Reparaţii capitale

350

1290

6

Grup Şcolar "Anghel Saligny" - sala de sport Municipiul Tulcea

Reparaţii capitale

550

1291

7

Şcoala cls. I-VIII Corp B , com. Turcoaia

Reparaţii capitale

200

1292

8

Grup Şcolar "Dimitrie Cantemir" oraş Babadag

Reparaţii capitale

40

1293

9

Colegiul Tehnic "Henri Coandă" Corp D, Municipiul Tulcea

Reparaţii capitale

82

1294

10

Şcoala cu cls. I-VIII nr.l oraş Macin

Reparaţii capitale

200

1295

11

Şcoala cu cls. I-VIII - corp B, com. Cerna

Reparaţii capitale

145

1296

12

Şcoala cu cls. I-VIII sat. Pardina, com. Pardina

Reparaţii capitale

220

1297

13

Şcoala cu cls. I-VIII corp B, com. Greci

Reparaţii capitale

200

VASLUI

5,630

1298

1

Şcoala cu cls.I-IV sat Drăgesti, com.Todiresti

Obiectiv de investiţii

380

1299

2

Grădiniţa PN Laza com. Laza

Obiectiv de investiţii

250

1300

3

Grădiniţa nr. 1 Tanacu, com. Tanacu

Obiectiv de investiţii

250

1301

4

Grupul Şcolar Agricol „ Dimitrie Cantemir" Huşi, Mun. Huşi

Reabilitare

500

1302

5

Şcoala cls. I-VIII Găgeşti, com. Găgeşti

Reparaţii capitale

250

1303

6

Şcoala cls. I-VIII Pungeşti, com. Pungeşti

Reparaţii capitale

250

1304

7

Grup Şcolar sat Codăeşti, com. Codăeşti

Reparaţii capitale

500

1305

8

Liceul teoretic „Cuza Vodă " Huşi, Mun.Huşi ( corp A+B )

Reparaţii capitale

500

1306

9

Liceul teoretic „Mihail Kogalniceanu" - corp B, Mun.Vaslui

Reparaţii capitale

370

1307

10

Grupul Şcolar Agricol Murgeni, oraş Murgeni

Reparaţii capitale

500

1308

11

Şcoala cu cls.I-VIII nr.l - clădire veche Negreşti, oraş Negreşti

Reparaţii capitale

450

1309

12

Şcoala cu cls.I-VIII sat Fâstâci, com.Cozmeşti

Reparaţii capitale

380

1310

13

Şcoala de Arte si Meserii sat Fălciu, com.Fălciu

Reparaţii capitale

500

1311

14

Şcoala cu cls.I-VIII nr.8 , Mun, Bârlad

Reparaţii capitale

250

1312

15

Liceu! pedagogic „ Al.Vlahuţă ", Mun. Bârlad

Reparaţii capitale

300

VÂLCEA

6,030

1313

1

Şcoala cls. I-VIII oraş Berbeşti

Obiectiv de investiţii

300

1314

2

Liceul "Constantin Brâncoveanu" oraş Horezu

Obiectiv de investiţii

200

1315

3

Grup Şcolar Forestier, Municipiul Râmnicu Vâlcea

Obiectiv de investiţii

100

1316

4

Grup Şcolar Oltchim, Municipiul Râmnicu Vâlcea

Reabilitare

300

1317

5

Grup Şcolar Industrial "G-ral Magheru" Mun. Râmnicu Vâlcea

Reabilitare

200

1318

6

Liceul "Matei Basarab", Municiliul Râmnicu Vâlcea

Reabilitare

200

1319

7

Liceul Grădiştea, com Grădiştea

Reabilitare

200

1320

8

Grădiniţa sat Copăceni, com Copăceni

Reabilitare

150

1321

9

Şcoala cu cls. I-VIII Copăceni, com. Copăceni

Reabilitare

200

1322

10

Liceul Măciuca, com. Măciuca

Reabilitare

200

1323

11

Şcoala cu cls. I-IV nr. 4, Municipiul Râmnicu Vâlcea

Reabilitare

200

1324

12

Liceul Teoretic, oraş Brezoi

Reabilitare

200

1325

13

Şcoala cu cls, I-VIII Glavile, com. Glavile

Reabilitare

180

1326

14

Şcoala cu cls. I-VIII nr.5. Municipiul Râmnicu Vâlcea

Reabilitare

150

1327

15

Şcoala cu cls. I-VIII com.Voicesti

Reabilitare

200

1328

16

Şcoala cu cls. I-VIII nr.9, Municipiul Râmnicu Vâlcea

Reabilitare

150

1329

17

Şcoala cu cls, I-VIII Titeşti, com. Titeştt

Reabilitare

150

1330

18

Şcoala cu cls. I-VIII Perişani, com. Perişani

Reabilitare

200

1331

19

Şcoala cu cls. I-VIII Buleta, com. Mihăeşti

Reabilitare

150

1332

20

Şcoala cu cls. I-VIII Mădulari, com. Mădulari

Reabilitare

200

1333

21

Şcoala cu cls. I-VIII com. Ghioroiu

Reabilitare

150

1334

22

Şcoala cu cls. I-VIII com. Mitrofani

Reabilitare

150

1335

23

Şcoala cu cls. I-VIII com. Stoeneşti

Reabilitare

150

1336

24

Şcoala cu cls. I-VIII com. Diculeşti

Reabilitare

150

1337

25

Şcoala cu cls. I-VIII Cârstăneşti, com. Oteşani

Reabilitare

150

1338

26

Şcoala cls.I-VIII satCosteşti, com. Costeşti

Reabilitare

150

1339

27

Şcoala cu cls.I-VIII Dozeşti, com. Fârtăteşti

Reabilitare

200

1340

28

Şcoala cu cls. I-VIII Urzica, com. Sineşti

Reabilitare

200

1341

29

Şcoala cu cls. I-VIII Barza, com. Budeşti

Reabilitare

150

1342

30

Şcoala cu cls.I-VIII Roeşti, com. Pesceana

Reabilitare

150

1343

31

Şcoala cu cls. I-VIII Urşi, com. Stoileşti

Reabilitare

150

1344

32

Grădiniţa "Tudor Vladimirescu" Municipiul Drăgăşani

Reabilitare

150

1345

33

Şcoala cu cls. I-VIII "N. Bălcescu" Municipiul Drăgăşani

Reabilitare

300

VRANCEA

4,951

1346

1

Grădiniţa sat Neculele com. Vintileasa

Obiectiv de investiţii

211

1347

2

Şcoala cls. I-IV sat Tinoasa, com Dumitreşti

Obiectiv de investiţii

50

1348

3

Şcoala cls. I-IV sat Balta Raţei, com. Vânători

Obiectiv de investiţii

50

1349

4

Şcoala cls. I-VIII com. Homocea

Obiectiv de investiţii

100

1350

5

Şcoala cls. I-IV nr. 3 sat Şindrilari, com. Reghiu

Obiectiv de investiţii

70

1351

6

Şcoala cls. I-VIII com. Măicăneşti

Obiectiv de investiţii

100

1352

7

Grădiniţa com. Chiojdeni

Obiectiv de investiţii

40

1353

8

Grădiniţa com. Rugineşti

Obiectiv de investiţii

280

1354

9

Grădiniţa sat Tâmboieşti, comuna Tâmboieşti

Obiectiv de investiţii

280

1355

10

Grădiniţa com. Paltin

Obiectiv de investiţii

40

1356

11

Grădiniţa sat Trotuşanu, com. Movilita

Obiectiv de investiţii

40

1357

12

Grădiniţa nr. 7 Municipiul Focşani

Obiectiv de investiţii

40

1358

13

Grădiniţa com. Valea Sării

Obiectiv de investiţii

70

1359

14

Grup Şcolar de Transporturi Auto Mun. Focşani

Obiectiv de investiţii

300

1360

15

Şcoala cu cls. I-V nr.2 com. Şindrilari-Reghiu

Obiectiv de investiţii

70

1361

16

Şcoala cls. I-IV sat Tulburea, com. Chiojdeni

Obiectiv de investiţii

50

1362

17

Şcoala cu cls. I-VIII sat Bahnele, com Vintileasa

Obiectiv de investiţii

202

1363

18

Liceul Teoretic " Emil Bota" Mun. Adjud - sala sport

Obiectiv de investiţii

300

1364

19

Şcoala cls. I-VIII com. Goleşti

Consolidare

100

1365

20

Şcoala cls. I-VIII sat Burca, com. Vidra

Consolidare

100

1366

21

Colegiul Naţional "Unirea" Mun. Focşani

Reparaţii capitale

300

1367

22

Şcoala cls. I-VIII com. Vânători

Reparaţii capitale

100

1368

23

Şcoala cls. I-VIII com. Garoafa

Reparaţii capitale

100

1369

24

Şcoala cu cls.I-IV sat Bizigheşti, com. Garoafa

Reparaţii capitale

58

1370

25

Şcoala Gen. cls. I-VIII sat Ireşti com. Vidra

Reparaţii capitale

100

1371

26

Liceul Teoretic "Duiliu Zamfirescu" oraş Odobeşti

Reparaţii capitale

320

1372

27

Grădiniţa nr. 1 oraş Odobeşti

Reparaţii capitale

300

1373

28

Şcoala Unirea oraş Odobeşti

Reparaţii capitale

310

1374

29

Grup Şcolar Agricol oraş Odobeşti

Reparaţii capitale

320

1375

30

Şcoala cu cls. I-VIII nr. 7 Municipiul Focşani

Reparaţii capitale

100

1376

31

Grădiniţa oraş Panciu

Reparaţii capitale

150

1377

32

Şcoala cu cls. I-VIII com. Slobozia Ciorăşti

Reparaţii capitale

100

1378

33

Şcoala cu cls. I-VIII nr. 1 sat Bordeasca, com. Tătăranu

Reparaţii capitale

100

1379

34

Şcoala cu cls. I-VIII nr. 1 com. Popeşti

Reparaţii capitale

100

BUCUREŞTI

15,196

1380

1

Grădiniţa nr. 208 sector 6

Consolidare

150

1381

2

Liceul Bilingv "Miguel de Cervantes" sector 1

Reabilitare

150

1382

3

Grupul Şcolar Aeronautică "Henri Coandă" sector 1

Reabilitare

150

1383

4

Grupul Şcolar de Construcţii "Anghel Saligny" sector 3

Reabilitare

300

1384

5

Liceul Teoretic "Ion Creangă" sector 4

Reabilitare

200

1385

6

Colegiul Tehnic "Miron Nicolescu" sector 4

Reabilitare

100

1386

7

Grădiniţa nr. 271 sector 5

Reabilitare

150

1387

8

Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" sector 6

Reabilitare

150

1388

9

Grupul Şcolar Industrial "Mircea Eliade" sector 6 Cămin

Reabilitare

200

1389

10

Liceul de Metrologie "Traian Vuia", sect. 4

Reabilitare

500

1390

11

Şcoala cls. I-VIII nr. 99 sector 4

Reabilitare

400

1391

12

Grădiniţa nr. 225   sector 4

Reabilitare

200

1392

13

Grup Şcolar Industrial "Grigore Cerchez", sect.5

Reabilitare

300

1393

14

Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii "Ghe. Airinei" sect. 6

Reabilitare

500

1394

15

Colegiul Naţional Viilor, sector 5

Reabilitare

400

1395

16

Grup Şcolar Industrial "Nicolae Teclu" sector 3

Reabilitare

400

1396

17

Şcoala cls. I-VIII nr. 162, sector I

Reabilitare

150

1397

18

Grup Şcolar Industrial "Mecanică Fină", sector 2

Reabilitare

500

1398

19

Şcoala cls. I-VIII nr. 161, sector 6

Reabilitare

400

1399

20

Şcoala cls. I-VIII nr. 26, sector 2

Reabilitare

200

1400

21

Colegiul Naţional "I. L. Cargiale", sector 1

Reabilitare

500

1401

22

Liceul Teoretic "Ion Neculce", sector 1

Reabilitare

500

1402

23

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 "Sfinţii Voievozi", sector 1

Reabilitare

500

1403

24

Şcoala cls. I-VIII nr. 116, sector 3

Reabilitare

500

1404

25

Şcoala cls. I-VIII nr. 89 "Nicolae Labiş" sector 3

Reabilitare

500

1405

26

Şcoala cls. I-VIII nr. 125, sector 5

Reabilitare

400

1406

27

Şcoala cls. I-VIII nr. 150, sector 5

Reabilitare

400

1407

28

Liceul Teoretic "Grigore Moisil", sector 6

Reabilitare

500

1408

29

Grădiniţa nr. 94, sector 6

Reabilitare

400

1409

30

Grădiniţa nr. 227, sector 4

Reabilitare

200

1410

31

Liceul Teoretic "Jean Monnet", sector 1

Reabilitare

500

1411

32

Grădiniţa nr.242, sector 5

Reabilitare

200

1412

33

Şcoala cls. I-VIII nr. 88, sector 3

Reabilitare

500

1413

34

Liceul Bilingv "Decebal", sector 3

Reabilitare

500

1414

35

Grup Şcolar Industrial nr. 19 (RATB), sector 3

Reabilitare

500

1415

36

Liceul Teoretic "Alexandru Vlahuţă", sector 1

Reabilitare

500

1416

37

Şcoala cls. I-VIII nr. 178, sector 1

Reabilitare

200

1417

38

Şcoala cls. I-VIII nr. 183, sector I

Reabilitare

200

1418

39

Şcoala cls. I-VIII nr. 184, sector 1

Reabilitare

400

1419

40

Şcoala cls. I-VIII nr. 192, sector 1

Reabilitare

200

1420

41

Şcoala cls. I-VIII nr.147 sector 5

Reabilitare

400

1421

42

Liceul Teoretic Bulgar "Hristo Botev", sector 1

Reparaţii capitale

500

1422

43

Grădiniţa nr. 24   sector 3

Reparaţii capitale

400

1423

44

Grădiniţa nr. 284 sector 3

Reparaţii capitale

296

ANEXA NR 2

ASIGURAREA UTILITĂŢILOR

de natura obiectivelor de investiţii, la unităţile şcolare din mediul rural

LUCRĂRI ÎN CONTINUARE

Nr. crt.

Nr. crt./ judeţ

Denumirea unităţii de învăţământ şi localitatea

SUMA

(mii lei)

TOTAL GENERAL:

15064

TOTAL JUDEŢ ALBA

615

1

1

Şcoala cls. I - VIII sat Feneş, Zlatna

72

2

2

Şcoala cls. I - VIII sat Cergău Mare, com. Cergău Mare

217

3

3

Şcoala cls. I - VIII sat Ceru Băcăiniţi, com. Ceru Bacăiniţi

114

4

4

Şcoala cls. I - VIII sat Intregalde, com. Intregalde

114

5

5

Şcoala cls. I - VIII sat Mogoş, com. Mogoş

58

6

6

Şcoala cls. I - IV sat Sălistea Deal, com. Săliştea

40

TOTAL JUDEŢ ARAD

190

7

1

Şcoala cls. I - IV sat Tisa Nouă, com. Fântânele

5

8

2

Şcoala cls. I - VIII sat Birchiş, com. Birchiş

78

9

3

Şcoala cu cls. I - VIII satPetriş, com. Petriş

20

10

4

Şcoala cu cls. I - VIII sat Fi scut, com. Şagu

57

11

5

Şcoala cu cls. I - VIII sat Adea, com. Sintea Mare

30

TOTAL JUDEŢ ARGEŞ

354

12

1

Şcoala cls. I - VIII sat Bădiceni, com. Mălureni

35

13

2

Şcoala cls. I - VIII sat Berevoiesţi, com. Berevoieşti

80

14

3

Şcoala cls. I - VIII sat Boteni, com. Boteni

58

15

4

Şcoala cls. I - VIII sat Corbeni, com. Corbeni

50

16

5

Şcoala cls. I - VIII sat Corbi, com. Corbi

75

17

6

Şcoala cls. I - VIII sat Coşeşti, com. Coşeşti

56

TOTAL JUDEŢ BISTRIŢA NĂSĂUD

552

18

1

Şcoala cls. I - IV sat Sânmihaiu de Câmpie, com. Sânmihaiu de Câmpie

78

19

2

Şcoala cls. I - VIII sat Agrieş, com. Târlişua

90

20

3

Şcoala cls. I - VIII sat Lunca Leşului, com. Leşu

84

21

4

Şcoala cls. I - VIII sat Milaş, com. Milaş

86

22

5

Şcoala cls. I - VIII sat Parva, com. Parva

108

23

6

Şcoala cls. I - VIII sat Ruştior, com. Şieuţ

26

24

7

Şcoala cls. I -VIII sat Suplai, com. Zagra

80

TOTAL JUDEŢ BIHOR

325

25

1

Şcoala cls. I-VIII sat Căbeşti, com. Căbeşti

67

26

2

Şcoala cls.I-IV sat Izbuc, com. Cărpinet

54

27

3

Şcoala cls. I-VIII sat Huţa Voievozi, com. Şinteu

48

28

4

Şcoala cls. I-VIII sat Serghiş, com. Vârciorog

49

29

5

Şcoala cls. I-VIII sat Sâniobi, com. Ciuhoi

107

TOTAL JUDEŢ BUZĂU

17

30

1

Şcoala cls. I - IV sat I.H. Rădulescu, com. Ziduri

64

31

2

Şcoala cls. I - IV sat Lanurile, com. Ziduri

54

32

3

Şcoala cls. I - IV nr. 1 sat Colţul Pietrii, com. Siriu

28

33

4

Şcoala cls. I - IV sat Tabărăşti, com. Gălbinaşi

49

34

5

Şcoala cls. I - VIII sat Scurteşti, com. Vadu Paşii

58

35

6

Şcoala cls. I - VIII sat Valea Sălciei, com. Valea Sălciei

35

36

7

Şcoala cls. I - VIII sat Zoiţa , com. Ziduri

22

37

8

Şcoala cls. I - VIII sat Siriu, com. Siriu

204

38

9

Şcoala cls. I - IV sat Strezeni, com. Tisău

51

39

10

Şcoala cls. I - IV sat Munceşti Dănuleşti, com. Buda

52

TOTAL JUDEŢ BRĂILA

575

40

1

Şcoala cls. I - VIII sat Râmnicelu, com. Râmnicelu

80

41

2

Şcoala cls. I - IV sat Chişcani, com. Chişcani

50

42

3

Şcoala cls. I - IV sat Târlele Filiu, com.Ianca

45

43

4

Şcoala cls. I - VIII sat Gemenele, com. Gemenele

70

44

5

Şcoala cls. I - VIII sat Lanurile, com. Viziru

100

45

6

Şcoala cls. I - VIII sat Măraşu, com. Măraşu

80

46

7

Şcoala cls. I - VIII sat Tichileşti, com. Tichileşti

150

TOTAL JUDEŢ CARAŞ-SEVERIN

696

47

1

Şcoala cls. I - VIII com.Cornereva

120

48

2

Şcoala cu cls. I-VIII com. Sicheviţa

98

49

3

Şcoala cls. I - VIII com. Bozovici

150

50

4

Şcoala cls. I - VIII com. Maureni

98

51

5

Şcoala cls. I - VIII sat Steierdorf, Anina

110

52

6

Şcoala cls. V - VIII com. Caraşova

120

TOTAL JUDEŢ CLUJ-NAPOCA

133

53

1

Şcoala cls. I-IV sat Cristorel, com, Aşchileu

25

54

2

Şcoala cls. I-IV sat Aşchileul Mic, com. Aşchileu

20

55

3

Şcoala cls. I-IV sat Feldioara, com. Cătina

20

56

4

Şcoala cls. I-VIII sat Muntele, com. Rece

25

57

5

Şcoala cls. I-VIII sat Vişagu, com. Sâncraiu

21

58

6

Şcoala cls. I-VIII sat Visea, com. Jucu

22

TOTAL JUDEŢ COVASNA

190

59

1

Şcoala cls. I-VIII + grădiniţă Dozsa Gyorgy, com. Dalnic

50

60

2

Şcoala cls. I-VIII + grădiniţă Bem Jozsef, com. Lemnia

70

61

3

Şcoala cls. I-VIII Gabor Aron, com. Chichiş

70

TOTAL JUDEŢ DOLJ

834

62

1

Şcoala cls. I - VIII sat Coţofenii din Faţă, com. Coţofenii din Faţă

30

63

2

Şcoala cls. I - VIII sat Leşiile, com. Şimnicu de Sus

205

64

3

Şcoala cls. I - VIII sat Drăgoteşti, com. Dragoteşti

68

65

4

Şcoala cls. I - VIII sat Damian, com. Sadova

89

66

5

Şcoala cls. I - VIII sat Sălcuta, com. Sălcuta

70

67

6

Şcoala cls. I - VIII sat Frătila, com. Buzeşti

47

68

7

Şcoala cls. I - VIII sat Negoieşti, com. Melineşti

127

69

8

Şcoala cls. I - VIII sat Rojişte, com. Rojişte

39

70

9

Şcoala cls. I - VIII sat Ghindeni, com. Ghindeni

20

71

10

Şcoala cls. I - VIII sat Caraula, com. Caraula

64

72

11

Şcoala cls. I - VIII sat Cârna, com. Cârna

14

73

12

Şcoala cls. I - VIII sat Potmelţu, com. Coţofenii din Dos

15

74

13

Şcoala cls. I - IV sat Bădosi, com. Bratovoieşti

13

75

14

Şcoala cls. I - IV sat Golumb, com. Farcaş

14

76

15

Şcoala cls. I - IV sat Prunet, com. Bratovoieşti

19

TOTAL JUDEŢ DĂMBOVIŢA

256

77

1

Şcoala cls. I - VIII sat Pitaru, com. Potlogi

56

78

2

Şcoala cls. I - IV + Grădiniţă sat Gorgota, com. Răzvad

47

79

3

Şcoala cls. I - V sat Oborani, com. Vişina

50

80

4

Şcoala cls. I - IV + Grădiniţă sat Vlăsceni, com. Potlogi

45

8]

5

Şcoala cls. I - IV + Grădiniţă sat Stravopolia, com. Ulieşti

58

TOTAL JUDEŢ GALAŢI

931

82

1

Şcoala cls. I - VIII nr. 2 sat Corod, com. Corod

17

83

2

Şcoala cls. I - VIII nr. 2 sat Cudalbi, com. Cudalbi

18

84

3

Şcoala cls. I - VIII sat M Kogălniceanu, com. Smârdan

78

85

4

Şcoala cls. I - VIII nr. 1 sat Lieşti, com. Lieşti

31

86

5

Şcoala cls. I - VIII sat Odaia Manolache, com. Vânători

31

87

6

Şcoala cls. I - VIII sat Negrea, com. Schela

106

88

7

Şcoala cls. I - VIII (corp 1) sat Cosmeşti, com. Cosmeşti

26

89

8

Şcoala cls. I - VIII nr. 1 sat Măstacani, com. Măstăcani

18

90

9

Şcoala cls. I - VIII nr. 1  sat Ciorăşti, com. Priponeşti

103

91

10

Şcoala cls, I - IV sat Vasile Alecsandri, com. Braniştea

106

92

11

Şcoala cls. I - VIII sat Hânţeşti, com. Buciumeni

93

93

12

Şcoala cls. I - VIII sat Bursucani, com. Bălăbăneşti

98

94

13

Şcoala cls. I - VIII sat Condrea, com. Umbrăreşti

78

95

14

Şcoala cls. I - IV sat Nicopole, com. Drăguşeni

62

96

15

Şcoala cls. I - VIII Tudor Vladimirescu (Moara), com, Tudor Vladimirescu

66

TOTAL JUDEŢ GORJ

1056

97

1

Şcoala cls. I - VIII sat Baloşani, com. Stejari

53

98

2

Şcoala cls. I- VIII sat Gârbovu, com. Turceni

131

99

3

Şcoala cls. I - VIII sat Jupâneşti, com. Jupâneşti

17

100

4

Şcoala cls. I - VIII sat Piscoiu, com. Stejari

141

101

5

Şcoala cls. I - VIII sat Tg. Logreşti, com. Logreşti

62

102

6

Şcoala cls. I-VIII sat Prigoria, com. Prigoria

142

103

7

Şcoala cls. I - VIII sat Maru, com. Logreşti

130

104

8

Şcoala cls. I - IV sat Moşteni, com. Logreşti

96

105

9

Şcoala cls. I - IV sat Căprenii de sus, com. Căprenii

114

106

10

Şcoala cls. I - IV sat Bulbuceni, com. Căpreni

141

107

11

Şcoala cls. I - IV nr. 1 sat Costeşti, com. Aninoasa

14

108

12

Şcoala cls. I - IV nr. 2 sat Costeşti, com. Aninoasa

15

TOTAL JUDEŢ HUNEDOARA

1151

109

1

Şcoala cls. I - IV sat Livadia, com Baru

76

110

2

Şcoala cls. I - IV sat Ludeştii de Jos, com, Orăştioara de Sus

62

111

3

Şcoala cls. I - IV sat Ohaba Sibişel, com. Râu de Mori

55

112

4

Şcoala cls. I - IV sat Ţebea, com. Baia de Criş

76

113

5

Şcoala cls. I - IV sat Teliucul Inferior, com. Teliucul Inferior

150

134

6

Şcoala cls. I - VIII sat Sântămarie Orlea, com. Sântămarie Orlea

160

115

7

Şcoala cls. I- IV sat Bucium, com. Orştioara de Sus

55

116

8

Şcoala cls. I - IV sat Pojoga, com. Zam

55

117

9

Şcoala cls. I - IV sat Balomir, com. Sântamarie Orlea

55

118

10

Şcoala cls. I - IV sat Bampotoc, com. Harău

57

119

11

Şcoala cls. I - IV sat Chimindia, com, Chimindia

55

120

12

Şcoala cls. I - IV sat Vâlcelele Bune, com. Bretea Română

55

121

13

Şcoala cls. I - IV sat Brănişca, com. Brănişca

70

122

14

Şcoala cls. I - IV sat Bobâlna, com. Rapolt

50

123

15

Şcoala cls. I - IV sat Romos, com. Romos

120

TOTAL JUDEŢ HARGHITA

755

124

1

Şcoala generală "dr. P. Benedek Fidel" sat Bisericani, com. Lupeni

250

125

2

Şcoala generală "Ben Joysef sat Secuieni, com. Secuieni

100

126

3

Şcoala generală nr. 2 "Arany Janos" sat Sântimbru, com. Sântimbru

150

127

4

Şcoala generală nr. 1 sat Brădeşti, com. Brădeşti

150

128

5

Şcoala generală "dr. Boga Alajos" sat Cozmeni, com. Cozmeni

30

129

6

Şcoala generală "Szekely Moyes" Ocna de Sus

75

TOTAL JUDEŢ IAŞI

602

130

1

Şcoala cu clasele I-VIII nr.l sat Focuri, com. Focuri

56

131

2

Şcoala cu clasele I-IV sat Luceni, com. Victoria

25

132

3

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 sat Mogoşeşti, com. Mogoşeşti

75

133

4

Şcoala cu clasele I-IV sat Todirel, com. Bârnova

15

134

5

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 sat Bivolari, com. Bivolari

16

135

6

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 sat Comarna, com. Comarna

13

136

7

Şcoala cu clasele I-VIII sat Corneşti, com. Miroslava

55

137

8

Şcoala cu clasele I-VIII sat Cozia, com.Costuleni

32

138

9

Şcoala cu clasele I-VIII sat Goieşti, com.Lungani

32

139

10

Şcoala cu clasele 1-VI11 sat Vânători, com. Popricani

31

140

11

Şcoala cu clasele I-IV sat Bălteni, com. Probota

32

141

12

Şcoala cu clasele I-IV sat Hoiseşti, com. Dumeşti

33

142

13

Şcoala cu clasele I-IV nr.3 sat Mironeasa, com. Mironeasa

33

143

14

Scoală cu clasele I-IV sat Poiana, com. Schitu Duca

37

144

15

Scoală cu clasele I-IV sat Spranceana, com.Erbiceni

28

145

16

Şcoala cu clasele I-VIII sat Alexeni, com. Ţibana

33

146

17

Şcoala cu clasele I-VIII sat Brătuleşti, com. Strunga

25

147

18

Scoală cu clasele I-IV sat Hâlceni, com. Şipote

31

TOTAL JUDEŢ MEHEDINŢI

461

148

1

Şcoala cls. I - VIII sat Bălăcita, com. Bălăcita

74

149

2

Şcoala cls. I - VIII sat Braniştea, com. Braniştea

124

150

3

Şcoala cls. I - VIII sat Corcova, com. Corcova

162

151

4

Şcoala cls. I - VIII sat Crainici, com. Bala

48

152

5

Şcoala cls. I - VIII sat Gogoşu, com. Gogoşu

53

TOTAL JUDEŢ SĂLAJ

460

153

1

Şcoala cls. I-VIII sat Borla,com. Bocşa

90

154

2

Şcoala cls. I-VIII sat Camăr, com. Camăr

80

155

3

Şcoala cls. I-VIII sat Sâg, com. Sâg

100

156

4

Şcoala cls. I-VIII sat Vărsolţ, com. Varsolţ

120

157

5

Şcoala cls. I-VIII sat Marca, com. Marca

70

TOTAL JUDEŢ SUCEAVA

321

I58

1

Şcoala cls. I - VIII nr,1 sat Hîrtop, com, Hârtop

117

159

2

Şcoala cls. I - VIII nr. 1 sat Văleni, com. Mălini

91

160

3

Şcoala cls. I - VIII sat Poiana, com. Zvoriştea

113

TOTAL JUDEŢ TULCEA

1400

161

1

Şcoala cls. I-VIII   com. Chilia Veche

61

162

2

Şcoala cls.I-VIII com. Grindu

299

163

3

Şcoala cls.I-VIII corp A com. Turcoaia

251

164

4

Şcoala cls.I-VIII sat Făgăraşu Nou, com. Topolog

75

165

5

Şcoala cls.I-VIII com. Nufaru

126

166

6

Şcoala cls. I-IV sat Războieni, com. Casimcea

116

167

7

Şcoala cls.I-VIII sat Traian, com. Cerna

64

168

8

Şcoala.cls. I-VIII sat Garvăn, com. Jijila

69

169

9

Şcoala cls.I-VIII, com.Beştepe

62

170

10

Şcoala cls. I-VIII com.Carcaliu

147

171

11

Şcoala.cls.I-IV sat Rahman, com. Casimcea

72

172

12

Şcoala. cls.I-VII com.Nalbant

58

TOTAL JUDEŢ TELEORMAN

35

173

1

Şcoala cls. I - IV sat Drăceşti, com. Scurtu Mare

35

TOTAL JUDEŢ TIMIŞ

580

174

1

Şcoala cls. I - IV sat Dragomireşti, com. Ştiuca

40

175

2

Şcoala cls. I-IV sat Hitiaş, com. Racoviţă

158

176

3

Şcoala cls. I - IV sat Jidioara, com. Criciova

192

177

4

Şcoala cls. I - IV sat Jupani, com. Traian Vuia

50

178

5

Şcoala cls. I - IV sat Remetea Lunca, com, Mănăştur

60

179

6

Şcoala cls. I - VIII sat Darova, com. Darova

80

TOTAL JUDEŢ VÂLCEA

616

180

1

Şcoala cls. I - VIII sat Păuşeşti Maglaşi, com Păuşeşti Maglaşi

116

181

2

Şcoala cls. I - VIJII sat Colţeşti, com. Alunu

138

182

3

Şcoala cls. I - VIII sat Zătreni, com. Zătreni

79

183

4

Şcoala cls. I - VIII sat Rotăreşti, com, Nicolae Balcescu

100

184

5

Şcoala cls. I - VIII sat Frânceşti, com. Frânceşti

103

185

6

Şcoala cls. I - VIII sat Hotărasa, com. Copăceni

80

TOTAL JUDEŢ VASLUI

982

186

1

Şcoala cls. I - IV sat Secuia, com. Munteni de Jos

35

187

2

Şcoala cls. I - VIII sat Brădeşti, com. Vinderei

43

188

3

Şcoala cls. I - IV sat Bogdăneşti, com. Bogdăneşti

50

189

4

Şcoala cls. I - IV sat Siliştea, com. Todireşti

35

190

5

Şcoala cls. I - IV sat Crâng Nou, com. Ciocani

36

191

6

Şcoala cls. I - IV sat Roşieşti, com, Roşieşti

34

192

7

Şcoala cls. I - IV sat Gura Văii, com. Stănileşti

32

193

8

Şcoala cls. I - VIII sat Epureni, com. Dida Epureni

50

194

9

Şcoala cls. I - VIII sat Sârbi, com. Banca

44

195

10

Şcoala cls. I - VIII sat Bogdana, com. Bogdana

49

196

11

Şcoala cls. I - IV sat Ulea, com. Bogdăneşti

22

197

12

Şcoala cls. I-VIII sat Tifu, com. Banca

30

198

13

Şcoala cls. I - VIII sat Rinceni, com. Berezeni

26

199

14

Şcoala cls. I - IV sat Orgoieşti, com. Bogdăneşti

25

200

15

Şcoala cls. I - IV sat Urdeşti, com. Dodeşti

23

201

16

Şcoala cls. I - IV nr. 3 sat Berezeni, com. Berezeni

35

202

17

Şcoala cls. I - VIII sat Raiu, com. Murgeni

23

203

18

Şcoala cls. I - VIII sat Al. Vlahuţă, com. Al. Vlahuţa

87

204

19

Şcoala cls. I-IV sat Davidesti, com. Pădureţii

26

205

20

Şcoala cls. I-IV sat Lunca Buda, com. Osesti

10

206

21

Şcoala cls. I-IV sat Padureni, com. Osesti

10

207

22

Şcoala cls. I-IV sat Valea Lunga, Vinderei

24

208

23

Şcoala cls. I-VIII sat Arsura, com. Arsura

45

209

24

Şcoala cls. I-VI1I sat Corni, com. Albeşti

61

210

25

Şcoala cls. I-VIII sat Ivesti, com. Iveşti

55

211

26

Şcoala cls. I-VIII sat Puşcaşi, com. Puşcaşi

24

212

27

Şcoala cls. I-IV sat Văleni, com. Viisoara

24

213

28

Şcoala cls. I-IV sat Frasinu, com. Poenesti

24

TOTAL JUDEŢ VRANCEA

377

214

1

Şcoala cls, I - IV sat Biceştii de Jos, com. Dumireşti

29

215

2

Şcoala cls. 1 - IV sat Brădăceşti, com. Nereju

27

216

3

Şcoala cls. I - IV sat Feteşti, com. Câmpuri

29

217

4

Şcoala cls. I - IV nr.2 sat Mera, com. Mera

85

218

5

Şcoala cls. I - VIII sat Răcoasa, com. Răcoasa

95

219

6

Şcoala cls. I - IV sat Livada, com. Livada

80

220

7

Şcoala cls. I - IV nr. 2 sat Vutcăneasa, com. Vulcăneasa

32

ANEXA NR. 3

ASIGURAREA UTILITĂŢILOR,

de natura obiectivelor de investiţii, la unităţile şcolare din mediul rural

LUCRĂRI NOI

Nr. crt.

Nr. crt/ judet

Denumirea unităţii de învăţământ şi localitatea

SUMA

(mii lei)

TOTAL GENERAL

63,391

TOTAL JUDEŢ ALBA

1,282

1

1

Şcoala cls. I-IV sat Ciuldeşti, com. Bistra

126

2

2

Şcoala cls. I-IV sat Martinie, com. Sugag

95

3

3

Şcoala cls. I-IV sat Geomal, com. Stremţ

130

4

4

Şcoala cls. I-IV sat Lăzeşti, com. Scărişoara

150

5

5

Şcoala cls. I-IV sat Pătruşeşti, comuna Horea

78

6

6

Şcoala cls. I-IV sat Trifeşti, com. Horea

96

7

7

Şcoala cls. I-VIII sat Certege, com. Câmpeni

170

8

8

Şcoala cls. I-VIII sat Gheţar, com. Garda de sus

117

9

9

Şcoala cls. I-VIII sat Ponor, com. Ponor

170

10

10

Şcoala cls, I-VIII sat Târşa, com. Avram Iancu

150

TOTAL JUDEŢ ARAD

450

11

1

Şcoala cls. I - VIII, com. Şicula

150

12

2

Grup Şcolar com. Vinga

200

13

3

Şcoala cls. I - VIII sat Mănăştur, com Vinga

100

TOTAL JUDEŢ ARGEŞ

2,600

14

1

Şcoala cls. I-IV sat Aninoasa, com. Aninoasa

139

15

2

Şcoala cls. I-IV nr.l sat Bădeşti, com. Pietroşani

107

16

3

Şcoala cls. I-IV sat Corbşori, com. Corbi

94

17

4

Şcoala cls. I-IV sat Drăganu, com, Drăganu

152

18

5

Şcoala cls. I-IV sat Gămăceşti, com. Berevoieşti

72

19

6

Şcoala cls. I-IV sat Jupâneşti, com. Coşeşti

80

20

7

Şcoala cls. I-IV sat Leiceşti, com. Coşeşti

154

21

8

Şcoala cls. I-IV sat Malu Vînăt, com. Merişani

151

22

9

Şcoala cls. I-IV sat Stroieşti, com. Muşeteşti

168

23

10

Şcoala cls. I-IV sat Ungureni, com. Albeşti de Argeş

61

24

11

Şcoala cls. I-IV sat Ungureni, com. Berevoieşti

124

25

12

Şcoala cls. I-IV Vlădeşti, com. Vlădeşti

123

26

13

Şcoala cls. I-VIII Albeşti de Argeş, com. Albeşti de Argeş

200

27

14

Şcoala cls. I-VIII sat Hinţeşti, com. Moşoaia

154

28

15

Şcoala cls. I-VIII sat Hîrtieşti, com. Hîrtieşti

170

29

16

Şcoala cls. I-VIII (P+1) sat Lereşti, com. Lereşti

90

30

17

Şcoala cls. I-VIII sat Livezeni, comuna Stâlpeni

141

31

18

Şcoala cls. I-VIII (P+l) sat Muşeteşti, com. Muşeteşti

177

32

19

Şcoala cls. I-VIII sat Oeşti, com. Corbeni

101

33

20

Şcoala cls. I-VIII (P+1) sat Pietroşani, com. Pietroşani

142

TOTAL JUDEŢ BACĂU

2,900

34

1

Şcoala cls. I-IV sat Ghilaveşti, com. Vultureni

90

35

2

Şcoala cls. I-IV sat Huţu, com. Gaiceana

85

36

3

Şcoala cls. I-IV Nr.l sat Tataraşti, com. Tataraşti

100

37

4

Şcoala cls. I-VIII sat Bahnaseni, com. Parjol

150

38

5

Şcoala cls. I-VIII sat Bogdanesti, com. Bogdanesti

120

39

6

Şcoala cls. I-VIII sat Ciughes, com. Palanca

130

40

7

Şcoala cls. I-VIII sat Cociu, com. Motoseni

110

41

8

Şcoala cls. I-VIII sat Coman, com. Sanduleni

110

42

9

Şcoala cls, I-VIII sat Cornii de Sus, com. Tataraşti

150

43

10

Şcoala cls. I-VIII sat Craiesti, com. Stanisesti

110

44

11

Şcoala cls. I-VIII sat Fantanele, com. Motoseni

140

45

12

Şcoala cls. I-VIII sat Ferăstrău, com. Oituz

150

46

13

Şcoala cls. I-VIII sat Maraşti, com. Filipeni

120

47

14

Şcoala cls, I-VIII Nr.1 sat Turluianu. com. Beresti Tazlau

120

48

15

Şcoala cls. I-VIII sat Pirjol, com. Pirjol

100

49

16

Şcoala cls. I-VIII sat Pustiana, com. Pirjol

120

50

17

Şcoala cls. I-VIII sat Ruseni Razesi, com. Plopana

100

51

18

Şcoala cls. I-VIII sat Satu Nou, com. Pirgaresti

85

52

19

Şcoala cls. I-VIII sat Scărişoara, com. Corbasca

130

53

20

Şcoala cls. I-VIII sat Sendreşti, com. Motoseni

115

54

21

Şcoala cls. I-VIII sat Strugari, com. Strugari

95

55

22

Şcoala cls. I-VIII sat Tarnita, com. Onceşti

100

56

23

Şcoala cls. I-VIII sat Tescani, com. Beresti Tazlau

100

57

24

Şcoala cls. I-VIII sat Tuta, com. Targu Trotus

120

58

25

Şcoala cls. I-VIII sat Viforeni, com. Ungureni

150

TOTAL JUDEŢ BIHOR

599

59

1

Şcoala cls. I-IV sat Cresuia, com. Curatele

107

60

2

Şcoala cls. I-IV sat Crânceşti, com. Dobreşti

127

61

3

Şcoala cls. I-IV sat Criştioru de Jos, com. Criştioru de Jos

123

62

4

Şcoala cls. I-IV sat Petreasa, com. Remetea

89

63

5

Şcoala cls. I-VIII sat Faşca, com Vârciorog

153

TOTAL JUDEŢ BISTRIŢA-NĂSĂUD

471

64

1

Şcoala cls. I-IV sat Aluniş, com Zagra

221

65

2

Şcoala cls, l-VIII sat Rebrişoara, com. Rebrişoara

250

TOTAL JUDEŢ BRĂILA

2,720

66

1

Şcoala cu cls. I-IV sat Dudescu, com. Zăvoaia

100

67

2

Şcoala cls. I-IV sat Cazasu, com. Cazasu

110

68

3

Şcoala cls. I-IV sat Gabrielescu, com. Bordei Verde

110

69

4

Şcoala cls. I-IV sat Gura Călmăţui, com. Berteştii de Jos

180

70

5

Şcoala cls. I-IV sat Movila Miresii, com. Movila Miresii

100

71

6

Şcoala cls. I-IV sat Muchea, com. Siliştea

160

72

7

Şcoala cls. I-VIII sat Batogu, com. Cireşu

180

73

8

Şcoala cls. I-VIII sat Gulianca, com. Salcia Tudor

190

74

9

Şcoala cls. I-VIII sat Cuza Vodă, com. Salcia Tudor

100

75

10

Şcoala cls. I-VIII sat Oprişeneşti, oraş Ianca

110

76

11

Şcoala cls. I-VIII sat Tătaru, com. Dudeşti

110

77

12

Şcoala c!s. I-VIII sat Tepeş Vodă, com. Movila Miresii

100

78

13

Şcoala cls. I-VIII sat Filipeşti, com. Surdila Găiseanca

62

79

14

Şcoala cls. I-VIII sat Stăncuţa, com. Stăncuţa

130

80

15

Şcoala cls. I-VIII sat Şuteşti, com. Şuteşti

140

81

16

Şcoala cls. I-IV sat Berteştii de Sus, com. Beteştii de Jos

21

82

17

Şcoala cls. I-IV sat Lacu Sărat, com. Chişcani

42

83

18

Şcoala cls. I-IV sat Odăeni, com Ciocile

21

84

19

Şcoala cls. I-VIII sat Corbu Nou, com. Măxineni

42

85

20

Şcoala cls. I-VIII sat Vultureni, com, Cireşu

42

86

21

Şcoala cls. I-IV sat Zamfireşti, com. Galbenu

21

87

22

Şcoala cls. I-IV sat Găvani, com. Gemenele

42

88

23

Şcoala cls. I-VIII com. Gropeni

125

89

24

Şcoala cls. I-VIII sat Ibrianu, com. Grădiştea

62

90

25

Şcoala cls. I-VIII sat Maraloiu com. Grădiştea

21

91

26

Şcoala cls. I-IV sat Custura, com. Racoviţa

21

92

27

Şcoala cls, I-IV sat Corbeni, com. Racoviţa

21

93

28

Şcoala cls. I-IV sat Oancea, com. Romanu

21

94

29

Şcoala cls. I-VIII sat Pribeagu, com. Roşiori

21

95

30

Şcoala cls. I-IV sat Gurguleţi, com. Scorţaru Nou

21

96

31

Şcoala cls, I-IV sat Sihleanu, com. Scorţaru Nou

21

97

32

Şcoala cls. I-IV sat cotu Lung, com. Siliştea

21

98

33

Şcoala cls. I-IV sat Stanca, com. Stăncuţa

21

99

34

Şcoala cls. I-IV Făurei sat, com. Surdila Greci

21

100

35

Şcoala cls. I-IV sat Horia, com. Surdila Greci

21

101

36

Şcoala cls. I-IV sat Albina, com. Tichileşti

21

102

37

Şcoala cls. I-VIII sat Silistraru, com. Traian

62

103

38

Şcoala cls. I-IV sat Căldăruşa, com. Traian

21

104

39

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 com. Ulmu

85

TOTAL JUDEŢ BOTOŞANI

2,163

105

1

Şcoala cls. I-IV sat Boscoteni, com.Frumuşica

138

106

2

Şcoala cls. I-IV sat Câmpeni, com. Prăjeni

138

107

3

Şcoala cls. I-IV sat Coştiugeni, com. Albeşti

131

108

4

Şcoala cls. I-IV sat Dămindeni, com. Romaneşti

138

109

5

Şcoala cls. I-IV sat Huţani, com. Vlădeni

138

110

6

Şcoala cls, I-IV sat Măşcăteni, com. Albeşti

132

111

7

Şcoala cls. I-IV nr. 2 sat Todireni, com. Todireni

139

112

8

Şcoala cls. I-IV Nr. 3 sat Pomîrla, com. Pomîrla

136

113

9

Şcoala cls. I-IV sat Pîrîu Negru, com. Mihăileni

137

114

10

Şcoala cls. I-IV sat Balta Arsă, com. Corni

139

115

11

Şcoala cls. I-VIII sat Cuza Vodă , Viişoara

145

116

12

Şcoala cls, I-VIII nr.1 Blindeşti, com. Blîndeşti

172

117

13

Şcoala cls. I-VIII nr.l sat Mănăstireni, com. Unteni

163

118

14

Şcoala cls. I-VIII Nr 1 Vorona, com. Vorona

176

119

15

Şcoala cls. I-VIII sat Prisăcani, comuna Flămânzi

141

TOTAL JUDEŢ BUZĂU

1,673

120

1

Şcoala cls. I-IV sat Finţeşti, com Năieni

122

121

2

Şcoala cls. I-IV sat Fundeni, com. Zărneşti

105

122

3

Şcoala cls. I-IV sat Mărgineanu, com. Mihăileşti

92

123

4

Şcoala cls. I-VIII sat Mărunţişu , Pătârlagele

114

124

5

Şcoala cls. I-IV sat Palici, com. Vipereşti

113

125

6

Şcoala cls. I-IV sat Ploştina, com. Lopătari

105

126

7

Şcoala cls, I-IV sat Sudiţi, com. Poşta - Câlnău

106

127

8

Şcoala cls. I-IV sat Zilişteanca, com Poşta - Câlnău

107

128

9

Şcoala cls. I-VI1I sat Beşlii, com. Mânzăleşti

513

129

10

Şcoala cls. I-VIII sat Homeşti, com. Grebărtu

86

130

11

Şcoala cls. I-VIII sat Mânzăleşti, com. Mânzăleşti

166

131

12

Şcoala cls. I-V11I sat Pleşi, com. Bisoca

119

132

13

Şcoala cls. I-VIII sat Plevna, com. Grebănu

107

133

14

Şcoala cls. I-VIII sat Sările, com. Bisoca

106

134

15

Şcoala cls, I-VIII sat Ursoaia, com. Vipereşti

112

TOTAL JUDEŢ CARAŞ-SEVERIN

356

135

1

Şcoala cls. I-IV sat Nermet, com. Caraşova

182

136

2

Şcoala cls. I-IV sat Ciclova Montana Oraviţa

174

TOTAL JUDEŢ CLUJ

107

137

1

Şcoala cu clasele I-VIII sat Mera, comuna Mera

7

138

2

Şcoala cu clasele I-VIII sat Borşa, comuna Borsa

7

139

3

Şcoala cu clasele I-VIII sat Ceanu Mare, comuna Ceanu Mare

7

140

4

Şcoala cu clasele I-VIII sat Catcau, comuna Catcau

7

141

5

Şcoala cu clasele I-VIII sat Pădureni, comuna Tritenii de Jos

7

142

6

Şcoala cu clasele I-VIII sat Caseiu, comuna Caseiu

7

143

7

Şcoala cu clasele I-VIII sat Chiuieşti, comuna Chiuiesti

7

144

8

Şcoala cu clasele I-VIII sat Luna de Sus, comuna Floresti

7

145

9

Şcoala cu clasele I-VIII sat Iclod, comuna Iclod

7

146

10

Şcoala cu clasele I-VIII sat Sic, comuna Sic

7

147

11

Şcoala cu clasele I-VIII sat Sâncraiu, comuna Sâncraiu

7

148

12

Şcoala cu clasele I-VIII sat Viişoara, comuna Viisoara

7

149

13

Şcoala cu clasele I-VIII Aghireşu sat, comuna Aghireşu

7

150

15

Şcoala cu clasele I-VIII sat Negreni, comuna Negreni

7

151

16

Şcoala cu clasele I-VIII sat Valea Drăganului, comuna Poieni

7

TOTAL JUDEŢ CONSTANŢA

2,280

152

1

Şcoala cls. I-IV sat Carvan, com. Lupniţa

120

153

2

Şcoala cls, I-IV sat Conacu, com. Cobadin

150

154

3

Şcoala cls. I-IV sat Izvoru Mare, com. Peştera

90

155

4

Şcoala cls. I-IV sat Mioriţa, com. Ciobanu

70

156

5

Şcoala cls. I-IV sat Ivrinezu Mic, com. Peştera

140

157

6

Şcoala cls. I-IV sat Vîrtop, com. Albeşti

160

158

7

Şcoala cls. I-VIII sat Lanurile, com, Baraganu

70

159

8

Şcoala cls. I-VIII sat Seimeni, com. Seimeni

170

160

9

Şcoala cls. I-IV sat Potîrnichea, com, Topraisar

170

161

10

Şcoala cls. I-IV sat Vlahii, com. Aliman

90

162

11

Şcoala cls. I-IV sat Zorile, com. Adamclisi

160

163

12

Şcoala cls. I-VIII sat Dorobantu, com. Nicolae Balcescu

140

164

13

Şcoala cls. I-VIII sat Dulgheru, com. Saraiu

170

165

14

Şcoala cls. I-VIII sat Fîntînele, com. Cogealac

130

166

15

Şcoala cls. I-VIII sat Galiţa, com. Ostrov

160

167

16

Şcoala cls. I-VIII sat Nuntaşi, com. Istria

160

168

17

Şcoala cls. I-VIII sat Sinoie, com. Mihai Viteazu

130

TOTAL JUDEŢ COVASNA

553

169

1

Şcoala cls. I-VIII Henter Karoly, com. Bodoc

48

170

2

Şcoala cls. I-IV sat Ţufalău, com. Boroşneu Mare

15

171

3

Şcoala cls. I-IV sat Arluşd, com. Vâlcele

20

172

4

Şcoala cls. I-VIII Romulus Cioflec sat Araci, com. Vâlcele

50

173

5

Şcoala cls. I-VIII sat Băcel, com. Chichiş

20

174

6

Şcoala cls. I-IV sat Bita, com. Reci

10

175

7

Şcoala cls. I-IV sat Aninoasa, com. Reci

10

176

8

Şcoala cls. I-VIII com. Bărcani

50

177

9

Şcoala cls. I-VIII sat Lădăuţi, com. Bărcani

25

178

10

Şcoala cls.I-VIII Nicolae Russu com. Şiţa Buzăului

20

179

11

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 com. Şiţa Buzăului

10

180

12

Şcoala cls. I-VIII nr.3 com. Şiţa Buzăului

10

181

13

Şcoala cls. I-IV sat Crasna, com. Şiţa Buzăului

10

182

14

Şcoala cls. I-VIII Katnoky Ludmila com. Valea Crişului

20

183

15

Şcoala cls. I-IV Opra Benedek sat Valea Seacă, com. Sânzieni

20

184

16

Şcoala cls. I-IV + grădiniţa sat Imeni, com. Cătălina

10

185

17

Şcoala cls. I-IV + grădiniţa sat Mărcuşa, com. Cătălina

20

186

18

Şcoala cls. I-IV + grădiniţa sat Hătulca, com. Cătălina

20

187

19

Şcoala cls. I-VIII com. Băţanii Mari

30

188

20

Şcoala cls. I-VIII Aiţai Albod Mihaly sat Aiţa Seacă com. Băţanii Mari

30

189

21

Şcoala cls. I-VIII Jancso Benedek com. Ghelinţa

30

190

22

Şcoala cls. I-VIII sat Filia com. Brăduţ

25

191

23

Şcoala cls. I-IV sat Filia com. Brăduţ

25

192

24

Şcoala cls. I-VIII com. Brăduţ

25

TOTAL JUDEŢ DAMBOVIŢA

1,223

193

1

Şcoala cls. I-IV sat Drăghineasca, com. Răscăieţi

118

194

2

Şcoala cls.I-IV + grădiniţa sat Româneşti, com. Potlogi

140

195

3

Şcoala cls. I-VIII sat Gherghiţeşti, com. Cobia

145

196

4

Şcoala cls. I-VIII com. Raciu

150

197

5

Şcoala cls. I-VIII com Pietroşiţa

130

198

6

Şcoala cls. I-VIII sat Decindeni, com. Dragomireşti

150

199

7

Şcoala cls. I-VIII com. Mogoşani

120

200

8

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 com. Lunguleţu

150

201

9

Şcoala cls.I-VIII sat Bungetu, com. Văcăreşti

120

TOTAL JUDEŢ DOLJ

1,516

202

1

Şcoala cls. I-IV sat Bogea, com. Almaj

132

203

2

Şcoala cls. I-IV sat Lacriţa Mare, com. Robăneştii de Jos

69

204

3

Şcoala cls. I-IV sat Locuşteni, com. Dăneţi

96

205

4

Şcoala cls. I-IV sat Muiereni, com. Goieşti

77

206

5

Şcoala cls. I-IV sat Sitoaia, com. Almaj

129

207

6

Şcoala cls. I-IV sat Tâmbureşti, com. Rojişte

71

208

7

Şcoala cls. I-IV sat Valea Lungului, com. Breasta

137

209

8

Şcoala cls. I-IV sat Bistreţu Nou, com. Bistreţ

123

210

9

Şcoala cls. I-IV sat Leordoasa, com. Argetoaia

70

211

10

Şcoala cls. I-IV sat Obedin. com. Breasta

53

212

11

Şcoala cls. I-IV sat Toceni, com. Breasta

140

213

12

Şcoala cls. I-IV sat Zaval, com. Gighera

66

214

13

Şcoala cls. I-VIII sat Goieşti, com. Goieşti

168

215

14

Şcoala cls. I-VIII sat Nedeia, com. Gighera

94

216

15

Şcoala cls. I-VIII sat Tencănău, com. Sălcuţa

91

TOTAL JUDEŢ GALAŢI

1,693

217

1

Şcoala cls. I-IV sat Călmăţui, com. Gri viţa

140

218

2

Şcoala cls. I-IV sat Dobrineşti, com. Nicoreşti

97

219

3

Şcoala cls. I-IV sat Frunzeasca, com. Munteni

71

220

4

Şcoala cls. I-IV sat Huleşti, com. Nicoreşti

74

221

5

Şcoala cls. I-IV sat Roşcani, com. Băneasa

145

222

6

Şcoala cls. I-IV sat Tecucel, com. Buciumeni

167

223

7

Şcoala cls. I-IV sat Slobozia Blăneasa, com. Negrileşti

138

224

8

Şcoala cls. I-IV sat Coasta Văii, com. Valea Mărului

142

225

9

Şcoala cls. I-IV sat Cotoroaia, com. Cerţeşti

97

226

10

Şcoala cls. I-IV sat Fântâni, com Nicoreşti

74

227

11

Şcoala cls. I-IV sat Meria, com. Bereşti Meria

62

228

12

Şcoala cls. I-IV sat Ştieţeşti, com. Drăguşeni

150

229

13

Şcoala cls. I-IV sat Vişina, com. Poiana

81

230

14

Şcoala cls. I-VIII sat Blânzi, com. Corod

99

231

15

Şcoala cls. I-VIII nr.3 Lieşti, com. Lieşti

156

TOTAL JUDEŢ GIURGIU

2,810

232

1

Şcoala cls. I-VIII sat Băneasa, com. Băneasa

87

233

2

Şcoala cls. I-IV sat Cătunu, com. Roata

138

234

3

Şcoala cls. I-IV sat Colibaşi, com. Colibaşi

146

235

4

Şcoala cls. I-IV sat Drăgănescu, com. Mihăileşti

78

236

5

Şcoala cls. I-IV sat Frăţeşti, com. Frăţeşti

99

237

6

Şcoala cls. I-IV sat Hotarele Deal, com. Hotarele

162

238

7

Şcoala cls. I-IV sat Hulubeşti, com. Calugăreni

161

239

8

Şcoala cls, I-IV sat Plopşoru, com. Daia

176

240

9

Şcoala cls. I-IV sat Prisiceni, com. Buturugeni

140

241

10

Şcoala cls. I-IV sat Roata Mică, com. Roata de Jos

82

242

11

Şcoala cls. I-IV sat Stoeneşti, com. Stoeneşti

157

243

12

Şcoala cls. I-IV sat Tufa, com. Mihăileşti

146

244

13

Şcoala cls. I-IV sat Varlam, com. Adunaţii Copâceni

148

245

14

Şcoala cls. I-IV sat Vedea, com. Vedea

94

246

15

Şcoala cls. I-IV sat Cucuruzu, com. Răsuceni

117

247

16

Şcoala cls, I-VIII sat Găujani, com. Găujani

189

248

17

Şcoala cls. I-VIII sat Izvorul, com. Gogoşari

172

249

18

Şcoala cls. I-VIII sat Milcovatu, com. Letca Nouă

167

250

19

Şcoala cls. I-VIII sat Puieni, com. Prundu

115

251

20

Şcoala cls. I-VIII sat Săbăreni, com. Săbăreni

180

252

21

Şcoala cls. I-VIII sat Vlaşin, com. Schitu

4

253

22

Şcoala cls. I-IV sat Bila, com. Schitu

2

254

23

Şcoala cls. I-IV sat Hodivoaia, com. Putineiu

2

255

24

Şcoala cls. I-IV sat Cămineasca, com. Schitu

2

256

25

Şcoala cls, I-VIII sat Oinacu, com. Oinacu

4

257

26

Şcoala cls. I-VIII sat Podul Doamnei, com. Clejani

4

258

27

Şcoala cls. I-VIII sat Iepureşti, com. Iepureşti

3

259

28

Şcoala cls. I-IV sat Hobaia, com. Ogrezeni

2

260

29

Grădiniţa nr. 1 sat Floreşti, com. Floreşti-Stoeneşti

3

261

30

Şcoala cls. I-VIII sat Palanca, com. Floreşti-Stoeneşti

4

262

31

Şcoala cls, I-VIII sat Crevedia Mare, com. Crevedia Mare

4

263

32

Şcoala cls. I-IV sat Găiseanca, com. Crevedia Mare

2

264

33

Şcoala cls. I-IV sat Sf. Gheorghe, com. Crevedia Mare

2

265

34

Şcoala cls. I-IV sat Zorile, com. Grădinari

2

266

35

Şcoala cls. I-VIII sat Trestieni, com. Ulmi

6

267

36

Şcoala cls. I-IV sat Ulmi, com. Ulmi

3

268

37

Şcoala cls. I-IV sat Draganeasca, com. Ulmi

2

269

38

Şcoala cls, I-IV sat Ghionea, com. Ulmi

2

270

39

Şcoala cls. I-IV sat Icoana, com. Ulmi

3

TOTAL JUDEŢ GORJ

1,790

271

1

Şcoala cls. I-IV sat Artanu, com. Negomir

140

272

2

Şcoala cls. I-IV sat Aniniş, com. Crasna

130

273

3

Şcoala cls. I-IV sat Bădeşti, com. Brăneşti

90

274

4

Şcoala cls. I-IV sat Măghereşti, com. Săcelu

100

275

5

Şcoala cls. I-IV sat Bibeşti, com. Săuleşti

95

276

6

Şcoala cls. I-IV sat Cocoreni, com. Bălteni

98

277

7

Şcoala cls. I-IV sat Frunza, com. Logreşti

100

278

8

Şcoala cls. I-IV nr, 2 sat Andreeşti, com. Vladimir

110

279

9

Şcoala cls. I-IV nr. 2 sat Frasinu, com. Vladimir

105

280

10

Şcoala cls. I-IV nr. 2 sat Vladimir, com. Vladimir

90

281

11

Şcoala cls. I-IV nr. 2 sat Vladuleni, com. Bălteni

90

282

12

Şcoala cls. I-IV sat Orzu, com. Negomir

85

283

13

Şcoala cls. I-IV sat Soci Bărbăteşti, com. Bărbăteşti

110

284

14

Şcoala cls. I-IV sat Ursoaia, com. Negomir

95

285

15

Şcoala cls. I-VIII nr.l sat Stejari, com. Batoşani

200

286

16

Şcoala cls. I-VIII sat Hurezani, com. Hurezani

152

TOTAL JUDEŢ HUNEDOARA

1,887

287

1

Şcoala cls. I-IV sat Boz, com. Branişca

85

288

2

Şcoala cls. I-IV sat Lăpugiu de Sus, com. Lăpugiu de Jos

105

289

3

Şcoala cls. I-IV sat Ocolişul Mic, com. Orăştioara de Sus

90

290

4

Şcoala cls. I-IV sat Ponor, com. Pui

90

291

5

Şcoala cls. I-IV sat Rişculiţa, com. Baia de Criş

100

292

6

Şcoala cls. I-IV sat Romoşel, com. Romoş

110

293

7

Şcoala cls. I-IV sat Ruşor, com. Pui

80

294

8

Şcoala cls. I-IV sat Uric, com. Pui

70

295

9

Şcoala cls. I-IV sat Birtin, com. Vata de Jos

85

296

10

Şcoala cls. I-IV sat Chitid, com. Boşorod

75

297

11

Şcoala Generală cls. I-VIII comuna Boşorod

25

298

12

Şcoala Generală cls. I-VIII comuna Bretea Română

50

299

13

Şcoala Generală cls I-IV sat Plopi com. Bretea Română

40

300

15

Şcoala Generată cls. I-VIII comuna Gurasada

40

301

16

Şcoala Generală cls I-IV sat Bacea com. Ilia

15

302

17

Şcoala Generală cls I-IV sat Bretea Mureşană com. Ilia

15

303

18

Şcoala Generală cls I-IV sat Zdrapţi com, Crişcior

25

304

24

Şcoala Gen. cls I -VIII "Avram Iancu" com. Baia De Criş

30

305

25

Şcoala Generală cls I-IV sat Lunca com. Baia De Criş

25

306

26

Şcoala Generală cls. I-VIII comuna Blăjeni

20

307

27

Şcoala Generală cls I-IV sat Criş com. Blăjeni

12

308

28

Şcoala Generală cls I-IV comuna General Berthelot

25

309

29

Şcoala Generală cls I-VIII comuna Densuş

25

310

31

Şcoala Generală cls I-IV sat Pravaleni com. Vata de Jos

10

311

32

Şcoala Generală cls I-VIII comuna Sălaşu de Sus

20

312

33

Şcoala Specială sat Păclişa com. Toteşti

10

313

37

Şcoala Generala cls. I-VIII comuna Hărău

50

314

40

Şcoala Generală cls. I-IV comuna Turdas

25

315

41

Şcoala Generală cls. I-IV sat Spini com. Turdaş

50

316

42

Şcoala Generală cls. I-IV sat Pricaz com. Turdaş

50

317

43

Şcoala Generală cls I-IV sat Sibişelu Vechi comuna Beriu

30

318

44

Şcoala Generală cls I-IV sat Costeşti comuna Orăştioara de Sus

50

319

46

Şcoala Generală cls I-IV sat Cinciş com. Teliucu Inferior

30

320

47

Liceul Teoretic comuna Ghelari

300

321

48

Şcoala Generală cls. I-VIII comuna Lunca Cernii de Jos

25

TOTAL JUDEŢ HARGHITA

900

322

1

Şcoala generală "Marosi G." Şimoneşti, com. Şimoneşti

100

323

2

Şcoala generală nr. 2 sat Jolotca, com. Ditrău

95

324

3

Şcoala generală "Marton Aron" sat Tăietura, com. Mugeni

100

325

4

Şcoala generală nr.2 "Galfi Sandor" sat Cobăteşti, com. Şimoneşti

80

326

5

Şcoala generală "Csiby Andor" Ditrău, com. Ditrău

90

327

6

Şcoala generală nr, 3 sat Ulcani, com. Deaîu

95

328

7

Şcoala generală "Tarisznyas M." sat Valea Strâmbă, com. Suseni

100

329

8

Grădiniţa sat Subcetate- Zetea, com. Zetea

150

330

9

Şcoala generală "Lorinez Aron" sat Forţeni, com. Feliceni

90

TOTAL JUDEŢ IALOMIŢA

2,035

331

1

Şcoala cls. I-IV sat Brătia. com. Axintele

90

332

2

Şcoala cls. I-IV sat Crăsani, com. Balaciu

100

333

3

Şcoala cls. I-IV sat Crunţi, com. Reviga

110

334

4

Şcoala cls. I-IV sat Frumuşica, com. Axintele

85

335

5

Şcoala cls. I-IV sat Ghimpaţi, com, Ciulniţa

75

336

6

Şcoala cls. I-IV sat lazu, com. Scânteia

100

337

7

Şcoala cls. I-IV sat Ion Ghica, com. Ciulniţa

80

338

8

Şcoala cls. I-IV sat Lăcusteni. com. Platoneşti

90

339

9

Şcoala cls. I-IV sat Marsilieni, com. Albeşti

120

340

10

Şcoala cls. I-IV sat Progresu, com. Făcăeni

115

341

11

Şcoala cls. I-IV sat Sărăţeni, com. Sărăţeni

130

342

12

Şcoala cls. I-IV sat Smirna, com. Griviţa

130

343

13

Şcoala cls. I-IV sat Gimbăşani, com. Cosâmbeşti

110

344

14

Şcoala cls. I-VIII sat Grindu, com. Grindu

70

345

15

Şcoala cls. I-VIII sat Griviţa, com Griviţa

90

346

16

Şcoala cls. I-VIII sat Miloşeşti, com. Miloşeşti

150

347

17

Şcoala cls. I-VIII sat Valea Ciorii, com. Valea Ciorii

150

348

18

Şcoala cls. I-IV sat Ivăneşti, com. Ciulniţa

80

349

19

Şcoala cls. I-IV sat Dridu Snagov, com. Dridu

80

350

20

Şcoala cls. I-IV sat Fundata, com. Perieţi

80

TOTAL JUDEŢ IAŞI

2,323

351

1

Şcoala cls. I-IV sat Bocniţa, com. Sineşti

70

352

2

Şcoala cls. I-IV sat Buda, com. Brăieşti

70

353

3

Şcoala cls. I-IV sat Budeşti, com. Mogoseşti

75

354

4

Şcoala cls. I-IV sat Buhăieni, com. Andrieşeni

74

355

5

Şcoala cls. I-IV sat Chipereşti, com. Tutora

74

356

6

Şcoala cls. I-IV sat Cilibiu, com. Golăieşti

59

357

7

Şcoala cls. I-IV sat Coada Stâncii, com. Ungheni

77

358

8

Şcoala cls. I-IV sat Criveşti, com. Strunga

80

359

9

Şcoala cls. I-IV sat Cuza Vodă, com. Ipatele

95

360

10

Şcoala cls. I-IV sat Deleni, com. Ciorteşti

84

361

11

Şcoala cls. I-IV sat Scopoşeni, com. Gorban

106

362

12

Scoală cls. I-IV nr.2, sat Fântânele com. Fântânele

103

363

13

Şcoala cls. I-IV sat Fântânele, com. Andrieşeni

84

364

14

Şcoala cls, I-IV sat Hiliţa, com. Coştuleni

98

365

15

Şcoala cls. I-IV sat Iazu Vechi, com. Şipote

74

366

16

Şcoala cls. I-IV sat Lunca Rateş, com. Scânteia

68

367

17

Şcoala cls, I-IV sat Mălăieşti, com. Gropniţa

62

368

18

Şcoala cls. I-IV sat Moreni, com. Prisecani

68

369

19

Şcoala cls. I-IV sat Oprisem, com. Tutora

68

370

20

Şcoala cls. I-IV nr. 2 Bivolari, com. Bivolari

84

371

21

Şcoala cls. I-IV sat Piscul-Rusului, com. Dagata

72

372

22

Şcoala cls. I-IV sat Poiana de Sus, com. Tibana

84

373

23

Şcoala cls. I-IV sat Poieni, com. Dagata

66

374

24

Şcoala cls. I-IV sat Prosalnici, com. Miroslava

71

375

25

Şcoala cls. I-IV sat Rediu, com. Scânteia

69

376

26

Şcoala cls. I-IV sat Sculeni, com. Victoria

74

377

27

Şcoala cls. I-IV sat Rotaria, com. Ciorteşti

66

378

28

Şcoala cls. I-IV sat Ruşi, com. Dobrovăţ

89

379

29

Şcoala cls. I-IV sat Schitu Duca, com. Schitu Duca

81

380

30

Şcoala cls. I-IV nr.2, sat Comarna, com. Comarna

78

TOTAL JUDEŢ MEHEDINŢI

1,500

381

1

Şcoala cls. I-IV sat Almăjel, com. Vlădaia

110

382

2

Şcoala cls. I-IV sat Argineşti, com. Butoieşti

95

383

3

Şcoala cls. I-IV sat Copăcioasa, com. Floreşti

110

384

4

Şcoala cls. I-IV sat Cîrceni, com, Grozeşti

100

385

5

Şcoala cls. I-IV sat Grozeşti, com. Grozeşti

100

386

6

Şcoala cls. I-IV sat Deveseu, com. Scapău

100

387

7

Şcoala cls. I-VIII sat Bala de Sus, com. Bala

95

388

8

Şcoala cls. I-VIII sat Burila Mica, com. Gogoşu

150

389

9

Şcoala cls. I-VIII sat Corcova, com. Corcova

150

390

10

Şcoala cls. I-VIII sat Podeni, com. Podeni

110

391

11

Şcoala cls. I-VIII sat Gîrdoaia, com. Floreşti

90

392

12

Şcoala cls. I-VIII sat Oprişor, com. Oprişor

100

393

13

Şcoala cls. I-VIII sat Recea, com. Punghia

90

394

14

Şcoala cls. I-VIII sat Vînjuleţ, com. Vînjuleţ

100

TOTAL JUDEŢ MARAMUREŞ

3,449

395

1

Şcoala cls. I-IV sat Remeţi pe Someş, com. Mireşul Mare

125

396

2

Şcoala cls. I-IV sat Tulgheş, com. Mireşul Mare

145

397

3

Şcoala cls. I-VIII "Mircea Vulcanescu" corp I, sat Bârsana, com. Bârsana

175

398

4

Şcoala cls. I-VIII sat Berbeşti, com. Giuleşti

160

399

5

Şcoala cls. I-VIII sat Bozanta Mică, com. Recea

103

400

6

Şcoala cls. I-VIII sat Fericea, com. Valea Chioarului

113

401

7

Şcoala cls. I-VIII sat Lucăceşti, com Mireşu Mare

160

402

8

Şcoala cls.I-VIII nr. 1 sat Poienile de sub Munte,com. Poienile de Sub Munte

140

403

9

Şcoala cls. I-VIII nr. 1, corp A, sat Repedea, com. Repedea

175

404

10

Şcoala cls. I-VIII sat Rona de Jos, com. Rona de Jos

175

405

11

Şcoala cls. I-VIII sat Sacel, com. Săcel

186

406

12

Şcoala cls. I-VIII corp A, sat Sâpânţa, com. Săpânţa

160

407

13

Şcoala cls. I-VIII sat Vadu Izei, com. Vadu Izei

160

408

14

Şcoala cls. I-VIII sat Vişeu de Jos, com. Vişeu de Jos

175

409

15

Şcoala cls. I-VIIl nr.2 sat Crasna Vişeului, com. Bistra

197

410

16

Şcoala cu cls. I-VIII sat Arduzel, oraş Ulmeni

100

411

17

Şcoala cu cls. I-VIII com. Dumbravita

100

412

18

Şcoala cu cls. I-VIII com.Valea Chioarului

100

413

19

Şcoala cu cls. I-VIII sat Desesti,com. Desesti

100

414

20

Şcoala cu cls. I-VIII sat Ilba,com. Cicarlau

100

415

21

Şcoala cu cls. I-VIII com.Suciu de Sus

100

416

22

Şcoala cu cls. I-VIII com. Leordina

100

417

23

Şcoala cu cls. I-VIII com. Petrova

100

418

24

Şcoala cu cls. I-VIII sat Desesti,com. Mara

100

419

25

Şcoala cu cls. I-VIII sat Valea Viseului.com. Bistra

100

420

26

Şcoala cu cls. I-VIII sat Mara, com. Mara

100

TOTAL JUDEŢ MUREŞ

990

421

1

Şcoala cls. I-IV sat Dâmbu, com. Sânpetru de Câmpie

100

422

2

Şcoala cls. I-IV sat Moresti, Ungheni

70

423

3

Şcoala cls. I-IV sat Odrihei, com. Coroisanmartin

90

424

4

Şcoala cls. I-IV sat Satu Nou, com. Sânpetru de Câmpie

70

425

5

Şcoala cls. I-IV sat Singeru de Pădure, com. Ernei

80

426

6

Şcoala cls. I-VIII sat Ghindari, com. Ghindari

100

427

7

Şcoala cls. I-VIII sat Răstoliţa, com. Răstoliţa

150

428

8

Şcoala cls. I-VIII sat Miheşul de Câmpie, com. Miheşul de Câmpie

130

429

9

Şcoala generală sat Lăscud, com. Ogra

20

430

10

Şcoala generală sat Vaideiu, com. Ogra

10

431

11

Şcoala generală sat Botorca, com. Târnăveni

50

432

12

Grădiniţa sat Bezid, com, Sângeorgiu de Pădure

20

433

13

Şcoala generală sat Săcăreni, com. Emei

20

434

14

Şcoala generală şi Grădiniţa com. Hodoşa

20

435

15

Şcoala generală şi Grădiniţa sat Culpiu, com. Ceauşu de Câmpie

20

436

16

Şcoala generată sat Căluşeri com. Emei

20

437

17

Grupul Şcolar Sărmaşu - clădire Internat

20

TOTAL JUDEŢ NEAMŢ

2,152

438

1

Şcoala cls. I-IV sat Beţeşti, com. Rediu

52

439

2

Şcoala cls. I-IV sat Climeşti, com. Făurei

53

440

3

Şcoala cls. I-IV sat Dolheşti, com. Pipirig

56

441

4

Şcoala cls. I-IV sat Itrineşti, com. Mărgineni

50

442

5

Şcoala cls. I-IV sat Leghin, com. Pipirig

50

443

6

Şcoala cls. I-IV sat Mărmureni, com. Oniceni

53

444

7

Şcoala cls. I-IV Nr.2 sat Boboieşti, com. Pipirig

71

445

8

Şcoala cls. I-IV Nr.2 sat Pipirig, com. Pipirig

66

446

9

Şcoala cls. I-IV Nr.2 sat Podoleni, com. Podoleni

74

447

10

Şcoala cls. I-IV sat Petru Vodă, com. Poiana Teiului

121

448

11

Şcoala cls. I-IV sat Pietrosu, com. Oniceni

52

449

12

Şcoala cls. I-IV sat Sacaleni, com. Poienari

73

450

13

Şcoala cls. I-IV sat Stejaru, com. Farcaşa

68

451

14

Şcoala cls. I-VIII sat Cuci, com. Bozieni

130

452

15

Şcoala cls. I-VIII sat Cuejdiu, com. Gârcina

120

453

16

Şcoala cls. I-VIII sat Dochia, com. Girov

117

454

17

Şcoala cls. I-VIII sat Magazia, com. Crăcăoani

125

455

18

Şcoala cls. I-VIII sat Mărgineni, com. Mărgineni

76

456

19

Şcoala cls. I-VIII Nr.1 sat Boboieşti, com. Pipirig

98

457

20

Şcoala cls. I-VIII Nr.1 sat Ruseni, com. Borleşti

154

458

21

Şcoala cls. I-VIII sat Tupilaţi, com. Tupilaţi

183

459

22

Şcoala cls. I-VIII sat Văleni, com. Văleni

120

460

23

Şcoala cls. I-VIII sat Girov, com. Girov

70

461

24

Şcoala cls. I-VIII nr. 1 sat Răuceşti, com Rauceşti

20

462

25

Şcoala cls. I-VIII sat Adjudeni, com Tămăşeni

50

463

26

Şcoala cls. I-VIII sat Tămăşeni, com Tămăşeni

50

TOTAL JUDEŢ PRAHOVA

2,426

464

1

Şcoala cls. I-IV sat Boldeşti Grădiştea, com. Boldeşti Grădiştea

90

465

2

Şcoala cls. I-VIII sat Nicovani, com. Valea Călugărească

120

466

3

Şcoala cls. I-VIII sat Baba Ana, com. Baba Ana

100

467

4

Şcoala cls. I-VIII sat Drăgăneşti, com. Drăgăneşti

100

468

5

Şcoala cls. I-VIII sat Homorâciu, com. Izvoarele

100

469

6

Şcoala cls. I-VIII sat Puchenii Moşneni, com. Puchenii Mari

120

470

7

Şcoala cls. I-VIII sat Mâneciu Pământeni, com. Mâneciu

150

471

8

Şcoala cls. I-VIII sat Rotari, com. Ceptura

120

472

9

Şcoala cls. I-VIII sat Salcia, com. Sălciile

100

473

10

Şcoala cls. I-VIII sat Tăriceni, com. Şirna

180

474

11

Şcoala cls. I-VIII sat Gura Vitioarei, com. Gura Vitioarei

120

475

12

Şcoala cls. I-VIII sat Iordacheanu, com. Iordacheanu

180

476

13

Şcoala cls. I-VIII sat Paulesti, com. Paulesti

100

477

14

Şcoala cls. I-VIII sat Şoimari, com. Şoimari

150

478

15

Şcoala cu cls I-VIII sat Albeşti Paleologul com Albeşti Paleologul

29

479

16

Grădiniţa sat Bara com Balta Doamnei

2

480

17

Şcoala sat Podenii Vechi com Bălteşti

51

481

18

Şcoala cu cls. I-VIII sat Bertea com Bertea

24

482

19

Şcoala cu cls. I-VIII sat Bătrâni com Bătrâni

36

483

20

Şcoala cu cls. I-VIII sat Călugăreni com Călugăreni

74

484

21

Şcoala sat Plopeni Sat com Dumbrăveşti

33

485

22

Şcoala cu cls I-VIII sat Brătăşanca com Filipeşti de Târg

51

486

23

Şcoala cu cls I-VIII sat Gornet com Gornet

38

487

24

Şcoala cu cls I-VIII Traian Săvulescu com Izvoarele

52

488

25

Grădiniţa nr. 2 sat Lăpoşel com Lapoş

51

489

26

Şcoala si Grădiniţa sat Coada Malului com Măgurele

2

490

27

Şcoala cu cls. I-VIII sat Mehedinţa com Podenii Noi

22

491

28

Grădiniţa sat Nucşoara com Poseşti

26

492

29

Şcoala cu cls I-VIII sat Mireş com Sângeru

37

493

30

Şcoala cu cls I-IV si grădiniţa sat Tisa com Sângeru

40

494

31

Grădiniţa sat Surani com Surani

12

495

32

Şcoala cu cls I-VIII sat Talea com Talea

28

496

33

Şcoala cu cls I-VIII sat Olteni com Teişani

51

497

34

Grădiniţa sat Pantazii com Valea Călugăreasca

38

TOTAL JUDEŢ SIBIU

236

498

1

Grădiniţa sat Şaros pe Târnave, Dumbrăveni

60

499

2

Grădiniţa sat Hoghilag, com.Hoghilag

5

500

3

Scoală cls I-VIII sat Alţâna, com. Alţâna

5

501

4

Grădiniţa sat Alţâna, com. Alţâna

5.

502

5

Scoală cls I-VIII sat Roşia, com. Roşia

6

503

6

Scoală cls I-VIII sat Noul Săsesc com Laslea

6

504

7

Scoală cls I-IV sat Marpod com. Marpod

3

505

8

Grădiniţa sat Marpod com. Marpod

3

506

9

Scoală cls I-IV sat Merghindeal com. Merghindeal

3

507

10

Scoală cls V-VIII sat Merghindeal com. Merghindeal

6

508

11

Scoală "I.P.Reteganu" sat Orlat, com. Orlat

5

509

12

Scoală cls I-IV sat Mag, Sălişte

6

510

13

Scoală cls I-IV sat Amnaş, Sălişte

6

511

14

Scoală cls I-IV -Grădiniţă sat Rondola, com. Laslea

6

512

15

Scoală cls I-IV sat Floreşti, com. Laslea

5

513

16

Scoală cls I-IV + grădiniţă sat Valchid, com. Hoghilag

3

514

17

Scoală cls I-VIII "Sava Popovici Barcianu"com. Răşinari

2

515

18

Grădiniţa sat Răşinari, com. Răşinari

2

516

19

Scoală cls I-VIII sat Axente Sever, com. Axente Sever

30

517

20

Şcoala cls. I-VIII sat Agârbiciu, com. Axente Sever

30

518

21

Şcoala cls. I-IV sat Şoala, com, Axente Sever

6

519

22

Scoală cls I-VIII sat Scoreiu, com, Porumbacu de Jos

6

520

23

Scoală cls I-VIII sat Porumbacu de Jos, com. Porumbacu de Jos

6

521

24

Scoală cls I-IV sat Prod, com. Hoghilag

5

522

25

Scoală cls I-VIII "O. Goga" com. Răşinari

3

523

26

Scoală cls I-VIII sat Ţapu, com. Micăsasa

5

524

27

Scoală cls I-VIII sat Curciu, com. Dîrlos

6

525

28

Scoală cls I-IV sat Cornăţel, com. Roşia

2

TOTAL JUDEŢ SATU MARE

1,770

526

1

Şcoala cu clasele I-VIII sat Lipău com. Culciu

50

527

2

Şcoala cu clasele I-VIII sat Ciuperceni com. Agriş

80

528

3

Grădiniţa cu Program Normal sat Borleşti com. Pomi

50

529

4

Şcoala cu clasele I-VIII sat Borleşti com. Pomi

50

530

5

Şcoala cu clasele I-VIIl sat Bârsăul de Jos com. Bârsăul de Sus

80

531

6

Şcoala cu clasele I-VIII sat Camarzana com. Cămărzana

80

532

7

Şcoala cu clasele I-VIII sat Doba com. Doba

50

533

8

Şcoala cu clasele I-VIII sat Adrian oraş Livada

80

534

9

Şcoala cu clasele 1-VIII sat Livada Mică oraş Livada

80

535

10

Şcoala cu clasele I-VIII sat Oar com. Vetiş

50

536

11

Şcoala cu clasele I-IV sat Atea com Dorolţ

80

537

12

Şcoala cu clasele 1-VIII sat Dindeşti com. Andrid

80

538

13

Şcoala cu clasele I-VIII sat Irina com. Andrid

80

539

14

Şcoala cu clasele I-VIII sat Eriu-Sâncrai com Craidorolţ

80

540

15

Şcoala cu clasele I-VIII sat Băbăşeşti com Medieşu Aurit

80

541

16

Şcoala cu clasele I-VIII sat Româneşti com. Medieşu Aurit

80

542

17

Şcoala cu clasele I-VIII sat Potău com. Medieşu Aurit

80

543

18

Şcoala cu clasele 1-VIII sat Prilog. com, Oraşu Nou

80

544

19

Şcoala cu clasele I-VIII sat Ser com. Bogdand

80

545

20

Şcoala cu clasele I-VIII sat Tătăreşti com Viile Satu Mare

80

546

21

Şcoala cu clasele I-VIII sat Lelei com. Hodod

80

547

22

Şcoala cu clasele I-VIII sat Tămăşeni com. Batarci

80

548

23

Şcoala cu clasele I-VIII sat Iojib com. Medieşu Aurit

80

549

24

Şcoala cu clasele I-VIII sat Boineşti com. Bixad

80

TOTAL JUDEŢ SĂLAJ

280

550

1

Şcoala cls, I-IV sat Dolheni, com. Ileanda

120

551

2

Şcoala cls. I-VIII nr.l sat Sarmasag, com. Sarmasag

160

TOTAL JUDEŢ SUCEAVA

2,700

552

1

Şcoala cu cls. I-VIII sat Bosanci, com, Bosanci

150

553

2

Grădiniţa PN nr. 1 sat Bosanci, com Bosanci

100

554

3

Şcoala cls. I-IV sat Cumpărătura, com. Cumpărătura

50

555

4

Şcoala cls. I-VIII sat Pârteştii de Sus, com. Pârteştii de Sus

100

556

5

Şcoala cls. I-VIII sat Rădăşenî, com. Rădăşeni

100

557

6

Şcoala cls. I-VIII sat Lămăşeni, com, Rădăşeni

75

558

7

Şcoala cls. I-IV sat Târna Mare, com. Fălticeni

50

559

8

Şcoala cls. I-VIII sat Baia, com. Baia

150

560

9

Şcoala cls. I-VIII sat Sasca Mare, com. Cornu Luncii

75

561

10

Şcoala cls. I-VIII sat Bogata, com. Baia

75

562

11

Şcoala cls. I-IV sat Sasca Mică, com, Cornu Luncii

50

563

12

Şcoala cls. I-IV sat Dumbrava, com. Cornu Luncii

50

564

13

Şcoala cls, I-IV sat Păiseni, com, Cornu Luncii

75

565

14

Şcoala cls. I-VIII sat Slatina, com. Slatina

100

566

15

Şcoala cls. I-VIII sat Găineşti, com. Slatina

75

567

16

Şcoala cls. I-VIII sat Herla, com. Slatina

150

568

17

Şcoala cls. I-IV sat Grămeşti, com. Grămeşti

35

569

18

Şcoala cls. I-IV nr.2 sat Grămeşti, com. Grămeşti

35

570

19

Şcoala cls. I-IV sat Gropeni, com. Bălcauţi

35

571

20

Şcoala cls. I-IV sat Bălineşti, com. Grămeşti

50

572

21

Şcoala cls. I-VIII sat Moldoviţa, com. Moldoviţa

100

573

22

Şcoala cls. I-IV sat Moldoviţa, com. Moldoviţa

50

574

23

Şcoala cls. I-VIII sat Argel, com. Moldoviţa

75

575

24

Şcoala cls. I-IV nr. 2 sat Raşca, com. Raşca

35

576

25

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 sat Arbore, com. Arbore

100

577

26

Şcoala cls. I-VIII sat Moara"Nica, com. Moara

150

578

27

Şcoala cls, I-IV sat Spinărie, com. Berchişeşti

35

579

28

Grădiniţa PN nr.2 sat Horodnic de Sus, com. Horodnic de Sus

50

580

29

Şcoala cls. I-VIII sat Corocăieşti, com, Vereşti

100

581

30

Şcoala cls. I-VIII sat Bursuceni, com. Vereşti

100

582

31

Şcoala cls. I-VIII sat Colacu, com. Fundu Moldovei

100

583

32

Şcoala cls. I-VIII sat Suceviţa, com. Suceviţa

150

584

33

Şcoala cls. I-VIII sat Neagra Şarului, com. Neagra Şarului

75

TOTAL JUDEŢ TELEORMAN

2,695

585

1

Şcoala cls. I-IV sat Brancoveanca, com. Plopii Slavitesti

90

586

2

Şcoala cls. I-IV sat Coşoteni com. Vedea

180

587

3

Şcoala cls. I-IV sat Drăcşenei com. Drăcşenei

80

588

4

Şcoala cls. I-IV sat Negriieşti ,Com. Scurtu Mare

80

589

5

Şcoala cls. I-IV sat Odobeasca, com. Drăcşenei

180

590

6

Şcoala cls. I-IV sat Puranii de Jos, com. Purani

90

591

7

Şcoala cls. I-IV sat Sârbeni com. Sârbeni

70

592

8

Şcoala cls. I-IV sat Siliştea Gumeşti, com. Siliştea Gumeşti

100

593

9

Şcoala cls. I-IV sat Uda Clocociov, com. Uda Clocociov

160

594

10

Şcoala cls. I-IV sat Valea Postii, com Scurtu Mare

75

595

11

Şcoala cls. I-IV sat Zloteşti com. Tătăraştii de Jos

120

596

12

Şcoala cls. I-VIII sat Balaci, com. Balaci

110

597

13

Şcoala cls. I-VIII sat Balta Sărata, com. Crângeni

180

598

14

Şcoala cls. I-VIII sat Bragadiru, com. Bragadiru

100

599

15

Şcoala cls. I-VIII sat Bujoru, com. Bujoru

180

600

16

Şcoala cls. I-VIII sat Crângeni, com. Crângeni

185

601

17

Şcoala cls. I-VIII nr. 2 sat Islaz, com. Islaz

185

602

18

Şcoala cls. I-VIII sat Pietroşani, com. Pietroşani

180

603

19

Şcoala cls. I-VIII sat Uda Paciurea, com. Uda Clocociov

180

604

20

Şcoala cls. I-VIII sat Văcăraşti, com. Dragăneşti de Vede

170

TOTAL JUDEŢUL TIMIŞ

940

605

1

Şcoala cu cls I-IV sat Dragomireşti com Ştiuca

40

606

2

Şcoala cu cls I-VIII sat Hitiaş Com. Racoviţa

158

607

3

Şcoala cu cls I-IV sat Jdioara com Criciova

192

608

4

Şcoala cu cls I-IV sat Jupani com Traian Vuia

50

609

5

Şcoala cu cls I-IV sat Remetea Lungă com Mănăştur

60

610

6

Şcoala cu cls I-VIII com Darova

80

611

7

Şcoala cu cls I-IV sat Ficătari   Com. Racoviţa

180

612

8

Şcoala cu cls I-VIII sat Sacoşu Mare com Darova

180

TOTAL JUDEŢ TULCEA

1,698

613

1

Şcoala cls. I-IV sat Balabancea, com. Hamcearca

149

614

2

Şcoala cls. I-IV sat Cârjelari, com. Dorobanţu

98

615

3

Şcoala cls. I-IV sat Cerbu, com. Topolog

73

616

4

Şcoala cls. I-IV sat lazurile, com. Valea Nucarilor

89

617

5

Şcoala cls. I-IV sat Luminiţa, com. Topolog

139

618

6

Şcoala cls. I-IV sat Mircea Vodă, com. Cerna

88

619

7

Şcoala cls. I-IV sat Panduru, com. Baia

102

620

8

Şcoala cls. I-IV sat Partizani , com. Maliuc

101

621

9

Şcoala cls. I-IV sat Periprava, com. C.A.Rosetti

123

622

10

Şcoala cls. I-IV sat Rachelu, com. Luncaviţa

95

623

11

Şcoala cls. I-IV sat Satu Nou, com. Minai Bravu

95

624

12

Şcoala cls. I-IV sat Teliţa, com. Frecăţei

89

625

13

Şcoala cls. I-IV sat Trestenic , com. Nalbant

127

626

14

Şcoala cls. I-IV sat Revărsarea, Isaccea

90

627

15

Şcoala cls. I-IV sat Vişina, com. Jurilovca

75

628

16

Şcoala c!s. I-VIII sat Măgurele, com. Topolog

165

TOTAL JUDEŢ VÂLCEA

1,803

629

1

Şcoala cls. I-VIII sat Muereasca de Sus, com. Muereasca

161

630

2

Şcoala cls. I-VIII sat Bătăşeni, com. Valea Mare

199

631

3

Şcoala cls. I-VIII sat Armăşeşti, com. Cernişoara

115

632

4

Şcoala cls. I-VIII sat Blidari, com. Goleşti

120

633

5

Şcoala cls. I-VIII sat Roşiile, com. Roşiile

208

634

6

Şcoala cls. I-VIII sat Urşi, com. Popeşti

160

635

7

Scoală cu cls. I-VIII sat Gura Văii, com. Bujoreni

40

636

8

Scoală cu cls. I-VIII sat Budeşti, com.Budesti

40

637

9

Scoală cu cls. I-VIII sat Milcoiu, com.Milcoiu

40

638

10

Scoală cu cls. I-VIII sat Valea Mare, com Babeni

55

639

11

Liceul Babeni, com.Babeni

80

640

12

Scoală cu cls. I-VIII sat Bunesti, com.Bunesti

40

641

13

Scoală cu cls. I-VIII sat Bodesti, com.Bărbăteşti

55

642

14

Scoală cu cls. I-VIII sat Otasau, com.Pausesti

55

643

15

Scoată cu cls. I-VIII sat Costesti, com.Pietrari

40

644

16

Scoală cu cls. I-VIII sat Romanii de Jos, com. Horezu

55

645

17

Scoală cu cls. I-VIII sat Sinesti, com.Sinesti

55

646

18

Scoală cu cls. I-VIII sat Lacusteni, com.Lacusteni

55

647

19

Scoală cu cls. I-VIII sat Tepesti, com.Tetoiu

40

648

20

Scoală cu cls. I-VIII sat Rusanesti, com.Fartatesti

40

649

21

Scoală cu cls. I-VIII sat Daesti, com.Popesti

55

650

22

Scoală cu cls. I-VIII sat Lungeşti, com.Lungeşti

55

651

23

Scoală cu cls. I-VIII sat Genuneni, com.Francesti

40

TOTAL JUDEŢ VASLUI

4,321

652

1

Şcoala cls. I-IV sat Albeşti, com. Deleşti

80

653

2

Şcoala cls. I-IV sat Armăşeni, com. Băceşti

80

654

3

Şcoala cls. I-IV sat Băcăoani, com. Munteni de Jos

119

655

4

Şcoala cls. I-IV sat Bălteni Deal, com. Bălteni

80

656

5

Şcoala cls. I-IV sat Bogdana Voloseni, com. Stănileşti

80

657

6

Şcoala cls. I-IV sat Bogdăniţa, com. Bogdăniţa

80

658

7

Şcoala cls, I-IV sat Brăhăşoaia, com. Ştefan cel Mare

83

659

8

Şcoala cls. I-IV sat Budu Cantemir, com. Stănileşti

80

660

9

Şcoala cls. I-IV sat Bumbăta, com. Vetrişoaia

99

661

10

Şcoala cls. I-IV sat Chilieni, com. Coroieşti

80

662

11

Şcoala cls. I-IV sat Ciortolom, com. Tutova

96

663

12

Şcoala cls. I-IV sat Creţeşti, com. Creţeşti

80

664

13

Şcoala cls. I-IV sat Curseşti Vale, com. Pungeşti

80

665

14

Şcoala cls. I-IV sat Curteni, com. Olteneşti

80

666

15

Şcoala cls. I-IV sat Dealu Mare, com. Zorleni

80

667

16

Şcoala cls. I-IV sat Dodeşti Halta, com. Dodeşti

96

668

17

Şcoala cls. I-IV sat Dumbrăveni, com. Gârceni

88

669

18

Şcoala cls. I-IV sat Fedeşti, com. Şutetea

83

670

19

Şcoala cls. I-IV sat Focşa, com. Lunca Banului

50

671

20

Şcoala cls. I-IV sat Fundătura, com. Deleşti

80

672

21

Şcoala cls. I-IV sat Ghicani, com. Alexandru Vlahuţă

80

673

22

Şcoala cls. I-IV sat Gugeşti, com. Boţeşti

80

674

23

Şcoala cls. I-IV sat Horga, com. Epureni

118

675

24

Şcoala cls. I-IV sat Hupca, com. Bogdăneşti

80

676

25

Şcoala cls. I-IV sat Iezer, com. Puieşti

80

677

26

Şcoala cls. I-IV sat Igeşti, com. Blăgeşti

80

678

27

Şcoala cls. I-IV sat Leoşti, com. Tătărăni

80

679

28

Şcoala cls. I-IV sat Mălăieşti, com. Vutcani

80

680

29

Şcoala cls. I-IV sat Mănăstirea, com. Maluşteni

80

681

30

Şcoala cls. I-IV sat Mînzaţi, com. Ibăneşti

132

682

31

Şcoala cls. I-IV sat Mirceşti, com. Tăcuta

80

683

32

Şcoala cls. I-IV sat Obîrseni, com. Voineşti

80

684

33

Şcoala cls. I-IV sat Pâhna, com. Olteneşti

80

685

34

Şcoala cls. I-IV sat Păltiniş, com. Băceşti

80

686

35

Şcoala cls. I-IV sat Poiana Petrii, com. Dragomireşti

99

687

36

Şcoala cls. I-IV sat Poşta Elan, com. Vutcani

80

688

37

Şcoala cls. I-IV sat Roşiori, com. Buneşti Avereşti

80

689

38

Şcoala cls. I-IV sat Schineni, com. Murgeni

124

690

39

Şcoala cls. I-IV sat Strâmtura Mitoc, com. Banca

83

691

40

Şcoala cls. I-IV sat Suceveni, com. Bogdana

83

692

41

Şcoala cls. I-IV sat Suseni, com. Băcani

124

693

42

Şcoala cls. I-IV sat Telejna, com. Zăpodeni

83

694

43

Şcoala cls. I-IV sat Vâlcele, com. Oşeşti

83

695

44

Şcoala cls. I-IV sat Valea lui Darie, com. Roşieşti

88

696

45

Şcoala cls. I-IV sat Valea Popii, com. Todireşti

80

697

46

Şcoala cls. I-IV sat Verdeş, com. Bogdana

80

698

47

Şcoala cls. I-IV sat Viişoara, com. Todireşti

80

699

48

Şcoala cls. I-IV sat Vlădeşti, com. Bogdăneşti

80

700

49

Şcoala cls. I-VIII sat Bălteni, com. Bălteni

88

701

50

Şcoala cls. I-VIII sat Blăgeşti, com. Blăgeşti

102

TOTAL JUDEŢ VRANCEA

2100

702

1

Şcoala cu clasele I-VIII sat Slobozia Bradului, comuna Slobozia Bradului

60

703

2

Şcoala cu clasele 1-VIII nr. 1 sat Cîmpuri, comuna Cîmpuri - grup sanitar

60

704

3

Şcoala cu clasele I-VIII sat Cîrligele, comuna Cîrligele - grup sanitar

60

705

4

Şcoala cu clasele I-IV sat Dălhăuţi, comuna Cîrligele - grup sanitar

48

706

5

Şcoala cu clasele I-IV sat Arva, comuna Broşteni - grup sanitar

35

707

6

Şcoala cu clasele I-VIII sat Obrejiţa, comuna Obrejiţa - grup sanitar

60

708

7

Grădiniţa sat Popeşti, comuna Popeşti - grup sanitar

35

709

8

Şcoala cu clasele I-VIII sat Răstoaca, comuna Răstoaca - grup sanitar

60

710

9

Şcoala cu clasele I-VIII sat Rugineşti, comuna Rugineşti - grup sanitar

60

711

10

Şcoala cu clasele I-VIII sat Angheleşti, comuna Rugineşti - grup sanitar

60

712

11

Şcoala cu clasele 1-VIII sat Voetin, comuna Sihlea - grup sanitar

48

713

12

Şcoala cu clasele I-VIII sat Slobozia Ciorăşti, comuna Slobozia Ciorăşti -grup sanitar

60

714

13

Şcoala cu clasele I-IV sat Jilişte, comuna Slobozia Ciorăşti - grup sanitar

35

715

14

Şcoala cu clasele I-VIII sat Străoane, comuna Slobozia Ciorăşti - grup sanitar

60

716

15

Şcoala cu clasele I-VIII sat Cipliceşti, comuna Ţifeşti

35

717

16

Şcoala cu clasele I-VIII sat Urecheşti, comuna Urecheşti

60

718

17

Şcoala cu clasele I-VIII sat Valea Sării, comuna Valea Sării

48

719

18

Şcoala cu clasele I-VIII sat Vârteşcoiu, comuna Vârteşcoiu

48

720

19

Grădiniţa sat Vârteşcoiu, comuna Vârteşcoiu

35

721

20

Şcoala cu clasele I-VIII sat Ireşti, comuna Vidra

60

722

21

Şcoala cu clasele I-VIII sat Burca, comuna Vidra

48

723

22

Şcoala cu clasele I-VIII sat Vizantea - Răzăşească comuna Vizantea -Livezi

60

724

23

Şcoala cu clasele I-VIII sat Vrincioaia, comuna Vrîncioaia

48

725

24

Şcoala cu clasele 1-IV sat Muncei, comuna Vrîncioaia

35

726

25

Şcoala cu clasele I-VIII sat Hînguleşti, comuna Vulturu

48

727

26

Şcoala cu clasele I-IV sat Maluri, comuna Vulturu

35

728

27

Grădiniţa nr. 1 sat Urecheşti, comuna Urecheşti

35

729

28

Grădiniţa sat Dragosloveni, comuna Dumbrăveni

35

730

29

Şcoala cu clasele I-IV sat Poeniţa, comuna Dumitreşti

35

731

30

Şcoala cu clasele I-VIII sat Fitioneşti, comuna Fitioneşti

60

732

31

Grădiniţa sat Fitioneşti, comuna Fitioneşti

35

733

32

Grădiniţa sat Garoafa, comuna Garoafa

35

734

33

Şcoala cu clasele I-VIII sat Ciuşlea, comuna Garoafa

48

735

34

Grădiniţa sat Goleşti, comuna Goleşti

35

736

35

Grădiniţa sat Homocea, comuna Homocea

35

737

36

Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 sat Jariştea, comuna Jariştea

48

738

37

Grădiniţa nr. 1 sat Jariştea, comuna Jariştea

35

739

38

Grădiniţa sat Măicăneşti, comuna Măicăneşti

35

740

39

Grădiniţa sat Năruja, comuna Năruja

35

741

40

Şcoala cu clasele 1-VIII sat Negrileşti, comuna Negrileşti

48

742

41

Grădiniţa sat Negrileşti, comuna Negrileşti

35

743

42

Şcoala cu clasele 1-IV sat Romaneşti, comuna Nistoreşti

35

744

43

Grădiniţa sat Dumbrava, com. Panciu

35

745

44

Grădiniţa sat Neicu, com. Panciu

35

746

45

Şcoala cu clasele I-IV sat Crucea de Sus, com. Panciu

35

747

46

Grădiniţa sat Ploscuţeni, comuna Ploscuţeni

35

748

47

Şcoala cu clasele I-IV sat Broşteni, comuna Broşteni - grup sanitar

35

ANEXA NR. 4

OBIECTIVE DE INVESTIŢII, CONSOLIDĂRI, REABILITĂRI ŞI REPARAŢII CAPITALE

la imobile din învăţământul preuniversitar, finanţate din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.615/2006

Nr.

crt.

JUDEŢ/ DENUMIRE INSTITUŢIE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

NATURA LUCRĂRII

SUMA

(mii lei RON)

CLUJ

3

Liceul Teoretic "Gheorghe Şincai", Municipiul Cluj-Napoca

Obiectiv de investiţii

600

4

Colegiul Tehnic Economic "I. Pop" Municipiul Cluj-Napoca

Consolidare

200

5

Şcoala "Nicolae Titulescu" Municipiul Cluj-Napoca

Reabilitare

600

6

Şcoala Speciala Deficienţi de Auz nr. 1, Municipiul Cluj-Napoca

Reabilitare

150

7

Şcoala cu clasele I-VIII "Simion Balind", Copăceni, comuna Copaceni

Reabilitare

50

8

Grădiniţa cu PP nr. 13, Municipiul Cluj-Napoca

Reabilitare

80

9

Grădiniţa cu PP nr. 2, Municipiul Cluj -Napoca

Reabilitare

80

10

Grădiniţa cu PN nr. 45, Municipiul Cluj-Napoca

Reabilitare

80

11

Grădiniţa cu PP nr. 49, subordonata Grădiniţei cu PP nr. 53, Municipiul Cluj-Napoca

Reabilitare

80

12

Grădiniţa cu PP nr. 64, Municipiul Cluj-Napoca

Reabilitare

80


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1262/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1262 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1262/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu