HOTARARE Nr.
1250 din 13 septembrie 2006
privind regimul juridic al
unor bunuri aflate in administrarea Institutului National de
Cercetare-Dezvoltare Marina „Grigore Antipa" Constanta sau realizate din
venituri proprii ale acestuia
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 790 din 19 septembrie 2006
In temeiul art. 108 din
Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea
nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă trecerea unui teren aparţinând
domeniului public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa
nr. 1, din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină
„Grigore Antipa" Constanţa în administrarea Gărzii Naţionale de Mediu -
Comisariatul Regional Galaţi.
Art. 2. - (1) Se aprobă trecerea cu plată a
obiectivului de investiţii „Spaţii laboratoare", având datele de
identificare prevăzute în anexa nr. 2, recepţionat parţial şi realizat de
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa"
Constanţa din fonduri proprii, la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul
Regional Galaţi, în vederea finalizării obiectivului de investiţii şi folosirii
acestuia ca sediu pentru Comisariatul
Judeţean Constanţa al Gărzii Naţionale de Mediu.
(2) Valoarea obiectivului de investiţii prevăzut la
alin. (1) este stabilită de un expert autorizat, conform prevederilor legale.
Art. 3. - După recepţia finală a obiectivului de
investiţii prevăzut la art. 2 alin. (1), imobilul va fi inclus în domeniul
public al statului şi trecut în administrarea Comisariatului Regional Galaţi,
conform prevederilor legale.
Art. 4. - Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la
art. 1 şi la art. 2 alin. (1) se face pe bază de protocol, în termen de 60 zile
de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 5. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,
Sulfina Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXA Nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE
a terenului aparţinând domeniului public al
statului, care trece din administrarea Institutului Naţional de
Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa" Constanţa în administrarea
Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Regional Galaţi
Număr M.F.P.
|
Codul de clasificare
|
Caracteristicile tehnice ale
terenului care se transferă/adresa
|
Persoana juridică
de la care se transferă
terenul/adresa
|
Persoana
juridică
la care se transferă
terenul/adresa
|
104477 (parţial)
|
8.29.06
|
Suprafaţa totală a terenului = 400 m2
Municipiul Constanţa, Bd. Mamaia nr. 300, judeţul Constanţa
|
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore
Antipa" Constanţa Municipiul Constanţa, Bd. Mamaia nr. 300, judeţul
Constanţa
|
Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Regional Galaţi
Municipiul Galaţi, Str. Brăilei nr. 138B, judeţul Galaţi
|
ANEXA Nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE Şl PRINCIPALELE
CARACTERISTICI
ale obiectivului de
investiţii „Spaţii laboratoare", care se transmite, cu plată, de la
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa"
Constanţa la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Regional Galaţi
1. Adresa: bd. Mamaia nr. 300, municipiul Constanţa judeţul Constanţa
2. Suprafaţă desfăşurată: 771,34 m2
3. Structură şi planşee: din beton armat
4. Inchiderea perimetrelor: din B.C.A.
5. Acoperiş: în şarpante, din lemn, acoperit cu ţiglă
6. Autorizaţie de construire nr. 914 din 4 august
1993, prelungită si modificată prin Autorizaţia nr. 583 din 13 iunie 1996
7. Proces-verbal de recepţie parţială nr. 407 din 24
aprilie 2000 (stadiu de realizare „la roşu")
8. Valoare contabilă: 35.377 RON (la nivelul anului
1999)
9. Valoare estimată (iunie
2006): 536.100 RON.