HOTARARE    din  3 iunie 2003

in cauza Pantea impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 1150 din  6 decembrie 2004

                               HOTARAREA
                           din 3 iunie 2003

                 in cauza Pantea impotriva Romaniei*)
                        (Cererea nr. 33343/96)

    *) Hotararea este reprodusa in facsimil.

    In cauza Pantea impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a doua), formata din: domnii: J.-P. Costa, presedinte, A.B. Baka, L. Loukaides, C. Birsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, doamna A. Mularoni, judecatori, doamna S. Dolle, grefiera de sectie
    Dupa ce a deliberat in Camera de Consiliu, la data de 13 mai 2003,
    Pronunta urmatoarea hotarare:

    PROCEDURA

    1. La originea cauzei se afla o plangere (nr. 33343/96) indreptata impotriva Romaniei de un cetatean al acestui stat, domnul Alexandru Pantea (in continuare, "reclamantul"), care a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului (in continuare, "Comisia") la data de 28 august 1995, in temeiul fostului articol 25 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (in continuare, "Conventia").
    2. Guvernul Romaniei (in continuare, "Guvernul") este reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.I. Tarcea.
    3. Reclamantul sustine, in special, ca luarea masurii arestarii preventive impotriva sa si mentinerea sa in stare de arest preventiv au fost contrare dispozitiilor articolului 5 din Conventie si ca in cursul perioadei de arestare a fost supus la tratamente contrare articolului 3 din Conventie.
    4. Plangerea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data la care a intrat in vigoare Protocolul 11 aditional la Conventie (articolul 5 alineat 2 din Protocolul 11).
    5. Plangerea a fost repartizata Sectiei I a Curtii (articolul 52 alineat 1 din Regulament). In cadrul acestei sectii, camera desemnata a examina cauza (in temeiul articolului 27 alineat 1 din Conventie) a fost constituita conform articolului 26 alineat 1 din Regulament.
    6. Prin decizia din 6 martie 2001, camera astfel desemnata a declarat partial admisibila plangerea.
    7. Reclamantul si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul cauzei (articolul 59 alineat 1 din Regulament).
    8. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale (articolul 25 din Regulament). Prezenta plangere a fost repartizata ulterior celei de-a doua sectii, astfel reorganizate (articolul 52 alineat 1 din Regulament).
    9. La data de 16 aprilie 2002, Curtea a solicitat partilor sa transmita informatii suplimentare.
    10. Guvernul a raspuns acestei solicitari prin scrisoarea din data 29 aprilie 2002, iar reclamantul prin scrisoarea din data de 6 mai 2002.
    11. Prin scrisoarea din data de 23 mai 2002, Grefa Curtii a atras atentia Guvernului ca a omis sa-i transmita anumite informatii si documente si l-a invitat sa le comunice in cel mai scurt termen.
    12. Guvernul nu a dat curs acestei invitatii, ultima scrisoare a acestuia catre Curte datand din 29 aprilie 2002.
    13. Prin scrisoarea din data de 18 iunie 2002, Grefa a informat Guvernul ca, in circumstantele mentionate la paragrafele 9 - 11, Curtea va proceda la examinarea cauzei in stadiul actual al dosarului.

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei
    14. Reclamantul, nascut in 1947, este un fost procuror care exercita actualmente profesia de avocat. El locuieste la Timisoara.

    A. Arestarea preventiva a reclamantului si actiunea penala impotriva acestuia

    15. In noaptea de 20/21 aprilie 1994, reclamantul a avut o altercatie cu D.N., in cursul careia cel din urma a fost grav ranit. Dupa cum rezulta din raportul de expertiza medico-legala efectuata dupa incident, D.N. a suferit in noaptea respectiva mai multe fracturi care au necesitat 250 zile de ingrijiri medicale si care, in absenta unui tratament medical adecvat, i-ar fi putut pune viata in pericol.
    16. Prin rezolutia din data de 7 iunie 1994, procurorul D. din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Judetean Bihor a dispus inceperea urmaririi penale impotriva reclamantului.
    17. La 7, 14, 16, 23, 30 iunie si 5 iulie 1994, partea vatamata D.N. si 21 de martori au fost audiati de parchet cu privire la incident.
    18. La data de 23 iunie 1994, reclamantul a fost audiat de procurorul D.F. cu privire la altercatia cu D.N. In cursul acestui interogatoriu, reclamantul nu a fost asistat de un avocat.
    19. Prin ordonanta din 5 iulie 1994, procurorul D. a pus in miscare actiunea penala impotriva reclamantului si a dispus arestarea preventiva a acestuia. Impotriva reclamantului a fost emis un mandat de arestare pe o durata de 30 de zile, incepand de la data la care va fi arestat de catre organele de politie. Intemeindu-si masura luata pe dispozitiile art. 148 lit. c), e) si h) din Codul de procedura penala, procurorul a motivat necesitatea arestarii preventive a reclamantului prin faptul ca acesta, cautat fiind de organele de politie, se sustragea de la urmarirea penala. S-a consemnat, de asemenea, ca lasarea reclamantului in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica.
    20. La data de 13 iulie 1994, reclamantul a fost trimis in judecata, prin rechizitoriul procurorului D.F., pentru tentativa la infractiunea de omor prevazuta de art. 174 alineat 2 din Codul penal. In rechizitoriu era consemnat faptul ca impotriva reclamantului a fost luata masura arestarii preventive, intrucat acesta se sustrasese urmaririi penale. Se preciza ca reclamantul a omis sa se prezinte la reconstituirea faptelor din noaptea de 20/21 aprilie 1994, precum si la convocarea Parchetului, ce avea ca scop luarea unei noi declaratii.
    21. La data de 21 iulie 1994, reclamantul a fost arestat, fiind detinut la Penitenciarul Oradea.
    22. In fisa medicala completata la sosirea in penitenciar, era consemnat ca reclamantul avea o greutate de 99 kg si ca suferea de ulcer duodenal, litiaza biliara si psihopatie paranoica.
    23. La data de 21 iulie 1994, reclamantul, asistat de avocatul ales, a fost condus, in aplicarea art. 152 din Codul de procedura penala, la instanta judecatoreasca, judecatorul M.V., presedinte de sectie la Tribunalul Judetean Bihor, ascultand reclamantul in camera de consiliu si informandu-l cu privire la trimiterea sa in judecata, prin citirea rechizitoriului parchetului. Cu aceasta ocazie, punandu-i-se intrebari in legatura cu declaratia data in fata organelor de urmarire penala, reclamantul s-a plans de faptul ca procurorul nu i-a permis sa scrie el insusi declaratia, sub pretextul ca era tarziu si nu era timp suficient pentru aceasta. De asemenea, reclamantul s-a plans ca a fost "terorizat" de procuror, care l-a lasat sa astepte doua zile pe culoarul parchetului, amenintandu-l ca nu-i va consemna declaratia si ca va dispune arestarea sa. A subliniat ca a raspuns fiecarei convocari a parchetului si ca nu a incercat sa se sustraga urmaririi penale.
    Nu rezulta din incheierea de sedinta ca aspectele privitoare la legalitatea masurii arestarii preventive au fost puse in discutia partilor sau ca au fost examinate de catre instanta.
    24. Aparand pentru prima oara in fata completului de doi judecatori la data de 5 septembrie 1994, reclamantul, asistat de doi avocati alesi si in prezenta procurorului K., a solicitat schimbarea incadrarii juridice a faptelor pentru care a fost trimis in judecata in tentativa la infractiunea de vatamare corporala si a pledat pentru achitarea sa, intrucat faptele au fost savarsite in stare de legitima aparare.
    Din incheierea de sedinta nu rezulta ca aspectele privind legalitatea masurii arestarii preventive luate impotriva reclamantului au fost puse in discutia partilor sau ca au fost examinate de catre instanta.
    25. La 3, 17 octombrie si 14 noiembrie 2004 au fost fixate in cauza noi termene, la care instanta, in acelasi complet ca si la primul termen, in prezenta procurorului K.L. si a reclamantului, asistat de avocatii alesi, a luat declaratiile a 15 martori.
    Din incheierile de sedinta nu rezulta ca aspectele privitoare la legalitatea arestarii au fost examinate de instanta.
    26. Prin sentinta din 28 noiembrie 1994, instanta de fond a statuat ca urmarirea penala este incompleta si a restituit dosarul la parchet, in vederea completarii acesteia. Prin aceeasi sentinta, instanta a dispus prelungirea arestarii preventive, apreciind ca, data fiind gravitatea faptelor savarsite, exista pericolul comiterii de noi infractiuni.
    27. La data de 9 decembrie 1994, reclamantul a declarat apel impotriva acestei sentinte, invocand lipsa de impartialitate a procurorului D., care, de la inceperea urmaririi penale, i-a refuzat exercitarea dreptului fundamental la aparare si a incalcat principiul prezumtiei de nevinovatie, numindu-l "recidivist", desi nu fusese niciodata condamnat anterior. Reclamantul isi exprima, de asemenea, temerea ca, daca arestarea preventiva va fi prelungita, risca sa fie victima unor noi abuzuri din partea procurorului D. si sa fie supus la rele tratamente de catre detinuti. Invocand nelegalitatea masurii arestarii preventive dispuse impotriva sa, reclamantul solicita punerea sa in libertate si solutionarea, cu prioritate, a apelului, iar pe fond, schimbarea incadrarii juridice a faptei din tentativa la omor in tentativa la infractiunea de vatamare corporala si achitarea sa.
    28. La data de 16 februarie 1995, la primul termen in fata Curtii de Apel Oradea, la care a participat avocatul din oficiu al reclamantului, reprezentantul Parchetului a solicitat un nou termen, in vederea indeplinirii procedurii de citare cu reclamantul. Instanta a admis cererea Parchetului si a fixat un nou termen la 6 aprilie 1995.
    29. La data de 6 aprilie 1995, Curtea de Apel Oradea a examinat, din oficiu, si a pus in discutia partilor aspectele privitoare la legalitatea actelor de urmarire penala impotriva reclamantului, inclusiv a rechizitoriului, apreciind necesara analizarea acestora in conditiile in care reclamantul nu a beneficiat, la audierea sa de catre Parchet, de asistenta juridica si nu i s-a facut prezentarea materialului de urmarire penala la terminarea urmaririi penale. Prin decizia pronuntata in aceeasi zi, instanta a admis apelul reclamantului, a desfiintat sentinta pronuntata de Tribunalul Judetean Bihor la data de 28 noiembrie 1994 in ceea priveste prelungirea arestarii preventive, din urmatoarele considerente:
    - curtea de apel a considerat ilegala arestarea reclamantului la data de 20 iulie 1994. Sub acest aspect, se preciza ca reclamantul nu s-a sustras urmaririi penale, el dand curs tuturor convocarilor Parchetului, in realitate, procurorul lasandu-l sa astepte, in zadar, pe culoar;
    - curtea de apel a apreciat ca mentinerea in stare de arest preventiv a reclamantului dupa data de 19 august 1994 a fost ilegala. Se mentiona ca impotriva reclamantului fusese emis un mandat de arestare la data de 5 iulie 1994 pentru o durata de 30 de zile incepand cu data arestarii sale si ca el a fost arestat la data de 20 iulie 1994. Instanta preciza ca mandatul de arestare era, deci, valabil pana la data de 19 august 1994 si ca masura nu a fost prelungita, conform legii;
    - curtea de apel a constatat, de asemenea, ca dreptul reclamantului la aparare a fost incalcat de catre procurorul desemnat sa instrumenteze cauza, contrar art. 171 din Codul de procedura penala si ca parchetul a omis sa prezinte referatul de terminare a urmaririi penale.
    In consecinta, instanta a dispus punerea in libertate a reclamantului si a anulat toate actele de urmarire penala efectuate in cauza de Parchet, inclusiv rechizitoriul, restituind dosarul acestei din urma institutii pentru reluarea urmaririi penale.
    30. La data de 7 aprilie 1995, reclamantul a fost pus in libertate.
    31. La data de 18 aprilie 1995, reclamantul a declarat recurs impotriva deciziei Curtii de Apel Oradea, invocand faptul ca nu era necesara reluarea urmaririi penale, intrucat probele existente la dosarul cauzei ii dovedeau, in opinia sa, nevinovatia, si solicitand achitarea sa.
    32. La data de 26 noiembrie 1996, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul, retinand ca decizia de restituire a cauzei la Parchet in vederea completarii urmaririi penale nu este supusa apelului, ci numai recursului.
    33. La 25 si 27 februarie 1997, procurorul desemnat sa efectueze actele de urmarire penala dupa reluare a ascultat noua martori cu privire la circumstantele incidentului din noaptea de 20/21 aprilie 1994.
    34. La data de 11 martie 1997, Parchetul a solicitat internarea reclamantului la Spitalul judetean Oradea, sectia de psihiatrie, in vederea efectuarii unei expertize medico-legale psihiatrice cu scopul elucidarii cauzelor incidentului din noaptea de 20/21 aprilie 1994.
    35. La data de 24 martie 1997, procurorul desemnat sa efectueze urmarirea penala in cauza a ascultat reclamantul si doi martori.
    36. La data de 1 aprilie 1997, Laboratorul judetean de medicina legala Bihor a redactat raportul de expertiza, consemnand faptul ca reclamantul prezenta tulburari de personalitate, dar concluzionand ca reclamantul a comis actele de agresiune impotriva lui D.N. cu discernamant.
    37. La 1 si 3 aprilie 1997, Parchetul a ascultat trei martori si a procedat la reconstituirea faptelor si la confruntarea partii vatamate si a reclamantului cu un martor.
    38. La data de 16 aprilie 1997, reclamantul a fost trimis in judecata, prin rechizitoriu, pentru tentativa la infractiunea de vatamare corporala grava, fapta incriminata de articolul 182 alineat 1 din Codul penal. Parchetul a apreciat ca reclamantul poate beneficia de circumstanta atenuanta prevazuta de articolul 73 litera b), intrucat a savarsit fapta sub stapanirea unei puternice tulburari, determinate de o provocare din partea partii vatamate, care aruncase o caramida in directia sa.
    39. La data de 16 iunie 1997, reclamantul a solicitat instantei, Judecatoria Beius, acordarea unui nou termen de judecata.
    40. Intre 1 iulie si 1 septembrie 1997, pe perioada vacantei judecatoresti, nu a fost fixat nici un termen in cauza.
    41. In 1997, la o data neprecizata, reclamantul a solicitat Curtii Supreme de Justitie stramutarea dosarului la o instanta dintr-un alt judet, in vederea asigurarii desfasurarii normale a procesului.
    42. La 22 septembrie si 17 noiembrie 1997, avocatul reclamantului a informat instanta cu privire la cererea de stramutare aflata pe rolul Curtii Supreme de Justitie si a solicitat un nou termen.
    43. Prin decizia din 12 decembrie 1997, Curtea Suprema de Justitie a admis cererea de stramutare a reclamantului si a trimis cauza, spre solutionare, Judecatoriei Craiova.
    44. La data de 9 ianuarie 1998, reclamantul a informat Judecatoria Beius cu privire la decizia Curtii Supreme de Justitie de stramutare a cauzei la o alta instanta. La data de 19 ianuarie 1998, Judecatoria Beius s-a conformat deciziei Curtii Supreme, transmitand dosarul Judecatoriei Craiova.
    45. La primele doua termene fixate de Judecatoria Craiova, reclamantul nu s-a prezentat, motiv pentru care instanta a dispus citarea acestuia pentru un nou termen, respectiv 22 aprilie 1998.
    46. La data de 22 aprilie 1998, instanta a procedat la ascultarea reclamantului si a sotiei sale.
    47. La termenele din 20 mai, 17 iunie si 9 iulie 1998 reclamantul a fost absent, motiv pentru care instanta a amanat solutionarea cauzei.
    48. Intre 1 iulie si 1 septembrie 1998, pe perioada vacantei judecatoresti, nu a fost fixat nici un termen in cauza.
    49. La 10 septembrie si 8 octombrie 1998, instanta a procedat la ascultarea partii vatamate si a trei martori si a dispus ca partea vatamata sa fie supusa unei examinari medico-legale. Reclamantul a solicitat ascultarea unui martor prin comisie rogatorie.
    50. La data de 5 noiembrie 1998, tribunalul a respins cererea reclamantului si a dispus ca partea vatamata sa se prezinte la institutul de medicina legala, in vederea examinarii medico-legale.
    51. La data de 3 decembrie 1998, instanta a procedat la ascultarea a patru martori.
    52. Au fost fixate noi termene de judecata la datele de 10, 24 februarie si 17 martie 1999, termene la care reclamantul a fost absent. Instanta a amanat solutionarea cauzei.
    53. La data de 21 aprilie 1999, reclamantul a formulat, in scris, cerere de amanare a judecarii cauzei, motivata de internarea sa in spital.
    54. La data de 5 mai 1999, instanta a dat cuvantul reclamantului, pentru a pune concluzii pe fond.
    55. Prin sentinta din 12 mai 1999, instanta a dispus condamnarea reclamantului la o pedeapsa de 262 de zile de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala, prevazuta de articolul 181 alineat 1 din Codul penal.
    56. La 18 mai, respectiv 3 iunie 1999, reclamantul si partea vatamata au declarat apel impotriva acestei sentinte.
    57. La 22 octombrie si 5 noiembrie 1999 si la 10 ianuarie si 21 februarie 2000, Tribunalul Judetean Dolj a dispus, la cererea reclamantului, amanarea judecarii apelurilor declarate de parti.
    58. La data de 13 decembrie 1999, reclamantul a solicitat instantei administrarea unor noi probe. Instanta a admis cererea formulata.
    59. La 19 ianuarie 2000, reclamantul a formulat cerere de recuzare a unuia dintre membrii completului de judecata.
    60. La data de 2 februarie 2000, instanta a procedat la ascultarea unui martor, iar la data de 6 martie 2000, a dat cuvantul reclamantului pentru sustinerea motivelor de apel invocate.
    61. Prin decizia din 13 martie 2000, Tribunalul Judetean Dolj a mentinut sentinta pronuntata de Judecatoria Craiova la data de 12 mai 1999 (paragraf 55 din prezenta hotarare).
    62. La data de 16 martie 2000, reclamantul a declarat recurs impotriva acestei decizii si, in cadrul solutionarii cererii de recurs de catre Curtea de Apel Craiova, a solicitat amanarea cauzei la termenele din 24 mai si 14 iunie 2000.
    63. La data de 28 iunie 2000, reclamantul a prezentat instantei motivele de recurs.
    64. La data de 16 august 2000, partea vatamata a solicitat amanarea judecarii cauzei.
    65. La termenul din data de 6 septembrie 2000, instanta a dat cuvantul reclamantului pentru sustinerea motivelor de recurs invocate.
    66. Prin decizia din 13 septembrie 2000, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamant si a casat sentinta pronuntata de Judecatoria Craiova la data de 12 mai 1999 si decizia pronuntata de Tribunalul Judetean Dolj la data de 13 martie 2000. Instanta a retinut ca, luand in considerare rechizitoriul si probele administrate in cauza, instantele inferioare au condamnat reclamantul fara a stabili legatura de cauzalitate intre faptele acestuia si leziunile suferite de partea vatamata. Instanta a trimis cauza spre rejudecare Judecatoriei Craiova.
    67. La data de 18 octombrie 2000, Curtea de Apel Craiova a transmis dosarul Judecatoriei Craiova, instanta careia reclamantul i-a solicitat, la data de 2 noiembrie 2000, amanarea cauzei.
    68. La data de 30 noiembrie 2000, instanta a acordat un nou termen, data fiind absenta avocatului ales, asistenta juridica a reclamantului nefiind asigurata.
    69. La data de 14 decembrie 2001, reclamantul a formulat o cerere de recuzare a completului de judecata, iar, la 1 si 22 februarie 2001, a solicitat instantei amanarea judecarii cauzei si admiterea cererii privind administrarea de noi probe.
    70. La 15 martie, 5 aprilie si 26 aprilie 2001, instanta a amanat cauza pentru efectuarea unui nou raport de expertiza medico-legala privind starea de sanatate a partii vatamate si a dispus ca aceasta din urma sa se prezinte, in scopul efectuarii examinarii, la institutul de medicina legala.
    71. La termenul din data de 17 mai 2001, nici reclamantul, nici partea vatamata nu s-au prezentat in instanta.
    72. Conform informatiilor de care dispune Curtea, cauza este inca pendinte pe rolul Judecatoriei Craiova. Curtea nu are cunostinta de evolutia procedurii ulterior datei de 17 mai 2001.

    B. Relele tratamente la care reclamantul pretinde ca a fost supus la Penitenciarul Oradea si la Spitalul penitenciar Jilava

    1. Tratamentele incriminate
    a) teza reclamantului
    73. La data de 27 decembrie 1994, reclamantul, aflat in greva foamei, a fost transferat de catre administratia penitenciara, din celula pe care o impartea pana atunci cu un cetatean turc, in celula nr. 39. Gardienii au incercat sa-l hraneasca fortat, in prezenta sefului de celula, dar reclamantul a refuzat. Acesta a fost apoi transferat de catre gardianul P.S. in celula nr. 42, in care sef de celula era un recidivist, cunoscut in inchisoare sub pseudonimul "Raj". Reclamantul sustine ca a refuzat sa intre in aceasta celula, stiind ca gardienii foloseau acel detinut in scopul "eliminarii detinutilor incomozi", dar gardianul P.S. i-a "adormit vigilenta", spunandu-i ca va fi eliberat dupa ce va face o baie impreuna cu detinutul "Raj".
    74. In noaptea de 10/11 ianuarie 1995, "Raj" si un coleg de celula, cunoscut sub numele "Sisi", au fixat sonorul radioului la maxim si l-au lovit cu salbaticie pe reclamant cu doua bastoane. Gardianul S.A., desi avertizat de strigatele reclamantului, a refuzat sa intervina. Detinutii au continuat sa-l loveasca pe reclamant, strigand ca "vor termina cu el". Dupa numeroase lovituri, reclamantul a cazut intr-o stare de semi-inconstienta. Putin dupa evenimente, l-a vazut intrand in celula pe comandantul adjunct al penitenciarului, V.P., care le-a spus celor doi detinuti sa nu-si faca griji, ca, indiferent ce se va intampla, vina va apartine reclamantului. Apoi, l-a legat pe reclamant cu catusele de un pat. Reclamantul a ramas in aceasta stare timp de 48 de ore. Urmare a incidentului, reclamantul sustine ca a suferit o fractura a piramidei nazale, fractura unei coaste, a sternului si a coloanei vertebrale. Sustine, de asemenea, ca unghia unui deget de la mana si cea a unui deget de la picior i-au fost smulse.
    75. La data de 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost condus la Spitalul de neurologie si psihiatrie Oradea, unde a fost examinat de un neuropsihiatru, care a stabilit diagnosticul de schizofrenie paranoida (paragraful 102 din prezenta hotarare). Conform afirmatiilor reclamantului, in cursul acestui examen nu a fost capabil sa se exprime din cauza puternicelor lovituri a caror victima fusese in noaptea de 10/11 ianuarie 1995. Reclamantul sustine, de asemenea, ca medicul a constatat leziunile suferite, dar ca nu le-a consemnat in certificat.
    76. La data de 13 ianuarie 1995, reclamantul a fost condus la Spitalul Judetean Oradea, unde a fost examinat, succesiv, in cadrul sectiilor de urgenta, chirurgie, neurochirurgie, radiologie si ORL, fara sa fie insa spitalizat.
    77. La 20 si 23 ianuarie 1995, reclamantul a fost transportat, din nou, la Spitalul judetean Oradea (sectia neuropsihiatrie), dar nu a fost internat, intrucat gardienii penitenciarului care il insoteau au refuzat sa renunte la arme pe perioada in care ramaneau in spital pentru a asigura paza detinutului.
    78. La data de 24 ianuarie 1995, la propunerea medicului penitenciarului, comandantul unitatii a dispus transferul reclamantului la sectia neuropsihiatrie a Spitalului penitenciar Jilava, situat aproape de Bucuresti, la mai mult de 500 km de Oradea. Reclamantul sustine ca transferul a avut ca scop indepartarea sa de familie, pentru ca aceasta sa nu observe multiplele leziuni provocate de lovituri.
    79. Reclamantul a fost transportat la Spitalul penitenciar Jilava intr-un vagon. Reclamantul sustine ca pe durata transportului (trei zile si trei nopti, intre 24 si 26 ianuarie 1995), nu a primit ingrijiri medicale, hrana si apa. El sustine, de asemenea, ca nu a putut sta in pozitie sezanda, din cauza numarului foarte mare de detinuti transportati (150 - 200), cu mult superior numarului de scaune. El sustine, de asemenea, ca, pe durata transportului, in duba nu se afla nici un gardian care sa asigure supravegherea detinutilor.
    80. La data de 26 ianuarie 1995, reclamantul a fost internat la Spitalul penitenciar Jilava, la sectia de neuropsihiatrie, cu diagnosticul psihopatie paranoida.
    81. Reclamantul sustine ca pe durata spitalizarii a dormit in acelasi pat cu un alt detinut, infectat cu HIV. El sustine, de asemenea, ca nu a fost tratat din punct de vedere chirurgical si ca a fost supus la o adevarata tortura psihologica, spunandu-i-se ca familia sa a fost ucisa.
    82. La data de 20 februarie 1995, reclamantul a fost transportat la Penitenciarul Oradea in acelasi vagon ca si la venire.
    83. La intoarcerea la penitenciar, reclamantul a fost internat in infirmeria unitatii, cu diagnosticul schizofrenie paranoida. Acesta sustine ca de-a lungul mai multor saptamani in care a fost spitalizat la infirmerie, gardienii nu i-au permis sa se plimbe prin curte, ceea ce a avut grave consecinte asupra starii sale de sanatate.
    84. La data punerii sale in libertate, reclamantul cantarea 54 kg, in timp ce la momentul arestarii, in iulie 1994, cantarea aproape 100 kg (paragraful 22, anterior).
    85. Urmare a tratamentelor la care a fost supus in penitenciar, reclamantul a fost spitalizat in repetate randuri, in 1996 si 1997 si a suferit mai multe interventii chirurgicale legate de litiaza si ulcerul de care suferea, boli ce s-au agravat in perioada de arestare preventiva. In februarie 1997, acesta a fost examinat de medicii Spitalului Militar Central Bucuresti, care i-au recomandat sa efectueze o tomografie si o interventie chirurgicala la nivelul ochiului stang si al piramidei nazale. Reclamantul nu a urmat aceste recomandari, din motive de natura financiara.
    86. Reclamantul sustine ca, din cauza leziunilor suferite in perioada in care a fost arestat preventiv, are dureri puternice de cap si si-a pierdut partial auzul si vederea.
    b) teza Guvernului
    87. La data de 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost examinat de un neuropsihiatru, care a stabilit ca acesta suferea de depresie nervoasa cu tulburari de comportament (paragraf 102, de mai jos). In opinia Guvernului, este imposibil ca medicul sa fi constatat anumite leziuni si sa fi omis sa le mentioneze in fisa medicala de observatie.
    88. In aceeasi zi, reclamantul a fost transferat in celula nr. 42, pentru a preveni declansarea unui conflict intre acesta si ceilalti detinuti.
    89. In noaptea de 12/13 ianuarie 1995 si nu in noaptea 10/11 ianuarie 1995, in jurul orei 1, s-a produs o altercatie intre reclamant si codetinuti. Reclamantul a fost legat, apoi, cu catusele de pat pe durata a aproximativ 5 ore, pana la 5.30, cand a fost condus la infirmerie. In opinia Guvernului, este imposibil sa se stabileasca cu precizie circumstantele derularii incidentului in cauza. Din aceste motive, Guvernul nu se poate sprijini decat pe concluziile cuprinse in rezolutia Parchetului din 20 octombrie 1997 (paragraful 137, de mai jos).
    90. In dimineata zilei de 13 ianuarie 1995, gardianul D.T. si comandantul adjunct P.V. au raportat comandantului penitenciarului ca in noaptea anterioara a avut loc un incident in celula nr. 42. Detinutii "Sisi" si "Raj" au raportat, de asemenea, incidentul.
    91. Astfel cum rezulta din procesele-verbale redactate de angajatii Penitenciarului Oradea si din raportul comandantului adjunct al penitenciarului, ale caror copii au fost transmise Curtii, in noaptea de 12/13 ianuarie, spre miezul noptii, reclamantul a provocat acte de dezordine in celula, agresand codetinutii si, din acest motiv, a fost imobilizat, prin legarea sa de pat cu catusele.
    92. La data de 13 ianuarie 1995, reclamantul a fost transportat la Spitalul judetean Oradea, unde a fost examinat in cadrul sectiilor de chirurgie, neurochirurgie, radiologie, ortopedie si ORL. Radiografiile relevau faptul ca reclamantul suferise o fractura a coastei nr. 7 si o fractura a piramidei nazale, fara deplasare. Guvernul contesta faptul ca reclamantul a suferit fracturi ale cutiei craniene sau ale coloanei vertebrale. Reclamantului i-a fost fixat in aceeasi zi un bandaj toracic.
    93. La intoarcerea in penitenciar, reclamantul a fost internat la Spitalul penitenciar intre 13 - 23 ianuarie 1998, cu diagnosticul "traumatism facial si tulburari de comportament". Reclamantul a beneficiat in perioada mentionata de tratament cu antibiotice, analgezice si sedative.
    94. La 20 si 23 ianuarie 1995, reclamantul a fost examinat la Spitalul judetean Oradea, in cadrul sectiei psihiatrie. Medicul care l-a consultat pe reclamant, dupa ce a apreciat ca acesta suferea de "sindrom paranoid", a recomandat spitalizarea sa, pentru o mai precisa diagnosticare.
    95. La data de 23 ianuarie 1995, si nu la data de 24 ianuarie, reclamantul a fost transferat la Spitalul penitenciar Jilava, cu diagnosticul "psihopatie paranoida". Transportul a fost efectuat intr-un vagon care apartinea penitenciarului. Inainte de a fi transportat, reclamantul a fost examinat de un medic, care a concluzionat ca starea sa de sanatate nu prezenta un caracter de urgenta medicala si nu necesita acordarea de asistenta speciala pe durata transportului.
    96. Reclamantul a fost internat in Spitalul penitenciar Jilava la data de 26 ianuarie 1995, la sectia neuropsihiatrie, cu diagnosticul psihopatie paranoida.
    97. Reclamantul a fost internat in cadrul serviciului de psihiatrie al spitalului timp de 25 de zile. In aceasta perioada, nu a fost supus la tortura psihologica. Dat fiind faptul ca regulamentul spitalului prevede separarea detinutilor purtatori HIV de ceilalti bolnavi, reclamantul nu ar fi putut dormi in acelasi pat cu o astfel de persoana.
    98. La data de 20 februarie 1995, reclamantul a fost externat cu acelasi diagnostic cu care fusese internat. Medicii au consemnat o ameliorare a starii de sanatate.
    99. Pe intreaga durata a spitalizarii la infirmeria Penitenciarului Oradea, reclamantul a beneficiat de plimbari zilnice, care aveau loc in doua curti amenajate in acest scop, durata fiecarei plimbari fiind cuprinsa intre 30 de minute si o ora.
    100. Faptele descrise de Guvern la paragrafele 93 - 99, de mai sus, sunt confirmate de scrisorile din 15 si 17 mai 2001, pe care Directia Generala a Penitenciarelor le-a adresat agentului guvernamental si ale caror copii au fost transmise Curtii.

    2. Certificatele medicale
    101. La data de 3 august 1992, reclamantul a fost internat intr-o clinica psihiatrica din Timisoara, cu diagnosticul "episod de psihoza paranoica". Din fisa medicala de observatie completata de medicii clinicii, a carei copie a fost transmisa Curtii de catre Guvern, rezulta ca internarea s-a facut la cererea familiei reclamantului, din cauza faptului ca acesta era periculos pentru cei din jurul sau, ca perturba in mod permanent linistea familiei si a vecinilor. Medicii au consemnat, de asemenea, ca reclamantul se considera persecutat si avea tendinte de supraestimare, ca era agitat, avea insomnii si un comportament agresiv. Reclamantul a fost externat cu diagnosticul: "episod de psihoza atipica in context reactiv si toxic exogen" si "structura specifica de personalitate de tip impulsiv."
    102. La data de 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost condus la Spitalul de neurologie si psihiatrie Oradea, unde a fost examinat de neuropsihiatrul K.E. In certificatul medical eliberat s-a consemnat faptul ca reclamantul suferea de depresie nervoasa cu tulburari de comportament. S-a mentionat ca reclamantul acuza existenta unei presiuni magnetice in intreg corpul, mai ales la nivelul inimii, si ca refuza sa stea langa radiator, a carui apropiere i-ar fi determinat o crestere a presiunii sangvine. Medicul a concluzionat ca reclamantul suferea de schizofrenie paranoida si a recomandat punerea sa sub observatie.
    103. Prin scrisoarea din data de 12 ianuarie 1994, comandantul Penitenciarului Oradea a informat Curtea de Apel Oradea ca reclamantul a fost consultat la data de 12 ianuarie 1995 de catre un medic specialist care a stabilit diagnosticul de "schizofrenie paranoida" si care a recomandat spitalizarea sa de urgenta. In consecinta, comandantul a adresat Curtii de Apel solicitarea de a dispune spitalizarea de urgenta a reclamantului in Spitalul penitenciar Jilava, intrucat spitalizarea pe plan local nu putea fi realizata, fiind imposibil de asigurat paza acestuia, intrucat nu le era permis gardienilor sa intre cu armele in sectia de neuropsihiatrie a spitalului judetean.
    104. Fisa medicala a reclamantului, completata cu ocazia examenului medical din 13 ianuarie 1995, efectuat la Spitalul judetean Oradea, a indicat o fractura a coastei nr. 7 si a piramidei nazale, cu fractura de os, fara deplasare. Medicii sectiei de chirurgie si ortopedie au recomandat un bandaj toracic si analgezice, in caz de nevoie. La sectia ORL, medicii au recomandat ca reclamantul sa evite timp de o luna traumatismele nazale.
    105. Registrul aceluiasi spital a indicat faptul ca reclamantul a fost supus la data de 13 ianuarie 1995 unui examen radiologic la torace si plamani, examen ce a stabilit existenta unei fracturi la coasta nr. 7, pentru care i-a fost recomandat un bandaj toracic si repaus.
    106. Din fisa medicala a reclamantului, completata de infirmeria Penitenciarului Oradea si transmisa Curtii de catre Guvern, rezulta ca reclamantul a ramas in infirmerie din 13 pana in 23 ianuarie, cu diagnosticul schizofrenie paranoida, fractura la coasta nr. 7 si traumatism facial cu echimoze palpebrale, despre care se sustine ca ar fi fost produs prin autoagresare. Reclamantului i s-au administrat la infirmerie analgezice, antibiotice si sedative.
    107. Reclamantul a fost din nou examinat la infirmeria penitenciarului la 14, 16 si 18 ianuarie. Medicul a consemnat, in raportul sau, ca starea generala de sanatate a reclamantului era buna.
    108. La data de 17 ianuarie, un medic de la infirmeria penitenciarului a recomandat spitalizarea reclamantului, apreciind ca schizofrenia de care acesta suferea nu putea fi altfel tratata. In raportul sau, medicul a consemnat ca reclamantul suferea de schizofrenie si ca in noaptea de 12 ianuarie a avut tulburari de comportament, aplicandu-si singur lovituri. S-a precizat, de asemenea, ca reclamantul fusese examinat la 13 ianuarie 1995 in cadrul sectiilor de chirurgie, oftalmologie si ORL, care au stabilit diagnosticul de fractura a unei coaste si a piramidei nazale.
    109. La data de 23 ianuarie 1995, un medic de la infirmeria penitenciarului a consemnat in fisa medicala a reclamantului ca acesta a fost internat la infirmerie pentru schizofrenie si pentru ca si-a autoprodus leziuni si ca, urmare a tratamentului administrat, starea de sanatate a avut o evolutie favorabila. Se consemna, de asemenea, ca reclamantul urma sa fie transferat la Jilava, pentru tratament si examen medico-legal.
    110. Din fisa medicala a reclamantului completata de Spitalul Penitenciar Jilava, rezulta ca reclamantul a fost internat la sectia de psihiatrie a acestui spital la data de 26 ianuarie 1995, cu diagnosticul de "schizofrenie paranoida si traumatism cranian produs prin autoagresare". Reclamantul a fost supus, imediat dupa sosire, unui control medical efectuat de catre medici psihiatri, care au consemnat in raportul lor existenta de echimoze palpebrale si a unui edem bilateral la nivelul membrelor inferioare. Medicii au consemnat, de asemenea, ca reclamantul acuza dureri abdominale si deficiente ale tranzitului intestinal. Se mentiona, totodata, ca reclamantul avea antecedente psihiatrice, fiind anterior internat la sectia de psihiatrie a Spitalelor din Timisoara si Jilava.
    111. Pe durata spitalizarii la Jilava, care s-a prelungit pana la data de 20 februarie 1995, reclamantul a fost tratat pentru schizofrenia paranoida, prin administrarea de tranchilizante. De asemenea, i-a fost prescris regim alimentar. Nu rezulta din documentele puse la dispozitia Curtii ca reclamantul a fost tratat pentru traumatismul facial si fractura de coasta.
    112. Din foaia de observatie completata de medicii sectiei de psihiatrie a Spitalului penitenciar Jilava, rezulta ca reclamantul era "linistit, cooperant, (...), ca acesta prezenta echimoze palpebrale de culoare violacee si acuza dureri in regiunea inghinala, zona in care afirma ca a fost lovit. Pe o alta coloana figurau, intre paranteze, cuvintele "refuza" si "traumatisme in zona inghinala", iar, pe un alt rand, o abreviere a cuvintelor "examen chirurgical".
    113. Intr-o adresa transmisa agentului guvernamental de catre Directia generala a penitenciarelor, ca raspuns la solicitarea de informatii formulata de acesta, s-a precizat ca, pe durata internarii la Spitalul penitenciar Jilava, reclamantului i-au fost administrate tranchilizante, ca a urmat un regim alimentar si ca nu a fost consultat in cadrul sectiei de chirurgie, intrucat acesta a refuzat un astfel de examen, asa cum rezulta din foaia de observatie completata de medicii sectiei de psihiatrie a spitalului (paragraful 112, de mai sus, in fine).
    114. Din certificatele medicale transmise Curtii de catre reclamant rezulta ca, dupa punerea sa in libertate, reclamantul a fost internat intre 1 si 17 noiembrie 1995 si 19 si 28 februarie 1997 la Spitalul judetean Oradea si la Spitalul judetean Alexandria, la sectia de chirurgie, unde a fost tratat chirurgical pentru litiaza, stenoza papilara si pentru afectiuni ale colonului si pancreasului. Medicii i-au acordat 30 de zile de concediu medical si i-au recomandat sa efectueze un examen tomografic la Spitalul Militar Central Bucuresti. Din documentele puse la dispozitia Curtii, nu rezulta ca reclamantul si-a pierdut auzul sau vederea.

    3. Plangerile reclamantului pentru rele tratamente
    115. Reclamantul sustine ca in ianuarie 1995, dupa incidentul cu "Sisi" si "Raj" din noaptea de 10 - 11 ianuarie, a adresat comandantului inchisorii plangerea sa verbala impotriva codetinutilor care il supusera la rele tratamente. Reclamantul sustine, de asemenea, ca la acea data, din cauza leziunilor suferite, nu a fost in masura sa formuleze o plangere scrisa.
    116. La data de 24 iulie 1995, reclamantul a sesizat Parchetul cu o plangere impotriva detinutilor "Sisi" si "Raj", pe care ii acuza de tentativa la infractiunea de omor sau de tentativa la infractiunea de vatamare corporala grava, fapte prevazute de art. 174, respectiv 182 din Codul penal. El a solicitat, de asemenea, inceperea urmaririi penale impotriva gardianului P.S., care l-a transferat in celula 42, in care se aflau detinuti recidivisti, cu intentia de a facilita maltratarea sa, si impotriva gardianului S.A., care era de serviciu in noaptea in care a avut loc incidentul si care nu a intervenit pentru a pune capat agresiunii codetinutilor. Totodata, reclamantul a formulat plangere impotriva comandantului adjunct al Penitenciarului Oradea, care a ordonat incatusarea sa, lasandu-l sa "moara cu spatele pe ciment".
    S-a plans, de asemenea, de faptul ca sotiei sale nu i s-a permis sa-l viziteze in penitenciar dupa ce a fost agresat, ca, pe cand se afla "intre viata si moarte", a fost dus intr-un vagon la Jilava, la sectia de psihiatrie, desi ar fi trebuit sa fie transportat la sectia de chirurgie pentru tratament. In plangerea formulata, el s-a exprimat astfel: "probabil gardienii au contat pe faptul ca va muri in drum spre spital si ca responsabilitatea va cadea in sarcina altor persoane. La Jilava, la sectia de psihiatrie, medicii au vazut ca am fost batut si ca aveam fracturi si au fost mirati ca am fost trimis acolo. Desi pierdusem deja foarte mult sange si aveam tensiunea cuprinsa intre 7 si 12, m-au trimis inapoi la Oradea (...), cu degetul mic de la mana dreapta zdrobit, cu unghia de la un deget de la piciorul drept si cea de la un deget de la mana dreapta smulse."
    Reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize medicale, in vederea stabilirii starii sale de sanatate. El acuza dureri puternice de cap, precum si faptul ca nu mai simte partea stanga a capului si ca sinusul stang era fracturat. Acuza, de asemenea, existenta unor deficiente respiratorii, despre care sustinea ca au fost determinate de faptul ca fracturile toracice nu s-au vindecat din cauza lipsei unui tratament medical adecvat.
    117. In opinia Guvernului, reclamantul nu a depus nici o plangere in ianuarie 1995 impotriva gardienilor P.S. si S.A. sau impotriva codetinutilor care l-au agresat. Se sustine ca reclamantul s-a plans pentru prima oara pentru incidentul cu "Sisi" si "Raj" in plangerea sa inaintata Parchetului la data de 24 iulie 1995 (paragraf 116, de mai sus).
    118. La data de 27 decembrie 1995, neprimind nici un raspuns cu privire la plangerea sa, reclamantul s-a adresat, cu noi plangeri, Parchetului Militar Oradea si Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. El a solicitat, din nou, efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea starii sale de sanatate si constatarea infirmitatii provocate de leziunile suferite.
    Reclamantul a subliniat ca in perioada de arestare preventiva, in virtutea faptului ca se bucura de beneficiul prezumtiei de nevinovatie, ar fi trebuit sa fie detinut in celula cu alte persoane arestate preventiv, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor. Or, contrar acestei reglementari, a fost transferat de catre gardianul P.S. intr-o celula cu detinuti condamnati definitiv si recidivisti, cu scopul de a fi batut cu ferocitate. Reclamantul solicita Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie sa analizeze aceste aspecte si sa concluzioneze ca gardienii din Penitenciarul Oradea l-au supus la rele tratamente, infractiune prevazuta de articolul 267 din Codul penal.
    Reclamantul s-a plans, totodata, ca in perioada de internare in infirmeria penitenciarului, i-a fost interzis exercitiul dreptului la plimbare zilnica, desi a solicitat in scris respectarea acestuia. S-a plans, de asemenea, ca nu a fost condus la instanta la cateva termene la care aceasta se pronunta asupra apelului in procedura initiata impotriva sa, pentru a nu aparea in public cu chipul si capul zdrobite si tumefiate si cu unghiile de la mana smulse.
    119. La data de 29 aprilie 1996, reclamantul a depus plangere la Parchetul Militar Oradea, invocand faptul ca procurorii desemnati sa instrumenteze plangerea sa tergiverseaza solutionarea dosarului, pentru a impiedica stabilirea unei legaturi de cauzalitate intre eventualele operatii chirurgicale suferite si leziunile produse in incidentul cu "Sisi" si "Raj".
    El a subliniat ca, desi a fost torturat in noaptea de 11/12 ianuarie 1995, numai la 13 ianuarie 1995 a fost condus la sectia de chirurgie. A precizat, de asemenea, ca, in ciuda starii in care se afla, a fost mai intai transportat la sectia de neuropsihiatrie, pentru a se preconstitui o proba ca si-ar fi autoprovocat leziunile. Reclamantul a solicitat Parchetului sa analizeze motivele pentru care conducerea Penitenciarului Oradea a incercat sa acopere agresiunea la care a fost supus de catre codetinuti cu complicitatea comandantului adjunct P.V.
    Reclamantul a aratat, totodata, ca dupa incidentul cu "Sisi" si "Raj", cu fata desfigurata si "mai mult mort decat viu", a fost condus in biroul comandantului R., unde, din cauza starii sale, nu a fost capabil sa vorbeasca.
    Acesta a solicitat, din nou, efectuarea de urgenta a unei expertize medicale, pentru a se constata agravarea starii sale de sanatate.

    4. Procedura penala avand ca obiect pretinsele rele tratamente
    120. La data de 11 august 1995, Parchetul General (Sectia Parchetelor Militare) a comunicat reclamantului ca plangerea sa impotriva functionarilor P.S., S.A. si V.P. a fost inaintata Parchetului Militar Oradea, spre competenta solutionare.
    121. La data de 17 august 1995, plangerea reclamantului a fost inregistrata la Parchetul Militar Oradea.
    122. La data de 8 septembrie 1995, reclamantul si sotia sa au fost ascultati de procurorul desemnat sa instrumenteze cauza. Reclamantul a sustinut, in special, ca actele de agresiune la care a fost supus din partea codetinutilor "Sisi" si "Raj" au avut loc la instigarea si cu complicitatea gardienilor P.S. si S.A. si ca, dupa incidente, comandantul adjunct al penitenciarului, P.V., in loc sa ia masurile necesare, a dispus sa fie incatusat.
    Sotia reclamantului a declarat ca i s-a refuzat dreptul de a-si vizita sotul intre 5 si 8 ianuarie 1995, cu motivatia ca acesta a suferit un soc psihic si ca este sub tratament. A precizat ca l-a putut vizita la Spitalul penitenciar Jilava, intre 18 si 20 ianuarie 1995, cand si-a dat seama ca acesta era slabit si a remarcat ca avea echimoze la ambii ochi si unghia degetului mic smulsa.
    123. La data de 14 februarie 1996, parchetul a luat declaratii comandantului adjunct al penitenciarului, P.V., si gardienilor P.S. si S.A., cu privire la relele tratamente pe care reclamantul pretindea ca le-a suferit in noaptea de 12/13 ianuarie 1995.
    124. P.V. a declarat ca, in acea noapte, dupa ce a fost anuntat de ofiterul de serviciu ca reclamantul s-a batut cu ceilalti detinuti si ca a provocat scandal, a mers in celula nr. 42, unde a constatat ca reclamantul era ranit la nas si ca avea sange pe maini. Dupa ce a incercat sa discute cu el asupra a ceea ce se intamplase, a dispus - data fiind starea reclamantului si faptul ca era noapte - sa fie imobilizat la pat cu catusele. A aratat, de asemenea, ca a dispus ca un gardian sa stea intreaga noapte in fata usii celulei, pentru a asigura supravegherea acesteia. P.V. a precizat ca, desi regulamentul penitenciarului prevede ca persoanele arestate preventiv, cum era cazul reclamantului, sa fie cazate in celule separate de cele ale detinutilor aflati in executarea pedepsei, de la aceasta regula au fost permise exceptii, in cazul suprapopularii penitenciarului, precum si atunci cand au intervenit situatii speciale. A adaugat ca, din cauza comportamentului reclamantului fata de ceilalti detinuti, s-a decis repartizarea acestuia in celula cu detinuti condamnati definitiv.
    125. Gardianul P.S., care a pus in aplicare ordinul de transfer al reclamantului in celula nr. 42, a declarat ca repartizarea reclamantului in acea celula nu a avut ca scop facilitarea agresarii acestuia de catre alti detinuti. A afirmat ca reclamantul era "bolnav psihic" si ca, dat fiind comportamentul sau, a fost transferat, in repetate randuri, in diverse celule. A precizat ca, atunci cand "avea o criza", reclamantul sarea din pat si se lovea cu capul de grilajul celulei.
    126. Gardianul S.A. a declarat ca in noaptea incidentului intre reclamant si detinutii "Sisi" si "Raj" a fost de serviciu. A precizat ca nu avea voie sa-l scoata pe reclamant din celula, atunci cand acesta i-a cerut sa o faca, in noaptea incidentului, dar ca, in schimb, a raportat imediat faptele constatate comandantului adjunct al penitenciarului, care l-a calmat pe reclamant.
    127. La data de 27 februarie 1996, parchetul a ascultat martorul H.L., acesta fiind unul dintre detinutii care se aflau in celula nr. 42 in noaptea incidentului cu "Sisi" si "Raj". Acesta a declarat ca in ianuarie 1995, perioada in care a ocupat aceeasi celula cu "Sisi" si "Raj", reclamantul a inceput, intr-una din nopti sa se roage potrivit ritului musulman. "Sisi" a apucat un baston din lemn si a inceput sa-l loveasca pe reclamant pe intregul corp, pana cand bastonul s-a rupt in doua. Reclamantul i-a cerut gardianului sa-l transfere intr-o alta celula, dar acesta i-a raspuns ca nu putea sa-l transfere fara acordul superiorilor sai. Apoi, "Raj" si "Sisi", enervati de faptul ca reclamantul cobora tot timpul din pat, au inceput sa-l loveasca din nou cu un baston. In celula, radioul era pornit. Apoi, "Sisi" si "Raj" l-au lovit pe reclamant cu pumnii si picioarele. Reclamantul a ripostat si a inceput sa strige dupa ajutor. Supraveghetorul S.A. a sosit imediat si a intrebat ce se intampla. "Sisi" a raspuns ca este pe cale "sa-l moaie" pe reclamant, pentru ca acesta sa nu mai faca in celula nr. 42 ceea ce facuse in alte celule. Gardianul S.A. i-a dat lui "Sisi" o pereche de catuse si, cu ajutorul lui "Raj", cei doi l-au imobilizat pe reclamant in patul sau, cu mainile legate de pat cu catusele. Subliniind ca reclamantul era foarte rau batut, martorul continua declaratia aratand ca reclamantul a fost apoi descatusat, la ordinul comandantului adjunct P.V., care a dispus ca, in cazul in care acesta reincepe sa provoace dezordine, sa fie din nou incatusat. Martorul a declarat, in final, ca, din cate cunoaste, nu a fost luata nici o masura impotriva lui "Sisi" si "Raj" ulterior incidentului si ca acestia nu au actionat, in opinia sa, la instigarea gardienilor penitenciarului.
    128. In februarie 1996, Parchetul Militar Oradea a solicitat Penitenciarului Oradea dosarul reclamantului si informatii cu privire la diagnosticul care a fost stabilit la Spitalul penitenciar Jilava.
    129. La 14 martie, 15 mai si 26 iunie 1996, s-au luat declaratiile a patru martori cu privire la incidentul din noaptea din 12/13 februarie 1995.
    130. La data de 26 iunie 1996, Parchetul Militar Oradea a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, care sa precizeze natura leziunilor suferite de reclamant ca urmare a incidentului, numarul zilelor de ingrijiri medicale necesare pentru vindecare si consecintele produse de incident asupra starii sanatatii reclamantului, in special daca relele tratamente suferite au determinat pierderea unui simt sau organ sau o infirmitate fizica sau psihica permanenta.
    131. La data de 27 iunie 1996, reclamantul a fost examinat de un medic legist din cadrul Laboratorul judetean de medicina legala Bihor, care a recomandat efectuarea unor examene medicale in cadrul sectiilor de ortopedie, urologie, ORL si oftalmologie. Nu rezulta din documentele de care dispune Curtea daca aceste examene au fost sau nu efectuate.
    132. La data de 11 iulie 1997, reclamantul a fost din nou ascultat de Parchetul Militar Oradea. In declaratia sa, reclamantul a precizat ca a efectuat examenele medicale recomandate de medicul legist si ca a depus rezultatele acestora la laboratorul de medicina legala.
    133. La data de 27 august 1997, laboratorul de medicina legala a redactat raportul de expertiza, intemeindu-se pe examinarea reclamantului din 27 iunie 1996 si pe consemnarile din fisa medicala completata de medicii din Spitalul Penitenciar Oradea. In acest raport, medicul legist S.I. a consemnat ca reclamantul nu a efectuat examenele medicale la sectiile de urologie, ORL si oftalmologie, asa cum i se recomandase la data de 27 iunie 1996; a concluzionat ca la data de 12 - 13 ianuarie 1995, reclamantul a suferit o fractura a coastei nr. 7 si un traumatism al piramidei nazale, ca urmare a lovirii cu un obiect dur. Medicul estima ca aceste leziuni au condus la o incapacitate temporara de munca de 18 zile. A precizat, de asemenea, ca nu a fost identificata vreo infirmitate permanenta a reclamantului.
    134. La 12 februarie, 19 martie, 21 aprilie, 23 iulie, 15 si 18 august 1997, parchetul a luat declaratiile a opt noi martori, dintre care "Sisi" si "Raj".
    135. Detinutul "Sisi" a confirmat faptul ca, in noaptea incidentului, reclamantul a fost lovit de un alt detinut cu un baston, precum si faptul ca gardianul, dupa ce observat ceea ce se intampla, nu a spus nimic, ci a mers sa-l anunte pe comandantul adjunct P.V. Acesta din urma l-a incatusat pe reclamant, cu mainile la spate si l-a "lasat pe jos pana dimineata", cand a fost dus la infirmerie. "Sisi" a precizat ca detinutul H. l-a lovit in cap pe reclamant cu coada maturii si a sarit cu picioarele pe abdomenul lui. A precizat, de asemenea, ca, in opinia sa, reclamantul simula nebunia si a adaugat ca vinovatia comandantului adjunct P.V. rezulta, dupa parerea sa, din faptul ca dispusese transferul reclamantului in celula lui "Raj", caruia i-a cerut sa aiba grija de el. Or, dupa cum a subliniat "Sisi", celula lui "Raj" era cunoscuta in penitenciarul Oradea ca fiind o celula de detinuti periculosi, "Raj fiind omul lui P.V.". Detinutul a negat faptul ca reclamantul a fost tinut o zi si o noapte pe jos, intr-o balta de sange, precum si ca gardienii au sugerat detinutilor sa-l loveasca si ca radioul era pornit in timp ce reclamantul era agresat.
    136. Detinutul "Raj" a declarat ca el i-a spus comandantului sa nu-l transfere pe reclamant in celula sa, pentru ca aici se aflau doi detinuti periculosi, iar reclamantul parea a fi nebun. A subliniat ca a solicitat comandantului sa il transfere intr-o alta celula, temandu-se ca ceilalti detinuti nu vor suporta prostiile acestuia, dar isi amintea ca P.V. spusese ca orice se va intampla, nu va fi vina sa. El a relatat ca, in seara incidentului, reclamantul a inceput sa urle si sa-i loveasca pe ceilalti codetinuti, care au ripostat si au incercat sa-l imobilizeze. Ei au cerut, apoi, gardianului o pereche de catuse cu care l-au legat de pat, pozitie in care a stat pana dimineata. Detinutul a declarat ca nu l-a lovit nimeni pe reclamant cu corpuri dure si ca dimineata, cand a venit comandantul adjunct P.V., reclamantul i-a solicitat sa-l scoata din acea celula. P.V. l-a supus apoi unui test psihologic pentru a se stabili daca este intr-adevar nebun. "Raj" a negat faptul ca P.V. a dispus ca reclamantul sa fie incatusat si lasat pe ciment ca sa moara si ca reclamantul a stat intr-o balta de sange timp de 24 de ore. A negat ca a fost instigat de gardieni sa-l loveasca, dar a confirmat ca P.V. i-a spus in dimineata ulterioara accidentului sa nu-si faca griji, pentru ca intreaga responsabilitate pentru cele intamplate va apartine reclamantului.
    137. Prin referatul*1) din 20 octombrie 1997, Parchetul Militar Oradea a respins plangerea reclamantului impotriva gardienilor si detinutilor "Sisi" si "Raj". In referat se retine ca reclamantul a avut in perioada septembrie - decembrie 1994 un comportament exemplar in inchisoare, motiv pentru care a fost numit sef de celula si a fost recompensat de autoritatile penitenciare. Totusi, incepand cu luna decembrie el a devenit agresiv, ceea ce a determinat mutarea sa in mai multe celule. Astfel, la 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost repartizat in celula nr. 42, impreuna cu detinutii "Sisi" si "Raj". In noaptea de 12/13 ianuarie 1995, gardianul S.A., auzind zgomote in celula reclamantului, a alertat conducerea penitenciarului. Comandantul adjunct P.V. a mers in celula, unde a constatat ca reclamantul il agresase pe "Raj", iar acesta din urma, impreuna cu "Sisi" si cu un alt treilea coleg de celula, L.H., au ripostat, lovindu-l, la randul lor. P.V. a restabilit ordinea si a dispus ca reclamantul sa fie asezat in patul sau si sa fie supravegheat pana a doua zi dimineata, cand a fost condus la infirmerie unde i-au fost ingrijite ranile. Parchetul a concluzionat ca acuzatiile reclamantului impotriva angajatilor penitenciarului erau nefondate.
    Cat priveste pe ceilalti detinuti, parchetul a confirmat faptul ca acestia erau autorii leziunilor produse reclamantului. Intemeindu-se pe concluziile raportului de expertiza din 27 august 1997 (paragraful 133, de mai sus), parchetul a subliniat ca leziunile suferite de reclamant nu i-au provocat o infirmitate si nu i-au pus viata in pericol, ci au condus la o incapacitate temporara de munca de 18 zile. Plangerea reclamantului a fost totusi respinsa, ca tardiv introdusa, intrucat nu a fost formulata in termenul de doua luni de la data savarsirii faptei, prevazut de articolul 284 din Codul de procedura penala, coroborat cu art. 180 din Codul penal.
------------
    *1) Nota traducatorului: Urmarirea penala derulata la Parchetul Militar Oradea, urmare a plangerii reclamantului impotriva codetinutilor si gardienilor a fost finalizata prin "referat". Solutia dispusa prin acest referat a fost de respingere a plangerii reclamantului, motivata de faptul ca aceasta a fost tardiv introdusa impotriva codetinutilor, iar in privinta gardienilor s-a stabilit ca nu se poate retine vinovatia acestora.

    138. La data de 28 mai 1998, reclamantul s-a plans impotriva acestei solutii la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie (Sectia Parchetelor Militare), solicitand a se dispune inceperea urmaririi penale si angajarea raspunderii penale a faptuitorilor pentru relele tratamente la care a fost supus. A subliniat, in special, complicitatea conducerii penitenciarului care rezulta, in mod evident, din actele medicale completate de medici la 12 si 17 ianuarie 1995, in care s-a consemnat ca in noaptea de 12/13 ianuarie 1995, reclamantul si-a autoprodus traumatisme craniene si la nivelul sternului. Reclamantul a aratat ca documentele in cauza erau false si ca fusesera redactate cu scopul de a acoperi eventualul sau deces sau posibila sinucidere.
    Reclamantul s-a plans ca nu a primit tratament medical de la 11 ianuarie 1995, cand a fost agresat, pana la 13 ianuarie 1995, data la care a fost dus la infirmerie, si ca, in plus, in acest interval a fost incatusat in celula unde se gaseau agresorii sai. El a sustinut, totodata, ca nu a primit tratament medical adecvat nici dupa ce a fost dus la infirmerie, la data de 13 ianuarie 1995, dar a mentionat ca nu poate sa probeze acest lucru.
    El s-a plans, din nou, ca a fost transportat intr-un vagon de marfa la Spitalul penitenciar Jilava, in ciuda gravitatii starii sale de sanatate, si a fost condus la sectia de psihiatrie si nu la cea de chirurgie, cum o impuneau leziunile suferite. Reclamantul a aratat ca nu a beneficiat de tratament medical adecvat, nefiind internat la sectia de chirurgie si fiind trimis inapoi la Penitenciarul Oradea, dupa cateva zile de la internare, in acelasi vagon ca si la venire.
    Reclamantul a solicitat, din nou, efectuarea unei expertize medicale a starii sale de sanatate, la Institutul de Medicina Legala Bucuresti, insistand asupra necesitatii efectuarii unui examen tomografic.
    139. Curtea nu a fost incunostintata cu privire la rezultatul acestei plangeri si nici cu privire la eventualele acte de procedura efectuate de Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie dupa 29 mai 1998 (paragrafele 9 - 12, de mai sus).

    5. Vizitele facute reclamantului in inchisoare de catre sotia sa
    140. Conform sustinerilor reclamantului, intre 13 si 17 ianuarie 1995 conducerea Penitenciarului Oradea, invocand faptul ca reclamantul a suferit o depresie nervoasa, a interzis sotiei sale sa-l viziteze, cu scopul de a ascunde ranile pe care "Sisi" si "Raj" i le-au provocat cu complicitatea gardienilor. Reclamantul nu a ridicat pachetul pe care l-a adus sotia sa la inchisoare in acea perioada, pachet ce continea 200 sute de marci germane si medicamente pentru ingrijirea afectiunilor de stomac si a litiazei biliare de care suferea.
    141. Dintr-o scrisoare datata 31 mai 2001, adresata de Directia Generala a Penitenciarelor agentului guvernamental, ca raspuns la solicitarea de informatii a acestuia, rezulta ca in registrele Penitenciarului Oradea era consemnat ca reclamantul a fost vizitat de sotia sa la 4 ianuarie 1995, data la care a primit si un pachet cu alimente, ce cantarea 5 kg. De asemenea, el a primit un alt pachet de la acelasi expeditor la data de 21 ianuarie 1995.

    C. Actiunea in reparare pentru arestare ilegala

    142. La data de 18 noiembrie 1999, reclamantul a chemat in judecata statul, reprezentat prin Directia Generala a Finantelor Publice, instanta sesizata cu aceasta actiune fiind Tribunalul Timis. Invocand articolele 504 si 505 din Codul de procedura penala, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Curtii Constitutionale din 10 martie 1998, si articolul 5 alineatele 1 - 5 din Conventie, reclamantul a solicitat doua miliarde de lei, cu titlu de despagubiri pentru arestarea sa preventiva in perioada 5 iulie 1994 - 6 aprilie 1995, arestare declarata abuziva si ilegala prin hotararea definitiva din 6 aprilie 1995 a Curtii de Apel Oradea (paragraful 29, de mai sus). Reclamantul a aratat in special ca, in perioada precizata a fost supus la rele tratamente, fiindu-i provocate multiple fracturi craniene si fracturi ale coastelor.
    143. Prin sentinta din 7 iulie 2000, instanta a respins actiunea reclamantului ca prematura, cu motivatia ca procedura initiata impotriva sa era inca pendinte pe rolul instantelor interne.
    144. Prin decizia din 23 noiembrie 2000, Curtea de Apel Timisoara a admis apelul reclamantului, a casat sentinta din 7 iulie 2000 si a trimis dosarul spre rejudecare aceleiasi instante. Curtea de apel a retinut ca despagubirile au fost solicitate de reclamant pentru paguba suferita prin arestarea preventiva, declarata ilegala, si ca, in consecinta, faptul ca urmarirea penala impotriva reclamantului nu era inca finalizata nu are nici o relevanta in cauza. Curtea de apel a stabilit ca, in mod eronat, prima instanta a respins actiunea reclamantului ca prematura.
    145. La o data neprecizata procedura a fost reluata la Tribunalul Timis. La termenul din 30 martie 2001, statul a solicitat instantei respingerea actiunii reclamantului ca tardiv introdusa. S-a subliniat ca, in conformitate cu dispozitiile articolului 504 alineat 2 din Codul de procedura penala, actiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusa in termen de un an de la data ramanerii definitive a hotararii de achitare sau a ordonantei de neincepere a urmaririi penale. S-a apreciat ca, in cauza, respectivul termen a inceput sa curga la data de 26 noiembrie 1996, data la care decizia Curtii de Apel Oradea din 6 aprilie 1995, prin care s-a constatat nelegalitatea masurii arestarii preventive a reclamantului, a ramas definitiva. Or, reclamantul a introdus actiunea in reparare la 18 noiembrie 1999, deci la aproape trei ani de la data mentionata.
    Reclamantul a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a articolelor 504 alineat 2 si 505 alineat 2 din Codul de procedura penala si a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constitutionala.
    146. Prin incheierea din 27 aprilie 2001, instanta a transmis dosarul la Curtea Constitutionala, instanta competenta sa se pronunte asupra exceptiei ridicate de reclamant.
    147. La data de 20 septembrie 2001, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a articolului 504 alin. 2 din Codul de procedura penala, declarand aceasta dispozitie neconstitutionala in masura in care ea limita cazurile in care responsabilitatea statului putea fi angajata pentru erori judiciare comise in procesele penale.
    Curtea Constitutionala a respins, totusi, exceptia de neconstitutionalitate a articolului 505 alineat 2 din Codul penal, cu motivatia urmatoare: "nici normele constitutionale, nici cele din tratatele internationale la care Romania este parte nu prevad imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin masuri ilegale de detinere de a porni actiune in repararea pagubei si nici un termen limita in care acest drept poate fi exercitat. Articolul 48 alineat (3) din Constitutie, prin expresia "potrivit legii", lasa la optiunea legiuitorului stabilirea conditiilor procedurale in care dreptul la reparatie poate fi exercitat. Termenul de un an, prevazut in articolul 205 alineat 2 din Codul de procedura penala, este un termen de prescriptie a dreptului la actiune rezonabil, care asigura conditiile optime celui prejudiciat pentru a exercita actiune in justitie in scopul obtinerii reparatiilor legale."
    148. Pin sentinta din 18 ianuarie 2002 Tribunalul Timis a respins actiunea reclamantului ca tardiv introdusa. Instanta a retinut ca termenul de un an prevazut de articolul 505 alineat 2 din Codul de procedura penala a inceput sa curga in cauza la 26 noiembrie 1996, data la care decizia Curtii de Apel Oradea care a declarat ilegala masura arestarii preventive luate impotriva reclamantului, a ramas definitiva. Or, cum actiunea reclamantului a fost formulata la 18 noiembrie 1999, instanta a apreciat ca aceasta a fost tardiv introdusa.
    149. Desi hotararea era supusa apelului, reclamantul nu a uzat de acest drept, apreciind ca, data fiind practica contradictorie a instantelor interne, actiunea sa nu ar fi avut sanse de succes. Hotararea din 18 ianuarie 2002 a ramas definitiva prin neexercitarea caii de atac.

    II. DREPT INTERN APLICABIL

    A. Dispozitiile legale aplicabile in materia luarii si prelungirii masurii arestarii preventive

    150. Dispozitiile legale pertinente din Codul de procedura penala sunt urmatoarele:
    Art. 136
    Scopul si categoriile masurilor preventive
    "In cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua fata de acesta una din urmatoarele masuri preventive:
    (...)
    (c) arestarea preventiva.
    Masura aratata la lit. a poate fi luata de organul de cercetare penala, iar masurile aratate la lit. b) si c) se pot lua numai de procuror sau de instanta de judecata."
    Art. 137
    Cuprinsul actului prin care se ia masura preventiva
    "Actul prin care se ia masura preventiva trebuie sa arate fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege in care aceasta se incadreaza, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita si temeiurile concrete care au determinat luarea masurii preventive."
    Art. 143
    Conditiile retinerii
    "Masura retinerii poate fi luata de organul de cercetare penala fata de invinuit, daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.
    (...)
    Sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala a savarsit fapta."
    Art. 146
    Conditiile pentru arestarea invinuitului
    "Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, cand sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista in mod corespunzator vreunul din cazurile prevazute in art. 148, daca considera ca in interesul urmaririi penale este necesara privarea de libertate a invinuitului, dispune prin ordonanta motivata arestarea acestuia, aratand temeiurile care justifica luarea masurii si fixand durata arestarii, care nu poate depasi 5 zile.
    Totodata, procurorul emite un mandat de arestare a invinuitului. Mandatul cuprinde in mod corespunzator mentiunile aratate in art. 151 lit. a - c, e si j, precum si numele si prenumele invinuitului si durata pentru care este dispusa arestarea acestuia."
    Art. 148
    Conditiile si cazurile in care se dispune arestarea inculpatului
    "Masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si numai in vreunul din urmatoarele cazuri:
    (...)
    h) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea sa in libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publica."
    Art. 149
    Durata arestarii inculpatului
    "Durata arestarii inculpatului nu poate depasi o luna, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii."
    Art. 152
    Executarea mandatului
    "(...)
    Cand masura arestarii a fost dispusa in lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se inainteaza in dublu exemplar organului de politie, pentru executare.
    Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate in mandat, careia ii preda un exemplar al mandatului si o conduce in fata organului judiciar care a emis mandatul.
    Daca mandatul de arestare a fost emis de procuror, acesta mentioneaza pe mandat data prezentarii inculpatului si procedeaza de indata la ascultarea acestuia, dupa care dispune prin rezolutie asupra arestarii inculpatului. Daca intre timp cauza a ajuns in fata instantei de judecata, procurorul va trimite pe arestat instantei.
    Presedintele instantei procedeaza la ascultarea inculpatului, iar daca acesta ridica obiectii care necesita o rezolvare urgenta, fixeaza de indata termen de judecata."
    Art. 155
    Prelungirea duratei arestarii inculpatului de catre procuror
    "Durata arestarii inculpatului poate fi prelungita in caz de necesitate si numai motivat.
    Prelungirea termenului privitor la durata arestarii inculpatului poate fi dispusa de procurorul sef al unitatii de procuratura in cadrul careia functioneaza procurorul care exercita supravegherea cercetarii penale sau care efectueaza urmarirea penala."
    Art. 159
    Procedura prelungirii arestarii de catre instanta
    "Completul de judecata va fi prezidat de presedintele instantei sau de un judecator desemnat de acesta, iar participarea procurorului este obligatorie.
    Dosarul cauzei va fi depus de catre procuror cu cel putin doua zile inainte de termen si va putea fi consultat de catre aparator la cererea acestuia.
    Inculpatul este adus in fata instantei si va fi asistat de aparator.
    In cazul in care instanta acorda prelungirea, aceasta nu va putea depasi 30 de zile.
    Incheierea prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii poate fi atacata cu recurs de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile si curge de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru cei lipsa. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive nu este suspensiv de executare (...). Instanta poate acorda si alte prelungiri, fiecare neputand depasi 30 de zile. Dispozitiile alineatelor precedente se aplica in mod corespunzator."
    Art. 300
    Verificarea sesizarii instantei si a arestarii inculpatului
    (...)
    "In cauzele in care inculpatul este arestat, instanta legal sesizata este, de asemenea, datoare sa verifice din oficiu, la prima infatisare, regularitatea luarii si mentinerii acestei masuri."

    B. Dispozitii legale si jurisprudenta in materia modalitatilor de reparare a prejudiciilor suferite in caz de arestare nelegala

    151. Dispozitiile legale pertinente din Codul de procedura penala sunt urmatoarele:
    Art. 504
    Cazuri care dau dreptul la reparatie
    "Orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiva ca nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista.
    Are dreptul la repararea pagubei si persoana impotriva careia s-a luat o masura preventiva, iar ulterior, pentru motivele aratate in alineatul precedent, a fost scoasa de sub urmarire sau a fost achitata."
    Art. 505
    Actiunea pentru reparare
    (...)
    "Actiunea poate fi pornita in termen de un an de la ramanerea definitiva a hotararii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire."
    Art. 506
    Instanta competenta
    "Pentru obtinerea reparatiei, persoana indreptatita se poate adresa tribunalului in a carui raza teritoriala domiciliaza, chemand in judecata civila statul."

    152. Prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, Curtea Constitutionala, sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a articolului 504 alineat 1 din Codul de procedura civila, a statuat:
    "Conform dispozitiilor art. 48 alin. (3) din Constitutie, statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale.
    Rezulta din acest text ca principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare savarsite in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori.(...) Prin urmare, se constata ca organul legislativ nu a pus de acord prevederile art. 504 din Codul de procedura penala cu cele ale art. 48 alin. (3) din Constitutie. (...) In consecinta, tinand seama ca art. 504 din Codul de procedura penala instituie numai doua cazuri posibile de angajare a raspunderii statului pentru erorile judiciare savarsite in procesele penale, rezulta ca aceasta limitare este neconstitutionala fata de prevederile art. 48 alin. (3) din Constitutie, care nu permit o asemenea restrangere."
    153. Dispozitiile relevante din articolul 1000 din Codul civil prevad:
    "Stapanii si comitentii (sunt responsabili) de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat."

    Dispozitii privind relele tratamente suferite in perioada de detinere

    154. Dispozitiile pertinente din Codul penal sunt urmatoarele:
    CAP. 1
    Infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii

    Art. 180
    Loviri si alte violente
    "Lovirea sau orice violenta cauzatoare de suferinte fizice se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda. (...)
    Lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. (...)
    Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. (...)"
    Art. 182
    Vatamarea corporala grava
    "Fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de mai mult de 60 de zile sau care a antrenat una dintre consecintele urmatoare: pierderea unui organ sau simt, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica (...) se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 5 ani."
    Art. 174
    Omorul
    "Uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseste."

    CAP. 2
    Infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei

    Art. 267
    Supunerea la rele tratamente
    "Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate in stare de retinere, detinere ori in executarea unei masuri de siguranta sau educative se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani."
    Art. 267^1
    Tortura
    "Fapta prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, fizice ori psihice, indeosebi cu scopul de a obtine de la aceasta persoana sau de la o persoana terta informatii sau marturisiri, de a pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei sau de intimida sau a face presiuni asupra unei terte persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o forma de discriminare oricare ar fi ea, atunci cand o asemenea durere sau astfel de suferinte sunt aplicate de catre un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana care actioneaza cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimtamantul expres sau tacit al unor asemenea persoane se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani. (...)
    Tentativa se pedepseste."

    155. Dispozitiile pertinente din Codul de procedura penala sunt urmatoarele:
    Art. 279
    Procedura privind plangerea prealabila
    "Punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara astfel de plangere.
    Plangerea penala se adreseaza:
    a) instantei de judecata, in cazul infractiunilor prevazute de la art. 180 (...) din Codul penal, daca faptuitorul este cunoscut. (...)"
    Art. 284
    Termenul de introducere a plangerii prealabile
    "In cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o plangere, aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de doua luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul."

    156. Dispozitiile legale care reglementeaza procedura avand ca obiect efectuarea expertizelor medico-legale sunt urmatoarele:
    1. Decretul nr. 446 din 25 mai 1966 privind organizarea institutiilor si serviciilor medico-legale
    Art. 2
    "Institutiile medico-legale sunt Institutul de cercetari stiintifice medico-legale "Prof. Dr. Mina Minovici", subordonat Ministerului Sanatatii si Prevederilor Sociale, si filialele institutului.
    In cadrul Institutului de cercetari stiintifice medico-legale "Prof. Dr. Mina Minovici" functioneaza Comisia superioara medico-legala. In cadrul aceluiasi institut si al filialelor sale functioneaza comisii de control si avizare a actelor medico-legale."
    Art. 6
    "Institutul de cercetari stiintifice medico-legale "Prof. Dr. Mina Minovici" si filialele sale efectueaza:
    a) expertize, constatari si alte lucrari medico-legale la cererea serviciilor medico-legale, atunci cand acestea considera ca din punct de vedere tehnic nu le poate executa sau la cererea Ministerului Afacerilor Interne, Tribunalul Suprem ori a Procuraturii Generale;
    b) noi expertize medico-legale, la cererea organelor in drept, in cazurile de: omor, lovire sau vatamare cauzatoare de moarte si moarte suspecta; deficiente in acordarea asistentei medicale; expertize psihiatrico-legale;
    c) orice alte lucrari medico-legale prevazute de regulamentul de aplicare a prezentului decret."

    2. Regulament de aplicare a Decretului nr. 446 din 25 mai 1966, Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1085/1966
    Art. 12
    "Serviciile medico-legale, in cadrul atributiilor lor:
    c) efectueaza examinari medico-legale, la cererea persoanelor interesate (...)."

    IN DREPT

    I. CU PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENTIE
    157. Reclamantul pretinde ca articolul 3 din Conventie a fost incalcat, articol care prevede:
    "Nimeni nu poate fi supus la tortura, nici la pedepse sau tratamente inumane sau degradante"
    158. Curtea releva faptul ca capatul de cerere al reclamantului intemeiat pe dispozitiile articolului 3 din Conventie poarta, pe de o parte, asupra tratamentelor la care a fost supus in perioada arestarii sale preventive in Penitenciarul Oradea si la Spitalul penitenciar Jilava si, pe de alta parte asupra caracterului anchetei desfasurate de autoritati, avand ca obiect pretinsele rele tratamente.

    1. Cu privire la pretinsele rele tratamente suferite de reclamant in penitenciarul Oradea si in Spitalul penitenciar Jilava

    A. Argumentele partilor

    a) teza reclamantului
    159. Reclamantul sustine ca evocarea de catre Guvern a episodului internarii sale din 1992 in Spitalul de psihiatrie Timisoara constituie un pretext pentru a-l discredita in fata Curtii si ca, in orice caz, aceasta nu demonstreaza ca el suferea de o boala psihica la momentul agresarii sale de catre codetinuti.
    160. Reiterand sustinerile formulate in fata Parchetului Militar Oradea (paragraful 116, de mai sus), reclamantul apreciaza ca a fost torturat de catre "Sisi" si "Raj" si subliniaza ca rezulta, in mod evident, complicitatea conducerii Penitenciarului Oradea din actele medicale completate la data de 12 si 17 ianuarie 1995 (paragrafele 102 si 108, de mai sus), acte in care era consemnat ca in noaptea de 12/13 ianuarie 1995, reclamantul isi autoprovocase traumatisme craniene si la nivelul sternului. In opinia reclamantului, documentele in cauza erau false si au fost redactate cu scopul de a acoperi eventualul deces sau sinucidere. Reclamantul solicita Curtii sa examineze motivele pentru care Guvernul Roman nu a facut nici un comentariu cu privire la aceste documente medicale care probau complicitatea medicilor penitenciarului.
    161. Referindu-se, in special, la conditiile de internare la infirmeria penitenciarului si la Spitalul penitenciar Jilava, reclamantul apreciaza ca obligatia de a imparti acelasi pat cu un detinut infectat HIV si faptul ca a fost impiedicat pe durata mai multor luni, cand se afla la infirmerie, de a-si exercita dreptul la plimbari zilnice in curtea penitenciarului, reprezinta, de asemenea, tratamente contrare articolului 3 din Conventie.
    162. Reclamantul subliniaza ca, urmare agresiunilor la care a fost supus in penitenciar si lipsei de tratament medical adecvat, a ramas cu sechele, respectiv tulburari de vedere si de auz, precum si dureri de cap, si a trebuit sa se supuna, dupa punerea sa in libertate, mai multor interventii chirurgicale.
    b) teza Guvernului
    163. Guvernul subliniaza ca este foarte important ca sustinerile reclamantului sa fie analizate de Curte tinand seama de contextul foarte delicat legat de starea de sanatate psihica a reclamantului. Guvernul mentioneaza, sub acest aspect, ca reclamantul a fost internat intre 3 si 13 august 1992 in Spitalul de psihiatrie Timisoara, cu diagnosticul "episod psihotic atipic" si ca, in fisa de observatie medicala, medicii consemnasera ca reclamantul se considera persecutat (paragraful 101, de mai sus). Guvernul este de parere ca nu pot fi luate in considerare decat afirmatiile reclamantului care au fost probate sau care nu au fost contrazise prin alte mijloace de proba.

    i. Cu privire la natura leziunilor suferite de reclamant si la masura in care acestea pot fi imputate personalului penitenciarului
    164. Guvernul contesta faptul ca reclamantul a fost supus unor tratamente contrare articolului 3 din Conventie de catre autoritati. In subsidiar, Guvernul sustine ca aceste tratamente nu pot fi in nici un caz, calificate ca acte de tortura.
    165. In ceea ce priveste leziunile suferite de reclamant urmare a incidentului cu codetinutii sai, Guvernul sustine, contrar celor afirmate de reclamant si asa cum rezulta din actele medicale depuse la dosar, ca reclamantul nu a suferit decat o fractura a coastei nr. 7. El prezenta, de asemenea, cateva echimoze palpebrale. Guvernul considera ca, daca reclamantul ar fi suferit mai multe leziuni decat cele consemnate in actele medicale depuse la dosar, ar fi putut sa le probeze printr-o expertiza medicala asupra starii sale de sanatate, efectuata in conditiile Decretului nr. 446/1966 si ale Regulamentului de aplicare a acestuia, aprobat prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1085/1966, acte normative in temeiul carora orice persoana poate cere efectuarea unei astfel de expertize (paragraful 156, de mai sus).
    166. Pe de alta parte, Guvernul subliniaza ca, asa cum rezulta cu certitudine din actele dosarului, gardienii nu au fost implicati in declansarea conflictului si nici in comiterea actelor de agresiune impotriva reclamantului. Invocand Hotararea Assenov c. Bulgariei din 28 octombrie 1998 (Culegerea de hotarari si decizii 1998-VIII, pag. 329, & 100), Guvernul sustine ca reclamantul n-a probat faptul ca gardienii l-au supus la rele tratamente si nici faptul ca au incurajat, in orice mod, actele de violenta ale codetinutilor impotriva sa.
    167. Cat priveste sustinerea reclamantului, potrivit careia acesta ar fi fost imobilizat prin legarea sa cu catuse de pat si lasarea pe ciment timp de 48 ore, aceasta este imposibila, in opinia Guvernului, o data ce incidentul a avut loc in noaptea de 12/13 ianuarie 1995, iar reclamantul a fost examinat de medic in dimineata zilei de 13 ianuarie 1995. Guvernul subliniaza ca, in realitate, asa cum rezulta din documentele dosarului, este vorba de o perioada de numai cinci ore, din jurul orei 1 noaptea, cand reclamantul a fost imobilizat pana la 5,30, cand acesta a fost condus la infirmerie.
    168. In opinia Guvernului, imobilizarea unei persoane prin incatusare pe o perioada atat de lunga ca aceea pretinsa de reclamant, adica 48 de ore, ar fi condus, in mod necesar, la aparitia unor leziuni specifice la persoana in cauza. Or, Guvernul subliniaza ca la examenul medical din 13 ianuarie 1995, nu a fost identificata la reclamant nici o leziune care ar indica imobilizarea prin incatusare.
    169. Faptul ca P.V., comandantul adjunct al penitenciarului, a mers chiar in noaptea incidentului in cauza la penitenciar probeaza, in opinia Guvernului, intentia personalului unitatii de a actiona in sensul restabilirii ordinii in inchisoare.
    170. Totodata, Guvernul subliniaza ca autoritatile penitenciare au luat toate masurile necesare pentru a impiedica un asemenea conflict, reclamantul fiind transferat, in mai multe randuri, dintr-o celula in alta, cu scopul precis de a preveni incidente intre acesta si codetinuti.

    ii. Cu privire la tratamentul medical acordat reclamantului
    171. Guvernul apreciaza ca tratamentul medical administrat reclamantului in perioada de arestare preventiva a fost adecvat. Guvernul subliniaza ca dupa incidentul din noaptea de 12/13 ianuarie 1995 reclamantul a fost transportat, chiar in dimineata zilei de 13 ianuarie, la Spitalul judetean Oradea, in vederea efectuarii unor examene medicale specializate si a fost, din nou, condus la acest spital la 20 si 23 ianuarie, pentru a putea beneficia de ingrijirile medicale care nu ar fi putut fi acordate la infirmeria inchisorii.
    172. Guvernul adauga ca, in acelasi scop, respectiv acordarea de ingrijiri medicale adecvate reclamantului, de care nu putea beneficia pe plan local, reclamantul a fost transferat la Spitalul penitenciar Jilava. Transferul s-a efectuat la mai mult de 10 zile dupa incident, nepunand, deci, in pericol viata acestuia.
    173. Guvernul subliniaza ca ingrijirile medicale acordate reclamantului in spitalul penitenciar au condus la ameliorarea starii sale de sanatate si ca, la intoarcerea la Oradea, el a fost din nou internat la infirmeria penitenciarului.
    174. Guvernul subliniaza ca este in sarcina reclamantului sa probeze, printr-o expertiza medico-legala de tipul celei mentionate la paragraful 164, ca problemele sale de sanatate actuale sunt o consecinta a tratamentului medical pretins inadecvat primit in inchisoare.

    iii. Cu privire la conditiile de spitalizare in cadrul infirmeriei si la Spitalul penitenciar Jilava
    175. Guvernul subliniaza ca, pe durata internarii la infirmeria penitenciarului, reclamantul si-a exercitat dreptul la plimbari zilnice, in conditiile descrise la paragraful 99, de mai sus.
    176. Guvernul mentioneaza, totodata, ca, pe durata spitalizarii la Jilava, spitalul nu a fost suprapopulat, deci nu a fost necesar ca reclamantul sa stea in acelasi pat cu un alt detinut. De asemenea, se subliniaza ca in registrele Spitalului penitenciar Jilava nu figureaza ca internata in perioada spitalizarii reclamantului nici o persoana seropozitiva.

    B. Aprecierea Curtii

    177. Curtea noteaza ca aspectul material al capatului de cerere intemeiat pe dispozitiile articolului 3 din Conventie poarta asupra doua probleme distincte, desi interdependente: prima, se refera la realitatea si gravitatea tratamentelor la care reclamantul pretinde a fi fost supus, cea de-a doua priveste masura in care acestea pot fi imputate autoritatilor.

    1. In ceea ce priveste pretinsele rele tratamente si gravitatea acestora
    178. Curtea noteaza ca existenta relelor tratamente nu este acceptata de ambele parti. Potrivit sustinerilor reclamantului, doi detinuti l-au batut cu salbaticie, din ordinul gardienilor, in noaptea de 10/11 ianuarie 1995, apoi un gardian l-a legat de pat cu catusele, lasandu-l in aceasta pozitie timp de 48 de ore. Reclamantul sustine ca a suferit fracturi craniene si fracturi la nivelul sternului si al coloanei vertebrale.
    179. Guvernul sustine ca incidentul cu "Sisi" si "Raj" a avut loc in noaptea de 12/13 ianuarie 1995. Acesta precizeaza, de asemenea, ca reclamantul a fost imobilizat, din ordinul comandantului adjunct al penitenciarului, pana in zori, in jurul orei 5.30, cand a fost condus la infirmerie, unde i s-au acordat ingrijirile medicale necesare. Singurele leziuni identificate de specialisti la reclamant au fost echimoze palpebrale, o fractura a coastei nr. 7 si o fractura a piramidei nazale.
    180. Curtea reaminteste, mai intai, ca, pentru a fi incluse in sfera de aplicare a articolului 3, relele tratamente trebuie sa atinga un minimum de gravitate, minimum ce este relativ, depinzand de ansamblul circumstantelor cauzei, precum, durata tratamentului si efectele psihice sau psihologice asupra victimei si, in anumite cazuri, sexul, varsta, starea de sanatate a acesteia. Atunci cand o persoana este privata de libertate, folosirea impotriva sa a fortei fizice, daca aceasta nu este determinata de insusi comportamentul victimei, aduce atingere demnitatii umane si constituie, in principiu, o incalcare a dreptului garantat de articolul 3 (Tekin c. Turciei, Hotararea CEDO din 9 iunie 1998, Culegerea de hotarari si decizii 1998-IV, p. 1517 - 1518, && 52 si 53 si Labita c. Italiei (GC), Cererea nr. 26772/1995, & 120, Culegerea de hotarari si decizii 2000-IV).
    181. Sustinerile avand ca obiect supunerea la rele tratamente trebuie dovedite in fata Curtii cu mijloace de proba adecvate (a se vedea, mutatis mutandis, Hotararea Klaas c. Germaniei, din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, & 30). In aprecierea faptelor pretinse, Curtea foloseste criteriul probei apte sa elimine "orice indoiala rezonabila"; o astfel de proba poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumtii, suficient de grave, precise si concordante (Irlanda c. Marea Britanie, Hotararea din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, p. 65, & 161, Aydin c. Turciei, Hotararea din 25 septembrie 1997, Culegerea de hotarari si decizii 1997-VI, p. 1889, & 73, si Selmouni c. Frantei, (G.C.), nr. 25803/94, & 88, CEDH 1999-V).
    182. In ceea ce priveste sustinerile reclamantului, potrivit carora acesta ar fi fost obligat, in timpul spitalizarii la Jilava, sa stea in acelasi pat cu un detinut seropozitiv si i s-ar fi interzis, timp de mai multe luni, pe cand se afla internat la infirmeria Penitenciarului Oradea, sa-si exercite dreptul la plimbari zilnice in curtea unitatii, sustineri contestate de Guvern, Curtea apreciaza ca, in absenta oricarei probe care sa sustina aceste afirmatii, nu se poate dovedi ca reclamantul a fost supus la astfel de tratamente.
    183. Curtea arata, de asemenea, ca nici un element de proba nu sustine afirmatiile reclamantului privitoare la producerea in incidentul cu codetinutii sai a unor fracturi craniene, la nivelul sternului si al coloanei vertebrale, nici pe cele privind pierderea, in acelasi incident, a unghiei unui deget de la mana si a celei a unui deget de la picior si nici afirmatiile privind existenta unor efecte durabile ale respectivelor tratamente asupra starii sale actuale de sanatate.
    184. In consecinta, Curtea statueaza ca pretinsele rele tratamente la care se face referire in paragraful 74 in fine, 81, 83 si 86, de mai sus, nu pot fi considerate ca dovedite.
    185. Din contra, Curtea arata ca este incontestabil faptul ca, in perioada de arestare preventiva, pe cand se afla sub controlul gardienilor si al administratiei penitenciare, reclamantul a suferit leziuni provocate prin lovire. Rapoartele medicale redactate de specialisti atesta, intr-adevar, multitudinea si intensitatea loviturilor la care a fost supus reclamantul in incidentul cu codetinutii, lovituri ce au produs echimoze palpebrale bilaterale, fractura piramidei nazale si a unei coaste.
    Or, in opinia Curtii, acestea sunt elemente de fapt stabilite in mod clar si care, prin ele insele, sunt suficient de serioase pentru a conferi faptelor caracterul unor tratamente inumane si degradante interzise de articolul 3 din Conventie.
    186. Curtea arata, de asemenea, ca gravitatea tratamentelor in cauza este amplificata de o serie de factori.
    In primul rand, Curtea noteaza ca este incontestabil faptul ca dupa incidentul cu "Sisi" si "Raj", reclamantul a fost imobilizat, prin incatusare, din ordinul comandantului adjunct al penitenciarului, in aceeasi celula cu autorii agresiunii. Curtea remarca, de asemenea, ca, desi reclamantului i s-a prescris un bandaj toracic pentru tratarea fracturii (paragraf 105, de mai sus), nu rezulta din actele depuse la dosar ca un astfel de bandaj a fost intr-adevar aplicat (paragrafele 106 si 111, de mai sus). Totodata, Curtea noteaza ca, dupa numai zece zile de la incidentul care i-a provocat reclamantului fractura piramidei nazale si a unei coaste, acesta a fost transportat intr-un vagon al penitenciarului, la sute de kilometri distanta fata de locul de detinere, pe parcursul a mai multor zile, toate acestea in ciuda recomandarii de repaus facute de medici (paragraful 105, in fine), date ce nu au fost contestate de Guvern. Curtea mentioneaza, de asemenea, ca din actele transmise de reclamant, rezulta ca acesta nu a beneficiat de un examen chirurgical si de tratament chirurgical, daca era cazul, in perioada internarii sale la Spitalul penitenciar Jilava (paragrafele 111 si 112, de mai sus).
    187. In lumina celor expuse anterior si luand in considerare ansamblul de aspecte supuse examinarii, Curtea concluzioneaza ca tratamentele la care a fost supus reclamantul in perioada de arestare preventiva, astfel cum au fost expuse in paragrafele 185 si 186, de mai sus, sunt contrare dispozitiilor articolului 3 din Conventie. Urmeaza a se stabili daca poate fi angajata raspunderea statului pentru acestea.

    2. In ceea ce priveste raspunderea autoritatilor: supravegherea detinutului
    188. Curtea noteaza ca Guvernul contesta faptul ca, in cauza, ar fi existat un comportament culpabil al autoritatilor, fie sub forma unui act intentionat, fie sub forma unei neglijente in serviciu. Intemeindu-se pe declaratiile mai multor martori, Guvernul sustine ca autoritatile nu au fost implicate in declansarea conflictului intre detinuti si au luat masurile necesare pentru ca un astfel de incident sa nu se produca.
    189. Sub acest aspect, Curtea reaminteste, in primul rand, ca articolul 3 din Conventie consacra una dintre valorile fundamentale ale unei societati democratice, interzicand, in termeni absoluti, tortura si pedepsele si tratamentele inumane sau degradante (Aydin c. Turciei, Hotararea din 25 septembrie, Culegerea de hotarari si decizii 1997-VI, & 81). Aceste dispozitii impun autoritatilor statelor contractante nu numai sa se abtina de la a supune o persoana la astfel de tratamente, ci, de asemenea, pun in sarcina acestora obligatia de a lua, in mod preventiv, masuri de natura practica, necesare asigurarii protectiei integritatii corporale si sanatatii persoanelor private de libertate (Mouisel c. Frantei, Cererea nr. 67263/01, & 40, Culegerea de hotarari si decizii 2002-I, Keenan c. Marii Britanii, Cererea nr. 27229/95, & 110, Culegerea de hotarari si decizii 2001-111). Totusi, aceasta obligatie nu trebuie interpretata de asa maniera incat sa impuna statelor o sarcina imposibil de realizat sau excesiva (cf. mutatis mutandis, Tanrikulu c. Turciei, Cererea nr. 21422/93, & 71, nepublicata).
    190. In opinia Curtii, data fiind natura dreptului protejat de articolul 3, este suficient ca reclamantul sa demonstreze ca autoritatile nu au facut ceea ce, in mod rezonabil, era de asteptat sa faca pentru a impiedica materializarea unui risc real si imediat pentru integritatea fizica a reclamantului, un risc de care acestea aveau sau trebuia sa aiba cunostinta. Raspunsul la aceasta problema depinde de ansamblul circumstantelor cauzei (mutatis mutandis, Keenan, sus-mentionata, && 110 - 115). In consecinta, Curtea urmeaza sa stabileasca daca, in circumstantele cauzei, autoritatile ar fi trebuit sa stie ca reclamantul risca sa fie supus la rele tratamente din partea celorlalti detinuti si, in caz afirmativ, daca au luat, in limitele competentelor lor, masuri apte sa determine evitarea unui astfel de risc.
    191. Curtea remarca faptul ca in fisa medicala a reclamantului completata la sosirea in Penitenciarul Oradea, medicul notase ca reclamantul suferea de "psihopatie paranoida" (paragraful 22, de mai sus). De asemenea, asa cum s-a aratat in prezentarea situatiei de fapt, reclamantul a intrat, in repetate randuri, in conflict cu codetinutii sai, motiv pentru care a fost transferat in mai multe celule (paragraf 88, 125 si 137, de mai sus). Mai mult, Curtea noteaza ca, in ziua anterioara celei in care s-a produs incidentul cu "Sisi" si "Raj", reclamantul a fost examinat, la Spitalul de psihiatrie si neurologie Oradea, de un neuropsihiatru care a apreciat ca reclamantul suferea de depresie nervoasa cu tulburari de comportament si a recomandat punerea sa sub observatie (paragraful 102, anterior, in fine).
    192. Curtea concluzioneaza ca autoritatile interne ar fi putut, in mod rezonabil, prevedea, pe de o parte, ca, data fiind starea sa psihica, reclamantul era mai vulnerabil decat un detinut obisnuit si, pe de alta parte, ca arestarea sa putea avea ca efect exacerbarea sentimentului sau de deprimare, sentiment, de altfel, inerent oricarei masuri privative de libertate, precum si amplificarea irascibilitatii sale, pe care o manifestase deja fata de alti detinuti. Din aceste considerente, Curtea apreciaza ca era necesara o supraveghere atenta a reclamantului de catre autoritatile penitenciare.
    193. Curtea subscrie la argumentul reclamantului, invocat in fata Parchetului Militar Oradea, potrivit caruia transferul sau in celula nr. 42, in care se aflau recidivisti si detinuti condamnati definitiv, era contrar dispozitiilor legale interne in materia executarii pedepselor atata timp cat avea statutul de persoana arestata preventiv. Curtea noteaza, de asemenea, ca reclamantul a fost agresat imediat dupa transferul sau in celula nr. 42, cunoscuta ca fiind "o celula cu detinuti periculosi" (paragrafele 135 alineat 1, in fine si 136, de mai sus).
    194. In al doilea rand, Curtea noteaza ca, din actele dosarului, rezulta ca gardianul S.A., de serviciu in noaptea incidentului, nu a intervenit imediat pentru a-l scoate pe reclamant din celula sau pentru a determina incetarea actelor de agresiune impotriva acestuia. Sub acest aspect, Curtea reaminteste declaratia facuta de gardian in fata Parchetului, potrivit careia acesta nu avea dreptul sa intervina pentru a pune capat conflictului (paragraful 126, de mai sus). Curtea noteaza, totodata, ca declaratiile mai multor martori, ascultati in cauza de organele de urmarire penala, au facut referire la refuzul gardianului de a interveni pentru a-l apara pe reclamant (paragraful 127 si 135, de mai sus). Curtea retine, de asemenea, ca dupa incidentul cu cei doi codetinuti reclamantul a fost lasat de gardieni in aceeasi celula cu agresorii sai, mai mult, a fost imobilizat.
    195. Din aceste considerente, Curtea concluzioneaza ca autoritatile nu si-au indeplinit obligatia pozitiva de a proteja integritatea fizica a reclamantului, in cadrul competentei lor de a asigura paza persoanelor private de libertate si de a se asigura ca nu se aduce atingere integritatii fizice a acestora.
    196. In consecinta articolul 3 din Conventie a fost incalcat sub acest aspect.

    2. Cu privire la caracterul anchetei

    A. Argumentele partilor

    197. Reclamantul subliniaza ca procedura penala initiata ca urmare a plangerii sale nu s-a finalizat prin angajarea raspunderii penale a vreunuia dintre gardienii care au incercat sa-l "lichideze", prin intermediul lui "Sisi" si "Raj".
    198. Guvernul noteaza ca la data de 24 iulie 1995, reclamantul a formulat pentru prima data plangere impotriva gardienilor si codetinutilor pentru rele tratamente. Se subliniaza de asemenea, ca, urmare a acestei plangeri, s-a procedat la efectuarea de cercetari penale aprofundate, care au condus la identificarea faptuitorilor, raspunderea penala a acestora neputand fi, insa, angajata, intrucat plangerea prealabila nu a fost depusa in termenul prevazut de articolul 180 din Codul penal coroborat cu articolul 284 din Codul de procedura penala. Guvernul releva faptul ca procurorul desemnat a instrumenta cauza a ascultat toate persoanele implicate in incident si pe cele care ar fi putut furniza informatii cu privire la cauzele leziunilor suferite de reclamant. Se arata, de asemenea, ca procurorul a dispus, la cererea reclamantului, efectuarea unei expertize medico-legale asupra starii de sanatate a reclamantului si a atasat dosarului cauzei toate fisele medicale de observatie si extrase din registrele medicale ale penitenciarului, in masura in care acestea priveau evolutia starii de sanatate a reclamantului.

    B. Aprecierea Curtii

    199. Curtea reaminteste ca, atunci cand o persoana afirma ca a fost supusa la tratamente contrare articolului 3 din Conventie din partea organelor de politie sau a altor autoritati similare ale statului, aceasta dispozitie a Conventiei, coroborata cu obligatia generala impusa statului de articolul 1 din Conventie de a "recunoaste oricarei persoane aflata sub jurisdictia sa drepturile si libertatile garantate de Conventie" instituie o obligatie a statului implicit de a initia si derula o "ancheta oficiala efectiva". Aceasta ancheta, asemenea celei impuse de articolul 2 din Conventie, trebuie sa fie capabila sa conduca la identificarea si pedepsirea persoanelor responsabile. In caz contrar, in ciuda importantei sale fundamentale, interdictia legala generala de a supune o persoana la tratamente inumane sau degradante ar deveni ineficienta in practica si ar fi posibil, in anumite cazuri, ca reprezentanti ai statului sa desconsidere in totalitate, folosindu-se de impunitatea absoluta de care se bucura, drepturile persoanelor aflate sub controlul lor (Labita, sus-mentionata, & 131, Assenov, sus-mentionata, & 102).
    Curtea reaminteste consideratiile sale formulate in hotararea sa Ilhan c. Turciei din 27 iunie 2000: "(...) avand in vedere obligatia statului care decurge din articolul 13 din Conventie, in temeiul careia orice persoana care sustine, cu temeinicie ("grief defendable"), ca a fost supusa unor tratamente contrare articolului 3 din Conventie, trebuie sa dispuna de un recurs efectiv, reclamantul are posibilitatea repararii incalcarii dreptului recunoscut de articolul 3 din Conventie si garantiile procedurale impotriva unui eventual abuz din partea agentilor statului. (...) necesitatea sau oportunitatea constatarii intr-o cauza data a incalcarii articolului 3 din Conventie, sub aspect procedural, va depinde de circumstantele specifice spetei" (hotararea Ilhan c. Turciei, Cererea nr. 22277/93 & 92, Culegerea de hotarari si decizii 2000-VII).
    200. Curtea noteaza ca, in cauza, a avut loc o ancheta, ca urmare a plangerii formulate de reclamant la data de 24 iulie 1995. In consecinta, urmeaza sa verifice daca aceasta ancheta a fost condusa in mod diligent si eficient.
    201. Sub acest aspect, Curtea observa ca cercetarea penala privitoare la faptele denuntate de reclamant a inceput la 17 august 1995, data la care plangerea reclamantului impotriva codetinutilor si gardienilor a fost inregistrata la Parchetul Militar Oradea.
    a) Cu privire la caracterul diligent al anchetei
    202. Curtea noteaza ca, prin referatul din 20 octombrie 1997, parchetul a respins plangerea impotriva codetinutilor ca tardiv introdusa, intrucat aceasta fusese depusa dupa implinirea termenului prevazut de articolul 180 din Codul penal, coroborat cu articolul 284 din Codul de procedura penala. Sub acest aspect, se aminteste faptul ca incadrarea juridica a faptelor este, in cauza, esentiala, in masura in care de aceasta depinde aprecierea plangerii reclamantului ca tardiva (ea fiind calificata drept plangere prealabila, n.n.) sau ca introdusa in termen (avand valoarea unei plangeri penale, n.n.).
    203. Curtea precizeaza ca reclamantul, in plangerea sa din 24 iulie 1995, a calificat tratamentele la care a fost supus de catre codetinuti ca tentativa la infractiunea de omor sau tentativa la vatamare corporala grava, fapte prevazute de articolul 174, respectiv 182 din Codul penal, pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu, nefiind necesara, in acest scop, introducerea, intr-un anumit termen, a unei plangeri prealabile. In schimb, parchetul a apreciat ca faptele constituiau elementul material al infractiunii de loviri si alte violente, prevazute de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal, dispozitie care, coroborata cu articolul 284 din Codul de procedura penala, prevede ca actiunea penala se pune in miscare la plangere prealabila si ca persoana vatamata poate introduce aceasta plangere in termen de 2 luni.
    204. Curtea noteaza, in continuare, ca ceea ce distinge elementul material al infractiunii de loviri si alte violente de cel al vatamarii corporale grave este, in special, numarul de zile de ingrijiri medicale necesare pentru vindecare si consecintele faptei asupra sanatatii - daca lovirile au avut sau nu ca efect pierderea unui simt sau organ ori o infirmitate permanenta fizica sau psihica (a se vedea capitolul "Drept intern aplicabil", paragraful 154, de mai sus). Curtea estimeaza ca in speta un rol decisiv revenea stabilirii, de catre Parchet, a consecintelor pe care incidentul cu codetinutii le-a avut asupra starii de sanatate a reclamantului.
    205. Or, Curtea remarca faptul ca, abia la un an dupa depunerea plangerii, parchetul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale (paragraful 130, de mai sus). Mai mult, raportul de expertiza a fost finalizat abia la 27 august 1997, adica la mai mult de doi ani si sapte luni de la incident.
    206. In ceea ce priveste referatul prin care a fost respinsa plangerea reclamantului, Curtea dezaproba, in mod special, faptul ca procurorul a concluzionat atat de rapid ca leziunile suferite de reclamant i-au cauzat acestuia o incapacitate temporara de munca de 18 zile, intemeindu-se pe un raport de expertiza care preciza, inca de la inceput, ca reclamantul nu s-a prezentat la examenele medicale recomandate. Or, Curtea apreciaza ca deosebit de surprinzator faptul ca, desi reclamantul a declarat, la data de 11 iulie 1997, ca a efectuat toate examenele recomandate si ca a depus rezultatele acestora la laboratorul de medicina legala (paragraful 132, de mai sus), parchetul nu a acordat atentie acestei contradictii, desi era vorba de un aspect esential, de care depindea incadrarea juridica a faptelor si, in consecinta, posibilitatea de a angaja raspunderea faptuitorilor.
    207. Curtea mentioneaza ca, din actele dosarului nu rezulta daca parchetul a admis cererea reclamantului de a fi supus unui examen tomografic (paragraful 138, de mai sus, in fine), examen ce ar fi permis sa se stabileasca, cu precizie si in mod obiectiv, daca leziunile au generat sau nu o infirmitate, in sensul articolului 182 din Codul penal. Curtea noteaza ca un astfel de examen medical a fost recomandat si de medicii care l-au tratat pe reclamant dupa punerea sa in libertate (paragraful 114, de mai sus), in scopul stabilirii starii sale de sanatate.
    b) Cu privire la ancheta impotriva gardienilor
    208. Curtea noteaza ca parchetul a dispus respingerea ca nefondata a plangerii impotriva gardienilor P.S. si S.A. si impotriva comandantului adjunct al penitenciarului.
    209. Sub acest aspect, Curtea reaminteste ca obligatia autoritatilor interne de a pune un recurs efectiv la dispozitia unei persoane care sustine, cu temeinicie ("grief defendable"), ca a fost supusa unor tratamente contrare articolului 3 din Conventie nu implica, in mod necesar, sanctionarea faptuitorilor. Conventia impune numai "initierea si derularea unei anchete capabile sa conduca la pedepsirea persoanelor responsabile" (Egmez c. Cipru, Cererea nr. 30873/96, & 70, Culegerea de hotarari si decizii 2000-XII).
    210. Este adevarat, asa cum de altfel indica si Guvernul, ca autoritatile interne nu au manifestat pasivitate in procedura penala initiata ca urmare a plangerii reclamantului, totusi, in opinia Curtii, absenta inactivitatii nu este suficienta pentru a exonera statul de responsabilitatea care ii revine, sub aspect procedural, potrivit dispozitiilor articolului 3 din Conventie. Curtea reaminteste, in aceasta privinta, ca autoritatile nu trebuie sa subestimeze importanta mesajului pe care ele il transmit persoanelor implicate si publicului larg, atunci cand decid sa inceapa sau nu urmarirea penala impotriva unor agenti ai statului acuzati ca au supus o persoana unor tratamente contrare articolului 3 din Conventie. Curtea apreciaza, in special, ca autoritatile nu trebuie sa sugereze in nici un caz, ca sunt dispuse sa lase nepedepsite astfel de tratamente (Egmez, sus-mentionata, & 71).
    211. In speta, Curtea noteaza ca in referatul elaborat la finalizarea cercetarii penale, parchetul s-a limitat sa afirme ca acuzatiile reclamantului impotriva gardienilor P.S. si S.A. si impotriva comandantului adjunct P.V. sunt nefondate.
    212. Or, in absenta unor motive convingatoare de natura sa justifice numeroasele contradictii intre declaratiile detinutilor, cele ale reclamantului si ale gardienilor si mentiunile din registrul penitenciarului, o asemenea concluzie nu poate fi acceptata. In special, Curtea apreciaza ca deosebit de surprinzator faptul ca parchetul nu a incercat sa clarifice, in referatul mentionat, motivul pentru care in registrele penitenciarului si in fisele medicale completate la infirmeria inchisorii, acte care au fost solicitate de parchet si depuse la dosar, s-a mentionat faptul ca reclamantul se autoagresase (paragrafele 106, 110 si 128, de mai sus).
    213. Curtea dezaproba faptul ca, desi existau declaratii concordante ale mai multor martori cu privire la refuzul gardianului S.A. de a interveni pentru a-l apara pe reclamant si cu privire imobilizarea acestuia de catre acest gardian, la ordinul comandantului adjunct al penitenciarului, parchetul nu a mentionat si nu a justificat in nici un fel aceste fapte in amintitul referat.
    214. Din actele dosarului rezulta ca reclamantul a formulat o plangere impotriva acestei solutii la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Acestea sunt singurele informatii de care Curtea dispune cu privire la aceasta procedura si este regretabil faptul ca Guvernul nu a fost in masura sa comunice Curtii informatii cu privire la demersurile realizate de autoritatile competente sa se pronunte asupra acestei plangeri.
    215. Avand in vedere cele expuse anterior, Curtea apreciaza ca autoritatile nu au realizat o ancheta aprofundata si efectiva cu privire la plangerea reclamantului ce avea ca obiect relele tratamente, la care pretindea, cu temeinicie, ca a fost supus in perioada de arestare preventiva. Curtea constata ca articolul 3 din Conventie a fost incalcat sub acest aspect.

    2. CU PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ARTICOLULUI 5 ALINEATUL 1 DIN CONVENTIE

    216. Reclamantul se plange ca masura arestarii preventive dispuse impotriva sa a fost ilegala, in conditiile in care nu existau motive temeinice de a crede ca reclamantul a incercat sa se sustraga urmaririi penale. Reclamantul invoca articolul 5 alineat 1 din Conventie, care prevede ca:
    "(1) Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: (...)
    c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia; (...)
    217. Curtea noteaza ca acest capat de cerere include doua aspecte: primul priveste luarea masurii arestarii preventive, desi nu existau motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica pe reclamant sa se sustraga urmaririi penale; al doilea aspect poarta asupra mentinerii reclamantului in stare de arest preventiv dupa expirarea mandatului de arestare.

    1. Cu privire la luarea masurii arestarii preventive impotriva reclamantului in absenta unor indicii temeinice ca acesta s-a sustras urmaririi penale dupa savarsirea faptei
    218. Reclamantul sustine ca a fost arestat preventiv, desi nu existau motive temeinice pentru luarea acestei masuri.
    219. Guvernul admite ca masura arestarii preventive, in cauza, nu a fost dispusa cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare. Invocand considerentele Hotararii Curtii de Apel Oradea din 6 aprilie 1995, Guvernul apreciaza ca nu existau motive temeinice pentru emiterea unui mandat de arestare impotriva reclamantului, deoarece, in realitate, acesta din urma nu incercase sa se sustraga urmaririi penale. Guvernul observa, de asemenea, ca procurorul nu a respectat dispozitiile articolului 146 din Codul de procedura penala, neconsemnand in ordonanta prin care s-a dispus arestarea preventiva motivele pentru care lasarea in libertate a reclamantului ar prezenta pericol pentru ordinea publica.
    220. Curtea reaminteste ca pentru interpretarea termenului "potrivit cailor legale", prevazut de articolul 5 alineat 1 din Conventie, Curtea face trimitere la legislatia nationala si consacra obligatia de respectare a normelor interne procedurale si de drept substantial (Assenov, susmentionata, & 139). Desi autoritatile nationale, in special instantele judecatoresti, sunt, in primul rand, competente sa interpreteze si sa aplice dreptul intern, totusi daca nerespectarea dispozitiilor legale interne reprezinta, in acelasi timp, o incalcare a articolului 5 alineat 1 din Conventie, Curtea poate si trebuie sa exercite functia sa de control asupra respectarii dreptului national (Douiyeb c. Olanda, Cererea nr. 31464/96, & 45).
    221. Sub acest aspect, Curtea noteaza ca prin ordonanta din 5 iulie 1994, procurorul D. a dispus arestarea preventiva a reclamantului, in aplicarea articolelor 146 si 148 literele c), e) si h) din Codul de procedura penala, invocand faptul ca reclamantul se sustrasese urmaririi penale si ca lasarea sa in libertate prezenta pericol pentru ordinea publica. Or, prin Hotararea din 6 aprilie 1995, Curtea de Apel Oradea a declarat ilegala arestarea preventiva a reclamantului, cu motivarea ca acesta nu s-a sustras urmaririi penale, ci, dimpotriva, a dat curs tuturor convocarilor parchetului, iar procurorul desemnat a instrumenta cauza l-a lasat sa astepte, in zadar, pe culoarul parchetului.
    222. Curtea noteaza, de asemenea, ca Guvernul nu a contestat faptul ca arestarea preventiva a reclamantului a fost dispusa cu nerespectarea dispozitiilor dreptului intern in materie, pe de o parte, pentru ca nu au existat motive temeinice care sa justifice emiterea mandatului de arestare si, pe de alta parte, pentru ca procurorul a omis sa mentioneze, astfel cum prevedeau dispozitiile articolului 146 din Codul de procedura penala, motivele care justifica aprecierea ca lasarea in libertate a reclamantului punea in pericol ordinea publica.
    223. In aceste circumstante, Curtea apreciaza ca, in cauza, nerespectarea dispozitiilor legale ce reglementeaza in dreptul intern materia arestarii preventive, fapt recunoscut de instantele judecatoresti interne si necontestat de Guvern, este, in mod evident, stabilita si atrage incalcarea articolului 5 alineat 1 litera c) din Conventie.

    2. Cu privire la mentinerea reclamantului in stare de detinere dupa expirarea mandatului de arestare
    224. Reclamantul invoca faptul ca a fost, in mod ilegal, mentinut in stare de arest preventiv dupa expirarea mandatului de arestare.
    225. Guvernul nu contesta aceasta afirmatie. El releva ca mandatul de arestare impotriva reclamantului, emis la data de 5 iulie 1994, pentru o durata de 30 de zile, a fost pus in executare la data de 20 iulie 1994 si a expirat la data de 19 august 1994. Guvernul afirma ca, potrivit dreptului intern, reclamantul ar fi trebuit pus in libertate la expirarea acestui termen, in cazul in care Tribunalul Bihor nu s-a pronuntat, pana la acea data, asupra necesitatii prelungirii masurii arestarii preventive.
    226. Avand in atentie principiile generale ale jurisprudentei sale in materie, enuntate la paragraful 220 de mai sus, Curtea remarca faptul ca mentinerea reclamantului in stare de detinere dupa 19 august 1994, data la care mandatul de arestare a expirat, a fost declarata ilegala de catre Curtea de Apel Oradea, in lipsa unei prelungiri a masurii de catre tribunalul competent a se pronunta asupra legalitatii acesteia, fapt necontestat de Guvern.
    227. In consecinta, Curtea apreciaza ca mentinerea reclamantului in stare de detinere dupa 19 august 1994 nu este conforma dispozitiilor legale si, prin aceasta, incalca dispozitiile articolului 5 alineat 1 litera c) din Conventie.

    3. ASUPRA PRETINSEI INCALCARI A ARTICOLULUI 5 ALINEAT 3 DIN CONVENTIE

    228. Reclamantul se plange, de asemenea, ca nu a fost condus "de indata", la instanta judecatoreasca, dupa arestarea sa. El invoca articolul 5 alineat 3 din Conventie, care prevede:
    "Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute la alineatul 1 litera c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a unui alt magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare (...)"
    229. In observatiile initiale asupra admisibilitatii si temeiniciei plangerii, Guvernul a admis ca legislatia romana in vigoare la data evenimentelor nu raspundea exigentelor articolului 5 alineat 3 al Conventiei, intrucat procurorul, ce avea competenta de a dispune masura arestarii preventive, nu oferea garantiile pe care notiunea de "magistrat", in sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie, le implica. Or, in cauza, masura arestarii preventive impotriva reclamantului a fost luata prin ordonanta procurorului din 20 iulie 1994, pentru o durata de 30 zile de la data arestarii sale de catre organele de politie, adica 20 iulie 1994.
    230. In observatiile sale complementare, ulterioare datei de 6 martie 2001, data pronuntarii deciziei de admisibilitate a plangerii, Guvernul a sustinut ca nu ar trebui ca aprecierea incalcarii unei dispozitii a Conventiei sa se faca in abstracto, caci o lege interna poate conduce, in anumite cazuri, la o incalcare a drepturilor garantate de Conventie, dar, in alte cazuri, se poate ajunge la constatarea, in concreto, a respectarii Conventiei. In acest sens, Guvernul subliniaza ca, la data de 21 iulie 1994, adica in ziua urmatoare arestarii sale, reclamantul a fost condus, in temeiul articolului 152 alineat 2, 4 si 5 din Codul de procedura penala la instanta judecatoreasca, respectiv Tribunalul Bihor, pentru a fi ascultat. Or, in opinia Guvernului, judecatorul desemnat a se pronunta asupra fondului cauzei oferea toate garantiile impuse de articolul 5 alineat 3 din Conventie. Din aceste considerente, Guvernul considera ca, in cauza, dispozitiile articolului 5 alineat 3 din Conventie nu au fost incalcate.
    231. Curtea considera necesar sa examineze, mai intai, argumentul invocat de Guvern in observatiile complementare. Sub acest aspect, Curtea reaminteste ca s-a pronuntat in mod constant in jurisprudenta sa in sensul ca prima teza a articolului 5 nu se rezuma la a prevedea accesul persoanei arestate la o autoritate judiciara, ci ea impune magistratului in fata caruia persoana arestata este condusa, obligatia de a examina circumstantele care militeaza pentru si contra mentinerii arestarii preventive, de a se pronunta potrivit criteriilor juridice asupra existentei unor motive temeinice care sa justifice mentinerea arestarii si, in absenta lor, de a dispune punerea in libertate (a se vedea, intre altele, Assenov, susmentionata, & 146; De Jong, Baljet si Van den Brink c. Olandei, Hotararea din 22 mai 1984, seria A nr. 77, p. 21 - 24, & 44, 47 si 51). Cu alte cuvinte, articolul 5 alineat 3 impune ca magistratul sa se pronunte asupra legalitatii masurii preventive.
    232. In speta, Curtea noteaza ca, dupa cum sustine si Guvernul, reclamantul a fost condus pe data de 21 iulie 1994 in fata judecatorului M.V., presedinte de sectie la Tribunalul Bihor, care i-a adus la cunostinta reclamantului ca parchetul a dispus trimiterea sa in judecata, i-a facut cunoscut rechizitoriul si i-a pus intrebari in legatura cu o declaratie pe care acesta a facut-o la parchet.
    233. Or, Curtea releva ca din actele dosarului nu rezulta ca judecatorul a examinat aspectele privitoare la legalitatea arestarii. Intr-adevar, nu rezulta din Incheierea de sedinta din 21 iulie 1994 ca problema legalitatii masurii preventive a fost luata in discutie (paragraful 23, de mai sus, in fine).
    234. Curtea apreciaza ca simpla aducere a reclamantului in fata judecatorului M.V., la data de 21 iulie 1994, nu era de natura sa asigure respectarea articolului 5 alineat 3 din Conventie. In consecinta, acest argument al Guvernului nu poate fi retinut.
    235. In aprecierea Curtii, capatul de cerere intemeiat pe articolul 5 alineat 3 din Conventie include doua aspecte distincte: primul priveste calitatea de "magistrat", in sensul articolului 5 alineat 3, a procurorului care a dispus masura arestarii preventive impotriva reclamantului; al doilea aspect poarta asupra caracterului "imediat" (prompt), in sensul aceleiasi dispozitii din Conventie, al controlului judecatoresc asupra legalitatii masurii arestarii preventive.

    1. Cu privire la calitatea de magistrat a procurorului care a luat masura arestarii preventive
    236. Conform principiilor stabilite de jurisprudenta Curtii, controlul judiciar al actelor executivului, prin care se aduce atingere dreptului la libertate al persoanelor, constituie un element esential al garantiei oferite de articolul 5 alineat 3 (Aksoy c. Turciei, Hotararea din 18 decembrie 1996, Culegerea de hotarari si decizii 1996-VI, p. 2282, & 76). Pentru a se considera ca un "magistrat" exercita "functii judiciare", in sensul acestei dispozitii, acesta trebuie sa indeplineasca anumite conditii, ce reprezinta, pentru persoana arestata, garantii impotriva arbitrarului si a privarii nejustificate de libertate (Schiesser c. Elvetiei, Hotararea din 4 decembrie 1979, seria A nr. 34, p. 13, & 31). Astfel, "magistratul" trebuie sa fie independent in raport de executiv si de parti (Schiesser, susmentionata, & 31). In aceasta privinta, unele circumstante obiective, existente la momentul luarii masurii arestarii preventive, pot fi relevante: daca magistratul poate interveni in procedura penala ulterioara momentului luarii masurii, in calitate de organ de urmarire, independenta si impartialitatea sa poate fi pusa la indoiala (Huber c. Elvetiei, Hotararea din 23 octombrie 1990, seria A nr. 188, & 43 si Brincat c. Italiei, Hotararea din 26 noiembrie 1992, seria A nr. 249-A, p. 12, & 21).
    237. Curtea releva, in primul rand, ca, in cauza, procurorul D.F. de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor a intervenit initial in stadiul de cercetare penala, analizand daca exista indicii temeinice ca reclamantul a savarsit o infractiune, etapa finalizata prin dispunerea inceperii urmaririi penale si prin luarea masurii arestarii preventive. Ulterior procurorul a instrumentat cauza, in calitate de organ de urmarire penala, etapa finalizata prin punerea in miscare a actiunii penale impotriva reclamantului si trimiterea acestuia in judecata. Procurorul nu a reprezentat, in speta, Ministerul Public in procedura in fata instantei judecatoresti, desi ar fi putut sa o faca, caci nici o dispozitie legala in materia organizarii judiciare nu o interzicea in mod expres. In consecinta, este necesar a se examina daca, in circumstantele spetei, procurorul oferea garantiile de independenta si impartialitate pe care le presupune notiunea de "magistrat", in sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie.
    238. Sub acest aspect, Curtea reaminteste ca, in cauza Vasilescu c. Romaniei (Hotararea din 22 mai 1998, Culegerea de hotarari si decizii 1998-III, p. 1075, & 40, 41) a statuat deja, pe terenul articolului 6 alineatul 1 din Conventie, ca in Romania, procurorii, actionand in calitate de reprezentanti ai Ministerului Public, subordonati, mai intai, procurorului general, apoi ministrului justitiei, nu indeplinesc conditia de independenta in raport cu puterea executiva. Curtea nu identifica nici un motiv care ar conduce la o concluzie diferita in speta, de aceasta data, pe terenul articolului 5 alineat 3 din Conventie, din moment ce independenta fata de executiv este inclusa printre garantiile pe care le presupune notiunea de "magistrat", in sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie (Schiesser, susmentionata, & 31).
    239. Avand in vedere cele expuse anterior, Curtea concluzioneaza ca procurorul care a dispus arestarea preventiva a reclamantului nu era un "magistrat", in sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie. In consecinta, urmeaza a se verifica daca legalitatea masurii arestarii preventive a fost supusa controlului judecatoresc si daca acesta a intervenit "de indata" ("aussitot"), in sensul aceleiasi dispozitii din Conventie.

    2. In ceea ce priveste respectarea conditiei de promptitudine prevazute de articolul 5 alineat 3 din Conventie
    240. Curtea reaminteste ca articolul 5 alineat 3 din Conventie impune interventia, de indata, a controlului judecatoresc asupra legalitatii masurii arestarii preventive, promptitudinea unei asemenea proceduri fiind apreciata in concreto, in raport de circumstantele cauzei (De Jong, Baljet si Van den Brink, susmentionata, p. 24 si 25, & 51 si 52). In acelasi timp, in interpretarea si aplicarea notiunii de promptitudine, nu se poate aplica principiul flexibilitatii decat intr-o foarte mica masura (Brogan si altii c. Marii Britanii, Hotararea din 29 noiembrie 1988, seria A nr. 145-B, p. 33 - 34, & 61), un control judecatoresc rapid asupra arestarii preventive constituind, pentru persoana in cauza o garantie importanta impotriva unor rele tratamente (Aksoy, susmentionata, & 76).
    241. In speta, Curtea noteaza ca masura arestarii preventive impotriva reclamantului a fost luata prin ordonanta procurorului din 5 iulie 1994, pentru o durata de 30 de zile, incepand cu data arestarii sale, respectiv 20 iulie 1994. Or, abia la data de 28 noiembrie 1994 au fost examinate aspectele privitoare la legalitatea arestarii preventive de catre Tribunalul Bihor care, incontestabil, prezenta garantiile impuse de articolul 5 alineat 3 din Conventie (paragraful 26, de mai sus). Durata totala a arestarii preventive anterioare aducerii reclamantului in fata unui "magistrat" in sensul articolului 5 alineat 3 este, deci, de mai mult de patru luni.
    242. Curtea reaminteste ca, in Hotararea Brogan, a statuat ca o perioada de patru zile si sase ore de la data la care mandatul de arestare a fost pus in executare pana la data la care legalitatea masurii a fost supusa controlului judecatoresc depaseste limitele temporale stricte fixate de articolul 5 alineat 3 din Conventie, chiar daca arestarea era necesara in scopul protejarii colectivitatii, in ansamblul sau, impotriva terorismului (Brogan, susmentionata, & 62). A fortiori, Curtea nu ar putea admite, in cauza, ca era necesara arestarea preventiva a reclamantului pe o perioada de mai mult de patru luni, fara ca el sa fi fost condus in fata unui "magistrat", in sensul articolului 5 alineat 3 din Conventie.
    243. In consecinta, articolul 5 alineat 3 din Conventie a fost incalcat in cauza.

    4. CU PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ARTICOLULUI 5 ALINEAT 4 DIN CONVENTIE

    244. Reclamantul se plange, de asemenea, ca instanta judecatoreasca sesizata, Curtea de Apel Craiova, nu a dispus in termen scurt cu privire la cererea sa de punere in libertate. El invoca articolul 5 alineat 4 din Conventie, care prevede:
    "Orice persoana lipsita de libertatea sa, prin arestare sau detinere, are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala."
    245. In observatiile sale asupra admisibilitatii si temeiniciei plangerii, Guvernul nu a contestat faptul ca, in cauza, nu au fost respectate prevederile dreptului intern in materie, potrivit carora masura arestarii preventive trebuie prelungita in termen de 30 de zile, iar recursul impotriva incheierii/sentintei (daca masura este prelungita o data cu pronuntarea hotararii pe fond a primei instante, n.n.) prin care se prelungeste masura arestarii preventive trebuie solutionat in termen de 3 zile.
    246. In observatiile complementare, Guvernul a precizat ca a intervenit o eroare in observatiile sale initiale, in sensul ca termenul de trei zile la care se referise in aceste prime observatii este termenul in care persoana arestata poate declara recurs impotriva incheierii prin care instanta se pronunta asupra prelungirii masurii arestarii preventive, si nu termenul in care trebuie solutionat recursul.
    247. Invocand Hotararile Rehbock c. Sloveniei (Cererea nr. 29462/95, & 84, Culegerea de hotarari si decizii 2000-XII) si Jablonski c. Poloniei (Cererea nr. 33492/96, nepublicata), Guvernul admite ca statului ii revine obligatia de a reglementa o procedura judiciara rapida, in cadrul careia sa se exercite controlul legalitatii arestarii preventive, dar subliniaza ca aprecierea masurii in care aceasta obligatie este indeplinita trebuie realizata in concreto. In cauza, ca urmare a recursului declarat de reclamant la data de 9 decembrie 1994 impotriva sentintei prin care instanta s-a pronuntat si asupra prelungirii masurii arestarii preventive (prin respectiva sentinta, prima instanta solutiona pe fond cauza, n.n.), Curtea de Apel Oradea a fixat un prim termen la data de 16 februarie 1995. Or, la acest termen de judecata, s-a hotarat amanarea examinarii cauzei intrucat reclamantul era absent, instantei aducandu-i-se la cunostinta ca acesta urma sa fie internat in Spitalul Penitenciar Jilava, fiind prezent numai avocatul reclamantului.
    248. In opinia Guvernului, perioada de timp dintre cele doua sedinte de judecata se explica prin faptul ca instanta nu putea fixa un termen mai apropiat, intrucat nu avea cunostinta de durata spitalizarii reclamantului. Guvernul subliniaza, de asemenea, ca la termenul din data de 6 aprilie 1995, Curtea de Apel Oradea a pus, din oficiu, in discutia partilor problema legalitatii arestarii si a prelungirii acesteia, si, admitand recursul reclamantului, a dispus punerea sa in libertate.
    249. Curtea reaminteste ca, prin garantarea unei cai de recurs persoanelor arestate sau detinute, articolul 5 alineat 4 consacra, de asemenea, dreptul acestora de a obtine, in termen scurt, o hotarare judecatoreasca prin care sa se statueze asupra legalitatii masurii arestarii preventive si care sa puna capat privarii de libertate, daca aceasta este declarata ilegala (Van der Leer c. Olandei, Hotararea din 21 februarie 1990, seria A nr. 170-A, p. 14, & 35). Nu este necesar ca procedura prevazuta de articolul 5 alineat 4 sa ofere garantii identice celor impuse de articolul 6 alineat 1 pentru procesele civile sau penale, dar ea trebuie sa imbrace un caracter judiciar si sa ofere persoanei in cauza garantii adaptate naturii privarii de libertate de care el se plange (a se vedea, intre altele, Megyeri c. Germaniei, Hotararea din 12 mai 1992, seria A nr. 237-A, pag. 11 - 12, & 22).

    1. Perioada ce urmeaza a fi luata in considerare
    250. Curtea observa ca perioada ce urmeaza a fi luata in considerare pentru aprecierea celeritatii procedurii de examinare a legalitatii arestarii a debutat cu cererea de punere in libertate formulata de catre reclamant la 9 decembrie 1994, in cadrul recursului declarat impotriva sentintei din 28 noiembrie 1994. In sustinerea recursului, reclamantul a solicitat, printre altele, examinarea cu prioritate a cererii sale de punere in libertate, mentionand lipsa impartialitatii procurorului desemnat a instrumenta cauza si riscul de abuz in cazul mentinerii sale in stare de arest preventiv.
    251. Curtea releva ca, abia la data de 6 aprilie 1995, Curtea de Apel Oradea a dat curs cererii reclamantului de a examina legalitatea masurii arestarii preventive, dispunand punerea sa in libertate.
    252. Or, Curtea apreciaza ca, in principiu, un asemenea interval - trei luni si douazeci si opt de zile - este incompatibil cu notiunea de "in termen scurt", prevazuta de articolul 5 alineat 4 din Conventie. In consecinta, Curtea va examina, in lumina argumentelor Guvernului, daca exista circumstante de natura exceptionala care sa permita justificarea in speta a unei derogari de la acest principiu.

    2. Respectarea principiului solutionarii "in termen scurt"
    253. Curtea subliniaza mai intai ca aceasta notiune nu se poate aprecia in abstracto, ci - ca si in cazul interpretarii notiunii de "durata rezonabila" prevazuta de articolele 5 alineat 3 si 6 alineat 1 din Conventie - trebuie sa se aprecieze in lumina circumstantelor fiecarei cauze. In aceasta privinta, Curtea noteaza ca Guvernul a evidentiat o serie de elemente care, in ansamblul lor, pot justifica durata procedurii: astfel, motivul pentru care curtea de apel a fixat, la data de 16 februarie 1995, un nou termen de judecata atat de lung a fost, pe de o parte, absenta reclamantului la acest termen si, pe de alta parte, imposibilitatea instantei de a cunoaste perioada de spitalizare a acestuia. Curtea noteaza ca Guvernul invoca, de asemenea, argumentul potrivit caruia, la termenul din 6 aprilie 1995, curtea de apel a examinat din oficiu aspectele privitoare la legalitatea masurii arestarii preventive luate impotriva reclamantului.
    254. Desi nu contesta faptul ca participarea reclamantului la sedinta de judecata in care se analizeaza legalitatea arestarii sale preventive constituie una din garantiile procesuale ce trebuie asigurate in materia controlului lipsirii de libertate, nu este mai putin adevarat ca reclamantul avea dreptul sa obtina "intr-un termen scurt" o hotarare - pozitiva sau negativa - asupra legalitatii masurii dispuse impotriva sa.
    255. Or, Curtea nu intelege de ce internarea reclamantului la Spitalul penitenciar Jilava si absenta sa la termenul din 16 februarie 1995 au fost atat de importante, incat Curtea de Apel Oradea sa considere necesar sa amane examinarea cauzei pana la data de la 6 aprilie 1995, adica o luna si optsprezece zile mai tarziu. Curtea noteaza ca reclamantul a fost, de altfel, readus la Penitenciarul Oradea la data 20 februarie 1995 (paragrafele 83 si 98, de mai sus).
    256. In plus, Curtea reaminteste ca un control judiciar rapid al legalitatii arestarii, asa cum prevede articolul 5 alineat 4 din Conventie, constituie pentru persoana care face obiectul masurii in cauza o garantie importanta impotriva relelor tratamente (mutatis mutandis, Aksoy, susmentionata, & 76). Or, releva Curtea, in speta nu se contesta ca, intre 9 decembrie 1994, data la care reclamantul a solicitat punerea sa in libertate, invocand nelegalitatea arestarii sale preventive si riscul de abuz, si 6 aprilie 1995, data la care curtea de apel a statuat asupra cererii sale, reclamantul a fost supus in penitenciar la tratamente declarate de Curte contrare articolului 3 din Conventie (paragraful 185, de mai sus).
    257. In aceste circumstante, Curtea estimeaza ca garantia de celeritate, prevazuta de articolul 5 alineat 4 din Conventie, nu a fost respectata, in cauza, si, deci, ca articolul 5 a fost incalcat si sub acest aspect.

    5. ASUPRA PRETINSEI INCALCARI A ARTICOLULUI 5 ALINEAT 5 DIN CONVENTIE

    258. Reclamantul se plange ca nu a obtinut o reparatie pentru detinerea sa ilegala. El invoca articolul 5 alineat 5 din Conventie, care prevede:
    "Orice persoana care este victima a unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatie".
    259. In observatiile sale initiale asupra admisibilitatii si temeiniciei plangerii, transmise Curtii la data de 13 iulie 1998, Guvernul a precizat ca reclamantul putea beneficia de despagubiri pentru prejudiciul suferit pe calea unei actiuni in reparare intemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala. Guvernul a subliniat ca reclamantul poate oricand (in sensul ca la momentul transmiterii observatiilor, reclamantul putea introduce aceasta actiune, n.n.) sa faca apel la aceasta procedura, intrucat termenul general de prescriptie de 3 ani care, in opinia Guvernului, curge de la data pronuntarii Hotararii Curtii Supreme de Justitie din 26 noiembrie 1996, nu se implinise inca.
    260. In observatiile sale complementare asupra admisibilitatii si temeiniciei plangerii, transmise Curtii la data 5 iunie 2001, Guvernul precizeaza ca dispozitiile articolului 504 din Codul de procedura penala au un caracter special si sunt aplicabile situatiilor limitativ prevazute in textul sau. Or, in opinia Guvernului, aceasta reglementare nu exclude posibilitatea, pentru reclamant, de a face uz de alte cai de recurs care i-ar permite obtinerea unei reparatii pentru prejudiciul pretins.
    In special, Guvernul releva faptul ca in dreptul roman, comitentii sunt responsabili, in temeiul articolului 1000 alineat 3 din Codul civil, pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in exercitarea functiilor ce le-au fost incredintate (paragraful 153, de mai sus). Guvernul furnizeaza, cu titlu de exemplu, o copie nedatata si nesemnata a unei actiuni civile bazata pe articolul 1000 alineat 3 din Codul civil, prin care o persoana fizica (D.V.) a chemat in judecata Curtea de Apel Bucuresti si Ministerul Justitiei, pentru a fi obligati, in calitatea lor de comitenti, la plata de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare arestarii, masura apreciata nelegala.
    261. Reclamantul considera ca, la data introducerii cererii sale, nu era reglementata in dreptul romanesc o procedura care sa-i permita obtinerea de despagubiri pentru arestarea sa nelegala. Mai mult, el releva faptul ca in 1999, a dat curs recomandarilor formulate de Guvern in observatiile sale initiale asupra admisibilitatii si temeiniciei plangerii, introducand o actiune in reparare intemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala. Totusi, instantele judecatoresti nationale au respins actiunea sa, desi a fost introdusa in termenul general de prescriptie de trei ani, asa cum a indicat Guvernul.
    262. Curtea reaminteste ca articolul 5 alineat 5 este respectat daca persoana poate cere o reparatie pentru privarea sa de libertate realizata in conditii contrare dispozitiilor articolului 5 alineatele 1 - 4 (Wassink c. Olandei, Hotararea din 27 septembrie 1990, seria A nr. 185-A, p. 16, & 38). Dreptul la reparatie garantat de paragraful 5 presupune ca a fost deja constatata incalcarea unuia dintre celelalte paragrafe ale articolului 5 fie de catre o autoritate nationala, fie de catre organele Conventiei. Luand in considerare concluziile la care a ajuns Curtea la paragrafele 223, 227, 257 de mai sus, rezulta ca articolul 5 alineatul 5 este aplicabil in cauza.
    263. Curtea releva faptul ca Guvernul invoca doua cai de recurs care i-ar fi permis reclamantului sa obtina despagubiri pentru prejudiciul pretins, adica, in primul rand, o actiune in reparare intemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala si, in al doilea rand, o actiune in raspundere civila delictuala, intemeiata pe articolul 1000 alineatul 3 din Codul civil.
    264. In ceea ce priveste prima dintre caile indicate de Guvern, Curtea reaminteste ca ea nu procedeaza la o examinare in abstracto a legislatiei si jurisprudentei interne relevante, ci verifica daca modul in care acestea au fost aplicate in cazul reclamantului a condus la o incalcare a dispozitiilor Conventiei (a se vedea, mutatis mutandis, Padovani c. Italiei, Hotararea din 26 februarie 1993, seria A nr. 257-B, p. 20, & 24). Sub acest aspect, Curtea noteaza ca reclamantul a introdus la data de 18 noiembrie 1999 o actiune in despagubiri intemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala, asa cum a indicat Guvernul in stadiul admisibilitatii cererii, adica in termenul general de prescriptie de trei ani care a inceput sa curga de la data pronuntarii Hotararii Curtii Supreme de Justitie din 26 noiembrie 1996.
    265. Or, Curtea releva ca Judecatoria Timis a respins cererea in despagubiri a reclamantului de doua ori: mai intai la data 7 iulie 2000, ca prematur introdusa, cu motivatia ca procedura penala initiata impotriva sa era inca pendinte si, a doua oara, la data de 18 ianuarie 2002, ca prescrisa, cu motivatia ca termenul de prescriptie de un an prevazut de articolul 505 alineat 2 din Codul de procedura penala fusese depasit.
    266. Date fiind aceste puncte de vedere contradictorii ale Guvernului si ale instantelor nationale cu privire la termenul in care reclamantul ar fi putut introduce o actiune in despagubiri pentru prejudiciul suferit urmare arestarii sale nelegale, Curtea apreciaza ca nu este necesar sa se pronunte asupra interpretarii acestei probleme de drept intern (Vasilescu, susmentionata, & 39). Ea precizeaza, de asemenea, ca nu-i revine competenta de a se pronunta asupra oportunitatii solutiilor instantelor interne; rolul sau se rezuma la a verifica conformitatea cu dispozitiile Conventiei a consecintelor ce decurg din aplicarea dreptului national (a se vedea, mutatis mutandis, Brualla Gomez de la Torre c. Spania, Hotararea din 19 decembrie 1997, Culegerea de hotarari si decizii 1997-VIII, p. 2955, & 32). Curtea va avea in atentie, in examinarea cauzei, dispozitiile dreptului roman existente la data introducerii cererii.
    267. Curtea observa ca, potrivit dispozitiilor articolelor 504 si 505 din Codul de procedura penala, reclamantul poate introduce o cerere in despagubiri in termen de un an de la ramanerea definitiva a hotararii de achitare sau de la data emiterii rezolutiei de neincepere sau de scoatere de sub urmarire penala. Or, asa cum noteaza Curtea pana la aceasta data reclamantul nu a fost nici achitat, si nici nu a beneficiat de o rezolutie de neincepere sau de scoatere de sub urmarire penala.
    268. Curtea noteaza ca Guvernul nu a prezentat nici un exemplu din practica instantelor nationale care sa sustina argumentul potrivit caruia o actiune intemeiata pe articolul 504 din Codul de procedura penala ar permite partii interesate sa obtina o reparatie atunci cand o instanta a constatat, asa cum este cazul reclamantului, ca arestarea preventiva a fost nelegala. In aceste circumstante, Curtea constata caracterul incert al caii de recurs indicate.
    269. In ceea ce priveste ce-a de-a doua cale de recurs indicata de Guvern, adica o actiune in raspundere civila delictuala intemeiata pe articolul 1000 alineat 3 din Codul civil (paragraful 153, de mai sus), Curtea releva ca observatiile prezentate de Guvern, asupra acestui aspect, au mai de graba forma unei exceptii de neepuizare a cailor de recurs interne care fiind invocata pentru prima oara dupa pronuntarea deciziei de admisibilitate a cererii, nu poate fi luata in considerare (a se vedea, printre altele, Ceteroni c. Italia, Hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegerea de hotarari si decizii 1996-V, p. 1755 - 1756, & 19).
    In orice caz, Curtea noteaza ca dosarul cauzei nu contine nici un exemplu de practica judiciara in care o persoana sa fi obtinut o reparatie de tipul celei prevazute de articolul 5 alineatul 5 din Conventie, invocand dispozitia legala mentionata de Guvern (articolul 1000 alineatul 3 din Codul civil, n.n.). Curtea releva, in aceasta privinta, ca Guvernul s-a limitat la transmiterea copiei unei cereri prin care un justitiabil a sesizat o instanta interna, in temeiul dispozitiei in cauza. Or, Curtea noteaza ca acea copie nu este nici datata, nici semnata si ca nu se poate stabili cu certitudine ca o asemenea actiune a fost, in mod real, introdusa la o instanta interna, nici a fortiori ca ar fi facut obiectul examinarii acesteia din urma.
    270. Tinand cont de cele de mai sus, Curtea apreciaza ca exercitarea efectiva a dreptului garantat de articolul 5 alineatul 5 din Conventie nu a fost asigurata cu suficienta certitudine, in cauza (a se vedea, mutatis mutandis, Ciulla c. Italia, Hotararea din 22 februarie 1989, seria A, nr. 148, p. 18, & 44).
    271. In consecinta, Curtea apreciaza ca a existat o incalcare a articolului 5 alineatul 5 din Conventie.

    6. CU PRIVIRE LA PRETINSA INCALCARE A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL 1 DIN CONVENTIE

    272. Reclamantul se plange de durata procedurii penale indreptate impotriva sa care este inca pendinte pe rolul instantelor romane. El invoca ca articolul 6 alineatul 1 din Conventie, care prevede ca:
    "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public, si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala (...) care va hotari asupra temeiniciei (...) oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa."
    273. Guvernul apreciaza ca exigenta celeritatii prevazute de articolul 6 alineatul 1 din Conventie a fost respectata in cauza. Sub acest aspect, Guvernul subliniaza ca punctul de plecare pentru calculul duratei procedurii este 5 iulie 1994, data la care reclamantul a fost arestat si a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa. In ceea ce priveste punctul final ce urmeaza sa fie luat in considerare in scopul interpretarii caracterului rezonabil al duratei procedurii, Guvernul admite ca actiunea penala impotriva reclamantului se afla inca pe rolul instantelor romane.
    274. Guvernul apreciaza ca desi prezinta un nivel obisnuit de complexitate, cauza se dovedeste a fi foarte delicata prin prisma circumstantelor particulare ale acesteia, judecatorii manifestand o atentie deosebita cauzei pentru a evita o eroare judiciara. In ceea ce priveste modul in care a fost derulata procedura, Guvernul apreciaza ca nu au existat perioade importante de inactivitate din partea autoritatilor. El subliniaza, sub acest aspect, ca prelungirea procedurii nu echivaleaza cu constatarea inactivitatii autoritatilor si ca nimic nu permite sa se presupuna ca politistii, procurorii sau judecatorii au urmarit prelungirea procedurii in mod arbitrar. Guvernul apreciaza, de asemenea ca reclamantul este cel raspunzator de intarzierile inregistrate in timpul procedurii.

    1. Perioada ce urmeaza a fi luata in considerare
    275. Curtea reaminteste ca in materie penala, "termenul rezonabil" prevazut de articolul 6 alineat 1 incepe sa curga de la data la care o persoana este "acuzata". Aceasta poate fi o data anterioara trimiterii in judecata a persoanei, putand constitui punct de plecare data arestarii, data punerii in miscare a actiunii penale sau a inceperii cercetarii penale. "Acuzatia", in sensul articolului 6 alineatul 1 din Conventie, poate fi definita "ca notificarea oficiala, provenind de la autoritatea competenta, cu privire la reprosul ce i se aduce unei persoane de a fi savarsit o infractiune", idee care corespunde notiunii de "repercusiune importanta asupra situatiei persoanei". (a se vedea, Reinhardt si Slimane-Kaid c. Franta, Hotararea din 31 martie 1998, Culegerea de hotarari si decizii 1998-II, p. 660, & 93).
    276. Curtea constata ca au existat repercusiuni importante asupra situatiei reclamantului incepand de la data la care parchetul a dispus, prin rezolutia din 7 iunie 1994, inceperea urmaririi penale impotriva sa (paragraful 16, de mai sus). Totusi, nu de la aceasta data Curtea era competenta sa se pronunte asupra cauzei, ci la 24 iunie 1994, data la care Romania a ratificat Conventia (mutatis mutandis, Horvat c. Croatia, nr. 51585/99, & 50, Foti si altii c. Italia, Hotararea din 10 decembrie 1982, seria A nr. 56, p. 18, & 53). Curtea mentioneaza ca procedura in cauza este actualmente pendinte pe rolul Judecatoriei Craiova. Pana in prezent procedura a durat mai mult de opt ani si opt luni.
    277. In interpretarea caracterului rezonabil al procedurii, Curtea va avea in vedere stadiul acesteia la data de 24 iunie 1994 (a se vedea, Styranowski c. Polonia, Hotararea din 30 octombrie 1998, Culegerea de hotarari si decizii 1998-VIII, & 46 si Podbielski c. Polonia, Hotararea din 30 octombrie 1998, Culegerea 1998-VIII, p. 3395, & 31).

    2. Cu privire la caracterul rezonabil al duratei procedurii
    278. Caracterul "rezonabil" al duratei procedurii se apreciaza tinand seama de circumstantele cauzei si criteriile consacrate in jurisprudenta Curtii, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente (a se vedea, printre altele, Pelissier si Sassi c. Franta (G.C.), nr. 25444/94, & 67, CEDH 1999-II, si Philis c. Grecia (nr. 2), Hotararea din 27 iunie 1997, Culegerea de hotarari si decizii 1997-IV, p. 1083, & 35).
    279. Curtea subscrie argumentelor Guvernului potrivit carora cauza prezinta o anumita complexitate si ca nu au existat perioade semnificative de inactivitate din partea autoritatilor pe parcursul procedurii in considerare. Curtea releva ca actele de procedura s-au derulat la intervale rezonabile si regulate, atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata. Curtea admite, de asemenea, ca reclamantul a contribuit, intr-o anumita masura, la prelungirea procedurii, mai ales prin cererea sa de stramutare a cauzei la o alta instanta judecatoreasca, la care nu s-a prezentat la mai multe termene fixate.
    280. Totusi, Curtea estimeaza ca prelungirea procedurii in mod nerezonabil se datoreaza deficientelor autoritatilor. Sub acest aspect, trebuie amintit faptul ca la 6 aprilie 1995, dupa un prim ciclu procesual complet, Curtea de Apel Oradea a anulat toate actele de procedura efectuate de parchet, dupa ce a pus in evidenta viciile de procedura inregistrate in etapa de urmarire penala si a restituit dosarul pentru reluarea urmaririi penale. Curtea observa ca, dupa un al doilea ciclu procesual complet, cand cauza se afla din nou in faza de recurs, Curtea de Apel Craiova a desfiintat in totalitate, la 13 septembrie 2000, hotararile instantelor inferioare, cu motivarea ca acestea au omis sa stabileasca legatura de cauzalitate intre actiunile reclamantului si leziunile suferite de partea vatamata, trimitand cauza spre rejudecare primei instante.
    281. In aceste circumstante, Curtea estimeaza ca autoritatile romane pot fi facute raspunzatoare pentru intarzierea generala inregistrata in modul de tratare a acestei cauze, pentru care nici o explicatie pertinenta nu a fost avansata de catre Guvern.
    282. Tinand cont de comportamentul autoritatilor competente, Curtea estimeaza ca nu s-ar putea aprecia ca "rezonabila" o durata totala a procedurii de mai mult de opt ani si opt luni care, in plus, este inca pendinte pe rolul instantei de fond.
    283. In consecinta, a existat in cauza o incalcare a articolului 6 din Conventie.

    7. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 ALINEAT 3 DIN CONVENTIE

    284. Reclamantul invoca, de asemenea, faptul ca, in etapa urmarii penale, nu a beneficiat de asistenta juridica. Curtea a analizat acest capat de plangere in lumina articolului 6 alineat 3 litera c) din Conventie, care prevede ca:
    "Orice acuzat are, in special, dreptul la: ......
    c) sa apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer."
    285. In opinia Guvernului, eventualele deficiente sub aspectul garantarii dreptului la aparare aparute in cauza, in faza urmaririi penale au fost remediate in faza de judecata, etapa in care reclamantul a avut ocazia de a pune concluzii, asistat de avocatii sai alesi. Guvernul apreciaza ca unica declaratie data de reclamant fara a fi asistat un avocat, cea din 23 iunie 1994, era identica celor facute de el ulterior, in faza de judecata, perioada in care a beneficiat de asistenta juridica. Din aceste considerente, Guvernul apreciaza ca nu ar putea fi identificata, in cauza, nici o incalcare a dreptului la proces echitabil, garantat de articolul 6 alineat 3 litera c) din Conventie.
    286. Curtea precizeaza ca a avut, deja, ocazia de a se pronunta asupra unor cauze similare celei prezente, in care reclamantii se plangeau, ca si domnul Pantea, ca nu au beneficiat de asistenta juridica cu ocazia luarii primelor declaratii, in faza de cercetare penala. Sub acest aspect, Curtea reaminteste concluziile sale in hotararile Imbrioscia c. Elvetiei din 24 noiembrie 1993 (seria A no. 275, p. 13, & 36) si John Murray c. Marii Britanii din 28 octombrie 1994 (seria A no. 300-A, p. 54, & 62), potrivit carora articolul 6 din Conventie se aplica chiar si in stadiul cercetarii penale efectuate de politie, dreptul la aparare prevazut de articolul 6 alineat 3 constituind, printre altele, un element al notiunii de proces echitabil in materie penala care poate juca un rol important, in masura in care nerespectarea initiala a acestui drept ar putea compromite caracterul echitabil al procesului.
    287. Curtea a subliniat, in hotararile susmentionate, ca modul de aplicare a articolului 6 alineat 3 litera c) in faza de urmarire penala depinde de particularitatile procedurii si de circumstantele cauzei si ca, pentru a stabili daca exigentele articolului 6 au fost respectate, trebuie sa se fie analizat ansamblul procedurilor derulate in cauza (Imbrioscia, susmentionata, p. 13 - 14, & 38 si John Murray, susmentionata, p. 54 - 55, & 63).
    288. Or, Curtea noteaza ca procedura avand ca obiect actiunea penala este inca pendinte pe rolul Judecatoriei Craiova, instanta la care cauza a fost trimisa spre rejudecare, prin hotararea Curtii de Apel Craiova (paragraful 72, de mai sus). Curtea nu este, deci, in masura sa procedeze la o evaluare globala a procedurii litigioase si apreciaza ca nu se poate pronunta nici asupra posibilei solutii ce va fi pronuntata de Judecatoria Craiova, nici asupra rezultatului unui eventual apel ce ar fi fost introdus de catre reclamant impotriva respectivei solutii.
    289. In aceste conditii, Curtea concluzioneaza ca acest capat de cerere este prematur introdus, in masura in care procedura interna al carei caracter echitabil este pus in discutie de reclamant este inca in curs de derulare in fata instantelor interne.
    290. In concluzie, in acest stadiu al procedurii, nu se poate constata incalcarea articolului 6 din Conventie.

    8. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENTIE

    291. Reclamantul se plange ca autoritatile au adus atingere dreptului sau la viata privata si familiala, recunoscut de articolul 8 din Conventie, care prevede ca:
    "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie (...).
    2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept, decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege, si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica (...) apararea ordinii si prevenirea faptelor penale."
    292. Reclamantul sustine ca mentinerea sa in stare de detinere a avut repercusiuni negative asupra vietii sale de familie si, in particular, asupra copiilor sai, din care unul ar fi fost parasit de catre sotia sa, iar celalalt nu ar fi promovat examenul de admitere intr-un institut de invatamant superior. El subliniaza, printre altele, ca autoritatile penitenciare au impiedicat-o pe sotia sa sa-l viziteze, pentru ca aceasta sa nu descopere leziunile provocate de codetinuti cu complicitatea gardienilor si ca administratia penitenciara i-ar fi sustras un colet. Reclamantul sustine, de asemenea, ca autoritatile penitenciare au adus atingere dreptului sau la corespondenta, prin violarea corespondentei cu Comisia.
    293. Guvernul contesta aceste afirmatii ale reclamantului, subliniind ca acesta nu a prezentat nici o proba in sustinerea afirmatiilor sale. In ceea ce priveste sustinerile potrivit carora nu i s-a permis sotiei reclamantului sa-l viziteze in penitenciar, Guvernul apreciaza ca sunt nesincere, asa cum rezulta din declaratia facuta de sotia reclamantului la parchet (paragraful 122, de mai sus) si din mentiunile consemnate in registrele inchisorii din Oradea (par. 141 de mai sus).
    294. Curtea noteaza ca afirmatia reclamantului potrivit careia sotia sa ar fi fost impiedicata sa-l viziteze in inchisoare este contrazisa de declaratia pe care aceasta a facut-o in fata procurorului, la data de 8 septembrie 1995, declaratie din care reiese ca si-a vizitat sotul intre 18 si 20 ianuarie 1995 (paragraful 122, de mai sus, in fine). In ceea ce priveste celelalte sustineri ale reclamantului, privitoare la pretinsa incalcare a articolului 8 din Conventie, Curtea noteaza ca din actele dosarului nu rezulta ca ar exista indicii ca mentinerea in stare de detinere a reclamantului a avut repercusiuni asupra vietii private a membrilor familiei sale, ca i-ar fi fost sustrase pachetele sau ca autoritatile romane ar fi adus atingere corespondentei reclamantului cu Comisia.
    295. Din aceste considerente, Curtea concluzioneaza ca in cauza nu a existat o incalcare a articolului 8 din Conventie.

    9. CU PRIVIRE LA APLICABILITATEA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENTIE

    296. Conform articolului 41 din Conventie:
    "Daca hotararea Curtii declara ca o decizie luata sau o masura dispusa de o autoritate judiciara sau de orice alta autoritate a unei parti contractante este in intregime sau partial in opozitie cu obligatiile ce decurg din prezenta conventie si daca dreptul intern al acelei parti nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei decizii sau ale acestei masuri, prin hotararea Curtii se acorda, daca este cazul, partii lezate o reparatie echitabila."

    A. Prejudiciul suferit

    297. Reclamantul face distinctia intre doua categorii de prejudicii:
    - un prejudiciu material, in cuantum de 100.000 USD sau de 3 miliarde de lei romanesti (ROL), care include:
    a) cheltuielile legate de deplasarile sale si ale martorilor la numeroasele termene fixate, in cauza, de instantele nationale, precum si alte cheltuieli de judecata;
    b) cheltuielile de deplasare a membrilor familiei, pentru a-l vizita la penitenciar si cheltuielile de transmitere a coletelor;
    c) despagubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a arestarii sale ilegale;
    d) cheltuielile legate de tratarea afectiunilor survenite in perioada de arestare preventiva, pentru remedierea deficientelor auditive si vizuale, pentru ameliorarea starii piramidei nazale si pentru inlocuirea dintilor pierduti in acea perioada;
    - un prejudiciu moral de 100.000 USD sau 3 miliarde de lei (ROL), prejudiciu reprezentat de suferintele fizice si psihice la care a fost supus in perioada de arestare preventiva si atingerea adusa reputatiei sale, prin incarcerarea sa si prin procedura penala pe care autoritatile "au inscenat-o" impotriva sa.
    298. Reclamantul evidentiaza ca necesitatea de a participa la numeroasele acte de cercetare, audieri, reconstituiri, precum si timpul folosit pentru elaborarea, sustinerea si dactilografierea cererilor si memoriilor a afectat munca sa de avocat, nepermitandu-i sa se angajeze in procese complexe si multiple, deoarece nu cunostea cu certitudine timpul pe care il poate conferi profesiei sale. In plus, reclamantul subliniaza ca nu a putut sa se angajeze ca avocat la cabinete de consultanta juridica importante, deoarece reputatia sa a fost afectata de faptul ca era in proces cu statul roman, ceea ce i-ar fi diminuat substantial veniturile, in cadrul unui astfel de cabinet.
    299. Reclamantul subliniaza ca probele pe care le-a putut furniza in fata Curtii pentru a-si sustine afirmatiile si pretentiile sunt pe masura modestelor sale mijloace financiare si a climatului de coruptie care domina justitia din Romania.
    300. Guvernul solicita Curtii respingerea pretentiilor formulate de reclamant cu titlu de despagubiri materiale, apreciind ca ele au fost formulate intr-o maniera ambigua si nu au fost justificate. In opinia Guvernului, nu exista o legatura de cauzalitate intre pretinsele incalcari ale dispozitiilor Conventiei si prejudiciul material de care se face vorbire. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul solicita Curtii sa constate ca hotararea sa constituie, in sine, o reparatie echitabila a prejudiciului moral rezultat din incalcarea articolului 5 alineat 1 din Conventie, incalcare pe care Guvernul nu o contesta. Pentru celelalte pretinse incalcari ale dispozitiilor Conventiei, pe care Guvernul le contesta, apreciaza ca nu este necesar a fi acordata, de catre Curte, o reparatie.
    301. Curtea statueaza ca, in mod incontestabil, reclamantul a suferit prejudicii materiale si morale, pentru care simpla constatare a incalcarii nu poate constitui o reparatie echitabila. Data fiind gravitatea si numarul incalcarilor constate ale dispozitiilor Conventiei, statuand in echitate, Curtea acorda reclamantului 40.000 EUR, pentru prejudiciul material si moral suferit.

    B. Cheltuieli de judecata

    302. Reclamantul solicita 100.000 USD sau 3 miliarde de lei romanesti (ROL), cu titlu de cheltuieli de judecata, legate de procedura interna si de cea in fata organelor Conventiei, cuprinzand: taxe postale, taxe de redactare a documentelor, cheltuieli legate de fotocopierea actelor, traducerea acestora, precum si timpul consacrat elaborarii memoriilor in sustinerea plangerii, care s-ar ridica, potrivit estimarii sale, la o suta de zile.
    303. Guvernul contesta faptul ca procedura interna si cea in fata Curtii ar fi implicat cheltuieli in cuantumul indicat de reclamant.
    304. Curtea a examinat cererea de satisfactie echitabila a reclamantului in lumina principiilor stabilite in jurisprudenta sa (hotararile Nikolova c. Bulgariei (GC), Cererea nr. 31195/96, & 79, Culegerea de hotarari si decizii 1999-II, Ozturk c. Turciei (GC), Cererea nr. 22479/93, & 83, Culegerea de hotarari si decizii 1999-VI, si WitoldLitwa c. Poloniei, Cererea nr. 26629/95, & 88, Culegerea de hotarari si decizii 2000-III).
    305. Facand aplicarea acestor principii in prezenta cauza si statuand in echitate, potrivit articolului 41 din Conventie, Curtea considera necesar a acorda reclamantului 6.000 EUR, cu titlu de cheltuieli de judecata, la care se adauga orice suma datorata de acesta cu titlu de impozit.

    C. Dobanzi moratorii

    306. Curtea considera necesar sa fixeze nivelul dobanzilor moratorii la cel al dobanzii imprumutului marginal, practicat de Banca Centrala Europeana, majorat cu trei procente.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:

    1. Hotaraste ca a existat o incalcare a articolului 3 din Conventie, sub aspectul tratamentelor la care a fost supus reclamantul pe perioada arestarii sale preventive;
    2. Hotaraste ca a existat o incalcare a articolului 3 din Conventie, sub aspectul anchetei efective ce ar fi trebuit realizata de autoritati cu privire la tratamentele mentionate;
    3. Hotaraste ca a existat o incalcare a articolului 5 alineat 1 din Conventie, ca urmare a arestarii reclamantului, in absenta unor motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa fuga dupa savarsirea unei infractiuni;
    4. Hotaraste ca a fost incalcat articolul 5 alineat 1 din Conventie, prin mentinerea reclamantului in stare de arest preventiv dupa expirarea mandatului de arestare;
    5. Hotaraste ca a fost incalcat articolul 5 alineat 3 din Conventie;
    6. Hotaraste ca a fost incalcat articolul 5 alineat 4 din Conventie;
    7. Hotaraste ca a fost incalcat articolul 5 alineat 5 din Conventie;
    8. Hotaraste ca a fost incalcat articolul 6 alineat 1 din Conventie;
    9. Hotaraste ca a fost incalcat articolul 6 alineat 3 litera c) din Conventie;
    10. Hotaraste ca nu a fost incalcat articolul 8 din Conventie;
    11. Hotaraste:
    a) ca statul trebuie sa plateasca reclamantului, in trei luni de la data la care decizia va deveni definitiva, conform articolului 44 alineat 2 din Conventie, sumele urmatoare, transformate in lei romanesti (ROL), conform ratei de schimb aplicabile la data efectuarii platii;
    i) 40.000 EUR (patruzeci mii euro) cu titlu de prejudiciu material si moral;
    ii) 6.000 EUR (sase mii euro) pentru taxe si cheltuieli, plus orice suma datorata cu titlu de impozit.
    b) de la data expirarii termenului acordat in vederea efectuarii platii pana la data virarii sumelor mentionate, acestea vor fi majorate cu o dobanda egala celei practicate de Banca Centrala Europeana pentru imprumutul marginal, majorata cu trei procente.
    12. Respinge restul pretentiilor formulate de reclamant cu titlu de satisfactie echitabila.

    Redactata in franceza, apoi pronuntata in sedinta publica la Palatul pentru Drepturile Omului, Strasbourg, 3 iunie 2003.

                S.DOLLE                         Presedinte
                Grefier                         J. P. COSTA