Hotărârea Nr.951 din 15.12.2016

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre: Articolul 1Se aprobă Strategia de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioada 2016-2025, denumită în continuare Strategie, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei pentru perioada 2016-2018 se aprobă în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, prin ordin al ministrului afacerilor interne. Articolul 3Prevederile Strategiei se aplică în limita fondurilor aprobate Ministerului Afacerilor Interne prin legile anuale ale bugetului de stat şi alocate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, conform prevederilor legale în vigoare. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoş Tudorache Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Vasile Dîncu Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu Ministrul fondurilor europene, Dragoş Cristian Dinu ANEXĂSTRATEGIA de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioada 2016-2025 Moto: Ubi concordia, ibi victoria. - Unde este unitate, acolo este reuşită. (Publius Syrus) MINISTERUL AFACERILOR INTERNE DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ I. Introducere Realizarea Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioada 2016-2025 presupune un demers teoretic prospectiv care pleacă de la premisa că modul de manifestare a situaţiilor de urgenţă şi sistemul de management al acestora din 2025 vor fi mult diferite faţă de cele de astăzi pentru că şi provocările cu care se va confrunta sistemul vor fi altele decât cele din 2016. La baza acestei aprecieri stă faptul că elementele de forţă ale schimbării, cum ar fi globalizarea, efectele schimbărilor climatice, dezvoltarea tehnologică şi modificarea rolului indivizilor în societate, au un potenţial real de a reconfigura contextul în care vom acţiona. A găsi un răspuns adecvat la aceste transformări şi a stabili un fir roşu al acestei evoluţii este un demers provocator pentru că acest efort presupune confruntarea cu complexitatea generată de interacţiunea unor factori de schimbare multipli, cum ar fi modificările demografice, tehnologice, de mediu şi incertitudinea economică. Acest răspuns cere, deja, noi abordări, instrumente şi capabilităţi. În acest context al transformării, următorii 10 ani de evoluţie a societăţii româneşti vor fi marcaţi de creşterea nivelului de exigenţă a cetăţenilor faţă de activitatea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - IGSU şi vor genera noi provocări şi necesităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă, precum şi noi oportunităţi de consolidare şi dezvoltare instituţională care trebuie abordate într-o manieră organizată şi integrată. Viziune: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - instituţie publică aflată în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, cu statut militar, pilon principal al Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, o structură performantă care asigură prevenirea, pregătirea şi răspunsul în situaţii de urgenţă Obiectivul fundamental: Consolidarea şi dezvoltarea IGSU în vederea creşterii capacităţii operaţionale şi de răspuns, reducerii impactului efectelor situaţiilor de urgenţă asupra comunităţilor şi îmbunătăţirii calităţii misiunilor executate în folosul populaţiei Pentru asigurarea unei abordări coerente a Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioada 2016-2025 au fost avute în vedere următoarele aspecte: – rolul şi locul IGSU în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă;

– starea actuală a capabilităţilor IGSU pentru a participa la îndeplinirea celor 5 misiuni principale ale managementului situaţiilor de urgenţă: prevenire, protecţie, limitare/reducere impact, răspuns şi refacere;

– identificarea vulnerabilităţilor şi a noilor domenii de răspuns aferente acestora ce necesită a fi asumate de structurile IGSU;

– sublinierea elementelor principale ale culturii instituţionale: tehnicitate; profesionalism; abordare proactivă; echilibru între schimbare şi tradiţie; statut militar al personalului; ancorare în realitatea cotidiană; utilizare judicioasă a resurselor; respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale;

– evidenţierea indicatorilor relevanţi ce trebuie monitorizaţi pe parcursul perioadei vizate;

– pregătirea în fiecare domeniu de răspuns crescând rezilienţa la un nivel care să permită adaptarea rapidă la scenariul cel mai rău cu care ne putem confrunta.1. Context internaţional Situaţiile de urgenţă la nivel mondial, multe dintre ele materializate în dezastre, au afectat în ultimii 10 ani peste 1.500.000.000 de persoane, din care aproximativ 700.000 de persoane decedate, peste 1.400.000 persoane rănite şi au lăsat aproximativ 23.000.000 de persoane fără locuinţă, generând pierderi de peste 1,3 trilioane de dolari SUA. În acest context, pentru reducerea impactului situaţiilor de urgenţă, Organizaţia Naţiunilor Unite a iniţiat în 1999 Strategia Internaţională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre care a permis formularea Cadrului de acţiune de la Sendai pentru reducerea riscului de dezastre 2015-2030. Acest cadru stabileşte o serie de obiective orientate către reducerea substanţială a pierderilor de vieţi omeneşti, a afectării sănătăţii şi bunurilor populaţiei, a pierderilor economice şi de mediu. Apartenenţa României la Alianţa Nord-Atlantică şi intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona conduc la necesitatea configurării unui profil solid şi vizibil al României în domeniul situaţiilor de urgenţă, atât în plan intern, cât şi internaţional. În acest context, IGSU participă la Comitetul de planificare a urgenţelor civile din NATO, Comitetul de protecţie civilă din cadrul Comisiei Europene, Mecanismul comunitar de protecţie civilă şi la Iniţiativa de prevenire şi pregătire la dezastre pentru Europa de Sud-Est. Pe aceste coordonate, la nivel european, prin Decizia nr. 1.313/2013/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind un mecanism de protecţie civilă al Uniunii şi prin Strategia de securitate internă a Uniunii Europene în acţiune: 5 paşi către o Europă mai sigură, UE promovează solidaritatea, sprijinul şi facilitarea coordonării acţiunilor statelor membre în materie de protecţie civilă în vederea managementului integrat şi a îmbunătăţirii eficacităţii sistemelor de prevenire, pregătire şi răspuns la dezastre naturale şi provocate de om. Aceste elemente impun o abordare activă şi integrată a continuităţii procesului de creştere a capacităţii operaţionale şi de răspuns a IGSU, printr-un document de politică instituţională a Ministerului Afacerilor Interne - Strategia de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru perioada 2016-2025, denumită în continuare Strategie. Pentru stabilirea problemelor cu care instituţia se va confrunta în următorii 10 ani de implementare a Strategiei şi definirea direcţiilor care să permită consolidarea şi dezvoltarea acesteia au fost analizaţi factorii care vor genera schimbări în managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi necesităţile actuale şi de perspectivă ale societăţii româneşti în acest domeniu, în context european şi internaţional. 2. Context naţional Ţinând cont de riscurile de producere a situaţiilor de urgenţă şi a dezastrelor, experienţa în prevenire, protecţie, limitare/reducere impact, răspuns şi refacere, resursele la dispoziţie, caracterul complex al managementului situaţiilor de urgenţă şi necesitatea implicării tuturor instituţiilor statului şi a comunităţilor în acest efort, România a adoptat un sistem integrat de management al situaţiilor de urgenţă, format din structuri cu activitate permanentă şi structuri cu activitate temporară, şi a definit prin lege relaţiile dintre acestea. Centrul de greutate al acestui sistem îl reprezintă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, instituţie specializată a Ministerului Afacerilor Interne, coordonată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care realizează managementul permanent al activităţilor de prevenire, pregătire şi răspuns în situaţii de urgenţă, precum şi reprezentarea şi cooperarea la nivel naţional şi internaţional în domeniile protecţiei civile şi apărării împotriva incendiilor, potrivit competenţelor legale. În cadrul procesului de realizare a capabilităţilor principalelor misiuni care să permită un management performant al situaţiilor de urgenţă, IGSU este afectat de o serie de probleme recurente: – creşterea insuficientă a capacităţii operaţionale şi de răspuns în raport cu necesităţile societăţii şi cu exigenţele cetăţenilor, ca urmare a alocării în ultimii ani a resurselor financiare pe principiul suficienţei;

– executarea misiunilor de intervenţie la incendii cu tehnica specifică, având o uzură morală şi fizică accentuată (56% din tehnica de intervenţie are vechimea în serviciu mai mare de 20 de ani);

– creşterea numărului, diversităţii şi sensibilităţii intervenţiilor (în anul 2015 s-a răspuns la 342.161 de solicitări de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare, în creştere cu 11% faţă de 2014, şi la 7.312 intervenţii pentru asistenţă persoane, în creştere cu 12% raportat la numărul intervenţiilor din 2014, însumând un consum de resurse umane de 965.162 de ore), în condiţiile în care resursa umană se confruntă cu nevoia de adaptare continuă a competenţelor (2-3 specializări: medicală, stingere incendii, scafandri, alpinişti, CBRN etc.);

– parcurgerea unui proces de îmbătrânire graduală şi sistematică a efectivelor şi de pierderi de personal (în anul 2025 doar 6,4% din totalul efectivelor va avea vârsta mai mică sau egală cu 35 de ani, iar în ceea ce priveşte raportul intrărilor şi ieşirilor din sistem, din anul 2009 până în anul 2015, am asistat la o scădere a corpului subofiţerilor în procent de 13%);

– lipsa unei dotări şi a unei pregătiri adecvate care să permită un răspuns eficient pentru următoarele tipuri de risc şi misiuni: cutremure, inundaţii, accidente CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear), situaţii necesitând intervenţia de urgenţă în sistem integrat în apele teritoriale (incendii, căutare-salvare etc.);

– necesitatea acoperirii de noi competenţe în domeniul situaţiilor de urgenţă;

– întârzieri în promovarea unui management al performanţei în cadrul activităţii curente a instituţiei. Concretizarea viziunii, rezolvarea acestor probleme şi asigurarea unui răspuns adecvat la provocările şi necesităţile generate de evoluţia societăţii româneşti în următorii 10 ani impun realizarea unui cadru programatic coerent, asigurat de prezenta Strategie. Implementarea măsurilor Strategiei este însoţită de implicaţii organizatorice, juridice şi financiare. Oportunitatea principală a instituţiei este reprezentată de existenţa programelor cu finanţare europeană, IGSU având experienţa şi capacitatea necesară de a elabora proiecte eligibile pentru exerciţiile financiare ale Uniunii Europene din perioadele 2014-2020, respectiv 2021-2027. Asigurarea calităţii şi a parametrilor optimi de funcţionare, precum şi evaluarea etapizată şi finală în scopul revizuirii, adaptării şi stabilirii gradului de succes vor fi realizate prin monitorizarea procesului de implementare a Strategiei, transpus în Planul de acţiune. II. Informaţii generale relevante În domeniul situaţiilor de urgenţă România a fost afectată de riscuri ale căror amploare, intensitate, frecvenţă şi mod de manifestare au generat un impact negativ important asupra dezvoltării sociale şi economice, impunând alocarea unor resurse materiale, umane şi financiare substanţiale pentru restabilirea stării de normalitate. Manifestarea de riscuri a impus o studiere secvenţială a acestora (o analiză integrată este în curs de realizare prin Proiectul Evaluarea riscurilor de dezastre la nivel naţional - RO-RISK) care a permis identificarea a 9 riscuri, grupate în 4 categorii, cu următoarele caracteristici: – riscul de incendiu: frecvenţă ridicată; afectează domenii economice şi sociale importante: construcţii, instalaţii, păduri, mijloace de transport, culturi agricole etc.;

– riscurile naturale: repetabilitate, predictibilitate scăzută sau impredictibilitate, cu impact deosebit în ceea ce priveşte pierderile umane şi materiale; necesitatea unor mijloace complexe pentru intervenţie şi a unui parteneriat dinamic;

– riscurile tehnologice: frecvenţă în creştere; impact deosebit; mijloace complexe şi specializate pentru răspuns;

– riscurile biologice: ciclicitate; impredictibilitate; arie mare de manifestare; măsuri profilactice şi de combatere importante. Riscul de incendiu reprezintă cel mai frecvent tip de risc, înregistrând fluctuaţii semnificative de la an la an (în perioada 2008-2015, creştere de la 15.500 la 26.247), numărul victimelor înregistrate anual fiind de peste 200 de persoane decedate şi între 400 şi 600 de persoane rănite. Principalele cauze generatoare de incendii sunt exploatarea instalaţiilor electrice cu improvizaţii ori defecţiuni (circa 26%), utilizarea focului deschis fără respectarea normelor (circa 15%), neverificarea şi neîntreţinerea coşurilor de fum (circa 14%) şi acţiunile intenţionate (circa 10%). Abordarea riscului de incendiu este extinsă, în prezent, la situaţii specifice, cum ar fi: incendiile de pădure, incendiile care se manifestă la clădiri înalte şi foarte înalte, depozite şi hale industriale, nave şi platforme maritime aflate în apele teritoriale, în tuneluri rutiere sau feroviare etc. Riscurile naturale, care au potenţial de a genera dezastre, au următoarele elemente caracteristice: 1. Cutremurul - România are o seismicitate ridicată, cu originea în zona Vrancea, în zonele subcarpatice şi mai puţin în părţile de nord-vest şi vest ale ţării. Edificator în acest sens sunt cutremurele majore care au avut loc în România şi urmările acestora. Amintim cutremurul din 4 martie 1977, care a provocat 1.570 de morţi, peste 11.300 de răniţi, 35.000 de familii sinistrate şi 32.900 de locuinţe prăbuşite sau grav avariate, şi cutremurul din 10 noiembrie 1940, care a cauzat circa 1.000 de morţi şi 4.000 de răniţi. Riscul de producere a unui cutremur major se menţine, iar în zonele care pot fi afectate de acesta locuiesc 75% din populaţia României şi există importante elemente de infrastructură critică. 2. Inundaţiile se manifestă aproape anual prin acumulări de apă determinate de scurgeri de pe versanţi, refulări ale sistemelor de preluare a apelor pluviale, viituri şi creşteri de debite notabile în zonele inundabile (circa 1,3 milioane de hectare), unde locuiesc aproximativ 500.000 de locuitori. Pe timpul acestora s-au produs pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale deosebite, în special în sudul, centrul, vestul şi nordul teritoriului, în bazinele hidrografice ale râurilor Someş, Crişuri, Siret, Mureş, Tisa, Olt, Argeş, Ialomiţa şi al fluviului Dunărea. Istoricul inundaţiilor în România indică impactul deosebit al acestui risc asupra populaţiei şi infrastructurii: inundaţiile din 2005 şi 2006 au afectat peste 1,5 milioane de persoane (93 de morţi), au distrus o parte importantă a infrastructurii şi au provocat distrugeri estimate la peste 2 miliarde de euro. 3. Alunecările de teren sunt destul de răspândite în România, suprafaţa totală de teren supusă acestui risc fiind apreciată la 900.000 ha (34 de municipii, 78 de oraşe mici, 875 de comune aflate pe 7 cursuri de apă: Prut - 151.235 ha, Bârladul Mijlociu - 117.541 ha, Bârladul Superior - 88.700 ha, Tutova - 62.164 ha, Racova - 48.543 ha, Vasluieţ - 45.464 ha şi Crasna - 25.942 ha). 4. Seceta se manifestă ciclic în România, în special în zona de sud şi de est, şi are un impact semnificativ pentru: – sănătatea populaţiei, în special a copiilor şi vârstnicilor, influenţând în mod negativ serviciile de sănătate care sunt suprasolicitate chiar şi în condiţii meteo normale;

– siguranţa alimentară: probleme în agricultură cauzate de lipsa apei şi de o abordare nesustenabilă în ceea ce priveşte cultivarea terenurilor la nivelul de subzistenţă;

– biodiversitatea: întreruperi ale dinamicii ecosistemelor din cauza temperaturilor mari, modificării modelelor de repartizare a precipitaţilor şi incendiilor de pădure (din suprafaţa de aproximativ 6,5 mil. ha acoperită de pădure a României se pierd anual circa 350 ha în urma incendiilor).Riscurile tehnologice sunt determinate de capacităţile de producţie, transport şi depozitare în care sunt folosite materiale sau substanţe periculoase, după cum urmează: 1. Riscul nuclear şi radiologic este localizat astfel: 1.1. Zona Cernavodă, din cauza Centralei Nuclearoelectrice CNE PROD CERNAVODĂ. Aceasta este proiectată pentru 5 reactoare CANDU 660 anvelopate, considerate foarte sigure în exploatare. Un accident grav la Centrala Nuclearoelectrică CNE PROD CERNAVODĂ, deşi foarte puţin probabil datorită sistemelor speciale de securitate şi anvelopei, ar putea afecta parţial 3 judeţe şi Delta Dunării. 1.2. Zona Bechet-Dolj, din cauza Centralei Nuclearoelectrice CNE KOZLODUY din Bulgaria. Conform dimensiunilor actuale ale zonelor de planificare la urgenţă, pregătirile pentru un accident nuclear la CNE KOZLODUY acoperă 7 judeţe din sudul României. Se consideră că un accident nuclear major poate conduce la contaminarea fluviului Dunărea, cu consecinţe grave în aval, nefiind exclusă manifestarea unor efecte în rezervaţia naturală Delta Dunării. 1.3. Zona Piteşti-Mioveni, datorită unui reactor de cercetare de tip TRIGA de 14 MW, cu intrare în funcţiune în anul 1979, dar cu consecinţe mult diminuate în caz de accident nuclear având în vedere puterea sa mică şi factorii intrinseci de securitate. La această dată, în România mai există aproximativ 600 de instalaţii care folosesc radiaţii ionizante. Aceste aplicaţii nu prezintă pentru populaţie un pericol imediat, dar pot afecta personalul propriu în cazul nerespectării procedurilor de lucru. 2. Riscul de accidente majore în care să fie implicate substanţe periculoase este determinat de existenţa pe teritoriul României a unui număr de peste 300 de obiective care se supun prevederilor Directivei 2012/18/UE (SEVESO III) a Parlamentului European şi a Consiliului privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanţe periculoase, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivei 96/82/CE a Consiliului. În perioada 2008-2011 au avut loc 13 incidente (2 în 2008, 3 în 2009, 4 în 2010, 4 în 2011), fiind de reţinut şi faptul că teritoriul naţional este tranzitat de transporturi speciale de substanţe periculoase. Riscurile biologice la nivelul României prezintă următoarele caracteristici: 1. Epidemiile - sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă, infestarea apei, aglomerarea gunoaielor menajere, dar şi de facilităţile în domeniul transportului şi de fenomenul de globalizare care a permis contaminarea unor populaţii aflate la mare distanţă de locul de declanşare. Virusul hemoragic Ebola, Zika şi alţi viruşi sau agenţi patogeni cu grad mare de contaminare sunt o prezenţă posibilă şi probabilă pe teritoriul României, chiar dacă aceasta se găseşte la mare distanţă de focarul de îmbolnăvire, edificator fiind în acest sens necesitatea măsurilor profilactice şi de răspuns gestionate prin Comitetul Naţional Ebola (transformat în Comitetul Naţional pentru Boli Înalt Contagioase). 2. Epizootiile şi zoonozele reprezintă răspândirea în masă, în rândul animalelor, a unor boli infecto-contagioase, unele dintre ele putând fi transmise şi la om prin contactul direct sau prin consumul de produse de origine animală contaminate (AH₁N₁, H₅N₁, boala limbii albastre etc.). Aceste riscuri se pot manifesta individual sau combinat, două sau mai multe (multirisc: de exemplu - cutremur urmat de incendii), fapt care generează abordarea integrată bazată pe scenarii multirisc a răspunsului în situaţii de urgenţă. 3. Terorismul biologic este favorizat de răspândirea intenţionată a unui agent patogen înalt contagios ce poate avea un impact devastator pe plan local, regional, naţional sau internaţional. Combaterea efectelor acestuia necesită o intervenţie integrată cu celelalte structuri responsabile şi, implicit, dotarea cu mijloace tehnice şi echipamente specifice. La întrebarea Cât de pregătit este IGSU să îşi îndeplinească cele 5 misiuni¹ care îi revin pentru a face faţă acestor riscuri?, analiza SWOT a instituţiei oferă o serie de răspunsuri.

¹ Prevenire, protecţie, limitare/reducere impact, răspuns şi refacere.

III. Priorităţi, politici şi cadru juridic existent 1. Priorităţi Priorităţile IGSU de consolidare şi dezvoltare sunt generate de procesele de schimbare care dinamizează şi influenţează pozitiv sau negativ evoluţia societăţii româneşti. Raportat la aceste procese, au fost identificate 3 categorii de factori care vor avea un impact deosebit asupra evoluţiei societăţii româneşti şi, implicit, asupra procesului de consolidare şi dezvoltarea a IGSU: – factori sociali şi tehnologici: inovarea tehnologică şi dependenţa de aceasta; schimbarea rolului individului în societate; accesul universal la informaţie şi la folosirea acesteia; schimbările demografice;

– factorii de mediu: schimbările climatice şi efectele negative din ce în ce mai evidente;

– factorii economici şi politici: creşterea interdependenţelor regionale şi globale; bugetul guvernamental; infrastructura critică; evoluţia ameninţării teroriste.Manifestarea acestor factori de schimbare, care trasează liniile de forţă ale evoluţiilor în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, solicită IGSU să consolideze şi să dezvolte prioritar următoarele elemente: – capabilităţi esenţiale de prevenire, protecţie, limitare/reducere impact, răspuns şi refacere pentru a face faţă unor noi provocări;

– calitatea resurselor umane;

– proceduri, standarde, reglementări şi instrumente inovative de optimizare a resurselor şi anticipare a situaţiilor de urgenţă pentru a asigura managementul unor situaţii complexe sau fără precedent;

– un parteneriat dinamic cu societatea pentru a răspunde noilor cerinţe şi pentru a integra noi competenţe şi capabilităţi;

– capacitatea de comandă şi control;

– capacitatea de a promova noile tehnologii în prevenire, pregătire şi răspuns.Priorităţile instituţiei includ activităţi specifice pentru realizarea capacităţii operaţionale şi de răspuns necesare managementului situaţiilor de urgenţă, reducerii impactului factorilor de risc, concomitent cu creşterea gradului de dotare pentru oferirea unui răspuns credibil în procesul de restabilire a stării de normalitate după dezastre. 2. Politici publice Având ca punct de plecare Obiectivul nr. 5 - Creşterea capacităţii de rezilienţă a Europei în caz de crize şi de dezastre cuprins în Strategia de securitate internă a Uniunii Europene în acţiune: 5 paşi către o Europă mai sigură, în stabilirea acţiunilor pentru perioada 2016-2025 au fost avute în vedere şi următoarele documente strategice: – Programul de guvernare 2015-2016;

– Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019;

– Strategia naţională de protecţie civilă;

– Strategia naţională de prevenire a situaţiilor de urgenţă;

– Planul strategic instituţional al MAI 2014-2016;

– Strategia naţională de comunicare şi informare publică pentru situaţii de urgenţă.3. Cadru juridic Perfectibil şi într-o permanentă armonizare cu reglementările europene şi cu evoluţia situaţiei operative, cadrul juridic cuprinde în prezent următoarele acte normative de referinţă în domeniu: – Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare;

– titlul IV - Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

– Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 104/2014, cu modificările şi completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 1.492/2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, cu modificările şi completările ulterioare;

– Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;

– Hotărârea Guvernului nr. 768/2016 privind organizarea şi funcţionarea Platformei naţionale pentru reducerea riscurilor la dezastre.IV. Definirea problemei Principalii factori care vor marca managementul situaţiilor de urgenţă în următorii 10 ani şi care vor avea un impact puternic asupra acestuia sunt: manifestarea cu o ritmicitate crescută a situaţiilor de urgenţă generate de factori naturali; îmbătrânirea şi scăderea demografică; creşterea exigenţei comunităţii privind serviciile oferite; concentrarea populaţiei în poluri urbane; scăderea solidarităţii colective; apariţia noilor tehnologii care conduc la un potenţial risc de producere a unor situaţii de urgenţă de amploare, de intensitate şi complexitate sporite etc. Necesitatea de adaptare dinamică şi succesivă, care să asigure abordarea multidisciplinară a riscurilor, integrarea intervenţiilor de descarcerare, CBRN, pirotehnice, căutare-salvare din medii ostile vieţii, acordarea primului ajutor calificat, este principala problemă a IGSU în acest context economic, politic, social, tehnologic. Această cerinţă trebuie să se realizeze prin consolidarea rolului de pilon în domeniul situaţiilor de urgenţă, folosirea mai eficientă a resurselor umane disponibile, dotarea foarte bună, introducerea noilor tehnologii în activitatea curentă, consolidarea capacităţii administrative şi modernizarea procedurilor de intervenţie. Pentru identificarea principalelor direcţii de acţiune, care necesită a fi consolidate şi dezvoltate în cadrul IGSU, a fost elaborată o analiză instituţională care a relevat existenţa unor probleme specifice următoarelor domenii de activitate: prevenire, pregătire, răspuns, resurse umane, logistică şi capacitate administrativă. 1. Prevenire Prevenirea situaţiilor de urgenţă are un impact major în reducerea riscului şi în diminuarea consecinţelor acestuia şi se realizează prin exercitarea competenţelor de aplicare a legii, activitatea de supraveghere a pieţii şi cea de avizare şi autorizare în domeniile apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile. Exercitarea rolului de autoritate naţională în domeniu este influenţată negativ de manifestarea următoarelor vulnerabilităţi: Vulnerabilităţi în activitatea de prevenire – adaptarea insuficientă a cadrului legal la necesităţile societăţii şi perpetuarea unor elemente legislative caduce;

– suprareglementarea legislaţiei secundare şi terţiare din domeniu;

– promovarea insuficientă la nivelul personalului a culturii de instituţie de aplicare a legii;

– neimplicarea corespunzătoare a personalului din structurile operative în activitatea de prevenire;

– activitatea insuficientă în domeniile supravegherii pieţei şi protecţiei civile;

– lipsa unei baze de date integrate şi dotarea insuficientă cu mijloace din domeniul tehnologiei informaţiei;

– existenţa unor probleme de organizare structurală şi de organizare a muncii;

– dificultăţi în asigurarea personalului calificat în domeniul inspecţiei de prevenire;

– consolidarea insuficientă a parteneriatului cu societatea civilă;

– riscul de corupţie a personalului din inspecţia de prevenire.2. Pregătire Având ca grupuri-ţintă autorităţile publice centrale şi locale, instituţiile şi populaţia, pregătirea desfăşurată de IGSU vizează îmbunătăţirea rezilienţei pe cele 4 categorii: incendii, riscuri naturale, biologice şi tehnologice. Exercitarea rolului de autoritate naţională în domeniul pregătirii pentru situaţii de urgenţă şi finalitatea acestei activităţi sunt afectate de manifestarea următoarelor vulnerabilităţi: Vulnerabilităţi în activitatea de pregătire – concepţie deficitară în privinţa pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă;

– resurse umane şi materiale insuficiente la Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă - CNPPMSU şi la centrele zonale aferente;

– conlucrare redusă a societăţii civile la activităţile de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă;

– activitate de voluntariat incipientă;

– lipsa unui sistem naţional integrat de înştiinţare-avertizare şi alarmare;

– implicarea insuficientă a inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă în activitatea de pregătire;

– lipsa centrelor zonale de pregătire a personalului operativ;

– inexistenţa unor forme de pregătire instituţionale adecvate pentru abordarea unor riscuri cum sunt epidemiile şi efectele bioterorismului;

– specializarea insuficientă a personalului în anumite domenii de acţiune;

– capacităţi de pregătire (perfecţionare, specializare) insuficiente.3. Răspuns (Intervenţie) Asigurarea răspunsului în situaţii de urgenţă este componenta pe care IGSU pune cel mai mare accent în momentul actual, prin promovarea unei concepţii de răspuns care permite trecerea rapidă de la gestionarea situaţiilor curente (incidente) la managementul unor situaţii de urgenţă de amploare. Această concepţie permite acoperirea riscurilor la nivel naţional prin dispersarea forţelor şi mijloacelor la nivel judeţean, consolidarea unor capacităţi operaţionale multi-risc modulare şi interoperabile, judicios amplasate teritorial, şi concentrarea rapidă a acestora în funcţie de nevoile operative. Aplicarea în practică a acestei concepţii de răspuns, care acoperă toată gama de intervenţii şi permite o acţiune graduală şi specializată în raport cu amploarea, intensitatea, natura şi durata situaţiei de urgenţă, este grevată în acest moment de manifestarea următoarelor vulnerabilităţi: Vulnerabilităţi în activitatea de răspuns – dotarea insuficientă cu mijloace tehnice şi echipamente necesare realizării unui răspuns multirisc performant;

– dezvoltarea insuficientă a sistemului de comandă şi control al IGSU;

– dezvoltarea insuficientă la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale a subunităţilor de intervenţie pentru a asigura reducerea timpului de răspuns;

– implementarea parţială a unor standarde şi proceduri de acţiune;

– aplicarea insuficientă a conceptului de lecţii învăţate (learning organization);

– capacitate prospectivă insuficientă pentru anticiparea unor noi riscuri şi, implicit, a unor noi nevoi de modernizare a concepţiei de răspuns;

– insuficienta consolidare a capacităţilor de răspuns şi a cooperării la nivel regional şi transfrontalier.4. Resurse umane Resursa umană a IGSU este într-un proces continuu de consolidare şi dezvoltare, prin aplicarea procedurilor legale de recrutare, selecţie şi încadrare, modificarea structurilor, modernizarea procesului de formare profesională iniţială şi continuă, precum şi prin omogenizarea şi consolidarea culturii instituţionale. La noile provocări şi necesităţi instituţionale, resursa umană trebuie să răspundă printr-un proces de adaptare succesivă, marcat de următoarele vulnerabilităţi: Vulnerabilităţile resursei umane – vârsta medie a personalului este de 38 ani şi există aproximativ 1.335 de cadre care vor ieşi la pensie pentru limită de vârstă în grad în intervalul 2016-2026 (în 2026 vor exista în jur de 6.170 de pompieri cu vârsta cuprinsă între 50-56 ani);

– reglementări insuficiente referitoare la specialităţi;

– adaptarea tardivă a conţinutului pregătirii la necesităţile de formare iniţială şi continuă a personalului;

– capacitate limitată a şcolilor şi centrelor de formare iniţială şi continuă;

– predictibilitate redusă a evoluţiei în carieră a personalului din cauza lipsei unui ghid al carierei specific domeniului situaţiilor de urgenţă;

– planificarea şi organizarea deficitară a muncii;

– condiţiile de muncă ale personalului sunt parţial asigurate corect;

– inexistenţa unui centru naţional de excelenţă în pregătirea personalului operativ cu atribuţii de comandă a structurilor.5. Logistică Afectat de subfinanţarea IGSU din ultimii 6 ani, managementul logistic nu a avut posibilitatea să asigure echipamentele şi tehnica necesare în conformitate cu cerinţele formulate de partea operativă. Această imposibilitate este dată de existenţa şi persistenţa următoarelor vulnerabilităţi: Vulnerabilităţi în activitatea de asigurare logistică – subfinanţarea domeniului logistic în ceea ce priveşte investiţiile, precum şi mentenanţa bunurilor mobile şi imobile;

– vechimea mare a tehnicii în serviciu pentru intervenţia la incendii şi relativ mare a tehnicii de intervenţie la prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă (56% din autospecialele de stingere au o vechime mai mare de 20 de ani, iar 45% din ambulanţele SMURD au 8 ani vechime în exploatare); – gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenţie şi echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenţie CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare şi intervenţii specifice în apele teritoriale, adăpostire, înştiinţare-alarmare;

– reglementări administrative dificile şi manieră de lucru reactivă şi birocratică a personalului care încadrează structurile-suport;

– lipsa unei evidenţe electronice a patrimoniului IGSU, precum şi existenţa a 32 de clădiri încadrate în categoria construcţiilor cu risc seismic ridicat;

– dotarea insuficientă cu echipamente de protecţie individuală;

– lipsa unor stocuri de materiale şi tehnică necesare gestionării unor situaţii de urgenţă majore (de exemplu, cutremur);

– sistem de comunicaţii şi tehnologia informaţiei insuficient modernizat;

– neasigurarea din punct de vedere logistic a misiunilor prin inexistenţa capabilităţilor de hrănire pentru efectivele unităţilor;

– lipsa unor centre de refacere psihică şi fizică a personalului operativ de intervenţie.6. Administrativ Domeniul administrativ a cunoscut în ultimii ani o consolidare accentuată sub impulsul unor modificări legislative care au generat mai multă claritate în fluxul informaţional şi în ceea ce priveşte competenţele şi responsabilităţile. În acest demers un rol important îl are aplicarea principiului subsidiarităţii şi respectarea lanţului de comandă ierarhic. În ciuda acestor elemente de progres, mai sunt o serie de vulnerabilităţi care afectează activitatea IGSU: Vulnerabilităţi care se manifestă în domeniul administrativ – tendinţa de birocratizare excesivă a activităţii;

– carenţe în pregătirea practică a personalului care încadrează acest domeniu;

– lipsa unor criterii de performanţă;

– promovarea insuficientă a managementului calităţii în domeniu;

– rezistenţa la schimbare;

– folosirea insuficientă a mijloacelor informatice (baze de date, semnătură electronică, acreditarea unor reţele, organizarea muncii).V. Principii generale În activitatea de rezolvare a problemelor cu care se confruntă şi de concretizare a prezentei Strategii, IGSU aplică următoarele principii:

VI. Obiectivele generale şi specifice şi rezultatele aşteptate

VII. Indicatori de performanţă Principalii indicatori de performanţă ce vor arăta măsura în care au fost realizate obiectivele sunt: ● timpul de răspuns în situaţii de urgenţă (urban, rural): 1. Stingerea incendiilor: – 8 minute, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile de urgenţă;

– 14 minute, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenţă.2. Acordarea primului ajutor calificat: – 6 minute, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile de urgenţă;

– 9 minute, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenţă.3. Asistenţa medicală de urgenţă în prespital: – 12 minute, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile de urgenţă;

– 15 minute, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenţă.● eficacitatea cadrului legislativ crescută prin adoptarea unor legi privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, precum şi statutelor pompierilor militari şi voluntari; ● capacitatea operaţională şi de răspuns ridicată; ● sistem de pregătire şi prevenire consolidat; ● grad ridicat de rezilienţă a structurilor SNMSU şi a comunităţilor; ● resursă umană pregătită şi securitatea muncii asigurată; ● noile tehnologii integrate în activitatea de prevenire, pregătire şi răspuns (sistemul de telemedicină, unităţi de drone, sistem de comunicaţii de urgenţă pentru misiunile în tuneluri/metrou şi în zonele fără acoperire etc.); ● sistem centralizat de înştiinţare-alarmare naţională realizat prin asigurarea unei acoperiri de 100% a municipiilor reşedinţe de judeţ, 70% a restului municipiilor şi 50% a oraşelor şi comunelor pe plan naţional; ● grad de încredere în IGSU ridicat; ● impact redus al riscurilor evaluate şi tratate. Indicatorii cantitativi şi calitativi, aferenţi activităţilor concrete stabilite pentru îndeplinirea direcţiilor de acţiune, sunt detaliaţi în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei. VIII. Implicaţii pentru buget Resursele financiare aferente îndeplinirii obiectivelor generale şi specifice ale Strategiei se planifică în raport cu priorităţile şi etapele de implementare şi provin din fonduri de la bugetul de stat al României/MAI, fonduri europene, donaţii/sponsorizări în condiţiile legii etc. Având în vedere termenul minim în care prezenta Strategie produce efecte (10 ani), precum şi faptul că planurile de acţiune pentru implementarea acesteia vor fi elaborate pentru perioade mult mai scurte (3 ani), impactul financiar estimat pentru perioada 2016-2018 este de aproximativ 103.000.000 euro, defalcat astfel: – fonduri de la bugetul de stat/MAI - 34.000.000 euro;

– fonduri structurale (POIM, POCA, INTERREGIO) - 69.000.000 euro.Prin intermediul Programului operaţional capital uman (POCU), Programului operaţional regional (POR), Programului operaţional competitivitate (POC), Programului operaţional infrastructură mare (POIM), Programului operaţional capacitate administrativă (POCA), IGSU va investi pentru realizarea obiectivelor strategice folosind resursele fondurilor europene structurale şi de investiţii. Totodată, prin accesarea programelor de cooperare transfrontalieră sau interregională se doreşte atât finanţarea obiectivelor ce au ca scop pregătirea personalului, cât şi transferul de experienţă şi bune practici între IGSU şi structurile similare din statele europene (Programul Interreg V-A Romania-Bulgaria, Programul Interreg IPA CBC România-Serbia, Programul Interreg V-A România-Ungaria, Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020 etc.). IX. Implicaţii juridice Pentru îndeplinirea obiectivelor este necesară elaborarea de noi reglementări în domeniu, precum şi modificarea celor existente. Iniţiativele legislative de promovare şi modificare a unor acte normative se vor realiza conform planurilor legislative anuale, fundamentate pe baza noilor necesităţi de adaptare şi modernizare. X. Implementare, monitorizare, evaluare şi revizuire Cadrul organizatoric necesar implementării, monitorizării şi evaluării Strategiei presupune colaborarea tuturor instituţiilor implicate şi interesate pentru a pune în aplicare, într-un mod eficient, direcţiile de acţiune şi activităţile prevăzute în cadrul obiectivelor specifice ale acesteia. 1. Implementare Documentul de implementare a Strategiei este Planul de acţiune. Acesta cuprinde activităţile/măsurile concrete, indicatorii, termenele şi resursele alocate, asumate de structurile cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniu, din cadrul instituţiei. Planul de acţiune este un document flexibil cu posibilităţi de modificare/completare anuală, astfel încât să reflecte dinamica schimbărilor de cerinţe operaţionale, stadiul îndeplinirii sarcinilor prevăzute, precum şi noile situaţii apărute. 2. Proceduri de monitorizare şi evaluare Anual se va elabora un raport de monitorizare prin care se va urmări stadiul acţiunilor care duc la atingerea obiectivelor, iar la sfârşitul perioadei de implementare se va realiza un studiu de evaluare. Rezultatele obţinute în urma monitorizării vor fi folosite atât pentru a evidenţia posibilele îmbunătăţiri viitoare, cât şi pentru a lua în calcul şi argumenta eventualele decizii de modificare a Strategiei şi Planului de acţiune. La finalul evaluării va fi întocmit un Raport de evaluare privind stadiul de îndeplinire a obiectivelor Strategiei, precum şi emiterea/furnizarea unor recomandări privind realizarea acţiunilor ulterioare. 3. Revizuire Strategia în sine nu necesită o revizuire frecventă, având o durată de viaţă de mai mulţi ani. În funcţie de concluziile rapoartelor de monitorizare sau dacă mecanismele europene ori priorităţile naţionale se schimbă, unele dintre obiectivele Strategiei vor fi revizuite.