Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.927 din 21.09.2011

privind Programul guvernamental de sprijin pentru pensionari „Coşul de solidaritate“
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 685 din 27 septembrie 2011

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1(1) Se aprobă organizarea Programului guvernamental de sprijin pentru pensionari „Coşul de solidaritate“, denumit în continuare program.(2) Beneficiarii programului prevăzut la alin. (1) sunt pensionarii ale căror pensii sunt mai mici sau egale cu câştigul salarial mediu net pe economie.(3) Pentru implementarea programului, consiliile judeţene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi consiliile locale pot înfiinţa societăţi comerciale ori pot extinde obiectul de activitate al celor existente, în vederea desfăşurării unor activităţi de comerţ cu produse alimentare de bază. Articolul 2(1) Produsele alimentare de bază care fac obiectul programului sunt: făină, zahăr, ulei, mălai, orez, precum şi alte produse alimentare cu termen lung de valabilitate, stabilite prin hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.(2) Vânzarea către pensionari a produselor prevăzute la alin. (1) se va organiza, de regulă, săptămânal, conform unui grafic stabilit de autoritatea publică locală. Articolul 3(1) Societăţile comerciale înfiinţate de consiliile judeţene ori cele al căror obiect de activitate a fost extins, prevăzute la art. 1 alin. (3), achiziţionează, prin licitaţie publică, alimentele de bază destinate vânzării către societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau al căror obiect de activitate a fost extins, din respectivul judeţ, ori, după caz, direct către pensionari.(2) În cazul municipiului Bucureşti, societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti ori al căror obiect de activitate a fost extins, prevăzute la art. 1 alin. (3), achiziţionează, prin licitaţie publică, alimentele de bază pe care le vând direct către pensionari.(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, ministrul administraţiei şi internelor şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale vor aproba, prin ordin comun, specificaţiile tehnice ale produselor alimentare de bază ce urmează a fi achiziţionate. Articolul 4Societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau societăţile comerciale ale consiliilor locale al căror obiect de activitate a fost extins potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) achiziţionează de la societăţile comerciale înfiinţate de consiliile judeţene ori societăţile comerciale ale consiliilor judeţene al căror obiect de activitate a fost extins potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) produsele alimentare de bază pe care le vând direct către pensionari. Articolul 5(1) Produsele alimentare de bază achiziţionate de societăţile comerciale înfiinţate de consiliile judeţene sau al căror obiect de activitate a fost extins potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) vor fi vândute numai societăţilor comerciale înfiinţate de consiliile locale ori societăţilor comerciale ale consiliilor locale al căror obiect de activitate a fost extins potrivit prevederilor art. 1 alin. (3), în vederea vânzării acestora către pensionari sau, după caz, direct pensionarilor.(2) Societăţile comerciale prevăzute la art. 1 alin. (3) vor practica pentru produsele alimentare de bază un adaos comercial care să asigure acoperirea tuturor cheltuielilor ocazionate de realizarea acestei activităţi.(3) În cazul în care într-o unitate administrativ-teritorială din judeţ nu funcţionează o societate comercială înfiinţată de către consiliul local, societatea comercială a consiliului judeţean poate hotărî deschiderea unui punct de vânzare direct către pensionari în respectiva unitate administrativ-teritorială. În cazul în care spaţiul respectiv va fi pus la dispoziţie de către unitatea administrativ-teritorială, aceasta se va face contra cost, la preţul pieţei. Articolul 6Cantităţile maxime de produse alimentare de bază care pot fi achiziţionate lunar de către fiecare pensionar se stabilesc prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului sănătăţii, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 7Regulamentul de organizare a vânzării produselor alimentare de bază către pensionari şi alte măsuri necesare implementării programului, modul de identificare a persoanelor beneficiare potrivit graficului prevăzut la art. 2 alin. (2), precum şi modul de aplicare a prezentului articol se stabilesc prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti. Articolul 8(1) În vederea aplicării prevederilor prezentei hotărâri, Ministerul Finanţelor Publice va sprijini autorităţile administraţiei publice locale care şi-au constituit societăţi comerciale în vederea implementării programului.(2) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va pune la dispoziţie, în limita spaţiilor disponibile, contra cost, spaţii pentru depozitarea alimentelor de bază. Tariful de depozitare va fi stabilit prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, conform prevederilor legale.(3) Pentru implementarea programului, autorităţile administraţiei publice locale pot colabora cu organizaţiile neguvernamentale reprezentative care au ca obiect de activitate sprijinirea pensionarilor.PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: p. Ministrul administraţiei şi internelor, Gheorghe Emacu, secretar de stat Ministrul sănătăţii, Ritli Ladislau Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Sulfina Barbu

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 927/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 927 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 927/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu