Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.818 din 15.11.2017

pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2017
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 899 din 15 noiembrie 2017

SmartCity1

Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, precum şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1.272 al Comisiei din 14 iulie 2017 de stabilire, pentru anul 2017, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1(1) Se aprobă plafonul de 99.046.133 euro, respectiv 455.542.879 lei, care se acordă crescătorilor de animale pentru anul de cerere 2017, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, repartizat astfel:a)1.470.000 euro, respectiv 6.760.971 lei, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte; b)11.550.000 euro, respectiv 53.121.915 lei, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora; c)85.999.133 euro, respectiv 395.535.812 lei, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte; d)27.000 euro, respectiv 124.181 lei, pentru specia viermi de mătase. (2) Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează prin raportarea sumelor prevăzute la alin. (1) la efectivul de animale eligibile/kg gogoşi crude de mătase eligibile. Articolul 2Începând cu data de 16 noiembrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe prevăzute la art. 1, cu încadrarea în procentul maxim de 70%, potrivit Deciziei de punere în aplicare nr. 6.801 din 11.10.2017 a Comisiei Europene, prin care se autorizează Irlanda, Grecia, Croaţia, România şi Regatul Unit să aplice derogări, în ceea ce priveşte anul de cerere 2017, de la art. 75 alin. (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale. Articolul 3Începând cu data de 1 decembrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei dintre cuantumul calculat şi acordat începând cu data de 16 noiembrie 2017 şi plafonul financiar al fiecărei scheme prevăzute la art. 1, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. Articolul 4Plăţile prevăzute la art. 1 se acordă în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în anii 2017 şi 2018. Articolul 5 Plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29 septembrie 2017, prin Comunicarea Comisiei Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 30 septembrie 2017. PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea Ministrul finanţelor publice, Ionuţ Mişa Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleşcanu Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 818/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 818 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 818/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu