Hotărârea Nr.815 din 22.09.2014privind aprobarea Programului de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2014-31 martie 2015 ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 705 din 26 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 lit. p) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă Programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2014-31 martie 2015, prevăzut în anexa nr. 1. Articolul 2Autorităţile administraţiei publice prevăzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului prevăzut la art. 1. Articolul 3Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea p. Ministrul economiei, Maricel Popa, secretar de stat Ministrul delegat pentru energie, Răzvan-Eugen Nicolescu Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov
ANEXA Nr. 1PROGRAMUL DE IARNĂ în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2014-31 martie 2015 Programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2041- 31 martie 2015, denumit în continuare Programul de iarnă, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electrică şi termică al ţării în perioada octombrie 2014-martie 2015, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţă în alimentare şi funcţionare sigură şi stabilă a Sistemului Electroenergetic Naţional. Documentul a fost întocmit pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, ţinându-se seama totodată de dimensionarea corespunzătoare şi, în acelaşi timp, necesară a stocurilor la începutul lunii octombrie 2014. La energia electrică pentru perioada octombrie 2014-martie 2015, Comisia Naţională de Prognoză a prevăzut o scădere a consumului cu 1%, iar Dispecerul Energetic Naţional a prevăzut o creştere a consumului cu o medie de circa 5,2% faţă de realizările perioadei similare a anului trecut. În aceste condiţii, luându-se în considerare prognoza evoluţiei economiei româneşti, precum şi necesitatea elaborării unei prognoze care să creeze confortul unei siguranţe în alimentare a consumatorilor, prognoza luată în calcul a fost cea furnizată de Dispecerul Energetic Naţional. În ceea ce priveşte soldul export-import pe perioada de analiză, Comisia Naţională de Prognoză a prevăzut un export de 1.434 GWh, iar Dispecerul Energetic Naţional, un export de 3.450 GWh. Din aceleaşi considerente expuse mai sus, coroborate cu posibila creştere a exportului de energie electrică datorat acţiunii de cuplare, în luna noiembrie a.c., a pieţei româneşti de electricitate, respectiv piaţa pentru ziua următoare, cu pieţele corespondente ale Cehiei, Slovaciei şi Ungariei, precum şi analizând rezultatele ultimilor 10 ani, în cadrul balanţei producţie-consum a fost luată în calcul prognoza Dispecerului Energetic Naţional. În aceste condiţii, cantităţile de cărbune prevăzute în balanţa de combustibil pot fi considerate suficiente, putându-se lua măsuri suplimentare de protejare a lacurilor, dacă situaţia o va impune. A. Perioada de racord şi pregătire a Programului de iarnă, 1 iulie-30 septembrie 2014 1. Prevederi globale privind balanţele de energie electrică şi termică În această perioadă se prevede o producţie de energie electrică de cca 16.500 mii MWh şi de cca 2.300 mii Gcal energie termică. 2. Prevederi globale privind balanţele de achiziţie, consum şi stocuri de combustibili Pentru satisfacerea cererii de resurse energetice în vederea realizării cantităţilor de energie electrică şi termică prognozate, precum şi pentru constituirea stocurilor la începutul lunii octombrie 2014, se prevăd următoarele:
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze iulie-septembrie 2014 |
U.M. |
Cumulat Prognoză iulie 2014-septembrie 2014 |
TOTAL |
Achiziţii de combustibili |
Lignit |
mii tone |
7.295,000 |
Huile |
mii tone |
600,000 |
Gaze |
mil. m3 |
537,733 |
mil. m3/zi |
5,845 |
Păcură |
mii tone |
3,850 |
Consum de combustibili |
Lignit |
mii tone |
7.637,042 |
Huile |
mii tone |
551,321 |
Gaze |
mil. m3 |
537,733 |
mil. m3/zi |
5,845 |
Păcură |
mii tone |
7,296 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
Lignit |
mii tone |
2.082,841 |
Huile |
mii tone |
200,083 |
Păcură |
mii tone |
162,755 |
Stocurile minime necesar a fi constituite la începutul lunii octombrie 2014, pentru buna desfăşurare a activităţii odată cu începerea sezonului rece, urmează a fi următoarele:
* Stoc activ. În cazul unui deficit hidrologic accentuat şi dacă situaţia o va impune, Departamentul pentru Energie va demara analize cu toţi factorii implicaţi şi va dispune măsurile necesare, astfel încât, la începutul perioadei de iarnă, să fie asigurate stocurile de apă prognozate. B. Perioada programului de iarnă, octombrie 2014-martie 2015 1. Prevederi globale privind balanţele de energie electrică şi termică 1.1. Balanţa producţie-consum de energie electrică a ţării
Producţia, soldul import-export şi consumul brut de energie electrică |
Producţia, soldul import-export şi consumul brut de energie electrică Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014-prognoză martie 2015 |
TOTAL PRODUCŢIE S.E.N. PROGNOZATĂ |
mii MWh |
5.711,461 |
5.921,828 |
6.249,634 |
6.419,123 |
5.896,089 |
6.368,505 |
36.566,640 |
MW |
7.676,694 |
8.224,761 |
8.400,046 |
8.627,854 |
8.773,941 |
8.559,819 |
8.371,483 |
S.C.P.E.E. Hidroelectrica - S.A. |
mii MWh |
900,000 |
900,000 |
1.000,000 |
1.130,000 |
1.060,000 |
1.265,000 |
6.255,000 |
MW |
1.209,677 |
1.250,000 |
1.344,086 |
1.518,817 |
1.577,381 |
1.700,269 |
1.432,005 |
S.N. Nuclearelectrica - S.A. |
mii MWh |
1.031,448 |
1.000,673 |
1.034,029 |
1.033,236 |
933,245 |
1.033,431 |
6.066,062 |
MW |
1.389,020 |
1.389,824 |
1.389,824 |
1.388,758 |
1.388,757 |
1.389,020 |
1.388,750 |
S.C. Electrocentrale Galaţi - S.A. |
mii MWh |
21,220 |
38,228 |
70,039 |
67,578 |
56,004 |
32,491 |
285,560 |
MW |
28,522 |
53,094 |
94,138 |
90,831 |
83,339 |
43,671 |
65,375 |
S.C. Electrocentrale Bucureşti - S.A. |
mii MWh |
207,576 |
352,800 |
453,840 |
438,640 |
396,409 |
336,802 |
2.186,067 |
MW |
279,000 |
490,000 |
610,000 |
589,570 |
589,894 |
452,691 |
500,473 |
S.E. Bucureşti |
mii MWh |
188,976 |
302,400 |
383,160 |
400,776 |
362,295 |
313,612 |
1.951,219 |
MW |
254,000 |
420,000 |
515,000 |
538,677 |
539,129 |
421,522 |
446,708 |
S.E. Constanţa |
mii MWh |
18,600 |
50,400 |
70,680 |
37,864 |
34,114 |
23,190 |
234,848 |
MW |
|
70,000 |
95,000 |
50,892 |
50,765 |
31,169 |
53,766 |
S.C. Complexul Energetic Hunedoara - S.A. |
mii MWh |
316,393 |
306,187 |
316,393 |
316,393 |
285,775 |
316,393 |
1.857,536 |
MW |
425,260 |
425,260 |
425,260 |
425,260 |
425,260 |
425,260 |
425,260 |
S.E. Deva |
mii MWh |
220,566 |
213,451 |
220,566 |
220,566 |
199,221 |
220,566 |
1.294,937 |
MW |
296,460 |
296,460 |
296,460 |
296,460 |
296,460 |
296,460 |
296,460 |
S.E. Paroşeni |
mii MWh |
95,827 |
92,736 |
95,827 |
95,827 |
86,554 |
95,827 |
562,598 |
MW |
128,800 |
128,800 |
128,800 |
128,800 |
128,800 |
128,800 |
128,800 |
S.N.G.N. ROMGAZ Mediaş - S.A. - S.P.E.E. Iernut |
mii MWh |
204,301 |
197,505 |
204,089 |
74,400 |
67,200 |
74,300 |
821,795 |
MW |
274,598 |
274,313 |
274,313 |
100,000 |
100,000 |
99,866 |
188,140 |
R.A.A.N. - Sucursala Romag-Termo Drobeta |
mii MWh |
74,400 |
72,720 |
75,144 |
71,053 |
60,825 |
57,733 |
411,875 |
MW |
100,000 |
101,000 |
101,000 |
95,501 |
90,513 |
77,598 |
94,294 |
S.C. Complexul Energetic Oltenia - S.A. |
mii MWh |
1.315,000 |
1.285,000 |
1.246,000 |
1.408,000 |
1.225,000 |
1.095,000 |
7.574,000 |
MW |
1.767,473 |
1.784,722 |
1.674,731 |
1.892,473 |
1.822,917 |
1.471,774 |
1.733,974 |
C.E.T. Craiova |
mii MWh |
80,000 |
100,000 |
140,000 |
140,000 |
130,000 |
110,000 |
700,000 |
MW |
107,527 |
138,889 |
188,172 |
188,172 |
193,452 |
147,849 |
160,256 |
C.T.E. Işalniţa |
mii MWh |
250,000 |
250,000 |
250,000 |
330,000 |
330,000 |
200,000 |
1.610,000 |
MW |
336,022 |
347,222 |
336,022 |
443,548 |
491,071 |
268,817 |
368,590 |
C.T.E. Rovinari |
mii MWh |
485,000 |
465,000 |
456,000 |
458,000 |
400,000 |
400,000 |
2.664,000 |
MW |
651,882 |
645,833 |
612,903 |
615,591 |
595,238 |
537,634 |
609,890 |
C.T.E. Turceni |
mii MWh |
500,000 |
470,000 |
400,000 |
480,000 |
365,000 |
385,000 |
2.600,000 |
MW |
672,043 |
652,778 |
537,634 |
645,161 |
543,155 |
517,473 |
595,238 |
Producţia, soldul import-export şi consumul brut de energie electrică |
Producţia, soldul import-export şi consumul brut de energie electrică Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014-prognoză martie 2015 |
S.C. C.E.T. Arad - S.A. |
mii MWh |
30,550 |
31,953 |
35,029 |
34,500 |
31,266 |
32,614 |
195,912 |
MW |
41,062 |
44,379 |
47,082 |
46,371 |
46,527 |
43,836 |
44,852 |
S.C. C.E.T. - S.A. Bacău |
mii MWh |
10,418 |
17,588 |
18,590 |
18,837 |
16,870 |
18,283 |
100,586 |
MW |
14,003 |
24,428 |
24,987 |
25,319 |
25,104 |
24,574 |
23,028 |
S.C. C.E.T. Govora - S.A. |
mii MWh |
59,000 |
63,000 |
68,000 |
67,000 |
61,000 |
64,000 |
382,000 |
MW |
79,301 |
87,500 |
91,398 |
90,054 |
90,774 |
86,022 |
87,454 |
S.C. Dalkia Termo Iaşi - S.A. |
mii MWh |
|
31,172 |
53,365 |
46,872 |
42,336 |
36,806 |
210,551 |
MW |
|
43,294 |
71,727 |
63,000 |
63,000 |
49,470 |
48,203 |
S.C. Electrocentrale Oradea - S.A. |
mii MWh |
21,932 |
33,864 |
44,615 |
45,266 |
42,003 |
44,170 |
231,850 |
MW |
29,478 |
47,033 |
59,966 |
60,841 |
62,504 |
59,368 |
53,079 |
S.C. Dalkia Termo Prahova - S.R.L. Ploieşti |
mii MWh |
29,007 |
53,282 |
73,725 |
79,290 |
67,641 |
54,636 |
357,581 |
MW |
38,988 |
74,003 |
99,093 |
106,573 |
100,656 |
73,435 |
81,864 |
S.C. Colterm - S.A. Timişoara |
mii MWh |
5,057 |
9,229 |
10,978 |
10,978 |
9,916 |
9,532 |
55,690 |
MW |
6,797 |
12,818 |
14,755 |
14,755 |
14,756 |
12,812 |
12,750 |
S.C. Modern Calor - S.A. Botoşani |
mii MWh |
2,680 |
6,336 |
6,336 |
6,336 |
5,764 |
6,336 |
33,788 |
MW |
3,602 |
8,800 |
8,516 |
8,516 |
8,577 |
8,516 |
7,735 |
S.C. Bioenergy - S.R.L. Suceava |
mii MWh |
10,416 |
15,120 |
21,576 |
21,576 |
19,488 |
15,624 |
103,800 |
MW |
14,000 |
21,000 |
29,000 |
29,000 |
29,000 |
21,000 |
23,764 |
S.C. Enet - S.A. Focşani |
mii MWh |
7,670 |
9,792 |
10,118 |
10,118 |
9,139 |
10,118 |
56,955 |
MW |
10,309 |
13,600 |
13,599 |
13,599 |
13,600 |
13,599 |
13,039 |
OMV PETROM - S.A.* |
mii MWh |
683,808 |
670,099 |
701,144 |
701,526 |
637,296 |
700,860 |
4.094,732 |
MW |
919,097 |
930,693 |
942,397 |
942,911 |
948,357 |
942,016 |
937,439 |
Alţi producători independenţi şi autoproducători (valori realizate pe perioada 1 octombrie 2013-31 martie 2014), din care: centrale eoliene (valori realizate pe perioada 1 octombrie 2013-31 martie 2014) |
mii MWh |
791,000 |
842,400 |
828,200 |
859,100 |
888,400 |
1.180,000 |
5.389,100 |
MW |
1.063,172 |
1.170,000 |
1.113,172 |
1.154,704 |
1.322,024 |
1.586,022 |
1.233,768 |
mii MWh |
513,00 |
579,000 |
560,000 |
581,000 |
463,000 |
930,000 |
3.626,000 |
MW |
689,516 |
804,167 |
752,688 |
780,914 |
688,988 |
1.250,000 |
830,128 |
Sold import-export prognozat de DEN |
mii MWh |
–500,000 |
–600,000 |
–650,000 |
–650,000 |
–500,000 |
–550,000 |
–3.450,000 |
MW |
–672,043 |
–833,333 |
–873,656 |
–873,656 |
–744,048 |
–739,247 |
–789,835 |
Consum brut pe ţară ce poate fi acoperit cu prognozele producătorilor |
mii MWh |
5.211,461 |
5.321,828 |
5.599,634 |
5.769,123 |
5.396,089 |
5.818,505 |
33.116,640 |
MW |
7.004,651 |
7.391,428 |
7.526,390 |
7.754,198 |
8.029,894 |
7.820,571 |
7.581,648 |
Consum brut pe ţară prognozat de DEN (medie +1% peste realizatul 2013-2014) |
mii MWh |
5.050,000 |
5.100,000 |
5.550,000 |
5.600,000 |
5.100,000 |
5.150,000 |
31.550,000 |
MW |
6.787,634 |
7.083,333 |
7.459,677 |
7.526,882 |
7.589,286 |
6.922,043 |
7.222,985 |
Sold consum brut pe ţară ce poate fi acoperit cu prognozele producătorilor - consum brut pe ţară prognozat de DEN |
mii MWh |
161,461 |
221,828 |
49,634 |
169,123 |
296,089 |
668,505 |
1.566,640 |
MW |
217,017 |
308,094 |
66,712 |
227,316 |
440,608 |
898,528 |
358,663 |
* Valorile cuprind şi producţiile suplimentare disponibile. În condiţiile prezentate, în afara exportului estimat, de 3,45 TWh, şi pe baza producţiei suplimentare disponibile a OMV PETROM, SEN poate acoperi o cerere suplimentară de energie de 1,5 TWh într-un regim de putere medie de 350 MW. 1.2. Balanţa de energie termică a principalilor furnizori de căldură În cazul energiei termice, estimările primite din partea centralelor care furnizează agent termic populaţiei acoperă un consum mediu de energie termică de 12.021 mii Gcal, mai mare cu 5,2% faţă de cel al iernii trecute.
Producţia de energie termică, produsă pentru a fi livrată, în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Producţia de energie termică, produsă pentru a fi livrată, în principalele centrale termoelectrice şi termice - prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014-prognoză martie 2015 |
mii Gcal |
mii Gcal |
mii Gcal |
mii Gcal |
mii Gcal |
mii Gcal |
mii Gcal |
TOTAL PRODUCŢIE PROGNOZATĂ |
908,786 |
1.795,688 |
2.568,276 |
2.613,268 |
2.252,299 |
1.883,834 |
12.021,152 |
S.N. Nuclearelectrica - S.A. |
3,500 |
8,000 |
5,500 |
8,000 |
8,000 |
6,500 |
39,500 |
S.C. Electrocentrale Bucureşti - S.A. - total, |
193,622 |
650,670 |
1.007,112 |
994,516 |
837,115 |
616,291 |
4.299,326 |
din care: S.E. Bucureşti |
170,503 |
563,667 |
867,510 |
865,002 |
726,962 |
520,394 |
3.714,038 |
S.E. Constanţa |
23,119 |
87,003 |
139,602 |
129,514 |
110,153 |
95,897 |
585,288 |
S.C. Complexul Energetic Hunedoara - S.A. - total, |
20,000 |
41,000 |
57,500 |
57,500 |
48,000 |
52,500 |
276,500 |
din care: S.E. Paroşeni |
10,500 |
24,000 |
33,000 |
33,500 |
30,000 |
34,000 |
165,000 |
S.E. Deva |
9,500 |
17,000 |
24,500 |
24,000 |
18,000 |
18,500 |
111,500 |
S.C. Electrocentrale Galaţi - S.A. |
22,776 |
64,864 |
107,224 |
106,840 |
84,464 |
77,481 |
463,649 |
R.A.A.N. - Sucursala Romag-Termo Drobeta |
59,973 |
94,752 |
114,861 |
139,880 |
125,273 |
111,292 |
646,031 |
S.C. Complexul Energetic Oltenia - S.A. - total, |
50,050 |
100,185 |
145,705 |
140,180 |
130,180 |
100,130 |
666,430 |
din care: C.E.T. Craiova |
50,000 |
100,000 |
145,500 |
140,000 |
130,000 |
100,000 |
665,500 |
C.T.E. Rovinari |
|
0,045 |
0,045 |
0,040 |
0,040 |
0,030 |
0,200 |
C.T.E. Turceni |
0,050 |
0,140 |
0,160 |
0,140 |
0,140 |
0,100 |
0,730 |
S.C. Uzina Termoelectrică Midia - S.A. Năvodari |
20,893 |
31,603 |
34,542 |
38,557 |
37,596 |
30,653 |
193,844 |
S.C. C.E.T. Arad - S.A. |
34,000 |
52,000 |
71,000 |
65,000 |
60,000 |
58,000 |
340,000 |
S.C. C.E.T. - S.A. Bacău |
15,325 |
34,138 |
44,512 |
45,432 |
40,436 |
36,028 |
215,871 |
S.C. TETKRON - S.R.L. Braşov |
0,997 |
1,054 |
2,092 |
2,075 |
1,649 |
1,382 |
9,249 |
S.C. Global Energy Production - S.A. |
|
0,505 |
10,068 |
10,413 |
8,006 |
2,753 |
31,745 |
S.C. C.E.T. Govora - S.A. |
155,000 |
170,000 |
190,000 |
193,000 |
177,000 |
173,000 |
1.058,000 |
S.C. Dalkia Termo Iaşi - S.A. |
15,747 |
47,214 |
81,116 |
87,784 |
77,282 |
73,207 |
382,350 |
S.C. Electrocentrale Oradea - S.A. |
50,350 |
98,150 |
145,150 |
154,075 |
126,741 |
129,260 |
703,726 |
S.C. Termo Calor Confort - S.A. Piteşti |
16,700 |
25,700 |
47,500 |
47,500 |
42,900 |
43,900 |
224,200 |
S.C. Dalkia Termo Prahova - S.R.L. Ploieşti |
41,288 |
75,969 |
104,863 |
114,539 |
102,628 |
78,338 |
517,625 |
S.C. Bioenergy - S.R.L. Suceava |
10,000 |
31,000 |
45,000 |
45,000 |
37,000 |
26,000 |
194,000 |
S.C. Colterm - S.A. Timişoara |
52,450 |
90,860 |
137,643 |
137,243 |
108,683 |
93,365 |
620,244 |
S.C. Modern Calor - S.A. Botoşani |
6,950 |
13,600 |
19,345 |
20,500 |
18,100 |
17,320 |
95,815 |
R.A.M. Buzău |
1,136 |
4,086 |
5,552 |
5,648 |
4,745 |
4,090 |
25,258 |
Regia Autonomă de Termoficare Cluj-Napoca |
8,100 |
13,400 |
22,500 |
20,500 |
16,500 |
12,000 |
93,000 |
S.C. Enet - S.A. Focşani |
5,819 |
21,192 |
23,759 |
25,619 |
22,468 |
21,527 |
120,384 |
S.C. Goscom - S.A. Miercurea-Ciuc |
2,280 |
3,300 |
5,890 |
6,500 |
6,800 |
3,750 |
27,520 |
S.C. Energoterm - S.A. Tulcea |
0,287 |
12,634 |
17,870 |
19,370 |
18,686 |
14,656 |
83,503 |
OMV PETROM - S.A. |
121,543 |
109,813 |
121,971 |
127,597 |
112,046 |
100,412 |
693,382 |
2. Prevederi globale privind balanţele de achiziţie, consum şi stocuri de combustibili Având în vedere stocurile prognozate a fi constituite la începutul lunii octombrie 2014, precum şi cantităţile de energie electrică şi energie termică prognozate a fi produse în intervalul 1 octombrie 2014-31 martie 2015, de 36,6 TWh, şi, respectiv, 12.021 Tcal, achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili la finele lunilor de analiză se prevăd a fi după cum urmează:
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014-prognoză martie 2015 |
TOTAL |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
2.557,956 |
2.422,441 |
2.019,407 |
2.090,626 |
1.997,729 |
2.063,774 |
13.151,933 |
Huile |
mii tone |
226,000 |
213,000 |
183,000 |
183,000 |
183,000 |
183,000 |
1.171,000 |
Gaze |
mil. m3 |
265,227 |
351,067 |
468,115 |
369,229 |
312,019 |
266,086 |
2.031,744 |
mil. m3/zi |
8,556 |
11,702 |
15,100 |
11,911 |
11,144 |
8,583 |
11,163 |
Păcură |
mii tone |
5,357 |
5,011 |
3,522 |
3,081 |
2,513 |
4,636 |
24,120 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
2.223,777 |
2.292,006 |
2.341,525 |
2.564,437 |
2.271,208 |
2.057,918 |
13.750,871 |
Huile |
mii tone |
182,671 |
200,252 |
223,492 |
222,959 |
200,598 |
216,554 |
1.246,526 |
Gaze |
mil. m3 |
271,433 |
357,540 |
475,247 |
375,499 |
318,132 |
300,539 |
2.105,893 |
mil. m3/zi |
8,756 |
11,918 |
15,331 |
12,113 |
11,362 |
9,695 |
11,571 |
Păcură |
mii tone |
2,088 |
3,719 |
4,837 |
7,648 |
6,518 |
3,719 |
28,529 |
R.E.R. |
mii t.c.c. |
5,224 |
7,560 |
10,440 |
10,440 |
9,430 |
7,812 |
50,906 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
2.417,020 |
2.547,455 |
2.225,337 |
1.751,526 |
1.482,047 |
1.447,903 |
x |
Huile |
mii tone |
243,412 |
256,160 |
215,668 |
175,709 |
158,111 |
124,557 |
x |
Păcură |
mii tone |
166,124 |
167,516 |
166,401 |
162,034 |
158,229 |
159,246 |
x |
R.E.R. |
mii t.c.c. |
4,800 |
5,640 |
6,600 |
7,560 |
8,430 |
9,018 |
x |
S.C. Electrocentrale Galaţi - S.A. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
11,314 |
17,950 |
31,329 |
30,941 |
24,295 |
17,975 |
133,804 |
mil. m3/zi |
0,365 |
0,598 |
1,011 |
0,998 |
0,868 |
0,580 |
0,735 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
11,314 |
17,950 |
31,329 |
30,941 |
24,295 |
17,975 |
133,804 |
mil. m3/zi |
0,365 |
0,598 |
1,011 |
0,998 |
0,868 |
0,580 |
0,735 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014-prognoză martie 2015 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
15,610 |
15,610 |
15,610 |
15,610 |
15,610 |
15,610 |
x |
SNGN ROMGAZ - S.A. - SPEE Iernut |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
55,652 |
53,800 |
55,593 |
20,819 |
18,804 |
20,791 |
225,459 |
mil. m3/zi |
1,795 |
1,793 |
1,793 |
0,672 |
0,672 |
0,671 |
1,239 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
55,652 |
53,800 |
55,593 |
20,819 |
18,804 |
20,791 |
225,459 |
mil. m3/zi |
1,795 |
1,793 |
1,793 |
0,672 |
0,672 |
0,671 |
1,239 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
S.C. Electrocentrale Bucureşti - S.A. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
67,805 |
146,479 |
214,440 |
190,747 |
163,226 |
133,947 |
916,644 |
mil. m3/zi |
2,187 |
4,883 |
6,917 |
6,153 |
5,830 |
4,321 |
5,037 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
9,000 |
9,000 |
|
18,000 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
67,805 |
146,479 |
214,440 |
190,747 |
163,226 |
133,947 |
916,644 |
mil. m3/zi |
2,187 |
4,883 |
6,917 |
6,153 |
5,830 |
4,321 |
5,037 |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
9,000 |
9,000 |
|
18,000 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
106,689 |
106,689 |
106,689 |
106,689 |
106,689 |
106,689 |
x |
S.E. Bucureşti |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
60,459 |
123,832 |
180,320 |
165,508 |
141,748 |
116,594 |
788,462 |
mil. m3/zi |
1,950 |
3,995 |
5,817 |
5,339 |
5,062 |
3,761 |
4,332 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
9,000 |
9,000 |
|
18,000 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
60,459 |
123,832 |
180,320 |
165,508 |
141,748 |
116,594 |
788,462 |
mil. m3/zi |
1,950 |
3,995 |
5,817 |
5,339 |
5,062 |
3,761 |
4,332 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
9,000 |
9,000 |
|
18,000 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
97,488 |
97,488 |
97,488 |
97,488 |
97,488 |
97,488 |
x |
S.E. Constanţa |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
7,345 |
22,647 |
34,119 |
25,239 |
21,478 |
17,353 |
128,182 |
mil. m3/zi |
0,237 |
0,755 |
1,101 |
0,814 |
0,767 |
0,560 |
0,704 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
7,345 |
22,647 |
34,119 |
25,239 |
21,478 |
17,353 |
128,182 |
mil. m3/zi |
0,237 |
0,755 |
1,101 |
0,814 |
0,767 |
0,560 |
0,704 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
9,201 |
9,201 |
9,201 |
9,201 |
9,201 |
9,201 |
x |
S.C. Complexul Energetic Hunedoara - S.A. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
183,000 |
183,000 |
183,000 |
183,000 |
183,000 |
183,000 |
1.098,000 |
Gaze |
mil. m3 |
5,480 |
5,404 |
5,662 |
5,659 |
5,080 |
5,614 |
32,900 |
mil. m3/zi |
0,177 |
0,180 |
0,183 |
0,183 |
0,181 |
0,181 |
0,181 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
182,671 |
181,377 |
190,703 |
190,674 |
171,356 |
189,582 |
1.106,363 |
Gaze |
mil. m3 |
5,480 |
5,404 |
5,662 |
5,659 |
5,080 |
5,614 |
32,900 |
mil. m3/zi |
0,177 |
0,180 |
0,183 |
0,183 |
0,181 |
0,181 |
0,181 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
98,008 |
99,631 |
91,928 |
84,254 |
95,898 |
89,316 |
x |
Păcură |
mii tone |
0,145 |
0,145 |
0,145 |
0,145 |
0,145 |
0,145 |
x |
S.E. Paroşeni |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
70,000 |
71,000 |
70,000 |
76,000 |
70,000 |
75,000 |
432,000 |
Gaze |
mil. m3 |
0,621 |
0,635 |
0,676 |
0,677 |
0,611 |
0,679 |
3,900 |
mil. m3/zi |
0,020 |
0,021 |
0,022 |
0,022 |
0,022 |
0,022 |
0,021 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
69,704 |
71,223 |
75,830 |
75,966 |
68,544 |
76,102 |
437,369 |
Gaze |
mil. m3 |
0,621 |
0,635 |
0,676 |
0,677 |
0,611 |
0,679 |
3,900 |
mil. m3/zi |
0,020 |
0,021 |
0,022 |
0,022 |
0,022 |
0,022 |
0,021 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
16,197 |
15,974 |
10,144 |
10,178 |
11,634 |
10,532 |
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
S.E. Deva |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
101,100 |
93,100 |
84,300 |
106,900 |
100,200 |
103,100 |
588,700 |
Gaze |
mil. m3 |
3,382 |
2,901 |
2,935 |
4,247 |
3,703 |
2,872 |
20,040 |
mil. m3/zi |
0,109 |
0,097 |
0,095 |
0,137 |
0,132 |
0,093 |
0,110 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
112,967 |
110,154 |
114,873 |
114,708 |
102,812 |
113,480 |
668,994 |
Gaze |
mil. m3 |
4,859 |
4,768 |
4,986 |
4,982 |
4,469 |
4,935 |
29,000 |
mil. m3/zi |
0,157 |
0,159 |
0,161 |
0,161 |
0,160 |
0,159 |
0,159 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
81,811 |
83,657 |
81,784 |
74,076 |
84,264 |
78,784 |
x |
Păcură |
mii tone |
0,145 |
0,145 |
0,145 |
0,145 |
0,145 |
0,145 |
x |
R.A.A.N. Sucursala ROMAG-TERMO Drobeta |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
210,000 |
250,000 |
200,000 |
210,000 |
210,000 |
210,000 |
1.290,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
|
|
|
|
|
|
|
mil. m3/zi |
|
|
|
|
|
|
|
Păcură |
mii tone |
1,000 |
|
1,000 |
1,000 |
1,000 |
|
4,000 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
179,556 |
185,605 |
200,968 |
206,661 |
187,249 |
175,699 |
1.135,738 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
|
|
|
|
|
|
|
mil. m3/zi |
|
|
|
|
|
|
|
Păcură |
mii tone |
0,661 |
0,683 |
0,740 |
0,717 |
0,826 |
0,640 |
4,267 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
265,285 |
329,680 |
328,712 |
332,051 |
354,802 |
389,103 |
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
1,493 |
0,810 |
1,070 |
1,353 |
1,527 |
0,887 |
x |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
S.C. Complexul Energetic Oltenia - S.A. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
2.013,000 |
1.865,000 |
1.544,000 |
1.620,000 |
1.526,000 |
1.526,000 |
10.094,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
4,487 |
4,547 |
4,655 |
7,722 |
7,487 |
5,427 |
34,325 |
mil. m3/zi |
0,145 |
0,152 |
0,150 |
0,249 |
0,267 |
0,175 |
0,189 |
Păcură |
mii tone |
0,800 |
1,800 |
|
|
|
2,200 |
4,800 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
1.792,000 |
1.782,000 |
1.749,000 |
1.958,000 |
1.726,000 |
1.515,000 |
10.522,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
4,487 |
4,547 |
4,655 |
7,722 |
7,487 |
5,427 |
34,325 |
mil. m3/zi |
0,145 |
0,152 |
0,150 |
0,249 |
0,267 |
0,175 |
0,189 |
Păcură |
mii tone |
0,520 |
0,582 |
1,194 |
0,914 |
0,807 |
0,578 |
4,595 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
1.521,000 |
1.604,000 |
1.399,000 |
1.061,000 |
865,000 |
836,000 |
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
11,100 |
12,318 |
11,124 |
10,210 |
9,403 |
11,025 |
x |
C.T.E. Işalniţa |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
420,000 |
420,000 |
392,000 |
400,000 |
420,000 |
300,000 |
2.352,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
2,226 |
2,248 |
2,254 |
5,188 |
5,188 |
3,144 |
20,248 |
mil. m3/zi |
0,072 |
0,075 |
0,073 |
0,167 |
0,185 |
0,101 |
0,111 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
364,000 |
367,000 |
368,000 |
495,000 |
495,000 |
300,000 |
2.389,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
2,226 |
2,248 |
2,254 |
5,188 |
5,188 |
3,144 |
20,248 |
mil. m3/zi |
0,072 |
0,075 |
0,073 |
0,167 |
0,185 |
0,101 |
0,111 |
Păcură |
mii tone |
0,520 |
0,582 |
1,194 |
0,914 |
0,807 |
0,578 |
4,595 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
300,000 |
353,000 |
377,000 |
282,000 |
207,000 |
207,000 |
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
C.T.E. Craiova |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
180,000 |
150,000 |
150,000 |
150,000 |
150,000 |
200,000 |
980,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,548 |
0,635 |
0,709 |
0,839 |
0,721 |
0,600 |
4,052 |
mil. m3/zi |
0,018 |
0,021 |
0,023 |
0,027 |
0,026 |
0,019 |
0,022 |
Păcură |
mii tone |
|
1,800 |
|
|
|
2,200 |
4,000 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
145,000 |
195,000 |
266,000 |
265,000 |
253,000 |
209,000 |
1.333,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,548 |
0,635 |
0,709 |
0,839 |
0,721 |
0,600 |
4,052 |
mil. m3/zi |
0,018 |
0,021 |
0,023 |
0,027 |
0,026 |
0,019 |
0,022 |
Păcură |
mii tone |
0,300 |
0,400 |
1,000 |
0,700 |
0,600 |
0,400 |
3,400 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
529,000 |
484,000 |
368,000 |
253,000 |
150,000 |
141,000 |
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
1,431 |
2,831 |
1,831 |
1,131 |
0,531 |
2,331 |
x |
C.T.E. Rovinari |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
700,000 |
630,000 |
500,000 |
540,000 |
494,000 |
516,000 |
3.380,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,348 |
0,334 |
0,327 |
0,330 |
0,318 |
0,318 |
1,975 |
mil. m3/zi |
0,011 |
0,011 |
0,011 |
0,011 |
0,011 |
0,010 |
0,011 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
620,000 |
595,000 |
583,000 |
568,000 |
496,000 |
496,000 |
3.358,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
|
|
|
|
|
|
|
mil. m3/zi |
0,348 |
0,334 |
0,327 |
0,330 |
0,300 |
0,300 |
1,939 |
Păcură |
mii tone |
0,080 |
0,042 |
0,054 |
0,074 |
0,067 |
0,038 |
0,355 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
282,000 |
317,000 |
234,000 |
206,000 |
208,000 |
188,000 |
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
3,869 |
3,827 |
3,773 |
3,699 |
3,632 |
3,594 |
x |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
C.T.E. Turceni |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
713,000 |
665,000 |
502,000 |
530,000 |
462,000 |
510,000 |
3.382,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
1,365 |
1,330 |
1,365 |
1,365 |
1,260 |
1,365 |
8,050 |
mil. m3/zi |
0,044 |
0,044 |
0,044 |
0,044 |
0,045 |
0,044 |
0,044 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
663,000 |
625,000 |
532,000 |
630,000 |
482,000 |
510,000 |
3.442,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
1,365 |
1,330 |
1,365 |
1,365 |
1,260 |
1,365 |
8,050 |
mil. m3/zi |
0,044 |
0,044 |
0,044 |
0,044 |
0,045 |
0,044 |
0,044 |
Păcură |
mii tone |
0,140 |
0,140 |
0,140 |
0,140 |
0,140 |
0,140 |
0,840 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
410,000 |
450,000 |
420,000 |
320,000 |
300,000 |
300,000 |
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
5,800 |
5,660 |
5,520 |
5,380 |
5,240 |
5,100 |
x |
S.C. Uzina Termoelectrică Midia - S.A. Năvodari |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
2,728 |
3,134 |
3,426 |
3,824 |
3,729 |
3,040 |
19,881 |
mil. m3/zi |
0,088 |
0,104 |
0,111 |
0,123 |
0,133 |
0,098 |
0,109 |
Păcură |
mii tone |
0,500 |
1,000 |
1,000 |
0,500 |
|
1,000 |
4,000 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
2,728 |
3,134 |
3,426 |
3,824 |
3,729 |
3,040 |
19,881 |
mil. m3/zi |
0,088 |
0,104 |
0,111 |
0,123 |
0,133 |
0,098 |
0,109 |
Păcură |
mii tone |
|
0,943 |
1,031 |
1,186 |
1,122 |
0,915 |
5,197 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
4,000 |
4,057 |
4,026 |
3,340 |
2,218 |
2,303 |
x |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
S.C. C.E.T. Arad - S.A. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
13,623 |
15,565 |
18,862 |
18,156 |
16,608 |
16,966 |
99,780 |
mil. m3/zi |
0,439 |
0,519 |
0,608 |
0,586 |
0,593 |
0,547 |
0,548 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
13,623 |
15,565 |
18,862 |
18,156 |
16,608 |
16,966 |
99,780 |
mil. m3/zi |
0,439 |
0,519 |
0,608 |
0,586 |
0,593 |
0,547 |
0,548 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
S.C. C.E.T. - S.A. Bacău |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
3,419 |
7,466 |
9,119 |
9,279 |
8,148 |
7,819 |
45,250 |
mil. m3/zi |
0,110 |
0,249 |
0,294 |
0,299 |
0,291 |
0,252 |

10,896 |
10,896 |
10,896 |
10,896 |
10,896 |
10,896 |
x |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
S.C. TETKRON - S.R.L. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,139 |
0,126 |
0,290 |
0,268 |
0,215 |
0,180 |
1,218 |
mil. m3/zi |
0,004 |
0,004 |
0,009 |
0,009 |
0,008 |
0,006 |
0,007 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,139 |
0,126 |
0,290 |
0,268 |
0,215 |
0,180 |
1,218 |
mil. m3/zi |
0,004 |
0,004 |
0,009 |
0,009 |
0,008 |
0,006 |
0,007 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
S.C. Global Energy Production - S.A. Giurgiu |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,072 |
1,277 |
1,326 |
0,967 |
0,313 |
0,072 |
3,955 |
mil. m3/zi |
0,002 |
0,041 |
0,043 |
0,035 |
0,010 |
0,002 |
0,022 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,072 |
1,277 |
1,326 |
0,967 |
0,313 |
0,072 |
3,955 |
mil. m3/zi |
0,002 |
0,041 |
0,043 |
0,035 |
0,010 |
0,002 |
0,022 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfărşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
S.C. C.E.T. Govora - S.A. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
170,000 |
150,000 |
150,000 |
150,000 |
150,000 |
170,000 |
940,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
Gaze |
mil. m3 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
12,000 |
mil. m3/zi |
0,065 |
0,067 |
0,065 |
0,065 |
0,071 |
0,065 |
0,066 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
160,000 |
175,000 |
195,000 |
198,000 |
181,000 |
186,000 |
1.095,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
2,000 |
12,000 |
mil. m3/zi |
0,065 |
0,067 |
0,065 |
0,065 |
0,071 |
0,065 |
0,066 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
0,500 |
0,500 |
|
1,000 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
268,000 |
243,000 |
198,000 |
150,000 |
119,000 |
103,000 |
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
7,063 |
7,063 |
7,063 |
6,563 |
6,063 |
6,063 |
x |
S.C. Dalkia Termo Iaşi - S.A. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
43,000 |
30,000 |
|
|
|
|
73,000 |
Gaze |
mil. m3 |
2,837 |
0,040 |
0,069 |
0,098 |
0,087 |
0,060 |
3,191 |
mil. m3/zi |
0,092 |
0,001 |
0,002 |
0,003 |
0,003 |
0,002 |
0,018 |
Păcură |
mii tone |
0,250 |
|
|
|
|
|
0,250 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
18,875 |
32,789 |
32,285 |
29,242 |
26,972 |
140,163 |
Gaze |
mil. m3 |
2,837 |
0,040 |
0,069 |
0,098 |
0,087 |
0,060 |
3,191 |
mil. m3/zi |
0,092 |
0,001 |
0,002 |
0,003 |
0,003 |
0,002 |
0,018 |
Păcură |
mii tone |
|
0,200 |
0,150 |
0,050 |
0,050 |
0,050 |
0,500 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
145,404 |
156,529 |
123,740 |
91,455 |
62,213 |
35,241 |
x |
Păcură |
mii tone |
2,011 |
1,811 |
1,661 |
1,611 |
1,561 |
1,511 |
x |
S.C. Electrocentrale Oradea - S.A. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
84,956 |
97,441 |
125,407 |
110,626 |
111,729 |
107,774 |
637,933 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
|
|
|
|
|
|
|
mil. m3/zi |
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
Păcură |
mii tone |
0,807 |
1,211 |
1,522 |
1,581 |
1,513 |
1,436 |
8,070 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
64,956 |
97,441 |
135,407 |
140,626 |
121,729 |
127,774 |
687,933 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
|
|
|
|
|
|
|
mil. m3/zi |
|
|
|
|
|
|
|
Păcură |
mii tone |
0,807 |
1,211 |
1,522 |
1,581 |
1,513 |
1,436 |
8,070 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
140,000 |
140,000 |
130,000 |
100,000 |
90,000 |
70,000 |
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
1,000 |
x |
S.C. Termo Calor Confort - S.A. Piteşti |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
2,150 |
3,314 |
6,140 |
6,140 |
5,544 |
5,666 |
28,954 |
mil. m3/zi |
0,069 |
0,110 |
0,198 |
0,198 |
0,198 |
0,183 |
0,159 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
2,150 |
3,314 |
6,140 |
6,140 |
5,544 |
5,666 |
28,954 |
mil. m3/zi |
0,069 |
0,110 |
0,198 |
0,198 |
0,198 |
0,183 |
0,159 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
S.C. Dalkia Termo Prahova - S.R.L. Ploieşti |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
12,226 |
20,328 |
26,103 |
29,294 |
26,040 |
21,061 |
135,052 |
mil. m3/zi |
0,394 |
0,678 |
0,842 |
0,945 |
0,930 |
0,679 |
0,742 |
Păcură |
mii tone |
2,000 |
1,000 |
|
|
|
|
3,000 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
Gaze |
mil. m3 |
12,226 |
20,328 |
26,103 |
29,294 |
26,040 |
21,061 |
135,052 |
mil. m3/zi |
0,394 |
0,678 |
0,842 |
0,945 |
0,930 |
0,679 |
0,742 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
2,000 |
1,000 |
|
3,000 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
3,026 |
4,026 |
4,026 |
2,026 |
1,026 |
1,026 |
x |
S.C. Bioenergy - S.R.L. Suceava |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
1,000 |
2,000 |
3,000 |
3,000 |
2,000 |
2,000 |
13,000 |
mil. m3/zi |
0,032 |
0,067 |
0,097 |
0,097 |
0,071 |
0,065 |
0,071 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
R.E.R. |
mii t.c.c. |
6,000 |
8,400 |
11,400 |
11,400 |
10,300 |
8,400 |
55,900 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
1,000 |
2,000 |
3,000 |
3,000 |
2,000 |
2,000 |
13,000 |
mil. m3/zi |
0,032 |
0,067 |
0,097 |
0,097 |
0,071 |
0,065 |
0,071 |
Păcură |
mii tone |
0,100 |
0,100 |
0,200 |
0,200 |
0,200 |
0,100 |
0,900 |
R.E.R. |
mii t.c.c. |
5,220 |
7,560 |
10,440 |
10,440 |
9,430 |
7,812 |
50,902 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
R.E.R. |
mii t.c.c. |
4,800 |
5,640 |
6,600 |
7,560 |
8,430 |
9,018 |
x |
S.C. Colterm - S.A. Timişoara |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
80,000 |
60,000 |
|
|
|
50,000 |
190,000 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
2,219 |
2,980 |
7,123 |
7,083 |
4,978 |
2,945 |
27,328 |
mil. m3/zi |
0,072 |
0,099 |
0,230 |
0,228 |
0,178 |
0,095 |
0,150 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
27,265 |
51,960 |
61,150 |
61,150 |
55,230 |
53,445 |
310,200 |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
2,219 |
2,980 |
7,123 |
7,083 |
4,978 |
2,945 |
27,328 |
mil. m3/zi |
0,072 |
0,099 |
0,230 |
0,228 |
0,178 |
0,095 |
0,150 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
0,500 |
0,500 |
|
1,000 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
222,735 |
230,775 |
169,625 |
108,475 |
53,245 |
49,800 |
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
3,091 |
3,091 |
3,091 |
2,591 |
2,091 |
2,091 |
x |
S.C. Modern Calor - S.A. Botoşani |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
1,789 |
2,655 |
3,437 |
3,578 |
3,185 |
3,167 |
17,811 |
mil. m3/zi |
0,058 |
0,089 |
0,111 |
0,115 |
0,114 |
0,102 |
0,098 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
1,789 |
2,655 |
3,437 |
3,578 |
3,185 |
3,167 |
17,811 |
mil. m3/zi |
0,058 |
0,089 |
0,111 |
0,115 |
0,114 |
0,102 |
0,098 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
0,395 |
0,395 |
0,395 |
0,395 |
0,395 |
0,395 |
x |
R.A.M. Buzău |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,320 |
0,461 |
0,779 |
0,786 |
0,692 |
0,452 |
3,491 |
mil. m3/zi |
0,010 |
0,015 |
0,025 |
0,025 |
0,025 |
0,015 |
0,019 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
Gaze |
mil. m3 |
0,320 |
0,461 |
0,779 |
0,786 |
0,692 |
0,452 |
3,491 |
mil. m3/zi |
0,010 |
0,015 |
0,025 |
0,025 |
0,025 |
0,015 |
0,019 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Regia Autonomă de Termoficare Cluj-Napoca |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
1,729 |
2,392 |
3,865 |
3,527 |
2,845 |
2,259 |
16,617 |
mil. m3/zi |
0,056 |
0,080 |
0,125 |
0,114 |
0,102 |
0,073 |
0,091 |

1,678 |
4,581 |
5,011 |
4,481 |
3,962 |
3,965 |
23,678 |
mil. m3/zi |
0,054 |
0,153 |
0,162 |
0,145 |
0,142 |
0,128 |
0,130 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
1,678 |
4,581 |
5,011 |
4,481 |
3,962 |
3,965 |
23,678 |
mil. m3/zi |
0,054 |
0,153 |
0,162 |
0,145 |
0,142 |
0,128 |
0,130 |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
S.C. Goscom - S.A. Miercurea-Ciuc |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,330 |
0,522 |
0,672 |
0,680 |
0,650 |
0,446 |
3,300 |
mil. m3/zi |
0,011 |
0,017 |
0,022 |
0,022 |
0,023 |
0,014 |
0,018 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
R.E.R. |
mii t.c.c. |
0,004 |
|
|
|
|
|
0,004 |
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,330 |
0,522 |
0,672 |
0,680 |
0,650 |
0,446 |
3,300 |
mil. m3/zi |
0,011 |
0,017 |
0,022 |
0,022 |
0,023 |
0,014 |
0,018 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
R.E.R. |
mii t.c.c. |
0,004 |
|
|
|
|
|
0,004 |
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
R.E.R. |
mii t.c.c. |
|
|
|
|
|
|
x |
S.C. Energoterm - S.A. Tulcea |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
0,049 |
1,759 |
2,689 |
2,742 |
2,473 |
1,990 |
11,702 |
mil. m3/zi |
0,002 |
0,059 |
0,087 |
0,088 |
0,088 |
0,064 |
0,064 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice |
Achiziţia, consumul şi stocurile de combustibili în principalele centrale termoelectrice şi termice Prognoze octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Cumulat prognoză octombrie 2014- prognoză martie 2015 |
Gaze |
mil. m3 |
0,049 |
1,759 |
2,689 |
2,742 |
2,473 |
1,990 |
11,702 |
mil. m3/zi |
0,002 |
0,059 |
0,087 |
0,088 |
0,088 |
0,064 |
0,064 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
S.C. OMV PETROM - S.A. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Achiziţii de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
72,252 |
53,492 |
62,574 |
17,079 |
9,004 |
8,004 |
222,405 |
mil. m3/zi |
2,331 |
1,783 |
2,019 |
0,551 |
0,322 |
0,258 |
1,222 |
Păcură |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Consum de combustibili |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Gaze |
mil. m3 |
79,754 |
59,699 |
69,046 |
24,211 |
15,274 |
14,117 |
262,101 |
mil. m3/zi |
2,573 |
1,990 |
2,227 |
0,835 |
0,545 |
0,455 |
1,440 |
Păcură + motorină |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
|
Stoc de combustibili la sfârşitul perioadei |
|
|
|
|
|
|
|
|
Lignit |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Huile |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Păcură + motorină |
mii tone |
|
|
|
|
|
|
x |
Cantităţile de cărbune prevăzute în balanţele de combustibil pot fi considerate suficiente, ele fiind rezultatul unei prognoze de creştere de consum relativ optimiste şi a unei prognoze hidrologice rezervate. 3. Prevederi privind variaţia stocului de apă
Volumul de apă şi energia echivalentă în marile lacuri ale hidrocentralelor |
Volumul de apă şi energia echivalentă în marile lacuri ale hidrocentralelor Prognoză octombrie 2014-martie 2015 |
U.M. |
Prognoză octombrie 2014 |
Prognoză noiembrie 2014 |
Prognoză decembrie 2014 |
Prognoză ianuarie 2015 |
Prognoză februarie 2015 |
Prognoză martie 2015 |
Volum de apă în marile lacuri ale hidrocentralelor la sfârşitul lunii |
mil. m3 |
1.660,310 |
1.585,120 |
1.477,410 |
1.246,250 |
1.029,470 |
851,380 |
% |
64,900 |
62,000 |
57,700 |
48,700 |
40,200 |
33,300 |
Energie echivalentă în marile lacuri ale hidrocentralelor la sfârşitul lunii |
mii MWh |
1.995,230 |
1.902,180 |
1.766,380 |
1.484,860 |
1.222,850 |
997,870 |
% |
76,900 |
63,200 |
58,700 |
49,400 |
40,600 |
33,200 |
Valorile reprezintă medii realizate în ultimii 18 ani de exploatare, valori ale volumelor utile ce pot asigura o rezervă suficient de mare pentru a menţine stabilitatea Sistemului Electroenergetic Naţional. 4. Măsuri pentru derularea în bune condiţii a activităţilor Toţi producătorii de energie electrică dispecerizabili, împreună cu transportatorul şi distribuitorii de energie electrică, indiferent de forma de proprietate, au obligaţia de a contribui la menţinerea siguranţei în exploatare a Sistemului Electroenergetic Naţional. Faţă de anii precedenţi, a crescut excedentul de putere în Sistemul Electroenergetic Naţional, pe fondul scăderii consumului de energie electrică, pe de o parte, şi ca urmare a apariţiei de noi surse de energie cu puteri apreciabile, pe de altă parte. Balanţele producţie-consum de energie electrică şi termică, precum şi prevederile privind achiziţiile şi stocurile de combustibili şi apă reprezintă un scenariu orientativ şi el va putea suferi ajustări în funcţie de cerinţele de asigurare a securităţii în exploatare şi stabilităţii în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, în concordanţă cu situaţiile ce pot apărea. Pentru o funcţionare eficientă a producătorilor implicaţi în asigurarea cererii de consum, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei trebuie să ia măsurile care se impun pentru funcţionarea corelată şi armonizată a pieţelor de energie electrică şi gaze naturale, astfel încât producătorii de energie electrică şi termică să nu înregistreze pierderi cauzate de disfuncţionalităţi ale acestora. În situaţia realizării unor producţii de energie electrică din surse eoliene peste limita funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional, operatorul de transport şi de sistem va lua măsurile ce se impun, potrivit prevederilor Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale reglementărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. De asemenea, potrivit prevederilor Legii energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va asigura cadrul de reglementare necesar pentru încheierea contractelor de procesare a unor combustibili, măsură care poate aduce injecţii de energie în sistem, contracte pentru export şi beneficii financiare entităţilor economice implicate. În vederea realizării unui flux normal de resurse energetice pentru constituirea stocurilor necesare pentru luna octombrie şi, în continuare, pe toată perioada de iarnă, se impun măsuri adecvate în ceea ce priveşte contractarea şi transportul combustibililor solizi şi lichizi. Societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu responsabilităţi în domeniul gazelor naturale, trebuie să ia măsurile necesare astfel încât să fie asigurate gazele pentru satisfacerea consumatorilor industriali (inclusiv pentru producătorii de energie electrică şi/sau termică) şi rezidenţiali. Totodată, Departamentul pentru Energie va analiza posibilitatea elaborării unei proceduri privind suplimentarea achiziţionării unor cantităţi suplimentare de gaze naturale din import, atunci când situaţia o poate cere (scăderea producţiei interne, temperaturi exterioare foarte scăzute, depresurizări ale Sistemului naţional de transport gaze naturale etc.). Totodată, pentru buna desfăşurare a activităţii şi a îmbunătăţirii fluxului de combustibili, operatorii economici vor putea accesa, potrivit legislaţiei în vigoare, combustibilii rezervele de stat. În ceea ce priveşte situaţiile speciale care pot apărea în reţelele electrice de transport şi distribuţie, cu ocazia manifestării unor fenomene meteorologice deosebite, Departamentul pentru Energie va contacta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A., ELECTRICA - S.A. şi ceilalţi distribuitori privaţi de energie electrică, respectiv EoN, ENEL şi CEZ, în vederea participării acestora la şedinţele organizate cu ocazia apariţiei situaţiilor de urgenţă şi a convocării comandamentelor specifice. 5. Finanţarea programului de iarnă Necesarul total de finanţare a programului de iarnă 2014- 2015, pentru achiziţia de combustibili, se prezintă după cum urmează:
* Inclusiv OMV PETROM. 6. Programele de reparaţii În vederea asigurării unei fiabilităţi superioare, îmbunătăţirea performanţelor tehnice ale echipamentelor şi reducerea consumurilor specifice, operatorii din sectorul energetic au început pregătirile pentru iarna 2014-2015 prin elaborarea unor programe de reparaţii, care prevăd lucrări corespunzătoare specificului de activitate, unele fiind deja în curs de realizare sau deja realizate. În cadrul lucrărilor de mentenanţă preventivă şi corectivă, programul de reparaţii cuprinde un ansamblu de activităţi tehnice şi organizatorice ce se execută în instalaţiile energetice şi componentele acestora, aflate în exploatare, în vederea menţinerii şi reabilitării capacităţilor, pentru a-şi îndeplini funcţia pentru care au fost proiectate, prin înlocuirea elementelor defecte sau uzate. Valoarea totală preliminată a lucrărilor de reparaţii, necesare pentru iarna 2014-2015, este de cca 282 mil. lei, conform tabelului următor:
* Inclusiv OMV PETROM. Programarea reparaţiilor va putea suferi unele modificări în raport cu cerinţa Dispeceratului Energetic Naţional privind acoperirea curbei de sarcină pe anumite perioade, precum şi din cauza unor întârzieri ce pot apărea ca urmare a constatării unor probleme suplimentare, cu ocazia demontării instalaţiilor. În acelaşi timp, transportatorul şi toţi distribuitorii de energie electrică au obligaţia de a lua măsurile ce se impun pentru prevenirea avariilor, precum şi remedierea acestora în cel mai scurt timp. 7. Urmărirea derulării programului de iarnă În vederea ducerii la îndeplinire a sarcinilor reieşite din Programul de iarnă, ministrul delegat pentru energie va emite în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri un ordin prin care va numi Comandamentul energetic de iarnă, condus de secretarul de stat coordonator al sectorului energiei electrice din cadrul Departamentului pentru Energie. Comandamentul energetic de iarnă va avea în componenţă factori de decizie din cadrul Departamentului pentru Energie, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi operatorilor economici din sectoarele energie, petrol şi gaze, participante la realizarea Programului de iarnă. Comandamentul energetic de iarnă va urmări şi va analiza stadiul îndeplinirii sarcinilor rezultate din Programul de iarnă şi va lua măsuri operative în situaţia neîndeplinirii acestora. Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA - S.A. va prezenta în a doua şedinţă a Comandamentului energetic de iarnă programul de retragere din exploatare a liniilor de transport. Departamentul pentru Energie va prezenta Guvernului scurte informări asupra realizării programului sus-menţionat, ori de câte ori situaţia o va impune. Pentru coordonarea acţiunilor Departamentului pentru Energie, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Secretariatului General al Guvernului, precum şi pentru rezolvarea problemelor ce nu pot fi soluţionate în cadrul Comandamentului energetic de iarnă, ministrul delegat pentru energie va numi, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin, un comitet interministerial pentru monitorizarea activităţii Comandamentului energetic de iarnă, în a cărui componenţă vor fi numiţi secretarii de stat din cadrul Departamentului pentru Energie, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Secretariatului General al Guvernului, cu atribuţii în urmărirea funcţionării operatorilor economici pe perioada de iarnă. La şedinţa comitetului interministerial de monitorizare a activităţii Comandamentului energetic de iarnă pot fi invitaţi preşedinţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi reprezentanţi ai altor instituţii implicate. ANEXA Nr. 2LISTA autorităţilor administraţiei publice care vor duce la îndeplinire Programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2014-31 martie 2015 • Departamentul pentru Energie, Ministerul Economiei • Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice • Secretariatul General al Guvernului • Consiliile locale şi/sau judeţene implicate
|
COMENTARII la Hotărârea 815/2014
|
|
|
Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 815 din 2014
|
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 815/2014
|