Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 8 din 14 mai 2008

pentru modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania

ACT EMIS DE: CORPUL EXPERTILOR CONTABILI SI CONTABILILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 466 din 23 iunie 2008



In temeiul:

- art. 20 lit. c) şi al art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată;

- Hotărârii Conferinţei Naţionale a Corpului Experţilor Contabililor şi Contabililor Autorizaţi din România nr. 07/58/2007;

- pct. 3, 18, 25 şi 152 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România nr. 1/1995, republicat;

- avizelor primite din partea Ministerului Economiei şi Finanţelor (nr. 50.207 din 29 ianuarie 2008) şi a Ministerului Justiţiei (nr. 12.443 din 11 februarie 2008),

Consiliul Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România emite următoarea hotărâre:

Art. I. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din România nr. 1/1995, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 28 martie 2001, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„1. Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, denumit în continuare Corpul, este persoană juridică de utilitate publică şi autonomă, din care fac parte experţii contabili şi contabilii autorizaţi, precum şi societăţile comerciale de expertiză contabilă şi societăţile comerciale de contabilitate, în condiţiile prevăzute de lege."

2.  La punctul 2, paragraful 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„2. Corpul, prin delegaţia primită din partea autorităţii publice, acordă şi retrage dreptul de exercitare a profesiei de expert contabil şi de contabil autorizat şi are dreptul să controleze competenţa şi moralitatea membrilor săi, precum şi calitatea serviciilor prestate de aceştia."

3.  La punctul 4, paragraful 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Conferinţa naţională este constituită din membrii Consiliului superior, membrii consiliilor filialelor Corpului, ai comisiilor de disciplină, reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor de pe lângă Consiliul superior şi consiliile filialelor, precum şi din reprezentanţi ai membrilor din fiecare filială a Corpului, desemnaţi de adunările generale, conform normei de reprezentare de 1 la 100 membri înscrişi în Tabloul Corpului, in vigoare la 31 decembrie a anului expirat."

4.  La punctul 5, paragraful 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„5. Conferinţa naţională este legal constituită dacă este asigurată participarea majorităţii membrilor prevăzuţi la pct. 4 paragraful 2, iar hotărârile sunt valabil adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Dacă la prima convocare nu se întruneşte numărul necesar, este convocată din nou Conferinţa naţională, care este legal constituită cu participarea a cel puţin 30% din numărul membrilor şi reprezentanţilor prevăzuţi la pct. 4 paragraful 2, iar hotărârile sunt valabil adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi."

5.  Punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„6. Conferinţa naţională ordinară se întruneşte anual prin grija Consiliului superior, care alege locul şi stabileşte data; convocarea Conferinţei naţionale ordinare se face cu cel puţin 20 de zile înaintea datei de desfăşurare a acesteia."

6. Punctul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„7. Conferinţa naţională ordinară are atribuţiile prevăzute de art.31 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată.

In exercitarea atribuţiilor sale legale, Conferinţa naţională ia şi următoarele măsuri:

a)   aprobă prin vot deschis situaţiile financiare anuale, raportul cenzorilor sau auditorilor, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar încheiat, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli al exerciţiului financiar viitor, prezentate de Consiliul superior;

b)  aprobă prin vot deschis organigrama Corpului la nivel central şi teritorial, sistemul de salarizare pentru anul următor, precum şi principiile şi criteriile de organizare şi de salarizare a personalului angajat al Corpului;

c) aprobă prin vot deschis sistemul de acordare şi cuantumul cheltuielilor de deplasare şi reprezentare;

d) alege şi revocă preşedintele şi membrii Consiliului superior şi ai comisiei de cenzori; alege şi revocă preşedintele şi 2 membri ai Comisiei superioare de disciplină;

e)  aprobă raportul Consiliului superior referitor la rezultatul alegerilor privind reînnoirea mandatelor membrilor consiliilor filialelor Corpului, inclusiv revocarea celor aleşi;

f)  aprobă prin vot deschis nivelul indemnizaţiilor pentru organele alese ale Corpului;

g) aprobă normele privind controlul modului de respectare a normelor profesionale, constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor administrative şi/sau disciplinare membrilor sau personalului angajat;

h) stabileşte anual cotizaţiile datorate de membrii Corpului şi taxele de inscriere în evidenţele Corpului;

i) confirmă lista cuprinzând membrii de onoare ai Corpului, în conformitate cu anexa nr. 3 la pezentul regulament;

j) stabileşte măsurile necesare şi urmăreşte îndeplinirea altor atribuţii prevăzute de actele normative, precum şi a propriilor hotărâri."

7. Punctul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„11. Consiliul superior cuprinde maximum 24 de membri, inclusiv preşedintele, şi 8 supleanţi. Reprezentarea experţilor contabili şi contabililor autorizaţi se stabileşte în funcţie de procentajul experţilor contabili în raport cu totalul membrilor Corpului la nivelul ţării, conform tabelului următor:

Ponderea experţilor contabili în raport cu numărul total al membrilor Corpului la nivelul ţării

Numărul membrilor titulari

Numărul membrilor supleanţi

Experţi contabili

Contabili autorizaţi

Experţi contabili

Contabili autorizaţi

Până la 50% inclusiv

16

8

5

3

Peste 50% şi până la 65% inclusiv

17

7

6

2

Peste 65% şi până la 85% inclusiv

20

4

7

1

Peste 85% si până la 100%

23

1

7

1

100%

24

-

8

-

Stabilirea locurilor aferente celor două categorii profesionale se face, potrivit paragrafului 1, de către Biroul permanent, cu 3 luni înaintea datei stabilite pentru alegeri."

8.Punctul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„14. Locurile vacante în Consiliul superior provin, de regulă, prin încetarea mandatului celor care au împlinit 4 ani în cadrul acestuia. Membrii cărora le încetează mandatul pot să îşi depună candidatura şi să fie realeşi după o perioadă cel puţin egală cu cea a mandatului îndeplinit."

9. Punctul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„17. Consiliul superior se convoacă cel puţin o dată pe semestru de către preşedintele său şi ori de câte ori este necesar; de asemenea, poate fi convocat la cererea Biroului permanent, a majorităţii membrilor Consiliului superior, precum şi la cererea Comisiei superioare de disciplină. Şedinţele Consiliului superior au cvorum dacă sunt prezenţi sau reprezentaţi trei pătrimi din numărul membrilor titulari. Hotărârile Consiliului superior sunt valabile dacă au fost luate cu două treimi din numărul membrilor prezenţi. Dacă nu s-a întrunit cvorumul, se organizează o altă şedinţă a Consiliului superior, cu o participare de cel puţin 40% din numărul membrilor titulari, cu aceeaşi ordine de zi şi făcând obiectul unei convocări speciale în termen de 15 zile. In acest caz, hotărârile se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. La paritate de voturi, votul preşedintelui de şedinţă este hotărâtor.

Deliberările Consiliului superior au caracter strict secret; hotărârile sunt date publicităţii în revista editată de Corp şi/sau pe site-ul Corpului. Hotărârile de interes general se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

10. Punctul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„18. Consiliul superior are următoarele atribuţii:

a)  alege dintre membrii săi 5 vicepreşedinţi ai Consiliului superior: 4 dintre aceştia sunt aleşi dintre experţii contabili, iar unul, dintre contabilii autorizaţi;

b)  asigură elaborarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului, solicitând avizele Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Justiţiei; regulamentul de organizare şi funcţionare nu va fi înaintat pentru aprobare fără avizele favorabile ale celor două ministere;

c) asigură elaborarea şi completarea Codului etic naţional al profesioniştilor contabili pe baza Codului etic IFAC;

d)   asigură administrarea şi gestionarea patrimoniului Corpului;

e) deliberează asupra tuturor problemelor privind profesia de expert contabil şi de contabil autorizat;

f) veghează ca reglementările privind dobândirea calităţii de expert contabil şi contabil autorizat să fie aplicate strict;

g) asigură coordonarea activităţii consiliilor filialelor; aprobă metodologia de elaborare a bugetului de venituri şi cheltuieli al Corpului;

h) aprobă statele de funcţii ale Corpului la nivel central şi teritorial;

i) asigură participarea membrilor săi în cadrul unor comisii de studii şi cercetări destinate a face să progreseze profesia şi ştiinţa contabilă sau în diverse grupe de lucru din cadrul instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, la solicitarea acestora;

j) decide în termen de 30 de zile asupra contestaţiilor făcute împotriva hotărârilor luate de Comisia superioară de disciplină;

k) aprobă normele privind desfăşurarea activităţii curente a compartimentelor şi verigilor organizatorice ale Corpului;

l) ia toate măsurile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei şi a celei de asigurare a riscului profesional de către toţi membrii Corpului;

m) analizează activitatea membrilor şi preşedinţilor comisiilor de disciplină, experţi contabili, şi ia măsuri administrative, organizatorice, inclusiv de natură disciplinară; pentru preşedintele şi membrii Comisiei superioare de disciplină, experţi contabili, rezultatele analizei sunt prezentate Conferinţei naţionale, care hotărăşte;

n) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de prezentul regulament şi de hotărârile Conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi."

11. Punctul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„24. Preşedintele Consiliului superior este ales de Conferinţa naţională dintre membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România pentru un mandat de 4 ani şi poate fi reales pentru cel mult încă un mandat.

Persoana respectivă poate să cumuleze această funcţie numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul cercetării sau în învăţământul universitar de profil şi se bucură de autoritate profesională şi morală deosebită.

Pentru asigurarea continuităţii, alegerea viitorului preşedinte se face cu un an înaintea expirării mandatului preşedintelui în funcţie, fără ca perioada respectivă să influenţeze durata mandatului noului preşedinte."

12. Punctul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„26.   Preşedintele  Consiliului  superior are   următoarele atribuţii:

a) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului superior şi ale Biroului permanent;

b)  conduce şi coordonează dezbaterile potrivit condiţiilor prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul regulament;

c) prezintă anual Consiliului superior, spre adoptare, proiectul de buget pentru exerciţiul viitor;

d)  urmăreşte ca angajarea şi efectuarea cheltuielilor să se facă cu încadrarea în bugetul aprobat de Conferinţa naţională;

e)   prezintă situaţiile financiare anuale spre adoptare Consiliului superior şi spre aprobare Conferinţei naţionale;

f) reprezintă Corpul în faţa autorităţilor publice, a terţilor sau organizaţiilor naţionale şi internaţionale, apărând prestigiul şi independenţa profesională ale membrilor săi;

g)  îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Conferinţa naţională, de Consiliul superior şi de Biroul permanent."

13. Punctul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„29. Preşedintele Consiliului superior are competenţa să reunească preşedinţii consiliilor filialelor sau reprezentanţii lor, în vederea examinării unor probleme deosebit de importante ale apărării unor interese generale ale profesiei, de studiere a oricăror măsuri de ordin colectiv."

14. Punctul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„30. Pentru urmărirea punerii în aplicare a măsurilor hotărâte de Biroul permanent, de Consiliul superior şi de Conferinţa naţională şi asigurarea legăturii dintre organele alese şi organele executive ale Corpului se înfiinţează Secretariatul organelor de conducere ale Corpului. Modul de organizare şi funcţionare, precum şi atribuţiile Secretariatului organelor de conducere ale Corpului se stabilesc prin hotărâre a Consiliului superior."

15. Punctul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„31. Cenzorii sunt aleşi pentru o perioadă de 4 ani de Conferinţa naţională ordinară, prin vot deschis, dintre membrii Corpului care nu fac parte din Consiliul superior. Cenzorii nu pot îndeplini mai mult de două mandate consecutive."

16.  La punctul 32, paragraful 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„32. Cenzorii au ca atribuţii verificarea gestiunii financiare a Corpului pentru exerciţiul financiar încheiat, a concordanţei dintre operaţiile înregistrate în contabilitate şi cele aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli, raportând Conferinţei naţionale în legătură cu regularitatea şi sinceritatea conturilor şi a execuţiei bugetare."

17. Punctul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„33. Activităţile Corpului se desfăşoară în cadrul secţiunilor, subordonate birourilor permanente, precum şi departamentelor, direcţiilor şi sectoarelor, subordonate directorului general executiv şi directorilor executivi ai filialelor, după caz."

18. Punctul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„34.   Secţiunile   Corpului   se   organizează   pe   categorii profesionale, şi anume: Secţiunea experţilor contabili şi Secţiunea contabililor autorizaţi. Atribuţiile acestora se stabilesc prin norme aprobate de Consiliul superior.

Conducerea fiecărei secţiuni este asigurată de cel mult 5 membri, desemnaţi din cadrul Consiliului superior, dintre care: un preşedinte (desemnat dintre vicepreşedinţii Biroului permanent), un supleant şi 1-3 membri. La propunerea vicepreşedinţilor de resort, în funcţie de necesităţi, secţiunile se completează, prin decizia preşedintelui Consiliului superior, cu specialişti, chiar din afara Corpului, cunoscuţi pentru calificarea, competenţa şi lucrările lor; aceştia au în cadrul secţiunilor vot consultativ.

Secţiunile fac parte din structurile alese ale Corpului şi îşi desfăşoară activitatea operativă prin structurile executive ale Corpului."

19.  Punctul 35 se abrogă.

20. Punctul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„36.   Activitatea   secţiunilor   se   desfăşoară   pe   baza programelor de activitate aprobate de Consiliul superior; activitatea structurilor executive se desfăşoară pe baza regulamentului intern, a normelor, programelor şi procedurilor de lucru aprobate de Consiliul superior."

21. Punctul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„37. Structurile alese şi executive ale Corpului, în exercitarea funcţiilor lor, sunt răspunzătoare pentru păstrarea secretului profesional."

22. Punctul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„39. Sub coordonarea preşedintelui Biroului permanent, activitatea executivă a Corpului se realizează prin structuri operative şi administrative conduse de directorul general executiv, numit de Consiliul superior, care răspunde de buna funcţionare a structurilor executive ale Corpului."

23. Punctul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„40. Directorul general executiv are următoarele atribuţii:

a)    execută hotărârile şi deciziile privind activitatea compartimentelor executive;

b)  pregăteşte, analizează şi centralizează proiectele de buget ale filialelor; elaborează proiectul de buget al Corpului; după însuşirea acestora de către  Biroul  permanent,  prin preşedintele acestuia, le prezintă Consiliului superior pentru adoptare, cu cel puţin o lună înainte de începerea exerciţiului financiar;

c)   asigură execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, prezentând informări periodice Biroului permanent; în acest sens asigură şi răspunde de organizarea şi ţinerea contabilităţii la nivel central şi teritorial, potrivit legii;

d)  asigură executarea tuturor lucrărilor administrative şi de secretariat;

e) organizează şi asigură evidenţa centralizată a experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi înscrişi în Tabloul Corpului de către filiale;

f) asigură publicarea anuală în Monitorul Oficial al României a Tabloului Corpului;

g) organizează, asigură şi urmăreşte publicitatea în legătură cu exercitarea profesiei de expert contabil şi de contabil autorizat, în interesul profesiei membrilor Corpului; propune Comisiei superioare de disciplină pe cei care se fac vinovaţi de încălcarea reglementărilor privind publicitatea;

h) asigură publicarea, potrivit legii, a situaţiilor financiare anuale, după aprobarea lor de către Conferinţa naţională;

i) asigură condiţiile materiale pentru desfăşurarea activităţilor tuturor structurilor Corpului;

j) propune preşedintelui Biroului permanent, anual, o dată cu proiectul de buget, schema de funcţii şi de salarizare a sectoarelor administrative şi a salariaţilor din subordine;

k) numeşte şi revocă, cu respectarea statelor de funcţii aprobate de Consiliul superior, personalul de execuţie al Corpului şi îi stabileşte salariile; pentru funcţiile de conducere face propuneri Biroului permanent;

l) asigură publicarea hotărârilor şi deciziilor organelor superioare ale Corpului, potrivit reglementărilor şi normelor în vigoare;

m) participă fără drept de vot la şedinţele Biroului permanent şi ale Consiliului superior, luând cunoştinţă de deciziile şi hotărârile adoptate."

24. Punctul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„41. In subordinea directorului general executiv funcţionează compartimentele operative şi administrative care asigură funcţionarea curentă a Corpului. Atribuţiile, competenţele, structura de personal şi relaţiile dintre compartimente se stabilesc prin regulamentul intern şi norme aprobate de Consiliul superior, la propunerea directorului general executiv."

25.  Punctul 42 se abrogă.

26. Punctul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„43. Comisia superioară de disciplină are următoarele competenţe:

a) analizează plângerile referitoare la abateri de la conduita etică şi profesională ale preşedinţilor şi membrilor consiliilor filialelor şi aplică sancţiuni; analizează plângerile referitoare la abateri de la conduita etică şi profesională ale membrilor Consiliului superior, făcând propuneri de sancţionare a acestora Conferinţei naţionale, care hotărăşte;

b)  soluţionează plângerile referitoare la abaterile de la conduita etică şi profesională a preşedinţilor şi membrilor comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor, precum şi a persoanelor fizice străine cărora Ie-a fost recunoscut dreptul de a exercita profesia de expert contabil sau contabil autorizat în România şi aplică, după caz, sancţiunile prevăzute în art. 17 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată;

c)   rezolvă contestaţiile formulate împotriva hotărârilor disciplinare pronunţate de comisiile de disciplină ale filialelor;

d)  aplică sancţiunea interzicerii dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau contabil autorizat membrilor Corpului care au săvârşit abateri grave, prevăzute de regulament."

27. Punctul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„44. Comisia superioară de disciplină este formată din 7 membri titulari şi 7 membri supleanţi, astfel:

a)   preşedintele şi 2 membri, experţi contabili, aleşi de Conferinţa naţională dintre membrii Corpului, care se bucură de autoritate profesională şi morală deosebită;

b) 2 membri desemnaţi de ministrul economiei şi finanţelor;

c) 2 membri desemnaţi de ministrul justiţiei. In aceleaşi condiţii sunt desemnaţi supleanţii.

Mandatul membrilor Comisiei superioare de disciplină este de 4 ani."

28.  La punctul 48, paragraful 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„In cazurile prevăzute la pct. 43 lit. a) teza a doua, hotărârea de sancţionare se supune dezbaterii Conferinţei naţionale, care o poate confirma sau infirma."

29. Punctul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„52. Reprezentantul Ministerului Economiei şi Finanţelor pe lângă  Consiliul   superior  participă   la   lucrările  Conferinţei naţionale şi la şedinţele Consiliului superior, fără drept de vot. In acest sens:

-  primeşte convocările la lucrările Conferinţei naţionale şi ale Consiliului superior, materialele supuse dezbaterii fiindu-i trimise cu 7 zile înainte;

- primeşte deciziile şi hotărârile luate în Biroul permanent, Consiliul superior şi Conferinţa naţională, iar la cerere, şi materialele care au stat la baza acestora, în cel mult 7 zile de la luarea lor;

- sesizează ministrul economiei şi finanţelor ori de câte ori hotărârile şi măsurile adoptate de Corp contravin reglementărilor legale şi trimite spre înştiinţare Biroului permanent o copie a sesizării."

30. Punctul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„55. Consiliul filialei cuprinde maximum 10 membri titulari, inclusiv preşedintele, şi 4 membri supleanţi.

Repartiţia locurilor între experţii contabili şi contabilii autorizaţi variază de la o filială la alta, în funcţie de procentajul experţilor contabili în raport cu numărul total al membrilor Corpului la nivelul ţării şi de mărimea filialei, conform tabelului de mai jos:

Ponderea experţilor contabili în raport cu numărul total al membrilor Corpului la nivelul ţării

Numărul membrilor titulari

Numărul membrilor supleanţi

Experţi contabili

Contabili autorizaţi

Experţi contabili

Contabili autorizaţi

Filiale cu peste 1.000 de membri

Până la 50% inclusiv

6

4

2

2

Peste 50% şi până la 65 % inclusiv

7

3

3

1

Peste 65% şi până la 85% inclusiv

8

2

3

1

Peste 85% si până la 100%

9

1

4

0

100%

10

0

4

0

Filiale între 500-1.000 membri

Până la 50% inclusiv

4

2

3

1

Peste 50% şi până la 65% inclusiv

5

1

3

1

Peste 65% şi până la 85% inclusiv

5

1

4

0

Ponderea experţilor contabili în raport cu numărul total al membrilor Corpului la nivelul ţării

Numărul membrilor titulari

Numărul membrilor supleanţi

Experţi contabili

Contabili autorizaţi

Experţi contabili

Contabili autorizaţi

Peste 85% şi până la 100% inclusiv

6

0

4

0

Filiale sub 500 de membri

Până la 65% inclusiv

3

1

1

1

Peste 65% si până la 100%

4

0

2

0

100%

4

0

2

0

La filialele care au sub 100 de membri, consiliul filialei este format din 3 membri titulari, dintre care 2 experţi contabili, şi 2 membri supleanţi, unul expert contabil şi celălalt contabil autorizat."

31.  La punctul 58, paragraful 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„58. Locurile vacante în consiliul filialei provin, de regulă, din încetarea mandatului celor care au împlinit 4 ani de activitate în cadrul consiliului; mandatul membrilor care au fost sancţionaţi disciplinar încetează."

32. Punctul 62 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„62. Cvorumul necesar pentru organizarea unei reuniuni a consiliului este de două treimi din numărul membrilor titulari.

Hotărârile consiliului filialei sunt valabile dacă întrunesc un număr de voturi mai mare de jumătate din numărul membrilor săi. Dacă această majoritate nu a fost asigurată, se va organiza o şedinţă la care majoritatea voturilor celor prezenţi va fi suficientă dintr-o participare de cel puţin 40% din numărul membrilor consiliului. La egalitate de voturi, votul preşedintelui este decisiv."

33. Punctul 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„64. Deliberările consiliului filialei au caracter strict secret; hotărârile însă sunt date publicităţii în revista editată de Corp şi/sau pe site-ul filialei Corpului".

34. Punctul 65 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„65. Consiliul filialei are următoarele atribuţii:

a) supraveghează modul de exercitare a profesiilor de expert contabil şi de contabil autorizat în raza de activitate a filialei;

b)   asigură apărarea intereselor filialei şi administrarea bunurilor acesteia;

c) asigură prevenirea şi concilierea tuturor contestaţiilor sau conflictelor de ordin profesional;

d) hotărăşte în ceea ce priveşte înscrierea în Tabloul Corpului sau asupra modificărilor ce se aduc acestuia, potrivit precizărilor Consiliului superior;

e)  sesizează Consiliul superior cu propuneri şi sugestii privind exercitarea profesiilor de expert contabil şi de contabil autorizat;

f) sesizează comisia de disciplină a filialei despre abaterile profesionale constatate în sarcina membrilor Corpului;

g) efectuează sau autorizează pe întreg teritoriul filialei toate formele de publicitate colectivă considerate utile intereselor profesiei, conform hotărârii Consiliului superior;

h) pronunţă radierea din Tabloul Corpului în cazurile prevăzute de prezentul regulament, precum şi încetarea provizorie a calităţii de membru al Corpului, la cererea celui interesat;

i) analizează şi adoptă proiectul bugetului filialei, potrivit normelor emise de Consiliul superior;

j) urmăreşte realizarea programului de activitate al filialei, aprobat de Conferinţa naţională, precum şi execuţia Bugetului de venituri şi cheltuieli al filialei, luând sau propunând măsurile corespunzătoare în sarcina Biroului permanent sau a directorului executiv al filialei;

k) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de prezentul regulament, de hotărârile şi deciziile organelor de conducere ale Corpului."

35. Punctul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„69. Preşedintele consiliului filialei este ales de adunarea generală dintre membrii filialei Corpului pentru un mandat de 4 ani şi poate fi reales o singură dată.

Persoana respectivă poate să cumuleze această funcţie numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul cercetării sau în învăţământul universitar de profil şi se bucură de autoritate profesională şi morală deosebită.

Pentru asigurarea continuităţii, alegerea viitorului preşedinte se face cu un an înaintea expirării mandatului preşedintelui în funcţie, fără ca perioada respectivă să influenţeze durata mandatului noului preşedinte."

36. Punctul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„70.  Preşedintele Biroului  permanent al filialei  asigură executarea hotărârilor Consiliului superior şi ale consiliului filialei, precum şi buna desfăşurare a activităţii membrilor filialei, având următoarele atribuţii principale:

a) convoacă consiliul filialei şi conduce dezbaterile acestuia, potrivit prevederilor anexei nr. 2 la prezentul regulament;

b) reprezintă consiliul filialei pe lângă Consiliul superior şi pe lângă membrii Corpului;

c)  reprezintă Corpul în faţa reprezentanţilor autorităţilor publice şi ai colectivităţilor diverse din cuprinsul teritoriului filialei sale, pe baza împuternicirilor stabilite de Consiliul superior;

d)   asigură urmărirea încadrării cheltuielilor în bugetul aprobat;

e) asigură organizarea alegerilor, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la prezentul regulament;

f) supune spre aprobare adunării generale execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul expirat;

g) arbitrează eventualele litigii dintre membrii filialei şi clienţii acestora, în cazul când aceştia din urmă acceptă acest arbitraj;

h) supune adunării generale anuale propunerile pentru acordarea de distincţii onorifice, conform procedurii prevăzute în anexa nr. 3 la prezentul regulament;

i) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de prezentul regulament, de hotărârile şi de deciziile organelor de conducere ale filialei şi ale Corpului."

37. Punctul 75 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„75.  Conducerea  executivă  a filialei  se  realizează de directorul executiv al filialei, salariat angajat prin concurs, responsabil cu buna funcţionare a compartimentelor operative şi administrative."

38. Punctul 76 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„76. Directorul executiv al filialei are următoarele atribuţii:

a) execută hotărârile consiliului filialei şi măsurile stabilite de organele de conducere ale Corpului;

b)  elaborează proiectul bugetului filialei conform normelor emise de Consiliul superior;

c) asigură execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat şi angajează cheltuieli în limita bugetului aprobat;

d)  asigură executarea tuturor lucrărilor administrative şi de secretariat ale filialei;

e) organizează şi asigură evidenţa experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi în cadrul Tabloului Corpului existent la filiale;

f)  asigură elaborarea documentelor primare şi a situaţiilor necesare în vederea ţinerii contabilităţii, conform reglementărilor legale şi normelor emise de Consiliul superior;

g) propune anual consiliului filialei schema de funcţiuni şi de salarizare a personalului necesar, care urmează să fie supusă aprobării Consiliului superior;

h) participă fără drept de vot la şedinţele Biroului permanent şi ale consiliului filialei, luând cunoştinţă de deciziile adoptate;

i) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute în actele normative, precum şi în hotărârile şi deciziile organelor de conducere ale filialei şi ale Corpului."

39. Punctul 78 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„78. Activităţile desfăşurate de filială se organizează pe următoarele verigi:

-   Secţiunea experţi contabili şi Secţiunea contabililor autorizaţi, organe alese;

- sectoare, birouri şi compartimente, potrivit organigramei şi statelor de funcţii aprobate de Consiliul superior, reprezentând structurile executive ale filialei."

40. Punctul 83 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„83.  Secţiunile îşi  desfăşoară  activitatea  pe  bază  de programe aprobate de consiliul filialei.

Pentru asigurarea condiţiilor necesare realizării atribuţiilor organelor alese ale filialei, preşedintele împreună cu directorul executiv desemnează o persoană din cadrul structurilor executive ale filialei."

41. Punctul 84 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„84. Activităţile prevăzute la art. 6, 7 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, pot fi desfăşurate numai de persoanele având calitatea de expert contabil, respectiv contabil autorizat, înscrise în Tabloul Corpului, dovedită cu legitimaţia de membru, vizată anual."

42. Punctul 86 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„86.  Candidatul  depune  la secretariatul filialei dosarul cuprinzând cererea sa şi documentele justificative din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru exercitarea profesiei şi pentru înscrierea în Tabloul Corpului."

43. Punctul 87 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„87. Dosarul este verificat de compartimentul de specialitate în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru exercitarea profesiei, precum şi în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Codul etic naţional al profesioniştilor contabili. Acesta întocmeşte un raport cu constatările sale care este supus directorului executiv pentru aprobarea sau respingerea cererii de înscriere în Tabloul Corpului."

44. Punctul 88 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„88. Decizia luată în legătură cu înscrierea în Tabloul Corpului se trimite compartimentului de specialitate însărcinat cu aceasta."

45. Punctul 89 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„89. In vederea garantării drepturilor de apărare, înaintea deciziei de respingere a cererii, cei interesat are acces la dosar, inclusiv la raportul de verificare, şi este convocat, dacă este cazul, însoţit de un avocat sau un coleg, pentru a fi audiat în şedinţa consiliului filialei respective."

46. Punctul 90 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„90. Decizia privind refuzul de înscriere în Tabloul Corpului trebuie să fie temeinic motivată; cel interesat o poate contesta la secţiunea respectivă din cadrul consiliului filialei, în termen de 15 zile de la comunicare. Dacă este nemulţumit de decizia consiliului filialei, cel interesat poate contesta la Consiliul superior în termen de 30 de zile de la primirea acesteia."

47. Punctul 92 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„92. Procedura de înscriere a persoanelor fizice străine şi a persoanelor juridice cu capital străin sau mixt se face cu respectarea procedurii stabilite de Consiliul superior."

48. Punctul 93 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„93. Tabloul Corpului este împărţit în 8 secţiuni, cuprinzând membrii Corpului cu drept de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat, şi anume:

Secţiunea întâi - experţi contabili - liber-profesionişti care îşi desfăşoară activitatea în mod individual sau ca persoane fizice autorizate.

Secţiunea a doua - experţi contabili care au statut de angajaţi în întreprinderi, instituţii bancare şi de asigurări, educaţie şi cercetare şi instituţii centrale sau locale.

Secţiunea a treia - persoane fizice străine care au obţinut calitatea de membru al Corpului.

Secţiunea a patra - experţi contabili care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor societăţi, companii sau cabinete, membre ale Corpului:

A. cu capital străin sau mixt;

B. cu capital autohton.

Secţiunea a cincea - contabili autorizaţi liber-profesionişti care îşi desfăşoară activitatea în mod individual sau ca persoane fizice autorizate.

Secţiunea a şasea - contabili autorizaţi care au statut de angajaţi în întreprinderi, instituţii bancare şi de asigurări, educaţie şi cercetare şi instituţii centrale şi locale.

Secţiunea a şaptea - contabili autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul societăţilor comerciale de contabilitate, membre ale Corpului:

A. cu capital străin sau mixt;

B. cu capital autohton.

Secţiunea a opta - Titluri onorifice:

A.  preşedinţi de onoare;

B. experţi contabili de onoare;

C. contabili autorizaţi de onoare.

Structura pe secţiuni a Tabloului se aprobă prin hotărâre a Consiliului superior şi se publică anual în Monitorul Oficial al României, Partea I."

49. La punctul 94, după paragraful 1 se introduce un nou paragraf, paragraful 2, cu următorul cuprins:

„Procedura de reactivare a membrilor inactivi se stabileşte de Consiliul superior."

50.  La punctul 95, paragraful 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Atunci când un membru al Corpului transferă activitatea sa într-o altă filială, el trebuie să ceară transferarea dosarului său şi înscrierea în Tabloul Corpului la filiala pe teritoriul căreia s-a transferat; la fel se va proceda şi în cazul societăţilor comerciale de expertiză contabilă şi societăţilor comerciale de contabilitate."

51. Punctul 96 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„96.   Societăţile   comerciale   de   expertiză   contabilă   şi societăţile comerciale de contabilitate, membre ale Corpului, au obligaţia să comunice filialelor de care aparţin toate modificările intervenite în forma de organizare, locurile de desfăşurare a activităţii, componenţa asociaţilor sau acţionarilor lor şi/sau în obiectul de activitate al acestora, în termen de 30 de zile de la producerea acestora."

52. Punctul 98 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„98. In exercitarea profesiei, experţii contabili şi contabilii autorizaţi răspund disciplinar, administrativ, civil sau penal, potrivit legii şi prezentului regulament.

Membrii Corpului pot prevedea prin contractele încheiate în condiţiile legii cu clienţii limitarea răspunderii civile a acestora.

Este interzisă efectuarea de către experţii contabili şi contabilii autorizaţi de lucrări specifice profesiei pentru operatorii economici sau pentru instituţiile unde sunt salariaţi sau pentru cei cu care acestea sunt în raporturi contractuale sau se află în concurenţă.

De asemenea, le este interzis să efectueze lucrări pentru operatorii economici, în cazul în care sunt rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv sau soţi ai administratorilor.

Situaţiile de incompatibilităţi şi conflicte de interese pot fi detaliate de Consiliul superior şi Conferinţa naţională, în conformitate cu legislaţia europeană şi cu standardele internaţionale ale profesiei."

53. Punctul 99 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„99. Consiliul filialei pronunţă radierea unui membru din Tabloul Corpului în următoarele situaţii:

a) când membrul Corpului a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni care, potrivit legislaţiei în vigoare, interzice dreptul de administrare şi gestiune a societăţilor comerciale;

b)  nedepunerea la bugetul statului a impozitului asupra onorariilor încasate de la persoanele fizice;

c) neplata cotizaţiei profesionale pe o perioadă de un an;

d)  nerespectarea normelor referitoare la incompatibilităţi şi conflicte de interese;

e)   membrul Corpului a fost sancţionat cu interzicerea dreptului de exercitare a profesiei;

f) membrul Corpului a fost declarat inapt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei."

54.   Punctul 100 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„100. Orice membru al Corpului poate cere încetarea provizorie de a mai face parte din acesta. La cererea adresată conducerii filialei, prin scrisoare recomandată ori prin depunere la secţiunea de resort cu semnătură de primire, se arată motivele şi data de la care doreşte să înceteze a mai fi membru al Corpului."

55.   Punctul 104 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„104. Cel interesat poate, atunci când doreşte, dar nu mai târziu de 3 ani şi când sunt îndeplinite condiţiile necesare stabilite de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului, să obţină reînscrierea sa în Tabloul Corpului, dând curs procedurii prevăzute pentru înscriere.

In cazul în care a trecut o perioadă mai mare de 3 ani de la data renunţării la calitatea de expert contabil sau contabil autorizat ori a radierii din Tablou, persoana în cauză va susţine din nou examenul de aptitudini pentru atribuirea calităţii de expert contabil şi contabil autorizat, dacă celelalte condiţii pentru obţinerea calităţii prevăzute de regulament sunt îndeplinite."

56.   Punctul 106 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„106. Dacă, ca urmare a demisiei, a refuzului de a participa la deliberări, a întreprinderii de acţiuni repetate prin care se încalcă Regulamentul şi normele Corpului, membrii consiliului filialei provoacă prin aceasta imposibilitatea funcţionării corespunzătoare a structurilor organizatorice ale filialei, precum şi în situaţia în care, cu ocazia alegerilor generale sau parţiale, nu se prezintă nicio candidatură, consiliul filialei se suspendă, iar atribuţiile acestuia vor fi exercitate de un administrator provizoriu desemnat de Consiliul superior din rândul membrilor filialei respective, până la organizarea de noi alegeri generale sau parţiale. Pe întreaga durată a îndeplinirii mandatului de administrator, activitatea acestuia este desfăşurată sub stricta îndrumare, coordonare şi supervizare a Biroului permanent al Consiliului superior şi a preşedintelui Corpului.

Exercitarea atribuţiilor provizorii menţionate nu implică acte care să angajeze finanţele filialei şi nici luarea de decizii definitive privind personalul."

57.  Punctul 110 se abrogă.

58.   Punctul 112 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„112. Adunarea generală ordinară se convoacă anual, în primele două luni ale anului sau la datele stabilite de Consiliul superior, iar în cazuri excepţionale se convoacă adunarea generală extraordinară. Convocarea adunării generale se publică într-un ziar local de mare tiraj, cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea adunării."

59.   Punctul 115 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„115. Adunarea generală are următoarele atribuţii:

a)  ia cunoştinţă, dezbate şi aprobă prin vot deschis raportul de activitate prezentat de consiliul filialei pentru perioada expirată;

b) aprobă prin vot deschis bugetul de venituri şi cheltuieli al filialei pentru exerciţiul financiar viitor şi execuţia bugetului pentru exerciţiul financiar expirat însoţit de raportul cenzorilor asupra gestiunii filialei;

c) ia cunoştinţă de raportul consiliului filialei privind rezultatul analizei activităţii profesionale a experţilor individuali şi a societăţilor comerciale controlate, în vederea asigurării bunei exercitări a profesiei de expert contabil şi de contabil autorizat pe teritoriul filialei. Adunarea generală aprobă lista experţilor individuali şi a societăţilor comerciale ce vor fi auditate calitativ în anul următor;

d)  alege şi revocă preşedintele şi 4 membri ai comisiei de disciplină a filialei;

e) alege şi revocă preşedintele şi membrii consiliului filialei, precum şi cenzorii;

f)  propune, dintre membrii săi, candidaţi pentru funcţia de preşedinte şi de membru al Consiliului superior;

g) adoptă lista cuprinzând membrii de onoare ai filialei;

h) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, de Codul etic naţional al profesioniştilor contabili sau hotărâte de Consiliul superior."

60.   Punctul 117 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„117. Cenzorii sunt aleşi pentru o perioadă de 4 ani de către adunarea generală, prin vot deschis, dintre membrii Corpului care nu fac parte din consiliul filialei. Cenzorii nu pot îndeplini mai mult de două mandate consecutive."

61.  La punctul 118, paragraful 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„118. Cenzorii au misiunea de a verifica şi de a raporta adunării generale cu privire la gestiunea financiară a consiliului filialei pentru fiecare exerciţiu financiar din perioada pentru care au fost aleşi, cu privire la concordanţa dintre operaţiile înregistrate în contabilitate şi documentele aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli, atestând regularitatea şi sinceritatea informaţiilor financiare şi a execuţiei bugetare."

62.   Punctul 119 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„119. Comisia de disciplină a filialei este formată dintr-un preşedinte, 4 membri titulari şi 5 membri supleanţi, aleşi de adunarea generală dintre membrii filialei, experţi contabili, care se bucură de autoritate profesională şi morală deosebită.

Membrii supleanţi sunt desemnaţi în aceleaşi condiţii, odată cu titularii. Mandatul membrilor comisiei este de 4 ani."

63.  La punctul 120, paragraful 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Fac excepţie plângerile privitoare la fapte săvârşite de membrii Consiliului superior şi ai consiliilor filialelor, de membrii şi preşedinţii comisiilor de disciplină ale filialelor, de preşedinţii Consiliului superior şi ai consiliilor filialelor, precum şi de persoanele fizice străine cărora Ie-a fost recunoscut dreptul de a exercita profesia de expert contabil sau contabil autorizat în România, care se depun la Comisia superioară de disciplină.

Plângerile privitoare la fapte săvârşite de membrii şi preşedintele Comisiei superioare de disciplină se depun la Consiliul superior, care le analizează şi le prezintă Conferinţei naţionale."

64.   Punctul 121 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„121. Toate reclamaţiile privind fapte susceptibile de a antrena răspunderea disciplinară îndreptate contra unui membru al Corpului sau a unei societăţi recunoscute de Corp se adresează comisiei de disciplină a filialei de care aparţine cel reclamat. Aceasta înştiinţează preşedintele consiliului filialei şi reprezentantul Ministerului Economiei şi Finanţelor cu privire la reclamaţiile primite.

Fac excepţie reclamaţiile îndreptate împotriva membrilor Consiliului superior, membrilor consiliilor filialelor, membrilor şi preşedinţilor comisiilor de disciplină ale filialelor sau profesioniştilor şi ai societăţilor străine care se adresează Comisiei superioare de disciplină."

65.   Punctul 122 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„122. Plângerea îndreptată împotriva unui membru al Corpului se adresează filialei din care face parte acesta, cu excepţia situaţiilor în care competenţa aparţine Comisiei superioare de disciplină, pentru care plângerile se depun la Consiliul superior.

Plângerea astfel primită se transmite în termen de 48 de ore preşedintelui comisiei de disciplină, care va desemna ca raportor pe unul dintre membrii titulari ai comisiei."

66.   Punctul 123 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„123. Procedura de judecată disciplinară este reglementată prin Regulamentul comisiilor de disciplină, aprobat de Consiliul superior al Corpului şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I."

67.   Punctul 124 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„124. Fapta săvârşită de un membru al Corpului, indiferent de funcţia deţinută în structurile alese şi funcţionale, prin care se încalcă dispoziţiile legii, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, ale Codului etic naţional al profesioniştilor contabili, hotărârile organelor de conducere ale Corpului, constituie abatere disciplinară.

Sunt abateri disciplinare următoarele fapte:

a)  comportament necuviincios faţă de membrii Corpului, reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor sau faţă de alţi participanţi la reuniunile de lucru ale organelor de conducere şi control ale Corpului;

b)  absenţa nemotivată de la întrunirea adunării generale a filialei sau de la Conferinţa naţională;

c)   nerespectarea dispoziţiilor Codului etic naţional al profesioniştilor contabili şi a normelor Corpului referitoare la publicitate;

d)   absenţa nejustificată de la acţiunile de pregătire şi dezvoltare profesională reglementate prin normele emise de Corp;

e)  prestarea de servicii profesionale fără viza anuală de exercitare a profesiei sau fără contract scris încheiat cu clientul sau pe baza unui contract în care nu a fost înscrisă calitatea profesională a celui care îl încheie: expert contabil sau contabil autorizat;

f)    nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului profesional;

g)  nedeclararea sau declararea parţială a veniturilor, în scopul sustragerii de la plata cotizaţiei prevăzute în prezentul regulament sau a impozitelor;

h) fapta membrului Corpului de a nu depune în termenele stabilite, la filiala de care aparţine, declaraţiile anuale; pentru persoanele juridice răspunderea incumbă preşedintelui consiliului de administraţie sau administratorului unic, după caz;

i) încălcarea dispoziţiilor cu privire la incompatibilităţi sau conflicte de interese;

j) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control şi auditorilor de calitate ai Corpului documentele privind activitatea profesională;

k) nedepunerea declaraţiilor sau declaraţiilor neconforme cu realitatea, în relaţiile cu Corpul sau cu terţii;

l) înscrierea în rapoartele de expertiză contabilă sau în alte lucrări efectuate pentru terţi de aprecieri la adresa altor membri ai Corpului, fără consimţământul acestora sau fără să fi fost consultaţi;

m) nerespectarea normelor şi standardelor profesionale emise de Corp cu ocazia efectuării lucrărilor pentru terţi;

n) neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Regulamentul privind auditul calităţii serviciilor profesionale;

o) orice alte încălcări ale normelor şi hotărârilor luate de organele de conducere ale Corpului.

La stabilirea şi aplicarea sancţiunilor disciplinare se va ţine seama de gravitatea încălcării şi de consecinţele acesteia."

68. Punctul 125 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„125. Următoarele abateri disciplinare se sancţionează astfel:

Abaterea

Sancţiunea

1

2

a) Neplata cotizaţiei profesionale sau/şi a celorlalte obligaţii băneşti, la termenele stabilite, în  cursul  unui  an calendaristic

b) Condamnarea definitivă pentru      săvârşirea unei infracţiuni care, potrivit legii, interzice dreptul de gestiune şi de administrare a societăţilor comerciale

c) Incălcarea cu intenţie, prin acţiune    sau    omisiune, a normelor de lucru elaborate de Corp privind exercitarea profesiei, dacă fapta a avut ca urmare producerea unui prejudiciu moral sau material

d)   Practicarea  profesiei  de expert contabil sau contabil autorizat   fără   viza   anuală pentru exercitarea profesiei, legal acordată

e) Nerespectarea standardelor profesionale  şi   a   normelor emise   de   Corp   cu   privire la  efectuarea expertizelor contabile

Suspendarea   dreptului   de exercitare a profesiei până la plata  efectivă,  dar  nu   mai puţin de 3 luni şi nici mai mult de un an

Interdicţia      dreptului      de exercitare a profesiei

Interdicţia      dreptului      de exercitare a profesiei

Interdicţia      dreptului      de exercitare a profesiei

Suspendarea dreptului de a mai       efectua       expertize contabile pe 6-12 luni

Interdicţia      dreptului      de exercitare a profesiei, în caz de repetare

69.   Punctul 130 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„130. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare definitive trebuie să fie adusă la cunoştinţa publicului prin:

a)  afişarea unui extras al hotărârii de sancţionare la sediul filialei Corpului, însoţită de publicarea acestuia în revista Corpului;

b)   comunicarea măsurii, în scris, direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi tribunalului, în cazul aplicării sancţiunilor prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. c) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată.

In cazul aplicării sancţiunii de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei printr-o hotărâre definitivă, cel în cauză este obligat să depună, sub luare de semnătură, la filiala de care aparţine carnetul de expert contabil sau de contabil autorizat şi parafa; acestea îi vor fi restituite la expirarea termenului de suspendare.

Aceeaşi obligaţie există şi în cazul aplicării măsurii de interzicere a dreptului de exercitare a profesiei.

Membrul care refuză să se conformeze va fi radiat din Tabloul Corpului, efectuându-se publicitatea corespunzătoare."

70.   Punctul 132 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„132. Reprezentantul Ministerului Economiei şi Finanţelor pe lângă consiliul filialei are următoarele atribuţii:

- participă, fără drept de vot, la lucrările adunării generale şi ale consiliului filialei; materialele care se dezbat se vor transmite cu 7 zile înainte de data întrunirii;

-  sesizează pe reprezentantul Ministerului Economiei şi Finanţelor de pe lângă Consiliul superior asupra hotărârilor şi măsurilor consiliului filialei care contravin reglementărilor legale."

71.  La punctul 133, paragraful 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Exercitarea profesiei de expert contabil şi de contabil autorizat se face cu respectarea principiului independenţei profesiei; expertul contabil şi contabilul autorizat nu trebuie niciodată să se găsească în situaţia de conflict de interese şi în nicio altă situaţie care ar putea aduce atingere integrităţii şi obiectivitătii sale."

72.   Punctul 140 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„140. Societăţile comerciale de expertiză contabilă şi societăţile comerciale de contabilitate pot fi constituite din unul sau mai mulţi asociaţi ori acţionari. Acestea execută întreaga gamă de lucrări prevăzute de lege, cu respectarea dispoziţiilor legale.

In cazul în care experţii, membri sau colaboratori ai unei societăţi comerciale de expertiză, sunt solicitaţi şi numiţi să efectueze expertize judiciare, operaţiuni de auditsau mandatul de cenzor, beneficiarii respectivi vor depune ori vor vira costul acestor lucrări, inclusiv TVA, în contul acestei societăţi. Aceasta este răspunzătoare, alături de membrul sau colaboratorul său, de calitatea lucrării pe care o vizează.

In acelaşi timp, este obligată să reţină şi să vireze impozitul legal datorat bugetului."

73.   Punctul 142 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„142. In aplicarea art. 2 alin. (1), art. 6 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, lucrările ce se pot executa, fără a fi limitative, de către experţii contabili în cadrul contractelor de prestări de servicii sunt:

a) ţinerea sau supravegherea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare;

-   acordarea asistenţei privind organizarea şi ţinerea contabilităţii, inclusiv în cazul sistemelor informatice;

- elaborarea şi punerea în aplicare de: procedee contabile, planul de conturi adaptat unităţii, contabilitatea de gestiune, tabloul de bord, control de gestiune şi control prin buget, în baza şi cu respectarea normelor generale;

b) efectuarea de analize economico-financiare, ca:

- analiza structurilor financiare;

- analiza gestiunii financiare şi a rentabilităţii capitalului investit;

- tehnici de analiză şi de gestiune a fondului de rulment;

- sistem de credit-leasing, factoring etc;

- elaborarea de tablouri de finanţare şi planuri de trezorerie;

- elaborarea de tablouri de utilizări şi resurse;

- asistenţa în prevenirea şi înlăturarea dificultăţilor unităţii;

c) efectuarea de auditfinanciar-contabil, ca:

- diagnostic financiar - creşterea, rentabilitatea, echilibrul şi riscurile financiare;

- audit intern - organizarea sau controlul regularităţii şi sincerităţii sistemului;

- studii, asistenţă pentru realizarea de investiţii financiare;

- audit statutar şi certificarea bilanţului contabil, cu respectarea reglementărilor specifice;

d) efectuarea de evaluări potrivit standardelor internaţionale de evaluare, ca:

- evaluări de bunuri şi active patrimoniale;

- evaluări de întreprinderi şi de valori mobiliare, pentru vânzări, succesiuni, partaje, donaţii sau la cererea celor interesaţi;

- evaluări de elemente intangibile;

e) efectuarea de expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice în condiţiile prevăzute de lege, ca:

- expertize amiabile (la cerere);

- expertize contabil-judiciare;

- arbitraje în cauze civile;

- expertize de gestiune;

f) executarea de lucrări cu caracter financiar-contabil, ca:

- întocmirea de situaţii periodice;

- consolidarea conturilor şi bilanţului;

- întocmirea de planuri de finanţare pe termen mediu şi lung;

g) executarea de lucrări cu caracter fiscal, ca:

- studii şi consultaţii pe probleme de ordin fiscal;

- participarea la întocmirea şi depunerea declaraţiilor fiscale;

- asistenţă în probleme de TVA şi impozite;

- fiscalitate imobiliară;

- asistenţă în aplicarea tarifului vamal;

- asistarea contribuabilului cu ocazia verificărilor;

- vizarea declaraţiilor fiscale anuale ale operatorilor economici;

h) efectuarea de lucrări de organizare administrativă şi informatică, cum ar fi:

- organigrame, structuri, definiri de funcţii;

- legături între servicii, circulaţia documentelor şi informaţiilor;

- mecanizarea şi automatizarea prelucrării informaţiilor, alegerea echipamentelor;

- analiza şi organizarea fluxului informaţional;

- alegerea softurilor necesare;

- formarea profesională continuă;

- contribuţii la protecţia patrimoniului unităţii;

i) îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în mandatul de cenzor la societăţile comerciale, conform prevederilor legale;

j) îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege în procedurile de reorganizare judiciară şi faliment, cum ar fi:

- efectuează lucrări cu privire la reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidarea societăţilor comerciale, precum şi reatragerea sau excluderea unor asociaţi din cadrul societăţilor comerciale;

k) acordarea de asistenţă de specialitate necesară pentru înfiinţarea şi reorganizarea societăţilor comerciale, cum ar fi:

-  activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice;

- studii de fezabilitate la înfiinţarea întreprinderilor;

- activităţi ale holdingurilor;

l) efectuarea pentru persoane fizice şi juridice a oricărui serviciu profesional care presupune cunoştinţe de contabilitate;

m) alte activităţi si servicii pentru întreprinderi cuprinse în clasele CAEN: 6209, 6420, 6619, 6920, 7022, 7320, 8299, 7490, 6831, 6621, precum şi altele stabilite de Biroul permanent al Consiliului superior."

74.   Punctul 143 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„143. In aplicarea art. 2 alin. (3) şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, lucrările ce se pot executa de către contabilii autorizaţi în cadrul contractelor de prestări de servicii, individual sau prin societăţi comerciale de contabilitate, sunt:

- ţinerea contabilităţii financiare şi de gestiune;

- pregătirea lucrărilor pentru întocmirea situaţiilor financiare;

- lucrări, declaraţii şi operaţiuni fiscale lunare şi trimestriale (altele decât situaţiile financiare anuale ale societăţilor comerciale), lucrări în partidă simplă pentru persoane fizice independente şi asociaţii familiale etc;

- atribuţii de cenzor la asociaţii de proprietari/locatari, CAR-uri şi diferite asociaţii, fundaţii etc. fără scop patrimonial."

75.   Punctul 145 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„145. Contabilitatea sintetică şi analitică a cheltuielilor se organizează distinct, potrivit bugetului aprobat.

Inregistrarea cheltuielilor se face pe baza documentelor justificative vizate pentru controlul financiar preventiv şi aprobate de directorul general executiv sau de directorii executivi ai filialelor."

76.  Punctul 146 se abrogă.

77.  Punctul 147 se abrogă.

78.   Punctul 150 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„150. Cotizaţiile profesionale anuale, datorate de membrii Corpului, persoane fizice şi juridice, sunt fixe şi variabile, pe tranşe de venit, fiind stabilite anual de Conferinţa naţională, pe baza metodologiei aprobate de Consiliul superior.

Condiţiile şi termenele de achitare a cotizaţiilor se stabilesc prin normele de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei, aprobate de Consiliul superior."

79.   Punctul 151 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„151. Cheltuielile Corpului se pot efectua numai pe bază de documente justificative, legal întocmite, în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a normelor privind disciplina financiară în cadrul Corpului, aprobate de Consiliul superior."

80.   Punctul 152 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„152. In exercitarea atribuţiilor prevăzute în prezentul regulament, Conferinţa naţională, adunarea generală a filialei, Consiliul superior şi consiliul filialei emit hotărâri, Biroul permanent al Consiliului superior sau al consiliului filialei, precum şi preşedinţii de filiale emit decizii, iar preşedintele Consiliului superior emite ordine.

Potrivit art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, hotărârile şi deciziile de interes general, adoptate de Conferinţa naţională, Consiliul superior şi Biroul permanent al Consiliului superior se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la adoptare.

Sunt hotărâri şi decizii de interes general cele care se referă la:

-  Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi toate modificările şi completările la acesta;

- Codul etic naţional al profesioniştilor contabili din România şi toate modificările şi completările la acesta;

- Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul superior al Corpului şi toate modificările şi completările la acesta;

- Tabloul Corpului şi modificările la acesta;

-  accesul la profesie: examenele de admitere la stagiu; efectuarea stagiului şi organizarea examenului de aptitudini;

-  auditul calităţii serviciilor profesionale executate de membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România;

- alte hotărâri şi decizii clasificate de organele emitente ca fiind de interes general."

81.   Punctul 153 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„153. Prevederile prezentului regulament se aplică tuturor membrilor Corpului, care îşi exercită profesia individual sau sunt constituiţi în societăţi comerciale."

82.   Anexa nr. 1 la regulament se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

83.   Anexa nr. 2 la regulament se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

84.   Anexa nr. 3 la regulament se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.

Art. II. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. III. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 28 martie 2001, cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. IV. - Organele alese şi structurile executive ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri.

Preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România,

Marin Toma

ANEXA Nr. 1 (Anexa nr. 1 la regulament)

PROCEDURA ALEGERILOR

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

1.  Alegerile pentru Consiliul superior şi, respectiv, pentru consiliile filialelor se fac prin vot secret, pentru o perioadă de 4 ani, cu reînnoirea bienală a jumătate din numărul membrilor aleşi.

Preşedintele Consiliului superior şi preşedinţii consiliilor filialelor sunt aleşi prin vot secret, pentru 4 ani, de către Conferinţa naţională, respectiv de adunarea generală a filialei.

2. Au dreptul de a alege şi de a fi aleşi toţi membrii Corpului, persoane fizice înscrise în Tablou, cu excepţia celor care:

a) nu sunt la zi cu plata cotizaţiilor profesionale;

b) sunt membri de onoare;

c)  sunt persoane fizice străine cărora Ie-a fost recunoscut dreptul de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat în România;

d)  au fost sancţionaţi sau sunt investigaţi pentru abaterile disciplinare prevăzute în regulament.

3.  Votul este secret şi are loc la data fixată de Consiliul superior.

4. Toţi membrii Corpului care au dreptul de a alege şi de a fi aleşi pot face declaraţii de candidatură, care vor cuprinde, sub sancţiunea neînscrierii în listele cuprinzând candidaţii:

a) numele, prenumele şi adresa candidatului;

b) categoria profesională din care face parte: expert contabil sau contabil autorizat;

c) modul de exercitare a profesiei;

d) funcţiile deţinute anterior în cadrul Corpului şi perioadele respective;

e) funcţia pentru care candidează, şi anume: membru al unui consiliu al Corpului sau preşedinte al Consiliului superior ori al consiliului filialei;

f)  obiectivele şi strategia pe care şi le propune candidatul dacă va fi ales;

g) declaraţia pe propria răspundere că îndeplineşte cerinţele de eligibilitate prevăzute în regulament.

Regulile privind conţinutul-cadru şi modul de completare a declaraţiei de candidatură se stabilesc de Consiliul superior.

CAPITOLUL II

Alegerile pentru consiliile filialelor

5.  Declaraţiile de candidaturi, atât pentru Consiliul superior, cât şi pentru consiliile filialelor respective, se trimit prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire consiliului filialei, până la data-limită stabilită de preşedintele Consiliului superior. Declaraţiile de candidatură pentru Consiliul superior pot fi trimise şi direct la Consiliul superior al Corpului.

Declaraţiile de candidaturi primite după data-limită stabilită sunt considerate tardive şi deci nu sunt luate în considerare, anexându-se însă la procesul-verbal de declarare a rezultatelor alegerilor.

6.  O comisie formată din cenzorul filialei, un membru al comisiei de disciplină şi directorul executiv al filialei verifică îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a membrilor care au trimis declaraţii de candidaturi.

7.    Preşedintele consiliului filialei trimite preşedintelui Consiliului superior declaraţiile de candidaturi pentru un loc în Consiliul superior, însoţite de o atestare, de către preşedintele fiecărei filiale, că respectivul candidat îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de prezentul regulament.

8.   Pentru candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, preşedintele consiliului filialei întocmeşte lista cuprinzând candidaţii - experţi contabili şi lista cuprinzând candidaţii - contabili autorizaţi.

Listele sunt întocmite în ordine alfabetică şi cuprind următoarele:

a) numele, prenumele şi adresa fiecărui candidat;

b) numărul total de locuri pentru care se candidează, separat pentru titulari şi supleanţi;

c) datele calendaristice ale celor două tururi de scrutin;

d) semnăturile membrilor comisiei prevăzute la pct. 6. Un exemplar al listelor se transmite Consiliului superior.

9.  Listele cuprinzând candidaţii vor fi afişate la sediul filialei, cu minimum 15 zile înaintea datei alegerilor. Impotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricăror erori se poate face întâmpinare la preşedintele filialei, în termen de 48 de ore de la afişare, care este obligat să o soluţioneze în termen de 48 de ore de la înregistrarea ei. Soluţia dată întâmpinării poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, potrivit legii.

10. Este interzis consiliilor în funcţiune şi personalului angajat al filialei să facă orice fel de propagandă în favoarea unuia sau a mai multor candidaţi ori să se asocieze la propaganda făcută în favoarea candidaturii unor membri ai Corpului.

11. Directorul executiv al filialei întocmeşte listele membrilor Corpului cu drept de vot în cadrul filialei, în ordine alfabetică:

a) lista membrilor experţi contabili;

b) lista membrilor contabili autorizaţi.

Listele cuprind: numele şi prenumele, numărul matricol, adresa şi două coloane rezervate pentru înscrierea prezenţei la primul tur de scrutin şi, eventual, la al doilea.

Listele se afişează la sediul filialei, la loc vizibil, cu minimum 15 zile înainte de data alegerilor. Prevederile pct. 9 referitoare la întâmpinare se aplică în mod corespunzător.

12.  Pentru reînnoirea bienală a consiliilor filialelor numărul membrilor care vor fi aleşi este determinat în funcţie de efectivul existent, ţinându-se seama de numărul membrilor înscrişi în Tabloul Corpului la filiala respectivă.

13. In fiecare listă întocmită pe categorii profesionale, aşa cum se prevede la pct. 11, vor fi înscrişi numai experţii contabili şi contabilii autorizaţi din Tabloul Corpului având cotizaţia profesională achitată la zi.

14.  La data hotărâtă pentru alegeri, preşedintele consiliului filialei, ajutat de membrii Biroului permanent, deschide adunarea generală, constatând dacă este legal constituită, potrivit prezentului regulament.

In caz afirmativ, fiecare participant va fi legitimat cu carnetul de membru şi se va verifica înscrierea sa în lista cuprinzând alegătorii, după care va primi buletinul de vot.

15.  Buletinul de vot va cuprinde toţi candidaţii, în ordine alfabetică, identificaţi cu: nume, prenume şi calitatea profesională.

Buletinele de vot se imprimă, prin grija consiliului filialei, pe hârtie de aceeaşi densitate şi culoare, într-un număr care trebuie să acopere numărul alegătorilor; forma grafică şi dimensiunile acestora vor fi unitare. Buletinele de vot distribuite alegătorilor vor purta ştampila filialei.

16. Votul este secret; în acest scop, se vor asigura de către preşedintele consiliului filialei condiţiile necesare votării.

Modul de votare

17.  In cazul în care alegătorul nu votează un candidat oarecare, îşi exprimă voinţa prin anularea (bararea cu o linie) poziţiei respective de pe buletinul de vot, fără să înscrie un alt candidat în loc. In acelaşi mod va anula toţi candidaţii înscrişi pe buletinul de vot peste numărul locurilor vacante.

18. Numărarea voturilor este asigurată de o comisie formată din 3-5 persoane alese de adunarea generală.

19.  Când toate buletinele de vot ale alegătorilor au fost introduse în urnă, se procedează la deschiderea şi numărarea voturilor. Buletinele considerate valabile sunt menţionate (bifate) pe lista candidaţilor.

20. Buletinele albe sau completate neciteţ, cele care cuprind mai multe nume decât locuri de ocupat, cele care nu cuprind o desemnare precisă a candidatului ori care nu poartă ştampila filialei, cele care conţin un semn de recunoaştere sau o menţiune referitoare la candidaţi ori la terţi nu sunt luate în seamă la stabilirea rezultatului, fiind anexate la procesul-verbal.

21.  Comisia de numărare a voturilor întocmeşte imediat un proces-verbal al operaţiunilor de numărare a voturilor şi de stabilire a rezultatului votării, care se semnează de toţi membrii săi.

22.  Procesul-verbal de numărare a voturilor se întocmeşte în dublu exemplar de către comisie şi cuprinde:

a) numărul alegătorilor, potrivit listelor de alegători;

b) numărul alegătorilor prezenţi la adunare;

c) numărul total al voturilor valabil exprimate;

d) numărul voturilor nule;

e) numărul voturilor obţinute de fiecare candidat în parte;

f) numărul total al buletinelor de vot imprimate;

g) numărul buletinelor rămase nefolosite şi anulate.

Un exemplar al acestuia se transmite preşedintelui Consiliului superior.

23. La primul tur de scrutin sunt declaraţi aleşi candidaţii care au obţinut minimum două treimi din numărul total al voturilor valabil exprimate. La cel de-al doilea tur de scrutin sunt aleşi candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de voturi.

Candidaţii care au obţinut numărul de voturi prevăzut la paragraful 1 vor ocupa locurile vacante în limita numărului acestora şi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute. Mai întâi se vor ocupa locurile de titulari şi apoi cele de supleanţi.

24. Rezultatul votării, după controlarea numărului de voturi şi alegători, este imediat declarat şi afişat la sediul consiliului filialei.

25.  Preşedintele consiliului filialei unde au avut loc alegerile adresează candidaţilor aleşi, în maximum 4 zile, invitaţia să participe la prima şedinţă a consiliului după alegeri.

CAPITOLUL III

Alegerile pentru Consiliul superior al Corpului

26. Alegerea Consiliului superior are loc în cadrul Conferinţei naţionale.

27.  Pentru declaraţiile de candidaturi primite, preşedintele Consiliului superior întocmeşte cele două liste de candidaţi, pentru experţi contabili şi, separat, pentru contabili autorizaţi, conform prevederilor pct. 11.

28.     Preşedintele Consiliului superior trimite listele candidaţilor pentru Consiliul superior preşedinţilor consiliilor filialelor, care le vor afişa la sediile filialelor respective cu cel puţin 15 zile înaintea datei fixate pentru alegeri.

29.  Prevederile pct. 10 se aplică şi membrilor Consiliului superior, precum şi tuturor structurilor alese şi executive ale acestuia.

30. Modul de votare este identic cu cel arătat la pct. 16 şi 17.

31. Prevederile pct. 13-15 şi 22 se aplica şi pentru alegerile Consiliului superior.

32. Numărarea voturilor pentru alegerea Consiliului superior se face potrivit procedurii prevăzute de pct. 18-21.

CAPITOLUL IV

Alegerea preşedintelui Consiliului superior şi a preşedinţilor consiliilor filialelor

33.  Declaraţiile de candidaturi se transmit, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, Consiliului superior sau consiliului filialei, după caz, până la data-limită stabilită de Consiliul superior.

La nivelul Consiliului superior şi, respectiv, al consiliului filialei, primirea şi verificarea declaraţiilor de candidatură, precum şi întocmirea listei candidaţilor se fac de către o comisie de primire şi verificare a declaraţiilor, formată din 3-5 membri desemnaţi cu 25 de zile înainte de data scrutinului de Consiliul superior sau de consiliul filialei, după caz; membrii comisiei nu pot fi în acelaşi timp şi candidaţi în alegeri.

34.  Listele cuprinzând candidaţii se întocmesc în ordine alfabetică şi vor cuprinde:

a) numele, prenumele şi adresa fiecărui candidat;

b) categoria profesională căreia îi aparţine;

c) datele calendaristice ale celor două tururi de scrutin;

d)  semnătura preşedintelui şi a secretarului comisiei de primire şi verificare a declaraţiilor.

Listele se afişează la sediile filialelor cu cel puţin 15 zile înaintea datei alegerilor. Impotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricăror erori se poate face întâmpinare, care se depune în termen de 48 de ore de la afişare, la comisia desemnată potrivit pct. 33; aceasta o va soluţiona în termen de cel mult 48 de ore de la înregistrare. Soluţia dată întâmpinării poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, potrivit legii.

35.  Pct. 10, 15-22 şi 24 se aplică în mod corespunzător.

36. La primul tur de scrutin sunt declaraţi aleşi candidaţii care au obţinut cel puţin două treimi din numărul total al voturilor valabil exprimate; la cel de-al doilea tur de scrutin este suficientă majoritatea simplă a voturilor.

Aceste dispoziţii sunt valabile atât pentru alegerea preşedintelui Consiliului superior, cât şi pentru alegerea preşedinţilor consiliilor filialelor.

ANEXA Nr. 2 (Anexa nr. 2 la regulament)

ŞEDINŢELE   ORGANELOR   DE   CONDUCERE

1.  Şedinţele de lucru ale consiliilor Corpului şi birourilor permanente sunt legal constituite numai în condiţiile asigurării prezenţei majorităţii legale a membrilor acestora.

2. Consiliile Corpului pot delibera numai asupra problemelor înscrise în ordinea de zi comunicată, cu cel puţin 7 zile înainte, şi numai în mod excepţional asupra celor care, datorită urgenţei lor, sunt supuse direct în şedinţă de către preşedinte.

3.  Preşedintele conduce deliberările; el nu poate refuza cuvântul unui participant.

Preşedintele poate atenţiona pe oricare participant care ia cuvântul fără a-l fi cerut şi obţinut, care depăşeşte timpul acordat sau care, după ce a fost invitat de preşedinte să se limiteze la problema în curs de dezbatere, nu se conformează acestei invitaţii.

Preşedintele poate chema la ordine, cu menţionarea în procesul-verbal, pe oricare membru al Corpului care proferează atacuri la persoană sau provoacă dezordine.

4.  Durata expozeului fiecărui participant este limitată la cel mult 7 minute, cu excepţia celui al preşedintelui, precum şi al preşedinţilor şi raportorilor secţiunilor şi comisiilor, inclusiv al reprezentantului Ministerului Economiei şi Finanţelor.

5.   Şedinţa poate fi suspendată de preşedinte după consultarea adunării sau la cererea majorităţii participanţilor.

6.  Votul se exprimă prin ridicarea mâinii. Secretarul de şedinţă procedează la numărarea voturilor, iar rezultatul se comunică de către preşedinte. Totuşi, votul secret poate fi cerut ori de câte ori este cazul şi îndeosebi:

a) în cazurile avute în vedere la pct. 5;

b)  când se procedează la o numire, dacă votul secret este cerut de preşedinte, de un membru al Consiliului sau de prezidiul şedinţei;

c) în alte cazuri, când este cerut de majoritatea membrilor prezenţi.

7.  Dezbaterile se consemnează în procese-verbale sau stenograme, după caz, şi vor cuprinde menţiuni referitoare la: data şi locul încheierii, numele şi prenumele membrilor prezenţi şi ale celor care absentează, ordinea de zi, dezbaterile din şedinţă şi hotărârile adoptate. Acestea se semnează de preşedinte şi de persoana care le-a întocmit.

8. Deliberările au un caracter strict secret. Cu toate acestea, consiliul poate, prin decizie specială, să admită publicarea lor în extras sau în întregime.

9.  Hotărârile adoptate sunt făcute publice.

ANEXA Nr. 3 (Anexa nr. 3 la regulament)

ACORDAREA   DE   DISTINCŢII   ONORIFICE

1.  Experţii contabili şi contabilii autorizaţi care au o activitate profesională în una dintre aceste calităţi de cel puţin 30 de ani şi se bucură de prestigiu profesional şi moral pot primi titlul de:

- „Expert contabil de onoare";

- „Contabil autorizat de onoare".

2.  De asemenea, preşedinţii consiliilor filialelor şi preşedinţii Consiliului superior al Corpului pot primi titlul de:

- „Preşedinte de onoare al filialei";

- „Preşedinte de onoare al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România", dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au exercitat acest mandat timp de cel puţin 6 ani;

b)  au fost timp de cel puţin 6 ani membri titulari ai unui consiliu al Corpului;

c)  au fost înscrişi în evidenţa experţilor şi au activat în această calitate timp de cel puţin 10 ani;

d) să nu fi suferit sancţiuni disciplinare pe întreaga perioadă de viaţă activă ca profesionist contabil.

Acceptarea acestui titlu implică pentru beneficiarul său renunţarea de a solicita un nou mandat de preşedinte.

3. Experţii contabili şi contabilii autorizaţi membri ai Corpului Contabililor Autorizaţi şi Experţilor Contabili, înfiinţat în anul 1921, precum şi experţii contabili care au obţinut calităţile respective în baza decretelor nr. 434/1957 şi nr. 79/1971 pot primi titlul de „Expert contabil de onoare" şi „Contabil autorizat de onoare" dacă au o vechime cumulată în aceste calităţi de cel puţin 30 de ani, pe baza cererii proprii, a copiei carnetelor respective de membru depuse la filialele de care aparţin şi a copiei cazierului judiciar.

4. Procedeul de acordare a titlului de „Expert contabil de onoare" şi „Contabil autorizat de onoare" este următorul:

a)  preşedintele filialei supune propunerile de acordare a titlurilor onorifice adunării generale anuale; după aprobare, înaintează lista spre confirmare Conferinţei naţionale anuale;

b) preşedintele Consiliului superior înscrie pe ordinea de zi a Conferinţei naţionale anuale lista membrilor de onoare aprobată în adunările generale ale filialelor şi o supune confirmării acesteia;

c)   după confirmarea Conferinţei naţionale, filialele fac transferarea din partea Tabloului Corpului în care membrii confirmaţi ca onorifici figurează până atunci în partea corespunzătoare din Tabloul Corpului destinată membrilor de onoare, aceştia putând, de la acea dată, să se bucure de drepturile ce le sunt conferite.

5.  Experţii contabili de onoare şi contabilii autorizaţi de onoare pot asista la adunările generale ale filialelor de care aparţin.

Consiliile filialelor pot decide să li se asigure, potrivit unor modalităţi pe care le stabilesc, ca aceştia să primească gratuit revista Corpului.

6. Membrii de onoare trebuie să se abţină de la orice acţiune de natură să desconsidere profesia al cărei titlu de onoare Ie-a fost conferit.

7.  Ei trebuie să îl înştiinţeze pe preşedintele comisiei de disciplină despre implicările, penalizările şi condamnările al căror subiect sunt sau ar putea fi, pentru fapte calificate ca fiind de natură penală.

Aplicarea unei sancţiuni disciplinare conduce la pierderea titlului obţinut, care nu mai poate fi solicitat ulterior.

8.  Membrii de onoare ai Corpului sunt exoneraţi de taxa de înscriere si de cotizaţiile fixe.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 8/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 8 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu