Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.698 din 11.09.2013

privind înfiinţarea pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 257/2005 privind înfiinţarea pe lângă Ministerul Justiţiei a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 582 din 13 septembrie 2013

SmartCity1

În temeiulart. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Art. 1. - (1) Se aprobă înfiinţarea pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a activităţii finanţate integral din venituri proprii privind închirierea, în condiţiile legii, de către aceasta, a unor spaţii aflate în administrarea sa.(2) Veniturile proprii ale activităţii prevăzute la alin. (1) se constituie din cota-parte din chiria încasată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit legii.(3) Din veniturile proprii realizate prin activitatea prevăzută la alin. (1) se asigură cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a spaţiilor date în chirie, precum şi dotarea bibliotecii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu cărţi de specialitate juridică.(4) Cheltuielile curente şi de capital ce se efectuează pentru realizarea activităţii se finanţează integral din veniturile proprii prevăzute la alin. (2).(5) Activitatea prevăzută la alin. (1) se încadrează la acelaşi capitol bugetar la care este încadrat şi ordonatorul de credite care o organizează.(6) Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activitatea finanţată integral din venituri proprii, prevăzută la alin. (1), se aprobă odată cu bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activitatea finanţată integral din venituri proprii se întocmeşte, la venituri, pe surse de provenienţă, iar la cheltuieli, după natura şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.(8) Excedentul anual rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceleaşi destinaţii.(9) Execuţia de casă a bugetului de venituri şi cheltuieli al activităţii prevăzute la alin. (1) se realizează prin Trezoreria Statului, conform prevederilor legale în vigoare.(10) Raportarea execuţiei de casă a bugetului de venituri şi cheltuieli al activităţii prevăzute la alin. (1) se efectuează în conformitate cu instrucţiunile emise de Ministerul Finanţelor Publice. Articolul 2
Hotărârea Guvernului nr. 257/2005 privind înfiinţarea pe lângă Ministerul Justiţiei a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 6 aprilie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1(1) Se aprobă înfiinţarea pe lângă Ministerul Justiţiei, unităţile sale subordonate şi instanţele judecătoreşti a activităţii finanţate integral din venituri proprii privind organizarea concursurilor şi examenelor de admitere în aparatul propriu şi, după caz, în unităţile subordonate şi instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii, şi privind închirierea, în condiţiile legii, de către Ministerul Justiţiei, unităţile sale subordonate şi instanţele judecătoreşti a unor spaţii aflate în administrarea acestora.(2) Din veniturile proprii realizate prin activitatea prevăzută la alin. (1) se asigură:a)cheltuielile corespunzătoare organizării concursurilor sau examenelor prevăzute de lege; b)plata cu ora a membrilor comisiilor de organizare a examenelor sau concursurilor, a supraveghetorilor şi a persoanelor care corectează lucrările candidaţilor ori care soluţionează contestaţiile, numiţi în condiţiile legii; c)cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a spaţiilor date în chirie, în condiţiile legii, de către Ministerul Justiţiei, unităţile sale subordonate şi instanţele judecătoreşti. (3) Calculul tarifului orar pentru plata membrilor comisiilor de organizare a examenelor sau concursurilor şi a supraveghetorilor se face luându-se în considerare, după caz, salariul de bază brut lunar, indemnizaţia de încadrare brută lunară sau salariul funcţiei de bază brut lunar în care este încadrat cel în cauză. 2. La articolul 3 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c) , cu următorul cuprins: c)cota-parte din chiria încasată şi reţinută de Ministerul Justiţiei, unităţile sale subordonate şi instanţele judecătoreşti, potrivit legii. 3. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 5Ministerul Justiţiei şi, după caz, unităţile sale subordonate şi instanţele judecătoreşti pot utiliza şi personal de specialitate din afara unităţii pentru realizarea activităţii privind organizarea concursurilor şi examenelor de admitere, în condiţiile legii. 4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 6În relaţiile contractuale, pentru realizarea activităţii prevăzute la art. 1, Ministerul Justiţiei, unităţile sale subordonate şi instanţele judecătoreşti, pe lângă care se organizează această activitate, pot fi reprezentate de către persoanele autorizate în acest scop prin ordin al ministrului justiţiei. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul justiţiei, Robert Marius Cazanciuc p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Dan Manolescu, secretar de stat Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 698/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 698 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu