Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.697 din 27.09.2017

pentru aprobarea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie 2017
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 774 din 29 septembrie 2017



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 126 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie 2017, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 2 octombrie 2017. PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan p. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Florin Mituleţu Buică ANEXĂCalendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parţiale din data de 5 noiembrie 2017

Nr. crt. Termenul de realizare a acţiunii, potrivit prevederilor Legii nr. 115/2015, coroborat cu termenele prevăzute de Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare Descrierea acţiunii Autoritatea sau persoana care realizează acţiunea Modalitatea de realizare a acţiunii
0 1 2 3 4
1. Cu cel puţin 35 de zile înaintea votării, cel mai târziu la data de: 2 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Stabilirea şi aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor Guvernul Prin hotărâre ce se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I
2. Odată cu stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu la data de: 2 octombrie 2017 [Art. 126 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Stabilirea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, a cheltuielilor necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi a măsurilor tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale Guvernul Prin hotărâre ce se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I
3. Cu cel puţin 24 de ore înainte de data şedinţei pentru desemnarea judecătorilor, cel mai târziu la data de: 3 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Aducerea la cunoştinţă publică a datei şedinţei pentru tragerea la sorţi a judecătorilor în biroul electoral judeţean Preşedintele tribunalului Prin presa scrisă şi audiovizuală
4. În termen de cel mult 3 zile de la stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu la data de: 4 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Desemnarea preşedintelui biroului electoral judeţean şi a locţiitorului acestuia Preşedintele tribunalului În şedinţă publică, prin tragere la sorţi pe funcţii dintre judecătorii în exerciţiu ai tribunalului Proces-verbal semnat de preşedintele tribunalului
0 1 2 3 4
5. În termen de 24 de ore de la desemnarea preşedintelui biroului electoral judeţean şi a locţiitorului acestuia, cel mai târziu la data de: 5 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii privind desemnarea preşedintelui biroului electoral judeţean şi a locţiitorului acestuia Persoanele interesate În scris la tribunal
6. În termen de 24 de ore de la constituirea biroului electoral judeţean, cel mai târziu la data de: 5 octombrie 2017 [Art. 33 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Completarea biroului electoral judeţean cu un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente, desemnat prin hotărâre a acesteia, şi cu câte un reprezentant al partidelor politice ori al organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului Preşedintele biroului electoral judeţean Proces-verbal
7. În termen de 2 zile de la data constituirii, cel mai târziu la data de: 6 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 33 alin. (3) şi art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/2015] Adoptarea regulamentului privind organizarea şi funcţionarea birourilor electorale Biroul electoral judeţean Prin hotărâre
8. În termen de 24 de ore de la completarea biroului electoral judeţean, cel mai târziu la data de: 6 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii privind completarea biroului electoral judeţean Persoanele interesate În scris la tribunal
9. În termen de o zi de la înregistrarea contestaţiilor privind desemnarea preşedintelui biroului electoral judeţean şi a locţiitorului acestuia, cel mai târziu la data de: 6 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor privind desemnarea preşedintelui biroului electoral judeţean şi a locţiitorului acestuia Tribunalul Prin hotărâre definitivă
10. În termen de o zi de la înregistrarea contestaţiilor privind completarea biroului electoral judeţean, cel mai târziu la data de: 7 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor privind completarea biroului electoral judeţean Tribunalul Prin hotărâre definitivă
11. În termen de 5 zile de la constituirea biroului electoral judeţean, cel mai târziu la data de: 8 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 33 alin. (3) şi art. 59 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea semnelor electorale către biroul electoral judeţean Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale În scris
12. În maximum 5 zile de la data înfiinţării birourilor electorale judeţene, cel mai târziu la data de: 8 octombrie 2017 [Art. 7 alin. (3) şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Înregistrarea alianţelor electorale Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale În scris
13. Cu cel puţin 24 de ore înainte de tragerea la sorţi a preşedintelui şi a locţiitorului biroului electoral de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 10 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 26 alin. (9) din Legea nr. 115/2015] Aducerea la cunoştinţă publică a datei şedinţei în care se va efectua tragerea la sorţi a preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia Preşedintele tribunalului Prin publicare în presă şi afişare la uşa instanţei
0 1 2 3 4
14. Înainte de tragerea la sorţi a preşedintelui şi a locţiitorului biroului electoral de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 10 octombrie 2017 [Art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015] Întocmirea listei cu magistraţii care participă la tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia Întocmirea listei cu juriştii din Corpul experţilor electorali care participă la tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia Preşedintele tribunalului Autoritatea Electorală Permanentă În scris
15. A doua zi după expirarea termenului pentru comunicarea semnelor electorale, cel mai târziu la data de: 11 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 33 alin. (3), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 59 alin. (7) din Legea nr. 115/2015] Aducerea la cunoştinţă publică a semnelor electorale a denumirilor şi a semnelor electorale ale partidelor politice, ale alianţelor politice, ale alianţelor electorale, precum şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite, care au dreptul să participe la alegerile locale parţiale Biroul electoral judeţean Prin publicare în monitorul oficial al judeţului
16. În termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu la data de: 11 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 26 alin. (5) din Legea nr. 115/2015] Desemnarea preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora Preşedinţii tribunalelor Prin tragere la sorţi în şedinţă publică
17. Începând cu data de: 11 octombrie 2017 [Art. 26 alin. (13), art. 46 şi art. 47 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Depunerea candidaturilor pentru consiliul local şi pentru funcţia de primar Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi În scris
18. În termen de 24 de ore de la desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 12 octombrie 2017 [Art. 36 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Completarea birourilor electorale de circumscripţie cu reprezentanţii propuşi de organizaţiile judeţene ale partidelor politice parlamentare care depun candidat la funcţia de primar Preşedintele biroului electoral de circumscripţie În ordinea descrescătoare a numărului cumulat de senatori şi deputaţi ai fiecărui partid
19. În termen de 24 de ore de la constituirea biroului electoral de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 12 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 26 alin. (14) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea către biroul electoral de circumscripţie a numelui şi prenumelui reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale ori ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului*) Partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului În scris
20. În termen de 24 de ore de la data constituirii birourilor electorale de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 12 octombrie 2017 [Art. 20 din Legea nr. 115/2015] Comunicarea către birourile electorale judeţene şi birourile electorale de circumscripţie a numărului de alegători rezultat din Registrul electoral şi din listele electorale complementare Autoritatea Electorală Permanentă Primarul În scris
21. În termen de 24 de ore de la desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia, cel mai târziu la data de: 12 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii privind desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia Persoanele interesate În scris
0 1 2 3 4
22. În termen de o zi de la constituirea birourilor electorale de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 12 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 29 din Legea nr. 115/2015] Aducerea la cunoştinţă publică a sediilor birourilor electorale de circumscripţie şi a programului de activitate al acestora Prefectul Prin afişare şi prin orice alt mijloc de publicitate
23. În termen de o zi de la înregistrarea contestaţiilor privind desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia, cel mai târziu la data de: 13 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor privind desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia Biroul electoral judeţean Tribunalul Prin hotărâre definitivă
24. În termen de 24 de ore de la completarea birourilor electorale de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 13 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii privind completarea birourilor electorale de circumscripţie Persoanele interesate În scris
25. Imediat după constituirea birourilor electorale de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 13 octombrie 2017 [Art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea listei cuprinzând denumirile şi semnele electorale ale partidelor politice, ale alianţelor politice, ale alianţelor electorale, precum şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite, care au dreptul să participe la alegerile locale parţiale, către toate birourile electorale de circumscripţie Biroul electoral judeţean În scris
26. În termen de 24 de ore de la data solicitării [Art. 10 alin. (2) şi art. 26 alin. (12) din Legea nr. 115/2015] Întocmirea şi punerea la dispoziţia partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri a listei cuprinzând datele necesare pentru a fi contactaţi ale preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi ale locţiitorilor acestora, precum şi adresele şi numerele de telefon ale sediilor birourilor electorale de circumscripţie Preşedinţii tribunalelor împreună cu prefecţii În scris
27. În termen de 24 de ore de la expirarea termenului pentru comunicarea reprezentanţilor în biroul electoral de circumscripţie*) 13 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 26 alin. (15) din Legea nr. 115/2015] Completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale ori ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului*) Preşedintele biroului electoral de circumscripţie În ordinea numărului de candidaturi sau prin tragere la sorţi, după caz
28. În termen de 24 de ore de la completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale ori ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului, cel mai târziu la data de:*) 14 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii privind completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale ori ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului*) Persoanele interesate În scris
0 1 2 3 4
29. În termen de 24 de ore de la pronunţarea hotărârii, cel mai târziu la data de: 14 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea hotărârii prin care a fost soluţionată contestaţia privind desemnarea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia către preşedintele tribunalului Biroul electoral judeţean Tribunalul În scris
30. În termen de o zi de la înregistrarea contestaţiilor privind completarea birourilor electorale de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 14 octombrie 2017 [ Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor privind completarea birourilor electorale de circumscripţie Biroul electoral judeţean. Tribunalul. Prin hotărâre definitivă
31. Până cel mai târziu cu 23 de zile înaintea datei scrutinului: 14 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Depunerea la primar a solicitărilor de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă Cetăţenii cu drept de vot, care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală în care au loc alegeri Prin cerere scrisă, datată şi semnată, conform Hotărârii Autorităţii Electorale Permanente
32. Până cel mai târziu cu 23 de zile înaintea zilei votării: 14 octombrie 2017 [ Art. 10 alin. (2) şi art. 21 alin. (4) din Legea nr. 115/2015] Actualizarea listelor electorale complementare Primarul, împreună cu formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări
33. În termen de o zi de la înregistrarea contestaţiilor privind completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale ori ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului, cel mai târziu la data de*): 15 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 33 alin. (6) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor privind completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale ori ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului*) Tribunalul Prin hotărâre definitivă
34. În termen de 3 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti: [Art. 10 alin. (2) şi art. 21 alin. (6) din Legea nr. 115/2015] Radierea din lista electorală complementară a cetăţenilor Uniunii Europene care şi-au pierdut drepturile electorale Primarul În scris
35. În cel mult două zile de la data înregistrării întâmpinării: [Art. 10 alin. (2) şi art. 22 alin. (3) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea întâmpinărilor împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricăror erori din listele electorale complementare Primarul Dispoziţie scrisă
36. În termen de 24 de ore de la data comunicării: [Art. 22 alin. (4) din Legea nr. 115/2015] Contestarea dispoziţiei scrise privind soluţionarea întâmpinării împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricăror erori din listele electorale complementare Cetăţeanul Uniunii Europene cu drept de vot În scris
37. În termen de două zile de la data înregistrării: [Art. 10 alin. (2) şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei scrise a primarului privind soluţionarea întâmpinării împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricăror erori din listele electorale complementare Judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea pentru care a fost întocmită lista electorală permanentă În scris
38. În termen de 24 de ore de la pronunţare: [Art. 22 alin. (4) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea către persoana interesată şi primar a hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva dispoziţiei scrise a primarului privind soluţionarea întâmpinării împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricăror erori din listele electorale complementare Judecătoria În scris
0 1 2 3 4
39. În maximum 5 zile de la data înfiinţării birourilor electorale de circumscripţie în judeţele în care se organizează alegeri într-o singură circumscripţie, cel mai târziu la data de: 15 octombrie 2017 [Art. 7 alin. (3) şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] ÎNREGISTRAREA ALIANŢELOR ELECTORALE Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale În scris
40. În termen de 5 zile de la constituirea birourilor electorale de circumscripţie în judeţele în care se organizează alegeri într-o singură circumscripţie, cel mai târziu la data de: 15 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 33 alin. (6) şi art. 59 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea semnelor electorale către biroul electoral de circumscripţie Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale În scris
41. În termen de 3 zile până la data la care se pot propune candidaturile, cel mai târziu la data de: 15 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 26 alin. (14) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea către biroul electoral de circumscripţie a numelui şi prenumelui reprezentanţilor partidelor politice, ai alianţelor politice şi ai alianţelor electorale care participă la alegeri*) Filialele locale ale partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă în alegeri În scris
42. În termen de 3 zile de la data-limită pentru actualizarea listelor electorale complementare, cel mai târziu la data de: 16 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 21 alin. (5) din Legea nr. 115/2015] Transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a unei copii a datelor înscrise în listele electorale complementare Inspectoratul General pentru Imigrări În format electronic
43. Cel mai târziu cu 20 de zile înaintea datei alegerilor: 17 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 68 alin. (6) din Legea nr. 115/2015] Solicitarea acordării timpilor de antenă către conducerile posturilor de radiodifuziune şi televiziune, publice şi private sau, după caz, ale studiourilor teritoriale ale acestora Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, candidaţii independenţi, precum şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale În scris
44. Până la data depunerii candidaturilor de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nereprezentate în Parlament: [Art. 8 alin. (3) şi art. 46 din Legea nr. 115/2015] Depunerea la biroul electoral judeţean sau la biroul electoral de circumscripţie, după caz, a listei de membri ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu sunt reprezentate în Parlament În scris
45. Cel mai târziu cu 20 de zile înainte de data alegerilor: 17 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 46 din Legea nr. 115/2015] DEPUNEREA CANDIDATURILOR Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, sub semnătura conducerii organizaţiilor judeţene ale acestora şi pe baza listei susţinătorilor. Candidaţii independenţi, pe baza listei susţinătorilor În scris, în două exemplare originale şi două copii
0 1 2 3 4
46. După depunerea candidaturilor: [Art. 52 alin. (6) din Legea nr. 115/2015] Depunerea unei copii a propunerii de candidatură, certificată de către biroul electoral de circumscripţie, la judecătoria sau la tribunalul în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care se depune candidatura, după caz Depunătorul candidaturilor
47. În termen de 24 de ore de la înregistrarea fiecărei candidaturi, cel mai târziu la data de: 18 octombrie 2017 [Art. 52 alin. (7) din Legea nr. 115/2015] Afişarea unuia dintre exemplarele propunerii de candidatură Biroul electoral de circumscripţie Prin afişare la sediul biroului electoral de circumscripţie, la loc vizibil
48. În termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii cetăţeanului Uniunii Europene care nu conţine declaraţia privind exerciţiul dreptului de a candida în statul membru de origine, cel mai târziu la data de: 18 octombrie 2017 [Art. 56 alin. (5) din Legea nr. 115/2015] Respingerea candidaturii cetăţeanului Uniunii Europene care nu conţine declaraţia privind exerciţiul dreptului de a candida în statul membru de origine Biroul electoral de circumscripţie Prin afişare la sediul biroului electoral de circumscripţie, la loc vizibil
49. În termen de cel mult 24 de ore de la data afişării candidaturii, cel mai târziu la data de: 19 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii împotriva acceptării unei candidaturi Cetăţenii, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale În scris
50. În cel mult 24 de ore de la data afişării respingerii candidaturii, cel mai târziu la data de: 19 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 54 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii împotriva respingerii unei candidaturi Candidatul, partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale care au propus candidatura respectivă În scris
51. În termen de 24 de ore de la data înregistrării contestaţiei, cel mai târziu la data de: 20 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 54 alin. (5) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva admiterii sau respingerii candidaturii Judecătoria Prin hotărâre
52. În termen de 24 de ore de la data pronunţării hotărârii, cel mai târziu la data de: 21 octombrie 2017 [Art. 54 alin. (6) din Legea nr. 115/2015] Declararea apelului împotriva hotărârii date în soluţionarea contestaţiei privind admiterea sau respingerea candidaturii Cetăţenii, candidaţii, partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale În scris
53. Până la începerea campaniei electorale, cel mai târziu la data de: 21 octombrie 2017 [Art. 79 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Stabilirea locurilor speciale pentru afişaj electoral şi asigurarea amplasării de panouri electorale în cadrul acestora Primarul Prin dispoziţie
54. Până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei votării: 22 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 coroborat cu art. 20 alin. (5) şi art. 120 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare] Aducerea la cunoştinţă publică a numărului circumscripţiilor electorale, a delimitării şi numerotării fiecărei secţii de votare, precum şi a sediilor acestora Primarii, cu sprijinul prefecţilor Prin publicaţii în care se indică şi locul de desfăşurare a votării
55. Cu 15 zile înainte de data alegerilor: 22 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 64 din Legea nr. 115/2015] ÎNCEPEREA CAMPANIEI ELECTORALE
56. În termen de 24 de ore de la data înregistrării apelului, cel mai târziu la data de: 22 octombrie 2017 [Art. 54 alin. (6) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei privind admiterea sau respingerea candidaturii Tribunalul Prin hotărâre definitivă
0 1 2 3 4
57. De îndată ce au expirat termenele prevăzute la art. 54 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 115/2015, cel mai târziu la data de: 23 octombrie 2017 [Art. 54 alin. (8) din Legea nr. 115/2015] Aducerea la cunoştinţa birourilor electorale de circumscripţie a hotărârilor definitive privind candidaturile Judecătoria sau tribunalul, după caz În scris
58. Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de: 23 octombrie 2017 [Art. 59 alin. (7) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea către prefect a semnelor electorale, în vederea imprimării lor pe buletinele de vot Biroul electoral judeţean. Biroul electoral de circumscripţie În scris
59. După expirarea termenului de depunere a candidaturilor, la care se adaugă, dacă este cazul, termenele prevăzute la art. 54 alin. (1), (2), (5) şi (6), cel mai târziu la data de: 24 octombrie 2017 [Art. 55 din Legea nr. 115/2015] RĂMÂNEREA DEFINITIVĂ A CANDIDATURILOR Biroul electoral de circumscripţie Proces-verbal
60. Cel mai târziu la data de: 24 octombrie 2017 [Art. 58 alin. (12) din Legea nr. 115/2015] Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot Preşedintele biroului electoral de circumscripţie Prin tragere la sorţi, în prezenţa reprezentanţilor partidelor politice, ai alianţelor politice, ai alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri
61. În termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, cel mai târziu la data de: 25 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 26 alin. (15) din Legea nr. 115/2015] Completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, ai alianţelor politice şi ai alianţelor electorale care participă la alegeri*) Preşedintele biroului electoral de circumscripţie În funcţie de numărul candidaturilor şi prin tragere la sorţi, dacă este cazul.
62. Până la calcularea timpilor de antenă potrivit prevederilor art. 68 alin (1) şi (2) din Legea nr. 115/2015. [Art. 68 alin. (3) din Legea nr. 115/2015] Repartizarea timpilor de antenă pentru partidele politice parlamentare, alianţele acestora şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune Proporţional cu ponderea parlamentară
63. În termen de 24 de ore de la efectuarea tragerii la sorţi, cel mai târziu la data de: 25 octombrie 2017 [Art. 58 alin. (11) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea către prefect a ordinii pentru înscrierea pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţia de primar Preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie În scris
64. În termen de 24 de ore de la completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, ai alianţelor politice, ai alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale neparlamentare care participă la alegeri, cel mai târziu la data de:*) 26 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii privind completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, ai alianţelor politice, ai alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale neparlamentare care participă la alegeri*) Persoanele interesate În scris
65. În termen de o zi de la înregistrarea contestaţiilor privind completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, ai alianţelor politice, ai alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale neparlamentare care participă la alegeri, cel mai târziu la data de: *) 27 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 33 alin. (6) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor privind completarea biroului electoral de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice, ai alianţelor politice, ai alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale neparlamentare care participă la alegeri*) Tribunalul Prin hotărâre definitivă
0 1 2 3 4
66. Înainte de tipărirea buletinelor de vot: [Art. 60 alin. (3) din Legea nr. 115/2015] Prezentarea unui exemplar al primului tiraj pentru fiecare tip de buletin de vot din fiecare circumscripţie electorală membrilor biroului electoral de circumscripţie Prefectul
67. Cu cel puţin 24 de ore înainte de tragerea la sorţi, cel mai târziu la data de: 31 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 30 alin. (3) din Legea nr. 115/2015 coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare] Aducerea la cunoştinţă publică a datei şedinţei în care se va efectua tragerea la sorţi a preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a locţiitorului acestuia Autoritatea Electorală Permanentă Prin publicare în presă
68. Cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor: 31 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 60 alin. (4) din Legea nr. 115/2015] TIPĂRIREA BULETINELOR DE VOT Birourile electorale de circumscripţie, prin grija prefecţilor
69. Până cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor, dar nu mai târziu de 24 de ore de la solicitare: 31 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 17 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Punerea la dispoziţia partidelor politice, a alianţelor politice, a alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri a unui extras din Registrul electoral, cuprinzând alegătorii din respectiva unitate administrativ-teritorială, respectiv numele, prenumele, data naşterii şi domiciliul acestora Primarul La cererea şi pe cheltuiala competitorilor electorali, pe suport electronic sau pe suport hârtie
70. Cel mai târziu cu 5 zile înaintea datei alegerilor: 31 octombrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 30 alin. (3) din Legea nr. 115/2015 coroborat cu art. 15 alin. (2) şi (4), art. 120 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare] Desemnarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a locţiitorului acestuia Autoritatea Electorală Permanentă Prin tragere la sorţi computerizată. Proces-verbal adus la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, la sediile birourilor electorale de circumscripţie şi pe site-urile acestora
71. După tipărirea buletinelor de vot: [Art. 61 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Preluarea de la prefect a buletinelor de vot Primarul împreună cu preşedintele biroului electoral de circumscripţie Proces-verbal
72. În termen de 24 de ore de la desemnarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, cel mai târziu la data de: 1 noiembrie 2017 [Art. 36 alin. (4) din Legea nr. 115/2015] Completarea biroului electoral al secţiei de votare cu reprezentanţii propuşi de organizaţiile judeţene ale partidelor politice parlamentare, care depun candidat la funcţia de primar Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare Proces-verbal
73. În termen de 24 de ore de la desemnarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a locţiitorului acestuia, cel mai târziu la data de: 1 noiembrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 30 alin. (5) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea reprezentanţilor în biroul electoral al secţiei de votare*) Partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale sau organizaţii ale minorităţilor naţionale care participă la alegeri care au depus liste de candidaţi la consiliul local în circumscripţia respectivă În scris
0 1 2 3 4
74. În termen de 24 de ore de la desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora, cel mai târziu la data de: 1 noiembrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii privind desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora Persoanele interesate În scris
75. În termen de 2 zile de la tipărirea buletinelor de vot, cel mai târziu la data de: 2 noiembrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 62 din Legea nr. 115/2015] Afişarea a câte unui buletin de vot din fiecare categorie, vizat şi anulat de preşedintele biroului electoral de circumscripţie, la sediul primăriei, al biroului electoral de circumscripţie şi al biroului electoral al secţiei de votare Preşedintele biroului electoral de circumscripţie
76. În termen de o zi de la înregistrarea contestaţiilor privind desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora, cel mai târziu la data de: 2 noiembrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor privind desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora Biroul electoral de circumscripţie Prin hotărâre definitivă
77. În termen de 24 de ore de la expirarea termenului pentru comunicarea reprezentanţilor în biroul electoral al secţiei de votare, cel mai târziu la data de: 2 noiembrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 30 alin. (4)-(10) din Legea nr. 115/2015] Completarea biroului electoral al secţiei de votare cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale sau organizaţiilor minorităţilor naţionale care participă la alegeri care au depus liste de candidaţi la consiliul local în circumscripţia respectivă*) Preşedintele biroului electoral de circumscripţie Proces-verbal
78. În termen de 24 de ore de la completarea biroului electoral al secţiei de votare, cel mai târziu la data de: 2 noiembrie 2017 [Art. 10 şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii privind completarea biroului electoral al secţiei de votare Persoanele interesate În scris
79. În termen de 24 de ore de la soluţionarea contestaţiei privind desemnarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a locţiitorului acestuia, cel mai târziu la data de: 3 noiembrie 2017 [Art. 41 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 115/2015] Comunicarea către preşedintele tribunalului a hotărârii prin care a fost soluţionată contestaţia privind desemnarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a locţiitorului acestuia Biroul electoral de circumscripţie În scris
80. În termen de 24 de ore de la completarea biroului electoral al secţiei de votare cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale sau organizaţiilor minorităţilor naţionale care participă la alegeri care au depus liste de candidaţi la consiliul local în circumscripţia respectivă, cel mai târziu la data de: 3 noiembrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 41 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Formularea de contestaţii privind completarea biroului electoral al secţiei de votare*) Persoanele interesate În scris
81. În termen de o zi de la înregistrarea contestaţiilor, cel mai târziu la data de: 3 noiembrie 2017 [Art. 41 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor privind completarea biroului electoral al secţiei de votare Biroul electoral de circumscripţie Prin hotărâre definitivă
82. Până cel târziu cu două zile înaintea datei alegerilor: 3 noiembrie 2017 [Art. 49 alin. (5) şi art. 120 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare; art. 10 alin. (2) şi art. 22 alin. (5) din Legea nr. 115/2015] Tipărirea listelor electorale permanente, în două exemplare Realizarea copiilor de pe listele electorale complementare, în două exemplare Primarii Primarii, împreună cu formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări
0 1 2 3 4
83. În termen de o zi de la înregistrarea contestaţiilor, cel mai târziu la data de*): 4 noiembrie 2017 [Art. 10 alin. (2), art. 41 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea contestaţiilor privind completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare*) Biroul electoral de circumscripţie Prin hotărâre definitivă
84. Cu cel puţin o zi înaintea datei alegerilor, cel mai târziu în data de: 4 noiembrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 93 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Solicitarea acreditării delegaţilor care participă la numărarea voturilor către birourile electorale de circumscripţie Conducerile organizaţiilor judeţene ale partidelor politice, ale alianţelor politice, ale alianţelor electorale şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi nu au reprezentanţi în biroul electoral al secţiei de votare În scris
85. În termen de 24 de ore de la data afişării hotărârii biroului electoral de circumscripţie în materia campaniei electorale: [Art. 10 alin. (2) şi art. 80 alin. (4) din Legea nr. 115/2015] Depunerea contestaţiei împotriva hotărârii biroului electoral de circumscripţie în materia campaniei electorale Persoanele interesate În scris
86. În termen de două zile de la data înregistrării contestaţiei împotriva hotărârii biroului electoral de circumscripţie în materia campaniei electorale: [Art. 10 alin. (2) şi art. 80 alin. (5) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor în materia campaniei electorale Birourile electorale de circumscripţie
87. În ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor: 4 noiembrie 2017, ora 7,00 [Art. 64 din Legea nr. 115/2015] ÎNCHEIEREA CAMPANIEI ELECTORALE
88. Cel mai târziu în preziua alegerilor: 4 noiembrie 2017 [Art. 43 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Înlocuirea reprezentanţilor în birourile electorale ai partidelor politice, ai alianţelor politice, ai alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale La cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior Proces-verbal
89. În preziua alegerilor: 4 noiembrie 2017 [Art. 31 lit. a) şi b), art. 61 alin. (1) şi art. 118 alin. (6) din Legea nr. 115/2015; art. 18 lit. a), art. 49 alin. (5) şi art. 120 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare] Predarea următoarelor materiale electorale biroului electoral al secţiei de votare: - un exemplar al listei electorale permanente; - două exemplare ale copiei de pe lista electorală complementară; - formularele listelor electorale suplimentare; - buletinele de vot; - ştampila de control; - ştampilele cu menţiunea votat; - timbrele autocolante; - alte materiale necesare votării. Primarii Proces-verbal
90. În ajunul zilei alegerilor, cel mai târziu la data de: 4 noiembrie 2017, ora 18,00 [Art. 81 alin. (3) din Legea nr. 115/2015] Asigurarea prezenţei la sediul secţiei de votare Toţi membrii biroului electoral al secţiei de votare
0 1 2 3 4
91. În ajunul zilei alegerilor 4 noiembrie 2017, ora 18,00 [Art. 81 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 115/2015] Luarea măsurilor pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare Solicitarea îndepărtării materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare Fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare
92. În ziua alegerilor: 5 noiembrie 2017, ora 6,00 [Art. 82 din Legea nr. 115/2015] Verificarea existenţei materialelor necesare votării: urne, liste electorale, formularele listelor electorale suplimentare, buletine de vot, ştampile, tuşiere etc. Sigilarea urnelor de vot prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare Aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare pe ultima pagină (albă) a fiecărui buletin de vot, în măsura deschiderii pachetelor sigilate Preşedintele, în prezenţa celorlalţi membri ai biroului electoral al secţiei de votare
93. Până în ziua alegerilor: 5 noiembrie 2017 [Art. 43 alin. (2) din Legea nr. 115/2015] Înlocuirea, în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente a reprezentanţilor în birourile electorale ai partidelor politice, ai alianţelor politice, ai alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale La cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior Proces-verbal
94. 5 noiembrie 2017, ora 7,00 [Art. 84 din Legea nr. 115/2015] ÎNCEPEREA VOTĂRII Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare
95. 5 noiembrie 2017, ora 21,00 [Art. 84 din Legea nr. 115/2015] ÎNCHIDEREA VOTĂRII Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare
96. În cel mult 24 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de: 6 noiembrie 2017, ora 21,00 [Art. 93, art. 94 şi art. 96 din Legea nr. 115/2015] Numărarea voturilor, încheierea proceselor-verbale şi întocmirea dosarelor cu rezultatele votării Predarea către biroul electoral de circumscripţie a dosarelor cuprinzând rezultatele votării în secţia de votare Preşedintele şi membrii biroului electoral al secţiei de votare Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, împreună cu cel puţin 2 membri ai biroului electoral al secţiei de votare, stabiliţi prin tragere la sorţi de către preşedinte Proces-verbal Transportul se face sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne
97. În termen de cel mult 24 de ore de la închiderea votării, cel mai târziu la data de: 6 noiembrie 2017 [Art. 10 alin. (2) şi art. 39 alin. (3) din Legea nr. 115/2015] Formularea de cereri pentru anularea alegerilor într-o circumscripţie electorală Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi care au participat la alegeri Cerere scrisă, motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază

0 1 2 3 4
98. După primirea dosarelor conţinând procesele-verbale cu rezultatul numărării voturilor, de la toate birourile electorale ale secţiilor de votare şi după soluţionarea contestaţiilor formulate: [Art. 98 alin. (1) din Legea nr. 115/2015] Totalizarea voturilor exprimate şi atribuirea mandatelor Biroul electoral de circumscripţie Proces-verbal
99. După înregistrarea cererii de anulare a alegerilor: [Art. 33 alin. (3) şi art. 39 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea cererii privind anularea alegerilor în circumscripţia electorală pentru care s-a constituit birou electoral judeţean Biroul electoral judeţean Hotărâre
100. În cel mult 3 zile de la înregistrarea sesizărilor şi contestaţiilor: [Art. 33 alin. (4) din Legea nr. 115/2015] Soluţionarea sesizărilor privind fraude electorale în circumscripţia electorală pentru care nu s-a constituit birou electoral judeţean Judecătoria Hotărâre definitivă
101. În termen de cel mult 24 de ore de la data întocmirii: [Art. 10 alin. (2) şi art. 103 alin. (5) din Legea nr. 115/2015] Înaintarea dosarului privind alegerea primarului la judecătorie sau la consiliul local, după caz, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne Biroul electoral de circumscripţie Transmiterea dosarelor se face în vederea validării mandatelor.

NOTĂ: În cazul unui nou tur de scrutin, potrivit art. 39 alin. (1) lit. h) şi art. 101 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, acesta are loc la două săptămâni de la primul tur, respectiv în data de 19 noiembrie 2017. *) Numai pentru circumscripţia electorală în care se organizează alegeri parţiale pentru consiliul local.



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 697/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 697 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 697/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu