Hotărârea Nr.677 din 21.09.2017

Având în vedere Acordul de Parteneriat 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2014) 5.515 din 06.08.2014,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 35 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, precum şi al art. III alin. (1) din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investiţiile în infrastructura de apă, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aplicabilă în cazul proiectelor de investiţii în sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare care se dezvoltă din fonduri publice asigurate, integral sau în parte, de la bugetul de stat şi/sau din fonduri nerambursabile, pentru care finanţarea serviciului se face prin aplicarea de către operator a preţului/tarifului unic şi a strategiei tarifare, care se fundamentează în condiţiile legii şi în conformitate cu prezenta hotărâre.(2) Pentru proiectele finanţate din PNDR 2014-2020, metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investiţiile în infrastructura de apă/apă uzată, care vor fi finanţate din fonduri publice, se aplică pentru sesiunile de depunere proiecte lansate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRUMIHAI TUDOSE Contrasemnează:Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,Sevil ShhaidehMinistrul delegat pentru fonduri europene,Rovana PlumbViceprim-ministru, ministrul mediului,Graţiela Leocadia GavrilescuMinistrul apelor şi pădurilor,Adriana-Doina PanăMinistrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Petre DaeaMinistrul finanţelor publice,Ionuţ MişaANEXĂMETODOLOGIE de analiză cost-beneficiu pentru investiţiile în infrastructura de apă Tabel de abrevieri

Definiţii Aglomerare umană - o zonă în care populaţia şi/sau activităţile economice sunt suficient de concentrate pentru a face posibile colectarea apelor uzate urbane şi dirijarea lor spre o staţie de epurare sau spre un punct final de evacuare (conform Hotărârii Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare) Proiect major - proiecte a căror valoare depăşeşte pragul de 50.000.000 euro [conform art. 100 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013] Proiect nonmajor - proiecte a căror valoare nu depăşeşte pragul de 50.000.000 euro [conform art. 100 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013] Proiect generator de venit - proiectele care intră sub incidenţa art. 61 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 Investiţii tip green field - o investiţie în care un investitor porneşte de la zero cu un proiect, pe un teren fără infrastructură, iar la final obţine o unitate industrială perfect funcţională 1. Cadrul de referinţă Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului¹ stabileşte dispoziţiile comune privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime. Regulamentul respectiv constituie un nou cadru pentru fondurile structurale şi de investiţii, incluzând Fondul de Coeziune. În mod particular, conform art. 101 din Regulament, proiectele majore în căutare de sprijin financiar prin fondurile structurale şi de investiţii necesită pregătirea unei analize cost-beneficiu (ACB) ca parte din cererea de finanţare: Articolul 101. - Înainte de aprobarea unui proiect major, autoritatea de management se asigură că sunt disponibile următoarele informaţii: [...] (e) o analiză a raportului cost-beneficiu, inclusiv o analiză economică şi financiară, şi o evaluare a riscurilor; În acelaşi timp, Regulamentul prevede adoptarea de către Comisia Europeană a unor acte de punere în aplicare în care să se stabilească metodologia care trebuie utilizată, pe baza celor mai bune practici recunoscute, în efectuarea analizei cost-beneficiu, menţionată la punctul (e) de mai sus. Actele relevante sunt Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 şi regulamentele de aplicare ale Comisiei nr. 1.011/2014 şi 2015/207. Pentru perioada de programare 2014-2020, Comisia a furnizat cadrul metodologic general de efectuare a analizei cost-beneficiu, în contextul finanţării acordate de către Comisia Europeană, în Ghidul pentru analiza cost-beneficiu a proiectelor de investiţii (Ghidul ACB), un instrument de evaluare economică publicat de către Comisie în 2014². Comisia a susţinut în mod continuu utilizarea analizei cost-beneficiu pentru proiectele de infrastructură. Pentru prima oară, în perioada 2014-2020, regulile de bază privind desfăşurarea analizelor cost-beneficiu sunt incluse în legislaţia secundară şi sunt obligatorii pentru toţi beneficiarii. În paralel cu regulamentele de mai sus, Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, solicită analiza fiecărui/fiecărei scenariu/opţiuni tehnico-economic(e) propus(e), care include printre altele: a)prezentarea cadrului de analiză, inclusiv specificarea perioadei de referinţă şi prezentarea scenariului de referinţă; b)analiza cererii de bunuri şi servicii care justifică necesitatea şi dimensionarea investiţiei; c)analiza financiară; inclusiv calcularea indicatorilor de performanţă financiară: fluxul cumulat, valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate; sustenabilitatea financiară; d)analiza economică, inclusiv calcularea indicatorilor de performanţă economică: valoarea actualizată netă, rata internă de rentabilitate şi raportul cost-beneficiu sau, după caz, analiza cost-eficacitate; e)analiza de senzitivitate; f)analiza de riscuri, măsuri de prevenire/diminuare a riscurilor.Prezenta metodologie privind ACB se bazează pe următorul cadru: – legislaţia românească, ce cuprinde dispoziţii privind analiza fiecărui/fiecărei scenariu/opţiuni tehnico-economic(e) propus(e)/analiza economico-financiară/cost-beneficiu (în mod special, Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare);

– documentele de programare naţională pentru implementarea acţiunilor urmând a fi cofinanţate prin instrumente structurale (FEDR şi FC), în special Acordul de parteneriat (AP), programele operaţionale (OP) relevante şi Planul Naţional de Dezvoltare Rurală şi alte programe naţionale;

– regulamentele şi orientările relevante ale Comisiei Europene; şi

– statistici, previziuni şi alte documente care ar putea oferi informaţii de luat în considerare în dezvoltarea unui cadru metodologic adecvat pentru efectuarea analizei cost-beneficiu.Astfel, având în vedere cele menţionate mai sus, precum şi prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 241/2006, republicată, „În cazul în care proiectele de investiţii în sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare se dezvoltă prin fonduri publice asigurate, integral sau în parte, de la bugetul de stat şi/sau din fonduri nerambursabile", prezenta metodologie se aplică pentru investiţiile din sectorul de alimentare cu apă şi de canalizare. 2. Fundamentarea şi obiectivele metodologiei 2.1. Fundamentare Documentul de faţă pune bazele unui cadru privind chestiunile-cheie de importanţă practică, relevante pentru România în noua perspectivă de finanţare (2014-2020). În orice caz, se înţelege faptul că principala abordare a analizei cost-beneficiu, incluzând analiza economică (de exemplu, RIRE) şi financiară (de exemplu, deficitul de finanţare), nu a suferit modificări substanţiale şi reprezintă în mare parte o continuare a celei aplicate în perioada 2007-2013. Cu toate acestea, anumite chestiuni sunt elaborate mai clar (de exemplu, nevoia de a obţine tariful de recuperare integrală a costurilor), anumiţi parametri au fost schimbaţi (de exemplu, noile rate de actualizare recomandate), iar anumite cerinţe pentru unele analize au fost modificate (de exemplu, nevoia mai explicită pentru o analiză calitativă de risc mai detaliată). ¹ Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului. ² Disponibil la http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/studies/pdf/cba_guide.pdf 2.2. Ce este analiza cost-beneficiu şi de ce ar trebui efectuată Analiza cost-beneficiu este un instrument analitic folosit pentru estimarea impactului socioeconomic (în termeni de costuri şi beneficii) aferent implementării anumitor acţiuni de politică sau proiecte. Impactul trebuie evaluat în raport cu obiectivele predeterminate, analiza fiind în general efectuată din punctul de vedere al societăţii per ansamblu. Obiectivul analizei cost-beneficiu este de a identifica şi a cuantifica (respectiv de a exprima în termeni monetari) toate tipurile de impact posibile ale proiectului sau acţiunii vizate, pentru a putea determina costurile şi beneficiile aferente. În principiu, trebuie evaluate toate tipurile de impact: financiar, economic, social, de mediu etc. În mod obişnuit, costurile şi beneficiile sunt evaluate luând în considerare diferenţa dintre un scenariu cu proiect şi un scenariu alternativ, fără proiect (aşa-numita „abordare incrementală"). Apoi, rezultatele sunt cumulate pentru a identifica beneficiile nete şi pentru a concluziona dacă proiectul este de dorit şi merită să fie pus în aplicare. În această măsură, ACB poate servi ca instrument de luare a deciziei de finanţare a investiţiilor din resurse publice. Termenul de ACB, în cadrul acestei metodologii şi în conformitate cu cerinţele UE, cuprinde atât analiza financiară, cât şi pe cea economică a proiectului. Mai precis, în cadrul de pregătire şi evaluare a proiectelor finanţate prin FC şi FEDR, Comisia Europeană solicită ACB: 1. Pentru a evalua dacă un proiect merită sa fie cofinanţat Evaluarea se realizează prin aplicarea analizei economice. Scopul este de a răspunde la întrebări precum: proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivelor politicii regionale a UE? Încurajează bunăstarea socială? Încurajează creşterea şi stimulează ocuparea forţei de muncă? Cu alte cuvinte, în cazul în care beneficiile nete pentru societate (beneficii minus costuri) ale proiectului sunt pozitive, pentru societate va fi mai bine dacă proiectul se implementează. În acest caz, proiectul poate primi o contribuţie financiară din fonduri, dacă este nevoie de acest lucru (a se vedea punctul 2 mai jos). 2. Pentru a evalua dacă un proiect are nevoie de cofinanţare. Pe lângă faptul de „a fi de dorit" din punct de vedere economic, un proiect poate fi, de asemenea, profitabil financiar fără asistenţa UE, în acest caz nemaifiind cofinanţat din fonduri. Pentru a verifica dacă un proiect ar trebui să fie cofinanţat se va realiza o analiză financiară: dacă valoarea financiară a investiţiei (veniturile proiectului minus costurile proiectului) fără contribuţia fondurilor este negativă, atunci proiectul poate fi cofinanţat. În acest caz, subvenţia UE nu trebuie să depăşească suma de bani care asigură pragul de rentabilitate, evitând astfel finanţarea excesivă. ACB este, prin urmare, necesară pentru a demonstra că proiectul este dorit din punct de vedere economic şi că necesită contribuţia fondurilor pentru a fi fezabil din punct de vedere financiar. Beneficiile economice ale proiectelor din sectorul de mediu, precum „îmbunătăţirea calităţii vieţii" sau „îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător" sunt dificil de cuantificat în termeni monetari. Din acest motiv se anticipează că efectuarea ACB pentru acest tip de proiecte se va dovedi deosebit de dificilă. 2.3. Când este nevoie de ACB Aceste orientări se vor aplica pentru toate proiectele din sectorul serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare - beneficiarii propuşi pentru subvenţionarea de la stat - inclusiv cele sprijinite prin fondurile UE, indiferent de sursa de finanţare sau mărimea proiectului. 3. Metodologia generală 3.1. Paşii de urmat în cadrul ACB Structura propusă pentru ACB, în cadrul pregătirii proiectului, în concordanţă cu recomandările Comisiei Europene, este următoarea³:

– concordanţa cu PO şi definirea obiectivelor;

– analiza opţiunilor şi selectarea celei mai bune opţiuni;

– analiza financiară;

– analiza economică;

– analiza riscurilor.Definirea obiectivelor proiectelor, identificarea alternativelor şi chiar şi selecţia celei mai potrivite alternative vor fi date de studiile de fezabilitate a proiectului, care vor aborda fezabilitatea tehnică, instituţională şi de mediu. Este recomandat ca ACB să se bazeze pe aceste studii, sintetizând rezultatele acestora întrun mod raţional şi coerent. Următoarele secţiuni furnizează dispoziţii generale privind acţiunile care trebuie întreprinse atunci când se efectuează fiecare dintre etapele menţionate mai sus. 3.2. Concordanţa cu PO şi definirea obiectivelor Documentele strategice de bază pentru punerea în aplicare a acţiunilor şi contribuţia din fonduri sunt Acordul de parteneriat elaborat de România, programele operaţionale relevante (PO), Planul Naţional de Dezvoltare Rurală şi alte programe naţionale. Conform prevederilor Acordului de parteneriat (paragraful 1003), România va alinia condiţiile schemelor naţionale de finanţare concertate cu cele referitoare la accesul la fondurile ESI, în ceea ce priveşte condiţiile de politică (cadrul de regionalizare în sectorul de apă şi apă uzată), calitatea evaluării tehnice şi economice a proiectelor şi ratele de finanţare. Programele stabilesc priorităţile de finanţare ale statului membru, dar şi felul în care acesta le va gestiona. Fiecare program rezumă obiectivele şi ţintele generale urmărite la nivel sectorial, identificând totodată domeniile prioritare de intervenţie (priorităţi de investiţii), care prevăd, la rândul lor, o serie de obiective specifice şi oferă, de asemenea, o listă preliminară de proiecte majore. Prioritatea de investiţie relevantă, în cadrul căreia vor fi depuse proiectele din sectorul apei şi apei uzate, este prioritatea de investiţii nr. 6 a POIM (Infrastructură mare): investiţii în sectorul apelor în vederea îndeplinirii cerinţelor acquis-ului de mediu al Uniunii şi pentru a răspunde nevoilor identificate de statele membre în ceea ce priveşte cerinţele suplimentare de investiţie. Infrastructura de apă şi apă uzată este de asemenea finanţată prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală şi cofinanţată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Mai sunt alocate resurse financiare suplimentare prin programele naţionale, corelate cu resursele existente. În timp ce POIM va finanţa în special proiecte majore, conform art. 100 din Regulamentul (UE) 1.303/2013, celelalte programe oferă finanţare pentru proiecte la scară mică. Acţiunile POIM vor fi urmărite prin dezvoltarea integrată a sistemelor de apă şi apă uzată, contribuind la obiectivul general de a asigura colectarea şi procesarea completă a materiei organice biodegradabile, în aglomerări de peste 2000 p.e. Tabelul 1 detaliază obiectivul specific al priorităţii de investiţii nr. 6.ii şi rezultatul preconizat, în timp ce tabelul 2 sintetizează tipurile de acţiuni urmărite prin POIM. ³ Conceptul de ACB a fost extins aici de la analiza economică tradiţională la conceptul mai larg utilizat în regulamentele relevante ale UE şi documentele de orientare conexe. Tabelul 1: Obiective specifice corespunzătoare priorităţii de investiţii şi rezultatele preconizate ale 6.ii

Tabelul 2: Tipuri de acţiuni urmărite

Obiectivele proiectelor propuse trebuie definite în concordanţă cu obiectivele generale şi prioritatea de investiţii a POIM, definind inclusiv măsura în care proiectele propuse vor contribui la obţinerea rezultatelor vizate de programul operaţional; a se vedea exemplele de mai jos: Tabelul 3: Exemple de definire a obiectivelor specifice ale proiectului

(*) Nu se referă la situaţia curentă, ci la situaţia estimată la data prevăzută de finalizare a proiectului, în cazul în care proiectul nu este implementat („business as usual"). Este recomandat ca proiectele propuse să îşi prezinte obiectivele specifice luând în considerare exemplele de mai sus. 3.3. Analiza opţiunilor şi selectarea celei mai bune opţiuni Prezentarea unei propuneri de proiect pentru cofinanţare necesită un studiu complet de fezabilitate, pentru a justifica faptul că proiectul constă dintr-o serie de lucrări, activităţi şi servicii bine puse la punct, în scopul îndeplinirii obiectivelor menţionate mai sus. Studiile de fezabilitate vor include, în general, identificarea şi descrierea proiectului, descrierea contextului, deficienţele sistemului şi evaluarea nevoilor, analiza cererii şi a ofertei şi determinarea datelor de proiectare de bază (de exemplu, fluxuri), analiza opţiunilor, incluzând opţiuni strategice şi tehnologice, cerinţele de management şi personal, definirea intrărilor fizice, implementarea şi sincronizarea, inclusiv fazele extinderii, planificarea financiară, evaluarea de mediu, evaluarea riscului, evaluarea cadrului legal (de exemplu, inclusiv aspectele legate de ajutorul de stat). În multe cazuri sunt de asemenea necesare studii justificative detaliate (de exemplu, de inginerie, de marketing etc.). Deşi studiile de fezabilitate nu fac în mod formal parte din ACB, rezultatele lor reprezintă baza de lucru pentru ACB. Identificarea şi evaluarea opţiunilor strategice/conceptuale (incluzând opţiunea tehnologică şi de amplasament) se bazează, în general, pe Planul general (Master Plan) sau documentul de planificare echivalent, la nivel de prefezabilitate, care va prezenta contextul general în ceea ce priveşte deficienţele de sistem în zona proiectului, problemele specifice în infrastructura existentă şi capacitatea de a satisface cerinţa prevăzută, în conformitate cu standardele relevante, condiţiile socioeconomice, investiţiile propuse şi costurile orientative (de capital şi operaţionale). Este de aşteptat ca Master Planul să identifice atât necesarul de investiţii pe termen lung pentru zona vizată, cât şi investiţiile prioritare, în vederea îndeplinirii obiectivelor evidenţiate în secţiunea de mai sus⁴. Pe baza Master Planului va fi propusă o listă de opţiuni conceptuale, împărţite în funcţie de aglomerările vizate, urmând a fi reevaluată şi dezvoltată la nivelul de fezabilitate. Selecţia opţiunilor se va concentra pe diferitele alternative în rezolvarea problemelor identificate şi obţinerea obiectivelor specifice (şi standardelor postimplementare) ale proiectului. În general, acest lucru se realizează în cadrul studiului de fezabilitate tehnică şi, dacă acesta va fi elaborat în mod corespunzător, nu va exista niciun motiv să fie dublat doar în vederea efectuării ACB. Studiul de fezabilitate va fi dezvoltat în concordanţă cu cererile părţii române (inclusiv regulamente/ordonanţe, standarde europene SR adoptate de ASRO, cerinţele ghidului solicitantului) şi cu regulamentele CE relevante (de exemplu, pentru finanţare din fondul de coeziune, se vor avea în vedere Regulamentul delegat (UE) nr. 480/2014 al Comisiei şi Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2015/207 al Comisiei). Cu toate acestea, analiza opţiunilor va trebui realizată în aşa fel încât selecţia opţiunii viabile pentru paşii ulteriori să fie efectuată conform următoarelor: 1. Verificarea tuturor opţiunilor strategice alternative, pe baza problemelor identificate şi a opţiunilor tehnologice ce urmează să fie incluse în proiect pentru atingerea obiectivelor prevăzute; procesul de definire şi examinare a opţiunilor posibile şi fezabile pentru fiecare aglomerare va trebui să ia în considerare diferite opţiuni tehnologice, având în vedere avantajele şi dezavantajele opţiunilor analizate etc. În cele mai multe cazuri, acest nivel de analiză a opţiunilor poate fi considerat suficient. Analiza opţiunilor va trebui efectuată în mod separat pentru sistemele de apă şi apă uzată, staţiile de tratare şi reţele (şi anume: amplasamente diferite pentru staţiile de tratare, conductele de transfer versus construirea/extinderea staţiei, soluţie specifică aglomerării versus soluţie specifică de grup de aglomerări, reabilitarea componentelor staţiilor de tratare versus demolare şi construcţie nouă, recăptuşire versus înlocuire, destinaţia finală a nămolului etc.). Trebuie remarcat, în acest context, faptul că o analiză a opţiunilor pur „tehnică", ca, de exemplu, cu privire la materialele folosite pentru conducte, procesul tehnologic al staţiei de epurare, nu ar fi suficientă pentru a asigura evaluarea strategică necesară. (NB acestea se referă şi la aspectele de proiectare, care sunt de competenţa proiectantului, acesta fiind autoritatea contractantă pentru conducte, respectiv contractorul, în cazul schemei de proiectare şi execuţie, pentru staţia de tratare a apelor uzate.) 2. Evaluarea listei de investiţii propuse prin proiect pe baza unor criterii calitative (care urmează a fi stabilite în funcţie de aspectele generale de politică şi/sau considerente tehnice - acest aspect va fi agreat cu autorităţile responsabile pentru raportarea privind conformarea cu directivele de apă şi apă uzată, individual sau prin Ghidul solicitantului), cu scopul de a elimina opţiunile nepotrivite. Acestea vor fi justificate în mod corespunzător în cadrul analizei şi aplicate în mod consecvent în cadrul proiectelor. Rezultatul procesului de examinare va consta dintr-o listă scurtă de alternative adecvate şi fezabile, care vor fi comparate ulterior prin analiza eficienţei costurilor (a se vedea paşii 3 şi 4 de mai jos). 3. Evaluarea alternativelor adecvate reţinute, în termeni de costuri:

⁴ Programul vizat de investiţi pe termen lung va fi împărţit în subcomponente, într-o manieră care să permită prioritizarea bazată pe fondurile disponibile. De exemplu, capacitatea de tratare poate fi împărţită în mai multe faze, în cazul în care staţia de tratare este suficient de mare pentru ca acest lucru să fie viabil şi în cazul în care proiecţiile cererii aşteptate arată că nu va fi necesară întreaga capacitate pentru un timp. Identificarea şi gruparea investiţiilor pe termen scurt este un exerciţiu pragmatic care ia în considerare: • o secvenţă logică pentru implementarea componentelor (de exemplu, capacitatea de tratare trebuie să fie disponibilă pentru conexiuni noi); • dimensiunea maximă preconizată a programului. în funcţie de disponibilitatea fondurilor, luând in considerare constrângerile de macrodisponibilitate; şi • nevoia de a echilibra investiţiile, în noi capacitaţi, cu intenţia de a asigura o acoperire mai mare. ⁵ Acestea trebuie să acopere cel puţin următoarele aspecte: a)costurile de proprietate, precum în cazul costurilor de achiziţie, exproprieri şi/sau compensaţii plătite pentru schimbarea folosinţei terenului; b)costurile de proiectare şi construcţie pentru diferite facilităţi; c)costurile de achiziţie a echipamentelor pentru operarea în diferite facilităţi, cu costurile de înlocuire corespunzătoare, după caz, când durata de viaţă economică este mai mică decât perioada de referinţă; d)costurile de O&I pentru diferitele instalaţii implicate în alternativă, inclusiv costul de eliminare finală a subproduselor, precum nămolul din staţiile de tratare a apelor uzate; e)costurile aferente măsurilor de atenuare a impactului de mediu al proiectului, care sunt propuse, în mod obişnuit, în cadrul evaluării impactului asupra mediului a proiectului. ⁶ Se estimează că din vânzarea de energie electrică se va genera un preţ de aproximativ 50 euro/MWh în termeni financiari şi 81,5 euro/MWh în termeni economici (preţuri la nivelul anului 2015), valoarea mai ridicată din cadrul analizei economice reflectând beneficiul de compensare a emisiilor de CO₂, în reţinerea emisiilor, relativ la producţia de energie electrică din alte surse. Nu se preconizează venituri din nămolul compostat, întrucât fermierii îl acceptă doar la costuri zero; cu toate acestea, pot fi asumate anumite venituri în cazul în care se va justifica acest lucru. 4. Să se evalueze dacă alternativele diferă în termeni de efecte externe posibile pentru societate, care nu sunt surprinse de analiza eficienţei costurilor (de exemplu, perturbarea traficului urban pe durata reabilitării reţelelor, impactul alegerii amplasamentului şi numărul de staţii de epurare a apelor uzate etc.)

Se preconizează ca analiza opţiunilor efectuată în conformitate cu măsurile descrise mai sus să identifice alternativa care atinge obiectivele urmărite la costul total minim pentru societate şi care va fi evaluată în cadrul ACB. Observaţii suplimentare privind evaluarea opţiunilor centralizate versus descentralizate Conform Tratatului de aderare, României i-au fost acordate perioade de tranziţie, în vederea conformării cu acquis-ul privind colectarea, epurarea şi deversarea apelor uzate în zonele urbane, care trebuie realizată până în 2018, în 2.346 de aglomerări, între 2.000 p.e. şi 10.000 p.e. Chestiunile-cheie privind conformarea la nivelul aglomerărilor mai mari de 10.000 p.e. au fost abordate în cadrul perioadei de programare anterioare (2007-2013), astfel încât accentul se va muta asupra aglomerărilor mai mici, unde costurile de investiţie (pe cap de locuitor) se preconizează a fi mai mari în contextul unor preocupări sporite privind disponibilitatea. În etapele preliminare ale pregătirii proiectului este important să se ia în considerare orice infrastructură centralizată de procesare a apei uzate deja existente în vecinătatea zonei proiectului. Exploatarea soluţiilor deja valabile ar putea permite reducerea costurilor în contrast cu investiţiile într-o infrastructură nouă. În anumite condiţii, tehnologiile descentralizate ar putea oferi anumite beneficii în raport cu tehnologiile centralizate. Tabelul de mai jos enumeră anumiţi factori de luat în considerare: Tabelul 4: Opţiuni centralizate vs descentralizate

3.4. Analiza financiară 3.4.1. Obiectivele şi scopul analizei Scopul analizei financiare este de a evalua performanţa financiară a acţiunii şi/sau a proiectului propus în perioada de referinţă, cu scopul de a stabili gradul de autosuficienţă financiară şi sustenabilitatea pe termen lung ale proiectului propus, indicatorii de performanţă financiară, precum şi justificarea acordării asistenţei UE solicitate. Mai precis, analiza financiară trebuie să acopere următoarele etape: (i) estimarea veniturilor şi costurilor proiectului şi implicaţiile lor în ceea ce priveşte fluxul de numerar; (ii) determinarea randamentului investiţiei înainte de asistenţa UE şi calcularea cheltuielilor eligibile care pot fi cofinanţate prin fonduri nerambursabile ţinând cont de veniturile potenţiale nete generate de proiect (iii) definirea structurii de finanţare a proiectului şi randamentul capitalului naţional ulterior asistenţei UE; şi (iv) verificarea capacităţii fluxului de numerar previzionat pentru a asigura funcţionarea durabilă a proiectului în perioada de referinţă şi respectarea tuturor obligaţiilor legate de investiţii şi serviciului datoriei. 3.4.2. Principiile analizei financiare Proiecţiile financiare pentru proiect vor trebui elaborate pe baza unui model financiar în conformitate cu următoarele principii: Metoda fluxului de numerar actualizat Metoda de bază utilizată în analiza financiară este metoda fluxului de numerar actualizat (FNA), care indică fluxurile de numerar viitoare, în cadrul perioadei de referinţă, la valoarea netă actualizată, conform unei rate de actualizare prestabilite, aşa cum reiese din paragraful Rata de actualizare financiară, prezentat în continuare. Perioada de referinţă şi durata de viaţă a echipamentului Perioada de previziune coincide cu perioada de referinţă a proiectului, adică 30 de ani (incluzând construcţia) în cazul proiectelor de apă şi apă uzată. Perioada de referinţă trebuie să înceapă din primul an de investiţii şi trebuie să evidenţieze fluxul de numerar al proiectului „incremental" (mai ales pentru cheltuielile cu investiţiile). Analiza trebuie să arate durata de construcţie aferentă proiectului şi să prezinte o justificare pentru aceasta. În ceea ce priveşte durata de viaţă tehnică a echipamentului, care are impact asupra tarifelor şi nivelului costurilor de înlocuire, care trebuie să fie luate în considerare în timpul perioadei de referinţă, se recomandă împărţirea activelor în cel puţin trei categorii principale:

– construcţii civile (inclusiv clădiri operaţionale, rezervoare, căi de acces etc.);

– conducte (inclusiv conductele de transport şi de distribuţie, racorduri);

– echipamente E&M (inclusiv echipamente electrice şi mecanice construite în puţuri, instalaţii, staţii de pompare).Perioadele de amortizare aplicate vor fi în conformitate cu legislaţia în vigoare. Valoarea reziduală În cazul activelor din proiect a căror durată de viaţă depăşeşte perioada de referinţă, valoarea lor reziduală va fi determinată prin calcularea valorii nete actualizate a fluxurilor de numerar pentru durata de viaţă rămasă de operare (pentru detalii suplimentare, a se vedea secţiunea 3.5). Rata de actualizare financiară Rata de actualizare financiară utilizată este de 4% în termeni reali, conform recomandărilor din Ghidul ACB al Comisiei Europene. Ipoteze macroeconomice Intrările macroeconomice se vor baza pe surse statistice relevante şi vor fi consecvente la nivelul proiectelor. Ipotezele care urmează a fi utilizate pentru previziuni, precum şi principalele surse de date utilizate sunt prezentate în detaliu în anexa nr. 1. Caracteristici ale modelului financiar Se va elabora un set unic de proiecţii consolidate pentru întregul proiect, spre deosebire de o serie de astfel de seturi de proiecţii, care reflectă diferite componente sau zone geografice ale proiectului. Toate intrările vor fi concentrate într-o singură foaie de calcul, cu datele introduse în moneda locală şi în termeni reali, inflaţia fiind luată în considerare separat şi adăugată ulterior pentru proiecţii. Proiecţia în moneda locală se efectuează în termeni nominali, cu scopul de a reflecta mai fidel realitatea în condiţiile ipotezelor formulate pentru inflaţie. Conversia în euro se face cu ajutorul aşa-numitei „metoda ratei curente" (all-current method), prin care valorile din contul de profit şi pierdere sunt convertite folosind cursul de schimb mediu pentru anul în curs, în timp ce valorile din bilanţ sunt convertite folosind cursul de schimb de la sfârşitul anului (cu excepţia capitalului acţionarilor, convertit la rata de schimb istorică), iar câştigul sau pierderea din conversie se va înregistra direct în capitalurile proprii ale acţionarilor ca rezultat global. 3.4.3. Analiza proiecţiilor financiare Principalele aspecte care trebuie luate în considerare în analiza rezultatelor modelului financiar, pentru a se asigura că previziunile financiare ale proiectului sunt acceptabile sunt următoarele: 1. Justificarea şi coerenţa datelor: toate datele relevante de intrare trebuie justificate (în ACB sau cu referire la alte secţiuni ale studiilor de fezabilitate a proiectului) şi să fie consecvente cu concluziile studiilor de fezabilitate, descrierea proiectului şi celelalte date din proiecţiile financiare. În mod particular, aceasta se referă la următoarele: (i) beneficiari; (ii) cerere; (iii) costuri de investiţii; (iv) venituri; (v) costuri de operare şi (vi) modificări previzibile ale acestor variabile în perioada de previziune. De asemenea, trebuie să existe o certitudine suficientă în ceea ce priveşte dispoziţiile financiare pentru finanţarea proiectului şi în special în cazul contribuţiilor directe de la autorităţile naţionale şi beneficiari, precum şi în cazul împrumuturilor de la creditori locali sau instituţiile financiare internaţionale. 2. Principiul „poluatorul plăteşte": Calculul tarifelor trebuie să reflecte aplicarea corectă a principiului „poluatorul plăteşte". În cazul proiectelor de apă şi apă uzată şi în conformitate cu art. 9 din Directiva-cadru privind apa 2000/60/CE, transpusă prin Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 16 (a) din Regulamentul (UE) 480/2014. 3. Suportabilitatea: art. 9 din Directiva-cadru privind apa 2000/60/CE, transpusă prin Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, de asemenea, că, „în acest sens, statele membre pot avea în vedere efectele sociale, ecologice şi economice ale recuperării [...]" 4. Principiul recuperării integrale a costurilor: Regulamentele (articolul 2.2.1 din anexa 3 la Actul de implementare 2015/207) prevăd că respectarea principiului recuperării integrale a costurilor presupune următoarele: 1. tarifele vor urmări pe cât de mult posibil recuperarea costului de capital, a costurilor de operare şi întreţinere, inclusiv a costurilor legate de mediu şi de resurse; 2. structura tarifară maximizează veniturile proiectului, înainte de subvenţiile publice, luând în considerare suportabilitatea. Limitările aferente principiului „poluatorul plăteşte" şi principiului privind recuperarea integrală a costurilor în ceea ce priveşte taxele şi comisioanele de utilizare vor trebui: 1. să nu pericliteze sustenabilitatea financiară a proiectului; 2. ca o regulă generală, să fie tratate ca restricţii temporare şi menţinute doar atât timp cât există chestiunea suportabilităţii utilizatorilor. Pentru a se asigura că suportabilitatea tarifelor este luată în considerare, următorii paşi sunt necesari în cadrul analizei: a)estimarea venitului mediu al gospodăriei pentru gospodăriile supuse plăţii tarifelor; b)estimarea taxelor totale aferente sistemelor de apă şi apă uzată, incluzând taxele indirecte pentru o gospodărie medie, ca procentaj din venitul disponibil al gospodăriei (calculat pe baza consumului mediu pe cap de locuitor luat în considerare⁷). Pentru investiţiile de tip „greenfield" se poate considera un consum de 110 l pe cap de locuitor pentru zonele urbane şi 80 l pe cap de locuitor pentru zonele rurale; c)în continuare, pentru gospodăriile cu venituri reduse, pe baza celei mai scăzute decile de distribuţie a veniturilor, se va realiza o estimare a taxelor totale aferente sistemelor de apă şi apă uzată, ca procentaj din venitul disponibil al gospodăriei (calculat pe baza unui consum mediu pe cap de locuitor de 75 lcd), care va indica necesitatea şi sfera de cuprindere a oricărui mecanism de sprijin pentru respectivul grup de utilizatori.Determinarea venitului mediu al gospodăriei, precum şi distribuţia veniturilor pe decile se bazează pe surse de date în concordanţă cu recomandările din anexa nr. 1. În orice caz, raportul ACB va specifica în mod corespunzător sursa datelor utilizate. Calculul de mai sus presupune definirea unor nivele ale tarifelor care să fie suportabile pentru media clienţilor rezidenţiali⁸. De asemenea, trebuie evaluat în ce măsură clienţii nonrezidenţiali pot fi supuşi, în principiu, unor tarife mai ridicate, în concordanţă cu principiul privind recuperarea integrală a costurilor şi principiul „poluatorul plăteşte"⁹. ⁷ În conformitate cu ipotezele şi parametrii utilizaţi în studiul de fezabilitate, în scopul stabilirii dimensiunii investiţiei şi costurilor de operare. ⁸ Cu referire la Ghidul ACB 2014-2020-Anexa V, pag. 318: În sectoarele în care au fost stabilite limite de suportabilitate, tarifele trebuie în general să nu fie sub rata de suportabilitate stabilită. Prin urmare, trebuie identificate posibile căi de remediere (inclusiv spre exemplu tarife progresive etc.), astfel încât să fie asigurată, pe de o parte, suportabilitatea pentru gospodăriile cu venituri mici şi sustenabilitatea financiară a proiectului, pe de altă parte. În cazuri justificate, pentru asigurarea sustenabilităţii investiţiilor propuse, poate fi necesară creşterea temporară a tarifelor peste limita suportabilităţii. ⁹ Acest aspect este în concordanţă cu politica de suportabilitate stabilită de autorităţile române pentru proiectele din sectorul apei şi apei uzate, finanţabile prin fondurile de coeziune. Conform acestei politici, tarifele mai mari sunt permise în cazul în care limita suportabilităţii generale ameninţă sustenabilitatea financiară a operatorului sau a proiectului. 5. Sustenabilitatea financiară: Verificarea sustenabilităţii financiare a proiectului presupune un flux de numerar cumulat pozitiv pentru fiecare an al perioadei de previziune. Acest lucru se aplică pentru efectuarea analizei la nivel de proiect şi de operator. În cazul în care structura de finanţare a proiectului include un împrumut pe termen lung, care urmează să fie plătit din venituri incluse în previziunile financiare, va fi necesară o rată de acoperire a serviciului datoriei (la nivel de operator)¹⁰ de cel puţin 1,2 pentru fiecare an de amortizare a împrumutului¹¹. 6. Elasticitatea cererii: Un impact-cheie asupra cererii va fi determinat de elasticitatea faţă de preţ şi faţă de venit şi se recomandă următoarea abordare. Ca primă estimare, se va utiliza un factor de elasticitate de –0.2. Astfel, se preconizează că impactul unei creşteri de 10% a tarifului se va concretiza întro reducere de 2% a cererii. Elasticitatea faţă de venit va fi estimată la 0,25 x creşterea PIB (în termeni reali). Astfel, o creştere de 4% a PIB ar rezulta într-o creştere de 1% a cererii. Cu toate acestea, va fi necesară o analiză pertinentă a situaţiei de ansamblu, iar rezultatele să fie ajustate în cazul în care efectele nu sunt realiste. 7. Colectarea veniturilor: Va fi acceptată o rată maximă de necolectare de 2% pentru scenariile aflate în derulare. 8. Factorul de producere a apei uzate: Volumele apelor uzate nu sunt măsurate în mod obişnuit, dar sunt estimate pe baza rezervei de apă potabilă, înmulţită cu un factor de producere a apei uzate, care variază între 80% şi 100%. Pentru proiecţiile ACB, tariful se va calcula pe baza costurilor relevante (opex + x% amortizare), apoi împărţite după volumul asumat, adică astfel încât să corespundă cu metoda curentă de facturare a operatorului de apă. 9. Amenzile ANAR pentru nerespectare: Acestea vor trebui specificate ca element separat în scenariul de tip „fără-proiect", conform relevanţei pentru fiecare operator. 3.4.4. Politica tarifară Regulamentele UE 2014-2020 (în mod particular Actul de punere în aplicare privind metodologia pentru efectuarea ACB) şi noul Ghid ACB revizuit al CE au pus un accent sporit pe obţinerea tarifelor de recuperare a costurilor. Având în vedere acest lucru, politica şi practica aplicate în stabilirea tarifului pentru proiectele finanţate prin fonduri UE, indiferent de tipul de instrumente şi indiferent dacă aceste proiecte sunt clasificate drept majore sau nonmajore, au fost reconsiderate. În plus, pentru a încuraja conformarea cu principiul „poluatorul plăteşte" şi pentru a consolida conceptul de servicii de apă şi apă uzată care sunt generatoare de venit, în conformitate cu art. 61 din Regulamentul (UE) 1.303/2013, este specificată o contribuţie minimă către taxele de ape, ca proporţie din venitul gospodăriei. Este important să se aplice aceleaşi reguli metodologice pentru stabilirea tarifelor în cazul tuturor actorilor din sector cu acces la fonduri, garantând o abordare echitabilă la nivelul tuturor instrumentelor financiare disponibile (inclusiv bugetul naţional). Acest lucru face necesară stabilirea unei politici tarifare la nivel naţional, asigurând un efort minim necesar din partea utilizatorilor (drept contribuţie la veniturile aferente tarifelor), împreună cu o metodologie care să acopere pe cât de mult posibil costurile de amortizare, obţinând în cele din urmă recuperarea integrală a costurilor. O abordare coerentă privind stabilirea tarifului la nivel de judeţ va facilita, de asemenea, definitivarea procesului de regionalizare, în condiţiile în care, în prezent, micile oraşe nu sunt foarte motivate să se racordeze la operatorul regional, dacă pot obţine fonduri fără să crească tarifele la nivelurile corespunzătoare (care ar trebui să acopere costurile operaţionale şi o parte din costurile de amortizare). 3.4.4.1. Obiectivele politicii tarifare Contribuţia la veniturile aferente serviciilor de apă şi apă uzată, care va trebui plătită de către utilizatorii acestora, va avea mai multe obiective: recuperarea costurilor (inclusiv recuperarea costurilor operaţionale, de capital şi administrative), sustenabilitatea financiară şi tehnică, alocarea eficientă a resurselor limitate din sector, suportabilitatea pentru clienţii rezidenţiali (în special pentru cei cu venituri mici) şi conservarea resurselor de apă. Este puţin probabil ca toate aceste obiective să fie îndeplinite fără compromisuri. Principalul scop al taxării clienţilor pentru serviciile de apă este creşterea contribuţiei lor la veniturile necesare pentru operarea şi întreţinerea corespunzătoare a sistemului de apă. 3.4.4.2. Contribuţiile la venituri Conform principiului de regionalizare, sistemele de apă regionale aplică un tarif uniform pentru toţi utilizatorii din aceeaşi categorie. În timp ce tarifele şi structurile tarifare angajate de către fiecare operator de apă vor fi adaptate caracteristicilor specifice de operare a sistemului lor, obiectivul global va fi reprezentat de asigurarea unui nivel adecvat al recuperării costurilor, precum şi sustenabilitatea financiară a operatorului, respectând în acelaşi timp condiţiile de suportabilitate. În mod curent, necesarul de flux de numerar în cazul unui sistem public de apă se bazează pe evaluările cheltuielilor de funcţionare şi întreţinere, investiţiilor de capital, cheltuielilor de înlocuire şi a serviciului datoriei. Cheltuielile proiectate se bazează pe analiza istoricului cheltuielilor şi pe schimbările anticipate în cheltuieli ca urmare a modificărilor la nivelul operării şi infrastructurii nou-adăugate. Astfel, este necesară următoarea abordare privind calculul contribuţiei minime a utilizatorilor în cadrul proiectelor de apă, după cum urmează: – pe termen scurt: contribuţia utilizatorului va fi stabilită la un nivel de recuperare a costurilor O&I şi a proporţiei de amortizare, prin îndeplinirea condiţiei:MAX ([2,5% din venitul mediu G]; OPEX + X% amortizare)^{12, 13, 14}, unde X% reprezintă procentul de amortizare în orice an (de la 0% la 100%), care se anticipează să crească de la an la an pe o bază liniară¹⁵, pentru a asigura un flux cumulat de numerar pozitiv pentru fiecare an al perioadei de proiecţie, luând în considerare costurile de înlocuire şi serviciul datoriei. A se reţine faptul că amortizarea trebuie să reflecte valoarea totală a activelor, indiferent de sursa de finanţare şi de proprietarul acestora. Durata de viaţă a activelor în scopuri de amortizare poate fi ajustată în aşa fel încât să reflecte durata de viaţă utilă a acestora, nu strict regulile de contabilitate; – pe termen lung: contribuţia va fi crescută la un nivel care să satisfacă următoarele:OPEX + amortizare de 100% Din aceasta, putem deduce faptul că [2,5%] din media venitului gospodăriei este fixat ca o contribuţie minimă a ¹⁰ Măsurat ca EBITDA/Serviciul datoriei, unde EBITDA reprezintă câştigurile înainte de aplicarea dobânzii, taxelor, deprecierilor şi a amortizării. ¹¹ Sau mai mare pentru convenţiile de credit deja existente sau dacă este cerut de către IFI care cofinanţează proiectul, atunci când este cazul. ¹² Tariful pe „termen scurt" trebuie aplicat până la sfârşitul perioadei de implementare, deşi pentru utilizatorii noi nu se poate aplica până când serviciul nu este iniţiat. ¹³ Trebuie specificat că acesta nu poate exceda cerinţei privind tariful rezultat ca urmare a aplicării principiului de recuperare totală a costurilor (full cost cost recovery) stabilit în secţiunea 3.4.5, şi anume „Dacă tarifele temporare existente, exprimate în preţuri curente, depăşesc acest nivel, se presupune că vor rămâne constante până la atingerea nivelului de recuperare totală a costurilor. Cu alte cuvinte, se aşteaptă ca această situaţie temporară să fie rezolvată prin erodarea tarifelor prin inflaţie, astfel încât tariful existent să nu fie redus". ¹⁴ Se menţionează că 2,5 din media pe gospodărie este minimul legal cerut. ¹⁵ Legislaţia naţională prevede condiţii suplimentare pentru corelarea sustenabilităţii proiectului cu aspectele de suportabilitate. Pentru a asigura aplicarea unor rate de amortizare rezonabile şi corecte, permiţând de asemenea un element de flexibilitate, pot fi aplicate următoarele condiţii; • un minim de 80% pentru recuperarea amortizării (X% de mai sus) va fi aplicat în ultimul an al perioadei de referinţă (perioadă pentru care sunt calculaţi indicatorii-cheie RIRE şi deficitul de finanţare - FG); • un minim de 40% din bunurile capitalizate iniţial ale proiectului vor fi amortizate înaintea sfârşitului perioadei de referinţă. utilizatorului, dar tariful real ar putea să depăşească acest nivel pe termen scurt/mediu, astfel încât să se asigure sustenabilitatea fluxului de numerar. Se înţelege faptul că nivelurile venitului mediu al gospodăriei vor fi acelea din judeţul relevant în care se încadrează proiectul. În majoritatea cazurilor, regionalizarea este organizată la nivel de judeţ, iar operatorii regionali aplică un tarif unificat în tot judeţul respectiv. În unele cazuri, când operatorii regionali oferă servicii în judeţe diferite, poate fi utilizată o medie ponderată, bazată pe populaţia relativă deservită în fiecare judeţ. Pentru a estima nivelul tarifului, care reflectă un anumit nivel al venitului mediu al gospodăriei, se va realiza o proiecţie a cererii pentru consumul pe cap de locuitor, în concordanţă cu previziunea cererii globale din cadrul studiului de fezabilitate. În timpul implementării, tariful unitar va trebui ajustat cel puţin anual. Există necesitatea unei abordări pe etape, pentru a creşte tariful de la obiectivul pe termen scurt la cel pe termen lung, în aşa fel încât obiectivul pe termen lung să fie realizabil în cursul a 30 de ani de operare¹⁶. Neîndeplinirea acestui lucru va constitui un indiciu clar al faptului că proiectul propus pentru investiţie nu este durabil. 3.4.4.3. Consideraţii privind suportabilitatea Ca limită superioară de suportabilitate, nivelul maxim al tarifului - combinat pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare - trebuie să fie între 3% şi 3,5% din venitul mediu pe gospodărie. Totuşi, nu este exclus ca pentru sustenabilitatea investiţiilor necesare pentru conformarea cu directivele relevante în domeniu să fie necesară o depăşire a acestui prag de 3,5%. Acest prag poate fi depăşit prin asigurarea unui Plan de atenuare pentru utilizatorii cu venituri scăzute.¹⁷ În această situaţie, beneficiarul trebuie să ia în considerare implementarea unei politici tarifare alternative astfel încât să nu pericliteze sustenabilitatea financiară a proiectului/operatorului sau nerecuperarea integrală a costurilor. În aceste cazuri poate fi avut în vedere un mecanism alternativ de suport sau subvenţii (sau opţiuni cumulate) pentru asigurarea sustenabilităţii. Este important ca acest mecanism să se adreseze numai utilizatorilor cu venituri scăzute, şi nu celor care îşi permit să plătească. Este foarte important ca operatorii regionali să nu suporte costurile acestor subvenţii şi ca aceste sume să fie evidenţiate în cadrul autorităţilor responsabile (spre exemplu, bugetul autorităţilor publice locale). Modul de stabilire a acestor subvenţii se va realiza în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 241/2006, republicată. A se vedea anexa nr. 3 pentru mai multe detalii. Se anticipează că aceste opţiuni vor presupune minim următoarele: – o decizie la nivel local care să fixeze tarifele peste pragul de suportabilitate, considerând în acelaşi timp măsurile specifice la nivelul ADI, pentru a reduce sarcina suportabilităţii pentru familiile mai sărace (vouchere, tarife „sociale" reduse etc.) – un sistem de tarifare alternativ, mai sofisticat, permiţând, de exemplu, costuri tarifare care cresc progresiv odată cu consumul, creşterea componentei de abonament a tarifului, aplicarea unui tarif mai ridicat pentru consumatorii mai mari (industriali) etc.Beneficiarul proiectului va prezenta în ACB politica de tarifare şi nivelul taxelor plătite de utilizatori, precum şi analiza scopului şi impactului creşterii tarifare sau schimbărilor din sistemul de tarifare după implementarea proiectului. Efectul aplicării politicii tarifare de mai sus poate fi rezumat în felul următor: • o contribuţie minimă a utilizatorilor de [2,5%] din venitul mediu al gospodăriei; • contribuţia efectivă va trebui să fie mai mare, dacă va fi necesar, pentru acoperirea atât a costurilor de operare, cât şi a procentului de amortizare; • contribuţia maximă a consumatorilor este stabilită la 3-3,5% din venitul mediu al gospodăriei; • veniturile din tarife trebuie să acopere necesarul de numerar, inclusiv costurile de înlocuire din cadrul perioadei de proiecţie. În mod alternativ, costul de înlocuire poate fi finanţat parţial prin datorie, dat fiind că serviciul datoriei aferent poate fi acoperit din fluxul de numerar. Această contribuţie minimă pe termen scurt ar trebui atinsă, în mod general, în mai multe etape, pe durata implementării, dar într-o perioadă nu mai mare de [5] ani. Totuşi, în ceea ce priveşte investiţiile de tip „greenfield", pentru care nu se furnizează servicii în prezent, nu este necesar să se perceapă tarife până când serviciile nu sunt iniţiate. 3.4.4.4 Nivelul de referinţă al costurilor de operare În timp ce suportabilitatea tarifului reprezintă o constrângere-cheie în implementarea investiţiilor noi, datorită impactului costului de operare incremental, este esenţial ca operaţiunile existente să funcţioneze eficient, nu să accentueze problema. Pentru toţi indicatorii-cheie care urmează, operatorul regional relevant va compara performanţa proprie cu media şi fie va oferi o justificare pentru respectivele diferenţe (dacă este deasupra mediei), fie va furniza un plan pentru a reduce diferenţele, acest plan reprezentând baza pentru previzionarea tarifelor operatorului şi sustenabilităţii:

– numărul de angajaţi pe branşament (nr./1.000 branşamente);

– intensitatea personalului (număr de angajaţi/milioane de m³);

– numărul de angajaţi raportat la lungimea reţelei (nr./100 km).În acelaşi fel, operatorul regional relevant va compara performanţa sa pentru următorii indicatori-cheie cu media şi fie va furniza o justificare pentru respectivele diferenţe (dacă este deasupra mediei), fie va furniza un plan pentru a reduce diferenţele pe o perioadă de maximum 3 ani, acest plan reprezentând baza pentru previzionarea tarifelor operatorului şi sustenabilităţii:

– ponderea costurilor de personal, în costurile totale de operare (%);

– costurile salariale medii lunare pe angajat [Costurile salariale totale (salarii şi taxe aferente)/numărul de angajaţi/12];

– numărul total de personal (în comparaţie cu utilităţile comparabile din punct de vedere tehnic şi geografic).3.4.5. Calculul fluxurilor financiare Analiza constă, în general, într-o serie de tabele care sintetizează fluxurile financiare ale proiectului, defalcate pe investiţia totală, costuri de exploatare şi reinvestiţie şi venituri, sursele de finanţare şi serviciul datoriei. Proiectele de apă şi apă uzată se încadrează, în general, în limitele unei infrastructuri existente, situaţie în care o separare clară a veniturilor şi a costurilor generate direct de proiect ar putea fi problematică. Pentru a depăşi această dificultate, metodologia ACB recomandată de Comisia Europeană utilizează o metodă incrementală, care compară un scenariu cu proiect cu un scenariu alternativ fără proiect. Metoda incrementală se aplică după cum urmează: ¹⁶ Ghidul ACB 2014 al UE defineşte perioada de proiecţie pentru sectorul de apă la 30 de ani, inclusiv perioada de implementare. Astfel, perioada de proiecţie va trebui extinsă pentru a demonstra faptul că tariful pe termen lung poate fi obţinut după 30 de ani de operare. Această extensie a proiecţiei ar trebui să existe doar în scopul de a arăta că tariful pe termen lung poate fi obţinut, precum şi impactul asupra disponibilităţii. Cu toate acestea, pentru alte raţiuni, şi în mod special calculul diferenţei de finanţat (Funding Gap), RIRF şi RIRE, se va utiliza perioada iniţială de proiecţie (30 de ani, incluzând implementarea). ¹⁷ Conform anexei nr. 3 privind politica pentru sistemele de asistenţă privind protecţia gospodăriilor cu venituri reduse. 1. Proiecţiile fluxului de numerar sunt realizate pentru infrastructura existentă, în absenţa proiectului propus (scenariul fără proiect). Acesta include toate veniturile şi costurile estimate ale infrastructurii, incluzând şi alte investiţii deja planificate sau aflate în curs de execuţie, pentru fiecare an de funcţionare. În cazul în care un proiect constă numai în active noi (de exemplu, fără servicii sau infrastructuri preexistente), atunci scenariul fără proiect nu va include operaţiuni. 2. Se vor realiza proiecţii similare ale fluxurilor de numerar ţinând seama de proiectul propus şi impactul acestuia asupra infrastructurii existente (scenariul cu proiect). În cazul în care sunt deja planificate alte investiţii sau se află în curs de executare, vor fi luate şi acestea în considerare, în acelaşi mod ca în scenariul „fără proiect". 3. Promotorul proiectului trebuie să ia în considerare evoluţia costurilor de funcţionare şi întreţinere şi a veniturilor, după ajustarea tarifelor (dacă este cazul), cu luarea în considerare a politicii tarifare naţionale. În particular, costurile de operare şi întreţinere trebuie stabilite la un nivel rezonabil şi elementele de menţinere a acestor costuri nu trebuie să fie sub nivelul general acceptat al bunelor practici, şi anume 1% pe an din reţele active/lucrări civile şi 2% pe an din staţii şi utilaje¹⁸. 4. Fluxul de numerar incremental al proiectului reprezintă diferenţa dintre fluxurile de numerar în scenariul cu proiect şi în scenariul fără proiect. În cazul în care proiectul propus este complet nou, scenariul cu proiect va constitui baza pentru fluxul de numerar incremental. În ambele scenarii proiectele sunt prezentate în preţuri constante, excluzând inflaţia. Unele variabile pot fi modelate, ca, de exemplu, costurile salariale, putând fi previzionate cu o rată de creştere diferită de cea a inflaţiei. A se constata faptul că ipotezele pentru scenariile de tip cu sau fără proiect trebuie să fie concordante şi comparabile. Conform Regulamentului de implementare 27/2015 anexa III 2.2.2 (c) (ca şi secţiunea 2.7.7 din ghidul ACB) se aşteaptă să se demonstreze capacitatea proiectului de a se autosusţine. Costurile de operare şi întreţinere ale proiectului trebuie să fie acoperite de veniturile incrementale din toţi anii (cu alte cuvinte, veniturile nete ale proiectului, excluzând costurile de înlocuire a bunurilor, nu trebuie să fie negative în niciun an). Rezultatul procesului de mai sus constă în impactul „incremental" al proiectului propus, din perspectiva fluxurilor de numerar aferente tuturor anilor de operare. În lumina metodologiei utilizate, se va acorda o atenţie deosebită în definirea scenariilor cu, respectiv fără proiect. Pentru fiecare scenariu, ipotezele-cheie vor fi formulate luându-se în considerare: Indicatorii de performanţă ai serviciului: aria serviciului şi populaţia deservită, cererea în funcţie de categoriile de clienţi, gradul de conectare, nivelul de contorizare, consumul specific de apă în funcţie de categoriile de clienţi¹⁹, pierderile fizice şi infiltraţiile în reţeaua de canalizare. Costurile de operare şi întreţinere: proiecţiile costurilor de O&I se împart în costuri fixe şi costuri variabile şi pe categorii. Acestea includ şi economiile generate de către proiect, dacă este cazul. Se anticipează că scenariul fără proiect va consta în operaţiuni eficiente, bazat pe o estimare realistă a menţinerii status quo-ului (scenariu de tip „business as usual"), cu recuperarea costurilor. În această măsură, va putea cuprinde anumite investiţii minore necesare, dacă se estimează că acestea vor trebui oricum întreprinse, fiind justificate în mod corespunzător în analiză şi finanţate de către operator, dar nu la un nivel comparabil cu cel avut în vedere în scenariul de tip „cu proiect"²⁰. O atenţie sporită se va acorda proiecţiilor costurilor de operare şi întreţinere şi veniturilor în scenariul fără proiect. Distorsionări precum supraestimarea veniturilor sau subestimarea costurilor de întreţinere şi operare vor fi evitate. Se presupune că pentru ambele scenarii tariful nu excedează nivelului de recuperare total al costurilor. Dacă tarifele temporare existente, exprimate în preţuri curente, depăşesc acest nivel se presupune că vor rămâne constante până la atingerea nivelului de recuperare totală a costurilor. Cu alte cuvinte, se aşteaptă ca această situaţie temporară să fie rezolvată prin erodarea tarifelor prin inflaţie, astfel încât tariful existent să nu fie redus. În toate cazurile, sustenabilitatea operatorului trebuie să fie asigurată. În cazul în care planul de investiţii, împreună cu costurile de operare rezultate, au drept consecinţă un tarif care nu poate fi suportat, următoarele acţiuni sau combinarea lor poate fi considerată:

– revizuirea propunerilor de investiţii mai puţin costul soluţiilor alese;

– revizuirea preţurilor unitare astfel încât să se asigure că au fost stabilite adecvat;

– excluderea serviciului planificat, în zonele unde costul de investiţie pe cap de locuitor este mare şi pot exista soluţii alternative (de exemplu, fose septice);

– luarea în considerare a subvenţiilor astfel încât să poată fi asigurată suportabilitatea;

– luarea în considerare a altor forme de sprijin pentru operator în vederea susţinerii investiţiilor nesustenabile.Trebuie înţeles că toate proiectele sunt proiectate ca să contribuie la conformarea cu Directiva-cadru privind apa 2000/60/CE şi Directiva privind epurarea apelor uzate orăşeneşti 98/15/CE, transpuse prin Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru proiectele finanţate în cadrul POIM, acestea nu vor putea conduce la conformarea totală în aria de operare a operatorului regional²¹. În cazul în care sunt necesare investiţii complementare care să asigure sustenabilitatea proiectelor din POIM, acestea trebuie prezentate în proiect. Investiţiile rămase, mai ales cele planificate după 2020 şi care nu au făcut obiectul analizelor de fezabilitate şi financiare, vor fi considerate o etapă separată de investiţii şi nu vor fi parte din scenariul cu proiect, care trebuie să fie viabil din punct de vedere tehnic şi financiar fără ele. Exerciţiul de Master Plan a oferit o evaluare globală asupra a tot ce înseamnă necesar de conformare. Acest lucru trebuie prezentat în studiul de fezabilitate şi actualizat cu orice informaţie nouă relevantă (de exemplu, costurile de investiţie revizuite)²². Toate ipotezele menţionate mai sus vor fi clar definite în format tabelar şi anexate raportului final de ACB, specificând situaţia din cadrul scenariului cu, respectiv fără proiect. Neprezentarea în mod corespunzător a ipotezelor folosite în analiza financiară poate conduce la întârzieri în aprobarea proiectului şi, în ultimă instanţă, la respingerea acestuia. ¹⁸ Cerinţele de întreţinere minime se aplică tuturor bunurilor existente sau noi în ambele scenarii (cu şi fără proiect). ¹⁹ În ceea ce priveşte nivelul de consum utilizat în cadrul analizei, acesta va fi în concordanţă cu parametrii de proiectare utilizaţi în studiul de fezabilitate tehnică. ²⁰ Dacă scenariul de tip „fără proiect" implică penalităţi pentru neconformitatea cu legislaţia prezentă, nivelul acelor penalizări trebuie să fie bazat pe nivelul actual al penalizărilor impuse de autorităţile competente şi proiectat pe baza unor ipoteze realiste şi bine definite. ²¹ Trebuie notat că acest lucru nu va implica sub nicio formă amânarea sau derogarea termenelor de conformare prevăzute în Tratatul de aderare şi Directivele CE. ²² Un mod practic de a face acest lucru este să se realizeze un model financiar pentru scenariul cu proiect cu investiţiile necesare ulterior pentru a arăta rezultatul. 3.5. Determinarea nivelului de cofinanţare din partea UE [cunoscut anterior drept „calculul diferenţei de finanţat (Funding Gap)"]²³ Pentru perioada 2014-2020, art. 61 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 prevede că determinarea nivelului de cofinanţare a UE pentru proiectele generatoare de venit va presupune trei alternative:

– aplicarea proporţională a veniturilor nete actualizate (cunoscută anterior ca metoda diferenţei de finanţat);

– procent forfetar din veniturile nete;

– scăderea ratei de cofinanţare pentru o axă prioritară selectată.Metoda ratei forfetare (75% din echivalentul diferenţei de finanţat) şi rata de cofinanţare scăzută (75% sau mai puţin decât echivalentul diferenţei de finanţat) nu vor fi aplicate, optând pentru aplicarea proporţională a veniturilor actualizate nete. În acest scenariu, rata de sprijin este calculată drept partea din investiţie care nu poate fi acoperită prin veniturile nete generate de proiect, ambele exprimate la valoarea netă actualizată, mecanism cunoscut din perioada 2007-2013. Asistenţa efectivă va fi calculată ca produsul costului de investiţie eligibil conform „diferenţei de finanţat" (Funding Gap) şi al ratelor de cofinanţare specificate în PO relevant. În timp ce creşterile tarifare bazate pe metoda de stabilire a tarifului din secţiunea anterioară reprezintă baza de proiecţie a veniturilor incrementale ale proiectului, costurile utilizate în analiza fluxului de numerar actualizat pentru calculul diferenţei de finanţat (a se vedea secţiunea următoare), ar putea să nu includă elemente contabile fără efect de trezorerie, cum ar fi amortizarea şi rezervele pentru situaţii neprevăzute. Pe de altă parte, costurile de înlocuire care urmează a fi suportate în timpul perioadei de analiză (de exemplu, pentru echipamentele electromecanice cu o durată de viaţă economică mai scurtă) sunt incluse în calculul diferenţei de finanţare drept costuri (actualizate) de operare şi întreţinere. Calculul valorii reziduale în ratele economice/financiare Valoarea reziduală are impact asupra diferenţei de finanţat, calculelor RIRF şi RIRE, deşi efectul său este redus datorită impactului compus al actualizării până la finalul perioadei de proiecţie (30 de ani, conform regulamentelor). Conform art. 18 din Regulamentul (UE) nr. 480/2014, pentru activele proiectelor a căror durată de viaţă economică depăşeşte perioada de referinţă, valoarea lor reziduală va fi determinată prin „calcularea valorii actuale nete a fluxurilor de numerar pentru durata de viaţă rămasă a operaţiunii". Ghidul ACB sugerează în continuare că veniturile şi costurile sunt considerate constante la finalul orizontului de timp, dacă analiza cererii nu este efectuată pe o perioadă mai lungă şi prevede altfel. În practică, cea mai simplă estimare a fluxului de numerar al proiectului după terminarea perioadei de referinţă constă în înregistrarea amortizării rămase pentru activele din proiect conform duratei de viaţă, permiţând în acelaşi timp orice înlocuire a bunurilor necesare în această perioadă. 3.6. Analiza profitabilităţii Acelaşi flux de numerar incremental utilizat pentru stabilirea diferenţei de finanţare este de asemenea utilizat pentru a calcula indicatorii de performanţă financiară a proiectului (de exemplu, valorile financiare nete actuale VFNA/C şi de rentabilitate financiară a investiţiei RRF/C), în lipsa cofinanţării din fonduri²⁴. Deoarece cofinanţarea este necesară numai în cazul în care proiectul sau acţiunea propusă nu este profitabilă din punct de vedere financiar, un proiect va fi eligibil pentru cofinanţare numai în cazul în care, înainte de intervenţiile UE, VFNA/C este mai mică decât 0, iar RRF/C este mai mică decât rata de actualizare aleasă²⁵. În cazul proiectelor finanţate prin granturi, analiza profitabilităţii este folosită pentru a garanta faptul că subvenţia a fost dimensionată corespunzător şi nu transferă prea multe fonduri la operatorul promotor al proiectului. În această măsură, promotorul proiectului va calcula următorii indicatori financiari pentru a arăta că rata de finanţare a UE identificată mai sus nu este prea generoasă: • RRF/C şi VFNA/C; • RRF/K şi VFNA/K. RRF/C măsoară capacitatea proiectului de a asigura o rentabilitate corespunzătoare a investiţiei, indiferent de modul în care este finanţat. Conform discuţiei de mai sus, RRF/C se calculează pe baza unei proiecţii a fluxului de numerar care acoperă durata de viaţă economică a proiectului şi include investiţia iniţială, costurile de înlocuire pentru echipamentele cu viaţă scurtă din cadrul proiectului, costurile de funcţionare şi întreţinere ca ieşiri de numerar, precum şi încasările din veniturile proiectului şi valoarea reziduală a proiectului la sfârşitul duratei sale de viaţă economică, ca intrări. Aceste estimări sunt în sume brute, fără deducerea impozitelor. RRF/K măsoară capacitatea proiectului de a asigura o rentabilitate adecvată a capitalului investit de către promotorul proiectului. RRF/K se calculează pe baza aceleiaşi proiecţii a fluxului de numerar utilizată pentru calcularea RRF/C, dar cu deducerea tragerilor de credit şi contribuţiei UE din costurile proiectului de investiţii²⁶. RRF/K nu trebuie să depăşească rentabilitatea capitalului stabilită pentru companiile din sector, deoarece acest lucru ar indica o rentabilitate excesivă a promotorului pe cheltuiala contribuabilului european²⁷. Dacă este cazul, poate fi util să se determine separat RRF/K pentru operator, atunci când acesta nu este şi proprietarul infrastructurii/investitor. Pe lângă efectuarea unei analize financiare consolidate (şi un calcul consolidat al indicatorilor), acest lucru se poate realiza prin calcularea a două RRF/K, luând în considerare cheltuielile de capital care urmează să fie acoperite de către operator şi, respectiv, de către investitor. ²³ A se lua în considerare faptul că Regulamentele şi Ghidul ACB nu mai fac referire la diferenţa de finanţat (Funding Gap), ci mai degrabă la „aplicarea proporţională a veniturilor actuale nete". Orice referire la „diferenţa de finanţat" în cadrul acestei metodologii se va înţelege în acest context. ²⁴ VFNA/C se determină prin calcularea valorii actualizate a fluxurilor de numerar din situaţia fluxurilor nete de numerar. RRF/C corespunde ratei interne de rentabilitate, la rata de actualizare selectată. ²⁵ Diferenţa de finanţare şi indicatorii de profitabilitate financiară (RRF/C, VFNA/C, RRF/K şi VFNA/K, înainte şi după asistenţa comunitară) sunt calculate folosind o rată de actualizare financiară de 4% în termeni reali, conform regulamentelor şi, în mod specific, conform instrucţiunilor din Ghidul privind analiza cost-beneficiu a proiectelor de investiţii. În orice caz, conform acestor orientări, calculul RRF/K va fi efectuat luând în considerare doar contribuţia naţională ca ieşire de investiţie, bazată pe planul de finanţare care rezultă din calculul diferenţei de finanţare. În această privinţă, calculul DF ia în considerare contingentele (VD se calculează pe baza costurilor eligibile, care pot include 10% contingente). ²⁶ O alternativă poate fi luarea în considerare ca ieşiri de numerar, în loc de costuri de investiţie, a tuturor surselor naţionale de finanţare, inclusiv creditele, în momentul rambursării lor. ²⁷ În practică, FRR/K nu va depăşi 4%, fiind rata de actualizare peste care beneficiarul realizează o valoare netă actualizată pozitivă. 3.7. Analiza economică (A se lua în considerare faptul că prezenta secţiune 3.7 este valabilă numai pentru proiectele mai mari de 10 mil. euro) 3.7.1. Obiectivele şi sfera de cuprindere a analizei Scopul analizei economice este de a demonstra că proiectul are o contribuţie pozitivă netă pentru societate şi, prin urmare, merită să fie cofinanţat prin fonduri UE. Pentru alternativa selectată, beneficiile proiectului trebuie să depăşească costurile proiectului şi, în mod special, valoarea actualizată a beneficiilor economice ale proiectului trebuie să depăşească valoarea actualizată a costurilor economice ale proiectului. În termeni practici, acest lucru este exprimat ca VENA pozitivă, o rată beneficiu/cost (B/C) mai mare de 1, sau un RRE a proiectului care depăşeşte rata de actualizare utilizată pentru calcularea VENA (adică 5%)²⁸. Cu toate acestea, costurile economice ale proiectului (spre deosebire de cele financiare) sunt măsurate din perspectiva costurilor de „resurse" sau de „oportunitate", beneficiul (oportunitatea) la care trebuie să renunţe societatea prin utilizarea resurselor economice limitate pentru proiect, şi nu în alte scopuri. În mod similar, beneficiile proiectului pot fi măsurate în funcţie de sumele pe care persoanele care beneficiază de proiect sunt gata să le plătească (disponibilitatea de a plăti) sau, alternativ, prin costurile evitate ca urmare a punerii în aplicare a proiectului, precum şi din perspectiva beneficiilor externe decurgând din implementarea proiectului şi care nu sunt surprinse de analiza financiară. 3.7.2. Identificarea beneficiilor economice ale proiectului Estimarea beneficiilor economice ale proiectului presupune identificarea beneficiilor proiectului, care pot fi clasificate în următoarele trei categorii principale: a)beneficii din îmbunătăţirea accesului la apă potabilă, care înseamnă apă de o calitate corespunzătoare vândută clienţilor, fie prin majorarea ariei de acoperire a serviciului de alimentare cu apă sau creşterea consumului individual ca urmare a îmbunătăţirii calităţii serviciului (şi anume: creşterea presiunii şi reducerea întreruperilor în furnizarea serviciilor); b)beneficii din îmbunătăţirea calităţii apelor de scăldat şi altor ape de suprafaţă, care înseamnă o îmbunătăţire a condiţiilor generale ale corpurilor de apă în zona proiectului, ca urmare a prevenirii poluării; c)economii de costuri cu resursele:– pentru clienţi, care se realizează în cazul în care clientul nu mai trebuie să se bazeze pe fântâni private, pompe private, fose septice şi nu mai trebuie să cumpere apă îmbuteliată;

– pentru operator, prin optimizarea sistemului, care împiedică epuizarea resurselor prin captarea apei, determinând totodată o reducere a emisiilor, în corelaţie cu economiile de energie.A se observa că sporirea activităţii economice în regiune, ca rezultat direct al proiectului, nu este un beneficiu în sine, deoarece aceasta este inerentă tuturor proiectelor care implică crearea locurilor de muncă, indiferent de obiectivele care trebuie atinse. Cu toate acestea, impactul economic al ocupării forţei de muncă a fost deja luat în considerare în mod indirect, în momentul corectării costurilor forţei de muncă necalificate cu salariul umbră²⁹, conform explicaţiilor detaliate de mai jos. Metodologia propusă pentru cuantificarea şi monetizarea beneficiilor potenţiale ale proiectului, care, datorită naturii acestor beneficii, în unele cazuri, nu sunt simple şi trebuie estimate, este detaliată în anexa nr. 2. Un rezumat al beneficiilor care urmează a fi utilizate în analiza economică este inclus în secţiunea 3.7.4. Ca şi în cazul analizei financiare, analiza economică trebuie să fie efectuată, de asemenea, în mod incremental. 3.7.3. Externalităţile negative Este de reţinut faptul că proiectul ar putea avea, de asemenea, externalităţi negative care trebuie să fie luate în considerare în analiza economică. Externalităţile negative ar putea lua forma unor posibile efecte asupra mediului (generarea, în mod direct sau indirect, a unor emisii de gaze cu efect de seră, distrugerea peisajului, impactul asupra naturii, pierderi de teren local şi de valoare a proprietăţii imobiliare ca urmare a înrăutăţirii condiţiilor, cum ar fi zgomotul şi mirosul), impact negativ din cauza deschiderii şantierelor de construcţii (efect temporar) sau creşterea emisiilor în urma intensificării activităţilor declanşate de proiect. ACB trebuie să enumere toate externalităţile negative potenţiale care sunt aşteptate ca urmare a implementării proiectului, specificând metodologia utilizată pentru cuantificarea şi monetizarea lor sau pentru evaluarea impactului acestora strict calitativ. Ca o cerinţă minimă, următoarele externalităţi negative vor fi luate în considerare în analiza economică (ca un cost economic): a)emisiile de CO₂ provenite de la digestoarele de nămol, pe baza cuantificării producţiei de gaze şi a părţii de CO₂ aferente; b)emisiile de CO₂ provenite din transporturile de nămol către siturile de eliminare, pe baza cuantificării nămolurilor deshidratate şi a altor deşeuri de la SEAU-uri care urmează să fie transportate la un depozit ecologic de deşeuri sau să fie folosite pe terenurile agricole locale; c)echivalentul emisiilor de CO₂ rezultate în urma folosirii electricităţii pentru noile active, un aspect important mai ales în cazul folosirii sistemelor de tratare cu membrane; d)emisiile de gaz metan din rezervoare.3.7.4. Rezumatul modului de calcul al beneficiilor şi externalităţilor negative Tabelul 5 sintetizează ipotezele care trebuie utilizate pentru a monetiza şi cuantifica impactul proiectului, în termeni de beneficii economice şi externalităţi negative, acestea din urmă fiind incluse în analiză drept costuri economice. A se avea în vedere faptul că această listă nu este exhaustivă, fiind de aşteptat ca sfera beneficiilor proiectului şi efectelor sale negative potenţiale să fie mai largă. ACB va identifica şi va enumera toate potenţialele beneficii/efecte negative aşteptate în urma implementării proiectului, pe lângă cele enumerate în aceste orientări, şi va oferi detalii cu privire la impactul lor asupra analizei economice, chiar dacă evaluarea lor va putea fi făcută numai în termeni calitativi. ²⁸ A se lua în considerare schimbarea de la cea de 5.5% recomandată în Ghidul ACB 2007-2013. ²⁹ Adică impactul pozitiv al proiectului într-o regiune cu o rată ridicată a şomajului este luat în considerare prin intermediul unui salariu umbră mai mic pentru muncitorii necalificaţi, având astfel un cost economic mai scăzut. Tabelul 5: Beneficiile proiectului şi externalităţile negative

3.7.5. Conversia costurilor financiare ale proiectului în costuri economice Corecţiile fiscale sunt necesare pentru acele elemente ale preţurilor financiare care nu sunt legate de costurile de oportunitate care stau la baza resurselor implicate. În această măsură, corecţia va include deduceri de impozite indirecte (de exemplu, TVA), subvenţiile şi transferurile pure (de exemplu, plăţi de asigurări sociale). În special, costurile de investiţii pentru beneficiarii care nu sunt înregistraţi în scopuri de TVA (şi pentru care TVA nu este, prin urmare, recuperabil) vor include TVA în analiza financiară. Aceasta va fi însă exclusă din analiza economică. Cu toate acestea, preţurile economice vor include taxele directe şi taxele indirecte/subvenţiile specifice destinate ajustării externalităţilor. Mai precis, conversia costurilor proiectului de la preţuri de piaţă la preţuri economice implică defalcarea costului proiectului pe diferitele categorii enumerate mai jos, cu tratamentul specific indicat pentru fiecare caz: a)produse comercializate: această categorie cuprinde toate bunurile şi serviciile incluse în costul proiectului, care pot fi evaluate pe baza preţurilor mondiale. Într-o economie deschisă, cu proceduri internaţionale pentru achiziţia de echipamente, materiale şi servicii, această categorie va cuprinde, în mod normal, majoritatea costurilor proiectului. Nu este necesară o conversie specifică, deoarece se presupune că preţurile de pe piaţă reflectă preţurile economice; b)produse netranzacţionate: această categorie cuprinde toate bunurile şi serviciile care trebuie achiziţionate pe piaţa internă, de exemplu, transportul intern şi construcţiile, unele materii prime şi consumul de apă şi de energie. Conversia de la preţurile financiare la preţurile economice se face de obicei printr-un factor de conversie standard (SCF). SCF este, în general, calculat pe baza diferenţelor medii între preţurile interne şi internaţionale (de exemplu: preţurile FOB şi CIF la frontieră), în condiţiile tarifelor şi barierelor comerciale. Cu toate acestea, dat fiind faptul că, în mod normal, costurile din această categorie sunt scăzute în ceea ce priveşte costurile totale ale proiectului şi că aproximativ 70% din comerţul românesc se desfăşoară în interiorul UE şi, drept urmare, prin definiţie, nu face obiectul tarifelor comerciale, SCF va fi de 1, în cazul în care nu se justifică altfel; c)forţa de muncă calificată: această categorie cuprinde componenta de muncă a costului proiectului, care este considerată insuficientă şi prin urmare evaluată în termeni de costuri de oportunitate. Nu este necesară nicio conversie specifică, deoarece se presupune că preţurile de pe piaţă reflectă preţurile economice; d)forţa de muncă necalificată: această categorie cuprinde componenta de muncă a costului proiectului, care este considerată în surplus (de exemplu: într-un context de şomaj) şi, prin urmare, nu este evaluată în mod adecvat din punct de vedere economic. Corecţia care să reflecte costul de oportunitate al forţei de muncă poate fi realizată prin înmulţirea costului financiar al muncitorilor necalificaţi cu aşa-numitul factor al ratei salariului umbră (FRSU), care poate fi calculat ca (1–u)* (1–t), unde u este rata regională a şomajului şi t este rata plăţilor de asigurări sociale şi taxele relevante incluse în costurile forţei de muncă³⁰; e)achiziţia de teren: această categorie cuprinde terenul utilizat implicit în proiect, chiar şi atunci când nu este inclus niciun cost financiar ca parte din costul proiectului. Corecţia cheltuielilor cu terenul urmăreşte ajustarea corespunzătoare producţiei nete care ar fi fost realizată pe respectivul teren în cazul în care acesta nu ar fi fost folosit în proiect. În acele cazuri în care terenul este achiziţionat la valoarea de piaţă, factorul de conversie aplicabil este 1, deoarece se presupune că valoarea de piaţă reflectă valoarea actuală a producţiei în viitor. În caz contrar, ajustarea în vederea reflectării costurilor economice va trebui calculată de la caz la caz; f)transferuri: această categorie cuprinde taxele indirecte (de exemplu: TVA), subvenţiile şi transferurile pure incluse în preţurile de piaţă utilizate pentru a estima costurile proiectului. Toate aceste costuri trebuie să fie eliminate în realizarea analizei economice.Tabelul 6 sintetizează corecţiile de la preţurile de piaţă la preţurile economice indicate aici. Costurile financiare sunt convertite în costuri economice prin multiplicarea cu factorul de conversie corespunzător. De asemenea, costurile relevante care urmează să fie luate în considerare pentru analiza economică sunt costurile incrementale ale proiectului. Tabelul 6: Factorul de conversie aplicabil per element de cost

3.8. Analiza de risc şi senzitivitate (evaluarea riscului) (A se lua în considerare faptul că prezenta secţiune 3.8 este aplicabilă numai pentru proiectele mai mari de 10 mil. euro) Conform art. 101 (Informaţii necesare pentru aprobarea unui proiect major) al Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013, ACB trebuie să includă o evaluare de risc. Regulamentul UE de punere în aplicare 2015/207 al Comisiei specifică setul minim de riscuri de inclus în analiza de risc. Scopul este de a gestiona incertitudinea legată de proiectele de investiţii, incluzând riscul aferent efectelor adverse ale schimbărilor climatice asupra proiectului. Analiza de risc este o parte integrantă a dezvoltării proiectului şi a analizei opţiunilor şi va fi pregătită în paralel cu alte activităţi din proiect. În contextul ACB, scopul analizei de senzitivitate şi de risc este de a evalua soliditatea proiectului în termeni de performanţă financiară şi economică. În acest scop, analiza de senzitivitate urmăreşte identificarea variabilelor „critice" şi impactul lor în ceea ce priveşte schimbările în indicatorii financiari şi economici, iar analiza de risc are ca scop estimarea probabilităţii de apariţie a acestor modificări. Analiza de risc constă în patru etape, rezultatul fiecăreia dintre ele având să se reflecte în cererea de finanţare: 1. analiza de senzitivitate: această etapă implică practic determinarea efectului asupra VAN, la o variaţie cu +/-1% a variabilelor relevante, aplicată pe rând. Studiul de caz al Ghidului ACB (pentru sectorul apei) conţine o listă orientativă (dar nu obligatorie) a acestor variabile: (i) costuri de investiţii; (ii) creşterea populaţiei; (iii) costuri de operare şi întreţinere; (iv) tarif unitar; şi (v) beneficii economice. Date fiind rezultatele analizei de mai sus, orice variabilă a cărei variaţie de 1% determină o variaţie mai mare de 1% a VAN de bază va fi considerată o variabilă critică. Pentru variabilele critice identificate este necesară calcularea unei valori de schimb, care reprezintă variaţia-maximă (în procente) în variabila-cheie, permisă înainte ca indicatorul relevant pentru acea variabilă-cheie să devină negativ (sau pozitiv în cazul VFNA/C). În final, analiza de senzitivitate trebuie completată cu o analiză de scenariu, care studiază impactul combinaţiilor de valori luate de către variabilele critice; 2. analiza calitativă de risc: această etapă include identificarea efectelor adverse pe care proiectul ar putea să le întâmpine. Odată ce acestea sunt identificate, poate fi construită o matrice de risc corespunzătoare, (i) pentru a observa posibilele cauze ale riscului (ajută la înţelegerea complexităţilor proiectului); şi (ii) pentru a atribui o probabilitate de apariţie fiecărui eveniment advers; 3. analiza probabilităţii riscului: este necesară acolo unde expunerea reziduală este încă semnificativă. Această etapă include stabilirea unei distribuţii de probabilitate pentru fiecare dintre variabilele critice ale analizei de senzitivitate şi recalcularea performanţei aşteptate a indicatorilor din cazul de bază; 4. prevenirea şi atenuarea riscului: toate cele trei etape anterioare definesc baza pentru strategia de prevenire şi atenuare a riscului în cadrul proiectului. În această etapă trebuie clarificat ce nivel al riscului de proiect este acceptabil şi modul în care va fi gestionat, incluzând măsurile specifice şi responsabilităţile privind atenuarea şi/sau prevenirea sa. Pentru mai multe detalii privind analiza de risc a se vedea versiunea din anul 2014 a Ghidului ACB al CE (vezi http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/studies/pdf/cba_guide.pdf). ³⁰ Aceasta corespunde unui salariu umbră de SW = FW*(1-u)*(1-t), unde FW este venitul financiar (sau de piaţă) şi un factor al Ratei salariului umbră de FRSU=SW/FW. Trebuie subliniat că această abordare este mai corectă atunci când există condiţii crescute de şomaj involuntar. 4. Prezentarea rezultatelor 4.1. Concluziile ACB trebuie prezentate într-un document care acoperă următoarele secţiuni: 1. aria proiectului şi beneficiarii cu detalii privind acoperirea serviciului, populaţia vizată, proiecţiile cererii etc., înainte şi după proiect; 2. obiectivele proiectului, cu detalii privind contextul, în cadrul PO relevant, precum şi principalii indicatori (în termeni de standarde), înainte şi după proiect; 3. descrierea proiectului şi a costurilor, cu următoarele subsecţiuni: (i) descriere a alternativelor luate în considerare şi costurile corespunzătoare acestora, (ii) o justificare a selecţiei alternativei considerate drept cea mai adecvată; şi (iii) defalcarea costurilor proiectului pe componente şi tipuri de cheltuieli; 4. analiza financiară, cu detalii privind proiecţiile financiare şi concluzii ale analizei referitoare la aplicarea principiului „poluatorul plăteşte", disponibilitate, sustenabilitate financiară şi indicatorii de profitabilitate (RRF/C şi VFNA corespunzătoare, precum şi RRF/K şi VFNA corespunzătoare); 5. analiza economică, cu identificarea şi cuantificarea în termeni monetari a beneficiilor proiectului, corecţii ale costului proiectului cu preţuri economice şi calculul VENA, rata B/C şi RRE; 6. analiza de senzitivitate şi de risc, cu detalii privind variabilele-cheie, valoarea de schimb pentru fiecare caz, factorii relevanţi şi măsurile de atenuare legate de schimbările în aceste variabile-cheie şi distribuţia de probabilitate estimată pentru indicatorii de rentabilitate financiară şi economică sau, în lipsa acesteia, pur şi simplu valorile acestora în cadrul unui scenariu optimist şi unui scenariu pesimist. 4.2. Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta metodologie. ANEXA Nr. 1la metodologie Ipoteze şi surse de date pentru previziunile ce urmează a fi efectuate în cadrul ACB 1. Fundamentare Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investiţiile în infrastructură de apă face parte din ghidurile naţionale ACB, având ca scop stabilirea cadrului pentru analiza care urmează a fi efectuată de către solicitanţi (şi consultanţii acestora). 2. Ipoteze macroeconomice şi privind creşterea populaţiei a)Creşterea PIBPreviziunile se vor baza pe cele mai recente prognoze oficiale disponibile, furnizate de către Comisia Naţională de Prognoză (CNP). Versiunea actuală a metodologiei se bazează pe datele furnizate de CNP în prognoza de primăvară 2017, emisă în aprilie 2017, datele fiind considerate cu titlu orientativ, în aşteptarea reviziilor trimestriale disponibile la www.cnp.ro. Următorul tabel sintetizează ipotezele care trebuie utilizate. Tabel 1 - Ipoteze privind creşterea PIB (% pe an) Tabelul de mai sus se referă la date la nivel naţional, publicate de CNP. Pentru perioada de după 2020 şi pentru toţi anii rămaşi în perioada de analiză previziunile vor lua în considerare o medie stabilă de 3,5% a ratei de creştere a PIB (în termeni reali) pe an. b)InflaţiaBazat pe aceeaşi sursă ca şi creşterea PIB, disponibilă la www.cnp.ro. Următorul tabel rezumă ipotezele care trebuie utilizate. Tabel 2 - Ipoteze privind dinamica inflaţiei (creştere pe an în %) Pentru perioada de după 2020 şi pentru toţi anii rămaşi în perioada de analiză, prognoza va lua în considerare o medie stabilă de 2,0% a ratei inflaţiei anuale. c)Cursul de schimbBazat pe aceeaşi sursă ca şi creşterea PIB, disponibilă la www.cnp.ro Următorul tabel rezumă ipotezele care trebuie utilizate. Tabel 3 - Ipoteze privind cursul de schimb (lei/EUR) Pentru perioada de după 2020 şi toţi anii rămaşi în perioada de analiză, prognoza va lua în considerare un curs de schimb stabil de 4,49 lei/euro. d)Creşterea populaţieiBazat pe aceeaşi sursă ca şi creşterea PIB, valabilă la www.cnp.ro, privind creşterea populaţiei la nivel naţional. Tabel 4 - Ipoteze asupra dinamicii populaţiei (% creştere pe an)

În cazul în care sunt disponibile date oficiale mai detaliate privind creşterea populaţiei la nivel local, atunci este recomandat să se utilizeze acestea, specificând în mod clar sursa datelor. Dacă nu, se vor utiliza ipoteze rezonabile (prezentate în mod corespunzător în cadrul ACB) pentru a determina creşterea populaţiei la nivel local pe baza valorilor naţionale. 3. Date privind veniturile per gospodărie pentru evaluarea disponibilităţii Nivel actual Cu excepţia cazului în care sunt disponibile date oficiale mai detaliate la nivel local (sursele vor fi clar specificate în ACB prezentate), pentru stabilirea venitului disponibil la nivel local vor fi utilizate datele din Ancheta privind bugetele de familie a INSSE (Institutul de Statistică). Cel mai recent anuar statistic al INSSE include un capitol care sintetizează statisticile preluate din anchetele privind bugetul de familie. Prognoze S-a observat faptul că, în ultimii ani, venitul gospodăriei a crescut cu o rată mai mică decât creşterea nominală prognozată a PIB. Este recomandat să se ia în considerare o creştere a venitului disponibil al gospodăriei, egală cu produsul inflaţiei şi a procentului de creştere reală a PIB. Acest procent poate varia în zona de 50-75%, la discreţia beneficiarului, dar bazată pe o examinare a evoluţiilor recente şi o estimare viitoare justificată. Obiectivul este de a pregăti proiecţiile pe o bază rezonabilă, dar cu prudenţă, în aşa fel încât o creştere viitoare a venitului gospodăriilor mai mică decât cea anticipată să nu afecteze sustenabilitatea în viitor. ANEXA Nr. 2la metodologie Metodologia urmată în estimarea şi cuantificarea monetară a beneficiilor şi a externalităţilor negative ale proiectului A2.1. Introducere Pentru ca analiza economică să fie efectuată în conformitate cu prezenta metodologie, se va lua în considerare un set minim de beneficii ale proiectului, în funcţie de următoarele categorii principale: 1. beneficii din îmbunătăţirea accesului la apă potabilă, care constau în apă de o calitate corespunzătoare vândută clienţilor, prin majorarea ariei de acoperire a serviciului de alimentare cu apă sau creşterea consumului individual ca urmare a îmbunătăţirii calităţii serviciului (şi anume: creşterea presiunii şi scăderea întreruperilor în furnizarea serviciilor); 2. beneficii din îmbunătăţirea calităţii apelor de scăldat şi altor ape de suprafaţă, care constau într-o îmbunătăţire a condiţiilor generale ale corpurilor de apă în zona proiectului, ca urmare a prevenirii poluării; 3. economii de costuri cu resursele: – pentru clienţi, care se realizează în cazul în care clientul nu mai trebuie să se bazeze pe fântâni private, pompe private, fose septice şi nu mai trebuie să cumpere apă îmbuteliată; – pentru operator, prin optimizarea sistemului, care împiedică epuizarea resurselor prin captarea apei, asigurând totodată o reducere a emisiilor în corelaţie cu economiile de energie.În ceea ce priveşte impactul negativ al implementării proiectului, trebuie luate în considerare următoarele externalităţi negative, drept cost economic: 1. emisiile de CO₂ din digestoarele de nămoluri, bazat pe cuantificarea producţiei de gaz şi proporţia de CO₂ corespondentă; 2. emisiile de CO₂ din transportul nămolurilor la siturile de eliminare, bazat pe cuantificarea nămolurilor deshidratate şi altor deşeuri provenite de la SEAU-uri (proiecţii şi grile) care vor fi transportate la un depozit ecologic de deşeuri sau vor fi folosite local în agricultură. Pentru beneficiile proiectului aflate în categoriile 1 şi 2 de mai sus, abordarea este bazată pe valorile unitare identificate în cadrul unui studiu efectuat de către ECOTEC, pentru o evaluare a beneficiilor conformării cu acquis-ul de mediu. Rezultatele acestei evaluări sunt incluse în raportul „The benefits of compliance with the environmental acquis for the Candidate Countries" („Beneficiile conformării cu acquis-ul de mediu pentru ţările candidate")¹. Aceste orientări se bazează în special pe abordarea metodologică şi constatările din secţiunea C a studiului menţionat mai sus, axat pe punerea în aplicare a directivelor privind apa.¹ Disponibil la http://ec.europa.eu/environment/enlarg/benefit_en.htm Cuantificarea monetară a beneficiilor din categoria 3 de mai sus, precum şi a externalităţilor negative se bazează pe estimări furnizate de către MM. Preţul aferent emisiilor de CO₂ se bazează pe cele mai recente scenarii publicate de către BEI. A2.2. Îmbunătăţirea accesului la serviciile de apă potabilă Studiul ECOTEC² utilizează rezultatele altor studii pentru a estima disponibilitatea de a plăti în cazul beneficiilor corespunzătoare celor trei categorii de impact legate de punerea în aplicare a tuturor directivelor referitoare la sectorul de apă:² Studiul „The benefits of compliance with the environmental acquis for the candidate countries realizat de către ECOTEC poate fi regăsit pe site-ul Comisiei Europene http://ec.europa.eu/environment/archives/enlarg/pdf/benefit_short.pdf 1. beneficiile asupra sănătăţii umane în condiţiile unei ape potabile mai curate; 2. beneficiile pentru utilizatorii de corpuri de apă (lacuri şi râuri) pentru scăldat; precum şi 3. beneficiile de neutilizare datorate apei de calitate mai bună în râuri. Acesta este doar un subset al beneficiilor totale identificate în studiul ECOTEC, care este limitat de dificultăţile întâmpinate în atribuirea unei valori monetare tuturor beneficiilor. Primul beneficiu este abordat în această secţiune, în timp ce celelalte două se regăsesc în secţiunea următoare. Ca urmare a proiectului, beneficiile decurgând din îmbunătăţirea apei potabile se vor regăsi în gospodăriile nou-racordate la alimentarea cu apă şi în gospodăriile care au deja alimentare cu apă, dar cărora li se garantează apă de calitate mai bună şi o aprovizionare mai sigură. În practică, beneficiile se vor referi atât la noile conexiuni, cât şi la disponibilitatea apei potabile de mai bună calitate. Aceste tipuri de beneficii sunt, în general, dificil de estimat, iar monetizarea lor se face în mod normal pe baza studiilor asupra disponibilităţii de a plăti, efectuate pe un eşantion reprezentativ de clienţi potenţiali. Deoarece astfel de anchete nu sunt disponibile în prezent pentru România, este recomandat să se utilizeze o abordare de transfer al beneficiului, prin care disponibilitatea de a plăti este dedusă din alte studii, pe baza unor ipoteze corespunzătoare. Pe baza altor studii, ECOTEC identifică disponibilitatea de a plăti pentru o apă potabilă mai curată ca variind între 6,58 şi 114,17 euro/gospodărie/an, în valorile corespunzătoare anului 1999, care la nivelul anului 2014 devin [13] şi, respectiv, [228] euro/gospodărie/an. Studiul ECOTEC admite că limita superioară va fi cu siguranţă considerată mai reprezentativă pentru disponibilitatea reală de a plăti şi justifică ipoteza că aceasta se referă atât la gospodăriile neconectate, cât şi la cele deja conectate la reţea. Astfel, pentru calcularea acestui beneficiu, se recomandă să se utilizeze ca valoare de pornire pentru analiză [195] euro/ gospodărie/an (85% din valoarea superioară). Calculul se va realiza pentru toate gospodăriile din zona serviciilor vizate de proiect. Deoarece măsurile legate de disponibilitatea de a plăti depind, în general, de nivelul de venit, valorile anuale vor trebui proiectate prin creşterea lor cu aceeaşi rată estimată de creştere ca în cazul consumului casnic, în perioada de referinţă a proiectului (în conformitate cu ipotezele prezentate în anexa nr. 1). A.2.3. Beneficiile calităţii îmbunătăţite a apelor de scăldat şi a altor ape de suprafaţă Acest al doilea beneficiu se referă la valoarea de utilizare a îmbunătăţirii calităţii corpurilor de apă în regiunea vizată. Acest aspect este legat de beneficiile pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de agrement în domeniul apei. Pe baza sondajului efectuat pentru Ungaria, ECOTEC a calculat disponibilitatea de a plăti pentru astfel de beneficii în România la o valoare medie de 13,3 euro/persoană/an, în valorile anului 1999, unde valoarea pentru anul 2014 este de [26,5] euro/persoană/an. Având în vedere caracteristicile studiului original şi deoarece comunităţile locale sunt susceptibile de a fi primele gata să plătească pentru o mai bună calitate a corpurilor de apă din vecinătatea lor, valorile de mai sus sunt considerate a fi realiste. Acest beneficiu va fi calculat pentru întreaga populaţie din zona vizată (judeţul respectiv). Studiul ECOTEC oferă, de asemenea, o estimare a valorii de neutilizare aferentă îmbunătăţirii corpurilor de apă, ca urmare a prevenirii poluării. În valorile anului 2008, aceasta va fi cuprinsă între 0,004 şi 0,011 euro/gospodărie/km de râu/an. Cu toate acestea, alegerea valorii depinde de condiţiile specifice ale corpurilor de apă din zonele analizate. În această măsură este necesară o evaluare a acestor condiţii în studiul de fezabilitate tehnică pentru a justifica monetizarea beneficiului respectiv în acest context. Deoarece măsurile legate de disponibilitatea de a plăti depind, în general, de nivelul de venit, valorile anuale vor trebui proiectate prin creşterea lor cu aceeaşi rată estimată de creştere ca în cazul consumului casnic, în perioada de referinţă a proiectului (în conformitate cu ipotezele prezentate în anexa nr. 1). A2.4. Economii de costuri cu resursele pentru clienţi Economiile de costuri cu resursele pentru clienţi reprezintă costuri evitate de capital şi de O&I pentru puţurile de apă potabilă şi sistemele individuale (de exemplu, haznale, fose septice). Noii utilizatori, racordaţi la sistemul de apă şi canalizare în cadrul proiectului, nu vor mai trebui să folosească puţuri private şi fose septice, care implică cheltuieli anuale de capital şi de O&I. Costurile totale economisite (Opex+Capex) pe persoană au fost estimate de MM la 315 euro/gospodărie/an pentru operarea fântânilor private³ şi 348 euro/gospodărie/an pentru operarea unei fose septice⁴. Conform indexării preţurilor la nivelul 2014, aceste valori reprezintă 406 euro/gospodărie/an pentru operarea fântânilor private şi 448 euro/gospodărie/an pentru operarea unei fose septice. ³ Bazat pe un cost anual de 110 euro pe persoană şi o gospodărie medie de 2,87 persoane. ⁴ Bazat pe o estimare a Opex de 90 euro/persoană/an şi Capex de 90 euro/gospodărie/an şi o gospodărie medie de 2,87 persoane. Este de reţinut faptul că pentru aceste calcule şi, în consecinţă, pentru un benchmarking valid a fost luat în considerare costul unui „sistem individual de tratare corect": compus din rezervoare de pretratare (decantare + digestoare) înaintea sistemelor de scurgere. Dacă „tratamentul individual corect" (rezervor + filtrare/scurgere) nu este mereu posibil (de exemplu, suprafaţă insuficientă, pantă, sol impermeabil) din punct de vedere tehnic, atunci opţiunea „rezervorului" ar putea fi necesară ca soluţie secundară. Conectarea la sistemul de alimentare cu apă ar putea înlocui, de asemenea, consumul a 1,5 sticle de apă minerală/ persoană/zi. Economisirea se aplică pentru clienţii care urmează să se conecteze pentru prima dată în cadrul proiectului. O ipoteză realistă cu privire la economiile de costuri legate de conectarea utilizatorilor nonrezidenţiali, per agent economic, va fi dezvoltată în analiza individuală. A2.5. Economii de costuri cu resursele pentru operatori Deoarece costurile O&I evitate sunt deja luate în considerare atunci când se efectuează analiza incrementală, economiile de costuri cu resursele pentru operator vor fi luate în considerare în termen de: i) costul de oportunitate evitat al apei; şi ii) emisiile evitate datorită economiilor de energie. Prin reducerea pierderilor şi alte măsuri de eficienţă prevăzute în proiect va fi necesară captarea unei cantităţi mai mici de apă brută, adică va fi mai multă apă disponibilă pentru scopuri alternative sau lăsată în mediul natural. Valoarea monetară a costului de oportunitate al apei evitat poate fi stabilită la nivelul taxei pentru captarea apei plătite la ANAR. Reducerea consumului global de energie propusă în proiect, atât din perspectiva economiilor de energie, cât şi a producţiei proprii de energie, dacă este cazul, va conduce la o reducere a emisiilor de CO₂. Amploarea acestei reduceri va fi luată în considerare în cadrul studiilor de fezabilitate pentru a-i evalua relevanţa. Pot exista unele cazuri în care investiţiile vor creşte cererea de electricitate, determinând externalităţi negative. Valorile monetare propuse pentru cuantificarea reducerii emisiilor de CO₂ sunt în conformitate cu cel mai recent scenariu BEI privind preţul energiei, care evoluează de la 25 euro per tona de CO₂ până în 2010, previzionând apoi o creştere treptată până la 45 euro per tona de CO₂ până în 2030⁵. ⁵ Clean Energy for Europe, a reinforced EIB contribution. Disponibil la http://www.eib.org/about/publications/clean-energy-for-europe.htm A2.6. Externalităţi negative Atunci când este relevant pentru soluţiile tehnice avute în vedere în proiect, analiza economică va lua în considerare drept costuri economice: – emisiile de CO₂ din digestoarele de nămol, bazate pe o cuantificare a producţiei de gaze şi proporţia corespunzătoare de CO₂, justificate în cadrul studiului de fezabilitate tehnică;

– emisiile de CO₂ din transportul nămolurilor la siturile de eliminare, pe baza unei cuantificări a nămolurilor deshidratate şi altor deşeuri de la SEAU-uri urmând a fi transportate la un depozit de deşeuri ecologic şi pe terenurile agricole din jur.Pentru a asigura coerenţa, creşterile corespunzătoare ale emisiilor de CO₂ trebuie să fie monetizate în funcţie de acelaşi scenariu de preţ utilizat în secţiunea anterioară. ANEXA Nr. 3la metodologie Prezentare generală a opţiunilor de politică pentru sistemele de asistenţă privind protecţia gospodăriilor cu venituri reduse În vederea susţinerii operaţiunii de investiţie necesară pentru respectarea directivelor se poate dovedi necesar un tarif mai mare decât cel recomandat de [3,5%] din consumul casnic. În acest scenariu pot fi luate în considerare mecanisme alternative de sprijin sau subvenţionare. Acestea ar trebui totuşi văzute ca o soluţie „temporară", care poate fi soluţionată pe termen mediu/lung, prin prognozarea creşterii venitului gospodăriei (în termeni reali). Este important ca astfel de mecanisme de suport să vizeze numai utilizatorii cu venituri mici, dar nu şi ceilalţi utilizatori care îşi pot permite să plătească. Este de asemenea important ca operatorii să nu suporte costurile acestor subvenţii şi să se demonstreze că aceste sume se încadrează în capacitatea entităţii de sprijin (de exemplu, bugetul autorităţilor publice locale). Odată cu adoptarea unor cerinţe de mediu mai stricte în cadrul noii perioade de programare, se preconizează că problemele de suportabilitate se vor intensifica. România ar putea întâmpina mai multe probleme legate de suportabilitatea tarifelor pentru serviciile de apă şi canalizare, în special în contextul noilor proiecte, care urmăresc încasarea veniturilor din tarifele utilizatorilor astfel încât să asigure recuperarea integrală a costurilor. Datorită economiilor de scară, tarifele pentru serviciile de apă şi apă uzată sunt în general mai scăzute în marile oraşe. În consecinţă, aspectele de suportabilitate vor fi asociate mai degrabă cu oraşele mici/foarte mici sau cu zonele rurale, unde acoperirea serviciilor de apă este încă suboptimă, din cauza dezvoltării incomplete a infrastructurii şi/sau disponibilităţii inegale a resurselor. Prin urmare, suportabilitatea tarifelor de apă pentru gospodăriile cu venituri reduse în zonele menţionate constituie deja o problemă semnificativă sau ar putea să devină astfel în viitor, dacă nu sunt stabilite măsuri de politică corespunzătoare. Plata pentru serviciile de apă reprezintă o povară mai mare pentru utilizatorii cu venituri mai mici decât pentru alţi clienţi. Există nevoia dezvoltării/actualizării măsurilor de politică care să soluţioneze aspectele legate de suportabilitate la nivelul grupurilor vulnerabile şi să stabilească programe conexe în domeniul serviciilor de apă şi apă uzată, în contextul corelării tarifelor de apă cu costurile economice şi de mediu ale serviciilor de apă. România se poate baza pe experienţa în sectorul termoficării - similarităţile de abordare s-ar putea dovedi utile pentru iniţiative deja întreprinse în acest sector, unde preocupările privind suportabilitatea se manifestă de mai mult timp, şi în anumite cazuri, au fost deja realizate baze de date cu utilizatorii cu venituri scăzute. Măsurile legate de suportabilitate, necesare pentru a acoperi nivelurile minime de consum, pot fi clasificate în două mari grupuri: – măsuri de sprijin legate de venit (programe de asistenţă specifice): ajutor de venit (plăţi în numerar sau transferuri), vouchere pentru apă, reduceri de tarife, diferite abordări pentru relaxarea facturilor, plăţilor şi restanţelor; şi

– măsuri legate de tarif: păstrarea facturilor pentru apă la niveluri reduse pentru grupurile vulnerabile (de exemplu, creşterea tarifelor în bloc, alegerea tarifelor, plafonarea tarifelor).Există dovezi că măsurile legate de tarife (a se vedea tabelele de mai jos) sunt aplicate tot mai mult, în mod particular prin utilizarea tarifelor în bloc (până la un anumit prag furnizat la un preţ redus) sau a tarifelor ajutătoare, pentru a diminua consecinţele de natură socială. Totuşi, în contextul românesc, acestea ar putea fi dificil de aplicat, în condiţiile în care multe gospodării sunt facturate la nivel comun (blocuri de locuinţe) şi nu sunt prevăzute cu aparate de măsură individuale. Privire de ansamblu asupra măsurilor legate de disponibilitate, pe ţări (OCDE)** Sursă: Raportul OCDE privind stabilirea preţurilor resurselor de apă şi serviciilor de apă şi salubritate (2010).