Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.64 din 15.09.2021

privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitoare la Strategia UE privind combaterea traficului de persoane 2021-2025 COM (2021)171
ACT EMIS DE: Camera Deputatilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 887 din 15 septembrie 2021

SmartCity1

În temeiul prevederilor art. 67 şi 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 161-186 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/436, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 7 septembrie 2021, Camera Deputaţilor: 1. susţine obiectivele strategiei şi măsurile prevăzute pentru atingerea acestora, care vor asigura, printr-o abordare multidisciplinară, continuitatea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane; 2. recomandă măsuri educative şi preventive organizate la nivelul unităţilor de învăţământ conform unui format stabilit la nivelul Uniunii Europene, pentru a spori capacitatea de rezistenţă faţă de traficul de copii; 3. recomandă coordonarea statelor membre în vederea elaborării unui cadru legal armonizat la nivelul Uniunii Europene care să faciliteze accesul la justiţie în cazul în care victimele traficului sunt copii, în special în situaţia în care infracţiunile au fost comise în mediul digital; 4. subliniază că finanţarea prin programul Orizont Europa a activităţilor de cercetare din domeniul securităţii, relevante pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi pentru realizarea priorităţilor strategiei, trebuie să stimuleze participarea organizaţiilor societăţii civile şi a autorităţilor locale din statele membre cu mai puţină experienţă în combaterea acestui fenomen şi cu zone rurale semnificative, care au înregistrat un acces mai redus la resursele acestui program; 5. recomandă finanţarea adecvată a programelor comunitare şi de îndrumare inter-pares pentru consolidarea capacităţii de acţiune a victimelor; 6. apreciază importanţa pe care o acordă reducerii cererii în domeniul traficului de persoane, în sensul îmbunătăţirii punerii în aplicare, în toate statele membre, a prevederilor referitoare la incriminarea utilizării serviciilor unei persoane exploatate; 7. consideră ca esenţială consultarea periodică a persoanelor implicate direct în prevenirea şi combaterea traficului de persoane, pentru a identifica nevoile de instruire generate de provocările erei digitale pentru autorităţile de aplicare a legii şi pentru cele judiciare angajate în lupta împotriva traficului de persoane; 8. recomandă măsuri pentru a combate riscul traficării în vederea exploatării prin muncă prin proceduri la marginea legii ce implică agenţii de muncă, alte tipuri de intermediere sau în situaţia unui cadru legal care face dificilă apărarea victimelor, în special în situaţia în care locul comiterii infracţiunilor este în afara Uniunii Europene; 9. recomandă implicarea activă a sindicatelor în combaterea traficării în vederea exploatării prin muncă, prin programe voluntare convenite la nivelul Uniunii Europene; 10. recomandă măsuri armonizate la nivelul Uniunii pentru a întări rolul populaţiei în identificarea situaţiilor de risc şi a victimelor traficului de persoane. Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 15 septembrie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, FLORIN-CLAUDIU ROMAN

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 64/2021

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 64 din 2021
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 64/2021
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu