Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.530 din 24.07.2013

pentru acordarea unor facilităţi pe termen scurt, cu privire la obţinerea vizelor de scurtă şedere, pe teritoriul României, pentru anumite categorii de străini
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 506 din 12 august 2013

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1) Cetăţenilor străini care urmează să desfăşoare activităţi pe o instalaţie offshore aflată într-o zonă maritimă de exploatare economică exclusivă a statului român, pentru persoane juridice române sau străine, ce desfăşoară activităţi de exploatare-dezvoltare a resurselor naturale din marea teritorială, zona contiguă, zona economică exclusivă a statului român, le va fi acordat dreptul de intrare şi de şedere în România, în baza vizei române de scurtă şedere cu intrări multiple în scop de afaceri, identificată prin simbolul C/A.
(2) Străinii prevăzuţi la alin. (1) îşi vor desfăşura activitatea pe instalaţiile offshore aflate în apele teritoriale sau într-o zonă maritimă de exploatare economică exclusivă a statului român, în baza vizei acordate în condiţiile prezentei hotărâri.
(3) Viza prevăzută la alin. (1) se acordă pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani, cu respectarea duratei de şedere de maximum 90 de zile, în cursul oricărei perioade de 180 de zile, în baza următoarelor documente:a)bilet de călătorie valabil până la destinaţie sau permisul de conducere, cartea verde şi documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto; b)asigurare medicală; c)document justificativ privind scopul şederii, din partea unei persoane juridice române prevăzute la art. 1 alin (1), din care să rezulte faptul că străinul va desfăşura activităţile menţionate la art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre, şi că persoana juridică română respectivă va asigura costurile privind îndepărtarea, în cazul în care străinul nu părăseşte România până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză; d)dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de 50 de euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 de euro ori echivalentul în valută convertibilă; e)dovada asigurării condiţiilor de cazare.
Articolul 2
(1) Acordarea vizei în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri se face cu îndeplinirea dispoziţiilor
art. 27 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(2) Cu ocazia schimbării personalului implicat în activităţile menţionate la art. 1 alin. (1), format din cetăţeni străini care au nevoie de viză, persoanele juridice române menţionate la acelaşi art. 1 alin. (1) vor informa Centrul Naţional de Vize, prin adresă, în exemplar original, la care se anexează lista de personal, cu privire la continuarea activităţii de explorare-dezvoltare a resurselor naturale din marea teritorială, zona contiguă ori zona economică exclusivă a statului român. Articolul 3
(1) Prezenta hotărâre se completează cu celelalte dispoziţii legale cu privire la acordarea vizei, aplicabile la nivel naţional şi european şi se aplică pentru o perioadă de 3 ani începând cu data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La ieşirea din vigoare a prezentei hotărâri, vizele cu valabilitate ulterioară acestei date pot fi revocate.PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 530/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 530 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 530/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu