Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.45 din 30.09.2014

cu privire la Comunicarea Comisiei privind sistemele de sănătate eficace, accesibile şi reziliente COM (2014) 215 final
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 746 din 13 octombrie 2014

SmartCity1

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 1) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/352 din 2014,Senatul României adoptă următoarea hotărâre: Articolul 1Senatul consideră următoarele: 1. O parte din recomandările prevăzute în textul Comunicării Comisiei sunt deja puse în aplicare în România în ceea ce priveşte noua paradigmă pe care se doreşte a fi construit sistemul de sănătate. 2. În ceea ce priveşte accesibilitatea sistemului naţional de sănătate, legislaţia românească defineşte în cadrul pachetelor de servicii medicale de bază şi pachetului de servicii minimal tipurile de servicii de care beneficiază asiguraţii, dar şi persoanele neasigurate. Prin programe naţionale de sănătate publică şi programe naţionale de sănătate curative, cetăţenilor, indiferent de statutul de contribuabil sau de necontribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate, li se acordă anumite servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, pentru afecţiunile cu impact major în starea de sănătate a populaţiei. România urmăreşte promovarea unor investiţii eficiente în sectorul de sănătate şi în resurse umane, prin dezvoltarea adecvată a sistemului de esănătate şi utilizarea eficientă a resursele financiare ale Uniunii Europene disponibile, care pot contribui la inovarea sistemului de sănătate şi la reducerea inegalităţilor în materie de sănătate. 3. În cadrul reuniunilor Consiliului Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Protecţia Consumatorilor, România a apreciat că investiţiile în tehnologii moderne sunt o forţă motrică a creşterii şi permit realizarea de schimbări structurale şi sistemice substanţiale. Utilizarea tehnologiilor de sănătate are potenţialul de a contribui la sustenabilitatea sistemelor de sănătate prin creşterea eficienţei, eficacităţii, transparenţei, egalităţii în ceea ce priveşte accesul la servicii, în adresarea provocărilor generate de asistenţa medicală transfrontalieră, de îmbătrânirea populaţiei şi deficitul de personal medical, dar şi prin dezvoltarea de modele inovative de îngrijiri medicale. Astfel, implementarea unor soluţii interoperabile în domeniul sănătăţii reprezintă o direcţie prioritară pe agenda naţională. 4. Informatizarea sistemului de sănătate face parte din proiectul reformei sectorului sanitar, având ca obiective finale îmbunătăţirea managementului şi a finanţării sectorului sanitar, permiţând un control mai eficient al distribuţiei resurselor financiare, consolidarea posibilităţii de control, eficientizarea sistemului, îmbunătăţirea calităţii serviciilor de sănătate. 5. Prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.571/1.047/2010 pentru aprobarea măsurilor de punere în aplicare a strategiei eRomânia şi e-Sănătate şi implementarea proiectelor informatice SIVI actualizat (on-line), cadrul naţional de asigurări sociale de sănătate, e-Prescriere şi dosarul electronic medical, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aprobate măsurile de punere în aplicare a strategiei e-România şi esănătate. Ca direcţii de acţiune se pot menţiona o serie de iniţiative implementate sau aflate în curs de derulare: a)sistemul de prescriere electronică este în funcţiune din ianuarie 2013; b)la nivelul asigurărilor de sănătate a fost implementat şi se află în exploatare Sistemul informatic unic integrat pentru înregistrarea asiguraţilor şi pentru gestionarea şi administrarea fondurilor; c)proiectul fişei electronice a pacientului este în curs de implementar, fiind realizate testele referitoare la instalarea şi configurarea infrastructurii şi software-ului standard; d)prescripţia medicală electronică a devenit obligatorie începând cu data de 1.01.2013. Pentru creşterea accesibilităţii pacienţilor la prescrieri începând cu data de 1.06.2014 a fost introdusă şi posibilitatea prescrierii fracţionate în sensul în care pacientul cronic cu schema terapeutică stabilizată şi căruia prescripţia medicală i-a fost emisă pentru 3 luni se poate prezenta lunar la farmacie pentru a ridica medicaţia necesară fără să fie nevoie să mai acceseze medicul de familie sau specialistul pentru prescripţie; e)un alt proiect în curs de implementare este cel al cardului de sănătate, pentru care a fost finalizată instalarea soluţiei informatice, au fost realizate testele tehnice cu privire la funcţionarea cardurilor şi s-a finalizat faza de implementare-pilot. Acesta atestă calitatea de asigurat a posesorului în sistemul de asigurări sociale de sănătate; f)Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia US pentru Comerţ şi Dezvoltare, a dezvoltat un proiect-pilot de extindere a reţelei de telemedicină pentru zonele rurale. Acest proiect se bazează pe experienţa importantă deţinută de România în cadrul implementării sistemului de telemedicină pentru sectorul asistenţei de urgenţă. România a implementat în anul 2009 primul proiect-pilot de telemedicină la Târgu Mureş. Sistemul implementat presupune existenţa unui sistem de interconectare audiovideo şi de date, prin care spitalele mai mici din ţară pot primi sprijin şi recomandări medicale, pentru transferul bolnavilor aflaţi în stare critică, din partea unui centru de coordonare aflat la Târgu Mureş.Dezvoltarea de soluţii de e-sănătate reprezintă o necesitate a sistemelor de sănătate în contextul actual al unei pieţe unice şi al liberalizării serviciilor medicale. Prin serviciile de e-sănătate se are în vedere dezvoltarea acelor servicii electronice îndreptate către necesităţile cetăţeanului, pentru eficientizarea timpului acestuia, precum şi eficientizarea serviciilor de sănătate publică, prin realizarea de baze de date la nivel naţional privind starea de sănătate a pacienţilor din spitale şi la nivelul cabinetelor medicale şi a dezvoltării de servicii care să permită monitorizarea permanentă a stării de sănătate a bolnavilor de inimă, diabet şi alte afecţiuni, precum şi a persoanelor cu handicap. Articolul 2Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite către instituţiile europene. Această hotărâre a fost adoptată de Senatul României în şedinţa din 30 septembrie 2014, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. f), art. 27 lit. b) şi c), art. 30 lit. b) şi c) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin Hotărârea Senatului nr. 39/2014. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 45/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 45 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 45/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu