Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.402 din 20.04.2011

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unor obiective de investiţii din cadrul proiectului prioritar „10.000 km drumuri judeţene şi de interes local“ din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 282 din 21 aprilie 2011



SmartCity1


În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1) Se aprobă lista unor obiective de investiţii din cadrul proiectului prioritar „10.000 km drumuri judeţene şi de interes local“ din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii prevăzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1-nr. 2/23, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute la art. 1 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea p. Ministrul administraţiei şi internelor, Gheorghe Emacu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1LISTA obiectivelor de investiţii din judeţele Timiş, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Arad, Sibiu, Braşov, Ialomiţa, Ilfov, Vâlcea şi Gorj din cadrul proiectului prioritar „10.000 km drumuri judeţene şi de interes local“ din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului 1. Reabilitare DJ 572 km 55+700-km 102+500, limită judeţ Caraş-Severin-Buziaş-limită judeţ Arad, judeţul Timiş 2. Reabilitare DJ 681A Fârdea-Traian Vuia-Mănăştiur km 0+000-14+700, judeţul Timiş 3. Reabilitare DJ 591 Timişoara Sânmihaiu Român-Cenei km 6+500-km 27+500, judeţul Timiş 4. Reabilitare DJ 172D km 0+000-km 42+150 Ilva Mică-limită judeţ Suceava, judeţul Bistriţa-Năsăud 5. Modernizare DJ 172C km 9+000-km 14+320 Josenii Bârgăului-Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud 6. Modernizare drum judeţean DJ 196: Supuru de Jos (DN 19A)-Corund-Bogdand-Nadişu Hododului-Hodod-limită judeţ Sălaj km 0+000-28+000, judeţul Satu Mare 7. Modernizare drum judeţean DJ 193A Satu Mare-Amaţi-Ruşeni-Tătăreşti-Necopoi-Homorodu de Jos-Homorodu de Mijloc-Homorodu de Sus-Solduba- Hodişa-Socond-Răteşti km 0+900-km 2+775, km 5+950-km 23+000, km 29+000-km 36+900, km 42+750-km 49+124, judeţul Satu Mare 8. Reabilitare drum judeţean DJ 191D: DN 1H-Nuşfalău-Valcău-Sig-Tusa-limită judeţ Cluj, judeţul Sălaj 9. Reabilitare DJ 682, km 100+080-km 117+080 Arad-Felnac-limită judeţ Timiş, judeţul Arad 10. Reabilitare DJ 709 km 0+800-km 30+700, Arad-Seleuş, judeţul Arad 11. Reabilitare străzi în municipiul Arad, lotul 1, judeţul Arad 12. Modernizare DJ 142B: Blăjel-Bazna-limită judeţ Alba km 0+000-km 11+612, judeţul Sibiu 13. Reabilitare DJ 104, Şercaia-Hoghiz km 0+000-23+691, judeţul Braşov 14. Modernizare drum judeţean DJ 313 km 22+607-km 35+087 limită judeţ Călăraşi-Axintele, judeţul Ialomiţa 15. Modernizare drum judeţean DJ 201 km 19+800-km 36+430 Axintele-DJ 201B, judeţul Ialomiţa 16. Modernizarea reţelei de drumuri judeţene din judeţul Ilfov - DJ 300 km 0+000 (Pantelimon)-km 12+430 (Şindriliţa DN 2), judeţul Ilfov 17. Reabilitare şi modernizare DJ 703G, Jiblea-Sălătrucel-Berislăveşti-limita judeţului Argeş, km 0+000-13+600, judeţul Vâlcea 18. Reabilitare şi modernizare DJ 665 limita judeţului Gorj-Mariţa-Izvorul Rece-Vaideeni-Horezu, km 53+650- 69+169, judeţul Vâlcea 19. Reabilitare şi modernizare DJ 643 limita judeţului Olt-Laloşu-Făureşti-Găneşti, km 52+400-78+490, judeţul Vâlcea 20. Reabilitare şi modernizare DJ 703N Berislăveşti-releu Cozia, km 0+000-20+500, judeţul Vâlcea 21. Reabilitare şi modernizare DJ 677 Mădulari-Şuşani-limita judeţului Olt, km 0+000-23+850, judeţul Vâlcea 22. Reabilitare DJ 672, km 0+000-43+623, Ciuperceni-Godineşti-Tismana-Topeşti-Peştişani-Brădiceni-Buduhala (DN 67), judeţul Gorj 23. Reabilitarea DJ 673 Şiacu-Borăscu-Turceni-Broşteni (DN 66), km 16+650-41+650, judeţul Gorj ANEXA Nr. 2/1INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare DJ 572 km 55+700-km 102+500, limită judeţ Caraş-Severin-Buziaş-limită judeţ Arad, judeţul Timiş“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş Amplasament: judeţul Timiş, pe traseul drumului judeţean DJ 572 între limita judeţului Caraş-Severin şi limita judeţului Arad Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 85.826
(în preţuri la data de 2 martie 2011; 1 euro = 4,1163 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 56.619
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 42.668
mii lei 27.716
Anul II mii lei 43.158
mii lei 28.903
Capacităţi:
- lungime drum reabilitat km 46,800
- platformă drum m 8,00
- parte carosabilă m 6,00
- benzi încadrare m 2 x 0,25
- acostamente m 2 x 0,75
- podeţe buc. 24
- şanţ pereate m 13.420
- canal carosabil m 220
- intersecţii cu drumuri laterale buc. 170
- intersecţii la nivel cu cale ferată buc. 1
- zid de sprijin L = 200 ml, V = 1.060 mc beton
Durata de realizare a investiţiei luni 20

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/2INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare DJ 681A Fârdea-Traian Vuia-Mănăştiur km 0+000-14+700, judeţul Timiş“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş Amplasament: judeţul Timiş, pe traseul drumului judeţean DJ 681A, între km 0+000-14+700 localităţile Fârdea-Traian Vuia-Mănăştiur Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 33.820
(în preţuri la data de 23 martie 2011; 1 euro = 4,1163 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 24.376
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 16.910
mii lei 12.188
Anul II mii lei 16.910
mii lei 12.188
Capacităţi:
- lungime drum modernizat km 14,70
- suprafaţă parte carosabilă (p.c 6,0 m) mp 100.670,47
- lungime şanţuri:
- pereate m 3.948,47
- rigole carosabile m 2.642,00
- rigole carosabile m 934,90
- podeţe buc. 90
- amenajare intersecţii cu drumuri laterale buc. 43
- intersecţii la nivel cu cale ferată buc. 1
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/3INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare DJ 591 Timişoara Sânmihaiu Român-Cenei km 6+500-km 27+500, judeţul Timiş“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş Amplasament: drumul judeţean 591 face legătura între reşedinţa de judeţ Timişoara şi localităţile Utvin, Sânmihaiu Român, Sânmihaiu German, Bobda; drumul judeţean 591 face legătura şi cu drumul naţional 59B în localitatea Cenei. Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 47.002
(în preţuri la data de 23 martie 2011; 1 euro = 4,1163 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 30.595
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 28.751
mii lei 18.715
Anul II mii lei 18.251
mii lei 11.880
Capacităţi:
- lungime traseu km 21,00
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00
- lăţime acostamente m 2 x 1,00
- lăţime benzi încadrare m 2 x 0,25
- podeţe buc. 81
- amenajări intersecţii buc. 43
Durata de realizare a investiţiei luni 16

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/4INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare DJ 172D km 0+000-km 42+150 Ilva Mică-limită judeţ Suceava, judeţul Bistriţa-Năsăud“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Bistriţa-Năsăud, prin Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud Amplasament: judeţul Bistriţa-Năsăud, drumul judeţean DJ 172D km 0+000-km 42+150 Ilva Mică-limita judeţului Suceava Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 167.862
(în preţuri la data de 22 februarie 2011; 1 euro = 4,2350 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 108.648
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 55.000
mii lei 36.000
Anul II mii lei 55.000
mii lei 36.000
Anul III mii lei 57.862
mii lei 36.648
Capacităţi:
- lungime drum km 42,957
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime carosabil m 6,00
- lăţime acostamente m 2 x 0,75
- benzi de încadrare m 2 x 0,25
- poduri reabilitate buc. 8
Durata de realizare a investiţiei luni 36

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/5INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Modernizare DJ 172C km 9+000-km 14+320 Josenii Bârgăului-Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Bistriţa-Năsăud, prin Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud Amplasament: judeţul Bistriţa-Năsăud, drumul judeţean DJ 172C km 9+000-14+320 Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 50.654
(în preţuri în luna noiembrie 2010; 1 euro = 4,2500 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 33.843
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 16.000
mii lei 10.000
Anul II mii lei 16.000
mii lei 10.000
Anul III mii lei 18.654
mii lei 13.843
Capacităţi:
- lungime drum km 5,110
- lăţime platformă m 7,00; 8,00
- lăţime carosabil m 5,50; 6,00
- lăţime acostamente m 2 x (0–1,00)
- lăţime benzi de încadrare m 2 x 0,25
- podeţe buc. 14
- poduri buc. 6
- ziduri de sprijin rambleu ml 2.370
- ziduri de sprijin debleu ml 70
- gabioane ml 480
- consolidare cu zid de beton armat de piloţi ml 460
Durata de realizare a investiţiei luni 30

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/6INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Modernizare drum judeţean DJ 196: Supuru de Jos (DN 19A)-Corund-Bogdand- Nadişu Hododului-Hodod-limită judeţ Sălaj km 0+000-28+000, judeţul Satu Mare“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Satu Mare, prin Consiliul Judeţean Satu Mare Amplasament: judeţul Satu Mare, comunele Supuru de Jos, Bogdand şi Hodod, localităţile Supuru de Jos, Corund, Bogdand, Nadişu Hododului şi Hodod, drumul judeţean DJ 196 km 0 + 000-km 28 + 000 Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 98.465
(în preţuri în luna martie 2011; 1 euro = 4,2 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 63.547
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 32.821
mii lei 21.182
Anul II mii lei 32.821
mii lei 21.182
Anul III mii lei 32.823
mii lei 21.183
Capacităţi:
- lungime drum km 28,00
- poduri noi buc. 1
- poduri reabilitate buc. 1
Durata de realizare a investiţiei luni 36

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/7INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Modernizare drum judeţean DJ 193A Satu Mare-Amaţi-Ruşeni-Tătăreşti-Necopoi-Homorodu de Jos- Homorodu de Mijloc-Homorodu de Sus-Solduba-Hodişa-Socond-Răteşti km 0+900- km 2+775, km 5+950-km 23+000, km 29+000-km 36+900, km 42+750-km 49+124, judeţul Satu Mare“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Satu Mare, prin Consiliul Judeţean Satu Mare Amplasament: judeţul Satu Mare, comunele Amaţi, Necopoi, Homorod, Socond Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 113.708
(în preţuri în luna martie 2011; 1 euro = 4,2 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 73.359
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 28.427
mii lei 18.339
Anul II mii lei 28.427
mii lei 18.339
Anul III mii lei 28.427
mii lei 18.339
Anul IV mii lei 28.427
mii lei 18.342
Capacităţi:
- lungime drum km 49,124
- poduri noi buc. 2
- poduri reabilitate buc. 4
Durata de realizare a investiţiei luni 48

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/8INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare drum judeţean DJ 191D: DN 1H-Nuşfalău-Valcău-Sig-Tusa- limită judeţ Cluj, judeţul Sălaj“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Sălaj, prin Consiliul Judeţean Sălaj Amplasament: judeţul Sălaj, traseul drumului reabilitat pleacă din DN 1H (care reprezintă km 0 + 000 al investiţiei) în localitatea Nuşfalău-Boghiş-Valcău de Jos-Fizeş-Sig-Tusa până la limita cu judeţul Cluj - km 31 + 330 Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 113.598
(în preţuri la data de 14 martie 2011; 1 euro = 4,1865 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 74.239
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 56.799
mii lei 37.120
Anul II mii lei 56.799
mii lei 37.119
Capacităţi:
- lungime totală drum km 31,330
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00 (2 x 3,00)
- lăţime acostamente m 2 x 0,50
- podeţe buc. 71
- poduri noi buc. 1
- poduri reabilitate buc. 4
- consolidare cu ziduri de sprijin m 2.800
- drenuri de fund de şanţ cu şanţuri betonate m 3.825
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/9INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare DJ 682, km 100+080-km 117+080 Arad-Felnac-limită judeţ Timiş, judeţul Arad“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad Amplasament: judeţul Arad, DJ 682 km 100 + 080-km 117 + 080 Arad-Zădăreni-Bodrogu Nou-Călugăreni-Felnac Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 37.533
(în preţuri la data de 4 ianuarie 2011; 1 euro = 4,2677 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 25.544
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 18.767
mii lei 12.772
Anul II mii lei 18.766
mii lei 12.772
Capacităţi:
- drum de clasă tehnică IV km 17,000
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/10INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare DJ 709 km 0+800-km 30+700, Arad-Seleuş, judeţul Arad“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad Amplasament: judeţul Arad, DJ 709 km 0 + 800-km 30 + 700 şi km 33 + 700-39 + 200 Arad-Horia-Şiria-Galşa- Mâsca-Pâncota-Seleuş Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 74.770
(în preţuri la data de 3 ianuarie 2011; 1 euro = 4,2698 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 48.261
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 37.380
mii lei 24.130
Anul II mii lei 37.390
mii lei 24.131
Capacităţi:
- drum de clasă tehnică IV km 33,450
- drum de clasă tehnică III km 3,144
Durata de realizare a investiţiei luni 18

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/11INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare străzi în municipiul Arad, lotul 1, judeţul Arad“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Arad, prin Consiliul Judeţean Arad Amplasament: judeţul Arad, municipiul Arad Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 30.429
(în preţuri la data de 29 decembrie 2010; 1 euro = 4,2914 lei) din care:
- construcţii + montaj mii lei 19.545
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 15.214
mii lei 9.772
Anul II mii lei 15.215
mii lei 9.773
Capacităţi:
- lungime totală străzi km 18,890
- număr străzi propuse pentru reabilitare străzi 27
- suprafaţa totală m2 197.850
- străzi de categoria I, a II-a, III-a
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/12INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Modernizare DJ 142B: Blăjel-Bazna-limită judeţ Alba km 0+000-km 11+612, judeţul Sibiu“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Sibiu, prin Consiliul Judeţean Sibiu Amplasament: judeţul Sibiu, DJ 142 B: Blăjel-Bazna-limită judeţ Alba km 0+000-km 11 + 612 Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 37.152
(în preţuri la data de 15 decembrie 2010; 1 euro = 4,2878 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 26.356
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Anul I mii lei 25.000
mii lei 20.000
Anul II mii lei 12.152
mii lei 6.356
Capacităţi:
- lungime drum km 11,612
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime carosabil m 6,00
- lăţime acostament m 2 x 1,00
Durata de realizare a investiţiei luni 15

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/13INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare DJ 104, Şercaia-Hoghiz km 0+000-23+691, judeţul Braşov“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Braşov, prin Consiliul Judeţean Braşov Amplasament: judeţul Braşov, originea în DN1 E 68 în localitatea Şercaia şi destinaţia în DN 13 E 60 în vecinătatea localităţii Hoghiz; drumul traversează localităţile Şercaia, Pârâu, Veneţia de Jos, Comana de Jos, Căciulata, Fântâna Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 82.166
(în preţuri la data de 9 aprilie 2011; 1 euro = 4,1308 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 51.973
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Anul I mii lei 34.510
mii lei 20.789
Anul II mii lei 47.656
mii lei 31.184
Capacităţi:
- lungime totală drumuri km 23,691
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime carosabil m 2 x 3,00
- lăţime acostament m 2 x 1,00
- amenajare intersecţii cu drumuri laterale buc. 89
Durata de realizare a investiţiei luni 16

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/14INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Modernizare drum judeţean DJ 313 km 22+607-km 35+087 limită judeţ Călăraşi-Axintele, judeţul Ialomiţa“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Ialomiţa, prin Consiliul Judeţean Ialomiţa Amplasament: limită judeţ Călăraşi-Axintele DJ 313 km 22 + 607-km 35 + 087 limită judeţ Călăraşi şi finalizare în localitatea Axintele, judeţul Ialomiţa Indicatorii tehnico-conomici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 36.427
(în preţuri la data de 29 martie 2011; 1 euro = 4,2 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 23.470
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Capacităţi:
- lungime totală drumuri km 12,480
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 2 x 3,00
- lăţime acostamente m 2 x 0,75
- podeţe buc. 5
- amenajare intersecţii buc. 36
Durata de realizare a investiţiei luni 12

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/15INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Modernizare drum judeţean DJ 201 km 19+800-km 36+430 Axintele-DJ 201B, judeţul Ialomiţa“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Ialomiţa, prin Consiliul Judeţean Ialomiţa Amplasament: Axintele DJ 201B, DJ 201 km 19+800-km 36+430 localitatea Axintele şi finalizare la intersecţia cu DJ 201B, judeţul Ialomiţa Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 52.515
(în preţuri la data de 29 martie 2011; 1 euro = 4,2 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 33.858
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Capacităţi:
- lungime totală drumuri km 16,630
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 2 x 3,00
- lăţime acostamente m 2 x 0,75
- podeţe buc. 9
- amenajare intersecţii buc. 50
Durata de realizare a investiţiei luni 12

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/16INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Modernizarea reţelei de drumuri judeţene din judeţul Ilfov - DJ 300 km 0+000 (Pantelimon)-km 12+430 (Şindriliţa DN 2), judeţul Ilfov“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov Amplasament: judeţul Ilfov; sectorul de drum se compune din două tronsoane: tronsonul I - Pantelimon-centura Bucureştiului (DJ 100 A); tronsonul II - centura Bucureştiului-intersecţia cu DN 2. Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 33.986
(în preţuri la data de 22 decembrie 2010; 1 euro = 4,2849 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 22.835
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 15.468
mii lei 10.000
Anul II mii lei 18.518
mii lei 12.835
Capacităţi:
- lungime drum km 12,43
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00
- lăţime acostamente m 2 x 1
Durata de realizare a investiţiei luni 19

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/17INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 703G, Jiblea-Sălătrucel-Berislăveşti-limita judeţului Argeş, km 0+000-13+600, judeţul Vâlcea“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea Amplasament: pe teritoriul administrativ al localităţilor Călimăneşti, Berislăveşti şi Sălătrucel, judeţul Vâlcea Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 36.963
(în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 22.994
Eşalonarea investiţiei INV/C + M mii lei
Anul I mii lei 14.000
mii lei 9.000
Anul II mii lei 22.994
mii lei 13.994
Capacităţi:
- lungime drum km 13,600
- podeţe buc. 82
- ziduri de sprijin km 0,950
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/18INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 665 limita judeţului Gorj-Mariţa-Izvorul Rece-Vaideeni-Horezu, km 53+650-69+169, judeţul Vâlcea“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea Amplasament: pe teritoriul administrativ al localităţilor Vaideeni şi Horezu, judeţul Vâlcea Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 48.424
(în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 30.124
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 20.000
mii lei 12.000
Anul II mii lei 28.424
mii lei 18.124
Capacităţi:
- lungime drum km 15,600
- podeţe buc. 81
- ziduri de sprijin km 0,750
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/19INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 643 limita judeţului Olt-Laloşu-Făureşti-Găneşti, km 52+400-78+490, judeţul Vâlcea“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea Amplasament: pe teritoriul administrativ al localităţilor Laloşu, Făureşti, Diculeşti, Bălceşti şi Lăcuşteni, judeţul Vâlcea Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 83.877
(în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 52.169
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 35.000
mii lei 26.000
Anul II mii lei 48.877
mii lei 26.169
Capacităţi:
- lungime drum km 26,090
- podeţe buc. 226
- ziduri de sprijin km 0,850
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/20INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 703N Berislăveşti-releu Cozia, km 0+000-20+500, judeţul Vâlcea“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea Amplasament: pe teritoriul administrativ al localităţilor Berislăveşti şi Sălătrucel, judeţul Vâlcea Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 76.434
(în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 47.550
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 30.573
mii lei 19.000
Anul II mii lei 45.861
mii lei 28.550
Capacităţi:
- lungime drum km 20,500
- podeţe buc. 72
- ziduri de sprijin km 12,500
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/21INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 677 Mădulari-Şuşani-limita judeţului Olt, km 0+000-23+850, judeţul Vâlcea“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea Amplasament: judeţul Vâlcea Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 69.262
(în preţuri la data de 7 martie 2011; 1 euro = 4,2005 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 43.088
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 30.000
mii lei 23.000
Anul II mii lei 39.262
mii lei 20.088
Capacităţi:
- lungime drum km 23,850
- podeţe buc. 164
- ziduri de sprijin km 0,500
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/22INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitare DJ 672, km 0+000-43+623, Ciuperceni-Godineşti-Tismana-Topeşti-Peştişani-Brădiceni-Buduhala (DN 67), judeţul Gorj“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Gorj, prin Consiliul Judeţean Gorj Amplasament: judeţul Gorj, DJ 672, km 0+000-43+623 între localităţile Ciuperceni-Godineşti-Tismana-Topeşti-Peştişani-Brădiceni-Buduhala (DN 67), judeţul Gorj Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 137.431
(în preţuri la data de 22 decembrie 2010; 1 euro = 4,2849 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 88.236
Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei
Anul I mii lei 68.716
mii lei 44.118
Anul II mii lei 68.715
mii lei 44.118
Capacităţi:
- lungime drum km 43,623
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00
- benzi de încadrare buc. 2 x 0,25
- podeţe buc. 72
- ziduri de sprijin km 12,500
Durata de realizare a investiţiei luni 24

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ANEXA Nr. 2/23INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reabilitarea DJ 673 Şiacu-Borăscu-Turceni-Broşteni (DN 66), km 16+650-41+650, judeţul Gorj“ Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Beneficiar: judeţul Gorj, prin Consiliul Judeţean Gorj Amplasament: judeţul Gorj, DJ 673 Şiacu-Borăscu-Turceni-Broşteni (DN 66), km 16+650-41+650 Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 40.417
(în preţuri la data de 22 decembrie 2010; 1 euro = 4,2849 lei), din care:
- construcţii + montaj mii lei 25.707
Capacităţi:
- lungime drum km 25,00
- lăţime platformă m 8,00
- lăţime parte carosabilă m 6,00
- lăţime acostamente m 2 x 0,75
- lăţime benzi de încadrare m 2 x 0,25
Durata de realizare a investiţiei luni 12

Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P/100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 402/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 402 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 402/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu