Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 32 din 9 ianuarie 2008

privind infiintarea Institutului de Istorie a Religiilor

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 50 din 22 ianuarie 2008

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3 alin. (4) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se înfiinţează Institutul de Istorie a Religiilor, denumit în continuare Institutul, ca unitate de cercetare cu personalitate juridică, în subordinea Academiei Române.

(2)  Institutul se organizează şi funcţionează, potrivit legii, în conformitate cu prevederile Statutului Academiei Române şi cu Regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.

(3)  Sediul Institutului este în municipiul Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13, sectorul 5, putând deschide filiale în alte centre academice din ţară.

Art. 2. - (1) Institutul are ca scop cercetarea fundamentală şi studii avansate cu metode critice, istorice, filologice şi comparative, în concordanţă cu standardele internaţionale ale disciplinei, în următoarele domenii:

a)  Istoria monoteismelor (creştinism, iudaism, islam);

b)  Istoria religiilor indiene şi iraniene;

c)  Istoria politeismelor antichităţii clasice;

d) Religie şi modernitate;

e)   oricare alte domenii relevante pentru activitatea Institutului.

(2) Prin activitatea de cercetare desfăşurată se urmăresc obţinerea si difuzarea de rezultate ştiinţifice competitive, de interes naţional şi internaţional, precum şi formarea şi coordonarea specialiştilor români în domeniile de studiu şi cercetare specifice Institutului.

Art. 3. -Activitatea principală a Institutului este „cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste" (cod CAEN 7320), iar domeniul principal este „cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste" (cod CAEN 732).

Art. 4. - (1) Pentru realizarea obiectului său de activitate Institutul poate desfăşura activităţi constând în:

a)  cercetarea tuturor surselor edite şi inedite (textuale, arheologice, etnografice, sociologice etc.) susceptibile de a configura sintetic diversitatea de expresie a fenomenului religios, precum şi realizarea altor activităţi similare, relevante atât pentru contextul academic românesc, cât şi pentru cel internaţional;

b)   conceperea şi realizarea unor instrumente de lucru colective (lucrări de sinteză, dicţionare tematice, bibliografii etc.) necesare în contextul local şi internaţional;

c)  valorificarea rezultatelor cercetării prin publicarea de lucrări ştiinţifice, publicaţii periodice (reviste şi colecţii de carte) şi alte lucrări în domeniu, în limba română şi în principalele limbi de circulaţie internaţională, difuzate în format tipărit şi/sau electronic;

d) iniţierea, stabilirea şi dezvoltarea raporturilor de colaborare şi cooperare cu alte unităţi ale Academiei Române, cu Asociaţia „Archaeus", precum şi cu alte academii, institute şi universităţi consacrate istoriei religiilor, locale şi internaţionale, având un obiect de studiu de interes comun;

e)  constituirea şi gestionarea unei biblioteci competitive de istorie a religiilor (prin preluarea altor fonduri de carte, donaţii internaţionale, achiziţii proprii, schimb local şi internaţional de publicaţii), instrument indispensabil activităţii de cercetare în domeniul Institutului;

f) organizarea de congrese, colocvii, conferinţe şi dezbateri, naţionale şi internaţionale;

g) oferirea de consultanţă şi expertiză calificată la solicitarea unor structuri publice sau private, în domeniile care ţin de competenţa Institutului.

(2) In activitatea sa ştiinţifică Institutul poate beneficia de patronajul onorific şi asocierea unor personalităţi de înalt prestigiu academic, din ţară şi de peste hotare.

Art. 5. - Conducerea Institutului este asigurată de un director numit, în condiţiile prevăzute de lege şi de Statutul Academiei Române, prin decizie a preşedintelui Academiei Române, pe o durată de 4 ani.

Art. 6. - (1) Institutul are un număr maxim de 15 posturi, din care 12 posturi de cercetători, finanţate de la bugetul de stat, cu încadrare în numărul de posturi aprobat Academiei Române.

(2) Angajarea şi salarizarea personalului Institutului se realizează conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar în condiţiile prevăzute de normele legale în vigoare şi de Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.7. - Finanţarea Institutului se asigură de la bugetul de stat, pe bază de programe proprii aprobate de Adunarea Generală a Academiei Române, utilizându-se în completare venituri proprii, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 752/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu încadrare în fondurile aprobate prin legea bugetului de stat.

Art. 8. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului,

Zvetlana Preoteasa,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,

Paul Păcuraru

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 32/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 32 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 32/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu