Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.298 din 16.04.2014

privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită şi producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 289 din 18 aprilie 2014



SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 68 alin. (1) lit. b) şi alin. (8) şi art. 69 alin. (1) şi (4) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1.310/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte resursele şi repartizarea acestora pentru anul 2014 şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.307/2013, (UE) nr. 1.306/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte aplicarea acestora în anul 2014, ale Regulamentului (CE) nr. 1.121/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte schemele de ajutor pentru fermieri prevăzute în titlurile IV şi V din regulamentul respectiv, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.122/2009 din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, şi ale Regulamentului (CE) nr. 21/2004 al Consiliului din 17 decembrie 2003 de stabilire a unui sistem de identificare şi de înregistrare a animalelor din speciile ovină şi caprină şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 şi a Directivelor 92/102/CEE şi 64/432/CEE,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Producătorii agricoli constituiţi potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, persoane fizice, persoane juridice, crescători de bovine/ovine/caprine, denumiţi în continuare beneficiari, având exploataţii cu cod primit de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, localizate în zonele defavorizate din România, prevăzute în anexa nr. 4 A la Programul naţional de dezvoltare rurală 2007-2013, beneficiază de ajutor specific pentru a compensa dezavantajele specifice zonei, sub forma unei plăţi suplimentare, calculată şi acordată anual în funcţie de efectivul de animale deţinut/beneficiar/categorie din următoarele categorii: a)vaci de lapte; b)bivoliţe de lapte; c)taurine din rase de carne şi metişii acestora: tauri din rase de carne, vaci din rase de carne, vaci metise cu rase de carne, tineret mascul şi/sau femel din rase de carne şi/sau metişi cu rase de carne; d)femele ovine/caprine. Articolul 2În sensul prevederilor prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează: a)vacă de lapte - femela din specia taurine care a fătat cel puţin o dată până la termenul-limită de depunere a cererilor şi are cel puţin un produs înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor; b)bivoliţă de lapte - femela din specia bubaline care a fătat cel puţin o dată până la termenul-limită de depunere a cererilor şi are cel puţin un produs înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor; c)taurine din rase de carne - taurinele din rasele cuprinse în lista întocmită de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu“ şi aprobată prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale; d)vacă din rasă de carne - femela din specia taurine din rase de carne care a fătat cel puţin o dată până la termenul-limită de depunere a cererilor şi are cel puţin un produs înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor; e)vacă metisă cu rasă de carne - femela din specia taurine care a fătat cel puţin o dată până la termenul-limită de depunere a cererilor şi are cel puţin un produs înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor, obţinută din încrucişarea cu un taur din rasă de carne; f)taur din rasă de carne - masculul din specia taurine necastrat; g)femele ovine/caprine - femele din speciile ovine/caprine care au vârsta de minimum un an la data de 30 martie a anului de solicitare; h)exploataţie cu cod atribuit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA - orice unitate, construcţie sau, în cazul unei exploataţii în spaţiu deschis, orice loc în care sunt deţinute, crescute ori manipulate animalele, potrivit prevederilor art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 21/2004 al Consiliului din 17 decembrie 2003 de stabilire a unui sistem de identificare şi de înregistrare a animalelor din speciile ovină şi caprină şi de modificare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 şi a Directivelor 92/102/CEE şi 64/432/CEE sau potrivit prevederilor art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1.760/2000 al Consiliului şi al Parlamentului European din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului; i)sumă necuvenită - plata nedatorată, astfel cum este prevăzută la art. 1.341-1.344 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, acordată unui beneficiar sau realizată în numele unui beneficiar, care provine din fonduri europene şi/sau din fonduri publice aferente acestora. Articolul 3(1) Valoarea ajutorului financiar specific se calculează anual în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, care este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru un plafon maxim de 39.824.205 euro, repartizat astfel:a)22.447.205 euro, pentru categoria vaci de lapte, prevăzută la art. 1 lit. a); b)1.500.000 euro, pentru categoria bivoliţe de lapte, prevăzută la art. 1 lit. b); c)6.500.000 euro, pentru categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora, prevăzută la art. 1 lit. c); d)9.377.000 euro, pentru categoria femele ovine/caprine, prevăzută la art. 1 lit. d). (2) Cuantumul ajutorului specific se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, după finalizarea verificărilor, prin raportarea plafonului alocat anual pe categorie la efectivul de capete eligibile pe fiecare categorie, fără a depăşi:a)250 euro/cap, pentru categoria vaci de lapte, prevăzută la art. 1 lit. a); b)187,5 euro/cap, pentru categoria femele din specia bivoliţe, prevăzută la art. 1 lit. b); c)300 euro/cap, pentru categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora, prevăzută la art. 1 lit. c); d)6,5 euro/cap, pentru categoria femele ovine/caprine, prevăzută la art. 1 lit. d). (3) În situaţia în care beneficiarii dintr-o anumită categorie nu utilizează în totalitate plafonul alocat anual pentru categoria pentru care au depus cereri, diferenţa se redistribuie la celelalte categorii. Articolul 4Ajutorul specific prevăzut la art. 1 reprezintă un sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă şi se asigură din sumele alocate temporar Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale conform legilor bugetare anuale, din venituri din privatizare înregistrate la Trezoreria Statului. Articolul 5Plăţile pentru ajutorul specific anual prevăzut la art. 1 se efectuează până la data de 30 iunie a anului următor. Articolul 6Procedurile privind reducerile şi excluderile aplicabile cererilor de ajutor specific, astfel cum sunt prevăzute în titlul IV „Baza de calcul pentru ajutoare, reduceri şi excluderi“, art. 65, 66, 67, 69, 73 şi 75 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.122/2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea, modularea şi sistemul integrat de administrare şi control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum şi de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului în ceea ce priveşte ecocondiţionalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 7Pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate potrivit prezentei hotărâri se aplică prevederile art. 80 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.122/2009. Articolul 8Modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi modelul de cerere pentru solicitarea ajutorului specific acordat, în anul 2014, producătorilor de lapte şi de carne de vită şi producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine, din zonele defavorizate, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 9În aplicarea prezentei hotărâri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură elaborează ghiduri şi manuale de proceduri, care se aprobă prin decizie a directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi se avizează de direcţia de specialitate din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Articolul 10Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale transmite Comisiei Europene informaţii detaliate cu privire la aplicarea prezentei măsuri de ajutor specific, potrivit art. 140 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009. Articolul 11La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 796/2012 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din data de 3 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 786/2013 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din data de 11 octombrie 2013, cu modificările ulterioare, se abrogă. Articolul 12Procedurile privind plăţile pentru ajutorul specific anual prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 796/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr. 786/2013, cu modificările ulterioare, se finalizează potrivit dispoziţiilor în vigoare la data iniţierii acestora. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Dumitru Daniel Botănoiu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 298/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 298 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 298/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu