Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.28 din 21.03.2017

cu privire la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind un cadru pentru redresarea şi rezoluţia contrapărţilor centrale şi de modificare a regulamentelor (UE) nr. 1.095/2010, (UE) nr. 648/2012 şi (UE) 2015/2.365 - COM (2016) 856 final
ACT EMIS DE: Senatul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 207 din 27 martie 2017

SmartCity1

În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale Protocolului (nr. 1) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/164 din 16 martie 2017, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1În urma examinării, Comisia pentru afaceri europene formulează următoarele: 1. Consideră că propunerea de Regulament respectă principiul subsidiarităţii. 2. Constată că propunerea armonizează legislaţiile naţionale privind redresarea şi rezoluţia CPC-urilor (contrapărţi centrale) pentru a se asigura că acestea sunt supuse aceloraşi instrumente şi proceduri la nivel european pentru soluţionarea unei situaţii potenţiale de intrare a lor în dificultate. Prin implementarea acestor măsuri se vor respecta principiile Consiliului de Stabilitate Financiară aprobate de G20 în ceea ce priveşte nevoia de coordonare şi de supraveghere eficace a CPC-urilor pentru a contracara efectele de propagare transfrontalieră a intrării acestora în dificultate. O contraparte centrală (CPC) intervine între participanţii la pieţele financiare, acţionând în calitate de cumpărător pentru fiecare vânzător şi de vânzător pentru fiecare cumpărător pentru un anumit set de contracte, realizând tranzacţii financiare cu diferite clase de active, cum ar fi instrumentele de capitaluri proprii, instrumentele derivate şi acordurile repo. CPC-urile gestionează riscurile inerente pieţelor financiare (de exemplu, riscul de contraparte, riscul de lichiditate şi riscul de piaţă) şi, prin urmare, îmbunătăţesc stabilitatea şi rezilienţa generală a pieţelor financiare, devenind noduri critice ale sistemului financiar. 3. Apreciază scopul şi măsurile propunerii menite să:

menţină capacitatea sistemului financiar de a finanţa creşterea economică;

evite costurile socioeconomice ale unui colaps financiar;

asigure continuitatea funcţiilor critice ale CPC-urilor protejând contribuabilii în caz de intrare în dificultate a unei instituţii care se confruntă cu probleme financiare, atunci când procedurile de insolvenţă ar fi insuficiente pentru atingerea acestor obiective. 4. Recomandă explorarea posibilităţii instituirii unei CPC punte la nivel european, şi nu la nivelul fiecărui stat membru, în condiţiile în care în Uniunea Europeană sunt autorizate în acest moment conform EMIR doar 18 CPC-uri, iar în unele state membre acestea nici nu activează (cum este cazul României), precum şi explorarea posibilităţii unei proceduri simplificate pentru constituirea unei CPC, care să ofere facilităţi de compensare multimonedă, multi-market şi pentru o multitudine de instrumente. În urma dezbaterii, membrii Comisiei pentru afaceri europene au hotărât, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, formularea unei opinii la COM(2016) 856 final, în conformitate cu observaţiile de mai sus. Comisia pentru afaceri europene supune Plenului Senatului, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de hotărâre privind adoptarea opiniei, în conformitate cu art. 34 din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat. Articolul 2Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 martie 2017, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, Niculae Bădălău

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 28/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 28 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 28/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu