Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 1078 din 28 octombrie 2010

privind unele masuri necesare bunei organizari si desfasurari a alegerilor partiale pentru Camera Deputatilor în Circumscriptia electorala nr. 22 -judetul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputatilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 734 din 3 noiembrie 2010



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 34 alin. (1), al art. 48 alin. (16), al art. 68 alin. (2), al art. 69 alin. (1) şi (2) şi al art. 72 alin. (2) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Cu cel puţin 18 zile înainte de data alegerilor, prefectul judeţului Hunedoara şi preşedintele Tribunalului Hunedoara întocmesc listele cuprinzând persoanele care pot fi desemnate, potrivit legii, preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitori ai acestora.

(2) Cu cel puţin 15 zile înainte de data alegerilor, prefectul judeţului Hunedoara centralizează listele prevăzute la alin. (1)şi le transmite spre avizare, prin poştă electronică, Autorităţii Electorale Permanente, în formatul solicitat de aceasta.

(3) Avizul Autorităţii Electorale Permanente se comunică prefectului judeţului Hunedoara şi preşedintelui Tribunalului Hunedoara până cel mai târziu cu 3 zile înaintea desemnării preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora, în scris şi prin poştă electronică.

Art. 2. - (1) Ministerul Administraţiei şi Internelor dispune măsuri pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în raza teritorială a Circumscripţiei electorale nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, pe întreaga perioadă electorală şi, în mod deosebit, în ziua votării, precum şi în zilele care premerg şi succedă acestei zile.

(2) Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură paza secţiilor de votare şi a dosarelor întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare pe timpul transportului acestora la Biroul Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara, respectiv la Biroul Electoral Central, precum şi paza pe timpul tipăririi, transportului şi depozitării buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării.

(3) Cu cel puţin 5 zile înainte de data alegerilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură confecţionarea ştampilelor cu menţiunea „VOTAT". Ştampilele cu menţiunea „VOTAT" se distribuie Biroului Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara prin intermediul Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara.

Art. 3. - (1) Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structura teritorială a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Judeţul Hunedoara, asigură selectarea şi prelucrarea datelor privind cetăţenii cu drept de vot, tipărirea listelor electorale permanente şi a copiilor de pe listele electorale permanente, precum şi dotarea cu echipamente şi tehnică de calcul necesare desfăşurării acestor activităţi. Copiile de pe listele electorale permanente se predau de către primar, în două exemplare, pe bază de proces-verbal, preşedintelui biroului electoral al fiecărei secţii de votare, cu două zile înainte de data alegerilor.

(2) Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date va pune la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente date şi informaţii în format electronic din listele electorale permanente în vederea implementării proiectului privind informatizarea secţiilor de votare prevăzut la art. 6.

(3) Listele electorale suplimentare şi alte tipizate necesare votării se asigură de către Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara.

(4) Prefectul judeţului Hunedoara asigură hârtia pentru tipărirea buletinelor de vot, precum şi imprimarea acestora.

(5) Prefectul judeţului Hunedoara asigură confecţionarea ştampilei Biroului Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara şi a ştampilelor de control ale birourilor electorale ale secţiilor de votare.

(6) Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara asigură achiziţionarea tuşului, tuşierelor şi a celorlalte materiale necesare votării.

(7) Până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei alegerilor, primarii unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza Colegiului uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3 din Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, cu sprijinul prefectului judeţului Hunedoara, vor aduce la cunoştinţa publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, prin publicaţii în care se indică şi locul de desfăşurare a votării.

(8) Pentru dotarea secţiilor de votare, primarii unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza Colegiului uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3 din Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara vor utiliza bunurile materiale recuperate de la alegerile anterioare şi aflate în stare bună. Acolo unde bunurile materiale necesare dotării corespunzătoare a secţiilor de votare nu se pot recupera, se vor achiziţiona unele noi de către Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara.

(9) Prefectul judeţului Hunedoara predă Biroului Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara, pe bază de proces-verbal de predare-primire, buletinele de vot, ştampilele de control şi ştampilele cu menţiunea „VOTAT", formularele pentru încheierea proceselor-verbale, timbrele autocolante, precum şi celelalte materiale necesare procesului electoral până cel mai târziu cu 3 zile înaintea datei alegerilor.

(10) Până cel mai târziu în preziua alegerilor, Biroul Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare, prin intermediul primarilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, buletinele de vot, ştampilele de control şi ştampilele cu menţiunea „VOTAT", formularele pentru încheierea proceselor-verbale, timbrele autocolante, precum şi celelalte materiale necesare procesului electoral.

(11) Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara asigură transportul şi distribuirea materialelor, documentelor şi tipizatelor prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului electoral.

(12) Prefectul judeţului Hunedoara stabileşte un grafic de distribuire a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării, în funcţie de asigurarea condiţiilor de păstrare în siguranţă a acestora, cu respectarea prevederilor legale.

(13) In situaţia în care prefectul judeţului Hunedoara este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, precum şi în cazurile în care această funcţie este vacantă, subprefectul asigură îndeplinirea sarcinilor ce îi revin acestuia, potrivit legii, în vederea organizării şi desfăşurării corespunzătoare a alegerilor.

Art. 4. - In perioada desfăşurării alegerilor, Autoritatea Electorală Permanentă acordă sprijin de specialitate prefectului judeţului Hunedoara şi primarilor unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza Colegiului uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3 din Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, în vederea realizării la termen şi în condiţii corespunzătoare a sarcinilor ce le revin în organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor din data de 5 decembrie 2010.

Art. 5. - (1) Autoritatea Electorală Permanentă asigură sediul corespunzător pentru desfăşurarea activităţii Biroului Electoral Central.

(2) Dotarea tehnică şi materială a Biroului Electoral Central se asigură de către Autoritatea Electorală Permanentă.

(3) Autoritatea Electorală Permanentă asigură personalul tehnic auxiliar necesar funcţionării Biroului Electoral Central. Personalul tehnic auxiliar necesar funcţionării Biroului Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara se asigură de către Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă.

(4) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale asigură, la solicitarea Autorităţii Electorale Permanente, serviciile şi echipamentele de comunicaţii speciale, închirierea de la operatorii publici a elementelor de infrastructură pentru servicii de comunicaţii, pentru crearea de aplicaţii specifice şi funcţionarea sistemului de colectare a datelor privind participarea la vot, necesare birourilor electorale.

(5) Prefectul judeţului Hunedoara asigură sediul, dotarea şi condiţiile corespunzătoare pentru funcţionarea Biroului Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara.

Art. 6. - (1) Autoritatea Electorală Permanentă asigură sistemul informaţional utilizat pentru constatarea rezultatelor alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, editarea şi tipărirea proceselor-verbale pentru constatarea rezultatelor alegerilor.

(2) In vederea dezvoltării sistemului informaţional electoral, în cadrul operaţiunilor pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, Autoritatea Electorală Permanentă va continua proiectul privind informatizarea secţiilor de votare, pilotat la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor din data de 25 aprilie 2010, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 199/2010 privind unele măsuri necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 42 - municipiul Bucureşti, Colegiul uninominal nr. 19, din data de 25 aprilie 2010.

(3) In cadrul proiectului Autorităţii Electorale Permanente prevăzut la alin. (2), la nivelul secţiilor de votare se derulează următoarele activităţi principale:

a) introducerea codurilor numerice personale ale alegătorilor care se prezintă la vot într-o aplicaţie informatică gestionată de Autoritatea Electorală Permanentă; la încheierea operaţiunilor de prelucrare, acestea vor fi transformate în date anonime şi stocate exclusiv în scopuri statistice de către Autoritatea Electorală Permanentă;

b) verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare exercitării dreptului de vot pentru persoanele care se prezintă la vot şi sunt omise din copiile de pe listele electorale permanente;

c) transmiterea automată a proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării către Biroul Electoral Central.

(4) La nivelul Autorităţii Electorale Permanente, pe durata perioadei electorale funcţionează un centru de asistenţă care are rolul de a monitoriza operaţiunile electorale efectuate de birourile electorale ale secţiilor de votare.

(5) Rezultatele aşteptate ale proiectului privind informatizarea secţiilor de votare sunt:

a) îmbunătăţirea sistemului de consemnare şi prezentare a rezultatelor votării prin editarea, verificarea şi transmiterea electronică a proceselor-verbale întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare;

b) monitorizarea prezenţei la vot;

c) prevenirea votului ilegal;

d) identificarea tipurilor de probleme întâmpinate de birourile electorale ale secţiilor de votare în ziua votării în vederea formulării de propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei şi logisticii electorale, precum şi a instruirii preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora;

e) realizarea unei estimări a resurselor necesare pentru informatizarea secţiilor de votare la nivel naţional; în acest sens autorităţile publice prevăzute la alin. (7) vor comunica Autorităţii Electorale Permanente cheltuielile efectuate cu implementarea proiectului privind informatizarea secţiilor de votare.

(6) Activităţile prevăzute la alin. (3) vor fi îndeplinite de personal tehnic cu aptitudini în domeniul informatic asigurat de instituţiile prevăzute la alin. (7), care face parte din aparatul tehnic auxiliar al Biroului Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara.

(7) Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Institutul Naţional de Statistică, prin Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara, Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara şi primarii unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza Colegiului uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3 din Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara sprijină implementarea proiectului Autorităţii Electorale Permanente privind informatizarea secţiilor de votare.

(8) Autoritatea Electorală Permanentă adoptă instrucţiunile de implementare a proiectului privind informatizarea secţiilor de votare până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor.

Art. 7. - (1) Autoritatea Electorală Permanentă asigură, cu sprijinul Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara, instruirea membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a celorlalţi participanţi la alegeri, cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor.

(2) In scopul asigurării instruirii şi îndrumării eficiente a membrilor birourilor electorale şi a celorlalţi participanţi la procesul electoral, Autoritatea Electorală Permanentă poate realiza publicaţii, materiale, broşuri şi acţiuni de informare a participanţilor la procesul electoral. Publicaţiile pot cuprinde variante actualizate ale reglementărilor legale privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului din anul 2008.

(3) Autoritatea Electorală Permanentă stabileşte organizaţiile neguvernamentale care îndeplinesc condiţiile legale pentru desemnarea de observatori interni la alegeri, acreditează reprezentanţii presei scrise, ai radioului şi televiziunilor din România, precum şi observatorii străini şi delegaţii mass-mediei străini, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe.

Art. 8. - Pentru organizarea şi desfăşurarea procesului electoral, consumul de carburanţi şi cheltuielile cu telefoanele efectuate de autorităţile administraţiei publice implicate în organizarea alegerilor se suplimentează cu 50% faţă de normativele în vigoare, în perioada desfăşurării acestora.

Art. 9. - (1) Se aprobă bugetul necesar pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Pentru efectuarea cheltuielilor necesare în vederea pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010 se suplimentează bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, al Autorităţii Electorale Permanente şi al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010, cu sumele prevăzute în anexa nr. 1.

(3) Ministerul Administraţiei şi Internelor repartizează Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor generate de măsurile care vor fi luate pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010.

(4) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetelor Ministerului Administraţiei şi Internelor, Autorităţii Electorale Permanente şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

(5) Sumele puse la dispoziţia Ministerului Administraţiei şi Internelor, Autorităţii Electorale Permanente şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, rămase neutilizate, se vor restitui în vederea reîntregirii Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit legii.

Art. 10. - (1) Pe toată perioada exercitării atribuţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, instituţiile la care sunt angajaţi membrii birourilor electorale, statisticienii, informaticienii şi personalul tehnic auxiliar le asigură acestora drepturile salariale cuvenite, potrivit legii.

(2) Pentru membrii Biroului Electoral Central, începând cu data încheierii procesului-verbal de învestire, se acordă o indemnizaţie de 66 lei pe zi de activitate, care se suportă din bugetul Autorităţii Electorale Permanente, potrivit art. 9 alin. (2).

(3) Personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central primeşte o indemnizaţie de 50 lei pe zi de activitate, care se suportă din bugetul Autorităţii Electorale Permanente, potrivit art. 9 alin. (2).

(4) Membrii Biroului Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara beneficiază de o indemnizaţie de 66 lei pe zi de activitate. Persoanele care fac parte din aparatul tehnic auxiliar al acestui birou primesc o indemnizaţie de 50 lei pe zi de activitate.

(5) Preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare beneficiază de o indemnizaţie de 66 lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 5 zile. Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare beneficiază de o indemnizaţie de 66 lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 3 zile.

(6) Membrilor Biroului Electoral Central şi personalului tehnic auxiliar al acestuia, precum şi personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, care este în misiune de pază la acest birou, li se asigură în fiecare zi de activitate 8 lei de persoană pentru băuturi răcoritoare, cafea şi gustări. Aceste cheltuieli se suportă din fondurile alocate Autorităţii Electorale Permanente, suplimentat potrivit art. 9 alin. (2).

(7) Membrilor Biroului Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara şi personalului tehnic auxiliar al acestuia, precum şi personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor care este în misiune de pază la acest birou li se asigură în fiecare zi de activitate 8 lei de persoană pentru băuturi răcoritoare, cafea şi gustări.

(8) Membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor care este în misiune de pază la aceste birouri li se asigură în ziua votării 8 lei de persoană pentru băuturi răcoritoare, cafea şi gustări.

(9) Plata indemnizaţiilor prevăzute la alin. (4) şi (5) se face pe baza listelor de prezenţă avizate de preşedinţii birourilor electorale.

(10) Veniturile din indemnizaţiile prevăzute la alin. (2)-(5) se impozitează conform prevederilor legale în vigoare.

(11) Prin zi de activitate se înţelege munca desfăşurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul de ore prestate, dar nu mai puţin de 6 ore pe zi.

(12) Pe lângă drepturile prevăzute la alin. (4), membrii biroului electoral şi personalul tehnic auxiliar al acestuia care domiciliază în alte localităţi beneficiază de indemnizaţia de delegare, precum şi de decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, potrivit reglementărilor în vigoare care stabilesc aceste drepturi pentru personalul din instituţiile publice.

(13) Plata indemnizaţiilor prevăzute la alin. (4) şi (5) şi a cheltuielilor prevăzute la alin. (7), (8) şi (12) se asigură din bugetul Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara.

Art. 11. - Ordonatorii de credite răspund de utilizarea corespunzătoare a sumelor puse la dispoziţie pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010.

Art. 12. -In termen de cel mult 30 de zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale cărora le-au fost alocate fonduri potrivit anexei nr. 1 comunică Autorităţii Electorale Permanente situaţia sumelor alocate şi a cheltuielilor efectuate, separat pe cheltuieli de personal, bunuri şi servicii, respectiv active nefinanciare, în vederea întocmirii raportului prevăzut de art. 65 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 13. - (1) La alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, cetăţenii cu drept de vot, posesori de cărţi de identitate, eliberate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările şi completările ulterioare, îşi exercită dreptul de vot pe baza acestora. După exercitarea votului, pe verso-ul cărţii de identitate se aplică un timbru autocolant cu menţiunea „Votat CDp" şi data scrutinului.

(2) Forma şi conţinutul timbrului autocolant sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Timbrul autocolant trebuie să asigure aderarea perfectă pe cartea de identitate, astfel încât să nu poată fi detaşat fără a se produce deteriorarea acesteia.

(4) Timbrele autocolante prevăzute la alin. (1) se asigură, potrivit prevederilor legale în vigoare, de către Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara, cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(5) Timbrele autocolante au acelaşi format pentru întreaga circumscripţie electorală, se imprimă cu litere de aceeaşi mărime, cu aceleaşi caractere şi cu aceeaşi cerneală, într-un număr mai mare cu 10% decât cel al alegătorilor posesori de cărţi de identitate.

(6) In vederea distribuirii timbrelor autocolante pentru secţiile de votare din Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, structura teritorială a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor comunică prefectului judeţului Hunedoara, până cel mai târziu cu 25 de zile înainte de data alegerilor, numărul alegătorilor care deţin cărţi de identitate, înscrişi în listele electorale permanente, pe fiecare secţie de votare.

(7) Ministerul Administraţiei şi Internelor furnizează datele prevăzute la alin. (6) în mod gratuit, în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (6) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 14. - Se aprobă modelul copiei de pe lista electorală permanentă, modelul listei electorale suplimentare, modelul extrasului de pe copia listei electorale permanente sau de pe lista electorală suplimentară, modelul listei susţinătorilor candidatului independent, modelul listei membrilor organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale, modelul declaraţiei de acceptare a candidaturii, modelul declaraţiei de renunţare la candidatură, modelul propunerii de candidatură, precum şi modelul certificatului doveditor al alegerii deputatului, care vor fi folosite la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, potrivit anexelor nr. 3-11.

Art. 15. - Se aprobă modelele ştampilelor care se folosesc la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, potrivit anexelor nr. 12-15.

Art. 16. - Se aprobă modelul buletinului de vot care se foloseşte la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, potrivit anexei nr. 16.

Art. 17. - (1) Buletinele de vot întrebuinţate, cele necontestate, precum şi cele neîntrebuinţate, ştampilele, timbrele autocolante neutilizate şi celelalte materiale utilizate la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, primite de judecătorii de la birourile electorale ale secţiilor de votare, sunt păstrate în arhivă, separat de celelalte documente ale instanţei, timp de 3 luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) După împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), judecătoriile, cu sprijinul prefectului judeţului Hunedoara, predau, pe bază de proces-verbal, în vederea topirii, operatorilor economici specializaţi, buletinele de vot şi celelalte materiale utilizate în procesul electoral.

Art. 18. - (1) Buletinele de vot nule şi cele contestate, listele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare, precum şi celelalte materiale deţinute de Biroul Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara se predau, pe bază de proces-verbal, Tribunalului Hunedoara, care le va păstra în arhivă, separat de celelalte documente ale instanţei, o perioadă de 3 luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), Tribunalul Hunedoara, cu sprijinul prefectului judeţului Hunedoara, predă, pe bază de proces-verbal, în vederea topirii, operatorilor economici specializaţi, documentele şi celelalte materiale primite de la Biroul Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara.

Art. 19. - Procesele-verbale predate la Biroul Electoral Central, registrele acestuia, precum şi toate documentele şi materialele de la Biroul Electoral Central, rezultate ca urmare a alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010, se păstrează în arhiva Autorităţii Electorale Permanente, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 20. - Anexele nr. 1-16 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul administraţiei şi internelor,

Constantin-Traian Igaş

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,

Octavian Opriş

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,

Marcel Opriş

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,

Vergii Voineagu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Ialomiţianu

ANEXA Nr. 1

BUGETUL

necesar pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

mii lei

Instituţia

Capitol

Cheltuieli

TOTAL

Personal

Bunuri şi servicii

Active nefinanciare

1. Ministerul Administraţiei şi Internelor

450

535

0

985

Aparat propriu şi instituţiile prefectului

51.01

450

350

0

800

TOTAL CAP. 51.01

51.01

450

350

0

800

1. Inspectoratul General al Poliţiei Române

61.01

81

81

2. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române

61.01

78

78

3. Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date

61.01

6

6

4. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

61.01

20

20

TOTAL CAP. 61.01

61.01

0

185

0

185

2. Autoritatea Electorală Permanentă

51.01

65

44

0

109

Aparat propriu

29

0

29

Biroul Electoral Central

65

15

80

3. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

61.01

241

165

406

TOTAL GENERAL:

515

820

165

1.500

ANEXA Nr. 2

MODELUL*

timbrului autocolant ce se aplică pe cartea de identitate a alegătorului care votează la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

NOTĂ:

Pătratul în care este încadrat cercul cu înscrisul „Votat CDp" şi cu data scrutinului va avea latura de 20 mm.

* Modelul timbrului autocolant este reprodus în facsimil.

ANEXA Nr. 3

MODELUL

copiei de pe lista electorală permanentă ce va fi folosită în secţiile de votare la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

ROMANIA

Judeţul Hunedoara

Municipiul/Oraşul.....................

Comuna..............................

Satul.............................

Strada...............................

Circumscripţia electorală nr. 22

Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3

Secţia de votare nr................

COPIE DE PE LISTA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

pentru alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

Nr. crt.

Semnătura alegătorului

Numele şi prenumele alegătorului

Codul numeric personal

Domiciliul alegătorului (nr. casei, bloc, apartament)

Seria şi numărul

actului de identitate

...

...

...

...

...

...

...

...

Primar,

...................................

Secretar,

.................................

Şeful structurii judeţene de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor,

......................................................................................................................

Şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor,

..........................................................................................

NOTĂ:

Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor pune la dispoziţia primarilor, în 3 exemplare, copii de pe listele electorale permanente, care cuprind alegătorii din fiecare secţie de votare. Copiile de pe listele electorale permanente se semnează de primar, de secretarul unităţii administrativ-teritoriale, de şeful structurii judeţene de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor şi de şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

ANEXA Nr. 4

MODELUL

listei electorale suplimentare ce va fi folosită în secţiile de votare la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

ROMANIA

Judeţul Hunedoara

Municipiul/Oraşul/Comuna............................

Circumscripţia electorală nr. 22

Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3

Secţia de votare nr........................

LISTA ELECTORALA SUPLIMENTARA

pentru alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

Nr. crt.

Semnătura alegătorului

Numele şi prenumele alegătorului

Codul numeric personal

Domiciliul alegătorului

(potrivit menţiunilor din actul de identitate)

Tipul, seria şi numărul actului de identitate

...

...

...

...

...

...

...

...

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare,

Numele şi prenumele

..................................

Semnătura şi ştampila de control

.................................................

NOTĂ:

Listele se semnează de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare unde au fost întocmite.

In lista electorală suplimentară se vor înscrie de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare:

- persoanele care se prezintă la vot şi fac dovada că domiciliază pe raza secţiei de votare respective, însă au fost omise din copia listei electorale permanente;

- alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate care solicită deplasarea urnei speciale şi fac dovada că domiciliază pe raza secţiei de votare respective, însă au fost omişi din copia listei electorale permanente;

- membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii la secţia la care îşi desfăşoară activitatea, doar dacă domiciliază pe raza acelui colegiu uninominal în care se află secţia de votare respectivă şi sunt arondaţi, conform domiciliului, în altă secţie de votare a aceluiaşi colegiu uninominal;

- candidaţii care se prezintă la vot la o secţie de votare din cadrul colegiului uninominal în care candidează, alta decât aceea unde sunt arondaţi potrivit domiciliului;

- persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care sunt în executarea unei condamnări, dar nu şi-au pierdut drepturile electorale, şi care votează prin intermediul urnei speciale, sub condiţia ca persoana privată de libertate să domicilieze în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află locul de detenţie.

ANEXA Nr. 5

MODELUL

extrasului de pe copia listei electorale permanente sau de pe lista electorală suplimentară ce va fi folosit pentru votarea cu urna specială la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

ROMANIA

Judeţul Hunedoara

Municipiul/Oraşul/Comuna..................

EXTRAS

de pe copia listei electorale permanente sau de pe lista electorală suplimentară utilizat pentru votarea cu urna specială

Circumscripţia electorală nr. 22

Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3

Secţia de votare nr......................

EXTRAS DE PE LISTA ELECTORALA

pentru alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

Nr. crt.

Semnătura alegătorului

Numele şi prenumele alegătorului

Codul numeric personal

Domiciliul alegătorului

(potrivit menţiunilor din actul de identitate)

Tipul, seria şi numărul actului de identitate

...

...

...

...

...

...

...

...

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare,

Numele şi prenumele

.............................

Semnătura şi ştampila de control

.............................................

Numele şi prenumele*

............................................

Semnătura

..................................

Numele şi prenumele*

...............................................

Semnătura

....................................

NOTĂ:

In conformitate cu prevederile art. 42 alin. (222) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele cuprinse în aceste liste trebuie să fie radiate din celelalte liste existente la secţii.

* Membrii biroului electoral al secţiei de votare care însoţesc urna specială.

ANEXA Nr. 6

MODELUL

listei susţinătorilor candidatului independent ce va fi folosită la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

LISTA SUSŢINĂTORILOR

pentru alegerea candidatului independent (prenumele şi numele candidatului) ...................................................... la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

Nr. crt.

Semnătura

Numele

Prenumele

Data naşterii

Codul numeric personal

Adresa (conform menţiunilor din actul de identitate)

Actul de identitate

Denumirea

Seria

Numărul

Intocmit de.............................*

Declaraţie

Subsemnatul (numele şi prenumele), ........................................................., domiciliat în.................................., născut la data de......................, în comuna/oraşul/municipiul................judeţul.............., posesor al C.I.(B.I.) seria.......nr..........., CNP...................., declar pe propria răspundere că toate datele şi semnăturile cuprinse în prezenta listă, care are un număr de .... poziţii, corespund realităţii.

Data

.....................

Localitatea

.........................

Semnătura

.....................

NOTĂ:

Lista este act public şi se află sub incidenţa art. 292 din Codul penal. Este interzisă semnarea pe mai multe liste. Un susţinător poate sprijini numai un singur candidat pentru Camera Deputaţilor. Declaraţia va fi completată pe fiecare pagină.

* Se înscriu numele si prenumele persoanei care a întocmit lista.

ANEXA Nr. 7

MODELUL

listei membrilor organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale

LISTA MEMBRILOR

organizaţiei cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale..........................., participantă la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

Localitatea................

Judeţul....................

Nr. crt.

Semnătura

Numele şi prenumele membrului

Data naşterii

Codul numeric personal

Adresa (conform menţiunilor din actul de identitate)

Actul de identitate

Denumirea

Seria

Numărul

Intocmit de..................*

Declaraţie

Subsemnatul (numele şi prenumele), ........................................................., domiciliat în.................................., născut la data de......................, în comuna/oraşul/municipiul .................., judeţul ............., posesor al C.I.(B.I.) seria .......... nr..........., declar pe propria răspundere că toate datele şi semnăturile cuprinse în prezenta listă, care are un număr de......poziţii, corespund realităţii.

Data

....................

Localitatea

.............................

Semnătura

...............................

NOTĂ:

Lista este act public şi se află sub incidenţa art. 292 din Codul penal. Este interzisă semnarea pe mai multe liste. * Se înscriu numele şi prenumele persoanei care a întocmit lista.

ANEXA Nr. 8

MODELUL

declaraţiei de acceptare a candidaturii care va fi folosit la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

DECLARAŢIE

de acceptare a candidaturii

Subsemnatul, .........................................., domiciliat în România, judeţul ..............................., comuna/oraşul/ municipiul......................, sectorul.............., str.................................nr......., bl........, ap............, propus de*.............., de profesie...................., ocupaţia (funcţia deţinută)........................................., membru al**...................................., declar prin prezenta că accept să candidez la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010.

Declar, de asemenea, pe propria răspundere, că întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a candida.

Data

...........................

Semnătura

.......................

* Se trece denumirea abreviată şi desfăşurată a partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale ori a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau, după caz, menţiunea de candidat independent.

** Se trece denumirea partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale al căror membru este. Pentru candidaţii independenţi se trece menţiunea „Nu este cazul".

ANEXA Nr. 9

MODELUL

declaraţiei de renunţare la candidatură care va fi folosit la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

DECLARAŢIE

de renunţare la candidatură

Subsemnatul,................................................................................, domiciliat în România, judeţul......................................, comuna/oraşul/municipiul................................................, sectorul............, str....................................................nr.........bl........., ap.................., declar prin prezenta că renunţ la candidatura pentru funcţia de deputat propusă de*................................................, în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, şi depusă la data.................

Data

.............................

Semnătura

...........................

* Se trece denumirea abreviată şi desfăşurată a partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale ori a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau, după caz, menţiunea de candidat independent.

ANEXA Nr. 10

MODELUL

propunerii de candidatură care va fi folosit la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

Propunerea/Propunerile de candidatură a/ale competitorului electoral*

..........................................................................................

la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3

CAMERA DEPUTAŢILOR

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Codul numeric personal

Domiciliul

Locul şi data naşterii

Ocupaţia

Profesia

Apartenenţa politică**

Data

...............................

Semnătura conducerii***

..............................................

* Se va completa cu denumirea partidului politic, alianţei politice sau a alianţei electorale care participă la alegeri.

** Se va completa denumirea partidului care l-a propus, în cazul în care competitorul electoral este o alianţă politică sau o alianţă electorală.

*** Se va semna de către conducerea partidului politic, alianţei politice, alianţei electorale sau de către persoanele desemnate în acest sens.

ANEXA Nr. 11

ROMANIA

Circumscripţia electorală nr. 22

Judeţul Hunedoara

CERTIFICAT DOVEDITOR

al alegerii deputatului

Doamna/Domnul .................................., născută/născut la data de .............., în localitatea .................., judeţul (sectorul) ......................., având CNP ............., cu domiciliul în*.................., str................ nr........., judeţul......................., a fost aleasă/ales deputat în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, la alegerile parţiale din data de 5 decembrie 2010.

Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie,

..............................................................................

(numele, prenumele, semnătura şi ştampila)

* Se vor trece comuna/oraşul/municipiul şi denumirea acesteia/acestuia.

ANEXA Nr. 12

MODELUL1

ştampilei de control a secţiei de votare care se foloseşte la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

NOTE:

Tuşul pentru ştampile va fi de culoare albastră.

Dimensiunea ştampilei se stabileşte de prefectul judeţului Hunedoara, prin ordin, astfel încât toate datele înscrise să fie lizibile.

Ştampilele se confecţionează prin grija prefectului judeţului Hunedoara.

1 Modelul ştampilei este reprodus în facsimil.

*) Se înscrie numărul secţiei de votare, conform numerotării făcute prin ordinul prefectului.

ANEXA Nr. 13

MODELUL*

ştampilei cu menţiunea „VOTAT" care se foloseşte la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

NOTE:

Ştampila se confecţionează şi se distribuie prin grija Ministerului Administraţiei şi Internelor, care stabileşte şi dimensiunea acesteia.

Tuşul folosit pentru ştampile va fi de culoare albastră.

* Modelul ştampilei este reprodus în facsimil.

ANEXA Nr. 14

MODELUL*

ştampilei Biroului Electoral de Circumscripţie al Judeţului Hunedoara care se foloseşte la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

NOTE:

Tuşul pentru ştampile va fi de culoare albastră.

Dimensiunea ştampilei se stabileşte de prefectul judeţului Hunedoara, prin ordin, astfel încât toate datele înscrise să fie lizibile.

Ştampila se confecţionează prin grija prefectului judeţului Hunedoara.

* Modelul ştampilei este reprodus în facsimil.

ANEXA Nr. 15

MODELUL*

ştampilei Biroului Electoral Central care se foloseşte la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

NOTĂ:

Ştampila se confecţionează prin grija Ministerului Administraţiei şi Internelor, care stabileşte şi dimensiunea acesteia.

* Modelul ştampilei este reprodus în facsimil.

ANEXA Nr. 16

MODELUL1

buletinului de vot care se foloseşte la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia electorală nr. 22 -judeţul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputaţilor nr. 3, din data de 5 decembrie 2010

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA

CD.

BULETIN DE VOT

ALEGERI PARŢIALE PENTRU

CAMERA DEPUTAŢILOR

05.12.2010

Circumscripţia electorală nr.22

Colegiul uninominal nr. 3

2

3

1 Modelul buletinului de vot este reprodus în facsimil.

1)-6): Se trec candidaţii pentru funcţia de deputat, în ordinea rezultată prin tragerea la sorţi.

A) Se trece denumirea partidului politic, a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, a alianţei politice, a alianţei electorale care participă la alegeri.

B) Se trece semnul electoral.

C) Se trec numele şi prenumele candidatului.

D) Se trece menţiunea „Candidat independent"; pentru fiecare candidat independent se imprimă câte un patrulater distinct, în partea finală a buletinului de vot; aceştia vor fi trecuţi în ordinea înregistrării candidaturilor. (Candidatul independent nu are semn electoral).

E) Se trec numele şi prenumele candidatului independent.

* Loc pentru ştampila de control.

NOTE:

Hârtia pentru tipărirea buletinelor de vot se asigură de către prefecţi.

A doua pagină a buletinului de vot (verso-ul primei coperţi) va rămâne goală.

Pe pagina a treia a buletinului de vot se imprimă patrulaterele cuprinzând candidaturile. Patrulaterele se vor imprima paralel între ele, câte 6 pe fiecare pagină, distanţa dintre acestea fiind egală şi mai mare decât diametrul ştampilei cu menţiunea „VOTAT". Numărătoarea patrulaterelor se face de la stânga la dreapta.

Pagina buletinului de vot are formatul A4.

Pagina a patra (ultima) a buletinului de vot (verso-ul paginii 3 pe care sunt înscrise patrulaterele cuprinzând candidaturile) va rămâne goală, pentru aplicarea ştampilei de control.

In cazul în care există mai mult de 6 candidaturi definitive, acestea se vor înscrie în continuarea buletinului de vot, pe paginile cu număr impar, paginile cu număr par (verso-ul acestora) rămânând goale şi având doar numărul paginii înscris în subsol. Ultima pagină a buletinului de vot (coperta finală) va rămâne goală, pentru aplicarea ştampilei de control.

Denumirea integrală a partidului politic, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţei politice sau alianţei electorale se tipăreşte cu litere corp 14 verzal drepte.

Numele şi prenumele, precum şi cuvintele care se înscriu în interiorul patrulaterului se tipăresc cu litere corp 14 verzal drepte.

Paginile buletinului de vot, mai puţin prima şi ultima pagină, se numerotează.

Se numerotează şi patrulaterele.

Buletinele de vot se capsează sau se lipesc.

Semnul electoral se va încadra într-un spaţiu grafic de 2 cm x 2 cm.

Dacă datorită pasului tipografic şi numărului candidaturilor rămase definitive nu se pot tipări toate paginile buletinului de vot, paginile aflate la finalul buletinului de vot vor rămâne goale, fiind doar numerotate.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 1078/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 1078 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1078/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu