Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 0 din 27 septembrie 2007

în Cauza Grozescu împotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 293 din 5 mai 2009



(Cererea nr. 17.309/02)

In Cauza Grozescu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, C. Bîrsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnul E. Myjer, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecători, şi domnul S. Quesada, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 6 septembrie 2007,

pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1.   La originea cauzei se află o cerere (nr. 17.309/02) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Alexandru Ştefan Grozescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 28 februarie 2002 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2.   Reclamantul este reprezentat de domnul Dumitru Rădescu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3.  La data de 22 martie 2006, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea întemeiată pe art. 6 § 1 din Convenţie. Invocând prevederile art. 29 § 3, aceasta a decis să analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.

ÎN   FAPT

I. Circumstanţele cauzei

4.  Reclamantul s-a născut în anul 1960 şi locuieşte în Bucureşti.

5.   Reclamantul şi G.S.B. s-au căsătorit la data de 30 noiembrie 1984.

6. La data de 20 iulie 2000, reclamantul a sesizat Judecătoria din Bucureşti cu o acţiune împotriva G.S.B., solicitând pronunţarea divorţului, şi a declarat că este de acord ca fosta sa soţie să îşi păstreze numele de căsătorie. La termenul de judecată din data de 12 octombrie 2000, reclamantul i-a solicitat instanţei să dispună ca G.S.B. să îşi reia numele dinaintea căsătoriei. G.S.B. a făcut o cerere reconvenţională, solicitând instanţei să pronunţe divorţul şi să lase la aprecierea acesteia cererea referitoare la numele său.

7.  Prin Sentinţa din data de 7 decembrie 2000, instanţa a pronunţat divorţul reclamantului de G.S.B., din vina exclusivă a reclamantului, şi a hotărât că G.S.B. ar trebui să îşi reia numele de fată, în lipsa acordului reclamantului.

8.   G.S.B. a formulat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând permisiunea de a-şi păstra numele de căsătorie, cu motivarea că reclamantul şi-a dat acordul în acest sens. Prin Decizia din data de 18 iunie 2001, Tribunalul Bucureşti i-a respins apelul, motivând că, în speţă, nu exista niciun motiv care să justifice permisiunea de a purta numele de căsătorie fără acordul reclamantului.

9.  G.S.B. a formulat recurs împotriva acestei decizii în faţa Curţii de Apel Bucureşti şi a arătat că, fiind administrator în mai multe societăţi, ea era cunoscută cu numele de căsătorie în mediul profesional. De asemenea, a arătat că, în cererea sa introductivă în instanţă, reclamantul îşi dăduse acordul ca ea să îşi păstreze numele din timpul căsătoriei. In întâmpinarea sa, reclamantul a respins aceste argumente, arătând că G.S.B. era asociata unică a unei societăţi care îi aparţinuse înainte de anul 2000 reclamantului, că ea administra şi o societate care îi aparţinea fiicei sale şi că erau în curs de desfăşurare dosare de urmărire penală împotriva ei.

10.  In faţa Curţii de Apel a avut loc o singură şedinţă de judecată, la data de 12 decembrie 2001. La această şedinţă, în lipsa lui G.S.B. şi a avocatului său, după ce l-a ascultat pe avocatul reclamantului, Curtea de Apel a declarat dezbaterile închise şi a amânat decizia. La scurt timp după plecarea avocatului reclamantului, G.S.B. s-a prezentat în faţa Curţii de Apel. Curtea a hotărât să redeschidă dezbaterile şi a audiat-o pe G.S.B. în lipsa reclamantului sau a avocatului acestuia. G.S.B. a depus la dosar proba că a plătit taxele de timbru şi a solicitat Curţii de Apel admiterea recursului şi să îi permită să poarte numele de căsătorie.

11.  Prin decizia din aceeaşi zi, Curtea de Apel a admis recursul lui G.S.B. şi i-a permis să poarte numele de căsătorie, cu motivarea că era cunoscută cu acest nume în mediul profesional şi că reclamantul îşi dăduse acordul în cererea sa introductivă în instanţă, chiar dacă ulterior şi-a schimbat poziţia.

II.  Dreptul intern pertinent

12. Codul de procedură civilă

ARTICOLUL 85

„Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor (...)."

ARTICOLUL 127

„Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel."

ARTICOLUL 137

„(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

(2) Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii."

ARTICOLUL 147

„Dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi de grefier."

ARTICOLUL 150

„Când instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise."

ARTICOLUL 151

„Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri."

ARTICOLUL 294 alin. 1

„In apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi (...)."

ARTICOLUL 316

„Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."

13.  Codul familiei

ARTICOLUL 40 alin. 1

„La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care (...) a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei."

ARTICOLUL 40 alin. 2

„ (...) Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soţi."

ÎN   DREPT

I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 § 1 din Convenţie

14.   Reclamantul susţine că a avut loc o încălcare a principiului contradictorialităţii, astfel cum este prevăzut la art. 6 § 1 din Convenţie, motivat de faptul că fosta sa soţie a fost audiată de Curtea de Apel, la data de 12 decembrie 2001, fără ca el sau avocatul său să fi fost prezent. Art. 6 § 1 din Convenţie prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea (...) într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă (...), care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilităţii

15.  Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Mai mult, Curtea constată că acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

16.  Reclamantul arată că atât documentele referitoare la plata taxei de timbru, cât şi concluziile orale asupra motivelor de recurs constituie elemente importante ale procedurii care, în conformitate cu art. 85 şi 127 din Codul de procedură civilă, ar fi trebuit să facă obiectul unei dezbateri între părţi. De asemenea, el observă că, în orice caz, chiar dacă instanţa de apel nu considera util să amâne procedura în întregime, în temeiul art. 137 din Codul de procedură civilă, aceasta nu se putea pronunţa decât asupra excepţiei referitoare la neplata taxei de timbru, fără a aborda fondul cauzei. In acest sens, reclamantul subliniază că, la termenul din data de 12 decembrie 2001, el nu a prezentat concluzii orale decât asupra excepţiei de neplată a taxei de timbru şi nu asupra fondului cauzei. Prin urmare, Curtea de Apel ar fi trebuit să amâne cauza pentru a-i da posibilitatea să răspundă la observaţiile orale ale G.S.B. pe fond.

17.  De asemenea, reclamantul observă că fosta sa soţie a formulat pentru prima dată cererea expresă de păstrare a numelui de căsătorie în faţa instanţei de apel şi că argumentele sale referitoare la faptul că în mediul profesional este cunoscută cu acest nume au fost prezentate pentru prima dată în faţa Curţii de Apel. Aşadar, el nu a beneficiat de o dezbatere orală contradictorie în ceea ce priveşte argumentul care a influenţat Curtea de Apel în luarea deciziei sale şi pe care aceasta şi-a întemeiat decizia.

18.  Guvernul prezintă faptul că procedura în cauză intră în domeniul dreptului civil şi că autorităţile naţionale se bucură de o marjă de apreciere mai mare decât în materie penală. Mai mult, în temeiul dreptului intern, deşi instanţa de recurs este competentă să statueze cauza în fapt şi în drept, ea se limitează la a verifica dacă deciziile instanţelor inferioare au un caracter arbitrar, fără ca părţile să poată prezenta în faţa ei cereri noi.

19.  De asemenea, Guvernul subliniază că, aşa cum reiese din încheierea de şedinţă din data de 12 decembrie 2001, fosta soţie a reclamantului nu a făcut decât să depună la dosar dovada că a plătit taxele judiciare şi a solicitat Curţii de Apel să îi admită recursul, fără a prezenta argumente în acest sens. Or, în opinia Guvernului, atragerea unor consecinţe excesive din absenţa reclamantului în acest moment al procedurii nu poate fi de natură să apere interesele părţilor şi cele ale unei bune administrări a justiţiei.

20.  Guvernul mai observă că argumentele reclamantului au fost ascultate în primă instanţă şi în apel de instanţele care au statuat pe fond cererea fostei sale soţii de a-şi păstra numele de căsătorie. Pe de altă parte, el a avut cunoştinţă de toate dovezile administrate la dosar, precum şi de motivele de recurs ale lui G.S.B., la care el a avut posibilitatea să răspundă în scris.

21.  Curtea constată că starea civilă a persoanelor intră în sfera drepturilor cu caracter civil în sensul art. 6 § 1 (Mustafa împotriva Franţei, nr. 63.056/00, Hotărârea din 17 iunie 2003, § 14). Ea reaminteşte încă de la început jurisprudenţa sa, conform căreia dreptul la o procedură în contradictoriu, în sensul art. 6 § 1, „implică, în principiu, pentru părţile la un proces, penal sau civil, facultatea de a lua la cunoştinţă orice probă sau observaţie prezentată judecătorului, chiar şi de către un magistrat independent, pentru a-i influenţa decizia, şi de a o discuta" [vezi, printre multe altele, Morel împotriva Franţei, nr. 34.130/96, § 27, CEDO 2000-VI; Meftah şi alţii împotriva Franţei [MC], nr. 32.911/96, 35.237/97 şi 34.595/97, § 51, CEDO 2002-VII, şi Augusto împotriva Franţei, nr. 71.665/01, § 50, CEDO 2007-.'.. (extrase)].

22.  De asemenea, Curtea observă în acelaşi timp că nu contează foarte mult faptul că această cauză ţine de contenciosul civil în care, aşa cum Guvernul reaminteşte pe bună dreptate, autorităţile naţionale se bucură de o marjă de apreciere mai mare decât în domeniul penal (Lobo Machado împotriva Portugaliei, Hotărârea din 20 februarie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-I, pp. 206-207, § 31, şi Vermeulen împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 februarie 1996, Culegere 1996-I, p. 234, § 33). Intr-adevăr, din hotărârile Lobo Machado şi Vermeulen menţionate mai sus reiese că, în materie, cerinţele care decurg din dreptul la o procedură contradictorie sunt aceleaşi în civil ca si în penal (p. 206, § 31 si, respectiv, p. 234, §33). '

23.  Curtea apreciază că ar fi cazul să ia în considerare caracteristicile procedurii în cauză atunci când sunt în joc cerinţele art. 6 § 1 din Convenţie (mutatis mutandis, Meftah şi alţii, citată anterior, § 47). In această privinţă, ea constată că, în speţă, Curtea de Apel a decis să redeschidă dezbaterile fără a-l informa pe reclamant, după ce a amânat cauza în vederea pronunţării. După anularea hotărârilor pronunţate de judecătorie şi de instanţa de apel, Curtea de Apel a pronunţat o nouă hotărâre pe fond, defavorabilă reclamantului (vezi, mutatis mutandis, Constantinescu împotriva României, nr. 28.871/95, § 52, CEDO 2000-VMI). Prin urmare, Curtea nu poate decât să constate că procedura internă a fost continuată fără ştirea reclamantului.

24.   Mai mult, Curtea observă că Decizia din data de 12 decembrie 2001 se baza în mare parte pe argumentul prezentat de G.S.B. pentru prima dată în apel, şi anume că în mediul profesional era cunoscută cu numele de căsătorie. Desigur, reclamantul a avut posibilitatea să răspundă la acest argument în observaţiile sale scrise prezentate în faţa Curţii de Apel. Totuşi, G.S.B. a putut să îşi prezinte concluziile orale în faţa Curţii de Apel fără ca reclamantul sau avocatul acestuia să fie prezent şi fără ca aceştia să aibă posibilitatea să cunoască ulterior conţinutul acestora şi să le răspundă. Or, chiar dacă aceste concluzii au fost foarte scurte, este indiscutabil faptul că G.S.B. a solicitat explicit admiterea recursului său. Aceste concluzii urmăreau astfel în mod evident să influenţeze decizia Curţii de Apel. Aşadar, ar fi trebuit să i se ofere reclamantului o posibilitate să le comenteze dacă dorea acest lucru.

25.   Presupunând chiar că, aşa cum susţine Guvernul, concluziile orale ale lui G.S.B. nu ar fi prezentat niciun fapt sau argument care nu se afla deja în dosar, această apreciere, în realitate, aparţine exclusiv părţilor în litigiu: ele sunt cele care trebuie să judece dacă un document necesită comentarii sau nu (Niderost-Huber împotriva Elveţiei, Hotărârea din 18 februarie 1997,Ctv/egere 1997-I, p. 108, § 29). Este în joc în special încrederea justiţiabililor în funcţionarea justiţiei: ea se întemeiază, printre altele, pe garanţia de a se fi putut exprima asupra fiecărei probe din dosar. Astfel, Curtea observă că, în măsura în care Decizia din data de 12 decembrie 2001 a consemnat pe scurt că G.S.B. a fost audiată şi că a solicitat Curţii de Apel admiterea recursului, reclamantului îi era imposibil să verifice care era conţinutul concluziilor orale ale lui G.S.B. şi dacă acestea se limitau la a reproduce motivele sale de recurs.

26. In măsura în care art. 6 § 1 din Convenţie urmăreşte, înainte de toate, să apere interesele părţilor şi cele ale unei bune administrări a justiţiei (vezi, mutatis mutandis, Acquaviva împotriva Franţei, Hotărârea din 21 noiembrie 1995, seria A nr. 333-A, p. 17, § 66), aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata că procesul reclamantului nu a fost desfăşurat în mod echitabil, având în vedere lipsa dezbaterii în contradictoriu în procedura de recurs.

Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie.

II. Asupra pretinsei încălcări a art. 8 din Convenţie

27.  Reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea vieţii private, motivat prin aceea că permisiunea dată fostei sale soţii de a-i purta numele după divorţ i-a cauzat prejudicii de ordin moral, din cauza faptului că aceasta a făcut obiectul unei urmăriri penale pentru fals. El invocă art. 8 din Convenţie, care prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate   democratică,   este   necesară   pentru   securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."

28.  Curtea constată că acest capăt de cerere este direct legat de capătul de cerere analizat din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie şi îl declară admisibil. Având în vedere concluziile sale referitoare la această prevedere expuse mai sus în paragrafele 22-26 şi ţinând cont de faptul că nu poate specula asupra soluţiei pe care ar fi avut-o procedura, Curtea apreciază că nu este necesar să analizeze separat temeinicia capătului de cerere întemeiat pe art. 8 din Convenţie.

III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie

29. Conform art. 41 din Convenţie,

„In cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."

A. Prejudiciu

30. Reclamantul solicită suma de 100.000 euro (EUR) cu titlu de daune morale pe care le-ar fi suferit din cauza încălcării dreptului său la un proces echitabil şi a dreptului său la o viaţă privată, având în vedere permisiunea dată de instanţele naţionale fostei sale soţii de a purta numele său după divorţ.

31.  Guvernul apreciază că suma solicitată este excesivă şi consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul solicitat şi pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie. Acesta consideră că o constatare a încălcării ar fi suficientă pentru a repara prejudiciul moral al reclamantului.

32.  Curtea constată că singurul fundament care trebuie reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa instanţelor naţionale. Desigur, Curtea nu poate specula care ar fi fost soluţia procesului în cazul contrar, însă apreciază că nu este lipsit de rezonabilitate să creadă că partea interesată a suferit un prejudiciu moral real în procesul respectiv. Totuşi, Curtea consideră acest prejudiciu suficient compensat prin constatarea încălcării art. 6 § 1 din Convenţie.

B. Cheltuieli de judecată

33.  Reclamantul solicită şi suma de 400 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată angajate în faţa Curţii, însă fără a prezenta documente justificative.

34.  Guvernul observă că reclamantul nu a furnizat niciun document justificativ pentru a dovedi realitatea cheltuielilor de judecată solicitate şi consideră că, prin urmare, nu ar trebui să îi fie acordată nicio sumă cu acest titlu.

35.  Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului acestora. In speţă, Curtea este de acord că reclamantul a suportat cheltuieli pentru a obţine îndreptarea încălcării Convenţiei la nivel european. Ţinând cont de gradul de complexitate relativ redus al cauzei de faţă, care respectă o jurisprudenţă bine stabilită, şi statuând în echitate, în sensul art. 41 din Convenţie, Curtea consideră rezonabil să îi acorde suma de 400 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Dobânzi moratorii

36. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE,

In unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2.  hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie;

3.  hotărăşte că nu este necesar să analizeze pe fond şi capătul de cerere întemeiat pe art. 8 din Convenţie;

4.  hotărăşte că prin însăşi constatarea încălcării art. 6 § 1 din Convenţie se oferă o reparaţie echitabilă suficientă pentru daunele morale suferite de domnul Grozescu;

5.  hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 400 EUR (patru sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecată;

b) ca suma respectivă să fie convertită în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii şi ca la aceasta să se adauge orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;

c) ca, începând de la expirarea acestui termen şi până la data plăţii, această sumă să fie majorată cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;

6.  respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.

Intocmită în limba franceză, ulterior comunicată în scris la data de 27 septembrie 2007, în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.

Bostjan M. Zupancic,

preşedinte

Santiago Quesada,

grefier


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 0/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 0 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 0/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu