În temeiul prevederilor art. 13 pct. 23 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat,Parlamentul României adoptă prezenta declaraţie.Parlamentul României salută clarificările pe care Curtea Constituţională a României le-a adus în Decizia sa din 8 februarie 2017. Declarând neîntemeiate sesizările Consiliului Superior al Magistraturii şi Preşedintelui României, Curtea explică, pe de o parte, cum Parlamentul poate delega Guvernului, printr-o lege specială de abilitare, competenţa de a emite ordonanţe, iar, pe de altă parte, că Executivul „nu are obligaţia constituţională sau legală de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii în materia în care a legiferat, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu are abilitarea legală de a emite un astfel de aviz".De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit de mult că „în cazul elaborării şi emiterii unor alte acte normative, legea nu prevede obligaţia solicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că exigenţa acestei autorităţi publice de a aviza acte normative care nu se circumscriu activităţii autorităţii judecătoreşti depăşeşte sfera atribuţiilor sale constituţionale".Parlamentul apreciază că, în condiţii normale, asemenea lămuriri nu ar fi fost necesare. Textul Constituţiei este în sine suficient de explicit. Ceea ce a făcut oportună şi necesară decizia Curţii este absenţa manifestă a bunei-credinţe în interpretarea legii fundamentale de către reprezentanţi instituţionali ai autorităţii judecătoreşti, ca şi abuzul de drept al Preşedintelui României, care recurge la sesizarea fără temei a Curţii doar în scopul blocării unui proces politic democratic.Parlamentul României consideră că recenta decizie a Curţii trebuie să pună capăt o dată pentru totdeauna acţiunilor concertate de subminare a rolului şi prestigiului Parlamentului ca instituţie centrală a democraţiei şi organ reprezentativ suprem al naţiunii noastre. Parlamentul nu va mai accepta pe viitor să fie redus la condiţia de spectator al unor decizii politice ce se iau după criterii netransparente de către persoane care nu şi-au câştigat prin vot dreptul de a decide şi de către agenţi şi agenţii ale statului conduse la rândul lor de persoane numite pentru îndeplinirea unor atribuţii fără caracter politic, de ordin judiciar sau ţinând de sfera siguranţei naţionale.Pe fond, aceste acţiuni de discreditare a Parlamentului sunt lipsite de o motivaţie raţională. Trebuie afirmat răspicat că toate instrumentele juridice folosite în combaterea corupţiei emană de la Parlament. Ele sunt în mod fundamental expresia voinţei politice a acestuia de a instaura necondiţionat domnia legii şi de a întări instituţiile statului de drept.Imperfecţiunile cadrului normativ al luptei anticorupţie semnalate cu repetiţie de Curtea Constituţională sunt produse tocmai de urgenţa rareori justificată impusă procesului de adoptare a legilor, unele dintre acestea fiind trecute prin angajarea răspunderii Guvernului. Calitatea legilor creşte ori de câte ori Parlamentul este lăsat să delibereze, fără a fi supus la presiuni exterioare.Prin această declaraţie, Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice şi se arată decis să îşi exercite cele trei funcţii fundamentale ce îi revin prin Constituţie: funcţia reprezentativă, funcţia legislativă, precum şi funcţia de alegere şi control al Executivului.Parlamentul, ca expresie a suveranităţii naţionale, reprezintă societatea românească în ansamblul ei şi cu toate componentele ei. Îi reprezintă deopotrivă pe cei care au votat, indiferent de opţiunea politică, dar şi pe cei care nu s-au prezentat la urne. Funcţia esenţială a Parlamentului este aceea de a da, prin dezbaterile sale, o formă reprezentativă preocupărilor celor mai grave şi profunde ale societăţii. Cunoaşterea publică este indispensabilă într-o democraţie, iar sarcina oricărui Parlament este aceea de a spori calitatea şi sfera gândirii ce animă deliberarea colectivă.Modul direct de alegere a Preşedintelui României a indus impresia greşită că cel ales este primul reprezentant al naţiunii, că ar fi un preşedinte absolut al românilor, mai legitim şi mai reprezentativ decât Parlamentul. Preşedintele, odată ales, devine prin efectul Constituţiei exterior societăţii, ocupând o poziţie de mediator între aceasta şi autorităţile publice. Preşedintele României reprezintă statul român - conform art. 80 alin. (1) din Constituţie -, cele trei puteri ale acestuia - legislativă, executivă şi judecătorească - fiind nu numai separate între ele, dar şi distincte de societatea cetăţenilor, care este fundamentul statului, dar nu se confundă cu acesta, conform art. 4 alin. (1) din Constituţie.Parlamentul este organul care asigură legătura constituţională dintre Preşedinte şi societate, aşa cum subliniază procedura care îi cere Preşedintelui să depună jurământul de învestitură în plenul reunit şi să încredinţeze apoi preşedinţilor celor două Camere documentul pe care a semnat jurământul. Parlamentul oglindeşte deci voinţa societăţii, în timp ce Preşedintele exprimă arhitectura instituţională a statului şi o explică atunci când este necesar.În al doilea rând, Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a ţării" - art. 61 alin. (1) din Constituţie. Parlamentul acceptă să delege Guvernului, în termeni precişi, exerciţiul acestei autorităţi, nu însă vreunei alte instituţii. Nu poate delega autoritatea însăşi, care este inalienabilă. În temeiul legilor pe care le face şi pe care le modifică suveran, Parlamentul se poate consulta în cursul procesului legislativ cu instituţii publice, cu experţi, cu societatea civilă, cu orice parte interesată. Avizele pe care Parlamentul convine să le solicite nu pot avea un caracter constrângător. Nimeni şi în nicio materie nu îşi poate aroga dreptul de a uzurpa autoritatea legislativă a Parlamentului, care este unică şi indivizibilă.În sfârşit, grupurile politice din Parlament trebuie consultate de Preşedinte în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, după care Parlamentul îi acordă - sau nu - acestuia şi întregii liste a Guvernului votul de încredere - conform art. 103 din Constituţie - şi acceptă programul de guvernare prin care Executivul realizează politica internă şi externă a ţării şi conduce administraţia publică - art. 102. Din acel moment, Guvernul şi toate organele administraţiei publice se supun controlului parlamentar, Parlamentul fiind singura instanţă politică în faţa căreia Guvernul este răspunzător pentru întreaga sa activitate (art. 109 şi 111 din Constituţie).Prin urmare, Parlamentul României califică drept neconstituţionale şi inacceptabile judecăţile pe care fie Preşedintele României, fie Consiliul Superior al Magistraturii, fie reprezentanţi ai Ministerului Public le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului. Asemenea acţiuni uzurpă ilegal şi abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, în diferitele forme prevăzute de lege şi de regulamentele Camerelor, pentru activitatea sa.La începutul primei sesiuni din acest mandat, Parlamentul Românei se angajează cu fermitate să respecte riguros art. 69 din Constituţie şi să servească exclusiv naţiunea pe care o reprezintă, refuzând totodată să îşi supună mandatul oricăror solicitări imperative, de oriunde ar veni. Parlamentul respectă dreptul la liberă exprimare, înţelegând în acelaşi timp că este singurul reprezentant constituţional al întregii societăţi. Oportune sau inoportune, îndreptăţite sau abuzive, părerile Preşedintelui României, Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Ministerului Public sunt opinii particulare şi parţiale. Opinia structurată şi legală a societăţii româneşti este exprimată în mod legitim şi cu exclusivitate în Parlament.Această declaraţie a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 8 martie 2017. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORNICOLAE-LIVIU DRAGNEAPREŞEDINTELE SENATULUICĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU