DECIZIE Nr.
997 din 8 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 21, art. 24 si art. 30 din
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 539 din 3 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
excepţie ridicată de Vasile Moldovan în Dosarul nr. 8.694/325/2009 al
Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public,' care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din data de 22 octombrie 2009, în
Dosarul nr. 8.694/325/2009, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15,
art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor.
Excepţia a fost ridicată de Vasile Moldovan cu ocazia
soluţionării unei plângeri contravenţionale având ca obiect anularea unui
proces-verbal de contravenţie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale menţionate
încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, art. 24, art. 124 şi art. 126.
In acest sens, arată că textele de lege criticate încalcă prezumţia de nevinovăţie
şi principiul statului de drept, deoarece organul constatator este liber să
constate contravenţiile, să stabilească vinovăţia şi să aplice sancţiunile,
potrivit unei'competenţe foarte largi, fiind scutit apoi de orice sarcină a
probării acuzaţiilor şi sancţiunilor îndreptate împotriva contravenientului,
care însă trebuie să îşi probeze nevinovăţia în faţa instanţei. Autorul
excepţiei invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008.
Judecătoria Timişoara consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 15,
art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din
22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din
Ordonanţa Guvernului'nr. 2/2001 au următorul cuprins:
- Art. 15: „(1) Contravenţia se constată printr-un
proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care
stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi
constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii
şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, special
abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alti
conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi,
preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al
municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor constată contravenţii privind: apărarea ordinii
publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ;
vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare,
ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin
lege sau prin hotărâre a Guvernului.";
-Art. 21: „(1) In cazul în care prin actul normativ
de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul
constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi
sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi
sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau
persoanei competente să aplice sancţiunea. In acest caz sancţiunea se aplică
prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de
actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al
faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită
fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de
urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi
de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";
- Art. 24: „(1) Persoana împuternicită să aplice
sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate
din contravenţii. In toate situaţiile agentul constatator va descrie în
procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile
de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile
corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) In cazul în care bunurile nu se găsesc
contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.
(3) Agentul constatator are obligaţia să stabilească
cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte
persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este
posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele
pentru care identificarea nu a fost posibilă.";
- Art. 30: „(1) Dacă persoana împuternicită să
aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii
încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de
urmărire penală competent.
(2) In cazul în care fapta a fost urmărită ca
infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că
ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a
faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, dupa caz, de pe
hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate
contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.
(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii
în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să
aplice sancţiunea."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la
apărare, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind
instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în
raport cu aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivare similară. Astfel,
sunt, de exemplu, Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, şi Decizia nr. 99 din
20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119
din 26 februarie 2009, prin care Curtea a constatat că aceste dispoziţii de
lege „nu interzic accesul persoanelor nemulţumite de modul de constatare a
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare de a face plângere la
instanţa de judecată ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul
procesului".
Referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit
căreia textele de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece însuşi
contravenientul trebuie să îşi probeze nevinovăţia în faţa instanţei, Curtea a
statuat,' prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că
„procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de
prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva
acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. In acest caz,
instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege,
necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal.
Cel care a formulat plângerea' nu trebuie să îşi demonstreze propria
nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot
probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. [...] instanţele de
judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit
actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru
aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei".
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Vasile
Moldovan în Dosarul nr. 8.694/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman