Decizia Nr.996 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 şi următoarele, art. 403, 428 şi 523 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Victor Pomponiu în Dosarul nr. 5.819/303/2010 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent face referatul cauzei şi arată că la dosar s-a depus o cerere prin care autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită amânarea judecării cauzei, motivată de imposibilitatea sa de prezentare, deoarece este plecat din ţară, nefăcând dovada în acest sens.Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.Curtea, deliberând, în temeiul art. 156 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia solicită modificarea şi completarea legii, fapt ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.819/303/2010, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 şi următoarele, art. 403, 428 şi 523 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Victor Pomponiu, într-o cauză civilă având ca obiect o contestaţie la executare - suspendare executare silită.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate nu conţin norme care să prevadă criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului cauţiunii, iar prin lăsarea la aprecierea instanţei a acestor criterii se creează o stare de inegalitate, cuantumul acestei cauţiuni fiind lăsat la arbitrariul instanţei. De asemenea, consideră că s-ar impune ca suspendarea executării silite să opereze de drept.Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti nu s-a pronunţat asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, apreciind că astfel s-ar antepronunţa asupra fondului cauzei şi ar deveni incidente dispoziţiile art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, care privesc contestaţia la executare, art. 403 privind suspendarea executării silite, art. 428 privind încetarea sau suspendarea urmăririi şi art. 523 care privesc desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare silită.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (1) şi (2) privind liberul acces la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) care prevăd că la „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“, art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor şi art. 135 privind economia, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi art. 18 referitor la limitarea folosirii restrângerii drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că acesta este nemulţumit de faptul că prevederile legale criticate nu conţin norme care să prevadă criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului cauţiunii, precum şi opţiunea ca suspendarea executării silite să opereze de drept şi, prin urmare, are în vedere omisiunea textului de lege criticat, or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate.Pe de altă parte, Curtea observă că autorul excepţiei nici nu motivează în ce fel dispoziţiile criticate aduc atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi faptul că unele dispoziţii constituţionale nici nu au incidenţă în cauză (art. 135 din Constituţie), or simpla enumerare a textelor constituţionale nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“.Distinct de acestea, Curtea constată că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie prin prisma unor critici similare. Prin Decizia nr. 949 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, respingând excepţia, Curtea a statuat că plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite. Instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a constatat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. Cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 şi următoarele, art. 403, 428 şi 523 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Victor Pomponiu în Dosarul nr. 5.819/303/2010 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu