DECIZIE Nr.
983 din 6 noiembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385 18 alin. 1 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 786 din 20 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corina
Dodoiu în Dosarul nr. 4.795/86/2006 al Tribunalului Suceava - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin
prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 16 aprilie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 4.795/86/2006, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38518 alin. 1 din
Codul de procedură penală, excepţie invocată de
Corina Dodoiu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul legal criticat obligă
judecătorul instanţei de rejudecare să se conformeze hotărârii instanţei de
recurs. Or, dacă judecătorii, indiferent de nivelul instanţei, sunt
independenţi şi se supun numai legii, ar trebui să nu existe o asemenea
reglementare care să primeze în detrimentul principiului constituţional
enunţat.
Tribunalul Suceava - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, aşa
cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile
legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3851'8 alin. 1 din Codul de
procedură penală, cu denumirea marginală Limitele rejudecării, care au
următorul conţinut: „Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze
instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în
vedere la soluţionarea recursului."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor, care se supun
numai legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie consacră principiul
independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai
legii.
Acest principiu inerent separaţiei puterilor în stat
asigură judecătorilor libertatea de a soluţiona numai pe baza legii cazurile cu
care sunt învestiţi şi totodată el are semnificaţia faptului că judecătorii nu
pot fi' supuşi niciunei ingerinţe din partea celorlalte autorităţi publice.
Curtea constată că din conţinutul dispoziţiei legale
criticate pentru neconstituţionalitate nu rezultă posibilitatea exercitării
unei atare ingerinţe.
In ceea ce priveşte controlul judiciar ce se exercită
de către instanţele care soluţionează căile de atac asupra instanţelor care au
pronunţat hotărârile atacate, se reţine că acest control nu reprezintă o
limitare a independenţei judecătorilor deoarece el este întotdeauna posterior
şi nu are, în consecinţă, cum să îi influenţeze pe judecătorii care au
pronunţat hotărârile supuse controlului.
Indrumările date de instanţa de recurs sunt obligatorii
pentru judecătorii fondului numai în privinţa rezolvărilor de drept, precum şi
în privinţa necesităţii administrării unor probe. Aceste îndrumări sunt date în
cadrul activităţii cu caracter jurisdicţional a instanţelor de recurs, pe cale
de hotărâri pronunţate în urma dezbaterilor contradictorii, şi nu au nimic
comun' cu situaţia nepermisă când, pe cale administrativă, ierarhică, un
judecător ar primi indicaţii asupra modului în care trebuie să judece un anumit
proces'. Independenţa judecătorului fondului nu este ştirbită prin faptul că,
rejudecând cauza, adoptă rezolvarea în drept stabilită de instanţa de recurs,
deoarece prin aceasta el nu se supune voinţei unei autorităţi lipsite de
competenţă jurisdicţională, ci se conformează îndrumărilor obligatorii date de
instanţa de control judiciar, în aceeaşi cauză şi în limitele competenţei
stabilite prin lege.
Pe de altă parte, Curtea observă că instituţia
controlului judiciar îşi găseşte reazemul constituţional în dispoziţiile art.
129 din Legea fundamentală, potrivit cărora, „împotriva hotărârilor
judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de
atac, în condiţiile legii".
Prin dispoziţiile art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală se dă eficienţă textului
constituţional citat, dat fiind că fără obligativitatea îndrumărilor date de
către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului nu s-ar putea realiza
finalitatea controlului, de asigurare a soluţionării temeinice şi legale a
cauzelor. Dacă judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să se
supună îndrumărilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile
comise prin soluţia ce a fost desfiinţată, s-ar ajunge la exercitarea repetată
a căilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionării cauzelor în mod
nepermis şi astfel s-ar încălca cerinţa soluţionării proceselor într-un „termen
rezonabil", prevăzută la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
In acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională
prin Decizia nr. 561 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 11 august 2006, ale cărei
considerente sunt valabile şi în prezenta cauză.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 38518 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corina
Dodoiu în Dosarul nr. 4.795/86/2006 al Tribunalului Suceava - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 noiembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu