Decizia Nr.980 din 12.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea în Dosarul nr. 1.625/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând, totodată, că autorul excepţiei confundă dreptul de petiţionare, prevăzut la art. 51 din Constituţie, cu liberul acces la justiţie, prevăzut de norma constituţională de la art. 21.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 5 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.625/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea într-o cauză având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare şi ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.În acest sens, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 contravin normelor constituţionale anterior enumerate, întrucât legiuitorul a extins în mod abuziv şi nelegal exercitarea dreptului de a solicita acordarea unor despăgubiri morale conform Legii nr. 221/2009, dând mandat în acest scop oricărei persoane fizice sau juridice interesate şi, din oficiu, parchetului de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi ale art. 52 alin. (3) din Constituţie, întrucât stabilirea categoriilor de persoane care pot exercita dreptul de a introduce acţiuni având ca obiect acordarea unor despăgubiri morale conform Legii nr. 221/2009 este de competenţa exclusivă a legiuitorului.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.Din analiza dosarului, Curtea observă că, în realitate, autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora: „Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată sau, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare şi ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 389 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, Curtea a reţinut că, pe de o parte, dreptul de petiţionare este un drept cetăţenesc, de care beneficiază cetăţenii în mod individual sau grupurile de cetăţeni, indiferent că sunt constituite ad hoc sau organizate în forme prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, în sensul că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.Aşadar, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul de petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, iar sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obţine numai pe calea justiţiei, nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare, sens în care, de altfel, Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, şi nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005.Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată. În consecinţă, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituţionale cu privire la dreptul de petiţionare, din moment ce conţinutul său normativ nu are nicio relevanţă asupra acestora. Astfel că, în ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 51 alin. (3) din Constituţie, excepţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.Neexistând elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea în cauza de faţă.În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, autorul excepţiei nu motivează pretinsa încălcare a acestora, iar simpla enumerare a textelor constituţionale nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii, cu titlu exemplificativ reţinându-se Decizia nr. 147 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea în Dosarul nr. 1.625/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop