DECIZIE Nr.
976 din 8 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1898 si art. 1899 alin. 2 din Codul
civil
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 524 din 28 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1898 şi art. 1899 alin. 2 din Codul
civil, excepţie ridicată de Sorin George Creţu şi Ioan Matei în Dosarul nr.
24.369/3/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens, arată că
prevederile legale criticate nu contravin art. 16 şi 44 din Legea fundamentală,
ci, dimpotrivă, consacră buna-credinţă, astfel încât reglementarea dedusă
controlului satisface exigenţele impuse de norma constituţională ce vizează
asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor juridice.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 8 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 24.369/3/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1898 şi art. 1899 din Codul civil, excepţie
ridicată de Sorin George Creţu şi Ioan Matei într-o cauză civilă având ca
obiect recursul declarat împotriva unei decizii pronunţate de Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a V-a comercială.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin prevederile de lege criticate se
aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privind egalitatea în drepturi şi
dreptul de proprietate privată. In acest sens, arată că dacă un terţ cumpărător
achiziţionează un imobil de la un neproprietar, chiar dacă la momentul
achiziţionării terţul avea credinţa că persoana care înstrăinează bunul era
proprietar, buna-credinţă nu trebuie să îi consolideze dreptul în detrimentul
adevăratului proprietar. Acesta ar trebui să poată obţine posesia şi
proprietatea bunului propriu, indiferent de buna sau reaua-credinţă a terţului
cumpărător, astfel că buna-credinţă nu ar trebui prezumată, creându-se un
avantaj terţului cumpărător în dauna adevăratului proprietar.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
comercială şi-a exprimat opinia în sensul că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea criticată
fiind în concordanţă cu normele constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a
fost stabilit prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl
constituie prevederile art. 1898 şi art. 1899 din Codul civil.
Insă, din examinarea concluziilor scrise depuse la
dosar de autorii excepţiei, în susţinerea acesteia rezultă că în realitate este
criticat doar alin. 2 al art. 1899 din Codul civil. Ca atare, obiect al
excepţiei de neconstituţionalitate asupra căruia Curtea urmează astfel a se
pronunţa îl constituie prevederile art. 1898 şi art. 1899 alin. 2 din Codul
civil, care au următorul conţinut:
-Art. 1898: „Buna-credinţă este credinţa posesorului
că, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege
spre a-i putea transmite proprietatea.
Este destul ca buna-credinţă să fi existat în
momentul câştigării imobilului.";
- Art. 1899: „Buna-credinţă se presupune totdeauna
şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credinţă."
Autorii excepţiei susţin că textele de lege criticate
contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în
drepturi şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, a statuat că, „prin
consacrarea bunei-credinţe ca o cauză de asanare a nulităţii absolute a actelor
de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, legiuitorul a înţeles
ca în conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi
subdobânditorul de bună-credinţă al bunului său imobil să fie preferat cel din
urmă. Recunoaşterea prevalentei interesului subdobânditorului de bună-credinţă
a fost impusă de raţiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil
şi stabilitatea raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic soluţia se
fundamentează pe principiul validităţii aparenţei în drept, a cărui esenţă este
exprimată prin adagiul «error communis facitjus»".
De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat
că „incidenţa principiului validităţii aparenţei în drept este însă subsecventă
întrunirii cumulative a două condiţii privind eroarea cu privire la calitatea
de proprietar a vânzătorului - eroare care trebuie să fie comună sau unanimă
şi, de asemenea, invincibilă - şi a unei condiţii privind buna-credinţă a
subdobânditorului, care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă
sau chiar îndoială imputabilă acestuia".
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 1898 şi art. 1899 alin. 2 din Codul civil, excepţie ridicată
de Sorin George Creţu şi Ioan Matei în Dosarul nr. 24.369/3/2006 al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora