Decizia Nr.96 din 28.02.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 383 alin. (2) din Codul civil, excepţie ridicată de Costel Nedelea în Dosarul nr. 18.387/302/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.413D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că prevederea legală criticată reiterează soluţia legislativă cuprinsă anterior în art. 40 din Codul familiei. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia soţul căruia i s-a încuviinţat purtarea numelui dobândit în timpul căsătoriei se poate oricând recăsători, cu consecinţa prejudicierii dreptului la imagine al celuilalt soţ din căsătoria anterioară, se arată că şi această situaţie a fost reglementată prin dispoziţiile art. 84 din noul Cod civil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 18.387/302/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 383 alin. (2) din Codul civil, excepţie ridicată de Costel Nedelea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni de divorţ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederea legală criticată contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind faptul că instanţa de judecată care a pronunţat divorţul poate încuviinţa ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, motivat pe interesul superior al minorului rezultat în urma căsătoriei.Se arată că soţul căruia i s-a încuviinţat purtarea numelui dobândit în timpul căsătoriei se poate oricând recăsători, cu consecinţa prejudicierii dreptului la imagine al celuilalt soţ din căsătoria anterioară, astfel încât motivarea soluţiei de păstrare a numelui purtat în prima căsătorie, în vederea evitării situaţiilor stânjenitoare în care s-ar afla minorul rezultat în urma căsătoriei, ca urmare a diferenţei de nume dintre părinţii săi, nu mai subzistă.De asemenea, se mai susţine că restrângerea dreptului la nume nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi, condiţii limitativ enumerate prin dispoziţiile art. 53 din Constituţie.Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederea legală criticată este aplicabilă în egală măsură ambilor soţi, indiferent dacă numele purtat în timpul căsătoriei este al soţului sau al soţiei, fiind avute în vedere atât interesul soţilor, cât şi interesul superior al copilului. Mai mult, problema îndeplinirii, în concret, a criteriilor legale în temeiul cărora instanţa încuviinţează purtarea după divorţ a numelui dobândit în timpul căsătoriei este una de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, instanţa de judecată apreciază, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că ingerinţa autorităţii publice în exercitarea dreptului la viaţă privată, prin reglementarea unor limitări privind numele, este justificată de marja de apreciere mai largă de care autorităţile statale dispun în privinţa vieţii personale şi de familie, acordând o importanţă decisivă intereselor superioare ale minorului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Guvernul consideră că prevederile legale criticate sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără privilegii sau discriminări, iar soluţia legislativă criticată, cuprinsă şi în dispoziţiile art. 40 din Codul familiei, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, s-a dovedit a fi necesară într-o societate democratică, prin prisma practicii judiciare atât a instanţelor de judecată din România, cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la prevederile art. 40 din Codul familiei.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că prevederea legală criticată nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, fiind aplicabilă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situaţia prevăzută de textul de lege criticat. Se mai precizează că, în considerarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1), art. 48 alin. (3) şi art. 49 alin. (1) din Constituţie, reglementarea criticată instituie o modalitate prin care autorităţile publice îşi îndeplinesc obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată, constituind totodată o componentă a regimului special de protecţie şi asistenţă a copiilor şi tinerilor în realizarea drepturilor lor. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 383 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, care are următorul cuprins: „(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Legea fundamentală, şi cu o motivare similară.Astfel, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa (spre exemplu deciziile nr. 1.197 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, şi nr. 20 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010), pronunţându-se asupra prevederilor art. 40 din Codul familiei, a statuat că aceste prevederi legale, potrivit cărora instanţa poate încuviinţa dreptul soţului care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ să păstreze acest nume şi după desfacerea căsătoriei, se aplică tuturor persoanelor aflate în această situaţie juridică, fără privilegii şi fără discriminări, şi nu aduc atingere protecţiei copiilor şi tinerilor, familiei şi nici nu constituie un abuz de drept.În prezenta cauză, autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea aceleiaşi soluţii legislative, cuprinse de această dată în art. 383 alin. (2) din noul Cod civil, arătând că încuviinţarea dreptului unuia dintre soţi de a purta numele dobândit în timpul căsătoriei şi după desfacerea acesteia aduce atingere dreptului la nume al celuilalt soţ şi nu este justificată de necesitatea protecţiei interesului superior al copilului rezultat din căsătorie, dat fiind faptul că soţul căruia i s-a încuviinţat purtarea numelui se poate oricând recăsători.Analizând aceste susţineri, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.Dreptul la nume reprezintă o caracteristică distinctivă şi de identificare a persoanei fizice, are o funcţie socială şi exprimă atât individualitatea, cât şi identitatea acesteia (a se vedea, în acelaşi sens, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale Federale a Germaniei, şi anume deciziile 2BvR 113/81 din 12 ianuarie 1982 şi 1BvL 9/85 şi 43/86 din 8 martie 1988).De aceea, numele persoanei fizice, astfel cum este reglementat şi prin prevederile art. 82 din noul Cod civil, este o componentă esenţială a dreptului general al personalităţii, care îşi găseşte fundamentul ultim în conceptul de „demnitate umană“, astfel cum este acesta reglementat prin art. 1 alin. (3) din Constituţie.În aceste condiţii, Curtea constată că soluţia legislativă criticată este justificată de faptul că, de principiu, soţul care păstrează numele dobândit în timpul căsătoriei este cunoscut şi identificat în societate cu acest nume. De asemenea, exercitarea autorităţii părinteşti asupra copilului rezultat din căsătorie, corelată cu necesitatea protejării interesului superior al minorului, care s-ar putea regăsi în situaţii stânjenitoare ca urmare a diferenţei de nume dintre acesta şi părinţii săi, de natură să-i influenţeze în mod negativ dezvoltarea morală şi socială, reprezintă motive temeinice, de natură să justifice încuviinţarea purtării de către soţi a numelui dobândit în timpul căsătoriei, şi după desfacerea acesteia.Mai mult, Curtea constată că purtarea aceluiaşi nume de către părinte şi copilul său este de natură să contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestuia din urmă în cadrul societăţii, fiind şi o expresie a dreptului şi îndatoririi părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunţată în cauza Burghartz împotriva Elveţiei, paragraful 24, statuând că numele unei persoane reprezintă un mijloc de identificare personală şi de apartenenţă la o familie.Textul de lege criticat nu este de natură să creeze privilegii sau discriminări, fiind în egală măsură aplicabil tuturor persoanelor care s-ar regăsi în ipoteza reglementată prin dispoziţia legală, respectiv atât soţiei care a purtat în timpul căsătoriei numele soţului, cât şi soţului care s-a aflat în aceeaşi situaţie.Referitor la susţinerile privind împrejurarea că soţul căruia i s-a încuviinţat purtarea numelui dobândit în timpul căsătoriei şi după desfacerea acesteia, motivat de interesul superior al copilului, s-ar putea recăsători, ceea ce ar putea determina schimbarea numelui, Curtea reţine că aceste motive depăşesc sfera controlului de constituţionalitate a unei norme legale, fiind probleme de aplicare a acesteia, de către instanţele de judecată, autorul excepţiei referindu-se la un fapt juridic viitor şi incert, respectiv o nouă căsătorie a soţului căruia i s-a încuviinţat purtarea, după divorţ, a numelui dobândit în prima căsătorie, situaţie în care nu sunt aplicabile prevederile legale criticate în prezenta cauză.În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu s-a constat încălcarea niciunui drept fundamental, pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că acest text constituţional nu are incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 383 alin. (2) din Codul civil, excepţie ridicată de Costel Nedelea în Dosarul nr. 18.387/302/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie