Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.952 din 11.07.2017

privind stabilirea caracteristicilor echipamentelor informatice ce pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi
ACT EMIS DE: Administratia Nationala a Penitenciarelor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 584 din 21 iulie 2017



SmartCity1

Având în vedere dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 148 şi art. 198 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu dispoziţiile pct. III.20 din anexa nr. 1 la Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu completările ulterioare,în scopul stabilirii caracteristicilor echipamentelor informatice ce pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi,directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezenta decizie. Articolul 1(1) Se stabilesc caracteristicile echipamentelor informatice ce pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi. (2) În condiţiile prezentei decizii, echipamentele de tehnologia informaţiei care pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi sunt laptopuri sau calculatoare electronice de tip desktop şi minitower, cu sisteme de operare şi produse software instalate pe bază de licenţe valabile, denumite în continuare echipamente informatice.(3) Deţinuţii nu pot deţine simultan două sau mai multe echipamente informatice. Articolul 2(1) Pentru a putea fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite în cadrul locului de deţinere de către un deţinut, echipamentele informatice trebuie să îndeplinească anumite caracteristici tehnice, stabilite prin prezenta decizie. (2) Configuraţia hardware maximală permisă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a)unitate centrală care are în componenţă cel mult câte un dispozitiv din următoarele: placă de bază, procesor, dispozitiv intern de stocare a datelor de tip hard disc (HDD) sau solid - state drive (SSD), disc optic (CD/DVD - ROM), placă de sunet (integrată pe placa de bază), placă video (integrată pe placa de bază), sursă de alimentare şi carcasă, excepţie făcând memoria RAM, în sensul că pot exista unul sau mai multe module în dotarea calculatorului; b)monitor LCD sau LED cu diagonala de maximum 24 inch (format 16/9); c)tastatură cu conector PS 2 şi mouse cu conector PS 2, pentru calculatoarele de tip desktop sau touchpad integrat, pentru laptopuri; d)acces nerestricţionat la BIOS; e)porturile USB existente să fie prevăzute cu posibilitatea, implementată de producătorul echipamentului, de a fi dezactivate din BIOS, urmând a fi sigilate vizibil; f)plăcile de reţea integrate precum LAN sau Wireless, dacă există, să fie prevăzute cu posibilitatea, implementată de producătorul echipamentului, de a fi dezactivate din BIOS, placa de reţea LAN urmând a fi sigilată vizibil; g)modulele de comunicaţie Bluetooth, dacă există, să fie prevăzute cu posibilitatea, implementată de producătorul echipamentului, de a fi dezactivate din BIOS; h)să nu conţină vreun dispozitiv care să permită calculatorului să comunice cu alt calculator prin intermediul liniilor telefonice analogice standard; i)să nu conţină socluri de comunicaţie mobilă de tip GSM, precum slot tip SIM, sau orice alt tip de comunicaţie fără fir; j)BIOS-ul existent pe placa de bază trebuie să permită configurarea şi dezactivarea componentelor şi porturilor amplasate pe aceasta, altele decât cele specificate la lit. e), h) şi i). (3) Configuraţia software permisă cuprinde următoarele elemente:a)sistem de operare cu interfaţă în limba română sau engleză, preinstalat, aflat în oferta comercială curentă a producătorului; b)driverele dispozitivelor hardware, ce intră în componenţa calculatorului sau laptopului, furnizate de producător şi preinstalate. Articolul 3Sunt interzise primirea, cumpărarea, păstrarea şi folosirea echipamentelor informatice sau a software-urilor care: a)au ca destinaţie comunicaţia, fir sau radio, cu orice alt tip de echipament; b)au ca funcţie inscripţionarea sau copierea de date, în format electronic, şi nu permit dezactivarea acestora din BIOS, altele decât dispozitivul intern de stocare; c)nu permit dezactivarea unor componente sau funcţii ce contravin prevederilor legale privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, precum componentele care realizează captura şi înregistrarea de sunet, imagine; d)nu sunt însoţite de licenţa de utilizare în condiţiile prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare; e)permit accesarea internetului, a căsuţelor poştale electronice sau a altor echipamente şi dispozitive electronice; f)permit crearea şi stocarea de informaţii parolate ori criptate, altele decât cele native ale sistemului de operare; g)constituie suporturi de păstrare a cheii pentru informaţiile criptate; h)permit accesul la funcţii şi capabilităţi de configurare a sistemului de operare şi mediului de lucru, altele decât cele native ale sistemului de operare. Articolul 4(1) Pentru a determina fizic dacă echipamentele informatice corespund cerinţelor prevăzute la art. 2 şi 3, acestea se demontează la sediul penitenciarului, în prezenţa responsabilului de la sectorul vizită, a specialistului IT şi a deţinutului.(2) Demontarea şi montarea se efectuează de către personal specializat, autorizat de către vânzător, a cărui prezenţă la sediul penitenciarului se asigură prin grija persoanei private de libertate. Costurile aferente operaţiunilor de demontare şi montare sunt suportate de persoana privată de libertate sau, după caz, de către membrii de familie, aparţinători sau alte persoane. (3) Dacă echipamentele informatice corespund cerinţelor prevăzute la art. 2 şi 3, înainte de punerea la dispoziţia deţinutului, personalul de specialitate IT din unitate procedează astfel:a)resetează parola de administrator din BIOS. Noua parolă nu se comunică persoanei condamnate şi se păstrează în plic sigilat; b)pentru calculatoarele care au integrate pe placa de bază componente care nu sunt acceptate, procedează la dezactivarea acestora, inclusiv a porturilor de comunicaţie cu perifericele; c)dezactivează, dacă sunt prezente, componentele ce contravin prevederilor legale privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate; d)stabileşte doar drepturi de utilizator pentru contul de conectare la sistem a persoanei condamnate; e)sigilează echipamentul informatic, printr-o bandă adezivă, în prezenţa persoanei condamnate, orice altă formă adiţională de sigilare nefiind interzisă, cu excepţia aceleia care ar deteriora echipamentul; f)predă echipamentul informatic agentului tehnic din cadrul sectorului Reintegrare socială. Articolul 5(1) Personalul care răspunde de activitatea deţinuţilor cu prilejul utilizării echipamentelor informatice verifică integritatea fizică a sigiliilor şi a echipamentelor atât la începerea, cât şi la terminarea activităţii şi consemnează aceasta într-un registru.(2) În cazul în care se constată faptul că sigiliul este rupt sau deteriorat, echipamentul se retrage la magazie şi se verifică eventualele modificări de orice tip şi se retrage deţinutului dreptul de a continua activitatea cu acel echipament. Articolul 6(1) Personalului de specialitate IT din unitate îi este interzis să intervină asupra echipamentelor informatice ale deţinutului, în vederea evaluării sau remedierii defecţiunilor constatate.(2) În cazul în care deţinutul reclamă defecţiuni la elementele periferice ale echipamentelor informatice, aşa cum sunt prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) şi c), acestea sunt preluate şi se depun la magazia unităţii, urmând ca deţinutul să iniţieze demersurile necesare înlocuirii sau remedierii defecţiunii, în cel mai scurt timp, de către membrii de familie, aparţinători sau alte persoane anume desemnate. În cazul laptopurilor se preia întregul echipament.(3) În cazul în care deţinutul reclamă defecţiuni la componentele echipamentelor informatice prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a), echipamentele informatice sunt preluate şi se depun la magazia unităţii, urmând ca deţinutul să iniţieze demersurile necesare predării, în cel mai scurt timp, către membrii de familie, aparţinători sau alte persoane anume desemnate. Articolul 7La predarea echipamentelor informatice către membrii de familie, aparţinători sau alte persoane ori la liberarea deţinutului, se şterge parola de BIOS. Articolul 8(1) Prezenta decizie se aplică deţinuţilor şi persoanelor internate din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.(2) Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate duc la îndeplinire prevederile prezentei decizii. Articolul 9La data intrării în vigoare a prezentei decizii, orice alte dispoziţii contrare se abrogă. Articolul 10 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,Marian Dobrică



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 952/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 952 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 952/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu