Decizia Nr.944 din 13.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Cab Insolv IPURL din Botoşani în Dosarul nr. 3.768/40/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.158D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că profesia de avocat necesită stabilirea unor reguli de conduită specifice în vederea unei desfăşurări adecvate a activităţilor pe care le presupune.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.768/40/2011, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Cab Insolv IPURL din Botoşani întro cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe în care, printre altele, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că instanţa de judecată a aplicat retroactiv prevederile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995, încălcând, în acest fel, dreptul său la apărare. Se arată astfel că termenul de 5 ani în care avocaţii - foşti judecători nu pot depune concluzii la instanţele unde au funcţionat, prevăzut în textul criticat, nu este aplicabil apărătorului ales în cauză, acesta dobândind calitatea de avocat sub imperiul vechii reglementări, ce prevedea un termen de 2 ani pentru incompatibilitatea invocată de instanţă şi ale cărei exigenţe le îndeplinea, depunând la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens. Se arată că astfel a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului, căruia nu i-a fost asigurată posibilitatea de a alege în mod liber un apărător, precum şi dreptul avocatului în cauză de a-şi exercita în mod liber profesia. Se mai susţine că eventualele suspiciuni de imparţialitate ar putea fi înlăturate în astfel de cazuri prin aplicarea normelor procedurale referitoare la abţinere, recuzare, strămutare sau chiar răspundere disciplinară a magistraţilor.Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, fără a arăta însă motivele pe care se întemeiază această opinie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele criticate nu contravin dispoziţiei constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că incompatibilitatea criticată reflectă grija legiuitorului pentru asigurarea unui act de justiţie imparţial şi obiectiv, nefiind de natură a încălca dreptul la apărare al justiţiabilului. De asemenea, se susţine că soluţia legislativă oferită de art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 nu constituie o restrângere a dreptului de a profesa al avocaţilor - foşti judecători sau procurori, ci o garanţie legală a probităţii participanţilor la înfăptuirea justiţiei. Sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 816 din 27 septembrie 2007 şi nr. 166 din 1 aprilie 2004.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine însă că, în realitate, autorul critică prevederile art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următorul cuprins: „Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, iar foştii procurori şi cadrele de poliţie nu pot acorda asistenţă juridică la unitatea de urmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea, timp de 5 ani de la încetarea funcţiei respective.“Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 873 din 23 octombrie 2012*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată, reţinând următoarele:1. Autorul excepţiei susţine că dreptul său la apărare este nesocotit prin aceea că avocatul pe care l-a angajat pentru a-l *) Decizia nr. 873 din 23 octombrie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 14 decembrie 2012.apăra nu poate, ca urmare a interdicţiei prevăzute de textul de lege criticat, să îl reprezinte în faţa unei anumite instanţe din ţară, mai exact în faţa acelei instanţe la care a funcţionat ca judecător anterior admiterii sale în profesia de avocat.Prin decizia menţionată, Curtea, ţinând cont de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie, care garantează dreptul părţilor dintr-un proces de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, a observat că dreptul la un avocat ales conferă dreptului la apărare plenitudinea atributelor exercitării sale, adică inclusiv dreptul justiţiabilului de a-şi alege acel avocat faţă de care are certitudinea că îi va apăra în mod corespunzător interesele legitime.Din această perspectivă, prevederile art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995, care interzic avocaţilor care au fost judecători să pună concluzii la instanţele unde au funcţionat, timp de 5 ani de la încetarea acestei funcţii, operează o restrângere a dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Legea fundamentală. În aceste condiţii, Curtea a analizat în ce măsură această limitare îndeplineşte condiţiile în care art. 53 din Constituţie permite restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Totodată, textul constituţional dispune că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.Având în vedere că restrângerea este realizată printr-un text de lege, anume chiar cel criticat în cauza de faţă, este evident că este îndeplinită prima condiţie, potrivit căreia restrângerea se poate face numai printr-o lege. Articolul 53 alin. (1) din Constituţie enumeră limitativ situaţiile în care este posibilă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, iar Curtea, prin decizia anterior referită, a observat că imperativul apărării „drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor“, cu privire la dreptul la un proces echitabil, este cel care justifică restrângerea exerciţiului dreptului la apărare. Aceasta, deoarece art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale implică, în mod necesar, printre altele, judecarea procesului de către o instanţă imparţială. Or, în lipsa interdicţiei instituite de textul de lege criticat, ar putea exista suspiciunea ştirbirii acestui atribut, ca urmare a posibilelor influenţe pe care avocatul care a activat ca judecător în cadrul instanţei respective le-ar putea exercita asupra foştilor săi colegi, în virtutea relaţiilor ce se pot stabili în cadrul unei colectivităţi între membrii acesteia.În continuare, Curtea observă că restrângerea dreptului la apărare în situaţia examinată este, fără îndoială, necesară întro societate democratică, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, prin intermediul unei instanţe imparţiale, astfel cum această caracteristică a fost mai sus circumstanţiată. În ceea ce priveşte condiţia impusă de art. 53 alin. (2) din Constituţie, în sensul ca restrângerea dreptului să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, Curtea a constatat că interdicţia cuprinsă în textul de lege criticat îşi găseşte o justificare rezonabilă prin raportare la interesul apărat, respectiv menţinerea prezumţiei de imparţialitate a instanţei. De altfel, Curtea a reţinut că interdicţia are caracter temporar şi o durată rezonabilă, după trecerea unui interval de 5 ani avocatului respectiv fiindu-i permis să pună concluzii în faţa instanţei în cadrul căreia a activat ca judecător. Prin urmare, există un just echilibru între dreptul acestuia de a-şi exercita în mod liber profesia şi necesitatea asigurării unei bune înfăptuiri a actului de justiţie. Cu privire la condiţia prevăzută de textul art. 53 din Constituţie potrivit căreia măsura trebuie să fie „aplicabilă în mod nediscriminatoriu“, Curtea a constatat că restricţionarea dreptului de a pune concluzii vizează toţi avocaţii aflaţi în ipoteza normei criticate, afectându-i în mod egal pe toţi cei aflaţi în această situaţie. Prin urmare, din toate acestea rezultă că dispoziţiile art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 nu aduce atingere substanţei dreptului la apărare prevăzut de dispoziţiilor art. 24 din Constituţie. În acelaşi sens, Curtea a reţinut că, de vreme ce avocatul asupra căruia poartă interdicţia cuprinsă în textul de lege criticat ştia că evoluţia procesuală a cauzei în care este angajat presupune asigurarea reprezentării în faţa instanţei la care legea nu îi permite să pună concluzii pe o perioadă limitată în timp, respectiv 5 ani de la încetarea funcţiei, acesta ar fi trebuit să acţioneze cu simţ etic, potrivit normelor deontologice ale profesiei, şi să îi comunice clientului său riscul de a intra sub incidenţa textului de lege criticat în ce priveşte etapa procesuală desfăşurată în faţa instanţei respective şi să îl îndrume, cu bună-credinţă, spre soluţia angajării unui alt avocat, fie încă de la început, fie doar pentru acea etapă procesuală. Consecutiv, la momentul la care a încheiat contractul de asistenţă juridică cu avocatul aflat în postura vizată de prevederile art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995, autorul excepţiei ar fi trebuit să fie conştient de faptul că, odată ajuns în faţa acelei instanţe, acesta nu va mai putea să îi asigure în mod plenar dreptul la apărare. Or, într-o astfel de situaţie, nimic nu îl împiedică să îşi aleagă un alt avocat cu drept de a pune concluzii în faţa acelei instanţe, având în vedere că în tabloul avocaţilor din România figurează un număr suficient de mare de avocaţi cu drept de a pleda la toate instanţele şi care au experienţa necesară pentru a asigura în mod eficient şi profesionist apărarea în faţa oricărei instanţe din sistemul judecătoresc naţional. Nici relaţia de încredere existentă între client şi avocat, pe care o invocă autorul excepţiei, nu justifică persistenţa acestuia în ideea de a fi asistat de avocatul asupra căruia poartă interdicţia criticată. Aşadar, preferinţa exclusivă şi inflexibilă pentru un anumit avocat, corelată cu refuzul posibilităţii de a face o altă alegere, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare, în componenta sa referitoare la dreptul de a-şi alege avocatul. Este adevărat că art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede, printre altele, că orice acuzat are dreptul „să fie asistat de un apărător ales de el“. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut însă că textul convenţional menţionat nu precizează condiţiile de exercitare a dreptului fiecărui acuzat de a se apăra prin avocat, lăsând statelor contractante alegerea mijloacelor corespunzătoare ce permit realizarea sa efectivă, Curtea de la Strasbourg urmând să examineze dacă aceste mijloace sunt compatibile cu exigenţele unui proces echitabil (Hotărârea din 24 noiembrie 1993, pronunţată în Cauza Imbrioscia împotriva Elveţiei, paragraful 38). 2. Curtea a mai reţinut că şi legislaţiile altor state instituie interdicţii similare celei cuprinse în art. 20 alin. (8) din Legea nr. 51/1995. Astfel, de exemplu, în Italia, art. 26 alin. 3 din Decretul-lege regal nr. 1.578 din 27 noiembrie 1933, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că cei care au fost magistraţi în sistemul judiciar nu pot să exercite timp de 2 ani profesia de avocat în faţa autorităţilor judiciare la care şi-au desfăşurat activitatea în ultimii 3 ani [anteriori intrării în profesia de avocat]. De asemenea, în Ungaria, art. 7 din Legea nr. XI/1998 privind profesia de avocat stabileşte că „Avocatul nu poate pleda timp de 2 ani la instanţa, parchetul sau autoritatea investigatoare la care a activat ca judecător, procuror sau agent de investigaţii anterior intrării sale în baroul de avocaţi.“ Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 3. Curtea reţine că aspectele invocate de autorul excepţiei referitoare la modificarea duratei interdicţiei criticate, de la 2 ani la 5 ani, vizează interpretarea şi aplicarea legii, care excedează controlului de constituţionalitate realizat de Curtea Constituţională. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (8) teza întâi din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Cab Insolv IPURL din Botoşani în Dosarul nr. 3.768/40/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop