DECIZIE   Nr. 944 din 19 decembrie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 si 3, prin raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 si art. 120 alin. 3 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 78 din 1 februarie 2007

Ioan Vida                           - preşedinte

Nicolae Cochinescu           - judecător

Aspazia Cojocaru               - judecător

Acsinte Gaspar                  - judecător

Kozsokar Gabor                - judecător

Petre Ninosu                      - judecător

Ion Predescu                     - judecător

Tudorel Toader                  - judecător

Iuliana Nedelcu                  - procuror

Florentina Geangu             - magistrat-asistent

Pe  rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Cristian Popescu în Dosarul nr. 13.168/301/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocat Adriean Neguţu, iar pentru partea Maria Burada, avocat Nicu Stan. Se constată lipsa părţii Spitalul Colţea, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, expunând, pe larg, motivele formulate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul părţii Maria Burada solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât, în opinia sa, textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea şi imparţialitatea justiţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având  în  vedere  actele  şi  lucrările  dosarului,   reţine următoarele:

Prin Incheierea din 3 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 13.168/301/2005, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Cristian Popescu.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 124 alin. (2), deoarece, în esenţă, „nu permit efectuarea unei expertize medico-legale de către un expert independent, în afara celui oficial recomandat de parte", iar „expertul numit de parte, atunci când nu este de acord cu concluziile raportului de expertiză oficial, poate doar să formuleze o opinie, care nu este un raport de expertiză independent, ci o simplă anexă la raportul de expertiză oficial". De asemenea, autorul excepţiei solicită modificarea şi completarea dispoziţiilor art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală, în sensul ca „expertizele să poată fi efectuate de specialişti sau experţi din instituţii publice sau private, organizate potrivit legii, precum şi de specialişti sau experţi individuali autorizaţi sau recunoscuţi, potrivit legii", precum şi reformularea alin. 3 al art. 120 din Codul de procedură penală, în sensul „acordării în favoarea părţilor a dreptului de a beneficia de o expertiză medico-legală independentă, care să poată fi efectuată de un expert autorizat, potrivit legii".

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, prin Incheierea de şedinţă din data de 3 martie 2006, apreciind că „articolele din Codul de procedură penală, indicate de inculpat, nu au legătură cu soluţionarea cauzei". Prin Decizia penală nr. 281/R din 23 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală s-a admis recursul autorului excepţiei împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei, iar, în temeiul acestei hotărâri, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că dispoziţiile art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală, nu încalcă prevederile art. 20, 21 şi 24 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 118 alin. 1 din Codul de procedură penală, „expertiza se efectuează potrivit dispoziţiilor din prezentul cod, afară de cazul când prin lege se dispune altfel", iar partea are posibilitatea să ceară numirea unui expert al cărui punct de vedere va fi consemnat în cuprinsul raportului de expertiză.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

-  Art. 114 alin. 1: „In caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă, sau când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze această constatare.'';

-   Art. 118 alin. 2: „Expertul este numit de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, cu excepţia expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2. '';

-   Art. 119 alin. 2 şi 3: „Când expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată se adresează acestora pentru efectuarea expertizei.

Când serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiză criminalistică sau institutul de specialitate consideră necesar ca la efectuarea expertizei să participe sau să-şi dea părerea şi specialişti de la alte instituţii, poate folosi asistenţa sau avizul acestora. ";

-   Art. 120 alin. 3: „Părţile mai sunt încunoştinţate că au dreptul să ceară numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.'';

- Art. 122 alin. 2: „Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză. Dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea şi imparţialitatea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece dreptul inculpatului de a propune probe şi de a cere administrarea lor se păstrează în tot cursul procesului penal, precum şi în cursul judecăţii, când acesta poate solicita respingerea probelor cerute de procuror şi de părţi. Administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale are ca finalitate lămurirea cauzei sub toate aspectele şi justa soluţionare a acesteia de către instanţa de judecată, contribuind astfel la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează procesul echitabil într-o societate democratică.

Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24, Curtea constată că prevederile legale criticate nu îngrădesc exerciţiul dreptului la apărare. In vederea asigurării dreptului la apărare pe parcursul derulării procesului penal, părţile au dreptul de a cere numirea unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei. Mai mult, legislaţia procesual-penală prevede suficiente garanţii în vederea asigurării dreptului la apărare, prin reglementarea posibilităţii organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată de a dispune efectuarea unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize în cazurile prevăzute de art. 124 şi 125 din Codul de procedură penală.

Se constată că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art.  114 alin.  1, art.  118 alin. 2 şi art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece nu se aduce atingere unicităţii şi independenţei judecătorilor, instanţa de judecată fiind cea care apreciază asupra concludentei şi utilităţii probelor, iar, cu ocazia deliberării, tot instanţa de judecată face aprecierea definitivă a probelor, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai dinainte stabilită.

Autorul excepţiei susţine că în situaţia în care, potrivit art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală, expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, partea nu ar putea solicita ca din comisia de expertiză să facă parte şi un expert propus de ea. Cu privire la această susţinere, se constată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 143 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, prevederile care nu permiteau părţii să solicite participarea la efectuarea expertizei prevăzute de art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală a unui expert propus de ea au fost declarate neconstituţionale, iar, pe cale de consecinţă, alin. 5 al art. 120 din Codul de procedură penală a fost abrogat prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. In prezent, părţile procesului penal au posibilitatea, conform art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală, să ceară numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei prevăzute de art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Referitor la solicitarea autorului excepţiei, de modificare şi completare a dispoziţiilor art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum şi de reformulare a alin. 3 al art. 120 din Codul de procedură penală, în sensul acordării în favoarea părţilor a dreptului de a beneficia de o expertiză medico-legală independentă, în afara celei oficiale recomandate de parte, se constată că aceasta nu poate fi reţinută. In conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora procedura de judecată este prevăzută de lege, instituirea regulilor privind mijloacele de probă în procesul penal este de competenţa legiuitorului, iar Curtea Constituţională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate să modifice sau să completeze prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Cristian Popescu în Dosarul nr. 13.168/301/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu