DECIZIE Nr.
944 din 19 decembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 si 3,
prin raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 si art. 120 alin. 3 din
Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 78 din 1 februarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. 2,
art. 119 alin. 2 şi 3, prin
raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi
art. 120 alin. 3 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Radu Cristian Popescu în Dosarul nr. 13.168/301/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei,
avocat Adriean Neguţu, iar pentru partea Maria Burada, avocat Nicu Stan. Se constată lipsa părţii Spitalul Colţea, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate, expunând, pe larg, motivele formulate în
concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul părţii Maria
Burada solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât, în opinia sa, textele de lege
criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea şi
imparţialitatea justiţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 3 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 13.168/301/2005, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122
alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu Cristian Popescu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 alin.
(3), art. 24 alin. (1) şi art. 124 alin. (2), deoarece, în esenţă, „nu
permit efectuarea unei expertize medico-legale de către un expert independent,
în afara celui oficial recomandat de parte", iar „expertul numit de parte,
atunci când nu este de acord cu concluziile raportului de expertiză oficial,
poate doar să formuleze o opinie, care nu este un raport de expertiză
independent, ci o simplă anexă la raportul de expertiză oficial". De asemenea,
autorul excepţiei solicită modificarea şi completarea dispoziţiilor art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală,
în sensul ca „expertizele să poată fi efectuate de specialişti sau experţi din
instituţii publice sau private, organizate potrivit legii, precum şi de
specialişti sau experţi individuali autorizaţi sau recunoscuţi, potrivit
legii", precum şi reformularea alin. 3 al art. 120
din Codul de procedură penală, în sensul „acordării în
favoarea părţilor a dreptului de a beneficia de o expertiză medico-legală
independentă, care să poată fi efectuată de un expert autorizat, potrivit
legii".
Judecătoria Sectorului
3 Bucureşti a
respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză,
prin Incheierea de şedinţă din data de 3 martie 2006, apreciind că „articolele din Codul de procedură penală, indicate de
inculpat, nu au legătură cu soluţionarea cauzei". Prin Decizia penală nr. 281/R din 23 mai 2006 a Tribunalului
Bucureşti - Secţia I penală s-a admis recursul autorului
excepţiei împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei, iar,
în temeiul acestei hotărâri, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate invocată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea
de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
dispoziţiile art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1,
art. 118 alin. 2 şi art. 120
alin. 3 din Codul de procedură penală, nu încalcă
prevederile art. 20, 21 şi 24 din Constituţie, deoarece, potrivit art.
118 alin. 1 din Codul de
procedură penală, „expertiza se efectuează potrivit dispoziţiilor din prezentul
cod, afară de cazul când prin lege se dispune altfel", iar partea are
posibilitatea să ceară numirea unui expert al cărui punct de vedere va fi consemnat
în cuprinsul raportului de expertiză.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29
din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 122 alin. 2, art. 119
alin. 2 şi 3, prin raportare
la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi art. 120 alin. 3 din Codul de procedură penală,
care au următorul cuprins:
- Art. 114 alin. 1: „In caz
de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectă,
sau când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei
vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii,
organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi
cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să
efectueze această constatare.'';
- Art. 118 alin. 2: „Expertul
este numit de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, cu
excepţia expertizei prevăzute în art. 119 alin.
2. '';
- Art. 119 alin. 2 şi 3: „Când
expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de un laborator
de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, organul de
urmărire penală ori instanţa de judecată se adresează acestora pentru
efectuarea expertizei.
Când serviciul medico-legal ori laboratorul de
expertiză criminalistică sau institutul de specialitate consideră necesar ca la
efectuarea expertizei să participe sau să-şi dea părerea şi specialişti de la
alte instituţii, poate folosi asistenţa sau avizul acestora. ";
- Art. 120 alin. 3: „Părţile mai sunt încunoştinţate că au dreptul să ceară numirea şi
a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la
efectuarea expertizei.'';
- Art. 122 alin. 2: „Când
sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză. Dacă sunt
deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul raportului
sau într-o anexă."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 20 referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale
art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la
un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124
alin. (2) privind unicitatea şi imparţialitatea
justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1, art.
118 alin. 2 şi art. 120 alin.
3 din Codul de procedură penală, faţă de prevederile
art. 21 alin. (3) din
Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că aceasta
nu poate fi reţinută, deoarece dreptul inculpatului de a propune probe şi de a
cere administrarea lor se păstrează în tot cursul procesului penal, precum şi
în cursul judecăţii, când acesta poate solicita respingerea probelor cerute de
procuror şi de părţi. Administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi
penale are ca finalitate lămurirea cauzei sub toate aspectele şi justa
soluţionare a acesteia de către instanţa de judecată, contribuind astfel la
îndeplinirea exigenţelor care condiţionează procesul echitabil într-o societate
democratică.
Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale
ale art. 24, Curtea constată
că prevederile legale criticate nu îngrădesc exerciţiul dreptului la apărare.
In vederea asigurării dreptului la apărare pe parcursul derulării procesului
penal, părţile au dreptul de a cere numirea unui expert recomandat de fiecare
dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei. Mai mult, legislaţia
procesual-penală prevede suficiente garanţii în vederea asigurării dreptului la
apărare, prin reglementarea posibilităţii organului de urmărire penală sau a
instanţei de judecată de a dispune efectuarea unui supliment de expertiză sau a
unei noi expertize în cazurile prevăzute de art. 124 şi 125 din Codul
de procedură penală.
Se constată că nu poate fi reţinută nici critica de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. 2,
art. 119 alin. 2 şi 3, prin
raportare la art. 114 alin. 1, art. 118 alin. 2 şi
art. 120 alin. 3 din Codul de
procedură penală, faţă de prevederile art. 124 alin.
(2) din Legea fundamentală, deoarece nu se aduce
atingere unicităţii şi independenţei judecătorilor, instanţa de judecată fiind
cea care apreciază asupra concludentei şi utilităţii probelor, iar, cu ocazia
deliberării, tot instanţa de judecată face aprecierea definitivă a probelor,
care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai
dinainte stabilită.
Autorul excepţiei susţine că în situaţia în care,
potrivit art. 119 alin. 2 din
Codul de procedură penală, expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu
medico-legal, de un laborator de expertiză criminalistică sau de orice institut
de specialitate, partea nu ar putea solicita ca din comisia de expertiză să
facă parte şi un expert propus de ea. Cu privire la această susţinere, se
constată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 143
din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, prevederile care nu permiteau părţii să solicite participarea la
efectuarea expertizei prevăzute de art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală a unui expert propus de ea au fost
declarate neconstituţionale, iar, pe cale de consecinţă, alin. 5 al art. 120 din Codul de procedură penală
a fost abrogat prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. In prezent,
părţile procesului penal au posibilitatea, conform art.
120 alin. 3 din Codul de procedură penală, să ceară
numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să
participe la efectuarea expertizei prevăzute de art. 119
alin. 2 din Codul de procedură penală.
Referitor la solicitarea
autorului excepţiei, de modificare şi completare a dispoziţiilor art. 119 alin. 2 din Codul de procedură penală,
precum şi de reformulare a alin. 3 al art. 120 din Codul de procedură penală, în sensul acordării în favoarea
părţilor a dreptului de a beneficia de o expertiză medico-legală independentă,
în afara celei oficiale recomandate de parte, se constată că aceasta nu poate
fi reţinută. In conformitate cu dispoziţiile art. 126
alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora procedura
de judecată este prevăzută de lege, instituirea regulilor privind mijloacele de
probă în procesul penal este de competenţa legiuitorului, iar Curtea Constituţională,
potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate să modifice sau să completeze prevederile legale supuse
controlului de constituţionalitate.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 122 alin. 2, art. 119 alin. 2 şi 3, prin raportare la art. 114 alin. 1,
art. 118 alin. 2 şi art. 120
alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Radu Cristian Popescu în Dosarul nr.
13.168/301/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu