Decizia Nr.920 din 07.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 3 şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Asigurare - Reasigurare ARDAF“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 46596./3/2007 (număr în format vechi 2.639/2009) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocat Ana Demşorean, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, constatându-se lipsa celeilalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care depune note scrise la dosarul cauzei şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg, considerentele care fundamentează temeinicia acesteia.Reprezentantul Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, menţionează modificările aduse art. 158 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010 şi apreciază că acestea sunt aspecte ce ţin de aplicarea şi interpretarea legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 46596./3/2007 (număr în format vechi 2.639/2009), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 158 alin. 3 şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Asigurare - Reasigurare ARDAF“ - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei comerciale prin care a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţelor de judecată din România.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 şi art. 53 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece instituie obligaţia părţilor de a-şi exercita dreptul de a ataca hotărârea de declinare a competenţei într-un termen de 5 zile de la pronunţare, fără a li se da posibilitatea să cunoască motivele hotărârii instanţei. Mai mult, art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede sancţiunea nulităţii recursului dacă nu a fost motivat în termenul legal, ceea ce prejudiciază grav partea, aceasta fiind privată de dreptul la apărare şi de cel la un proces echitabil, în speţa de faţă, admiterea excepţiei de necompetenţă având un caracter peremptoriu.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de dispoziţiile constituţionale invocate.Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, consideră că dispoziţiile legale la care se face referire prevăd posibilitatea părţilor de a ataca, în condiţiile legii, hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au declarat sau nu competente să soluţioneze acţiunea principală, astfel încât legiuitorul a asigurat toate garanţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil, într-un termen rezonabil.Referitor la prevederile art. 306 alin. 1 din acelaşi cod, instanţa arată că legiuitorul a instituit, în considerarea unor situaţii speciale, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, în speţa de faţă fiind o situaţie specială dată de modul în care instanţa a înţeles să soluţioneze cererea prin admiterea excepţiei de necompetenţă generală a instanţelor româneşti, potrivit art. 157 din Legea nr. 105/1992.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 158 alin. 3 şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

– Art. 158 alin. 3: „Dacă instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Dosarul va fi trimis instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competenţei a devenit irevocabilă.“;

– Art. 306 alin. 1: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2.“Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispoziţiile modificatoare au următorul conţinut: „Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.“ Potrivit art. XXII alin. (1) şi (2) din Legea nr. 202/2010, „(1) Procesele în materie civilă în curs de judecată la data schimbării, potrivit prevederilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de desfiinţare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile. (2) Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 5¹, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 159¹, art. 281^2a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 6¹, art. 315 alin. 3¹, precum şi ale art. 329-330⁷ din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi.“Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, nepublicată încă la data pronunţării prezentei decizii, şi dispoziţiile art. XXII alin. (1) şi (2) din Legea nr. 202/2010, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt aplicabile raportului juridic stabilit în cauza de faţă, astfel încât urmează să verifice constituţionalitatea prevederilor criticate în forma avută la data încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, formulate chiar de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 1.138 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 5 noiembrie 2011, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 158 din Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească se pronunţă asupra problemelor privind competenţa ei de judecată, în situaţia în care, în cadrul judecării litigiului cu care a fost învestită, se pun în discuţie astfel de aspecte. Asupra excepţiei de necompetenţă, instanţa se pronunţă înainte de a se aborda fondul litigiului şi înainte de a se soluţiona alte excepţii, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o altă hotărâre, dacă instanţa se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autorul excepţiei, respectiv art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, şi anume admiterea excepţiei de necompetenţă şi implicit declinarea competenţei instanţei de judecată. Având în vedere cele de mai sus, este evident faptul că singurul motiv pe care instanţa îl poate reţine în hotărârea de declinare este propria necompetenţă materială, personală sau teritorială. De asemenea, Curtea a constatat că instanţa de judecată, dând expresie dreptului la apărare şi principiului contradictorialităţii, este obligată să pună în discuţia prealabilă a părţilor excepţia de necompetenţă, discuţie ce are loc în prezenţa părţilor sau chiar în lipsa lor, dar când toate părţile au fost legal citate. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine critica autorului excepţiei potrivit căreia partea interesată nu are posibilitatea cunoaşterii motivelor hotărârii de declinare a competenţei pe care urmează să o atace şi, ca urmare, declararea nulităţii recursului promovat. De altfel, prin Decizia nr. 246 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a mai statuat că hotărârea prin care instanţa se declară necompetentă se poate ataca separat cu recurs, întrucât această hotărâre are caracter de dezînvestire. Stabilirea unui termen derogatoriu mai scurt şi care curge de la data pronunţării hotărârii, pentru declararea recursului, s-a impus pentru că soluţionarea incidentului privind competenţa instanţei ţine pe loc judecarea fondului litigiului. Niciuna dintre părţi nu este împiedicată în exercitarea căii de atac în acest termen, având în vedere că acestea, chiar dacă nu sunt prezente în urma îndeplinirii procedurii legale de citare, cunosc termenul de judecată şi depinde doar de diligenţa lor aflarea soluţiei şi declararea recursului. Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 3 şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Asigurare - Reasigurare ARDAF“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 46596./3/2007 (număr în format vechi 2.639/2009) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu