DECIZIE Nr.
911 din 16 septembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 36 alin. (4) lit. c) din Legea
administratiei publice locale nr. 215/2001
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 710 din 20 octombrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Simona Ricu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor „art. 38 lit. d) din Legea nr. 215/2001
(actualmente art. 36)", excepţie ridicată de Mihai Radu Popescu în Dosarul
nr. 2.202/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, sens în care invocă
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 14 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 2.202/30/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. d) (actualmente art. 36) din
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Excepţia a fost ridicată
de Mihai Radu Popescu într-o cauză de contencios administrativ.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate se arată că
prin numeroase hotărâri pronunţate de instanţele de contencios administrativ
ale Tribunalului Timiş s-a constatat „ca fiind legală practica Consiliului
Local al Municipiului Timişoara" de a emite, în temeiul textului de lege
criticat, hotărâri „prin care se constituie taxe şi impozite în favoarea unei societăţi
comerciale". Se consideră că „prin promovarea unei asemenea opinii se
creează o practică de încălcare a principiilor constituţionale de egalitate a
subiecţilor de drept în faţa legii". Aşadar, se susţine că dispoziţiile
art. 38 lit. d) din Legea nr. 215/2001 sunt contrare art. 16 din Constituţie
„în măsura în care permit autorităţilor administraţiei publice locale ca prin
acte administrative să impună taxe comerciale în favoarea unor societăţi
comerciale".
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. In aceste sens, arată că
„textul de lege criticat se înscrie în competenţa autorităţii publice locale
privitor la administrarea domeniului public şi privat al municipiului, în
virtutea căruia consiliul local poate concesiona bunurile proprietate publică
sau privată, text de lege care nu face altceva decât să constate principiile
constituţionale pe care se întemeiază întreaga administraţie publică locală",
„adică, respectivul text de lege nu intră în coliziune cu prevederile art. 16
din Constituţia României".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
excepţia ca fiind neîntemeiată. Reglementarea prin dispoziţiile legale
criticate a obligaţiei consiliului local de a stabili şi a proba, în condiţiile
legii, impozite şi taxe locale nu reprezintă altceva decât consacrarea
principiilor constituţionale pe care se întemeiază întreaga administraţie
publică locală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare, „dispoziţiile art. 38 lit. d) din
Legea nr. 215/2001 (actualmente art. 36)". Intr-adevăr, dispoziţiile de
lege criticate de autorul excepţiei sunt cuprinse, ca urmare a republicării
Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, în art. 36
alin. (4) lit. c) din aceasta, care prevede: „(4)
In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local:
[...] c) stabileşte si aprobă impozitele si taxele locale, în condiţiile legii;
[...]"'
Susţinerile de neconstituţionalitate ale autorului
excepţiei se întemeiază pe prevederile art. 16 din Constituţie, referitoare la „Egalitatea în drepturi".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 38 lit. d) din Legea nr. 215/2001, a
căror neconstituţionalitate se invocă, sunt cuprinse în art. 36 alin. (4) lit.
c) ca urmare a republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007. Intrucât
în actuala redactare se păstrează soluţia legislativă de principiu anterioară,
prin prezenta decizie, Curtea urmează să se pronunţe asupra acestor din urmă
dispoziţii ale legii.
Analizând susţinerile autorului excepţiei, Curtea
constată că nu ne aflăm în prezenţa unei excepţii de neconstituţionalitate, în
sensul Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, ci în prezenţa unei critici formulate în legătură cu opinia
instanţelor de judecată din Timişoara referitoare la textul de lege criticat.
Astfel, se arată că, prin hotărâri ale Tribunalului Timiş - Secţia de
contencios administrativ, s-a constatat „ca fiind legală practica Consiliului
Local al Municipiului Timişoara" de a emite hotărâri „prin care se
constituie taxe şi impozite în favoarea unei societăţi comerciale".
Intrucât prin excepţia ridicată
nu sunt formulate critici din care să rezulte contrarietatea dintre art. 36
alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001, republicată, şi dispoziţii sau
principii ale Constituţiei, aceasta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art.
2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, potrivit cărora „Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1)
[legi, tratate internaţionale, regulamentele Parlamentului şi ordonanţele Guvernului], care
încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei", şi, în consecinţă, excepţia urmează a fi respinsă. Pentru aceleaşi
considerente nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora dispoziţiile
art. 36 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 sunt contrare art. 16 din
Constituţie „în măsura în care permit autorităţilor administraţiei publice
locale ca prin acte administrative să impună taxe comerciale în favoarea unor
societăţi comerciale".
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 36 alin. (4) lit. c) din Legea administraţiei publice locale
nr. 215/2001, excepţie ridicată de Mihai Radu Popescu în Dosarul nr.
2.202/30/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu