DECIZIE Nr.
907 din 23 iunie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 1 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 561 din 12 august 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Oana Cristina Puică - maqistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal,
excepţie ridicată de Otilia Rus în Dosarul nr. 1.244/84/2005 (număr în format
vechi 2.016/2005) al Tribunalului Sălaj - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 3 decembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.244/84/2005 (număr în format vechi 2.016/2005), Tribunalul
Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal. Excepţia
a fost ridicată de Otilia Rus cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind
săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2151 din
Codul penal.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine că art. 2151 din Codul penal încalcă
egalitatea în drepturi, având în vedere că, în situaţia în care bunul este
proprietate privată, persoana cercetată este discriminată în raport cu
subiecţii activi ai infracţiunilor de abuz de încredere sau gestiune
frauduloasă, întrucât se supune rigorilor principiului oficialităţii şi nu
beneficiază de punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate şi nici de înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea
părţilor.
Tribunalul Sălaj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată,
întrucât art. 2151 din Codul penal nu aduce atingere dispoziţiilor
din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcă
prevederile din Legea fundamentală invocate. Face trimitere în acest sens la
deciziile Curţii Constituţionale nr. 707/2006, nr. 750/2007 si nr. 649/2008.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate il
constituie dispoziţiile art. 2151 din Codul penal, având următorul
cuprins: „Insuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în
interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le
gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15
ani.
In cazul în care delapidarea a avut consecinţe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 alin'. (1) privind egalitatea în drepturi.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 2151 din Codul penal au mai fost
supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la
principiul constituţional al egalităţii în drepturi, invocat şi în prezenta cauză,
şi cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 672 din 11 septembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie
2007, Curtea a respins ca neîntemeiată critica de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, pentru considerentele acolo
arătate.
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi motivarea
deciziei menţionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, excepţie ridicată de Otilia
Rus în Dosarul nr. 1.244/84/2005 (număr în format vechi 2.016/2005)'al
Tribunalului Sălaj - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică