Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.905 din 05.07.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27, art. 31 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 661 din 16 septembrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27, art. 31 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Licurici Impex“ - S.R.L. din Oneşti şi de Societatea Comercială „Axormi Serv“ - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 106/62/2010 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.168D/2010.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei Societatea Comercială „Licurici Impex“ - S.R.L., consilierul juridic Ovidiu Donţu, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care susţine admiterea criticilor de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile Legii nr. 85/2006 încălcă prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, liberul acces la justiţie, dreptul de proprietate al creditorilor, precum şi libertatea economică a acestora.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 106/62/2010, Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27, art. 31 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia referitoare la dispoziţiile art. 27 şi art. 31 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 a fost ridicată de Societatea Comercială „Licurici Impex“ - S.R.L. din Oneşti, iar excepţia având ca obiect dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 85/2006 a fost ridicată de Societatea Comercială „Axormi Serv“ - S.R.L. din Braşov, întro cauză având ca obiect o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât îngrădesc cadrul de desfăşurare a activităţilor economice şi afectează libera iniţiativă prin antrenarea implicită a răspunderii persoanei juridice pentru acţiunile reprezentanţilor săi.Prevederile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 creează posibilitatea debitorilor de rea-credinţă ca, în intenţia lor de tergiversare şi împiedicare a realizării drepturilor legitime ale creditorilor, să uzeze de prevederile acestui articol, în sensul amânării pronunţării unei sentinţe şi desemnării preferenţiale a unui administrator judiciar.De asemenea, dispoziţiile criticate afectează dreptul de proprietate al creditorilor, din cauza consecinţelor în plan financiar produse de incertitudinea creată cu privire la existenţa unei persoane juridice, parte a unor raporturi comerciale, în condiţiile în care cererile voluntare de insolvenţă ajung să devină o practică uzuală a debitorilor de rea-credinţă, care angajează o serie de obligaţii comerciale şi apoi se sustrag de la executarea acestora prin această modalitate.Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece normele legale criticate sunt dispoziţii în spiritul Constituţiei care reglementează accesul oricărei persoane la activităţi economice care trebuie exercitate cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 27, art. 31 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, texte de lege care au următorul conţinut:

Art. 27: „(1) Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.
(2) Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă.(3) Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta.(4) Introducerea prematură, cu rea-credinţă, de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială a debitorului persoană fizică sau juridică, pentru prejudiciile pricinuite.(5) Cererea debitorului se va judeca de urgenţă în termen de 5 zile în camera de consiliu.“;

Art. 31 alin. (4): „Dacă există o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către debitor şi una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesoluţionate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea formulată de debitor.“;

Art. 32: „(1) Dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor prevăzute la art. 27, judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declaraţia făcută conform art. 28 alin. (1) lit. h) debitorul îşi arată intenţia de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) şi h) la termenul prevăzut la art. 28 alin. (2) ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), judecătorul va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii simplificate. (2) Prin încheierea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului să efectueze notificările prevăzute la art. 61. În cazul în care, în termen de 15 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile. Admiţând opoziţia, judecătorul-sindic nu va putea păstra deschisă procedura insolvenţei. Judecătorul sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii. Deschiderea ulterioară a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data apariţiei stării de insolvenţă.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) - Dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (2) - Dreptul de proprietate privată şi în art. 45 - Libertatea economică. Ulterior sesizării Curţii, prevederile art. 27 şi art. 32 alin. (2) au fost modificate şi completate prin art. I pct. 19, 20 şi 21 din Legea nr. 169/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010. Modificările operate nu au schimbat soluţiile legislative criticate de autorii excepţiei. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, raportate la aceleaşi prevederi din Constituţie ca şi cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008, Curtea, referindu-se la condiţiile în care orice creditor poate introduce cerere pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, a arătat că acestea sunt stabilite cu rigurozitate de lege şi că introducerea cererii nu duce în mod automat la deschiderea procedurii de insolvenţă. Astfel, cererile introductive care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege nu vor putea produce efecte juridice şi vor fi respinse de judecătorul-sindic. De asemenea, Curtea a reţinut că, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul, în considerarea unor situaţii deosebite, poate să stabilească şi reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun. În legătură cu aceasta, Curtea a arătat că procedura insolvenţei este o procedură specială, caracterizată de celeritate şi care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. Prin aceeaşi decizie Curtea a mai arătat că debitorul poate face opoziţie la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei şi poate combate prin toate mijloacele legale de probă susţinerile creditorilor pentru a dovedi faptul că, în realitate, nu se află în stare de insolvenţă ori că nu sunt reale creanţele pretinse, astfel că atât debitorul, cât şi creditorii se bucură de toate garanţiile procesuale care asigură desfăşurarea unui proces echitabil. În final, Curtea a constatat că procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 este o procedură specială, derogatorie de la cea reglementată de dreptul comun referitoare la litigiile în materie comercială, care se aplică, fără nicio discriminare, debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă, fără ca prin aceasta să fie îngrădit accesul persoanei la o activitate economică. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Distinct de cele reţinute în prealabil, Curtea constată că susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora textele de lege criticate creează posibilitatea debitorilor de rea-credinţă să tergiverseze şi să împiedice realizarea drepturilor legitime ale creditorilor, nu pot constitui argumente pentru calificarea respectivelor dispoziţii legale ca fiind neconstituţionale. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăşi, o prezumţie a relei-credinţe. Însă exercitarea abuzivă a dreptului se produce atunci când acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut. Or, aprecierea cu privire la poziţia subiectivă a debitorului în momentul formulării cererii pentru a fi supus dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 revine în exclusivitate instanţei judecătoreşti competente, care va analiza conformitatea solicitării debitorului cu condiţiile prevăzute de lege. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27, art. 31 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Licurici Impex“ - S.R.L. din Oneşti şi de Societatea Comercială „Axormi Serv“ - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 106/62/2010 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 905/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 905 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 905/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu