Decizia Nr.890 din 30.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.169 din Codul civil, precum şi ale art. 16 alin. (1), art. 32 alin. (2) şi (3), art. 33 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Miron în Dosarul nr. 33.650/212/2009 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.674D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 33.650/212/2009, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1.169 din Codul civil, precum şi ale art. 16 alin. (1), art. 32 alin. (2) şi (3), art. 33 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Miron într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale şi încalcă dreptul la un proces echitabil în măsura în care, prin conţinutul acestora, precum şi prin interpretarea şi aplicarea lor, se creează o prezumţie de legalitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, sarcina probei în cadrul plângerii contravenţionale revenind contravenientului. În acest sens, apreciază ca fiind contrară normelor constituţionale invocate obligativitatea contravenientului de a-şi proba nevinovăţia în cadrul procedurii plângerii contravenţionale, fără ca vreun text de lege să oblige organul constatator să facă dovada celor înscrise în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Aşa fiind, consideră că organul constatator are o poziţie privilegiată, pe când contravenientul este supus unei adevărate probatio diabolica, fiind pus în situaţia de a fi nevoit a proba fapte negative (de exemplu, nu a fost prezent la locul săvârşirii faptei, nu a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului etc.).Judecătoria Constanţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1169 din Codul civil, precum şi cele ale art. 16 alin. (1), art. 32 alin. (2) şi (3), art. 33 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001.Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 1.169 din Codul civil: „Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.“;

– Art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.“;

– Art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „(2) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
(3) Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce priveşte despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării.“;

– Art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „(1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei. (2) În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.“;

– Art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. (2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.“Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale şi având o motivare similară. În acest sens, sunt, de exemplu, Decizia nr. 56/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2008, şi Decizia nr. 531/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 11 iulie 2008, referitoare la art. 1169 din Codul civil, precum şi Decizia nr. 363/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 12 mai 2011, sau Decizia nr. 421/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 25 mai 2011, privind textele criticate din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, decizii prin care Curtea a statuat că acestea nu contravin art. 21 şi art. 24 din Constituţie. Astfel, prin deciziile menţionate, Curtea a statuat că prevederile art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu instituie privilegii sau discriminări, deoarece atât conţinutul procesului-verbal de contravenţie, cât şi condiţiile de întocmire a acestuia sunt reglementate fără nicio discriminare pentru toate persoanele care au săvârşit contravenţii. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, îl ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţă, şi organul care a aplicat sancţiunea, precum şi orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, stabilind sancţiunea, despăgubirile şi, dacă este cazul, măsura confiscării. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţă prevăd că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. De asemenea, pe tot parcursul soluţionării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate să îşi exercite fără nicio restricţie dreptul la apărare. Din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare. Astfel, potrivit jurisprudenţei sale aplicabile în materie, concretizate în mai multe decizii, precum Decizia nr. 1.096/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a reţinut că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Instanţele de judecată trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia pronunţată de Curte, cât şi considerentele care au fundamentato sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1169 din Codul civil, precum şi ale art. 16 alin. (1), art. 32 alin. (2) şi (3), art. 33 şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Miron în Dosarul nr. 33.650/212/2009 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora